Parteneri perfecți

De Amanda Quick

Joel Blackstone a petrecut zece ani ca să transforme Thornquist Gear dintr-un mic magazin local într-un jucător important pe piața echipamentelor sportive și de camping. Recompensa pentru munca sa era promisiunea bătrânului Thornquist de a-i vinde afacerea în mai puțin de un an. Din păcate, proprietarul moare pe neașteptate și-i lasă moștenire imperiul unei nepoate din Vestul Mijlociu – nimeni alta decât o bibliotecară. Joel consideră acest lucru doar o piedică minoră – se va oferi pur și simplu să cumpere compania de la ea.

Leticia Thornquist este profund îndurerată de moartea unchiului ei și vede în moștenire ocazia perfectă de a-și schimba radical viața, mai ales după ce își surprinde logodnicul într-o postură extrem de compromițătoare. Drept pentru care se hotărăște să-și dea demisia, să se mute la Seattle și să preia conducerea companiei. Curând însă își dă seama că un obstacol major îi stă în cale – Joel Blackstone.

Prin urmare, este inevitabil ca, profesional, Joel și Letty să se înfrunte cu înflăcărare pentru câștigarea controlului asupra companiei… dar asta nu îi împiedică să realizeze că sunt parteneri perfecți în toate celelalte privințe.

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 28 nov. 2016
• ISBN: 9786063312229

Previzualizare carte

capitolul 1

„Charlie, nenorocitule, ai avut întotdeauna un simț al umorului ciudat. Cum naiba mi-ai putut face așa ceva?"

Joel Blackstone stătea în spatele micii biserici și supraveghea mulțimea de oameni îndoliați strânși în stranele din față. Lumina de septembrie pătrundea prin vitralii, făcând interiorul structurii în formă de A să strălucească. Vocea preotului era puternică și surprinzător de veselă, având în vedere faptul că oficia o slujbă de înmormântare.

― Charlie Thornquist a fost cel mai pasionat pescar pe care l-am cunoscut vreodată, zise preotul. Și asta spune multe, pentru că, Dumnezeu mi-e martor, am fost și eu destul de pasionat de această nobilă activitate. Dar pentru mine a fost un hobby. Pentru Charlie a fost o adevărată vocație. O menire.

În dreapta preotului se afla urna pe un piedestal de lemn. Plăcuța de alamă agățată de ea avea gravate cuvintele „PLECAT LA PESCUIT". În interiorul urnei erau rămășițele pământești ale șefului de optzeci și cinci de ani al lui Joel, Charlie Thornquist. În jurul urnei erau expuse câteva fotografii ale lui Charlie cu unele dintre cele mai importante capturi. Cea mai impresionantă era cea cu Charlie și peștele-sabie pe care îl prinsese pe coasta Mexicului.

Lui Joel încă nu îi venea să creadă că ticălosul îl furase în cele din urmă. După toate discuțiile despre cum avea Joel să îi cumpere partea peste un an, Charlie îl înșelase. Compania pe care Joel o construise de la zero ajunsese la fiica nepotului lui Charlie. Doamna Letitia Thornquist era bibliotecară la o mică facultate de undeva din Kansas sau Nebraska, sau un alt loc la fel de îndepărtat. La naiba cu asta! Thornquist Gear îi aparținea lui, lui Joel Blackstone, și al naibii să fie dacă avea să permită să cadă în mâinile neglijente ale vreunei odrasle crescute într-un turn de fildeș care nu distingea un bilanț contabil de un dicționar. Stomacul lui Joel se strânse de furie. Fusese atât de aproape să dețină Thornquist fără obligații și fără drept de apel!

Compania era a lui din toate punctele de vedere care contau cu adevărat. Joel pusese tot ce avea în companie în ultimii zece ani, tot el o transformase de unul singur într-un actor important pe piață. Și tot Joel petrecuse ultimele opt luni plănuind mult așteptata răzbunare. Dar pentru a-și duce planul la bun sfârșit, trebuia să dețină controlul total asupra Thornquist Gear. Într-un fel sau altul, își spunea Joel, avea să păstreze compania. Mica bibliotecară din Iowa sau de unde era putea să se ducă dracului.

― Ne-am adunat azi aici pentru a ne lua rămas-bun de la Charlie Thornquist, continuă preotul. Este un moment trist din anumite privințe. Dar, de fapt, îl trimitem în mâinile iubitoare ale maestrului pescar.

„Aveam o înțelegere, Charlie. Am avut încredere în tine. Thornquist trebuia să îmi aparțină. De ce naiba a trebuit să mori acum?"

Joel era dispus să admită că, probabil, Charlie nu murise intenționat din cauza atacului de cord înainte de a schimba testamentul, așa cum promisese să facă. Doar că Charlie avea obiceiul de a pune afacerile pe planul doi, după pescuit. Întotdeauna fusese bun la asta. De data asta, bunul și bătrânul Charlie pusese afacerile pe un plan mult prea îndepărtat.

Acum, în loc să dețină Thornquist Gear, compania care își avea sediul în Seattle, cu extindere rapidă, specializată în echipamente de camping și sport, Joel se alesese cu un nou șef. Numai gândul acesta era suficient să-l facă să scrâșnească din dinți. O bibliotecară, pentru numele lui Dumnezeu! Lucra pentru o bibliotecară!

― În cea mai mare parte a vieții sale, Charlie Thornquist a fost mânat de o singură pasiune. Preotul zâmbi cu blândețe micului grup. Iar această pasiune a fost pescuitul. Pentru Charlie Thornquist, nu captura conta, ci comuniunea cu natura care îl însoțea în fiecare excursie de pescuit. Charlie era cel mai fericit când stătea în barcă ținând undița în mână.

Destul de adevărat, își zise Joel. Și în timp ce Charlie mergea să pescuiască, Joel își dăduse sângele și sudoarea ca să transforme Thornquist Gear dintr-o firmă mică într-un imperiu bogat, un rechin tânăr și înfometat care era pe cale să înghită prima sa pradă vie. Charlie ar fi apreciat această analogie.

Joel miji ochii din cauza luminii strălucitoare care se strecura prin ferestrele colorate. Studie trioul din fața stranelor.

Îl întâlnise deja pe doctorul Morgan Thornquist, grație lui Charlie. Morgan era profesor plin la Catedra de filosofie și logică de la Colegiul Ridgemore, o mică instituție privată din Seattle. Morgan crescuse la o fermă din Vestul Mijlociu și ceva din trecutul lui se vedea încă în constituția sa masivă și în umerii largi. Dar nimic altceva la Morgan nu mai amintea de anii petrecuți la fermă. Avea puțin peste cincizeci de ani și, potrivit lui Charlie, își pierduse prima soție cu cinci ani în urmă. Cu sprâncenele sale stufoase, barba căruntă atent îngrijită și cu aerul academic pompos, Morgan se potrivea perfect imaginii lui Joel despre cum ar trebui să arate un profesor universitar. Joel nu avea nimic împotriva lui Morgan. În cele câteva ocazii când se întâlniseră, bărbatul fusese amabil și civilizat. Joel respecta inteligența și nu putea nega faptul că Morgan Thornquist era extrem de inteligent.

Același lucru se putea spune și despre actuala sa soție, blonda înaltă, rece ca gheața, cu o sarcină avansată, așezată în dreapta lui Morgan. Stephanie Thornquist era, în toate privințele, la fel de strălucită ca soțul ei. La patruzeci de ani, era profesoară la Catedra de lingvistică a Colegiului Ridgemore.

Nu putea nega faptul că Stephanie era o femeie atrăgătoare. Avea trăsături aristocrate și o siluetă înaltă și elegantă, chiar și însărcinată fiind. Părul blond-argintiu era tuns foarte scurt, foarte lins, în stil bob unghiular, care părea totodată modern și clasic. Ochii de un albastru rece reflectau aceeași inteligență senină afișată de soțul ei.

Întrucât făcuse deja cunoștință cu Morgan și Stephanie, Joel avea o idee cu privire la ce se putea aștepta de la ei. Nu reprezentau nici o amenințare directă, nici un mister. Noua sa șefă, pe de altă parte, era și una, și alta.

Aproape împotriva voinței sale, privirea lui Joel alunecă spre femeia tânără așezată în stânga lui Morgan Thornquist. Nu o cunoscuse pe Letitia Thornquist și nici nu ardea cu nerăbdare s-o facă. De unde stătea, nu îi vedea foarte bine fața, întrucât ea se tot ascundea într-o batistă imensă. Domnișoara Thornquist era singura din micul grup care plângea. O făcea cu un oarecare entuziasm, remarcă Joel.

Prima impresie a lui Joel despre noul proprietar al companiei Thornquist Gear fu că aceasta nu semăna deloc cu mama ei vitregă. În loc să fie înaltă, elegantă și blondă, părea scundă, șifonată și, cu siguranță, nu blondă. De fapt, coama castanie deasă și sălbatică fu primul lucru pe care Joel îl observă cu adevărat la ea. Făcuse un efort evident să îmblânzească șuvițele răzvrătite într-un coc sever, dar deja începea să se destrame cu totul. Firele de păr scăpaseră din clama aurie și porniseră în propria explorare. Unele îi atârnau pe ceafă; altele cădeau jucăuș peste sprâncene și se ondulau la nivelul obrajilor.

Charlie îi spusese odată în trecere că Letty avea douăzeci și nouă de ani. Charlie menționase și numele colegiului unde lucra ca bibliotecară, dar Joel uitase între timp. Încercă să își aducă aminte numele instituției – Valmont sau Vellcourt, ceva de genul ăsta.

În acea clipă, Letitia Thornquist se întoarse și îl surprinse urmărind-o. Joel nu își feri privirea în timp ce ea se uita la el prin ramele rotunde ale ochelarilor din baga. Avea ochi mari și curioși. Combinația dintre ochelarii mici și rotunzi și arcuirea înaltă a sprâncenelor închise la culoare îi dădeau un aer inocent. Îi reamintea lui Joel de expresia de pe chipul unui pisoi curios. Ea se încruntă gânditoare la Joel, încercând aparent să își dea seama cine era și ce căuta acolo.

El realiză oarecum uimit că avea o gură cărnoasă frumoasă. Observă și că jacheta costumului ei părea șifonată, cel puțin parțial, din cauza unei oarecare rotunjimi a siluetei sale. Nu era deloc masivă, observă el, ci avea rotunjimi plăcute în locurile potrivite. Avea un fel de senzualitate practică. Era genul de femeie pe care bărbații și-o imaginau în secret când se gândeau la casă, șemineu și copii.

Joel oftă. De parcă nu avea destule probleme pe cap. Acum trebuia să se gândească și cum să facă afaceri cu o femeie inocentă cu ochii mari, care arăta de parcă locul ei ar fi fost în bucătărie, înconjurată de câțiva copii.

Pe de altă parte, își spuse el încurajator, dacă Letitia Thornquist era ceea ce părea a fi – o bibliotecară naivă din Vestul Mijlociu – ar fi trebuit să îi poată face față. Avea să îi facă aceeași ofertă pe care i-o făcuse lui Charlie. Cu puțin noroc, domnișoara Thornquist urma să accepte ocazia de a se îmbogăți în câteva luni și va lua primul avion către Kansas, sau de unde venea. Trebuia să existe și un logodnic în peisaj, undeva, își aminti Joel ulterior. Era sigur că Charlie menționase ceva despre recenta ei logodnă.

Joel îi observa degetele subțiri, căutând un inel, când Letitia Thornquist își întoarse atenția către preotul care se pregătea să încheie ceremonia.

― Charlie a părăsit această lume în timp ce își desfășura activitatea preferată. Nu toți suntem la fel de privilegiați. Familia și prietenii îi vor duce dorul, dar se pot consola la gândul că Charlie și-a trăit viața așa cum a vrut.

Joel privi către urnă. „O să îmi lipsești, nemernic bătrân, chiar dacă ai dat cu bățul în baltă în final." Urmări cu interes cum Letitia își deschise poșeta neagră, scoase o altă batistă mare și își suflă nasul. Îndesă batista înapoi în poșetă și încercă să își aranjeze jacheta de la costum cu mișcări discrete. Un efort inutil, concluzionă Joel, privind-o. Părea evident că Letty era genul de persoană care nu putea purta un costum fără să îl facă să arate șifonat în doar cinci minute.

De parcă devenise din nou conștientă de privirea lui, Letty se întoarse. Cu un straniu interes lasciv, apărut din senin, Joel se trezi întrebându-se dacă avea oare acea expresie de curiozitate atentă și când se afla în pat cu un bărbat. Își putea imagina uimirea de pe chipul ei când ajungea la orgasm. Gândul îl făcu să zâmbească. Își dădu seama că era prima dată când zâmbea de câteva zile.

― Haideți să păstrăm un moment de reculegere în timp ce îi urăm lui Charlie Thornquist o excursie la pescuit fără sfârșit.

Preotul plecă pios capul și toți ceilalți îl urmară.

Când Joel ridică din nou privirea, îl văzu pe preot înmânându-i urna lui Morgan Thornquist. Micul grup din strană se ridică și porni pe culoar către ieșirea din biserică. Morgan și Stephanie se opriră să discute cu câțiva dintre cei prezenți. Joel nu-și luă privirea de la Letitia, care căuta o altă batistă. Când deschise poșeta, două dintre batistele din mormanul deja folosit căzură pe podea. Letitia se aplecă să le ia de sub scaun. Acțiunea expuse formele unui posterior foarte rotund. Mișcarea îi făcu totodată bluza să iasă din fustă la spate.

În acel moment își spuse că domnișoara Letitia Thornquist avea să fie doar un inconvenient, nu o problemă majoră. Din impuls, porni pe culoar către locul unde tânăra stătea în patru labe, căutându-și batistele pierdute.

― Dați-mi voie să vă ajut, domnișoară Thornquist.

Joel se opri, se aplecă și ridică batistele umede. I le înmână Letitiei, aplecată încă între scaune. Ea ridică privirea surprinsă, și Joel se trezi uitându-se în ochii ei mari, inteligenți de un verde marin.

― Mulțumesc, murmură ea, chinuindu-se să se ridice în picioare și să își aranjeze fusta și jacheta în același timp.

Joel își înăbuși un suspin. O prinse de braț și o ridică. Realiză că părea ușoară, dar surprinzător de puternică. Avea un aer sănătos, plin de viață.

― Sunteți bine? întrebă el.

― Da, sigur. Întotdeauna plâng la înmormântări.

Morgan Thornquist se apropie zâmbind.

― Bună, Joel. Mă bucur că ai ajuns.

― Nu aș fi lipsit pentru nimic în lume de la înmormântarea lui Charlie, spuse el sec.

― Înțeleg. Ai cunoscut-o pe fiica mea? întrebă Morgan. Letty, dumnealui este Joel Blackstone. Directorul executiv al lui Charlie la Thornquist Gear.

Ochii lui Letty scânteiau de curiozitate și de emoție.

― Îmi pare bine.

― Și mie, spuse Joel scurt. Foarte bine.

Morgan îl privi.

― Vii cu noi la cabană, nu-i așa? Vom servi câteva băuturi și o cină în onoarea lui Charlie.

― Mulțumesc, spuse Joel, dar plănuisem să mă întorc la Seattle în această seară.

Stephanie se apropie de micul grup.

― De ce nu rămâi la noi peste noapte, Joel? Avem suficient spațiu. Așa poți să ni te alături și la cină.

Ce mare lucru, își zise Joel. Îi dădea ocazia să vadă la ce putea aștepta de la Letitia Thornquist.

― În regulă. Mulțumesc.

Letty se încruntă gânditoare.

― Sunteți directorul executiv al unchiului meu?

― Corect.

Privirea ei studie oarecum dezaprobator hanoracul negru de fâș, jeanșii și adidașii lui. Sesiză exact clipa când ea remarcă absența cravatei.

― V-ați grăbit să ajungeți? întrebă ea politicoasă.

― Nu. Zâmbi timid. M-am îmbrăcat pentru ocazie, gândindu-mă la Charlie. Am lucrat pentru el aproape zece ani și nu l-am văzut niciodată purtând cravată.

Morgan chicoti.

― Bravo ție! Charlie ne spunea mereu cât ești de util. Susținea că numai datorită ție a reușit să își petreacă ultimii zece ani pescuind tot timpul.

― M-am străduit să îi iau de pe umeri povara problemelor zilnice care țineau de administrarea companiei Thornquist, murmură Joel.

― Știu. Sunt sigur că tu și Letty veți lucra foarte bine împreună, declară Morgan. Voi doi aveți multe de discutat.

― Tată, te rog, spuse Letty, nu e nici locul, nici momentul să discutăm despre afaceri.

― Prostii! răspunse Morgan. Unchiul Charlie nu ar fi vrut să devenim sentimentali, iar tu și Joel aveți nevoie de o ocazie să vă cunoașteți. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Letty, de ce nu vii la cabană cu mașina lui Joel? Îi poți arăta drumul și voi doi vă puteți cunoaște cum se cuvine.

Joel observă nesiguranța din privirea lui Letty în timp ce ea cântărea sugestia. El decise pe loc că cel mai bun mod de a-și aborda noua șefă era să o scutească de dificultatea de a lua o decizie grea de una singură.

― E o idee bună, spuse Joel repede. O apucă hotărât pe Letty de braț și porni către treptele bisericii. Jeepul meu e parcat chiar în față.

― Ei bine… Privirea lui Letty se mută cu repeziciunea de la tatăl ei la Joel. Sunteți sigur că nu vă deranjează?

― Nu mă deranjează deloc.

Așa cum anticipase Joel, propria hotărâre păruse să o ajute pe Letty să se decidă. Ținându-și poșeta neagră pe umăr, îl lăsă să o conducă. Nici un stres, își zise Joel. Avea să fie floare la ureche. La fel de ușor fusese și cu Charlie. Asta până spre final, când dragul de Charlie îl înșelase regește.

― Au, spuse Letty. Mă doare brațul.

― Îmi cer scuze. Joel să forță să își relaxeze degetele.

„Charlie, nemernicule, cum ai putut să îmi faci una ca asta?"

Letty stătea agitată pe scaunul din dreapta în timp ce Joel conducea jeepul prin micul orășel de munte, iar apoi pe șoseaua asfaltată care mergea paralel cu un mic defileu. Își ținea poșeta strâns în poală și îl studia curioasă pe noul ei director executiv. O nedumerea încordarea pe care o simțea la Joel Blackstone.

Hotărât lucru, înmormântările erau ocazii emoționante, dar părea mai mult decât dispoziția sumbră care ar fi fost de așteptat la pierderea șefului. Era o neliniște la Joel Blackstone. Letty o simțea. Mocnea în ochii lui căprui-aurii și vibra în fiecare fibră a trupului lui zvelt și puternic.

Fierbea, deși o masca bine sub un strat de stăpânire de sine și calm. Era și mânie. Letty o simțea și îi dădu fiori pe șina spinării. Oamenii mânioși erau periculoși.

Sentimentul unei forțe cu potențial exploziv era su-bliniat de trăsăturile lui aspru modelate. Era un chip sălbatic, remarcă Letty, un chip care reflecta vechile instincte vânătorești care ar fi trebuit să rămână adânc îngropate în omul modern, civilizat. La Joel Blackstone erau în mod evident prea aproape de suprafață. Îi dădea în jur de treizeci și cinci de ani, poate cu un an, doi mai mult. Oricum, avea ceva care îl făcea să pară mai în vârstă.

Letty oscila între o curiozitate aproape copleșitoare și un sentiment de precauție la fel de puternic. Nu întâlnise niciodată un bărbat care să o facă să se simtă atât de prudentă. Era o senzație primitivă.

― Cât timp ați lucrat pentru unchiul meu, domnule Blackstone? întrebă ea, în cele din urmă, politicos, când liniștea devenise prea apăsătoare.

― Aproape zece ani.

― Înțeleg. Letty își umezi buzele. El, ăăă, vorbea cu respect despre dumneavoastră. Spunea că sunteți foarte isteț. Era convins că aveți simțul afacerilor.

― Da. Am avut un simț, nu o diplomă. Joel îi aruncă o scurtă privire amuzată. Vorbea cu respect și despre dumneavoastră, domnișoară Thornquist. Spunea că sunteți sclipitoare.

Letty tresări.

― Nu cred că unchiul meu Charlie era prea impresionat de aspectul academic. L-a tratat mereu cu un fel de condescendență.

― A fost un autodidact. Nu se gândea prea mult la viața într-un turn de fildeș.

― Și nici dumneavoastră, să înțeleg? Cu efort, Letty păstră politețea tonului.

― Eu și Charlie am avut câteva lucruri în comun. Acesta a fost unul dintre ele.

Letty își strâmbă buzele.

― Nu tocmai. Cred că aveți un anumit dispreț față de asta. Charlie nu era disprețuitor.

― Chiar așa? Joel nu păru prea interesat.

― Charlie l-a crescut pe tata după ce bunicii mei au murit. Charlie a fost cel care a finanțat educația tatălui meu până la universitate, știți. Deci, vedeți, nu putea disprețui complet viața academică.

Joel ridică din umeri.

― Charlie credea cu convingere că oamenii trebuie lăsați să facă ce vor în viață. Nu cerea decât să fie lăsat în pace ca să se poată duce la pescuit cât mai des posibil.

― Da, aveți dreptate, nu-i așa?

Cam atât reușise în încercarea de a destinde atmosfera prin conversație de rutină, își zise Letty. Se întrebă cu ce fel de femei ieșea Joel Blackstone. Cu siguranță dacă ar fi avut o soție, ar fi adus-o cu el la înmormântare. Oricine ar fi fost femeia lui, trebuia să fie o femeie foarte senzuală, decise Letty. Un bărbat ca Joel ar fi vrut o femeie care să îi poată răspunde în mod fizic. Desigur, își reaminti ea, majoritatea bărbaților își doreau o astfel de femeie. Chiar și Philip, despre care crezuse că nu avea să fie atât de pretențios, avusese nevoie de o femeie mai serviabilă. Era mai bine pentru toți cei implicați că ea descoperise asta în timpul logodnei, nu după căsătorie.

― Cât timp rămâneți aici, pe coastă, domnișoară Thornquist?

― Îmi puteți spune Letty.

― Sigur. Bine. Letty. Cât timp?

― Nu știu încă.

Ceva din autocontrolul aparent al lui Joel dispăru, trădând o urmă de nerăbdare. Letty îl simți cum se frământă.

― Cum adică nu știi? Joel se uita la drumul îngust și șerpuitor prin parbrizul mașinii. Nu trebuie să te întorci la colegiul acela unde lucrezi?

― Vellacot?

― Da, Vellacot, sau cum îi spune. Nu trebuie să te întorci la slujbă?

― Nu.

― Dar Charlie spunea că lucrezi acolo la bibliotecă.

― Am lucrat. La Departamentul de documentare. Aproape șase ani. Letty se prinse de bord. Poți să încetinești puțin?

― Poftim? Joel o privi urât.

― Am spus, poți să încetinești puțin, repetă Letty prudent.

― Tatăl tău avansează deja în fața noastră. Apropo, frumoasă mașină.

Letty se uită la Porsche-ul roșu decapotabil. Se mișca iute, lipindu-se ca scaiul de șoseaua șerpuită. Morgan coborâse capota și părul blond-argintiu al lui Stephanie era protejat de o eșarfă. Lui Stephanie îi stătea bine în alb, își zise Letty. Se potrivea cu frumusețea ei de gheață.

― Porsche-ul este al lui Stephanie, spuse Letty. Tata conduce un BMW.

Joel ridică o sprânceană.

― Sună de parcă ai dezaproba. Ai ceva împotriva mașinilor frumoase?

― Nu. Doar că e puțin ciudat să am o mamă vitregă care conduce un Porsche roșu aprins, recunoscu Letty, când cea mai interesantă mașină pe care am condus-o eu este un Buick. Te rog, încetinește! Nu trebuie să îți faci griji că ne rătăcim. Știu cum să ajung la casă.

Joel luă piciorul de pe accelerație.

― Tu ești șefa.

Letty zâmbi, mulțumită la auzul cuvintelor.

― Da, sunt, nu-i așa? Mi se pare ciudat, știi?

― Să moștenești din senin o companie de dimensiunea lui Thornquist ? Da, înțeleg de ce ți se pare puțin ciudat. Joel strânse mai tare volanul. Spune-mi, Letty, ai ceva experiență în lumea afacerilor?

― Nu, dar am citit multe cărți și articole pe acest subiect de când am aflat că unchiul Charlie mi-a lăsat Thornquist Gear.

― Cărți și articole zici? Știi, Letty, e o diferență destul de mare între lumea afacerilor și mediul academic.

― Serios?

Ea studia peisajul. Amurgul se lăsa devreme în Cascades, observă ea. Zona puternic împădurită devenea deja întunecată și misterioasă pe măsură ce dispăreau ultimele raze de soare. Era obișnuită cu spațiile deschise și dealurile joase. Acești munți sălbatici și agresivi erau cam intimidanți. La fel ca Joel Blackstone.

― O mare diferență, punctă Joel. Nu știu dacă ți-a spus vreodată Charlie, dar noi doi am avut un fel de înțelegere neoficială.

― Chiar așa?

― Urma să îi cumpăr partea anul viitor.

― Serios?

Joel îi aruncă o privire piezișă.

― Chiar așa. Ascultă, sunt conștient că e cam devreme să vorbim despre asta, dar vreau să știi că sunt în continuare dispus să închei tranzacția. Voi continua să conduc compania în anul care vine, așa cum am făcut în ultimii zece ani. Apoi, când dispun de fonduri, o cumpăr. Ce părere ai?

― Ieșirea e chiar în față, la dreapta.

Joel își încleștă maxilarul.

― Mulțumesc.

Încetini jeepul și, ascultător, coti de pe drumul principal pe unul și mai îngust care trecea printre copaci. Structura din sticlă și lemn de la capătul aleii era cabană doar cu numele. După standardele generale era o casă minunată și scumpă.

― Poți parca în spatele Porsche-ului, spuse Letty.

― Drăguț loc, remarcă Joel, studiind cu ochi de cunoscător liniile moderne ale casei. Nu știam că profesorii sunt plătiți atât de bine încât să își permită Porsche-uri și cabane de weekend ca aceasta.

― Tata este unul dintre cei mai mari experți în filosofie medievală din țară. Prin temperament și instruire, este și un logician strălucit. Mama mea vitregă a scris unele dintre cele mai importante lucrări de analiză sintactică și semantică publicate în prezent.

― Așa, și?

Letty se amuză.

― Și amândoi sunt gânditori analitici străluciți. Le oferă un avantaj atunci când vine vorba despre investiții financiare.

― Voi ține minte asta data viitoare când voi avea nevoie de sfaturi despre bursă, spuse Joel.

Deschise portiera și coborî. Apoi înconjură mașina pentru a deschide portiera lui Letty. Letty își dădu seama ce avea de gând și coborî singură. Nu voia ca Joel să rămână cu impresia că, doar pentru că lucra pentru ea, se aștepta să o servească în genunchi. Avea o presimțire că lucrurile vor fi suficient de dificile chiar și așa între ea și Joel Blackstone.

*

Letty intră ezitând în bucătăria sclipitoare și o văzu pe Stephanie lângă chiuvetă.

― Te ajut cu ceva? se oferi ea, știind deja care era răspunsul.

― Nu, mulțumesc, Letty. Stephanie îi oferi zâmbetul ei calm și senin, în timp ce curăța creveți. Totul este sub control aici. De ce nu mergi afară să stai de vorbă cu tatăl tău și cu Joel?

Totul era mereu sub control cu Stephanie. Letty se întrebă de ce ar fi nevoie ca să tulbure suprafața netedă sticloasă a posturii glaciale a mamei sale vitrege.

― Bine, dacă ești sigură că nu te pot ajuta.

― Te chem dacă am nevoie, promise Stephanie.

― Bine, dacă insiști. Ce prepari?

― Linguini negre cu creveți și midii.

Letty clipi.

― Nu cred că am mâncat vreodată paste negre. Se folosește colorant alimentar pentru a le face negre?

― Dumnezeule, nu! Stephanie păru speriată. Cerneală de sepie.

― Oh. Letty ieși din bucătărie.

Stephanie nu avea să ceară ajutor, Letty era sigură de asta, pentru că nu dorea pe nimeni în lumea ei curată și ordonată. Fără îndoială, riscul de haos era prea mare. Stephanie era o bucătăreasă experimentată. Lucrul acesta nu o mira pe Letty, pentru că învățase foarte repede că tot ce făcea Stephanie, făcea cu mare pricepere. Ceea ce o uimea pe Letty la felul în care gătea Stephanie era faptul că mânuia ingrediente cu adevărat exotice, fără a crea nici un deranj pe suprafețele de inox și faianță albă din bucătăria ei.

Când Letty intră în living, Morgan stătea de vorbă cu Joel lângă ferestrele înalte de peste doi metri. Îi aruncă o privire fiicei sale.

― Ah, iată-te, draga mea! Eram pe punctul de a deschide o sticlă de sauvignon blanc din Yakima Valley. Cred că îți va plăcea. Se întoarse către Joel. Letty nu a petrecut prea mult timp aici, în nord-vest, încă. Încercăm să îi educăm simțul gustului.

― Din ce-am auzit, Seattle este un oraș de gurmeți, spuse ea sec.

Joel ridică din umeri.

― Nu știu nimic despre asta, dar ne place să mâncăm. Și ne place să mâncăm bine.

― Așa mi s-a dat de înțeles. Bine, tată. Sunt pregătită să încerc cea mai recentă descoperire a ta. Letty se așeză pe una din canapelele de piele albă. Observă că Joel stătea lângă fereastră, privind afară spre pădurea întunecată de lăsarea nopții.

― Asta chiar e o descoperire, îmi face plăcere să o spun. Morgan se duse la barul mic construit la capătul opus al încăperii. Mare profunzime și finețe. Foarte subtil. De fapt, destul de sofisticat.

„Sofisticat" era un termen pe care profesorul Morgan Thornquist nu l-ar fi folosit altădată ca să descrie o sticlă de vin. Letty încă încerca să se adapteze schimbărilor pe care le observa la tatăl ei.

Unele dintre ele erau bune, admise ea. Dăduse jos cele zece kilograme în plus pe care le avea de când se știa Letty și renunțase la pipă. Arăta sănătos și fericit și pășea cu mai mult aplomb. Nu putea nega că nu prospera pe coasta de nord-vest a Pacificului. În general, Letty se bucura pentru el. Dar în ceea ce o privea, decizia de a-și face o a doua familie la vârsta lui era cam deplasată. Încă nu îi venea să creadă că în curând urma să aibă un frățior.

― Ia să vedem! Morgan scoase dopul cu un gest larg. Excelentă culoare, nu crezi, Joel? Letty, dă-mi paharul tău.

Letty se ridică și îi înmână paharul de vin cu picior înalt. Morgan îl umplu și apoi i-l puse pe măsuța art deco lăcuită de lângă canapea.

― Stephanie nu primește, desigur, spuse Morgan. Nu va mai bea deloc alcool până nu se va naște Matthew Christopher. Tu dorești, Joel?

Joel, care stătea lângă fereastră, studiind priveliștea magnifică, se uită la sticla de vin.

― E vreo bere în bucătărie?

Morgan zâmbi.

― Desigur. Am ținut frigiderul aprovizionat cu mărcile preferate ale lui Charlie. Știi cât de mult îi plăcea berea filtrată și nefiltrată din nord-vest. Ridică vocea. Stephanie, draga mea, îi aduci lui Joel o sticlă de bere din aceea bună pe care am cumpărat-o luna trecută de la berăria nouă din nordul Seattle-ului?

Stephanie își făcu aproape imediat apariția în ușă cu o sticlă și cu un pahar.

― Poftim, Joel.

― Mulțumesc. Joel ignoră paharul și luă sticla. În cinstea lui Charlie! Sorbi lung din sticlă.

― În cinstea lui Charlie!

― În cinstea lui Charlie!

― În cinstea lui Charlie!

Letty luă o gură de sauvignon blanc și se uită la platoul de legume amplasat în centrul mesei lăcuite. Cunoștea majoritatea legumelor, dar observă vreo două ingrediente necunoscute. Afundă o păstaie de mazăre în sos.

― Ce e asta? întrebă ea politicos. Nu recunosc gustul.

― Este un sos pe bază de tahini și tofu pe care l-am preparat eu, spuse Stephanie. Îți place?

― Foarte interesant, spuse Letty. Își îndreptă atenția spre un bol ce conținea o pastă de un roșu-închis, înconjurată de biscuiți sărați. Și asta?

― Ceva ce am făcut din roșii uscate la soare. Îți dau rețeta dacă vrei.

― Mulțumesc, spuse Letty formal, conștientă că toată lumea o privea cu diferite grade de amuzament.

― Sashimi îți place? întrebă Joel puțin prea politicos.

― Acolo de unde vin eu folosim sashimi pe post de momeală pentru pești, spuse Letty.

Morgan râse îngăduitor.