Dragostea nu are reguli

De Amanda Quick

Grace Elland găsește o sticlă de votcă lângă cadavrul șefului său, Sprague Witherspoon, iar asta nu este o întâmplare. Sticla este menită să-i readucă în memorie evenimente înspăimântătoare din trecut. Grace se retrage în casa copilăriei sale pentru a-și reorganiza viața și încearcă să pună în practică tot ceea ce a învățat despre gândirea pozitivă. Toate intențiile ei bune sunt subminate de cea mai nefericită întâlnire aranjată din lume, căci seara ei împreună cu celebrul investitor Julius Arkwright a fost mai mult decât ciudată. Nu are nimic în comun cu un bărbat care trăiește doar pentru a face bani, dar acesta, un fost pușcaș marin, posedă anumite calități care îi pot fi de folos lui Grace… și este bărbatul perfect pentru a o ajuta atunci când devine evident că un hărțuitor este pe urmele ei.

În vreme ce imperiul financiar al lui Witherspoon continuă să se prăbușească în jurul lor, iar numărul victimelor începe să crească, Julius o va ajuta pe Grace să se întoarcă în trecut pentru a deturna un plan care are drept scop nu numai distrugerea lui Grace, dar și a tuturor celor din jurul ei…

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 28 nov. 2016
• ISBN: 9786063302893

Previzualizare carte

capitolul 1

Bărbatul mort purta o pijama de mătase. De partea din față a cămășii era prins un bilet, un e-mail listat, care conținea o singură propoziție: „Să ai o zi excelentă, în stilul Witherspoon Way".

Grace Elland se aplecă deasupra cearșafurilor îmbibate cu sânge și se sforță să atingă pielea rece de pe gâtul lui Sprague Witherspoon. Ochii lui albaștri, odinioară atât de irezistibili și de luminoși, erau deschiși. Priveau în gol spre tavanul dormitorului. Cu silueta robustă, chipul colțuros și o coamă de păr argintiu, bărbatul fusese întotdeauna o prezență impozantă. Acum însă, moartea îl făcea să pară insignifiant. Tot farmecul și charisma cu care obișnuia să hipnotizeze publicul la seminariile Witherspoon Way de pe tot cuprinsul țării dispăruseră.

Era sigură că murise în urmă cu câteva ore bune, dar i se părea că în ochii lui sticloși se păstrase, vag, urma unei întrebări acuzatoare. Fu copleșită de amintiri chinuitoare. Mai văzuse o dată expresia asta întrebătoare, pe când avea șaisprezece ani, în ochii unei femei moarte. „De ce nu ai ajuns la timp ca să mă salvezi?"

Își mută privirea de la ochii mortului... și zări pe noptieră o sticlă de votcă încă nedesfăcută. Pentru o clipă chinuitoare, trecutul și prezentul se contopiră acolo, în acel dormitor. Auzi sunetul pașilor grei pe podeaua veche de lemn. Sentimentul de panică amenința să o sugrume. Nu se putea întâmpla așa ceva, nu din nou.

„E același vis vechi, își zise în sinea ei. „Te afli în mijlocul unui coșmar, dar ești trează. Respiră. Concentrează-te, la naiba, și respiră! Respiră. Cuvintele acelea magice avură darul să o scoată din starea de șoc în care intrase din cauza panicii. Ecoul pașilor se pierdu undeva în trecut. Rece ca gheața, adrenalina îi invadă corpul și o trezi brusc la realitate. Se afla în aceeași cameră cu un mort și, deși era sigură că pașii pe care îi auzise veniseră din coșmarurile ei, exista încă o mare probabilitate ca ucigașul să se afle undeva prin apropiere.

Înșfăcă obiectul cel mai apropiat pe care l-ar fi putut folosi ca armă – sticla de votcă – și porni spre ușă. Odată ajunsă acolo, se opri și ascultă cu atenție. Se părea că nu mai era nimeni în casa aceea mare. Poate că pașii pe care îi auzise fuseseră doar o iluzie auditivă, născută din amintirile îngrozitoare. Sau poate că nu. Oricum, lucrul cel mai inteligent pe care îl putea face era să iasă din casă și să sune la 911.

Ieși pe hol, încercând să facă foarte puțin zgomot. Casa era cufundată în întuneric. Peste tot se aflau plante în ghiveci – bambuși, palmieri și ferigi cu frunze de un verde crud. Sprague trăise cu convingerea fermă că plantele cu frunziș abundent nu doar îmbunătățeau calitatea aerului, dar sporeau și energia pozitivă din preajma lor.

Draperiile care acopereau ferestrele fuseseră trase în seara din ajun. În dimineața asta, nu mai fusese nimeni în viață ca să le deschidă la loc. Oricum, nu ar fi contat prea mult. Era iarnă și răsăritul venise cu un cer întunecat peste Seattle, iar acum stropii de ploaie băteau regulat în ferestre. În zile ca astea, cei mai mulți oameni își aprindeau câteva lumini prin casă.

Nu ieși nimeni de după vreo ușă ca să o atace. Coborî uriașa scară interioară, strângând foarte puternic gâtul sticlei de votcă. Când ajunse la parter, traversă în goană sufrageria imensă. Cunoștea bine parterul casei, pentru că Sprague Witherspoon organizase multe petreceri fastuoase acolo. Și întotdeauna îi invitase pe Grace și pe ceilalți angajați de la Witherspoon Way. Salonul imens fusese special mobilat și decorat pentru a servi acestor evenimente. Scaunele, canapelele și mesele erau așezate și grupate astfel încât să stimuleze conversațiile.

Pe pereți se aflau multe tablouri scumpe. Sprague Witherspoon chiar trăise viața despre care vorbea în seminariile sale și pe care le-o recomanda și altora, iar afacerea în domeniul dezvoltării personale îi adusese multe satisfacții. Sprague era omul care vorbea numai despre gândire pozitivă și atitudine optimistă... Dar acum fusese omorât de cineva.

Ieși în grabă pe ușa din față și ajunse în grădinile bine îngrijite. Nu se opri să-și tragă gluga pe cap. Până când ajunse la mașina parcată în aleea circulară, avea deja părul și fața ude de ploaie.

Se așeză la volan, închise toate ușile, puse sticla de votcă pe podeaua mașinii și porni motorul. Conduse mașina afară prin porțile înalte de fier care păzeau vila din Queen Anne și ieși pe strada liniștită a cartierului rezidențial. După ce trecu de hotarele proprietății, opri mașina și se întinse să-și ia telefonul din geantă. Mâinile îi tremurau atât de puternic, încât abia reuși să tasteze numărul de urgență al poliției. Când, în cele din urmă, fu pusă în legătură cu un operator, trebui să închidă ochii pentru a se concentra să povestească în detaliu evenimentele. Respiră.

― Sprague Witherspoon este mort. Se uită la porțile mari în timp ce rosti în grabă adresa. Cel puțin, așa cred, că e mort. Nu i-am găsit pulsul. Se pare că a fost împușcat. Este... mult sânge.

Și mai multe amintiri îi invadară mintea. Un bărbat al cărui chip se transformă într-o mască însângerată. Sânge picurând peste ea. Sânge peste tot.

― Mai este cineva în casă, doamnă? o întrebă operatorul pe un ton clar și imperios. Sunteți în pericol?

― Nu cred. Eu sunt afară acum. Acum câteva minute am venit să-l caut pe domnul Witherspoon, pentru că nu a apărut la birou de dimineață. Porțile erau larg deschise, iar ușa din față nu era încuiată. Alarma era dezactivată. Nu mi-am făcut nici o problemă din cauza asta pentru că am presupus că e pe-afară, prin grădină. Când nu l-am găsit afară, am intrat în casă. L-am strigat. Când n-a răspuns, mi-am făcut griji că poate a căzut sau s-a îmbolnăvit. Știți, el locuiește singur și... „Taci, Grace. Vorbești aiurea. Trebuie să te concentrezi. Poți să faci atacul de panică mai târziu."

― Rămâneți afară, spuse operatorul. Echipajele sunt pe drum.

― Da, bine.

Grace închise telefonul și ascultă sirenele care se auzeau deja în depărtare.

De-abia când primul vehicul ce purta însemnele Departamentului de Poliție din Seattle se opri în fața mașinii ei, își aminti un lucru bine știut de toată lumea care urmărea seriale polițiste. Când venea vorba de suspecți, polițiștii cercetau foarte bine persoana care găsise cadavrul. Iar intuiția îi șoptea că detectivii aveau să cerceteze și mai amănunțit un suspect care descoperise și în trecut cadavre. Respiră. Se uită în jos la sticla rămasă pe podeaua mașinii sale. Simți că îi îngheață sângele în vene. „Nu te panica! Mulți oameni beau votcă."

Dar pe Sprague nu-l văzuse niciodată să bea altceva în afară de ceai verde și vin alb, foarte scump. Găsi un șervețel în geantă și îl folosi ca să ridice sticla. Deși, acum nu mai conta atât de mult. Probabil era plină de amprentele ei.

capitolul 2

― Presupun că noi trei ar trebui să respirăm oarecum ușurate pentru că avem alibiuri cât de cât bune, spuse Millicent Chartwell. Se rezemă nepăsătoare de spătarul canapelei din separeu și-și privi cu tristețe paharul de martini. Nu mi-a plăcut felul în care m-a privit detectivul ăla drăguț azi, când i-am dat declarația.

― Pot spune că nici mie nu mi-a zâmbit, comentă Grace. Sorbi din paharul ei cu vin alb. De fapt, dacă n-aș fi atât de optimistă, aș spune chiar că era în căutarea unei scuze ca să mă aresteze pentru uciderea lui Sprague.

Kristy Forsyth lăsă jos paharul. Avea ochii înlăcrimați.

― Nu-mi vine să cred că domnul Witherspoon nu mai e printre noi. Mă gândesc mereu că trebuie să fie vorba de o confuzie îngrozitoare și că mâine-dimineață o să intre cu pasul lui mare pe ușa biroului, așa cum face întotdeauna, și o să ne aducă brioșe calde și gogoși.

― Nu e nici o confuzie, zise Grace. L-am văzut cu ochii mei. Și, în plus, Nyla Witherspoon a identificat cadavrul tatălui ei. Eram încă la vilă, vorbind cu poliția, când a sosit acolo. Era cu adevărat îndurerată. Plângea. Tremura. Sincer, credeam că o să leșine.

Era trecut de ora cinci după-amiaza. Grace știa foarte bine că erau toate epuizate și încă uluite de cele întâmplate. Cei mai mulți oameni erau tulburați atunci când o persoană cunoscută era omorâtă. Ea și colegele ei de birou nu pierduseră doar un șef minunat, ci și locurile de muncă. Toate erau de părere că, din punct de vedere profesional, munca la Witherspoon Way fusese cel mai bun lucru care li se întâmplase vreodată. Uciderea lui Sprague le dăduse viața peste cap. După declarații, Millicent le sugerase să meargă să bea ceva. Fuseseră toate de acord, iar acum stăteau într-un separeu din localul lor preferat în care obișnuiau să iasă după ce terminau programul de lucru, o cafenea drăguță de lângă Pike Place Market.

Ziua se termina în aceeași notă în care începuse, cu ploaie și cu o atmosferă mohorâtă. Solstițiul de iarnă fusese cu câteva săptămâni în urmă. Se vedea că zilele deveneau din ce în ce mai lungi – locuitorii din Seattle erau fini observatori ai diferențelor de lumină de la o zi la alta –, dar amurgul făcea să pară că se aflau încă în luna decembrie. Millicent sorbi din martini și își miji ochii.

― Dacă aș fi detectiv, primul suspect de pe lista mea ar fi Nyla Witherspoon.

Ca manager financiar și contabila lui Sprague, Millicent avea tendința să pună punctul pe i, indiferent de subiectul discuției. Era o roșcată voluptuoasă și plină de viață, căreia îi plăcea să bea martini și să agațe tipi prin baruri. Lucra pentru Sprague de aproape un an deja înainte ca Grace să se alăture echipei de la Witherspoon Way. Aparent, părea să le aibă pe toate: un farmec demn de o vedetă de cinema și o minte sclipitoare. Și se folosise de ambele atribute pentru a-și croi drumul în viață. Însă Millicent nu avea familie. Trecutul ei tulbure era un subiect despre care nu-i plăcea să vorbească. O singură dată povestise că plecase de acasă la șaisprezece ani și că nu mai avea de gând să se întoarcă vreodată acolo. Era o supraviețuitoare. În ciuda faptului că sorții îi fuseseră potrivnici, reușise cu abilitate să aterizeze pe picioarele ei încălțate cu pantofi cu toc stiletto.

Kristy clipi și câteva lacrimi i se prelinseră pe obraz.

― Nyla chiar are cel mai mult de câștigat de pe urma morții lui Sprague, nu-i așa? Dar e fiica lui, pentru numele lui Dumnezeu! Știm toate că a avut probleme cu el. Că nu aveau o relație foarte bună. Și totuși... să-și omoare tatăl?!

Kristy era ultima venită în echipa Witherspoon. Se născuse și crescuse într-un orășel din Idaho, apoi se mutase în Seattle în căutarea aventurii și – după cum le explicase lui Grace și lui Millicent – ca să aibă de unde să-și aleagă un bărbat. Cu părul ei șaten, ochii blânzi și trăsăturile frumoase, era o femeie dulce și atrăgătoare pe care o simpatizau imediat toți clienții lui Witherspoon.

Spre deosebire de Millicent, Kristy era apropiată de familia ei. Deși le povestise colegelor sale că nu voia să se mărite cu vreun fermier, era clar că iubea cu adevărat viața și lumea simplă, ca la țară, pe care le lăsase în urmă. Întotdeauna le servea colegilor câte o povestire amuzantă despre cum fusese copilăria ei la fermă.

Grace și Millicent bănuiseră în secret că lui Sprague îi fusese milă de Kristy, care se lupta să reușească de una singură într-un oraș mare. Poate că, într-un fel, slujba pe care i-o oferise fusese un gest de mărinimie. Doar că, spre uimirea tuturor, Kristy dăduse repede dovadă de un talent extraordinar în felul în care organiza călătoriile și atrăgea clienții. Pe măsură ce seminariile Witherspoon Way începură să fie din ce în ce mai cerute, crescuse și volumul de muncă pe care îl presupunea coordonarea programului încărcat al lui Sprague. Afacerea crescuse atât de mult în ultima vreme, încât Sprague fusese pe punctul de-a angaja un asistent pentru Kristy.

― N-ar fi prima oară când un moștenitor încearcă să grăbească lucrurile, sublinie Millicent. În plus, noi știm că Nyla nu se înțelegea deloc cu Sprague. Se certau mereu. Iar relația lor s-a înrăutățit de când a apărut Domnul Perfect. Sprague nu-l plăcea, iar asta o irita și mai mult pe Nyla. Cred că era gata să facă aproape orice ca să pună mâna pe moștenire. Îl ura pe Sprague pentru că îi oferise numai o alocație.

― Păi ea e adult, nu copil, sublinie Grace.

― Dacă mă întrebați pe mine, cred că și-a dat seama că nu mai vrea să aștepte după bani, spuse Millicent. Mai înghiți câteva guri de martini, puse paharul pe masă și le fixă pe Grace și pe Kristy cu o privire sumbră. Cred că mai e ceva ce nu trebuie să uităm.

Kristy se încruntă.

― Ce anume?

Millicent scoase scobitoarea de plastic din băutură și mușcă din măslină.

― E adevărat că Nyla avea probleme cu tatăl ei, dar la fel de adevărat e că nu ne place prea mult nici pe noi trei. Am face bine să ne păzim spatele.

Kristy făcu ochii mari.

― Dumnezeule, tu chiar vorbești serios, nu-i așa?

― O, da! confirmă Millicent.

Grace își ridică paharul și sorbi din băutură. Vinul începea să-i mai calmeze agitația care pusese stăpânire pe ea toată ziua, dar știa din experiență că efectele nu aveau să dureze la nesfârșit. Își spuse în sinea ei să gândească pozitiv, dar presimțea că vechiul ei coșmar avea să o bântuie din nou la noapte. O privi cu atenție pe Millicent.

― Chiar crezi că Nyla este periculoasă?

Millicent ridică din umeri.

― Vreau să spun doar că ar fi o idee bună să fim atente o vreme. Nyla Witherspoon este o persoană labilă, credeți-mă! Între ea și Sprague exista o relație care nu poate fi numită altfel decât „de groază", iar cireașa de pe tort a fost noul logodnic.

― Burke Marrick, aminti Kristy și se schimonosi. Cunoscut și drept Domnul Perfect.

― Știți ce? interveni Millicent. Burke Marrick a fost cel mai mare coșmar al lui Sprague. Bătrânul era mereu îngrijorat că un bărbat arătos și bun de gură avea să apară și s-o farmece pe Nyla. De ce credeți că Sprague a insistat să-i plătească în continuare facturile și i-a dat o sumă fixă de bani? Încerca să o protejeze.

Kristy pufni nemulțumită.

― Din alocația Nylei ar putea trăi populația unei țări mici.

― Nu contează suma exactă. Millicent îndreptă scobitoarea cu măslină spre Kristy. Dacă mă pricep la ceva pe lumea asta, atunci mă pricep la bani, și știu prea bine cum se comportă oamenii când vine vorba de bani. Credeți-mă, nu există om căruia să-i prisosească! Nyla nu putea suporta gândul că partea cea mai mare a moștenirii sale era reținută într-un fond special, la care nu putea avea acces decât după moartea tatălui ei. Și am o bănuială că Domnul Perfect o împingea serios de la spate să pună mâna pe bani.

Atmosfera din jurul mesei deveni sumbră. Grace se gândea la faptul că fiecare din ele avusese de-a face cu firea capricioasă a fiicei lui Sprague. Nyla păruse dintotdeauna geloasă pe ele. Iar acum avea să-și primească moștenirea și să plece cu logodnicul ei cel fermecător. Dintr-un anumit punct de vedere, viața părea mai roz pentru Nyla. Și pentru Domnul Perfect.

― Îți dai seama ce spui, Millicent? rosti Grace după ce își drese glasul. Dacă ai dreptate, înseamnă că și Burke Marrick este suspect.

Kristy puse repede paharul pe masă.

― Dacă Nyla și Burke au plănuit împreună moartea lui Sprague?

Millicent ridică din umeri.

― Nu m-ar surprinde.

― Cred că ar trebui să încetăm cu teoriile conspirației, interveni Grace. Dacă vine vorba să facem o listă cu suspecți, avem nevoie de o ditamai foaia.

Kristy și Millicent își îndreptară privirile spre ea.

― Ce vrei să spui? întrebă Kristy. Sprague era un om foarte amabil. Foarte generos.

În ochii lui Millicent se văzu că înțelesese.

― Ai dreptate, Grace. După Nyla și Marrick, următorul nume de pe listă ar trebui să fie Larson Rayner.

― Știm toate că între Larson și Sprague nu prea mai exista energie pozitivă, explică Grace.

― Și îndepărtarea dintre doi parteneri de afaceri este un motiv suficient de bun.

― Adevărat, admise Kristy. Vă amintiți cum a dat buzna Larson în birou, luna trecută, și l-a acuzat pe Sprague că-i fură clienții?

― Invidia profesională și o doză mare de gelozie, ca să nu mai vorbim și de scăderea veniturilor, zâmbi Millicent. Ochii ei verzi străluceau. Motive puternice pentru a comite o crimă. Se uită la Grace. Mă întreb dacă Larson e conștient de faptul că afacerea lui Sprague a luat avânt acum un an și jumătate datorită ție.

Grace simți că roșește.

― Asta e exagerare cruntă! Am avut câteva idei și Sprague m-a lăsat să le pun în aplicare, atâta tot.

― Aiurea! izbucni Millicent râzând. Până să apari tu, Sprague Witherspoon era doar un alt vorbitor motivațional, într-un domeniu deja aglomerat. Tu ești cea care a propulsat afacerea în prim-plan.

― Millicent are dreptate, interveni Kristy. Dacă sărmanul Sprague Witherspoon n-ar fi fost omorât ieri-noapte, în următoarele luni ar fi devenit cel mai cunoscut guru în domeniul dezvoltării personale din țară, mulțumită ție.

― Witherspoon Way se descurca bine până să vii tu, continuă Millicent. Dar a început să câștige cu adevărat bine de-abia după ce a fost publicată cartea de bucate. Apoi blogul cu sfaturi zilnice a început să aibă un succes răsunător. În ultimele luni, Kristy nu mai prididea să se ocupe de confirmările pentru invitațiile la seminarii și conferințe. Nu-i așa, Kristy?

― Ba da, confirmă tânăra și zâmbi, amintindu-și de perioada aceea. Sprague era plecat în fiecare săptămână. Nu știu cum reușea. Dar nu se plângea niciodată când avea seminariile programate unul după celălalt.

― Ba chiar îi plăcea, întări Grace. Călătoriile și oamenii în fața cărora vorbea îl făceau să înflorească. Avea mult farmec și o capacitate incredibilă de-a ajunge la inimile celor din public.

Kristy dădu din cap cu înțelepciune.

― Dar Sprague Witherspoon a fost propulsat în top de cartea de bucate și de blogul motivațional. Iar tu ești cea care a venit cu ideea acestor două proiecte.

― Cartea de bucate și blogul n-ar fi avut niciodată succes dacă n-ar fi fost semnate cu numele lui Witherspoon, explică Grace. N-am făcut decât să vin cu niște idei de marketing potrivite pentru modul în care aborda Sprague gândirea pozitivă.

― Se numește branding, interveni Millicent. Nu m-ar surprinde să primești cât de curând un telefon de la Larson Rayner, cu o ofertă pe care să n-o poți refuza.

Kristy se lumină la față.

― Poate ne va oferi tuturor câte un post în firma lui. Toate suntem, sau mai degrabă eram, echipa lui Sprague. Sunt sigură că Larson își dă seama că avem toate aptitudinile de care are nevoie pentru a-l propulsa în top.

― Adevărat, zise Grace. Dar s-ar putea să te răzgândești în privința acestei direcții în carieră, dacă se dovedește că Larson Rayner e suspect de uciderea lui Sprague. S-ar putea dovedi dificil să aduni lume la seminariile lui.

Kristy făcu o grimasă.

― Da, mai există și această mică problemă.

― Cât despre lista de suspecți despre care vorbeam, interveni Grace, să știți că nu se termină cu Nyla, Burke sau Larson Rayner. Va trebui să-i adăugăm și pe toți ciudații și nemulțumiții care au participat la seminariile lui, oamenii care îi trimiteau mesaje lui Sprague, plângându-se că viețile lor nu s-au schimbat radical în ciuda faptului că aplicaseră tehnicile Witherspoon Way.

― Pfui, la naiba! exclamă Millicent. Ai dreptate, Grace. Ar deveni o listă foarte lungă.

Kristy oftă.

― Poate părea puțin cam nepotrivit în aceste condiții, dar nu pot să nu observ că, dacă Larson Rayner se află pe lista suspecților, numărul celor care ne-ar putea angaja ar fi extrem de mic. Nu-mi imaginez că sunt o mulțime de firme care caută angajați cu aptitudinile necesare pentru gestionarea biroului unui expert motivațional.

― Pe de altă parte, interveni Millicent foarte îngândurată, dacă Rayner o să fie șters de pe lista suspecților, va avea nevoie de noi. Mă întreb dacă el știe asta...

Grace ridică paharul de vin.

― E cazul să adoptăm cu adevărat o gândire pozitivă, cum ar zice Sprague.

― Avem nevoie de unul din sloganurile Witherspoon pentru a vâna cu succes un loc de muncă, rosti Kristy cu emfază și zâmbi ușor spre Grace. Tu ești specialista în sloganuri de pe-aici. Ai vreunul pentru noi?

Millicent râse.

― Grace? Care ar fi cel mai bun slogan Witherspoon pentru acelea dintre noi care ne vom trezi, dintr-odată, fără job?

Grace își trecu degetul peste marginea paharului de vin și se gândi serios pentru câteva clipe.

― Dacă Sprague ar fi aici, ne-ar reaminti că nimeni nu poate trăi o viață interesantă dacă stă la adăpost, în așteptarea unei zile însorite, zise ea. „Ca să-ți descoperi viitorul, trebuie să ieși și să te plimbi prin ploaie."

― Mi se pare că sună bine, își dădu cu părerea Kristy. Ochii ei calzi deveniră mohorâți și serioși. Nu știu despre voi, dar faptul că am lucrat la Witherspoon Way mi-a schimbat cu adevărat viața. Își ridică paharul de vin. Pentru Sprague Witherspoon!

― Pentru Sprague! rosti și Millicent.

― Pentru Sprague! repetă Grace.

Millicent dădu pe gât și ultima picătură de martini și-i făcu semn chelnerului să mai aducă un rând de băuturi.

― Probabil că n-ar trebui să spun asta, începu ea, având în vedere cât de mulți bani am câștigat lucrând la Witherspoon Way și nu vreau să te jignesc absolut deloc, Grace, dar trebuie să mărturisesc că urăsc din toată inima sloganurile astea tâmpite.

capitolul 3

Visul o aștepta la cotitură...

... Vântul șuierător care gonea prin azilul vechi și abandonat prinse ușa de la capătul scărilor și o trânti cu forță. Întunericul din pivniță deveni și mai sufocant. Dintr-odată, îi fu greu să mai respire. Știa că nu trebuia să arate că e speriată. Trebuia să rămână puternică pentru băiat. El era neobișnuit de liniștit, așa cum sunt oamenii în vise. O ținea strâns de mână și își ridică brusc privirea spre ea.

Știa că aștepta să vadă cum îl salva. Asta trebuiau să facă adulții – să-i salveze pe copii. Voia să-i spună că, de fapt, ea nu era un adult. Nu avea decât cincisprezece ani.

― Omul ăla se întoarce, spuse băiatul. I-a făcut rău acelei doamne și acum o să ne facă și nouă.

Întoarse lanterna telefonului mobil spre ceva ca un pachet lung de pe podea. Primul ei gând fu că lăsase cineva un sac de dormit nedesfăcut în pivniță. Dar acela nu era un sac de dormit. Prin straturile groase de plastic, ochii femeii moarte se holbau în sus, la ea.

Pași grei se auziră bocănind pe podeaua de lemn de deasupra lor. Stinse în grabă lanterna.

― Ascunde-te, îi zise băiatului, vorbind limba din vis.

Ușa de la capătul scărilor se deschise. Intrarea în pivniță fu din nou luminată de o strălucire gri, fantomatică. Curând avea să-și facă apariția și monstrul.

― E prea târziu, spuse băiatul. Acum e aici.

Pe podea, lângă femeie, se afla o cutie mică de medicamente. Alături se afla o sticlă de băutură. Nu putea vedea marca de pe sticlă, dar reuși să distingă un sigur cuvânt: „votcă".

Singura cale de ieșire era ușa de la capătul scărilor...

Telefonul bâzâi, anunțând că primise un e-mail, și o trezi din coșmar cu un val de adrenalină care îi puse un nod în gât și reuși să-i înghețe sângele în vene. Pentru câteva secunde, inima îi bătu în ritmul macabru pe care îl făcuseră pașii criminalului. Rămase plutind în zona incertă dintre vis și trezie. „Respiră." Trecuse ceva vreme de când visul acela îi bântuise nopțile, dar Grace inclusese de mult exercițiile de respirație în rutina ei zilnică. Era una din cele trei deprinderi care-i deveniseră deja obișnuințe. Și toate erau legate de coșmarul din trecutul ei.

Se ridică brusc pe marginea patului și se concentră asupra respirației. Dar reacția instinctivă de „luptă sau fugi", care o făcea să se simtă pe muchie de cuțit, amenința să o copleșească. Nu putea sta locului, așa că se ridică, se duse în sufragerie și începu să se plimbe prin cameră. Uneori avea nevoie de câteva minute pentru a se liniști.

Strălucirea blândă a felinarelor de pe stradă ilumina fiecare cameră din micuțul ei apartament. În plus, draperiile nu erau trase, tocmai pentru a lăsa lumina difuză să se reverse pe ferestrele de la etajul al cincisprezecelea. Nu aprinsese nici o lampă sau veioză, tocmai pentru că nu voia să-și stimuleze și mai mult simțurile care deja erau în alertă. „Respiră." Imaginile din vis îi apăreau în minte și mai intense, încercând să-și înfigă ghearele în realitatea ei, încercând să o târască înapoi în groapa cu valuri întunecate și spumegând în care sălășluia sentimentul de panică pură. I se făcuse pielea de găină. Pulsul îi bubuia în urechi.

În timp ce bătea camera în lung și-n lat, își repetă în gând promisiunea pe care și-o făcuse sieși în timpul unui atac puternic. Dacă nu reușea să se liniștească sau să se controleze, avea să ia o doză din medicamentele împotriva anxietății pe care i le recomandase medicul. Acest jurământ în combinație cu exercițiile de respirație fuseseră de obicei suficiente pentru a trece prin cele mai grele episoade din ultimii ani.

„Așteaptă să funcționeze exercițiile de respirație. Medicamentele sunt în sertar. Nu-ți face griji, poți să iei unul dacă vei avea cu adevărat nevoie. Știai că astăzi e posibil să ai o noapte grea. „Respiră." Trebuia să treacă de ușă. Trebuia să iasă la aer.

Descuie ușa glisantă. Aerul rece și umed pătrunse în încăpere. Grace păși afară, pe balcon. Ploaia se oprise. Orașul Seattle sclipea ca o mare de bijuterii la picioarele ei. Clădirea Space Needle strălucea reconfortant, ca o torță uriașă împotriva întunericului. Se concentră asupra exercițiilor. Bocănitul pașilor criminalului dispărură înapoi în trecut, printre celelalte amintiri. Treptat, inima începu să-și încetinească ritmul nebunesc, și respirația îi reveni la normal.

Când fu sigură că își recăpătase din nou controlul, se întoarse în sufragerie. Închise și încuie ușa glisantă.

― La naiba! exclamă ea cu glas tare, în încăperea cufundată în tăcere.

Și toată lumea se întreba de ce nu se măritase niciodată, de ce nu lăsa nici un bărbat să-și petreacă noaptea la ea.

Atacurile de panică erau precum cutremurele. Problema nu era dacă avea să urmeze vreunul. Întrebarea corectă era când anume avea să se întâmple. Descoperise pe propria piele că puteau trece săptămâni, luni sau chiar ani întregi între atacuri. Sau putea să le aibă unul după celălalt. Cum putea o femeie să-i explice asta unui posibil iubit? Poate că, dacă viața ei socială