Cum sa faci fata persoanelor explozive emotional

De Albert J. Bernstein

Adevărate bombe cu ceas bipede, persoanele descrise în această carte pot exploda oricând: soțul tău, îngrozit de perspectiva călătoriei cu avionul, face un atac de panică lângă tine, colega ta, care pare mereu atât de bine pregătită, izbucnește în lacrimi, afirmând că nu e în stare de nimic, șoferul din mașina aflată în spatele tău începe să claxoneze cu frenezie și apoi te urmărește în trafic, pentru a te depăși și a frâna în fața ta. Exploziile de frică, de tristețe sau de furie sunt situații de viață frecvente care inițial ne blochează, pentru că nu am învățat până atunci cum să o gestionăm. Dar soluțiile pertinente oferite de Albert Bernstein, bazate pe date științifice din neurofiziologie și psihologie, ne ajută să ieșim cu brio, noi și „bomba noastră cu ceas", din cele mai multe pericole de explozie emoțională... Având drept leitmotiv poveștile de viață ale câtorva persoane explozive tratate de-a lungul timpului de autor, cartea de față este un foarte util ghid pentru dezamorsarea acceselor de frică, tristețe și furie, fie că sunt personale, fie că aparțin altora.

• Limbă: Română
• Editor: Editura Trei
• Data lansării: 11 mar. 2023
• ISBN: 9786064018380

Previzualizare carte

1.png

EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

director editorial:

Magdalena Mărculescu

REDACTARE:

Manuela Sofia Nicolae

DESIGN copertă:

Faber Studio

Foto copertă:

Guliver/Getty Images /©Jacek Pietrowski

DIRECTOR PRODUCȚIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Crenguța Rontea

CORECTURĂ:

Oana Apostolescu

Dușa Udrea-Roborel

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: How to Deal with Emotionally Explosive People

Autor: Albert J. Bernstein

Copyright © 2003 by Albert J. Bernstein

Copyright © Editura Trei, 2019 pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: [phone] ; Fax: [phone]

e-mail: [e-mail]

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0651-6

ISBN (epub): 9786064018380

Lui Connie Bernstein

Partea întâi

Exploziile emoționale

Capitolul 1

Locul exploziei

Dintr-odată, respirația prietenei tale se schimbă în gâfâieli sacadate. Te întorci spre ea și îi vezi ochii mari de teroare.

— Te simți bine? o întrebi în timp ce simți că inima ta începe s-o ia la goană.

— Trebuie să ies de aici acum! îngaimă ea, iar tu începi să plănuiești o cale către cea mai apropiată ieșire, sperând că ea va reuși să reziste până acolo.

* * *

— Trebuie să vorbesc cu tine, îți spune o colegă de serviciu în timp ce închide în urma ei ușa biroului tău. Lacrimile ei izbucnesc înainte de a se așeza. Îi întinzi pachetul de șervețele și aștepți să-și revină suficient de mult încât să poată vorbi. Un minut pare o eternitate atunci când vezi altă persoană suferind.

— Sunt o persoană îngrozitoare, îți spune ea într-un final. Niciodată nu reușesc să fac nimic cum trebuie.

* * *

Un client dă buzna și trântește extrasul de cont bancar pe tejghea.

— Vreau să vorbesc cu idiotul care mi-a facturat penalitățile astea!

Ce simți când emoțiile cuiva explodează? Ce se întâmplă înăuntrul tău când altă persoană izbucnește în lacrimi, se înfurie brusc sau se prăbușește într-un atac crispat de anxietate amorfă? Te simți înfricoșat și vrei să fugi? Te simți îngrijorat și vrei să ajuți? Sau te simți iritat și vrei ca întreaga situație să dispară și să te lase în pace? Dacă ești ca majoritatea oamenilor, le simți pe toate cele de mai sus. Și chiar mai mult de atât.

Lumea este plină de bombe cu ceas bipede care explodează de tristețe, furie și frică. Oricât de fragile ar părea, ele tot te pot atrage în mijlocul izbucnirilor de emoție, indiferent dacă vrei să te afli acolo sau nu. În psihologie se spune că devii captiv. Încerci niște lucruri care ar ajuta o persoană rezonabilă, doar ca să descoperi că judecata rațională nu face altceva decât să pună gaz pe foc.

Acesta este locul exploziei. Ai mai fost aici înainte și vei ajunge din nou.

Data viitoare când emoțiile cuiva îți vor exploda în față, lucrurile pot fi diferite. Această carte te va învăța cum să rămâi calm, să gândești limpede în mijlocul gălăgiei și al furiei și să înțelegi psihologia exploziilor emoționale suficient de bine încât să exerciți puțină influență productivă.

De aproape 30 de ani, de când lucrez cu emoțiile intense în calitate de clinician, am ajutat oamenii să câștige controlul asupra fricii, furiei și tristeții explozive, atât ale lor proprii, cât și ale altora. Tehnicile pe care le folosesc nu sunt deosebit de dificile — atunci când te oprești din a reacționa și încerci să înțelegi ce se petrece. Acest prim pas este cel mai greu. Odată ce îl stăpânești, restul e ușor.

Ce sunt exploziile emoționale?

Termenul de explozie emoțională, așa cum este el utilizat aici, acoperă o gamă largă de evenimente care se petrec la toate nivelurile de intensitate și din sute de motive diferite. Pot fi periculoase, înfricoșătoare, dureroase sau pur și simplu enervante. Dar, în ciuda diversității cauzelor și efectelor, exploziile emoționale au câteva elemente în comun.

Tulburările pot fi diferite, dar exploziile sunt la fel. Oame­nii sunt obișnuiți să se gândească la explozii de anxietate, depresie și furie ca la niște entități distincte care se încadrează în categorii diferite de diagnostic și care solicită diferite răspunsuri. Totuși, cu cât privești mai îndeaproape, cu atât diferențele devin mai iluzorii. Poate cea mai semnificativă diferență este reacția noastră. Vrem să ajutăm oamenii care sunt înfricoșați sau triști, iar cei furioși ne fac să dorim să luptăm sau să fugim.

Toate exploziile, indiferent de emoția exprimată, sunt cauzate de o excitare fiziologică în rapidă intensificare. Excitarea e problema, nu conținutul. Există momente în care este benefic să asculți ce au de spus oamenii despre ceea ce simt și motivul pentru care simt astfel, dar nu în toiul unei explozii.

Primul nostru scop este să-i calmăm pe oameni. Va fi timp destul mai târziu pentru a analiza lucrurile.

Exploziile sunt rapide. Ele se întâmplă atât de rapid, încât ai puțin timp la dispoziție să analizezi ceea ce se petrece și să te gândești la ce ar trebui să faci drept răspuns. Viteza lor duce la iluzia că exploziile emoționale apar din senin și sunt total imprevizibile. Nu e chiar așa, e doar o senzație, dar senzațiile tale sunt reacții și prin urmare ele sunt rareori cei mai buni indicatori despre ceea ce se petrece de fapt. Înțelegerea necesită o minte calmă și abilitatea de a încetini percepția e­venimentelor suficient de mult încât să poți vedea mai clar înlănțuirea de cauze și efecte. Această abilitate nu necesită o stare alterată de con­știință, ci este, de fapt, un efect secundar al modului în care operează creierul tău. Cu cât ești mai familiarizat cu ceea ce vezi sau auzi, cu atât pare să se miște mai încet. Limbile s­trăine, de exemplu, par să sune întotdeauna mai rapid pentru tine decât limba pe care o vorbești.

Consideră această carte un manual introductiv în limba emoției, care te va ajuta să înțelegi și să comunici cu oamenii care au dificultăți în a se înțelege pe sine și a comunica cu ei înșiși.

Exploziile sunt complexe. Ele sunt compuse dintr-un număr de evenimente care se petrec simultan la multe niveluri de experiență, atât pentru persoana care explodează, cât și pentru tine. Ele sunt compuse din cuvinte, gânduri, sentimente, h­ormoni, neurotransmițători și impulsuri electrice. Pentru a gestiona efi­cient exploziile emoționale, trebuie să iei în considerare ceea ce se spune, ce gândesc oamenii când spun acel lucru și ce reacții fiziologice se petrec în corpul lor. La început, viteza cu care se întâmplă totul face ca asta să pară o sarcină descurajantă. Totuși, ai putea fi surprins să descoperi cât de multe știi deja.

Majoritatea dintre noi, în special părinții, suntem mai eficienți în gestionarea exploziilor copiilor care încă nu știu să vorbească decât ale adulților exagerat de emoționali. Exploziile emoționale în sine sunt surprinzător de similare, dar așteptările noastre și senzațiile noastre legate de eficacitatea gestionării lor diferă radical. În cazul adulților, avem tendința de a acorda prea multă atenție cuvintelor. Uneori încercăm să-i facem pe oameni să renunțe la emoțiile lor, explicându-le de ce nu ar trebui să simtă ceea ce simt. Nimeni nu ar încerca ceva atât de inutil cu un copil mic.

Nu sugerez că ar trebui să gestionați exploziile emoționale ale adulților luându-i în brațe și dându-le o suzetă sau schimbându-le scutecele. Vă sugerez ca atunci când adulții explodează să adoptați același mod de gândire pe care l-ați adopta când ați auzi un bebeluș plângând. Acordați mai puțină atenție țipetelor și mai multă atenție disconfortului interior care le cauzează.

Exploziile emoționale sunt interactive. Ele sunt evenimente sociale, care necesită participarea unei altei persoane. Chiar și atunci când ele se petrec în intimitate, audiența există în mintea interpretului. Într-un anumit fel, exploziile emoționale sunt ca zgomotul unui copac căzând în pădure. Dacă nimeni nu-l ascultă, nu există nimic acolo, cu excepția unei vibrații a aerului. Spre deosebire de copacii care cad, persoanele explozive emoțional vor continua uneori să tulbure aerul până când cineva chiar le ascultă.

Nu e posibil doar să fii martorul unei explozii emoționale. Indiferent dacă vrei sau nu, ești implicat. Modul în care răspunzi va determina cel puțin parțial ceea ce se va întâmpla. Acestea fiind zise, am să evidențiez că cel mai elocvent și eficient răspuns poate fi să nu faci absolut nimic. Adesea, cea mai evidentă reacție — să ripostezi printr-o explozie emoțională sau să-i explici persoanei de ce nu ar trebui să fie supărată — va înrăutăți situația. Să nu faci nimic este întotdeauna acceptabil, mai ales când nu știi ce altceva să faci.

Exploziile emoționale sunt o formă de comunicare. Indi­ferent cât de neinteligibil este mesajul transmis, atunci când oamenii explodează, ei încearcă să-ți spună ceva. În general, nu au cuvintele potrivite pentru a descrie ceea ce se petrece, astfel încât își folosesc comportamentul pentru a trezi aceleași sentimente la tine. Dacă poți să-i informezi că înțelegi ceea ce simt, uneori poți să previi trebuința lor de a demonstra ceea ce simt.

Când te afli la locul exploziei emoționale, te poți simți manipu­lat, adică forțat să faci ceva ce nu vrei să faci. Dar gândirea în termeni de manipulare nu este de ajutor pentru înțelegerea sau gestionarea eficientă a exploziilor emoționale. Ea este o judecată, iar manipularea este considerată în mod general un lucru rău făcut altuia (în ciuda faptului că oamenii îi plătesc pe psihoterapeuți pentru a-i manipula). În realitate, faptul de a judeca un aspect te face mai puțin capabil să-l înțelegi.

Dacă te gândești la o izbucnire emoțională ca la o încercare diabolică de a profita de tine, privești situația din perspectiva greșită. Pentru a gestiona eficient exploziile emoționale, trebuie întotdeauna să te uiți la evenimente din punctul de vedere al celeilalte persoane. Persoanele explozive emoțional se gândesc la ele însele, nu la tine. Ele își afișează necazul în speranța că cineva va face ceva pentru ca ele să se simtă mai bine, chiar dacă adesea ele nici nu știu care ar putea fi acel lucru și nici nu le pasă că acea persoană care trebuie să-l facă ești tu.

Nu vreau să sugerez că acest comportament exploziv nu te determină să simți lucruri pe care nu vrei să le simți sau să faci lucruri pe care nu vrei să le faci, ci doar că un asemenea comportament nu este aproape niciodată rezultatul unei intenții conștiente. În cazul persoanelor explozive, verbul a manipula nu se conjugă deci la persoana întâi. Oamenii pot face asta, dar ei nu sunt conștienți de ceea ce fac. Nimic nu-i înfurie pe oamenii explozivi emoțional mai mult decât încercările de a-i face să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce crede altcineva că înseamnă intențiile lor inconștiente.

Una dintre cele mai eficiente tactici pentru a gestiona izbucnirile emoționale este să-i întrebi pe oamenii exploziv emoțional ce ar vrea ca tu să faci. Și este improbabil ca tu să iei măcar în calcul ideea de a întreba asta, dacă crezi că ei deja știu ce vor, dar nu sunt dispuși să recunoască.

Exploziile emoționale sunt repetitive. Ele nu sunt niște evenimente singulare, ci sunt o serie de izbucniri care se dezvoltă atât în intensitate, cât și în durată pe măsură ce se repetă. Așa cum vom vedea pe parcursul acestei cărți, repetiția este un element-cheie al majorității exploziilor emoționale. Majoritatea strategiilor implică întreruperea subtilă a unui tipar repetitiv. S-ar putea să nu poți opri o explozie în desfășurare; s-ar putea să trebuiască să reziști și să te concentrezi la a o preveni pe următoarea.

Exploziile emoționale urmează niște tipare previzibile. Deși iraționale, exploziile emoționale au totuși o logică p­roprie. Ele sunt, de obicei, niște încercări de a obține ceva: ușurare, sigu­ranță sau poate răzbunare. Această carte te va ajuta să recunoști tiparele specifice și să răspunzi la acestea cu ajutorul unor tehnici proiectate să reducă daunele asupra tuturor celor vizați.

Gestionarea eficientă a exploziilor emoționale este un act nenatural. Să reacționezi în mod natural ar face ca izbucnirile emoționale să se înrăutățească. Exploziile emoționale în sine, la fel ca instinctele noastre de a le gestiona, sunt produse ale unor vremuri mai simple din punct de vedere biologic. Setările interne, care ne spun să îi protejăm pe cei fricoși, să-i alinăm pe cei triști și să luptăm sau să fugim de cei furioși, sunt utile în fața unui pericol fizic, dar mai puțin utile atunci când amenințarea este psihică.

Instinctele noastre ne fac să-i vedem pe oamenii înfricoșați și confuzi ca fiind puternici și periculoși. Bunătatea ne poate convinge să avem grijă de niște persoane care ar trebui să fie încurajate să aibă grijă de ele însele. Rațiunea ne trădează în situații iraționale. În încercările noastre logice de a fi de ajutor, ne putem surprinde explicând calm unor oameni îngroziți, furioși sau dezolați că ceea ce îi deranjează este doar o plăsmuire a imaginației lor și că, de fapt, nu ar trebui să simtă ceea ce simt. Impulsurile noastre competitive ne pot împinge să definim izbucnirile emoționale ca o luptă în care există un câștigător și un pierzător, în situații în care, dacă oricine câștigă, toată lumea pierde.

Scopul acestei cărți este să te ajute să înțelegi și să răspunzi la exploziile emoționale ale altor persoane în moduri care sunt bune pentru ambele părți implicate. Persoanele despre care discutăm aici pot manifesta ocazional comportamente care sunt înfricoșătoare sau enervante, dar sunt membri ai familiei pe care-i iubești, prieteni și colegi de care-ți pasă, șefi și clienți cu care trebuie să menții relații de muncă, împreună cu necunoscuți periculoși întâlniți ocazional. Cel mai bun mod de a te proteja pe tine de suferință și stres inutil este acela de a-i ajuta. Cu toate acestea, ține cont că a-i ajuta rareori înseamnă a ceda în fața lor sau a le da orice vor ei atunci când vor.

Pentru a gestiona exploziile emoționale, trebuie să fii bun, grijuliu și curajos, dar nu drăguț. Pentru persoanele obișnuite să fie drăguțe, tehnicile din această carte pot solicita o credință oarbă. Nu le folosi fără o plasă de siguranță formată din convingerea că ele sunt strategia corectă și plină de iubire.

Strategiile despre care vei citi implică adesea întreruperea unor tipare familiare. Ele pot da senzații inconfortabile, dar nu vor răni persoanele explozive emoțional, ci le vor ajuta. Eu cred asta, dar nu eu sunt cel care contează. Tu trebuie să judeci pentru tine înainte de a putea folosi aceste abordări cu inima împăcată.

Studii de caz

Mai mult decât un tratat despre natura exploziilor emoționale, această carte este gândită ca un manual introductiv. Haide să vedem ce se întâmplă atunci când aplicăm câteva concepte teoretice exemplelor din prima parte a acestui capitol.

Înainte să trecem mai departe, aș vrea să subliniez că exemplele din această carte aparțin unor persoane reale care mi-au dat permisiunea să scriu despre ele. Poveștile sunt prezentate pe bucățele și nu sub formă de studii de caz, indicând nume, vârste, ocupații, diagnostice, stare civilă și număr de rude fictive. Cred că aceasta este o abordare mai realistă și mai eficientă și, desigur, mult mai interesant de citit. Scopul meu în prezentarea lor este acela de a demonstra importanța uriașă a detaliilor de moment.

Lucrurile s-au schimbat datorită a ceea ce alți oameni le-au spus acestor persoane explozive emoțional. Le-am ales tocmai din acest motiv. În cazul în care te întrebi deja, majoritatea se vindecă în cele din urmă, dar asta nu s-a întâmplat datorită faptului că au avut un psihoterapeut strălucit. Detaliul care a făcut diferența în viețile acestor persoane explozive emoțional a fost schimbarea reacțiilor persoanelor din jurul lor — ale familiei, prietenilor, colegilor și, uneori, chiar și ale dușmanilor.

Te încurajez să intri în pielea personajelor de mai jos pe măsură ce citești aceste studii de caz. Gândește-te la ce le-ai spune, ce ai face și cum te-ai simți tu dacă ar trebui să ai de-a face cu astfel de oameni sau dacă ai fi chiar tu unul dintre ei.

O explozie de frică

Îți amintești de prietena pe care am lăsat-o în mall gâfâind și tremurând la începutul unui atac de panică? Hai să o numim Jane și să privim mai îndeaproape la ce se petrece în mintea și în corpul ei pe măsură ce ea explodează de frică.

Ceea ce se întâmplă se numește răspunsul de luptă sau fugă. La nivel fiziologic, atacul de panică al lui Jane este cauzat de o declanșare nejustificată a sistemului autonom de activare fiziologică ce o protejează de pericolul fizic. Probabil că ești familiarizat cu acest sistem atât din teorie, cât și din propria experiență. Știi cum e să simți un puseu brusc de adrenalină atunci când auzi un zgomot puternic. Imediat, totul se schimbă. Inima ta o ia la goană, mușchii ți se încordează, simțurile tale scanează frenetic pentru a găsi sursa sunetului. Dacă vezi un pericol real, corpul tău e deja amorsat să se îndepărteze cât mai repede posibil. Dacă, pe de altă parte, descoperi că sunetul nu e ceva care să te alerteze, sistemul de alarmă se oprește. Durează puțin până când adrenalina se elimină din fluxul tău sanguin, dar în câteva minute revii la normal. Așa a funcționat răspunsul de luptă sau fugă încă din zilele în care îi proteja pe strămoșii noștri de tigrii cu dinți ca de sabie. Este unul dintre principalele motive pentru care au trăit suficient de mult încât să devină strămoșii noștri.

Jane se panichează din cauză că sistemul ei de luptă sau fugă nu funcționează corect. El pornește fără motiv. În timp ce ea se plimbă prin mall, corpul ei îi dă un puseu brusc, dar inutil de adrenalină. Este aceeași senzație ca un puseu de răspuns la un zgomot puternic, dar nu are nicio cauză externă. Pulsul lui Jane se accelerează, mușchii i se încordează, iar ea scanează mediul căutând un pericol cu care să lupte sau de care să fugă. Nu găsește nimic, dar asta nu face decât să agraveze situația. Creierul, nevăzând niciun pericol extern, privește înăuntru către semnele fizice de excitare, crezând că ele sunt cauza fricii, mai degrabă decât rezultatul ei. Jane se convinge că are un atac de cord, ceea ce în vremurile noastre este mult mai periculos decât amenințarea tigrilor.

Prima dată când se întâmplă acest lucru, nu există nicio moda­litate prin care Jane să știe dacă este un atac de cord real sau doar panică. Și nici tu nu ai ști dacă ai fi cu ea. Trebuie să obții rapid o opinie medicală. Propriul tău răspuns de tip luptă sau fugi te va ajuta să te năpustești către un telefon ca să formezi numărul de urgență 112.

Atacurile de panică sunt, de obicei, recurente. Există, a­stfel, o probabilitate ridicată ca în excursia voastră la mall, atât tu, cât și Jane să știți că ea trece printr-un atac de panică și nu printr-o amenințare reală la adresa vieții ei. Dar faptul că știi că nu există niciun pericol nu vă ajută neapărat pe niciunul dintre voi să gestionați mai eficient situația. Creierele umane nu sunt programate să gestioneze diferit pericolele imaginare, așadar este probabil ca amândoi să urmați aceleași tipare de gândire și acțiune ca și când ați fi în prezența unei amenințări reale. Toate acestea nu fac altceva decât să garanteze faptul că Jane va avea atacuri de panică mai multe și mai intense în viitor.

Chiar dacă ea știe că nu are un atac de cord, Jane va simți totuși o spaimă intensă care este probabil concentrată mai degrabă la propriile senzații fiziologice decât pe o amenințare externă. Majoritatea oamenilor aflați în chinurile unui atac de panică cred că ori vor leșina, ori vor avea un accident vascular sau un atac de cord sau, cel puțin, vor face pe ei dacă nu acționează pentru a-și reduce imediat anxietatea. Rareori se întâmplă aceste lucruri, dar oamenii panicați nu rămân în compania fricii lor suficient de mult încât să o descopere. În loc de asta, ei încearcă să evadeze într-un loc sigur — fie fizic, fugind de oriunde se află, fie psihic, întrerupând stimulul intern cu ajutorul unei substanțe pe care o iau de la doctor, sau tratându-se singuri cu droguri sau alcool. Problema este că fuga de pericolul imaginar va înrăutăți frica data viitoare, pentru că singura strategie de gestionare pe care a învățat-o persoana respectivă este aceea de a evada.

Așa cum vom vedea în această carte, fuga de emoțiile negative este un factor motivator puternic și periculos. Îi învață pe oameni să repete fără chibzuință ceea ce au făcut ca s-o obțină, fără a lua în considerare daunele pe termen lung pentru ei înșiși și pentru ceilalți. Dorința de a scăpa de durere este, în sine, cauza explo­ziilor emoționale și motivul pentru care ele se repetă. Într-adevăr, ea este resortul întunecat care întreține majoritatea tulburărilor psihice. Multe dintre situațiile dificile descrise în această carte sunt rezultatele unor încercări eronate de a scăpa de disconfort, care îi conduc pe oameni către o durere mai mare.

În această notă filosofică, haideți să ne întoarcem la atacul de panică suferit de Jane în mall. Dacă nu ai o inimă de piatră, probabil vrei s-o ajuți. Dar cum? Propriul tău răspuns de luptă sau fugă începe deja să intre în acțiune, încurajându-te s-o ajuți să evadeze. Îți spun că asta o va face să se simtă și mai rău. Ce faci în acest caz?

Modul în care răspunzi depinde de cât de apropiat ești de Jane. Dacă ea e doar o cunoștință, poate ai vrea doar să faci ceea ce-ți cere. Să o duci acasă cât mai repede și s-o tai de pe lista partenerilor tăi de cumpărături. Procedura de ușurare rapidă este modul în care se tratează atacurile de panică în camerele de gardă, administrându-li-se oamenilor o injecție cu o substanță care să-i calmeze și trimițându-i altundeva pentru un tratament adevărat.

Dar, dacă Jane e o prietenă apropiată sau un membru al familiei, poate ai vrea să încerci o altă abordare, una care implică s-o ajuți să-și confrunte frica, în loc să fugă de ea. Oricât de neplăcut și dificil sună, este mult mai ușor de gestionat decât rezultatele fugii continue — ori niște drumuri regulate la doctor sau la Urgențe, ori să o vezi pe Jane îngustându-și plaja activităților ca să evite mallurile, mulțimile de oameni, magazinele și orice pare mai amenințător decât propria ei sufragerie — cu convingerea greșită că frica trăiește acolo și nu în propria ei minte. Apropo, acest răspuns se numește agorafobie, care este considerată în mod obișnuit drept frică de spații deschise, dar care este, de fapt, o dorință de falsă siguranță prin izolarea spaimei.

Modul de a te confrunta eficient cu orice lucru înfricoșător, indiferent dacă este vorba de panica lui Jane sau de disconfortul tău, este să acționezi pas cu pas. Ideea de a-i ține lui Jane o prelegere despre virtuțile confruntării fricii nu va realiza nimic. Deși amândoi puteți fi convinși că e cel mai corect lucru, s-ar putea să nu știți cum să-l puneți în practică.

Vom intra în detalii pe parcursul cărții, analizând o serie de strategii pentru a gestiona într-un mod uman și eficient oamenii înfricoșați. Deocamdată, iată o serie de reguli generale pe care să ni le amintim:

Gândește mai întâi. Înainte să începi să gestionezi atacul de panică al lui Jane sau orice altă explozie emoțională, oprește-te și gândește-te la ce se întâmplă și ce vrei să realizezi. Niciunul dintre acești oameni nu sângerează, nici nu au nevoie de resuscitare cardio­pulmonară. Nu se vor simți mai rău dacă-ți acorzi un minut ca să gândești. De fapt, așa cum vom vedea mai târziu, ei s-ar putea simți mai bine. Exploziile sunt interactive. Când se declanșează semnalul de urgență al altei persoane, simpla ta prezență în apropiere îl va declanșa și pe al tău. Aceasta nu înseamnă că situația este realmente o urgență de viață și de moarte. Dacă răspunzi ca și când ar fi așa, agitația ta va crește senzația generală de pericol. Dacă-ți acorzi un minut să te oprești și să gândești, indiferent dacă ai o idee bună sau nu, vei putea da un exemplu potrivit.

Analizează alternativele și alege una dintre ele. Răspunsul obișnuit la exploziile emoționale este să încerci câteva acțiuni diferite și adesea incompatibile în același timp. E probabil ca sentimentele tale să fie amestecate și confuze, dar comportamentul tău nu ar trebui să fie așa. Nimic nu se compară cu un plan, prin urmare nu face nimic până nu ai unul.

Analizează alternativele. Dacă bănuiești că Jane trece printr-o adevărată amenințare la adresa vieții ei, sună la numărul de urgență 112 și lasă echipajul de urgență să rezolve problema. Nu accepta afirmația „O să-mi treacă, doar du-mă acasă" ca pe o scuză dacă te îndoiești de siguranța ei.

Dacă problema este panica, rezultatul cel mai bun este ca Jane să obțină puțin control asupra emoțiilor ei și să rămână la mall, în loc să fugă spre casă pentru a se ascunde de propria ei frică. În mod evident, nu poți lua o astfel de decizie în locul ei, dar, dacă ești un prieten, poate ai o influență, prin urmare ar trebui să știi (în opinia majorității psihoterapeuților) ce o ajută cel mai mult. Există alte posibilități pe care le vom examina în capitolele despre oamenii care explodează de frică, dar lucrul pe care trebuie să ni-l amintim acum este să ne gândim la ce vrem să se întâmple și să lăsăm acest obiectiv să ne determine acțiunile.

Atacurile de panică sunt, de obicei, niște evenimente recurente, pentru care te poți pregăti dinainte. Dacă Jane este o prietenă cu un istoric de atacuri de panică, va fi de ajutor să concepi un plan de atac înainte să ieși cu ea. Din nefericire, planul tău nu va funcționa atât de bine pe cât crezi tu că ar trebui. Persoanele ca Jane vor fi rareori recunoscătoare față de tine, pentru că le încurajezi să-și înfrunte fricile. Chiar dacă ai discutat și ați căzut de acord dinainte asupra unei strategii, în momentul atacului de panică ele vor acționa adesea ca și cum refuzul tău de a le salva este rezultatul unei insensibilități crase, nu o dovadă de bunătate.

Cunoaște-ți scopul. Dacă tu și Jane decideți să rămâneți la mall și să combateți panica, o mare parte din ceea ce trebuie să faceți va fi împotriva instinctelor și senzațiilor voastre. Așa și trebuie, indiferent cum ar părea în miezul evenimentelor. Ideea este să nu oprești atacul și să o ajuți pe Jane să-l suporte. Cu cât Jane încearcă mai mult să oprească panica, cu atât mai mult va dura. Totuși, există câteva lucruri pe care le poți face pentru a reduce durata panicii.

Nu fugi, dar continuă să te miști. Dacă tu ai fi speriat fără motiv, ai putea să te gândești să te așezi, să respiri adânc și să aștepți să treacă această senzație. Această abordare nu va funcționa în cazul unui atac de panică. Nu-i spune lui Jane să se așeze și să se relaxeze. Amintește-ți că problema este excesul de adrenalină, care ar trebui să fie consumată, în loc să aștepți ca ea să dispară. Unul dintre motivele pentru care Jane se simte ca și când e pe cale să leșine este că ea a intrat în hiperventilație. Sistemul de activare fiziologică o determină să primească destul oxigen încât să susțină o activitate intensă, indiferent de viteza la care se mișcă ea în realitate. Prea mult oxigen îi face pe oameni să se simtă amețiți și poate cauza leșinul, deși rareori se întâmplă așa. Cea mai bună opțiune a ta este să crești nivelul de activitate al lui Jane, corespunzător cantității de oxigen pe care ea o inhalează. Ea va simți că nu primește suficient de mult aer, dar ea are nevoie, de fapt, de mai puțin oxigen, nu de mai mult.

Creșterea nivelului de activitate este mult mai eficientă decât unele dintre tehnicile mai pasive de control al hiperventilației, precum respiratul într-o pungă de hârtie. Așa cum vom vedea în secțiunea despre frică, dacă nu știi exact cum să le administrezi, aceste tehnici pasive pot să agraveze hiperventilația.

Să o ridici pe Jane de pe scaun și s-o determini să se miște este modul cel mai rapid și sigur de a-i readuce starea fiziologică la normal.

Ghideaz-o în timp real. Sistemul intern de alarmă lui Jane îi spune că se află în pericol, dar tu știi că nu este așa. Singurul lucru de care trebuie să se teamă este teama însăși. Spune-i și ei acest lucru. Pe măsură ce alergi prin mall, amintește-i că este doar unul dintre acele atacuri de panică enervante și că ea va fi în regulă. Încurajeaz-o mai degrabă să observe atacul de panică decât să riposteze la el. Un mod bun de a face asta este să o determini să compare acest atac de panică cu altele pe care le-a mai trăit. Întreab-o cum l-ar evalua ea pe scala Richter. Nu uita să te ghidezi și pe tine de-a lungul procesului.

Ignoră protestele și așteptările catastrofizante. De-a lungul aces­tui proces, Jane va spune, probabil, lucruri precum „Nu suport asta, simt că o să mor! Trebuie să ies de aici, altfel am să explodez pur și simplu! Ea ar putea recurge la ordine precum: „Du-mă acasă chiar acum! sau ar putea încerca să-ți exploateze simpatia spunând lucruri precum: „Dacă într-adevăr ți-ar păsa de mine, nu ai juca acest joc prostesc!" Dacă ea spune astfel de lucruri, asta înseamnă că faci bine ceea ce faci.

Jane s-ar putea așeza și ar putea refuza să se miște, caz în care tu ar trebui să-ți continui mersul până când te afli sufi­cient de departe încât să nu-ți poată vorbi, dar să poți fi văzut. Așteaptă acolo unde ea încă te poate vedea, dar nu privi înapoi după ea dacă nu vrei să vezi o etalare tulburătoare a durerii. Jane va încerca foarte probabil să te ajungă din urmă când își va da seama că nu te întorci după ea.

E posibil ca Jane s-o ia la fugă spre mașină. Dacă face asta, du-o pur și simplu acasă și discută mai târziu despre incident.

Discută atunci când incidentul s-a terminat. După atacul de panică, Jane se va simți foarte prost. Ea va fi jenată de faptul că și-a pierdut controlul în public și plină de remușcări referitor la toate acele lucruri tăioase pe care ți le-a spus și pe care le-a făcut atunci când încercai doar s-o ajuți. Probabil va sugera că ar trebui să fii nebun ca să-ți dorești să mergi din nou cu ea la cumpărături.

Poate că chiar ar trebui să fii nebun, dar asta depinde de tine. Dacă ai de gând să mergi din nou cu ea la cumpărături, spune-i că, în loc de scuze, ai vrea să vorbești obiectiv despre ceea ce s-a întâmplat și despre ceea ce puteți face amândoi pentru a îmbunătăți situația data viitoare. Subliniază faptul că a-ți confrunta frica este un act de curaj, indiferent cât de stupid poți părea sau te poți simți în timp ce faci asta.

În secțiunea despre exploziile de frică o vom examina pe Jane și atacurile ei de panică mai detaliat, inclusiv modul în care s-a vindecat în cele din urmă cu puțină psihoterapie din partea mea și cu mult curaj. Ne vom uita, de asemenea, la multe alte stări explozive asociate