CUM SĂ-ȚI TRANSFORMI VIAȚA. Descoperă-ți tiparele de comportament, vindecă-te singur și fii propriul tău stăpân

De Nicole LePera

Nicole LePera, creatoarea site-ului www.theholisticpsychologist.com — fenomenul online cu aproape 4,5 milioane de urmăritori pe Instagram —, ne oferă o abordare revoluționară a vindecării, care valorifică puterea sinelui de a produce o transformare de durată a întregii noastre ființe. În calitate de psiholog și psihoterapeut, Nicole LePera s-a simțit adeseori frustrată de limitele metodelor tradiționale. Dorindu-și mai multe pentru pacienții ei și pentru ea însăși, a creat treptat o filosofie ce înglobează aspectele mentale, fizice și spirituale ale stării de bine personale și care îl echipează pe fiecare dintre noi cu instrumentele interdisciplinare necesare pentru a se vindeca singur. După ce a constatat prin proprie experiență că metoda sa poate da rezultate extraordinare, a simțit nevoia să împărtășească tot ceea ce trăise și învățase și celorlalți – și astfel au luat naștere site-ul theholisticpsychologist.com și The SelfHealers Circle.

Acum, Nicole LePera e gata să împartă ideile psihologiei holistice cu întreaga lume. Cum să-ți transformi viața este un manifest al autovindecării și un ghid esențial despre cum poți să trăiești o viață autentică, plină de energie și de bucurii.

Inspirându-se din cele mai recente cercetări ale științei și din diferite modalități de vindecare, LePera ne ajută să înțelegem cum ne condiționează viața experiențele nefericite și traumele din copilărie, producând disfuncții și dereglări în organism și ținându-ne blocați în tipare de codependență și imaturitate emoțională. Dacă nu sunt vindecate, aceste comportamente de autosabotare pot deveni rapid ciclice și pot produce diferite boli și un sentiment de neîmplinire și nefericire. Autoarea vine așadar în sprijinul cititorilor, furnizându-le sprijin emoțional și un set cuprinzător, dar accesibil de instrumente cu ajutorul cărora se pot elibera de comportamentele distructive și pot să-și revendice și să-și recreeze viața. Paradigma revoluționară pe care o propune este o celebrare a puterii ființei noastre integrate – minte, corp și suflet – de a depăși prin propriile resurse orice traumă și de a-și împlini întregul potențial.

CARTE PUBLICATĂ ÎN 25 DE ȚĂRI



„Lumea are nevoie de această carte! Oriunde te-ai afla în călătoria vindecării de sine, Cum să-ți transformi viața te va ajuta să ai relații mai puternice, o viață mai fericită și o imagine mai clară asupra viitorului tău. Nu putem întotdeauna să controlăm ce ni se întâmplă, dar Nicole ne oferă instrumentele necesare pentru a răspunde tuturor provocărilor cu o atitudine calmă și pozitivă.“ Lewis Howes, autorul bestsellerului New York Times Școala măreției

„Nicole LePera îți explică într-un mod simplu și limpede principiile terapeutice esențiale pentru evoluția ta interioară. Cum să-ți transformi viața este o lectură obligatorie pentru toți cei care au pornit pe drumul dezvol tării personale.“ Gabby Bernstein, autoare de bestselleruri New York Times

„Cum să-ți transformi viața este o invitație la desăvârșirea de sine cu ajutorul instrumentelor pe care toți le avem înăuntrul nostru. Depinde doar de tine dacă o accepți.“ Karlyn Percil-Mercieca, coach și CEO al KDPM Consulting Group

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 18 oct. 2021
• ISBN: 9786063382277

Previzualizare carte

Nota autoarei

Lucrul cu tine însuți ca formă a lucrării

O lungă și bogată tradiție a lucrării de transcendere a experienței noastre omenești a fost transmisă de-a lungul secolelor de diferiți mesageri. Străvechile tradiții hermetice vorbesc despre alchimia misterioasă, în vreme ce mistici moderni precum George Gurdjieff îi îndeamnă pe căutători să interacționeze cu lumea la un nivel mai profund, prin accederea la niveluri mai înalte ale conștiinței. Un limbaj asemănător e folosit astăzi în educația împotriva rasismului și în vederea abolirii atât de necesare a opresiunii sistemice, precum și în modelele de vindecare destinate consumatorilor de stupefiante, cum sunt, de pildă, programele în doisprezece pași. Ceea ce au în comun toate aceste ipostaze ale lucrării – și ceea ce va cultiva și va continua această carte – este preocuparea pentru înțelegerea sinelui și a locului nostru în comunitate. Scopul cărții mele este să-ți ofere instrumentele necesare pentru a înțelege și valorifica legătura complexă dintre minte, corp și suflet. În felul acesta, vei ajunge să ai relații mai profunde, mai autentice și mai semnificative cu tine însuți, cu ceilalți și cu societatea în ansamblul ei. Am să-ți vorbesc despre călătoria mea, în speranța că ea te va inspira să-ți găsești propria versiune a lucrării – lucrul cu tine însuți.

Prefață

Noaptea neagră a sufletului

În cazul poeților și al misticilor, trezirea transcendentală pare să se producă întotdeauna într-un loc divin – pe vârful unui munte, contemplând marea nemărginită, lângă un pârâu care susură sau un rug aprins. Trezirea mea a avut loc într-o cabană de lemn din mijlocul pădurii, unde m-am pomenit într-o dimineață plângând incontrolabil deasupra unui bol cu fulgi de ovăz.

Eram în nordul statului New York împreună cu partenera mea, Lolly, chipurile în vacanță – departe de stresul vieții urbane din Philadelphia.

Îmi mâncam micul dejun, absorbită de (încă) o carte de psihologie – echivalentul unei „lecturi de plăcere" pentru mine –, despre mamele indisponibile emoțional. În timp ce citeam – în scop profesional, sau cel puțin așa mi se părea –, cuvintele au declanșat în mine o reacție emoțională neașteptată și derutantă.

„Ești epuizată", mi-a zis partenera mea, Lolly. Trebuie să te detașezi puțin. Încearcă să te relaxezi.

Am expediat-o. În mare, nu mi se părea că sentimentele și experiențele mele se deosebeau de ale celorlalți. Auzeam foarte mulți clienți și prieteni plângându-se de aceleași lucruri. „Cine nu se trezește dimineața gândindu-se cu groază la ziua care urmează? Cui nu-i zboară mintea în altă parte când e la serviciu? Cine nu simte că s-a înstrăinat de cei pe care-i iubește? Ce om de pe lumea asta poate spune cu mâna pe inimă că nu se gândește zilnic la concediu? Nu așa trăim toți după o vârstă?"

„Sărbătorisem de curând împlinirea vârstei de treizeci de ani și mă întrebam: „Oare asta e tot? Chiar dacă bifasem deja foarte multe căsuțe de pe lista cu lucruri la care visam încă din copilărie – să trăiesc într-un oraș care să-mi placă, să am cabinetul meu privat de psihoterapie, să-mi găsesc o parteneră iubitoare –, tot aveam senzația că ceva esențial din ființa mea lipsește, sau se pierduse, sau nici măcar nu existase vreodată. După ani în care mă simțisem singură în relații, întâlnisem în sfârșit pe cineva care mi se părea potrivit, fiindcă era foarte diferit de mine. Dacă eu mă dovedeam șovăitoare și adeseori neimplicată, Lolly era pasională și încăpățânată. De multe ori mă provoca într-un fel care mi se părea captivant. Ar fi trebuit să fiu fericită sau măcar mulțumită, dar eu mă simțeam de fapt desprinsă parcă de mine, detașată, lipsită de emoții. Nu simțeam nimic.

În plus, mă confruntam și cu niște probleme de sănătate care se acutizaseră într-atât, încât nu le mai puteam ignora. Uneori mintea mi se încețoșa atât de rău, că nu numai uitam cuvinte sau expresii, ci intram într-o stare de vid total. Era extrem de supărător, mai ales în cele câteva dăți când se întâmplase în timpul unor ședințe de terapie cu clienții. Problemele intestinale persistente, care îmi dăduseră de furcă ani de zile, îmi creau acum o senzație de greutate, ca și cum ceva m-ar fi tras tot timpul în jos. Mai mult, într-o zi leșinasem din senin – mă prăbușisem complet inconștientă în casa unei prietene, speriindu-i îngrozitor pe toți.

Stând în balansoar, cu bolul de cereale în mână, în acest decor pașnic, am simțit deodată cât de pustie devenise viața mea. Eram secătuită de energie, prinsă în ghearele unei disperări existențiale, frustrată de incapacitatea clienților mei de a face progrese, furioasă din cauza abilității mele limitate de a avea grijă și de ei, și de mine însămi și profund stânjenită de o stare permanentă de lentoare și insatisfacție, care mă făcea să mă întreb ce rost mai are orice. Acasă, în iureșul vieții urbane, puteam să uit de aceste sentimente tulburătoare canalizându-mi energia către tot felul de activități: făceam curat în bucătărie, scoteam câinele la plimbare, croiam nenumărate planuri. Mereu, mereu în mișcare. Cine nu se uita atent putea fi tentat să admire eficiența specifică unei personalități de tip A*. Era însă de ajuns să sapi puțin ca să-ți dai seama că mă mișcam întruna ca să-mi distrag atenția de la anumite sentimente cronice nerezolvate. În inima pădurii, neavând nimic altceva de făcut decât să citesc despre efectele de durată ale traumelor din copilărie, nu mai puteam să fug de mine. Cartea descria multe dintre sentimentele pe care le aveam și eu fa-ță de mama și de familia mea și pe care multă vreme le reprimasem. Era ca și cum m-aș fi văzut într-o oglindă, complet dezvelită sufletește, fără nimic care să-mi poată distrage atenția – și ceea ce vedeam nu-mi plăcea deloc.

Când m-am privit așadar cu mai multă onestitate, n-am putut să nu remarc că multe dintre problemele cu care mă confruntam erau foarte asemănătoare cu cele pe care le avusese și mama de-a lungul anilor – în special relația ei cu propriul corp și cu propriile emoții. O văzusem luptându-se în fel și chip cu o durere aproape permanentă la genunchi și la spate și adeseori cu an-xietatea și îngrijorarea. În adolescență și în tinerețe existaseră, firește, multe deosebiri între mine și ea. Eu eram o persoană activă, aveam grijă de corpul meu, făceam sport și mâncam sănătos. Pe la douăzeci și ceva de ani devenisem chiar vegetariană după ce mă împrietenisem cu o vacă la un adăpost pentru animale, moment după care îmi fusese deja imposibil să-mi imaginez că aș mai mânca vreodată carne. Desigur, dieta mea consta în cea mai mare parte din înlocuitori de carne hiperprocesați și fast-food vegan (îmi plăceau mai ales sendvișurile cu carne și brânză vegană), dar cel puțin îmi păsa de alimentele pe care le ingeram. Cu excepția alcoolului, pe care îl consumam încă în cantități excesive, uneori duceam regimul la extrem, impunându-mi restricții și mâncând fără nicio bucurie.

Întotdeauna crezusem că nu semăn deloc cu mama, dar acum, când problemele acestea emoționale și fizice ieșeau la iveală, mi-am dat seama că e timpul să-mi pun niște întrebări. Iar revelația aceasta m-a făcut să plâng cu suspine. În imaginea tristă și aproape demnă de milă pe care o văzusem se ascundea un mesaj. O asemenea izbucnire emoțională era atât de neobișnuită, atât de atipică pentru personalitatea mea, încât n-am avut cum să ignor semnalul pe care mi-l dădea sufletul. Ceva din mine cerea cu disperare să-i acord atenție, iar acolo, în mijlocul pădurii, nu exista niciun paravan după care să mă pot ascunde. Era timpul să-mi privesc în ochi suferința, durerea, trauma și, în ultimă instanță, sinele meu adevărat.

Astăzi numesc întâmplarea aceea „noaptea neagră a sufletului" meu, fundul prăpastiei. Să ajungi pe fundul prăpastiei e ca și cum ai muri – și pe unii dintre noi experiența asta chiar îi poate aduce în pragul morții. Bineînțeles, moartea face posibilă renașterea, iar eu am ieșit din experiența respectivă hotărâtă să aflu care era problema. Momentul acela dureros a făcut lumină, scoțând la iveală o parte mare din mine pe care o îngropasem. Brusc, mi-a fost limpede: aveam nevoie de o schimbare. Nu mi-am imaginat atunci că revelația aceasta avea să ducă la o trezire fizică, psihologică și spirituală și că, în cele din urmă, avea să devină o adevărată mișcare internațională.

Inițial, m-am concentrat pe ceea ce mi s-a părut cel mai presant: corpul. M-am evaluat la nivel fizic: în ce fel eram bolnavă și unde se manifesta boala? Am știut intuitiv că drumul spre însănătoșire începea cu alimentația și mișcarea. Am însărcinat-o pe Lolly, pe care am botezat-o „iepurașul meu Duracell în materie de dezvoltare personală, să mă ajute să-mi respect angajamentul de a schimba cu adevărat modul în care îmi maltratam corpul. Lolly mă obliga să mă dau jos din pat dimineața, îmi punea ganterele în mâini și mă silea să facem mișcare împreună de mai multe ori pe zi. Am început să citim studii din domeniul nutriției și am descoperit că multe dintre ideile noastre despre ceea ce e „sănătos erau discutabile. Am început un ritual matinal care consta în exerciții de respirație și meditație – tot așa, în fiecare zi. Deși la început par-ticipam oarecum împotriva voinței mele și cu toate că au fost zile „sărite", la-crimi, febră musculară, durere în suflet, amenințări că o să renunț, după mai multe luni s-a conturat un program. Am început să-mi doresc să-l continui și să mă simt mai puternică, fizic și mental, decât fusesem în toată viața mea.

Pe măsură ce corpul mi se vindeca, puneam tot mai tare la îndoială multe alte adevăruri care mi se păruseră cândva evidente. Am învățat să gândesc altfel despre ce înseamnă o stare mentală bună. Mi-am dat seama că întreruperea legăturilor dintre minte, corp și suflet se poate manifesta sub formă de boală și dereglare. Am descoperit că genele nu sunt o fatalitate și că, pentru a ne schimba, trebuie să devenim conștienți de propriile tipare de gândire și comportament, care ne-au fost modelate de oamenii la care ținem cel mai mult. Am descoperit o definiție nouă, mai cuprinzătoare, a traumei, care ia în considerare efectele spirituale profunde pe care stresul și experiențele adverse din copilărie le au asupra sistemului nervos. Mi-am dat seama că aveam traume nevindecate din copilărie, care continuau să mă afecteze în fiecare zi.

Cu cât aflam mai multe, cu atât integram mai mult noile informații în noile alegeri zilnice pe care le făceam cu consecvență. Cu timpul, m-am adaptat acestor schimbări și am început să mă transform. Odată lansat procesul de vindecare la nivel fiziologic, am mers mai în profunzime, valorificând discernământul dobândit în urma unei experiențe clinice variate și aplicându-l cunoștințelor pe care le acumulam despre integrarea întregii persoane – a sinelui fizic, psihologic și spiritual. Mi-am cunoscut copilul interior, am învățat să-i fiu părinte, am examinat legăturile prin care trauma mă ținea ostatică, am învățat să pun limite și să răspund lumii cu o maturitate emoțională pe care nu o crezusem vreodată posibilă, fiindcă îmi fusese complet străină. Mi-am dat seama că rezultatele acestei munci lăuntrice nu se limitau la interiorul meu, ci se extindeau și dincolo de mine, în fiecare relație și în comunitatea din care făceam parte. Această nouă înțelegere a armoniei minte–corp–suflet e cuprinsă în paginile care urmează și care fac cunoscute principiile de bază ale psihologiei holistice.

Astăzi, când vă scriu toate acestea, sunt într-un proces de continuă vin-decare. Simptomele de anxietate și atacurile de panică mi-au dispărut în mare parte. Relația mea cu lumea nu mai este preponderent reactivă, și sunt capabilă de mai multă conștiență și compasiune. Mă simt prezentă în relațiile cu cei dragi – și sunt capabilă să pun limite celor care nu merg pe același drum cu mine. Sunt conștientă pentru prima dată în viața mea de persoană adultă. N-am prevăzut așa ceva atunci când am ajuns la fundul prăpastiei și nici un an mai târziu. Azi însă știu că n-aș fi avut cum să scriu cartea aceasta dacă n-aș fi cunoscut străfundurile disperării.

Am lansat site-ul The Holistic Psychologist în 2018, după ce am hotărât că voiam – trebuia – să împart cu alții instrumentele pe care le descoperisem. La scurt timp după ce mi-am împărtășit povestea pe Instagram, am început să primesc o mulțime de mesaje despre traume, vindecări și reziliență emoțională. Ideile mele despre vindecarea holistică găsiseră rezonanță în mentalul colectiv, traversând bariere culturale și de vârstă. Astăzi, contul meu are peste trei milioane de urmăritori, care și-au asumat identitatea de #SelfHealer – participanți activi la propria sănătate mentală, fizică și spirituală. Sprijinirea membrilor acestei comunități a devenit misiunea vieții mele.

Am serbat aniversarea de un an a site-ului organizând pe Coasta de Vest o meditație de vindecare a copilului interior, la care voiam să mulțumesc întregii comunități pentru sprijinul oferit și să dau membrilor ocazia de a relaționa față în față și de a celebra călătoria noastră comună. Cu câteva zile înainte, am căutat pe Google „locuri de întâlnire pe plaja Venice" și am ales unul la întâmplare. Am oferit bilete gratuite pe Instagram și am sperat ca oamenii să fie interesați. În câteva ore se înscriseseră deja trei mii de persoane. Nu-mi venea să cred.

Așezată în mijlocul întinderii de nisip a plajei Venice, sub soarele fierbinte, vedeam trecând pe lângă mine oameni care făceau jogging și diverse alte personaje sud-californiene. Mi-am întors privirea către valurile care se izbeau de țărm. Nisipul cald de sub tălpi și senzația rece a părului udat de apa oceanului mă făceau să-mi conștientizez acut corpul în spațiu și timp. Mă simțeam foarte prezentă, foarte vie când mi-am ridicat mâinile în rugăciune, imaginându-mi diferitele căi ale vieții care îi aduseseră în dimineața aceea pe plajă pe toți oamenii minunați de care eram înconjurată. Am studiat cu privirea mulțimea adunată și, pentru câteva clipe, m-am simțit copleșită de numărul de ochi ațintiți asupra mea – detestasem dintotdeauna să fiu în centrul atenției. Apoi am început:

Ați venit aici aduși de un motiv anume. Ceva dinăuntrul vostru își dorește din toată inima să se vindece, își dorește ca voi să deveniți cea mai bună versiune a voastră. Lucrul acesta trebuie celebrat. Toți avem o copilărie din care se hrănește realitatea noastră actuală, iar astăzi am ales să ne vindecăm de trecut pentru a crea un viitor nou.

Acea parte din voi care știe că așa stau lucrurile se numește intuiție. Ea a existat dintotdeauna, doar că noi ne-am obișnuit să n-o ascultăm sau să nu avem încredere în ce ne spune. Faptul că ne aflăm astăzi aici este un pas către vindecarea acestei lipse de încredere din noi înșine.

În timp ce vorbeam, privirea mea a întâlnit-o pe a unei necunoscute din mulțime. Ea mi-a zâmbit și și-a dus mâna la piept în dreptul inimii, ca pentru a spune: „Mulțumesc". Brusc, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Plângeam – dar nu erau lacrimile pe care le vărsasem în bolul cu cereale, cu mulți ani în urmă. Erau lacrimi de iubire, de acceptare, de bucurie – lacrimile vindecării.

Eu sunt dovada vie că trezirile nu sunt experiențe mistice rezervate călugărilor, sfinților și poeților. Ele nu sunt doar pentru oamenii „spirituali", ci pentru orice om care vrea să se schimbe – care nutrește dorința arzătoare de a se vindeca, de a înflori, de a străluci.

Odată ce conștiența ta s-a trezit, totul e posibil.

* Referire la teoria tipurilor A și B de personalitate, formulată în anii ’50 de cardiologii americani Meyer Friedman și Ray Rosenman. Personalitatea de tip A – organizată, nerăbdătoare, foarte competitivă și potențial agresivă – este asociată de regulă cu o probabilitate mai mare de a face cardiopatie ischemică (boala coronariană). (n.red.)

Introducere

Scurtă prezentare a psihologiei holistice

Cum să-ți transformi viața este mărturia scrisă a unei abordări revoluționare a bunăstării mentale, fizice și spirituale, numită psihologie holistică, o mișcare dedicată practicii zilnice de creare a propriei tale stări de bine prin eliminarea tiparelor negative, vindecarea de trecut și construirea sinelui tău conștient.

Psihologia holistică se concentrează asupra minții, corpului și sufletului pen-tru a reechilibra corpul și sistemul nervos și a vindeca rănile emoționale încă deschise. Această muncă asupra ta îți dă puterea de a te transforma în persoana care ai fost, de fapt, dintotdeauna în adâncul sufletului. Psihologia holistică îți oferă o viziune nouă și captivantă, în care simptomele fizice și psihice sunt mesaje, nu diagnostice pe viață pe care trebuie să le gestionezi. E o viziune care merge la rădăcina unor probleme precum durerea cronică, stresul, extenuarea, anxietatea, dereglările gastrointestinale și dezechilibrele sistemului nervos, care au fost multă vreme ignorate sau minimalizate de medicina tradițională occidentală, și explică de ce atât de mulți dintre noi se simt blocați, detașați sau pierduți. În plus, oferă instrumente practice cu ajutorul cărora poți să-ți creezi obiceiuri noi, să înțelegi comportamentul celorlalți și să te debarasezi de ideea că valoarea ta e determinată de ceva sau cineva din exterior. Dacă te angajezi să lucrezi cu tine însuți în fiecare zi, va veni un moment când te vei privi în oglindă și vei fi uimit de persoana pe care o vei vedea acolo.

Aceste metode holistice – exerciții care angrenează forțele fizice (prin tehnici de respirație și metode de lucru cu corpul), psihice (transformând relația pe care o ai cu gândurile și cu experiențele trecute) și spirituale (prin restabilirea legăturii cu sinele tău autentic și cu cel colectiv) – sunt eficiente deoarece corpul, mintea și sufletul sunt interconectate. Funcționează fiindcă se bazează, pe de o parte, pe știința epigeneticii, pe de alta, pe adevărul că ne putem influența starea mentală mult mai mult decât credem. Vindecarea este un proces conștient care poate fi trăit zi de zi prin schimbări la nivelul obiceiurilor și tiparelor noastre.

Foarte mulți dintre noi trăim într-o stare de inconștiență. Trecem prin viață funcționând pe pilot automat, manifestând comportamente reflexe care nu ne sunt de ajutor și care nu reflectă ceea ce suntem cu adevărat și dorințele noastre profunde. Practica psihologiei holistice ne ajută să ne reconectăm cu sistemul nostru lăuntric de ghidare, pe care am încetat să-l mai ascultăm din cauza tiparelor condiționate deprinse în primii ani de viață. Ne ajută să găsim vocea intuiției, să-i dăm crezare și să ne desprindem de „personalitatea" care ne-a fost modelată de figurile parentale, de prieteni, profesori și societate în general, trezind conștiența în sinele nostru inconștient.

În paginile următoare vei găsi o paradigmă nouă pentru o abordare integratoare a vindecării, care include mintea, corpul și sufletul. Ține minte că eu nu susțin desființarea vechiului model; nu sugerez că instrumentele psihoterapiei convenționale și ale altor modele terapeutice sunt lipsite de valoare, ci propun o viziune care include elemente din mai multe domenii – de la psihologie și neuroștiință la mindfulness și practici spirituale – în efortul de a cultiva ceea ce consider eu a fi cele mai eficiente și cuprinzătoare tehnici pentru vindecare și atingerea stării de bine. Am încorporat lecții și cunoștințe din modele tradiționale precum psihoterapia cognitiv-comportamentală și psihanaliză, dar și aspecte holistice care, la momentul scrierii acestei cărți, nu sunt în totalitate acceptate de psihologia convențională. E important să înțelegi că practica psihologiei holistice are la bază libertatea, capacitatea de a alege și, în ultimă instanță, emanciparea personală. Unele lucruri vor rezona cu tine, altele nu; scopul este să folosești instrumentele care funcționează cel mai bine în cazul tău. Simplul fapt că alegerea e în mâinile tale te va ajuta să te conectezi mai profund cu intuiția și sinele tău autentic.

A învăța să te vindeci singur este un act prin care îți acorzi singur putere. Autovindecarea nu e doar posibilă, ci e realitatea noastră ca ființe umane, fiindcă nimeni altcineva nu poate ști cu adevărat ce e mai bine pentru tine, cu toate trăsăturile tale unice. Asistența medicală de calitate, în special în domeniul sănătății mintale, le e, din păcate, inaccesibilă mult prea multor oameni. Trăim într-o lume în care posibilitatea de a apela la ea este repartizată profund inegal, în funcție de unde trăim, cum arătăm și cine suntem. Chiar și cei suficient de privilegiați încât să-și permită tipul de asistență de care au nevoie se lovesc de realitatea faptului că nici toți profesioniștii din acest domeniu n-au fost creați egali. Iar dacă suntem suficient de norocoși încât să găsim un furnizor de servicii medicale de calitate, avem dezavantajul timpului limitat alocat interacțiunii față în față. Cartea aceasta îți oferă un model de învățare autoghidat, cu informații și sugestii care-ți dau ție posibilitatea să lucrezi cu tine însuți zi de zi, ca să te vindeci. A-ți înțelege cu adevărat trecutul, a-l asculta, a-l examina, a învăța lecțiile pe care ți le dă e un proces care duce la o schimbare profundă și durabilă, care permite transformarea adevărată.

Cum să-ți transformi viața cuprinde trei părți. Prima parte furnizează informațiile de bază și te ajută să devii conștient de tine, de puterea gândurilor și de influența stresului și a traumelor din copilărie asupra tuturor sistemelor din corp. Citind-o, vei înțelege în ce fel ne împiedică dereglarea fizică a mecanismelor corporale să facem progrese în plan mental și emoțional. În partea a doua, vom intra mai în profunzime, în interiorul „minții". Vom explora modul în care funcționează conștientul și subconștientul, ca să înțelegem cum condiționările provenite de la figurile parentale ne-au modelat lumea, creându-ne tipare de gândire și comportament care persistă și astăzi. Vom coborî apoi și mai adânc în minte și vom întâlni propriul copil interior. Vom afla poveștile egoului, care ne protejează și ne determină să repetăm tipare relaționale pe care le-am cunoscut din copilărie. În ultima parte, pe care eu o consider esența lucrului cu tine însuți, vom învăța să aplicăm cunoștințele acumulate, astfel încât să dobândim o maturitate emoțională care să ne permită să ne conectăm în mod autentic cu ceilalți. Niciun om nu trăiește izolat. Suntem ființe sociale, și abia când reușim să devenim sinele nostru autentic putem să ne conectăm cu adevărat cu cei dragi. Pe această temelie putem cultiva apoi un sentiment de comuniune cu acel „noi" colectiv sau cu ceva mai presus de noi. Peste tot în carte am inclus sugestii și instrumente care să-ți vină în întâmpinare indiferent de stadiul în care te afli.

Ca să începi această transformare, nu ai nevoie decât de sinele tău conștient, de dorința de a săpa adânc în tine și de înțelegerea faptului că schimbarea nu e ușoară și că drumul care ți se deschide în față va fi uneori anevoios. Nu există soluții rapide în acest proces, lucru dificil de acceptat mai ales de către aceia – mulți – dintre noi care au fost condiționați să creadă în iluzia soluției magice. Nu voi ezita să spun că lucrul cu tine însuți exact asta înseamnă: lucru. Nu există scurtături și nimeni altcineva nu poate s-o facă în locul tău. Poate părea inconfortabil sau de-a dreptul înfricoșător să devii participant activ la propria vindecare. La urma urmei, să afli cine ești și de ce ești capabil nu doar îți dă încredere, putere și te transformă, ci e și una dintre cele mai profunde experiențe pe care le poți avea.

Unii dintre cei care-mi urmăresc activitatea îmi spun că livrez adevăruri într-un ambalaj plăcut și confortabil. Iau asta ca pe un compliment, dar acum am să spun lucrurilor pe nume: un confort psihic prea mare poate să fie o piedică. Rareori vindecarea se produce fără dificultate. E câteodată dureroasă și chiar terifiantă. Înseamnă să renunți la anumite narațiuni personale care te-au ținut pe loc și ți-au făcut rău, să lași o parte din tine să moară, pentru ca o alta să poată renaște. Nu toată lumea vrea să se facă bine. Nu e nicio problemă. Identitatea unora e strâns legată de boală. Alții se tem de adevărata stare de bine fiindcă le e necunoscută, iar necunoscutul e imprevizibil. E confortabil să știi exact cum va arăta viața ta, chiar dacă realitatea aceasta îți face rău. Mințile noastre sunt mașinării care caută orice le e familiar. Ceea ce e familiar pare sigur – dar asta numai până când învățăm că disconfortul e temporar și e o componentă necesară a transformării.

Vei ști când ești pregătit să începi această călătorie. După care vei avea îndoieli și vei vrea să renunți. Atunci va fi cel mai important să rămâi ferm în angajamentul luat și să continui practica până când ea devine disciplină. În cele din urmă, disciplina aceasta devine încredere în sine, încrederea în sine devine schimbare, iar schimbarea devine transformare. Adevărata muncă nu are nimic de-a face cu exteriorul, ci numai cu ceea ce se află înăuntrul tău. Ea vine de la tine.

Primul pas, surprinzător de solicitant, este să-ți imaginezi un viitor diferit de prezent. Închide ochii. Din momentul în care poți vizualiza o realitate diferită de cea pe care o trăiești, ești gata să pășești înainte. Iar dacă încă nu o poți vedea, să știi că nu ești nici pe departe singur. Există un motiv al acestui blocaj mental. Citește, deci, mai departe; cartea mea e scrisă pentru tine, fiindcă eu însămi am fost cândva în situația ta.

Să începem.

Capitolul 1

Tu poți să te vindeci cel mai bine

Scenariul următor s-ar putea să-ți sune cunoscut: hotărăști că azi e ziua în care îți vei schimba viața. O să începi să te duci la sală, o să mănânci mai puține alimente procesate, o să iei o pauză de la rețelele de socializare, o să rupi orice legătură cu un fost sau o fostă etc. Ești ferm hotărât ca, de această dată schimbările să dureze. Ulterior – poate după câteva ore, câteva zile sau chiar câteva săptămâni – se activează împotrivirea mentală. Începi să nu te mai simți în stare să eviți băuturile dulci carbogazoase. Nu găsești suficientă energie să mergi la sală și nu te poți abține să nu-i trimiți fostului sau fostei un mesaj, să vezi ce mai face. Mintea începe să te bombardeze cu tot felul de scuze convingătoare, de genul: „Meriți și tu o pauză", ca să te țină captiv în stilul de viață familiar. Corpul i se alătură, dându-ți o senzație de epuizare sau de greutate în tot organismul. Mesajul copleșitor devine: „Nu poți".

În decursul celor zece ani în care am activat ca psiholog clinician și cercetător, „blocat a fost cuvântul cel mai folosit de clienții mei atunci când încercau să descrie cum se simțeau. Toți veneau la psihoterapeut pentru că voiau să se schimbe. Unii voiau să-și formeze obiceiuri noi, să deprindă comportamente noi sau să ajungă cumva să se placă pe ei înșiși. Alții voiau să schimbe lucruri din afara lor, de pildă să învețe să relaționeze altfel, să modifice o dinamică dificilă cu o figură parentală, cu un partener de viață sau cu un coleg. Mulți voiau (și aveau nevoie) să facă atât schimbări interioare, cât și exterioare. Am tratat oameni bogați și oameni care trăiau în sărăcie; indivizi extrem de activi profesional, plini de energie; și persoane care au fost încarcerate și excluse de societatea tradițională. Absolut toți aveau în comun faptul că se simțeau „blocați – împotmoliți în obiceiuri proaste, în comportamente nocive, în tipare previzibile și problematice –, iar asta îi făcea să se simtă singuri, izolați și fără speranță. Aproape toți își făceau griji de cum recepționau ceilalți acest „blocaj și erau deseori obsedați de felul în care îi percepeau oamenii din viața lor. Majoritatea împărtășeau convingerea adânc înrădăcinată că incapacitatea lor constantă de a se schimba era dovada faptului că exista în ei un viciu mai profund, intrinsec, sau că „nu meritau – o expresie pe care am auzit-o frecvent.

Deseori, clienții ceva mai conștienți de ei înșiși puteau identifica singuri comportamentele problematice și puteau chiar vizualiza limpede calea către schimbare. Dar puțini erau capabili să facă primul pas de la a ști la a acționa. Cei care vedeau o cale de ieșire se simțeau rușinați când recădeau din reflex în vechile tipare de comportament nedorit. Le era rușine că știu cum ar trebui să procedeze și totuși nu reușesc, acesta fiind și motivul pentru care ajungeau în cabinetul meu.

Chiar și ajutorul și sprijinul meu erau adesea limitate. Cincizeci de minute de terapie pe săptămână nu păreau suficiente pentru a produce o schimbare semnificativă în cazul majorității clienților mei. Unii deveneau atât de frustrați de reluarea ciclului, încât încetau cu totul să mai facă psihoterapie. Deși mulți alții aveau de câștigat de pe urma interacțiunii cu mine, procesul de ameliorare decurgea dureros de încet. O ședință putea să pară foarte eficientă, după care clientul se întorcea într-o săptămână cu același set previzibil de probleme. Mulți dădeau dovadă de o pătrundere psihologică incredibilă în timpul întâlnirilor noastre, descifrând toate tiparele care îi făceau să bată pasul pe loc, după care, în viața reală, în afara cabinetului, nu reușeau să reziste forței de gravitație a vechilor deprinderi. Puteau să privească în urmă și să vadă problemele, însă nu-și dezvoltaseră capacitatea de a aplica acest discernământ în timp real, în prezent. Am remarcat tipare similare la oameni care trecuseră prin experiențe profund