Dragostea e oarba

De Amanda Quick

După ce cade, pe nedrept, victima unor acuzaţii nefondate legate de vânzarea unor obiecte false de artă, Alexa Chambers este pregătită să-şi reconstruiască reputația distrusă. Întoarsă în oraşul natal, Avalon, Arizona, nu ezită atunci când i se ivește șansa să ofere consultanță incognito pentru colecţia de artă a elegantului complex hotelier Avalon. Speră în felul acesta să reintre în graţiile experţilor din branşă. Nu știe însă că astfel va avea ocazia de a-l întâlni pe misteriosul om de afaceri J.L. Trask. În urmă cu mulţi ani, Trask îl acuzase pe tatăl vitreg al Alexei de uciderea propriului tată şi jurase că se va răzbuna. Acum, întâlnirea lor este inevitabilă, iar atracția, imediată. Dorinţa arzătoare a lui Trask de a găsi răspunsuri legate de adevăratele circumstanțe care au dus la moartea tatălui său complică însă lucrurile, căci dezgropând trecutul, declanșează o serie de evenimente ciudate care adâncesc și mai tare misterul. Alexa și Trask încep să descifreze indiciile şi să lupte pentru a descoperi criminalul din umbră care le amenință viața… însă pasiunea dintre ei îi va face să reușească chiar mai mult decât atât.

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 30 iun. 2017
• ISBN: 9786063318764

Previzualizare carte

prolog

Avalon, Arizona

Cu doisprezece ani mai devreme…

Se năpusti în casă lăsând în urmă noaptea fierbinte din deșert, asemenea unui vrăjitor răzbunător ieșit din canioanele întunecate, purtând tunete și fulgere în pumni.

Când îi auzi glasul, Alexa încremeni la capătul de sus al scărilor. Tăcerea ei bruscă veni instinctiv, imediat, reacția firească, imediată a oricărei ființe în prezența unui eventual prădător.

― Kenyon, nu știu dacă ai fost tu sau Guthrie cel care l-a omorât pe tata, rosti el. La dracu’, din câte știu, ați plănuit asta împreună.

Noaptea era caldă, dar Alexa tremura în întunericul de deasupra holului. John Laird Trask era tânăr, avea în jur de douăzeci de ani, dar felul în care își controla furia rece i-ar fi făcut cinste unui bărbat de două ori mai în vârstă decât el.

― Ascultă la mine, fiule, și ascultă cu atenție, vorbi Lloyd Kenyon pe un ton autoritar și calm din spatele căruia răsuna o compasiune ascunsă. Nu l-a ucis nimeni pe tatăl tău. Odată ce vei avea ocazia să te liniștești și să te gândești, vei accepta faptele. A fost un accident tragic.

― Prostii! Tata era un șofer bun și cunoștea drumul. Nu s-a prăbușit accidental de pe Promontoriul Avalon. Unul dintre voi l-a forțat să iasă în decor.

Brusc, Alexa se simți sleită de puteri. Un atac ciudat și cu totul necunoscut de panică o lăsă fără aer. Trask îl amenința pe Lloyd. Nu numai că era un bărbat mult mai tânăr, dar era și mai vânjos decât Lloyd, chiar dacă acesta mai avea și el destulă masă musculară de pe vremea când conducea echipe de construcții.

Neliniștea pe care o simțea pentru siguranța lui Lloyd o luă prin surprindere. Până în noaptea aceea, ar fi putut jura că nu se simțea deloc atașată de el. Ea și mama ei se mutaseră împreună cu el după divorțul părinților ei, în urmă cu optsprezece luni. Avusese grijă să păstreze o distanță rece față de afaceristul ăsta masiv, insipid, dar de nădejde cu care se măritase Vivien; asigurându-se că Lloyd înțelegea că nu avea niciodată să poată ocupa locul eroului charismatic care fusese tatăl ei adevărat.

Trecuse un an de când Crawford Chambers fusese ucis de glonțul unui lunetist. La momentul acela, se afla undeva la celălalt capăt al lumii fotografiind ultimul de pe lunga lista de războaie civile mărunte și brutale care îl transformaseră într-o legendă în cercurile jurnalistice.

Crawford fusese tot ce nu era Lloyd, un tip dezinvolt, hotărât, impozant, care trăia periculos.

Tatăl ei ar fi putut să-i facă față lui Trask, se gândi Alexa. Dar probabil că Lloyd cel cumpătat, calm și imperturbabil nu avea nici o șansă.

Acuzațiile lui Trask nu erau decât vorbe de om nebun, își spuse în sinea ei. Lloyd nu ar face rău nimănui.

Trebuia să ajungă la telefon.

Cel mai apropiat aparat era lângă baza scărilor. Cu un mare efort de voință, se luptă să-și revină din paralizia temporară care pusese stăpânire pe ea. Coborî treptele în tăcere, cu mare grijă.

― Ploua în noaptea aia. Vocea lui Lloyd era calmă și cumpănită. Așa este în ceea ce noi numim sezonul musonic. Aversele sunt ceva obișnuit. Bucata aia de drum întins e înșelătoare. Toți cei de pe-aici știu asta. Întotdeauna am spus că porțiunea aia de șosea ar trebui să fie închisă pe timpul unei furtuni.

― Înainte ca tata să se urce în mașină, ploaia se oprise, îl întrerupse Trask. Am verificat la poliție.

― Drumurile erau încă ude. Chiar și cel mai bun șofer poate face o greșeală.

― Asta n-a fost o greșeală, vorbi Trask. Știu totul despre parteneriatul dintre voi trei. Și știu și despre oferta din partea lanțului hotelier. Tata a fost ucis pentru că altcineva a vrut să nu-i stea în cale.

Alexa își dădu seama că el credea tot ceea ce spunea. Ea știa că se înșela, cel puțin în privința lui Lloyd. Dar Trask era în mod cert convins că tatăl lui fusese ucis. Privi peste umăr. Fața slăbuță, cu trăsături fine a lui Vivien era încordată de neliniște în vreme ce-i asculta pe cei doi bărbați certându-se.

― Crezi că am fost implicat într-un soi de conspirație bizară pentru a-l ucide pe tatăl tău? întrebă uluit Lloyd pe un ton ridicat. Asta e scandalos!

― În după-amiaza asta m-am uitat pe câteva dintre hârtiile lui tata. Am auzit despre cearta de la clubul de golf din noaptea în care a murit. Nu mi-a luat mult să pun totul cap la cap.

― Partenerii de afaceri se contrazic adesea. Așa e viața, fiule!

― Cearta aia a fost mai mult decât o dispută în contradictoriu. Am discutat cu barmanul de la club. Mi-a zis că voi trei era cât pe-aci să vă luați la bătaie.

― Guthrie devine un pic nechibzuit când bea, recunoscu Lloyd. Dar l-am oprit. Nu a existat nici un contact fizic.

― Poate nu atunci. Dar tu și Guthrie știați că tata nu ar fi niciodată de acord să vindeți conacul Avalon complexului ăluia. Așa că unul din voi a găsit o modalitate de a scăpa de el.

― La naiba, mi-a ajuns! Vocea lui Lloyd se înăspri. Încerc să fiu calm. Știu că ai avut parte de câteva zile de coșmar, dar mai știu și că ai multe responsabilități pe umerii tăi. Dar mergi prea departe cu asta.

― Crede-mă, Kenyon, nici măcar n-am început.

― Trebuie să-ți stabilești prioritățile, Trask. Trebuie să te gândești la fratele tău. Abia a împlinit șaptesprezece ani, iar tu ești singura rudă în viață pe care o mai are băiatul ăla.

― Mulțumită ție și lui Guthrie.

― Asta e o minciună sfruntată. Când îți vei reveni în fire și te vei calma, o să-ți dai seama de asta. Între timp, mai bine ai începe să te gândești la viitor. Trebuie să-ți vezi de treaba ta.

― Nu-mi vorbi tu mie despre treaba mea, nemernicule!

― Cineva ar trebui să-ți vorbească despre asta. Va trebui s-o scoți la capăt cu falimentul tatălui tău și să ai grijă, în același timp, și de fratele tău. Asta e treabă de bărbat adevărat. Trebuie să te concentrezi și să rămâi pe drumul ăla. Nu-ți permiți să-ți consumi energia urmărind o conspirație fantezistă.

― N-am nevoie să-mi spui tu, Kenyon, ce să fac. O să am grijă de Nathan și o să am grijă și de mine însumi. Dar, într-o bună zi, voi descoperi ce s-a întâmplat cu adevărat la Promontoriul Avalon în noaptea în care a murit tata.

Alexa ajunse în josul scărilor. Nici unul dintre bărbați nu o observă. Erau atenți doar unul la celălalt. În timp ce-l înfrunta pe Trask, Lloyd stătea cu spatele la ea.

Asta era prima oară când îl vedea pe John Laird Trask în persoană. Din cele spuse de Lloyd, știa că familia lui venise din Seattle. Harry Trask fusese cel care plănuise să renoveze vechiul conac Avalon și să-l transforme într-un complex cu destinație turistică. Proiectul ăsta îl făcuse să vină în Arizona foarte des în ultimul an. Cei doi fii ai săi rămăseseră în Seattle.

Alexa nu prea dădea mare atenție afacerilor lui Lloyd chiar dacă el îi administra moștenirea pe care o primise de la bunica ei. Drept urmare, nu știa prea multe despre Harry Trask și, cu atât mai puține, despre fiii lui.

Dar, după seara asta, știa că nu avea niciodată să-l uite pe John Laird Trask.

Din locul unde se afla, îl vedea stând amenințător în hol, ocupând mult prea mult spațiu. Strălucirea caldă a lustrei de deasupra capului său nu reușea să atenueze cu nimic unghiurile stranii ale feței și ale maxilarului său. Alexa putea simți valurile de energie ale furiei lui.

Acum se afla doar la un pas de telefon. Fata trase aer adânc în piept, își întinse mâna și ridică receptorul.

― Dacă nu plecați acum, domnule Trask, am să sun la poliție, rosti ea cu o înverșunare care o sperie deopotrivă pe ea și pe ceilalți.

Ambii bărbați se întoarseră ca să se uite la ea, dar privirea verde-aurie neînduplecată a lui Trask fu cea care o țintui locului. Pentru o clipă, nu se putu clinti din loc. Mâna i se încleștă în jurul telefonului.

― E în regulă, Alexa! Fața lui Lloyd se îmblânzi în timp ce-o privea stând acolo cu mâna încleștată pe receptor. Totul este sub control. Trask pleacă acum. Nu-i așa, Trask?

Preț de o secundă sau două, Trask continuă s-o privească pe Alexa ca și cum ar fi cântărit-o atât pe ea, cât și amenințarea ei. Brusc, se întoarse cu spatele, respingând-o cu un dispreț rece care-i dădu din nou fiori de gheață prin tot trupul.

― Da, plec acum, Kenyon, spuse el. Dar într-o zi mă voi întoarce să aflu adevărul. Și, când o voi face, cineva va plăti. Să fii sigur de asta!

Fără să mai adauge nimic, ieși în noapte.

O tăcere înfiorătoare puse stăpânire pe întreaga casă preț de câteva secunde nesfârșite.

Apoi Lloyd răsuflă prelung și închise încet ușa din față. Se întoarse surâzând liniștitor către Alexa.

― Nu-ți face griji, n-a vorbit serios când a rostit toate absurditățile alea.

Fata se gândi la hotărârea de nezdruncinat pe care o zărise scăpărând în privirea lui Trask.

― Ba da, a vorbit.

Afară, motorul unei camionete reveni huruind la viață.

Vivien coborî încet treptele.

― Părea foarte serios, Lloyd. Crezi că ar putea să se întoarcă să ne facă probleme?

― Nu. A vorbit doar suferința unui tânăr care tocmai și-a pierdut tatăl. Lloyd își puse brațul în jurul soției sale, apoi se uită la Alexa cu ochi pătrunzători. Tu știi prin ce trece, nu-i așa, draga mea?

Telefonul bârâi. Alexa își dădu seama că încă ținea receptorul strâns în mână. Încetișor, îl puse la loc.

― Da, rosti ea. Cred că știu cum se simte.

― Se descărca pe ținta cea mai la îndemână, iar aceea am fost eu. Lloyd clătină din cap. Pe Trask îl așteaptă niște vremuri foarte grele. Tatăl lui se pricepea de minune să viseze la proiecte, dar nu era prea bun când venea vorba să le și realizeze. În urma lui, a lăsat o situație financiară dezastruoasă. Și mai e și tânărul Nathan pentru care trebuie să-și facă griji.

― Crezi că Trask va fi în stare să se descurce? întrebă Vivien neliniștită. Nu are decât douăzeci și trei de ani.

― O să fie bine. Lloyd își înălță sprâncenele dese și sure. Dar mâine-dimineață o să iau legătura cu avocatul care administrează averea lui Harry să văd ce pot să fac ca să aibă parte de ceva ajutor financiar.

Alexa își încrucișă brațele și ascultă zgomotul camionetei care se îndepărta în noapte.

― Trask nu va accepta banii tăi, Lloyd.

― După ce se calmează și-și dă seama cu ce se confruntă, va vedea că ăsta e cel mai rațional lucru pe care-l poate face, o contrazise Lloyd.

― Nu. Alexa se gândi la hotărârea sălbatică a cărei vâlvătaie o văzuse revărsându-se din ochii lui Trask. Nu va accepta nici un fel de ajutor din partea ta sau a oricărei alte persoane.

― Slavă cerului c-a plecat, șopti Vivien. Nu mi-e rușine să-ți spun că m-a speriat.

― După ce tânărul Trask se va întoarce în Seattle, se va liniști și-și va vedea de viața lui, replică Lloyd.

Alexa îl fixă cu privirea. În scurta perioadă de când îl cunoscuse, învățase că, de obicei, avea destul de mare dreptate atunci când venea vorba să aprecieze oamenii. Era uimită că acum nu reușea să vadă ce era evident.

― Greșești, spuse ea. A plecat pentru moment. Dar, într-o bună zi, se va întoarce.

capitolul 1

Seattle, Washington

În prezent…

― La naiba, J.L., acum nu-i vorba despre deschiderea a încă unui hotel, e vorba despre obsesia ta de a te răzbuna. Nathan își așeză mâinile pe suprafața lustruită de sticlă a biroului și se încruntă la Trask prin lentilele ochelarilor lui cu rame de aur. Are legătură cu ceea ce s-a întâmplat cu tata cu atât de mulți ani în urmă. Recunoaște!

― Pentru ultima oară îți spun, merg la Avalon în interes de afaceri. Trask se sprijini la loc în scaunul de piele gri și începu să bată darabana. Am crezut c-am vorbit clar.

Nathan era singurul care-i mai spunea după inițiale, J.L. Pentru restul celor din companie și pentru toți ceilalți era pur și simplu Trask, președintele și directorul general al Avalon Resorts, Inc. Lucrurile stăteau astfel de cinci ani de când renunțase la funcția lui din cadrul lanțului hotelier Carrington-Towne pentru a porni pe cont propriu.

― Nu-mi place. Nathan se îndepărtă de birou și-și îndesă mâinile în buzunarele pantalonilor. Păși apăsat spre fereastră și privi iritat afară spre ploaia măruntă care picura deasupra orașului Seattle. Ai rămas obsedat de proprietatea aia din Arizona încă de acum doi ani de când ai reușit s-o cumperi de la Carrington-Towne.

― Mi-am concentrat atenția asupra ei, nu sunt obsedat de ea. E o diferență.

― La dracu’, sigur că e, și, ascultă la mine, atitudinea ta față de proiectul ăsta se îndreaptă spre obsesie. În primul rând, nu am avut nici un motiv serios să achiziționăm vechiul conac Avalon.

― Ba da, am avut, îl contrazise Trask. A fost un chilipir.

Nathan râse zgomotos.

― Doar pentru că a fost un dezastru financiar pentru orice hotel sau companie de dezvoltare a stațiunilor turistice care au încercat vreodată să facă ceva cu el. Tata nu a fost singurul care a rămas falit încercând să îl facă să meargă. Chiar și cei de la Carrington-Towne au decis că nu rentează să renovezi vechiul conac și să-l transformi în hotel.

― Pentru noi nu va fi un dezastru, rosti Trask cu siguranță deplină. El nu era un visător, precum Harry, dar știa că se pricepe foarte bine la afacerile cu hoteluri. Tata a spus întotdeauna că, în cele din urmă, Avalon va deveni următoarea Sedona. A avut dreptate. A fost cu doisprezece ani înaintea timpurilor sale, dar a avut dreptate.

Nathan își ridică privirea spre tavan, aparent căutând să obțină răbdare de sus.

― Nu pun la îndoială treaba asta. Nu spun că noua stațiune nu va funcționa. Spre deosebire de tata, tu o poți pune pe roate.

― Să fii al naibii de sigur că o pot pune pe roate. Trask nu se simți câtuși de puțin obligat să fie modest în legătură cu o astfel de chestiune simplă și incontestabilă. Poate că nu sunt eu genul inventiv, dar recunosc o fantezie bună atunci când o văd. Iar noi asta vindem. Fantezii.

În urmă cu câțiva ani, ținutul Avalon, Arizona, cu peisajele lui suprarealiste de stânci roșii sculptate, canioane misterioase din piatră și asfințituri mai mult decât spectaculoase, atrăsese atenția artiștilor, scriitorilor, pensionarilor și a simpatizanților curentului New Age.

Câteva hanuri micuțe și pensiuni cu masă și cazare și un refugiu metafizic la modă numit Institutul Dimensiuni funcționaseră cu succes vreme de câțiva ani în Avalon. Totuși, noul Avalon Resort & Spa avea să fie primul hotel mare, de talie mondială, menit să atragă numărul din ce în ce mai mare de turiști care începuseră să descopere zona.

― Avalon va fi la mare căutare în următorii câțiva ani. Trask privea ploaia rece căzând dincolo de fereastră și se gândea la căldura din noaptea aceea petrecută în Arizona în urmă cu doisprezece ani. Noi ne vom afla acolo și vom fi pe val.

― Nu mă îndoiesc de instinctele tale când vine vorba de astfel de lucruri. Nathan îl privi neliniștit. Doar că am senzația că pentru tine proprietatea asta e diferită de altele. Cu cât ne apropiem mai mult de inaugurare, cu atât devii mai ciudat.

― Nu e nimic ciudat să merg la deschiderea oficială a stațiunii. Merg la orice inaugurare.

― Sigur, dar nu plănuiești să mai și rămâi încă o lună sau două după aceea.

― Știi că mă gândeam că ar fi o idee mai bună să petrec mai mult timp pe teren, zâmbi Trask. Ce rost are să am un birou și un apartament în fiecare dintre locuri, dacă nu le și folosesc din când în când?

Nathan se răsuci brusc, ochii săi inteligenți îngustându-i-se în spatele ochelarilor.

― Lasă-mă pe mine să mă ocup de inaugurarea din Avalon, J.L.

Trask bătu ușor din degete în timp ce se gândea cum ar fi cel mai bine să se poarte cu fratele lui. Nathan absolvise facultatea la Universitatea din Washington și obținuse o diplomă în arhitectură. El era forța creativă, responsabilă de conceptele unice de design ale fiecărui Avalon Resort.

Mama lor, care murise la scurt timp după nașterea lui Nathan, îi lăsase moștenire fiului mai mic nu numai flerul ei artistic, dar și părul castaniu-deschis și ochii căprui și calzi.

Femeile îl considerau arătos pe Nathan. Nu-i lipsiseră niciodată întâlnirile amoroase. Dar ignorase politicos toate femeile care-i ieșiseră în cale până ce se îndrăgostise nebunește de Sarah Howe. Cei doi se căsătoriseră după doar câteva luni de relație. Trask avusese rezervele lui, principala fiind aceea că îl considera pe Nathan prea tânăr să aibă o familie. Dar, pe de altă parte, ce știa el despre căsătorie? A lui fusese o decizie calculată cu grijă, luată cu aceeași atenție la detalii ca atunci când se ocupa de afacerile lui. Se dovedise un eșec spectaculos.

Cu toate astea, Nathan și Sarah păreau extrem de fericiți. Din clipă în clipă, trebuiau să devină părinți.

Părinți! Lui Trask i se părea foarte ciudat că fratele lui mai mic avea să devină tată.

Din senin, își aminti cum stătea alături de Nathan la înmormântarea lui Harry. Atunci fusese prima oară când conștientizase că Nathan era acum responsabilitatea lui. Că va fi treaba lui să se asigure că fratele lui mai mic va avea un acoperiș deasupra capului, că va merge la facultate și că va porni cu dreptul în viață.

Trask știa că nu avea să uite groaza care îl cuprinsese în clipa aceea. Tocmai se întorsese de la biroul avocatului, unde i se explicase că Harry era în pragul falimentului când murise. Orice proprietate majoră mai aveau, inclusiv casa din Seattle, se afla în pericol.

Cu un efort de voință, Trask alungă imaginea aceea din minte. Se întrebă dacă nu ar trebui să-l îngrijoreze faptul că imaginile vechi îi reveneau cu o frecvență din ce în ce mai mare.

Crezuse că aceste străfulgerări neașteptate și tulburătoare păliseră și se transformaseră în amintiri îndepărtate. Nu-l deranjaseră prea mult în ultimii ani, poate pentru că fusese prins de criză majoră după criză majoră. La început, avusese de înfruntat problema esențială a rămânerii lui și a lui Nathan pe linia de plutire din punct de vedere financiar. În același timp, fusese nevoit să se ocupe de durerea fratelui său, precum și cu sentimentele sale amestecate de furie și vinovăție.

După ce se calmaseră apele cu falimentul, se concentrase asupra țelului lui pe termen lung, crearea Avalon Resorts, Inc. Câțiva ani, continuase să muncească în construcții, prestând tot felul de munci fizice grele de pe urma cărora câștiga însă bani pentru educația lui și, mai târziu, pentru a lui Nathan. Iar apoi lucrase pentru Carrington-Towne. Succesul din cadrul marelui lanț hotelier îl ajutase să pună bazele Avalon Resorts, Inc.

Afacerea fusese o mană cerească în multe feluri, mai puțin din punct de vedere financiar. Îi oferise șansa de a-și consuma energia care-l mistuia. Asta forțase fragmentele de amintiri să se ascundă în cotloanele îndepărtate ale minții lui.

Dar acum, imaginile dureroase îl asaltau din nou. Toate aveau un singur lucru în comun. Erau legate de moartea tatălui său.

Nu avea nevoie de un psihoterapeut să-i spună că planul de a se întoarce la Avalon era cel care cauza apariția imaginilor și a sentimentului de vinovăție pe ecranul minții lui.

Nathan privi posac pe geam.

― Nu-mi place asta, J.L. Aș vrea să nu mergi acolo. Am o presimțire rea legată de asta.

― Știi că Glenda vrea să fiu acolo. Zice că a atras mulți ziariști datorită colecției de artă din hotel și vrea să profităm de asta.

― Știu. Nathan își masă ceafa. Datorită colecției ăleia, vom avea mulți reprezentanți ai presei de față.

― Ar fi bine să ai dreptate. Când mă gândesc cu cât l-am plătit pe consultantul ăla…

Nathan surâse strâmb.

― Edward Vale a meritat fiecare bănuț. E unul dintre cei mai buni consultanți de artă pentru corporații din țară. Are relații în toată lumea artei și exact de așa ceva e nevoie pentru a aduna o colecție mare de artă. Relații.

― Mie nu-mi pasă decât dacă compania obține echivalentul ei în bani.

― J.L., tu nu-ți faci niciodată griji că te concentrezi un pic prea tare pe latura financiară?

Trask reflectă puțin.

― Nu.

― Vorbim despre artă aici. Există și alte motive decât banii atunci când aduni o colecție mare.

― Nu și pentru o corporație.

― Dar ce zici de prestigiu? Nathan întinse o mână simțind cum subiectul îl face să se înfierbânte. Dar despre implicarea în societate a unei corporații? Despre responsabilitatea față de comunitate?

Trask mârâi.

― Ce zici despre faptul că hotelul Avalon își va aduce aportul la adunarea unei colecții frumoase de obiecte de artă și de antichități și de a le pune la dispoziția a mii de oameni care altfel nu ar avea oportunitatea de a le vedea? Ce părere ai despre datoria de a păstra și de a proteja câteva dintre cele mai interesante obiecte de artă de la începutul secolului XX pentru generațiile viitoare?

― Noi ne ocupăm de hoteluri. Rezervările sunt rezultatele.

Nathan îi aruncă o privire exasperată.

― Nu pentru colecție îmi fac eu griji, ci pentru fixația asta a ta cu privire la noul complex. Vreau să îmi juri pe o grămadă de rapoarte trimestriale ale Avalon Resort că nu te întorci pentru răzbunare.

― Mă întorc să inaugurez hotelul pe care tata a visat să-l aibă în Avalon, rosti Trask cu blândețe.

Nu-i pomeni lui Nathan despre detectivul particular pe care-l angajase în urmă cu șase luni. Știa că informația asta nu avea decât să alimenteze îngrijorarea fratelui său.

Nu se întorcea să se răzbune, se gândi Trask. Se întorcea să afle adevărul. Iar după ce o să obțină răspunsurile la întrebările sale, o să aibă suficient timp pentru a se gândi la răzbunare.

capitolul 2

Avalon, Arizona

În prezent…

Alexa Chambers păși încet de jur împrejurul satirului zvelt din bronz așezat pe postamentul din marmură verde și lemn. Se opri să-și treacă mâna de-a lungul picioarelor musculoase din spate ale siluetei pe jumătate bărbat, pe jumătate țap. Privirea îi căzu pe organul sexual minunat de detaliat al satirului.

Se strâmbă și-și ridică repede privirea. Ar fi putut jura că satirul îi făcuse cu ochiul în mod obscen. Era ceva în neregulă cu bronzul. Recunoștea măiestria mult prea bine.

Simți furia vuind înlăuntrul ei, dar se forță să rămână calmă și să-și păstreze atitudinea profesionistă. Depindeau prea multe de proiectul ăsta. Nu putea s-o dea în bară acum.

― Este unul dintre cele mai bune falsuri pe care le-am văzut, Edward, rosti ea pe un ton neutru, dar, în mod cert, e un fals. Asta nu este opera lui Icarus Ives.

― Un fals? Edward Vale rămase cu gura căscată. Ești nebună? I-am plătit o avere lui Paxton Forsyth pentru Satirul dansator.

― Au fost banii celor de la Avalon Resorts, nu ai tăi. Sună-l pe Forsyth, spune-i că ai primit o evaluare independentă a Satirului dansator și că vrei să-l returnezi.

Edward închise ochii pentru scurt timp. Silueta lui elegantă fu străbătută de un fior.

― Știi că nu pot face asta. Ar fi ca și cum i-aș spune lui Forsyth că a fost și el păcălit la rândul lui. Sau, mai rău, că a prezentat deliberat piesa într-o lumină falsă. Oricum ar fi, dacă se află că i-am pus la îndoială părerea, va fi furios. Nu va mai face niciodată afaceri cu mine.

Alexa întâlni privirea lui Edward pe deasupra capului încornorat al satirului.

― Vrei să vorbesc eu cu el în locul tău?

― Nu, nu, pentru numele lui Dumnezeu, nici să nu te gândești la asta! Edward își pocni violent mâinile cu o manichiură perfectă. Dacă-l suni pe Forsyth să-i spui că tu crezi că Satirul dansator este... ă... o reproducere…

― Nu o reproducere, Edward. Un fals. O contrafacere. O fraudă.

― N-avem de unde să știm asta. Se uită la siluetă. Ar putea fi o copie onestă, omagiul pe care vreun artist i l-a adus lui Icarus Ives în urmă cu mai mulți ani și care, în mod accidental, a trecut drept opera autentică.

― Dacă tu crezi asta, eu am un vârtej autentic de energie din Avalon pe care ți-l pot vinde.

Edward suspină.

― Amândoi știm că nu-l poți suna pe Paxton Forsyth. Dacă o faci, va bănui că ești expertul meu în art déco pe proiectul ăsta. Aș fi ruinat.

Alexa își sprijini un umăr de replica din ipsos a unei coloane romane aflate în spatele ei. Își încrucișă brațele.

― Ruinat?

― Haide să fim cinstiți, Alexa. Nici unul din noi nu-și poate permite să-și asume riscuri în stadiul ăsta atât de delicat. Din câte se știe, Trask urmărește să-și recupereze banii. A fost de acord ca eu să fiu consultant de artă în proiectul ăsta datorită reputației mele. Dacă află că tu lucrezi cu mine, ar putea foarte bine să explodeze.

― Al naibii de inoportun!

Edward își ridică ușor vârfurile pantofilor bej eleganți. O fixă cu o privire aspră.

― Ca să punem punctul pe i, pe mine o să mă concedieze, și amândoi vom sfârși fără comisioane.

Alexa își strânse buzele.

― Bănuiesc că asta se va întâmpla când vom avea bilanțul final, nu?

― Așa este. Și se aude că Trask este foarte interesat de rezultate. Edward îi aruncă o privire insistentă. Bănuiesc că nu e nici o șansă să te înșeli în legătură cu Satirul dansator, nu?

Alexa râse feminin.

― Uită-te bine la el!

― L-am studiat bine când l-am cumpărat de la Forsyth. Nu am văzut nimic în neregulă la el. Edward privi statueta din bronz. E un satir minunat. Un exemplu perfect al influenței franceze asupra sculpturii americane din perioada art déco.

― Exact asta-i ideea, rosti Alexa cu blândețe. E un pic prea bun.

Edward clipi, după care se încruntă.

― Poftim?

Femeia își flutură dezgustată mâna înspre statueta din bronz.

― Privește finețea gravurii în zigzag a părului. Și echilibrul poziției în stil egiptean a brațelor. Energia degajată de dispunerea picioarelor sau a copitelor sau ce-or fi alea pe care le-or avea satirii. Dar ce spui de, cum să zicem, expresia lumească a trăsăturilor lui?

― Tenta de senzualitate sofisticată este un element reprezentativ pentru stilul art déco, îi reaminti Edward repede.

― Senzualitatea tipică stilului art déco este rece și sumbră. Asta e prea caldă și plină de viață. În plus, opera lui Ives este mai brută de-atât. Alexa făcu o pauză căutându-și cuvintele potrivite. E mai rece.

― Ești sigură?

Edward analiză silueta.

― Sunt sigură.

N-avea nici un rost să facă pe modesta acum. Când venea vorba despre astfel de lucruri, nu se înșela aproape niciodată. Edward știa asta mai bine ca oricine.

― Originea e impecabilă. Edward părea că vrea mai degrabă să se convingă pe sine decât s-o convingă pe ea. Până una-alta, opera provine din galeria lui Paxton Forsyth. A avut de-a face cu majoritatea colecționarilor importanți de mai bine de treizeci de ani. Reputația lui e…

― Știu, îl întrerupse Alexa. Reputația lui e tot ceea ce nu e a mea.

Edward se ridică, arătând impresionant în jacheta lui alburie din in și în pantalonii cu pense asortați. Alexa își îngădui să fie ușor invidioasă. Edward era genul acela rar de persoană al cărui simț înnăscut al stilului îi permitea să poarte costume de pânză lejere de vară fără să arate ca un pat nefăcut.

― Iartă-mă că zic asta, spuse el, dar da. Reputația ta e de-a dreptul șubredă și amândoi știm asta. La naiba, Alexa, sunt situații în care noi, cei din breaslă, suntem nevoiți să luăm în calcul perspectiva pragmatică.

― Pragmatică?

― Știi ce încerc să spun. Trask este un colecționar care deține o corporație. Amândoi știm că tipii ca el cumpără obiecte