Omul care sia confundat jobul cu viata: Cum să îți găsești împlinirea la serviciu, lasânduți acasă bagajul emoțional

De Naomi Shragai

Vi sa întâmplat vreodată să vă simțiți la serviciu paralizați de sentimente deosebit de puternice? Reacționați exagerat la critici? În relația cu colegii sau cu șeful, vă comportați uneori ca un copil și nu ca un adult? Sunteți o persoană muncitoare și încununată de succese și, cu toate acestea, în ciuda evidențelor, vă îndoiți de propriile competențe? Astfel de situații ne întunecă deseori bucuria de a reuși, sunt piedici în calea progresului în carieră și subminează dezvoltarea. Fără să ne dăm seama, explică Naomi Shragai, în fiecare zi de lucru repunem scenă la serviciu conflictele, dinamicile și relațiile din trecut, aducând în prezentul profesional trecutul personal, tiparele pe care leam învățat în familiile în care am crescut. Autoarea aduce în discuție diferite dificultăți ce apar în relațiile profesionale – de la sindromul impostorului și frica de conflict la perfecționism și anxietate – pe care le ilustrează cu un bogat material clinic, reușind să transforme modul în care ne înțelegem pe noi înșine și viața noastră profesională.

Naomi Shragai este psihoterapeut cu peste 30 de ani de experiență în terapia sistemică de familie. Ca jurnalist scrie despre aspectele psihologice ale vieții profesionale în The Times, The Guardian și Financial Times. În prezent este interesată să ajute indivizii și companiile să depășească obstacolele psihologice ce determină probleme legate de muncă.



Locul de muncă este un creuzet psihologic cu o paletă largă de emoții ascunse, gata să se manifeste, pentru că fiecare vine la serviciu cu propriai viață interioară. Cum toată lumea se comportă, întro mai mică sau mai mare măsură, conform cu ceea ce a trăit în familie în prima parte a vieții, nu este de mirare că relațiile sunt încărcate cu tot felul de implicații, și că emoțiile se intensifică. Dacă mai adăugăm aici și stresul indus de competiție, nesiguranța din diversele culturi organizaționale și surmenajul de la locul de muncă, e lucru de mirare că totuși se poate munci eficient și că există afaceri de succes, în ciuda acestor comportamente și tipuri de gândire dominate de irațional.
Naomi Shragai


Spre sfârșitul adolescenței David a descoperit că, dacă îi ajută pe ceilalți să se simtă bine în pielea lor, poate scăpa de izolarea și de respingerea prin care trecuse atâta timp. A venit cu aceste strategii și în viața profesională, folosindule ca pe o protecție față de riscul de respingere, care în imaginația lui se putea ivi oricând. Astfel, în timp ce a evoluat la serviciu făcândui pe ceilalți să se simtă bine, el își îngropa, inconștient, tot mai adânc sentimentele traumatice din trecut. Dar după promovare, conflictul lui interior sa intensificat. Iam explicat că în timp ce o parte a sa recunoștea că își subminează abilitățile de lider, cealaltă parte se temea să renunțe la strategia care la ajutat să aibă reușite și care la protejat de emoțiile copleșitoare din copilărie.
Naomi Shragai

• Limbă: Română
• Editor: Editura Trei
• Data lansării: 17 feb. 2023
• ISBN: 9786064018700

Previzualizare carte

Nota autoarei

Numele, identitățile și alte caracteristici precum vârsta, genul și locul de muncă ale clienților mei pe care îi menționez în această carte sunt schimbate pentru a le proteja anonimatul. În unele cazuri am creat personaje compozite pentru a ilustra o idee cu caracter general. Le sunt profund îndatorată tuturor pentru generozitatea și curajul de a-mi fi acordat permisiunea să prezint aici povestea vieții lor.

Introducere: Când dramele noastre lăuntrice explodează la serviciu

Vi s-a întâmplat vreodată să vă simțiți, la serviciu, parali­zați de sentimente deosebit de puternice? Reacționați exagerat la critici? În relația cu colegii sau cu șeful, vă comportați uneori ca un copil, și nu ca un adult? Sunteți o persoană muncitoare și încununată de succese și, cu toate acestea, în ciuda evidențelor, vă îndoiți de propriile competențe?

Acest gen de manifestări anxioase s-a accentuat în ultimele decenii ca urmare a schimbărilor majore din sfera muncii, declanșate de revoluția digitală și întreținute de dispariția serviciului „garantat pe viață, de apariția noii economii „la cerere (bazată pe contracte temporare), o economie marcată — mai recent — de mișcări precum #MeToo și Black Lives Matter, sau de pandemia de coronavirus. Aceste manifestări de anxietate reflectă faptul că oamenii sunt tot mai preocupați de tot ceea ce ține de muncă (fenomen amplificat de numărul crescut de ore de lucru pe o piață a muncii tot mai competitivă și mai nesigură), doar că, din păcate, ei nu prea beneficiază de un sprijin în acest sens.

M-am confruntat cu aceste aspecte în activitatea mea de psihoterapeut, pe care o practic de mai bine de 30 de ani, activitate care a evoluat între timp spre consultanță și consiliere în mediul de afaceri. La început, am practicat psihoterapia pe teme tradiționale: probleme personale și relații deteriorate. Însă, în ultimii 15 ani, clienții au început tot mai mult să aducă în discuție, la cabinet, probleme legate de serviciu. Oamenii se simt nesiguri în varii forme. Unii nu-și pot depăși imboldul de a fi pe placul celorlalți și ajung astfel să își piardă vâna creativă; alții se luptă cu „sindromul impostorului", temându-se tot timpul că nu sunt destul de buni la serviciu. Alții, din contra, sunt perfecționiști sau țin să aibă totul sub control și sunt incapabili să delege sarcini; asemenea comportamente subminează nu numai atingerea obiectivelor companiei, dar și a celor de dezvoltare personală. Alții nu pot tolera nedreptățile pe care le percep la serviciu sau nu suportă bârfele, clicile sau comportamentele agresive. În general, toate acestea le umbresc fericirea, sunt piedici în calea progresului în carieră și îi fac să se simtă nesiguri la serviciu, să nu îl mai suporte, pur și simplu. Pentru mulți dintre ei, relațiile de la serviciu ajung să fie mai importante decât cele de familie și le ocupă mintea mai tot timpul.

Mulți dintre cei care vin la cabinet descoperă curând că problemele cu care se confruntă își au rădăcinile în experiențele prin care au trecut în copilărie. Cu alte cuvinte, își dau seama că reproduc la serviciu atât de puțin dorita dinamică familială din viața lor timpurie. Odată ce înțeleg acest lucru, toți se întreabă: „De ce repet un tipar care mă face atât de nefericit?" Răspunsul — asemeni multor altora pe care le veți găsi în paginile următoare — este surprinzător, dar foarte simplu: atracția spre ceea ce ne este familiar este foarte puternică și este, deseori, suficient de puternică încât să ne domine dorințele conștiente. De exemplu, cei care au fost admonestați mereu în copilărie ajung să se teamă că vor fi respinși de orice figură de autoritate. Unii ajung să se teamă atât de mult că vor face greșeli, încât li se blochează gândirea și nu reușesc să termine la timp ce au de făcut. Într-un final, se poate ajunge exact la tipul de critici pe care cel în cauză încearcă să îl evite. Deși revenirea la obișnuințe este o nevoie imperioasă și ne poate menține în zona noastră de confort, noi nu ne putem maturiza dacă ne agățăm doar de lucrurile știute, familiare.

Înainte să vină la cabinet, mulți dintre cei cu care am lucrat au încercat să depășească asemenea sentimente schiloditoare, asemenea gânduri negative și obișnuințe distructive apelând la tehnici de gândire pozitivă, citind ghiduri de autoajutorare sau participând la ateliere de dezvoltare personală — dar au constatat, într-un final, că se adânciseră și mai tare în problematica lor. Cei cu probleme la serviciu apelează doar în ultimă instanță la psihoterapie. Și, cu toate acestea, când oamenii nu își pot schimba gândirea sau comportamentul și nu reușesc nici măcar să recunoască ce stă la baza lor — deși știu că prejudiciază compania sau își periclitează cariera —, e cazul să se autoexamineze mai atent și în profunzime. Vă voi arăta cum să o faceți prin intermediul relatărilor pe care vi le voi prezenta și pe care le-am cules din experiența mea de psihoterapeut și consultant în întreprinderi, precum și prin întrebările pe care vi le voi pune și la care vă invit să vă gândiți.

În zilele noastre, e ceva obișnuit să se apeleze la terapie pentru probleme personale ca depresia, doliul sau un divorț, dar, când e vorba de probleme legate de serviciu, cei care se confruntă cu așa ceva nu se prea gândesc să parcurgă un asemenea proces de autoexaminare. Probabil că e din cauza falsei impresii care se mai păstrează și azi conform căreia sfera muncii este precumpănitor rațională și obiectivă, are scopuri specifice și e un univers lipsit de emoții. Unii mai cred și că, dacă mergi la psihoterapeut, ai un punct slab sau ești chiar „bolnav. Poate că, inconștient, se tem de ce ar putea afla despre ei înșiși. La rândul lor, firmele și companiile tind să caute soluții rapide și concrete — cum ar fi evaluările anuale ale personalului, formarea profesională, cursuri — și nu stau să abordeze problematica în profunzimea și complexitatea ei. Unii angajatori consideră că angajații ar trebui să-și lase acasă viața personală și emoțiile și că trebuie să se concentreze total asupra muncii pe care o au de făcut. Manfred Kets de Vries, renumitul psihanalist și profesor de dezvoltare a leadershipului și schimbare organizațională de la Insead Business School, mi-a spus odată: „Pentru conducătorii de întreprindere, angajatul ideal este cineva care tocmai a divorțat, locuiește într-un apartament gol și își ia un sac de dormit să se mute la birou ca să lucreze 24 de ore pe zi.

Adevărul este că toți purtăm cu noi peste tot, chiar și la serviciu, încărcătura complexă a vieții noastre emoționale. Odată cu abilitățile pe care le avem, odată cu dedicarea și ambiția noastră, aducem la serviciu și toată „viața noastră interioară" — cu sensibilitatea noastră, cu percepțiile greșite, cu fricile și nesiguranțele noastre —, toate acele emoții puternice care uneori ne acaparează în întregime. Aici se include și inconștientul nostru în care îngropăm experiențele din viața timpurie și pe care le considerăm prea dureroase sau prea greu de înfruntat.

Familia și, în mod special, primele noastre relații interumane rămân adânc încifrate în mintea noastră, fie că suntem sau nu conștienți de asta, și se infiltrează în toate relațiile noastre ulterioare, inclusiv în cele de la serviciu. Când alungăm de la nivelul conștientului sentimentele și experiențele dureroase, acestea nu dispar, ci se cuibăresc în inconștientul nostru, acolo unde nu le mai putem controla. De obicei, aceste amintiri refulate sunt repuse în scenă la serviciu, unde ni se reactivează primele experiențe din familie, astfel încât, inconștient, șefii și colegii noștri ajung să semene cu rudele noastre apropiate. De exemplu, îl putem vedea în șeful nostru pe tata — imaginea de autoritate care reprezintă prima figură de autoritate din viața noastră; sau putem vedea în șef imaginea tatălui pe care am dori să îl fi avut. Sau poate o dispută cu un coleg trezește în noi sentimente refulate de pe vremea când certurile de familie ne-au rănit și/sau ne-au făcut să ne simțim respinși din cauză că emoțiile scăpaseră de sub control.

Dacă am avut norocul să ne naștem în familii care au răspuns cu grijă, afecțiune și căldură primelor noastre nevoi, atunci avem toate șansele să credem că șefilor noștri le va păsa de noi și ne vor trata corect. Dacă, însă, am fost neglijați în copilăria mică sau dacă am avut părinți care ne-au făcut să suferim în vreun fel, ne va fi greu să avem încredere în colegi. Ba chiar am putea să credem că oamenii sunt împotriva noastră, că încearcă să ne saboteze munca sau chiar că vor să se descotorosească de noi. Gândirea paranoidă se poate instala foarte ușor.

Dacă nu ne dăm seama de aceste lucruri, incon­știentul nostru va tot apărea și reapărea, influențân­du-ne gândurile și percepțiile în moduri tot mai distructive. În viața de la serviciu se pot petrece ravagii când asemenea conflicte nerezolvate din trecut sunt puse în act (acted out). Brian, un designer care a venit la mine la cabinet, se temea de autoritate și își exprima această frică prin agresiunea față de șefi și de colegi, chiar și atunci când aceștia încercau să îl ajute. De unde i se trăgea? A reieșit că era fiul unei mame care l-a crescut singură, dar care s-a căsătorit ulterior și s-a concentrat asupra celor doi copii pe care i-a avut cu al doilea soț. Brian fusese centrul lumii pentru mama sa, dar, de la vârsta de șase ani, nu s-a mai bucurat de atenția ei și a trebuit să facă față unui tată vitreg agresiv care îl hărțuia. A devenit un exclus — un sentiment pe care l-a dus cu el la serviciu, împreună cu frica și neîncrederea profunde în autoritate, izvorâte din relația sa cu tatăl vitreg.

Asemenea comportamente bazate mai degrabă pe experiențele refulate decât pe realitate sunt sursă de confuzie și fricțiuni la serviciu. Astfel, locul de muncă poate deveni un focar de iraționalitate și de dispute nerezolvate. Deși instinctele noastre ne sunt de ajutor când e vorba să identificăm la unii colegi comportamente iraționale, atunci când cădem noi înșine pradă propriilor noastre drame interne, când reactivăm în prezent experiențele din trecut, instinctele noastre nu ne mai ajută. Până când nu ne vom da seama că și noi contribuim (chiar dacă inconștient) la crearea de probleme la serviciu, nu vom reuși să le rezolvăm, iar acestea ne vor afecta cariera.

Nu ar trebui să subestimăm provocările psihice de la serviciu. Mediul profesional ne stârnește tuturor emoții negative. Dezamăgire, frustrare, gelozie — chiar o oarecare lăcomie sau furie într-o mai mică sau mai mare măsură. Pandemia de coronavirus care a început în 2020 a accentuat aceste anxietăți prin faptul că ne-a forțat pe cei mai mulți dintre noi să lucrăm la distanță, de acasă. La birou, dacă ieși de la o ședință sau de la o prezentare cu sentimentul că nu a fost bine, mai găsești pe cineva cu care să vorbești, să te liniștești. În schimb, ședințele ținute prin Zoom în perioada de carantină se încheiau cu un ecran negru, cu tăcere și, de cele mai multe ori, cu… fiecare singur în camera lui. Pericolul tot mai mare de a ne lăsa invadați involuntar de gânduri paranoide ne obligă azi, mai mult decât înainte, să ne măsurăm temperatura emoțională în mediul profesional și să ne gândim ce este de făcut ca să ne simțim cât mai bine la serviciu.

Probabil și din cauză că ne petrecem tot mai multe ore cu munca sau că lucrăm într-un mediu nesigur, jobul a ajuns să ia locul vieții de familie, ca scenă în care indivizii se manifestă exprimându-și conflictele cu semenii, părinții și alte figuri de autoritate care au rămas nerezolvate în trecut. Imaginația noastră poate fi mai puternică decât realitatea însăși și alimentează contradicțiile dintre lumea noastră interioară și cea exterioară. Greșelile imaginare ne pot afecta la fel de mult, dacă nu și mai mult decât cele reale, iar atacurile pe care le anticipăm ne pot părea la fel de amenințătoare precum cele din realitate.

Toate acestea expun indivizii la riscuri tot mai mari deoarece, spre deosebire de mediul familial, cel profesional nu prea tolerează ieșirile emoționale. Oricât ar fi de tensionate relațiile de familie sau cele personale, ele ne inspiră totuși mai multă siguranță și ne permit să avem izbucniri temperamentale. Relațiile intime presupun o stare de bine, iubire și sentimentul de apartenență, dar la serviciu e vorba despre altceva: acolo contează banii și succesul. Oamenii divorțează și se despart, dar, până să ajungă să decidă ruptura, trec prin multe frământări. Însă în câmpul muncii situația e mult mai rigidă. Partenerii de afaceri pot încheia definitiv relația din te miri ce motiv minor; scăderea profitului poate duce la concedieri, iar pierderile financiare pot determina închiderea firmelor. Riscul de nereușită și cel de a fi dat afară sau exclus sunt mult mai mari decât acasă și toate acestea generează un sentiment de nesiguranță și stârnesc perturbări afective. Toți pacienții îmi vorbesc de faptul că la serviciu se simt mai vulnerabili.

Pentru că în ultima vreme se insistă tot mai mult pe un comportament individual corect, s-au creat condiții ca oamenii să fie protejați de agresi­une, umilințe și hărțuire sexuală sau rasială. Cu toate acestea, toleranța redusă față de cei care strigă, se enervează sau izbucnesc în lacrimi — așa cum se întâmplă în familie — nu prea permite asemenea izbucniri emoționale și nici nu lasă loc pentru înțelegere față de ele. De cele mai multe ori, consecința este că oamenii își interiorizează aceste sentimente cu riscul de a ajunge depresivi sau de a avea manifestări violente. Când nu faci față conflictelor și sentimentelor puternice, acestea nu dispar, ci se strecoară în cotloane ascunse, unde devin și mai distructive. Așa se explică de ce unii răspândesc bârfe răutăcioase, lipsesc voit de la ședințe și țin pentru ei idei care le-ar putea fi de folos colegilor.

Ca să te simți bine la serviciu și ca să ai succes, e neapărat nevoie să ai suficientă maturitate emoțională cât să îți gestionezi sentimentele puternice pe care ți le stârnește, inevitabil, mediul profesional. Cei care au această capacitate vor descurca cel mai bine toate ițele de la locul de muncă, vor colabora bine cu colegii și vor fi promovați în ierarhie. Dar, în cazul celor care se luptă cu sentimente puternice, lucrurile stau, de cele mai multe ori, pe dos. Ca să supraviețuim în context profesional, este extrem de important să conștientizăm care ne sunt motivațiile inconștiente și, apoi, să ne gândim la ele și să le gestionăm. Fără acest proces de conștientizare, inconștientul e liber să se manifeste în mod distructiv și să ne submineze ambițiile.

Lectura acestei cărți vă va lumina în privința confuziei în care vă adâncește mediul profesional. Veți ajunge să înțelegeți de ce reacționați prea intens sau, uneori, irațional la intrigile și jocurile de putere de la serviciu. Dacă vă veți înțelege reacțiile, sentimentele voastre nu vor mai fi la fel de intense și, prin urmare, veți putea lua decizii mai bune și veți coopera mai bine. Veți constata că sunteți mai deschiși spre a primi feedback, nu veți mai avea tendința să vă simțiți vizați direct și personal și veți fi mai deschiși spre abordări alternative. Acesta este rezultatul firesc al faptului că ați înțeles că există anumite mecanisme prin care experiențele anterioare și motivațiile inconștiente vă influențează percepția asupra evenimentelor de la locul de muncă. Când nu reușim să înțelegem aceste lucruri, riscăm să decodăm greșit diverse situații, să reacționăm impulsiv sau să ne judecăm greșit colegii.

Îmi propun, de asemenea, să vă ajut să înțelegeți și comportamentul celorlalți, mai ales cel care vă pare obstructiv, nedrept sau chiar nebunesc. Conștientizarea de sine vă va dota mai bine cu abilitatea de a „citi" cu acuratețe atât situațiile, cât și pe cei din jur, oferindu-vă astfel un avantaj unic în construirea carierei.

Nu susțin formula „succesului în 7 pași" care este promovată în multe cărți. Asemenea promisiuni îți oferă o garanție nerealistă că respectiva soluție unică este valabilă pentru oricine. Dar, cum noi suntem unici, fiecare în parte, prin evoluția și structura noastră psihologică, răspunsurile la tipurile de probleme pe care le prezint vor fi unice pentru fiecare dintre noi și fiecăruia îi va reveni sarcina de a le identifica.

Multe cărți se adresează liderilor și managerilor cu experiență; în schimb, eu am ales să mă concentrez asupra problemelor cu care ne confruntăm cei mai mulți dintre noi, indiferent de poziția ierarhică pe care o ocupăm. Dar și cei cu funcții de conducere vor găsi multe puncte de interes. Spre exemplu, mulți manageri proaspăt promovați în funcție descoperă în scurtă vreme că abilitățile care i-au ajutat să ajungă în poziția respectivă nu le mai sunt de mare ajutor sau chiar îi încurcă uneori atunci când ajung în fruntea ierarhiei. La posturile ocupate anterior reușeau să țină la distanță conflictele interne din trecut, dar în noua poziție se confruntă cu o nesiguranță înrădăcinată mult mai adânc în inconștient. Voi explora obstacolele care apar de obicei în calea activității de conducere, cum ar fi capcana idealizării, narcisismul și incapacitatea de a delega.

Voi explica mecanismele prin care disfuncțiile timpurii din familie pot, în mod paradoxal, să îi ajute pe unii indivizi să progreseze în carieră dacă reușesc să își clădească o altă traiectorie în viață — una care să fie sănătoasă, creativă și transformatoare. La ei, drumul spre dezvoltarea unei reziliențe psihologice e deja trasat prin faptul că au învățat să tolereze sentimente neplăcute, să facă față unor realități dure și să se înțeleagă pe sine. Dacă ne confruntăm cu trecutul nostru și ne inhibăm tendința de a recădea într-o dinamică relațională care ne este familiară, dar nocivă, ne vom putea îmbunătăți viața profesională.

Viața noastră profesională ne ocupă mai tot timpul, ne consumă și ne poate aduce împliniri pe mai multe planuri, așa că nu merită să cădem victime unui proces de autodistrugere. Succesul și satisfacția ar trebui să fie obiectivul oricărei cariere, și sper că parcurgerea acestei cărți vă va ajuta să vă atingeți obiectivele.

1

Acaparați de sentimente puternice — strategiile defensive pe care le aplicăm la serviciu

„Emoțiile neexprimate nu vor pieri niciodată. Le îngropăm de vii și ele vor reveni la suprafață mai târziu în forme mult mai urâte."

Sigmund Freud

M-am trezit pe neașteptate cu un telefon de la Felicity: „Tare mă chinuiesc la serviciu și am neapărată nevoie de ajutorul dumneavoastră". I-am simțit disperarea în glas și am programat-o cât mai curând posibil.

După o săptămână, a venit la cabinet o blondă mărunțică, femeie necăsătorită, în jur de cincizeci de ani; era adjuncta directorului executiv al unei instituții financiare independente din Londra. Deși iradia căldură, am observat că era un om timid, lucru neobișnuit — mi-am spus — pentru o persoană cu o asemenea funcție.

În timpul discuției, Felicity mi-a relatat că ducea la serviciu o viață dublă. Reușise să-și convingă colegii că e în stare să rezolve cu calm orice criză apărută — dar, de fapt, ea era copleșită de anxietăți și nesiguranță. Într-adevăr, teama ca nu cumva să „greșească la serviciu îi dădea insomnii, chiar dacă la birou afișa o imagine de om încrezător și capabil. Prin urmare, mulți angajați veneau cu încredere la ea cu tot felul de probleme, și astfel auzea mereu tot felul de bârfe. Așa și-a asigurat un statut de om puternic. Dar ea nu se simțea deloc puternică. Se simțea împovărată și se temea tot timpul să nu își piardă slujba. Deși era pe o poziție de autoritate, ea nu simțea că ar fi avut-o cu adevărat. Una e să „ai autoritate, și alta e să „simți" că o ai.

Această tensiune dintre imaginea pe care o afișa și felul în care se simțea în realitate a ajuns atât de acută, încât Felicity nu și-a mai luat nici concediu de teamă că, în absența ei, cine știe ce s-ar fi putut întâmpla. Intra în panică doar la gândul că ar putea scădea în ochii celorlalți, deși colegii o apreciau în mod deschis și deși munca îi era răsplătită cu diferite bonusuri. Din cauză că nu putea accepta laudele, a rămas blocată într-un cerc negativ fără de sfârșit și a ajuns la convingerea că singura soluție este să lucreze și mai mult, și mai intens.

Ca în multe alte cazuri, sentimentele ei nu erau bazate pe realitate și erau mai degrabă reacții la tot felul de situații în care se simțise în nesiguranță în prima parte a vieții ei. Mi-a mărturisit că ambii ei părinți erau egoiști și nu au ținut cont de nevoile ei de copil. Fratele ei mai mare a reușit să le atragă atenția, pentru că era un „copil-pro­blemă" care se droga și chiulea de la școală, dar eforturile demne de laudă ale fetei nu erau băgate în seamă.

„Eu eram un model de cumințenie; în schimb, fratele meu făcea trăsnăi tot timpul și, prin asta, le atrăgea atenția. Și atunci, m-am gândit că eu aveam să fiu fata cea cuminte care face ce trebuie și nu se droghează. Eu eram eleva cea conștiincioasă care lua totdeauna note bune" — mi-a mărturisit ea.

Dar eforturile ei s-au dovedit inutile. În așteptarea atenției după care tânjea din partea părinților și pradă unor sentimente prea puternice, ea nu a reușit niciodată să obțină ce dorea de la ei. Odată, chiar i-a găsit fumând canabis cu fratele ei. Reaua lui purtare i-a adus o relație specială cu părinții, relație din care ea era exclusă. Această nedreptate a înfuriat-o și a făcut-o să se simtă încă și mai desconsiderată.

Această experiență care i-a dat sentimentul că este neglijată a determinat-o să se simtă la fel de puțin importantă și în ochii colegilor și a făcut-o să muncească din greu ca să fie sigură că ceilalți nu o vor uita. Ca și în copilărie, simțea că străduința ei este ignorată și se înfuria urât numai la gândul acestei nedreptăți. Lucrurile s-au înrăutățit când șeful ei s-a îndrăgostit de o colegă, slab calificată, dar frumușică, și a promovat-o înaintea altor candidați merituoși, fără să țină cont de resentimentele iscate în rândurile echipei — și lipsind-o și mai mult pe Felicity de atenția după care tânjea atât de mult. Istoria se repeta: așa cum părinții îl favorizaseră pe fratele ei, șeful ei prefera pe cineva care nu avea rezultate pe măsură.

* * *

Asemeni lui Felicity, în fiecare zi când mergem la serviciu, purtăm cu noi două realități. Una este cea exterioară, realitatea adevărată a vieții noastre profesionale în care suntem motivați să avem realizări, să reușim și să obținem recompense financiare. Dar, în interior, purtăm realitatea dinlăuntrul nostru, cu trăsăturile ei psihologice specifice, în care se regăsesc incertitudinile și percepțiile noastre eronate. În mare parte, această realitate interioară se află în inconștientul nostru, unde se adăpostesc toate amintirile refulate, toate experiențele dureroase, pornirile și năzuințele care își au rădăcinile în viața noastră timpurie. Aici, lucrurile se petrec altfel decât în realitatea exterioară: de exemplu, trebuie să ținem la distanță adevăruri neplăcute și amintiri dureroase sau trebuie să rezolvăm conflicte nerezolvate în trecut, așa cum reiese și din povestea lui