Întoarcerea în Eclipse Bay

De Amanda Quick

Bunicii lor s-au urât din toată inima. La fel și tații lor. Și, pentru că reprezintă următoarea generație din familie Harte și Madison, toată lumea se așteaptă ca și Hannah și Rafe să se urască.

Hannah Harte, deținătoarea unei companii de succes ce organizează nunți, este o femeie cu o viziune sceptică asupra căsătoriei. Dar contrar opiniei celor din jur, ea își amintește de noaptea petrecută pe plajă cu mult timp în urmă cu Rafe, când el s-a dovedit a fi mai mult decât „băiatul cu reputație proastă din familia Madison”. Iar Rafe își aduce aminte, la rândul său, de gestul plin de curaj al lui Hannah, care a demonstrat că spiritul său aprig și sincer era mai puternic decât orice vrajbă istorică dintre familiile lor, salvându-l de o condamnare aproape sigură la închisoare.

Aduși împreună de o moștenire surprinzătoare după ani întregi în care viețile lor au urmat drumuri separate, Rafe și Hannah se întorc în Eclipse Bay și la ostilitățile care încă le mai despart și le leagă familiile. Și descoperă un lucru în același timp încântător și extrem de tulburător: sentimentele care se nasc între ei pot fi mai presus de secrete, trădări și rivalități…

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 2 sept. 2015
• ISBN: 9786063300684

Previzualizare carte

prolog

Eclipse Bay, Oregon

Miezul nopții, cu opt ani în urmă…

― Va fi un drum lung până acasă.

Vocea era șoptită și aspră, o voce masculină, fără îndoială. Genul de voce care trimite unei femei fiori pe șira spinării. Venise din umbrele interminabile de la baza uriașului Eclipse Arch, monolitul de piatră care domina porțiunea aceasta izolată de plajă stâncoasă.

Hannah Harte își dezlipi iute privirea de pe farurile din spate ale mașinii lui Perry Decatur, care se pierdeau în depărtare, și se răsuci pe călcâie. Inima îi bătea deja destul de puternic după îmbrâncelile din mașină, și acum acceleră și mai tare.

Poate că nu fusese tocmai cea mai bună idee să se dea jos din mașină. Bayview Drive era abandonată la ora aceasta din noapte. „Perfect, Hannah, se gândi ea. „Din lac în puț. Și se presupunea că ești așa de prudentă și de rațională. Cea care nu-și asumă niciodată riscuri. Care nu intră niciodată în necazuri.

― Cine e acolo?

Se dădu un pas în spate și se pregăti s-o ia la fugă. Bărbatul de pe plajă ieși agale din umbra aruncată de arcada naturală a stâncii și păși în lumina rece a lunii de vară târzie. Era la mai puțin de șase metri de ea.

― Ești din familia Harte, spuse el, iar în cuvintele lui răsună și un soi de amuzament rece, ironic. Nu recunoști un Madison bun de nimic, de cea mai joasă speță și nedemn de încredere?

Ea îi analiză chipul, părul negru ca noaptea, care avea o sclipire argintie în lumina lunii, și atitudinea arogantă, modul în care se mișca, cu grația unui animal de pradă. Nu avea nevoie și de restul detaliilor, de haina din piele, tricoul negru și blugii ca să-l recunoască.

Rafe Madison. Cel mai cunoscut membru din generația ei al clanului Madison cel rău famat și de-a dreptul scandalos. Timp de trei generații, de la legendara bătaie în plină stradă dintre Mitchell Madison și Sullivan Harte în fața supermarketului Fulton, cei din familia Harte și-au atenționat progeniturile să nu aibă de-a face cu rebelii și sălbaticii din familia Madison.

Se părea că Rafe chiar asta intenționase, să se ridice la înălțimea scandaloasă a reputației câștigate de familia din care provenea. Rezultatul unei relații amoroase dintre un sculptor și muza lui, Rafe și fratele lui deveniseră orfani la vârsta de nouă ani. Ambii băieți fuseseră crescuți de groaznicul lor bunic, Mitchell, care, după spusele mamei lui Hannah, nu se afla deloc în postura de a fi părinte.

Rafe se modelase după arhetipul „băiatului rău", dar reușise cumva să scape, ca prin urechile acului, de închisoare. În ceea ce-i privea pe majoritatea cetățenilor din Eclipse Bay, era doar o chestiune de timp până când avea să ajungă după gratii.

Avea douăzeci și patru de ani, fiind cu patru ani mai în vârstă decât ea, se gândea Hannah. Era un lucru bine știut faptul că bunicul lui era furios din cauză că se lăsase de școală la jumătatea anului doi de facultate. Rafe servise pentru puțină vreme și în armată, și se spunea că reușise să demonstreze că toate afișele de recrutare se înșelaseră, întrucât el și nu căpătase nici o abilitate din asta. Se mai spunea că Mitchell încerca să-l convingă în vara aceasta să lucreze pentru fratele lui mai mare, Gabe, care, contrar așteptărilor, încerca să repună pe picioare afacerea familiei. Nimeni nu credea ca Gabe să și reușească.

Deși Hannah petrecuse împreună cu familia ei fiecare vară și multe weekenduri și vacanțe aici, în Eclipse Bay, nu avusese nici un contact direct cu Rafe. Diferența de patru ani dintre ei reușise, cel puțin până în noaptea aceea, să le separe drumurile, chiar și în comunitatea restrânsă de la malul mării, din care ambele familii își trăgeau rădăcinile. La vremea copilăriei, diferența celor patru ani reprezenta o prăpastie.

Dar în noaptea aceasta ea împlinea douăzeci de ani. La toamnă avea să înceapă primul an de colegiu în Portland. Iar diferența de vârstă dintre ei nu mai părea acum o barieră de netrecut.

Când își dădu seama că el fusese martor la lupta de pe scaunul din față al mașinii lui Perry, sentimentul de umilire fu covârșitor. Cei din familia Harte nu făceau scene în public. Ce ghinion că un Madison fusese prin preajmă chiar când încălcase acea regulă nescrisă. Furiei sale i se adăugă o stare de stinghereală copleșitoare.

― Faci asta des? întrebă ea îmbufnată.

― Ce să fac?

― Să te ascunzi după pietre enorme și să spionezi oamenii care vor să poarte o conversație intimă.

― Trebuie să recunoști că orașul acesta nu oferă prea multe opțiuni pentru divertisment.

― Mai ales dacă ai o perspectivă extrem de limitată asupra a ceea ce înseamnă divertisment. Toată lumea știa că motocicleta lui Rafe se află foarte des în parcarea din spatele librăriei pentru adulți al centrului de închirieri video al lui Virgil. Ce faci când nu ești voaior?

― Voaior? șuieră el. E un cuvânt mai elegant pentru cineva care trage cu ochiul, nu?

Ea încremeni.

― Da.

― Mă gândeam eu. Nu eram sigur, oricum. Am renunțat la facultate înainte să ajungem la cuvinte atât de complicate.

O lua în zeflemea. De asta era sigură, însă ceea ce nu știa era cum să procedeze în continuare.

― Eu nu m-aș lăuda cu asta dacă aș fi în locul tău. Își strânse geanta, de parcă ar fi fost un scut magic care o apăra de energiile demonice pe care le emana Rafe. Tatăl meu spune că e mare păcat că ți-ai ratat viitorul în felul acesta. Zice că ai potențial.

Rafe îi aruncă un rânjet larg și sardonic.

― Mulți au spus asta de-a lungul anilor, începând cu învățătoarea mea. Dar au ajuns cu toții la concluzia că nu voi ajunge niciodată la înălțimea acelui potențial.

― Ești un om matur acum. E responsabilitatea ta să te îngrijești de bunul mers al vieții tale. Nu poți să dai vina pe alții pentru eșecurile tale.

― Nu fac asta niciodată, o asigură el cu toată sinceritatea. Sunt mândru să spun că doar eu sunt de vină pentru toate greșelile pe care le-am făcut.

Hannah nu știa cum să se descurce în situația asta. Strânse geanta și mai tare, după care făcu un pas în spate.

― Ai sugerat că tu și individul ăla care tocmai a plecat cu mașina ați venit aici pentru o discuție intimă. Cuvintele lui o urmăriră din întuneric. Nu mi s-a părut că purtați o… conversație plină de însemnătate. Cine era, de fapt, ticălosul?

Pentru un oarecare motiv, Hannah se simți obligată să-l apere pe Perry, care, spre deosebire de Rafe Madison, avea să ajungă cineva într-o bună zi. Sau poate că voia doar să-și protejeze propria imagine. Nu-i plăcea să se gândească la ea ca la o femeie care se întâlnea cu ticăloși. Nu că Perry ar fi fost unul. Era un academician în devenire.

― Îl cheamă Perry Decatur, spuse ea cu răceală. A absolvit la Chamberlain. Nu că ar fi treaba ta.

― Se pare că Perry credea că seara avea să se termine un pic altfel.

― Perry e în ordine. Doar că a fost prea insistent în seara asta.

― Insistent zici? Așa se numește ce a făcut el? Rafe dădu ușor din umeri. Ei bine, mi s-a părut că și tu ai insistat destul de mult în direcția opusă. Pentru un moment am crezut că aveai nevoie de ajutor, dar apoi mi-am dat seama că te descurci de minune.

― Perry nu e genul de om violent. Hannah era indignată. A absolvit facultatea și își face studiile de masterat acum, pentru Dumnezeu. Vrea să predea științele politice.

― Chiar așa ? De când e politica o știință?

Hannah era destul de sigură că asta fusese o întrebare retorică.

― Se așteaptă să-i fie oferit un post la Chamberlain de îndată ce-și ia doctoratul.

― La naiba! Dac-aș fi știut asta, nu mi-aș fi făcut griji deloc în timp ce voi doi puneați în scenă un concurs de wrestling. Adică, un tip care vrea să-și dea doctoratul și să devină un profesor important la Chamberlain nu ar încerca să profite de o femeie. Unde mi-o fi fost mintea?

Hannah fu extrem de recunoscătoare că era miezul nopții, căci Rafe nu putea să vadă îmbujorarea stânjenitoare din obrajii ei.

― Nu trebuie să fii sarcastic! Eu și Perry am avut o neînțelegere, atâta tot.

― Deci, te întâlnești cu mulți ticăloși?

― Nu-i mai spune așa.

― Eram doar curios. Nu poți să mă învinovățești, având în vedere circumstanțele de față, nu-i așa?

― Ba da, pot și o fac, îi aruncă ea o privire răutăcioasă. Ești insuportabil și o faci intenționat.

― Dar nu la fel de insuportabil ca ticălosul ăla, nu? Nici măcar nu te-am atins.

― Of, taci din gură! Mă duc acasă.

― Nu-mi place să spun asta, dar stai singură pe un drum izolat în mijlocul nopții. Așa cum am zis, va fi un drum lung până acasă.

Hannah găsi singurul punct slab în logica lui.

― Dar nu sunt singură.

În lumina palidă a lunii, zâmbetul lui sclipi periculos.

― Știm amândoi că, în ceea ce-i privește pe ai tăi, faptul că sunt aici cu tine e și mai grav decât dacă ai fi fost singură. Sunt din familia Madison, mai ții minte?

Ea își ridică bărbia cu aroganță.

― Nu-mi pasă deloc de cearta aceea stupidă. Ce-a fost a fost, în ceea ce mă privește.

― Da. E istorie. Dar știi ce se spune despre istorie. Cei care nu o învață sunt condamnați să o repete.

Hannah se holbă la el, uimită.

― Parc-ai fi mătușa Isabel. Tot timpul spune lucruri de genul acesta.

― Știu.

Hannah rămase cu gura căscată.

― Ai vorbit cu mătușa mea?

― Da. Isabel vorbește cu mine. Rafe ridică din umeri. Uneori mai fac ceva treabă pe lângă casa aceea mare a ei. E o bătrânică drăguță. E puțin ciudată, dar până la urmă, e din familia Harte.

Hannah se întrebă ce ar fi spus părinții ei dacă ar fi descoperit că mătușa Isabel îl angajase pe Rafe să o ajute cu treburi mărunte la Dreamscape.

― Asta explică de unde ai auzit citatul.

― Doar nu credeai că l-am citit într-o carte, nu-i așa?

― Toată lumea știe că citești cel mai mult la magazinul pornografic al lui Virgil Nash. Dumnezeule, ce fandosită părea. Mă îndoiesc că ai fi putut găsi un citat de genul acela în cărțile sau revistele pe care le vinde el.

Rafe tăcu preț de o clipă, de parcă replica ei l-ar fi surprins. Dar își reveni imediat.

― Așa e. Oricum, mai mult mă uit la poze.

― Te cred.

― Sunt sigur că ticălosul citește mult.

Dintr-odată, Hannah simți că era de-ajuns. Era vremea să pună lucrurile la punct. Rafe Madison o întrecea cu patru ani ca vârstă și ca experiență de viață, dar ea făcea parte din familia Harte. Putea să-i țină piept unui Madison.

― Dacă nu ai venit aici să te joci de-a voaiorul, spuse ea cu răceală, atunci ce cauți aici la Eclipse Arch noaptea, la ora asta?

― La fel ca tine, spuse el pe un ton mieros, eu și prietena mea ne-am certat puțin și m-a dat jos din mașină.

Hannah era uluită.

― Kaitlin Sadler te-a dat jos din mașină pentru că nu ai vrut să faci sex cu ea?

― Nu ne-am certat din cauza asta, spuse el cu o sinceritate dezarmantă, ci din pricină că ea se întâlnește și cu alți bărbați.

― Înțeleg. Într-adevăr, Kaitlin făcea asta, și nu era un secret. Am auzit că vrea să se mărite cu cineva care să o ducă departe de Eclipse Bay.

― Ai auzit bine. În mod evident eu nu pot să fac asta, având în vedere că nu reușesc să-mi ating potențialul.

― Evident.

― La naiba, nici măcar nu am un loc de muncă stabil.

― Nu cred că vede postul de preparator de hamburgeri la Snow’s Café drept o slujbă cu multe perspective de avansare în carieră, medită Hannah.

― Nu. Și a fost foarte clară în privința asta.

Hannah își dădu seama cu groază că simțea un fel de compasiune, chiar dacă doar puțină, pentru Rafe.

― Trebuie să recunoști că nu-ți poți permite să întreții stilul de viață cu care s-a obișnuit ea.

― Da. Știu. Dar am crezut că am stabilit clar că nu aveam să ne încurcăm cu alți oameni cât timp eram împreună.

― Așadar, Kaitlin nu a înțeles la fel de clar asta?

― Nu. Mi-a spus că nu vrea să fie legată de mine. A subliniat cu hotărâre că prioritatea ei e să-și găsească un soț bogat. În mod evident, am fost zdrobit când am aflat că sunt doar o jucărie pentru ea.

― Da. Zdrobit.

― Să știi că și cei din familia Madison au sentimente.

― Chiar așa? murmură ea. Nu am auzit de așa ceva.

― Ne place să păstrăm secretul în legătură cu asta.

― Nu sunt surprinsă. V-ar strica imaginea.

― Da. Să știi că ai fi uimită să afli cât de iritant poate fi să ai o relație cu o femeie care vânează în mod constant un soț bogat.

― Kaitlin este chiar foarte activă în privința asta… și în altele, spuse Hannah pe un ton neutru. Tot orașul știe asta.

Rafe zâmbi ușor.

― Ei bine, din noaptea asta poate fi activă cu altcineva.

― Presupun că a fost supărată când i-ai spus că nu vrei să mai faci pe… hm, jucăria, nu?

― A fost al naibii de furioasă.

Hannah încercă să-i citească expresia de pe chip în întuneric, dar era imposibil să-și dea seama ce gândea sau ce simțea Rafe. Presupunând că se gândea la ceva sau că simțea ceva.

― Am impresia că nu ești chiar distrus de despărțirea asta, începu ea cu prudență.

― Sigur că sunt distrus. Tocmai ți-am spus, sunt un tip sensibil. Dar voi merge mai departe.

― Și Kaitlin?

― Să-mi fac griji pentru Kaitlin nu este în fruntea listei de priorități pentru mine acum.

Hannah îl privi o clipă, cu uimire.

― Vrei să spui că tu chiar ai o listă de priorități?

― Bine, nu e chiar un plan general pe cinci ani, scos la imprimantă, cum ai tu probabil unul lipit pe peretele dormitorului. Dar unii dintre noi trebuie să ne facem o astfel de listă pe traseu.

Ea tresări, gândindu-se la lista de obiective personale pe care și-o făcuse la începutul verii. Într-adevăr, atârna pe panoul de deasupra măsuței de toaletă. Era o versiune revizuită, îmbunătățită, a listei pe care o făcuse după ce absolvise liceul. Era ca o a doua natură pentru ea să stabilească obiective și apoi un plan de atac pentru a le atinge. Toți cei din familia ei erau educați să fie organizați și pregătiți. Așa cum îi plăcea tatălui ei, Hamilton, să spună, o viață neplanificată era o viață dezordonată.

Cei din familia Madison, pe de altă parte, erau cunoscuți pentru predispoziția lor de a fi conduși de obsesii donquijotești, de dorințe excentrice și de ocazionala decizie neașteptată. Oamenii spuneau că, atunci când un Madison era condus de pasiune, nimic nu îi stătea în cale. Atitudinea degajată pe care o avea Rafe în privința despărțirii de Kaitlin Sadler era o dovadă în plus că ea nu reprezenta o pasiune pentru el.

― În ordine, am să mușc momeala, spuse Hannah, încă nesigură dacă Rafe doar o tachina sau nu. Ce e pe lista ta de priorități?

Pentru o clipă crezu că nu avea să-i răspundă. Apoi Rafe își înfipse și mai tare mâinile în buzunarele jachetei sale de motociclist și se întoarse ușor spre golf.

― Nu cred că te-ar interesa foarte tare planurile mele, spuse el laconic. Nu e ca și cum aș plănui să-mi iau doctoratul sau ceva de genul acesta.

Fără să vrea, ea îl privi fascinată acum.

― Spune-mi.

El tăcu pentru o clipă, iar Hannah avu impresia că în sinea lui se dădea un soi de luptă.

― Bunicul meu spune că, atunci când nu pierd timpul, mă pricep la afaceri, spuse el în cele din urmă. Vrea să lucrez pentru Gabe.

― Și tu nu vrei?

― Madison Commercial e puiul lui Gabe. E responsabilitatea lui, și așa trebuie să și fie. Ne înțelegem destul de bine, dar am aflat câteva lucruri despre mine în armată. Unul dintre ele e că nu sunt omul potrivit pentru a primi ordine.

― Presupun că nu e o surpriză.

Rafe își scoase o mână din buzunar, ridică o pietricică și o aruncă de-a lungul apei întunecate spre golf.

― Vreau să fac eu însumi ceva.

― Înțeleg asta.

El îi aruncă o privire peste umăr.

― Chiar așa?

― Nici eu nu vreau să lucrez într-o corporație sau în cadrul birocrației, spuse ea încet. Am să mă ocup de propria afacere imediat ce o să-mi termin studiile.

― Ai totul planificat, nu-i așa?

― Nu în întregime. Dar până termin facultatea toate detaliile ar trebui să fie stabilite. Și tu? Care e scopul tău suprem?

― Să nu ajung la închisoare.

― Chiar e un obiectiv impresionant. Sunt sigură că trebuie să studiezi ani în șir și probabil să urmezi o stagiatură și o perioadă de rezidențiat ca să reușești.

― Toată lumea pe care o cunosc pare să creadă că ar fi o realizare enormă pentru mine. Rafe își înălță privirea. Și tu? Ce fel de afacere vrei să-ți inițiezi, domnișoară Carieră de Succes?

Ea înaintă câțiva pași pe plaja acoperită cu pietriș și se așeză cu aplomb pe o piatră.

― Nu sunt hotărâtă. Încă analizez posibilitățile. Am tot vorbit cu tata. Spune că secretul e să îți găsești o nișă măruntă în sectorul serviciilor. Una pe care companiile mari nu o pot acoperi tocmai din această cauză.

― Cum ar fi o firmă de masaj erotic sau poate o companie care oferă escorte private?

― Foarte amuzant.

― Am văzut reclamele din Pagini Aurii. Știi care, acelea care sunt făcute tocmai ca să-i atragă pe oamenii de afaceri care călătoresc și pe cei care merg la conferințe. Servicii personale discrete, în intimitatea camerei tale de hotel.

― Să știi că umorul tău e la fel de limitat ca și ideea ta de distracție pentru o seară de genul acesta.

― La ce te aștepți de la un tip care nu are doctorat?

― La prea mult, asta e clar.

Hannah își ridică genunchii la piept și îi înconjură cu brațele. Rafe se mișcă și se așeză lângă piatra pe care stătea ea.

― Îmi pare rău. Nu ar fi trebuit să te tachinez așa.

― E în ordine.

― Sunt sigur că-ți vei găsi nișa sau orice ar fi. Îți urez noroc.

― Mulțumesc.

― Căsătoria nu se află pe lista ta de țeluri personale?

Hannah își ridică privirea spre el.

― Ba da, bineînțeles.

― Presupun că te vei căsători cu un bărbat precum ticălosul ăla, nu?

Ea oftă.

― N-am avut niciodată gânduri serioase cu Perry. A fost doar cineva cu care m-am distrat vara aceasta, spuse ea și strâmbă din nas. Nu că seara asta ar fi fost foarte distractivă.

― Cu siguranță nu e domnul Perfecțiune.

― Nu.

― Sunt sigur că ai o listă lungă de cerințe pe care domnul Perfecțiune trebuie să le îndeplinească înainte de a se căsători cu tine, nu-i așa?

Întrebarea ironică o făcu să se simtă inconfortabil.

― Știu ce caut la un soț. Și ce-i cu asta? Doar pentru că tu nu faci planuri de lungă durată nu înseamnă că toată lumea trebuie să cânte după ureche.

― E adevărat. Fără nici o atenționare, Rafe se așeză pe piatră, lângă ea. Mișcarea fu imperceptibilă, ca de felină. Spune-mi, prin ce fel de cercuri va trebui să sară domnul Perfecțiune înainte să fii de acord să-l iei de bărbat?

Cu o atitudine arogantă, Hannah ridică o mână și numără pe degete.

― Va trebui să fie inteligent, educat, absolvent al unei școli bune și renumit în domeniul lui. De asemenea, loial, onorabil, decent și de încredere.

― Fără cazier?

― Bineînțeles că fără cazier.

Hannah își ridică și cealaltă mână și continuă.

― Sigur pe sine, generos, sensibil și pregătit să-și ia un angajament. Cineva cu care să pot vorbi. Care îmi împărtășește interesele și țelurile. Este foarte important, să știi.

― Aha…

― De asemenea, cineva care să se înțeleagă de minune cu familia mea, care să iubească animalele și să mă sprijine în carieră.

Rafe se întinse pe spate, sprijinindu-se în coate.

― Dar pe lângă toate astea, să fie doar un tip obișnuit?

Pentru un motiv inexplicabil, zeflemeaua lui o făcu să sufere.

― Crezi că, într-adevăr, cer prea mult?

El zâmbi ușor.

― Revino cu picioarele pe pământ. Bărbatul pe care-l cauți tu nu există. Sau dacă e real, atunci are un defect fatal la care n-ai să te aștepți.

― Chiar așa? replică Hannah și se încruntă la el. Și doamna Perfecțiune? Știi cumva cum e ea?

― Nu. Nici nu cred că există. Nu că ar conta.

― Pentru că nu te interesează o relație monogamă? întrebă ea cu sarcasm.

― Nu, pentru că bărbații din familia mea nu au foarte mult noroc când vine vorba de căsătorie. M-am gândit că soarta îmi va fi și mie potrivnică.

Hannah nu-l putea contrazice. Cele patru căsnicii eșuate spectaculos ale bunicului lui erau bine cunoscute. Tatăl lui Rafe, Sinclair, mai avusese două soții înainte să intre într-o relație tumultuoasă cu muza lui, din care proveneau și cei doi fii. Toată lumea era de părere că, dacă nu ar fi murit într-un accident de motocicletă, Sinclair ar fi stârnit un val de divorțuri și relații care ar fi depășit recordul lui Mitchell.

― Căsătoria nu trebuie privită ca un bilet la loterie sau un joc de cărți, spuse ea cu asprime. E un pas serios și trebuie tratat într-o manieră logică, rațională.

― Crezi că e așa de ușor?

― N-am spus niciodată că e ușor. Am spus că trebuie abordat cu inteligență și bun-simț.

― Și ce e distractiv la asta?

Hannah strânse din dinți.

― Mă tachinezi din nou.

― Recunoaște, noi, cei din familia Madison, nu facem prea multe lucruri care să implice bunul-simț. Cred că ne lipsește gena aceea.

― Scutește-mă de porcăria asta. Vorbesc serios, Rafe. Refuz să cred că nu-ți poți schimba destinul, așa cum îi spui tu.

El se uită la ea și o analiză.

― Chiar crezi că aș putea să fiu excepția?

― Dacă ești cu adevărat hotărât să o faci, da, cred că poți.

― Fascinant. Cine ar fi crezut că un membru al familiei Harte poate avea atâta imaginație?

― Bine, ce ai de gând să faci cu viața ta?

― Ei bine, rosti el tărăgănat, am observat că sunt la modă sectele și liderii spirituali.

― Vorbesc serios. Ai o viață întreagă înainte. Nu o risipi. Gândește-te ce vrei cu adevărat. Fă un plan concret. Stabilește-ți niște scopuri solide și apoi străduiește-te să le atingi.

― Nu ești de părere că obiectivul meu actual e demn de urmat?

― E în ordine să nu intri la închisoare. Dar nu e destul, Rafe. Știi că nu e destul.

― Poate că nu, dar e tot ce am pe moment, spuse el și se uită la ceas.

Cadranul luci în lumina lunii.

― Cred că e timpul să mergi acasă.

Hannah se uită imediat la propriul ceas.

― Dumnezeule, e trecut de unu. Are să-mi ia cel puțin o jumătate de oră de mers pe jos de aici. Trebuie să plec.

El se ridică de pe piatră cu o mișcare grațioasă.

― Te conduc.

― Nu e nevoie.

― Ba da. Sunt un Madison, iar tu o Harte.

― Și ce-i cu asta?

― Dacă ți s-ar întâmpla ceva pe drumul spre casă, și părinții tăi ar afla că am fost ultimul care te-a văzut în viață, vina ar pica pe mine, mai mult ca sigur.

Hannah zâmbi.

― Și poate că șeriful Yates te-ar arunca în închisoare?

― Da. Și asta mi-ar cam strica singurul plan viabil pentru o carieră pe care-l am momentan.

Forma largă și semicirculară a golfului începu să se vadă la distanță în spatele lui Hannah, în apropiere de apele periculoase de lângă Hidden Cove. Se pierdea undeva în față, în întuneric, lângă o porțiune de pământ ieșită în afară, cunoscută drept Sundown Point. Pe drumul lung și sinuos al falezei care înconjura apele neliniștite din Eclipse Bay nu era nici un felinar. Luminile slabe care veneau dinspre debarcader, port și micuțul cartier comercial al orașului erau la peste trei kilometri în spate, spre Hidden Cove.

Hannah deslușea o mare de întuneric în față. Sundown Point era invizibil în noaptea atotcuprinzătoare. Știa că de-a lungul falezei împădurite se întindeau răzleț o mână de căsuțe și căbănuțe, dar nu se vedea lumină la nici una dintre ferestre. Casa de vacanță a familiei sale se afla la aproape doi kilometri depărtare, deasupra unui golfuleț retras. Casa cea mare a mătușii ei, Dreamscape, se afla și mai încolo, după încă vreo doi kilometri.

Avea să fie, într-adevăr, un drum lung. Aruncă o privire peste umăr. Pe coasta dealului se zărea vaga strălucire a unei parcări bine luminate. Venea dinspre un luminiș din pădurea aflată deasupra orașului. Parcarea aparținea Institutului pentru Politici Publice, o fabrică de idei recent fondată în apropiere de Chamberlain College.

― Părinții mei sunt acolo la institut în seara asta, dezvălui ea la un moment dat, doar ca să spună ceva. Iau parte la recepția dată pentru Trevor Thornley.

― Bogătanul care candidează pentru un post în organele legislative ale statului?

― Da.

Hannah fu surprinsă că Rafe știa de campania lui Thornley. Nu părea genul de om care să fie la curent cu situația politică. Dar se abținu să comenteze asta cu voce tare.

― Se pare că petrecerea se prelungește. S-ar putea să ajung acasă înaintea lor.

― Ce noroc pe tine, nu? Nu va trebui să explici de ce ai ajuns acasă cu