O iubire primejdioasa

De Amanda Quick

Molly Abberwick, unic administrator al fundatiei intemeiate de raposatul ei tata, este foarte hotarata sa-l dea afara pe noul ei consultant, Harry Stratton Trevelyan, doctor in stiinte si renumit specialist in fraude stiintifice. Adevarat, Harry este un barbat inteligent si extrem de atragator, dar si arogant si imposibil, iar propunerea lui scandaloasa de-a avea impreuna cu ea o legatura amoroasa reprezinta ultima picatura care umple paharul. Desi chimia stranie dintre ei nu poate fi negata...

In afara de asta, Molly are probleme mult mai serioase; ea devine tinta unui inventator nebun, ale carui farse sinistre se transforma treptat in tentative de crima. Dintre toti, doar Harry pare sa inteleaga adevarata natura a amenintarii care planeaza asupra ademenitoarei lui sefe. Pe masura ce inevitabilul este pe cale sa se produca, iar enigmaticul Harry isi dezvaluie abilitatile iesite din comun, perechea aparent nepotrivita trebuie sa gaseasca impreuna solutia pentru a supravietui.

Amanda Quick are în palmares numeroase premii literare, cărțile sale vânzându-se până în prezent în peste 35 de milioane de exemplare!

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 7 iun. 2017
• ISBN: 9786063317330

Previzualizare carte

capitolul 1

Harry Stratton Trevelyan nu-și îngăduia să aibă prea multe convingeri în viață, dar pe parcursul ultimei luni căpătase o certitudine absolută și indiscutabilă: o dorea pe Molly Abberwick și intenționa ca în acea seară să-i propună să aibă o aventură cu el.

Aceasta reprezenta o decizie majoră pentru Harry. Dar, pe de altă parte, cam toate deciziile pe care le lua aveau un impact major pentru el.

Fraza de început a ultimei sale cărți i-ar fi putut servi drept motto personal: „Certitudinea absolută reprezintă cea mai grandioasă dintre iluzii". Își făcuse o regulă din a pune acest principiu în practică atât în munca lui, cât și în viața personală. Considera că bărbaților le rămânea un singur bastion de apărare împotriva iluziilor, iar acesta era precauția. Harry își făcuse un obicei din a fi foarte, foarte prevăzător.

Trecutul lui, la fel ca îndeletnicirea actuală, îl făcea să aibă asupra lumii o viziune marcată de ceea ce unii oameni numeau un grad înalt de cinism. El prefera să-l considere scepticism inteligent, dar rezultatul rămânea neschimbat.

Grație acestor trăsături, vestea bună era că rareori i se întâmpla să cadă victimă pungășiilor, înșelătoriilor și jecmănelilor. Vestea rea era că multă lume îl considera nepăsător și rece. Dar Harry nu suferea din pricina asta.

Educația primită și propria fire îl îndemnau să ceară dovezi palpabile și irevocabile în aproape oricare domeniu al vieții sale. Căpătase o pasiune în acest sens. Prefera să judece orice lucru prin prisma gândirii logice.

Și totuși, când și când, creierul lui bine organizat părea să sară peste obișnuitele-i etape sistematice, ajungând la niște introspecții de o acuratețe atât de zdrobitoare, încât Harry se înfricoșa uneori. Se speria de-a dreptul. Cu toate acestea, de cele mai multe ori se simțea mulțumit să-și pună mintea ageră la treabă. Știa că se pricepea mult mai bine la acest lucru decât la gestionarea unei relații cu o persoană de sex opus.

Până în acea clipă, Harry își urmărise încet și cu grijă scopul de a înnoda o legătură amoroasă cu Molly. Nu avea de gând să repete greșeala pe care o făcuse cu fosta logodnică. Nu se va mai implica într-o altă relație doar din încercarea disperată de a găsi un răspuns acelor întrebări întunecate despre sine însuși, pe care nu putea și nici nu voia să le exprime în cuvinte. De data asta se va bucura de sex și de o companie feminină.

― Mai ai nevoie de ceva, Harry?

Harry își îndreptă privirea spre menajera pe care o angajase cu jumătate de normă. Ginny Rondell, o femeie de aproape cincizeci de ani, durdulie și cu un chip plăcut, zăbovea de cealaltă parte a bufetului lung de granit ce separa bucătăria de livingul din apartamentul de bloc.

― Nu, îți mulțumesc, Ginny, răspunse el. Masa a fost excelentă, apropo.

De pe sofaua neagră orientată către peretele exterior de sticlă, Molly Abberwick îi zâmbi cu căldură lui Ginny.

― A fost minunată.

Fața lătăreață a lui Ginny se lumină de plăcere.

― Vă mulțumesc, domnișoară Abberwick. Ceaiul este pregătit, domnule Trevelyan. Sunteți siguri că nu aveți nevoie de ajutorul meu, ca să vi-l servesc?

― Mulțumesc, o să mă ocup eu, zise Harry.

― Bine, atunci o să vă spun noapte bună. Ginny ocoli bufetul și porni șontâc în direcția holului pardosit cu dale de marmură verde.

Harry aștepta cu o nerăbdare crescândă și străină lui până atunci ca Ginny să deschidă ușa unuia dintre dulapuri și să-și scoată geanta din el. Continuă să aștepte în timp ce ea se îmbrăcă pe hol cu cardiganul. Într-un final, Ginny dispăru pe ușa din față.

O tăcere pătrunzătoare se așternu în apartament.

„În sfârșit singuri", gândi Harry, amuzat de ironia propriei înflăcărări. Nu mai încercase asemenea sentimente de mult, de foarte mult timp. Nici măcar nu-și mai amintea de când anume; cândva într-un anumit moment din perioada tinereții sale, fără îndoială. Nu avea decât treizeci și șase de ani, dar se simțise împovărat de vârstă în ultimii opt ani.

― Mă duc după ceai, spuse el, ridicându-se în picioare.

Molly dădu din cap. Ochii ei mari și verzi ca marea îl priveau plini de curiozitate, iar Harry nădăjduia că expresia lor era de bun augur pentru planurile lui din acea seară. Urma să-și lase amândouă telefoanele închise pe toată durata nopții, lucru nemaiauzit la el până atunci, spre uimirea lui Ginny.

Ce-i drept, obișnuia să-și închidă telefonul de serviciu în fiecare seară sau atunci când se cufunda în studiu, dar niciodată pe cel personal, mai ales atunci când se afla acasă. Stătea întotdeauna la dispoziția ambelor clanuri combatante ale familiei lui măcinate de neînțelegeri.

Harry se ridică în picioare, se apropie de bufetul placat cu granit și ridică tava pe care se afla ceainicul împreună cu cele două cești. Comandase un ceai Darjeeling foarte scump de îndată ce, în urma unor eforturi susținute, reușise să afle preferințele lui Molly. Fără zahăr. Fără lapte. Harry acorda o deosebită atenție detaliilor.

În timp ce mergea să pună tava pe măsuța de sticlă din fața canapelei, o cerceta pe Molly pe furiș. Nu încăpea îndoială că undeva în adâncul ei era străbătută de valuri de emoție. Aproape că le putea auzi spărgându-se în unde mărunte. În ceea ce-l privește, nerăbdarea clocotea deja în el.

Molly ședea oarecum țeapănă pe canapea, captivată de luminile pieței Pike Place ce străluceau acolo jos și de întinderea întunecată a golfului Elliott. Venise vara în nord-vest și lumina zilei părea să dăinuie veșnic. Dar trecuse de ora zece și, în sfârșit, se înnoptase. Odată cu întunericul, apăruse și ocazia ui Harry de a începe o aventură cu clienta lui.

Nu era prima oară când Molly admira priveliștea de la etajul douăzeci și cinci al apartamentului lui Harry, situat în centrul orașului. El lucra de acasă, iar Molly îl vizitase destul de des în interes de afaceri, în ultima lună. Dar acum vedea pentru prima oară luminile aprinse pe timp de noapte.

― Ai parte de o priveliște incredibilă de aici, de la înălțime, spuse ea în timp ce Harry așeza tava pe măsuța de cafea.

― Îmi place. Harry se așeză lângă ea și se întinse după ceainic. Cu coada ochiului, o surprinse zâmbind și-i luă surâsul drept încă un semn bun.

Chipul lui Molly era foarte expresiv. Harry ar fi fost în stare s-o privească ore întregi. Arcuirea sprâncenelor ei îi amintea de o pasăre în zbor. Imaginea era o metaforă cum nu se putea mai potrivită pentru Molly. Un bărbat care-și dorea să o prindă ar fi trebuit să fie foarte rapid și foarte isteț. Harry se încurajă spunându-și că întrunea ambele însușiri.

În seara aceea, Molly se îmbrăcase cu un costum elegant, de un verde ce amintea de culoarea mușchiului, compus dintr-o jachetă care se încheia la un singur nasture și pantaloni cu pense. Purta o pereche de pantofi cuminți, din piele întoarsă și cu toc jos. Harry nu dăduse prea multă atenție până atunci picioarelor unei femei, dar se trezi captivat de ale lui Molly. Erau perfect arcuite, cu glezne delicate. „Una peste alta, o capodoperă de inginerie", gândi el.

Și restul corpului ei era frumos conturat.

Harry cugetase îndelung asupra situației de-a lungul ultimelor zile și ajunsese, până la urmă, la concluzia că Molly era zveltă, dar nicidecum slabă. Pur și simplu radia de sănătate și de vitalitate. El însuși era sănătos tun. Poseda reflexele unei feline și energia unei mașini de curse atunci când se găsea în preajma lui Molly.

Anumite părți ale anatomiei lui Molly se bucurau de rotunjimi atrăgătoare. Jacheta costumului îi mângâia sânii fermi care s-ar fi potrivit de minune în mâinile lui Harry. Încrețiturile pantalonilor îi cuprindeau șoldurile pline, feminine.

Și cu toate că-i găsea silueta deosebit de interesantă, ceea ce-i atrăgea mai cu seamă atenția la Molly era chipul ei plin de viață. Era spectaculoasă, își spuse Harry cu satisfacție. Nu spectaculos de frumoasă, doar spectaculoasă. Era unică. Specială. Diferită.

Ochii ei verzi sclipeau de inteligență. Harry însuși recunoștea că era irezistibil atras de femeile cu ceva minte în cap. În contururile delicate, dar pline de hotărâre ale nasului și ale pomeților ei înalți se citeau puterea, curajul și tăria de caracter. Părul ei de culoarea mierii avea o voință proprie, explodându-i în jurul capului într-un amalgam scurt, des și spumos. Tunsoarea sublinia migdalarea ochilor ei de zână.

Lui Harry îi trecu prin minte că, mulțumită acelor ochi, Molly ar fi putut să câștige un ban cinstit lucrând ca ghicitoare la bâlciuri. Nu i-ar fi fost greu să-și convingă victimele că era în stare să le citească trecutul, prezentul și viitorul ca pe o carte.

Gândul acesta reaprinse flacăra prudenței în mintea lui Harry. Ultimul lucru de care avea nevoie era o femeie care-i putea sonda profunzimile sufletului. De-acolo pornea calea spre nebunie.

Vreme de vreo trei bătăi de inimă puse la mare îndoială înțelepciunea începerii unei relații cu o femeie a cărei privire oglindea o asemenea intuiție năucitoare. Nu se descurca alături de femeile care nutreau dorința de a-i sonda psihicul, după cum i-o dovedise experiența dezastruoasă cu fosta sa logodnică. Dar, pe de altă parte, nici nu avea răbdare cu femeile ușoare.

Harry își chibzui următoarea mișcare, și, timp de câteva clipe, viitorul îi atârnă în balanță.

Molly îi adresă un zâmbet întrebător, dezvăluind doi dinți puțin strâmbi. Ceva din aspectul lor îi făcea să pară adorabili, gândi Harry.

Trase adânc aer în piept și-și trimise îndoielile la naiba cu o nepăsare ce-i tăie răsuflarea și care ar fi trebuit să-l pună pe gânduri. Va fi în regulă de data asta, își spuse. Molly era o femeie de afaceri, nu un psiholog. Va trata oferta lui cu rațiune și calm. Nu va simți nevoia să-l disece sau să-l analizeze.

― Aș dori să discut ceva cu tine.

Harry îi turnă ceai cu un calm studiat.

― Da. Molly scoase un țipăt scurt, strânse din pumn și-l clătină prin aer cu entuziasm. Ochii îi străluceau. Pe toți dracii, știam eu!

Harry ridică privirea, surprins.

― Știai?

Molly rânji, ridicându-și ceașca de pe tavă.

― Era și timpul, dacă nu te deranjează să-ți spun.

Entuziasmul era bine-venit la o femeie, se îmbărbătă Harry.

― Ah, nu. Nu mă deranjează. Doar că nu-mi dădusem seama că ne aflăm pe aceeași lungime de undă.

― Știi cum umblă vorba că oamenii de geniu gândesc la fel.

Harry zâmbi.

― Da.

― Când m-ai invitat la cină în seara asta mi-am dat seama că la mijloc era o ocazie specială, și nu o simplă întâlnire de afaceri.

― Așa e.

― Știam c-ai luat în sfârșit o hotărâre.

― Am luat una, într-adevăr. O cercetă pe Molly îndeaproape. O chestiune asupra căreia am reflectat îndelung.

― Bineînțeles. Am descoperit în ultimele săptămâni că tu reflectezi îndelung asupra oricărei chestiuni. Așadar, ai ajuns în sfârșit la concluzia că merită să aloci fonduri proiectului de subvenție inițiat de Duncan Brockway. Era și cazul.

Mintea lui Harry se goli timp de o fracțiune de secundă.

― Proiectul lui Brockway?

Ochii lui Molly sclipeau de satisfacție.

― Știam c-o să-l aprobi. Eram sigură. Este pur și simplu original. Și este șocant. În plus, are un potențial nelimitat.

Harry își miji ochii.

― Întâlnirea noastră nu are nimic de-a face cu subvenția lui Brockway. Voiam să discutăm despre cu totul altceva.

Încântarea din ochii ei se stinse ușor.

― Dar te-ai uitat peste ea, nu-i așa?

― Peste propunerea lui Brockway? Da, m-am uitat. Nu e nimic de capul ei. Putem să intrăm în detalii mai târziu, dacă vrei. Dar acum vreau să-ți vorbesc despre ceva mult mai important.

Molly părea cu adevărat nedumerită.

― Ce poate fi mai important decât propunerea de subvenție a lui Duncan Brockway?

Harry își lăsă ceașca jos cu mare atenție.

― Relația noastră.

― Poftim?

― Cred că m-ai auzit.

Ceașca lui Molly se ciocni zgomotos la contactul cu farfuria.

― Până aici! Mi-a ajuns.

Harry încremeni.

― Care-i problema?

― Ai neobrăzarea să mă întrebi care-i problema? După ce m-ai informat că nu ai de gând să aprobi propunerea lui Duncan?

― Molly, încerc să port o conversație inteligentă aici, și, cu toate astea, am impresia că nu se leagă deloc. Acum, despre relația noastră...

― Relația noastră? Molly țâșni de pe canapea cu forța unui mic vulcan. O să-ți spun eu câteva lucruri despre relația noastră. E un dezastru desăvârșit și fără scăpare.

― Nu eram conștient că între noi există deja o relație.

― Există, fără îndoială. Dar se sfârșește aici. Acum. În această seară. Refuz să mai plătesc pentru serviciile tale de consultanță, Harry Trevelyan. Până acum n-am primit nici un prăpădit de beneficiu în schimbul banilor mei.

― Se pare că este vorba despre o neînțelegere.

― Și pe bună dreptate. Fulgere verzi luminau străfundurile ochilor lui Molly. Credeam că m-ai invitat la cină în seara asta ca să-mi comunici că ai aprobat subvenția lui Duncan Brockway.

― Pe toți dracii, de ce te-aș invita la cină doar ca să-ți spun că proiectul lui Brockway e o escrocherie?

― Nu e o escrocherie.

― Ba da, este.

Harry nu era obișnuit să-i fie puse la îndoială verdictele. Doar era, la urma urmei, un expert recunoscut în domeniu.

― Din punctul tău de vedere, fiecare dintre cele o sută de proiecte de subvenție care au fost supuse spre examinare Fundației Abberwick au fost niște escrocherii.

― Nu chiar toate. Harry nu era adeptul generalizărilor. Unele proiecte au avut la bază o documetație științifică, dar de mâna a doua. Ascultă, Molly, încerc să-ți vorbesc despre cu totul altceva.

― Despre relația noastră, cred. Ei bine, s-a terminat, domnule Trevelyan. A fost ultima ta șansă. Ești concediat.

Harry se întrebă dacă nu cumva alunecase din greșeală într-un univers paralel. Lucrurile nu se desfășurau conform planului.

Când luase o decizie în privința lui Molly, se gândise mult înainte și analizase toate aspectele. Era adevărat că o dorise de la bun început, dar nu-și îngăduise să se lase purtat de valul poftelor trupești. Pornise de la o premisă foarte simplă. În urma declinului logodnei sale, cu un an și ceva în urmă, meditase cu multă seriozitate asupra viitoarei sale vieți intime. Ajunsese la concluzia că știa exact ce anume dorea de la o femeie. Voia o relație cu cineva care să aibă suficiente preocupări personale pentru a nu-i solicita în mod constant atenția. Avea nevoie de o femeie care să nu se simtă jignită până în măduva oaselor atunci când el era cufundat în cercetări; o femeie căreia să nu-i pese dacă el se încuia în birou pentru a lucra la o carte sau la a face muncă de cercetare; o femeie care să-i poată tolera stilul de viață.

Și, mai mult ca orice, își dorea o legătură cu o femeie care să nu-l descoasă când era indispus și care să nu-i sugereze să apeleze la terapie.

Molly Abberwick părea să corespundă tuturor cerințelor lui. Era o femeie de afaceri în vârstă de douăzeci și nouă de ani, competentă și de succes. Din ceea ce constatase Harry, își crescuse de una singură sora mai mică, după ce mama lor decedase, cu mulți ani în urmă. Tatăl ei fusese un geniu, dar, după cum se întâmplă deseori cu oamenii obsedați de munca lor, acesta își dedicase timpul invențiilor, și nu copiilor săi.

Harry putuse să-și dea seama că Molly nu era o floare delicată, ci o plantă puternică și robustă care putea înfrunta cele mai violente furtuni, și poate chiar și pe acelea care vuiau uneori înăuntrul propriului lui suflet cuprins de melancolie.

Ca proprietară a Companiei de ceaiuri și mirodenii Abberwick, Molly își dovedise capacitatea de a supraviețui și prospera în lumea dură și competitivă a micilor întreprinzători. Pe deasupra, mai era și singurul administrator al Fundației Abberwick, un fond caritabil instituit de tatăl ei, răposatul Jasper Abberwick. Invențiile lui Jasper reprezentau adevărata sursă a averii familiei Abberwick. Și tocmai acel fond o făcuse pe Molly să apeleze la Harry cu o lună în urmă.

― Doar n-ai de gând să mă concediezi, spuse Harry.

― Nu-mi rămâne altceva de făcut, ripostă ea. Cu siguranță, asocierea noastră nu mai are nici un sens. Nimic nu are finalitate.

― Și la ce te așteptai de la mine, mai precis?

Molly își ridică exasperată mâinile către cer.

― Credeam că o să-mi fii de ajutor. Că vei avea o atitudine pozitivă. Că te vei dovedi mai entuziasmat cu privire la diversele propuneri de subvenție. Nu vreau să te jignesc, dar în timpul cât aștept să aprobi una dintre ele aș putea la fel de bine să privesc copacii cum cresc.

― Eu nu mă entuziasmez cu una, cu două. Iau deciziile cu chibzuință. Credeam că ai înțeles asta și că datorită acestui lucru m-ai angajat de la bun început.

― Ești la fel de chibzuit ca un zid de piatră. Molly își încleștă mâinile la spate și începu să măsoare covorul cu pași mari și nervoși. Asocierea noastră nu a fost nimic mai mult decât o totală pierdere de timp.

Harry o privea fascinat. Întregul corp al lui Molly vibra de indignare. Emoțiile ei volatile ar fi trebuit să-l îngrijoreze, dar nu părea decât să adauge o nouă dimensiune uimitoare chipului ei fascinant.

„Fascinant?" Gândul îl făcu să se încrunte.

― Știam că va fi dificil să lucrez cu tine. Molly își întoarse capul ca să-i arunce o privire cruntă peste umăr. Dar n-aș fi crezut că va fi imposibil.

„Cu siguranță, fascinant", hotărî Harry. Nici nu-și putea aminti când mai fusese captivat de o femeie. Era un cuvânt pe care îl rezerva, în general, pentru alte domenii de interes. O discuție referitoare la pretenția lui Leibniz¹ de a-și revendica invenția analizei matematice era captivantă. Proiectul lui Charles Babbage pentru un motor de calcul² era captivant. Ramificațiile muncii lui Boole³ în domeniul logicii matematice erau captivante.

În acea seară, Harry avu certitudinea, fără nici o umbră de îndoială, că era necesar să o adauge pe Molly Abberwick pe lista lucrurilor care-l captivau. Ideea îi hrănea foamea de ea, dar, în același timp, îl făcea să se simtă îngrozitor de neliniștit.

― Uite, îmi pare rău că mă consideri dificil, începu Harry.

― Nu dificil. Imposibil.

Harry își drese glasul.

― Nu crezi că felul în care îmi caracterizezi deciziile profesionale e de un subiectivism exagerat?

― Să acuzi de escrocherie cererea lui Duncan Brockway mi se pare un mod extrem de subiectiv de a-l caracteriza pe sărmanul Duncan.

― Uită de cererea lui Brockway. N-am făcut decât ceea ce m-ai plătit să fac, Molly.

― Chiar așa? Atunci înseamnă că vrei mai mult, ceea ce mi se pare exagerat.

― Nu-i adevărat. Tu ești cea care exagerează.

― Exagerez? Exagerez? Molly ajunse la bufetul de granit, se răsuci pe călcâie și porni în direcție opusă. Recunosc că m-am săturat până peste cap. Dacă tu consideri că exagerez, foarte bine. Dar asta nu mai schimbă cu nimic lucrurile. Relația noastră nu dă rezultatele la care speram. Ce dezamăgire! Ce pierdere de timp!

― Între noi nu există tocmai o relație, zise Harry printre dinți, ci o asociere de afaceri.

― Nu și de acum încolo, afirmă ea triumfătoare.

Un sentiment sumbru și deprimant se abătu din senin asupra lui Harry. Ar fi trebuit să-i mulțumească stelei lui norocoase pentru că scăpase în ultimul moment. O relație cu Molly nu ar fi funcționat niciodată. Dar în loc să se simtă ușurat, îl încercă o undă de disperare. Își aminti ziua în care Molly pășise pentru prima dată în biroul lui.

Îl anunțase că dorea să-l angajeze drept consultant pentru Fundația Abberwick. Fondul fusese înființat de tatăl ei pentru a finanța inventatori care promiteau și care nu puteau obține subvenții pentru proiectele lor. Jasper Abberwick cunoștea mult prea bine problemele cu care se confruntau acei oameni. Împreună cu fratele lui, Julius, se luptase cu dificultăți financiare aproape tot timpul, de-a lungul carierei sale. Iar încasările intraseră pe un făgaș normal abia cu patru ani în urmă, când Jasper reușise să patenteze o nouă generație de roboți industriali. Jasper nu se bucurase mult timp de recent dobândita lui avere. În urmă cu doi ani, el și fratele lui fuseseră uciși pe când își testau ultima creație, un prototip de aeronavă cu propulsie mecanică.

Abia după un an Fundația Abberwick fusese pusă pe roate. Molly investise banii cu multă iscusință, iar acum era nerăbdătoare să folosească veniturile pentru subvențiile care i-ar fi făcut plăcere tatălui ei.

Fiind singurul administrator al fundației, era necesar să se ocupe de toate problemele care apăreau. Putea face față cu succes numeroaselor îndatoriri, mai cu seamă celor care implicau decizii financiare. Dar, spre deosebire de tatăl ei, Molly era femeie de afaceri, și nu inginer sau savant.

Evaluarea meritelor unor proiecte de finanțare propuse de inventatorii aflați în pragul disperării necesita o pregătire științifică temeinică și cunoașterea tehnologiei de ultimă oră. Pe deasupra, ele trebuiau analizate dintr-o perspectivă istorică, și asemenea hotărâri nu puteau fi luate decât de o persoană cu pregătire de specialitate. Fundația Abberwick avea nevoie de serviciile cuiva care putea examina un proiect, nu în lumina potențialului imediat de implementare industrială, ci prin prisma valorii lui pe termen lung.

Dincolo de asta, Molly avea nevoie și de cineva capabil să înlăture escrocii și pungașii care dădeau târcoale fundațiilor bogate precum rechinii unei prăzi.

Molly se bucura de aprecierea celor din jur, recunoștea Harry, dar nu beneficiase de o educație tehnică solidă. Era o femeie cu o jumătate de milion de dolari de cheltuit în fiecare an și avea nevoie de ajutor. Mai precis, avea nevoie de Harry Stratton Trevelyan, doctor în științe.

Până acum, Harry studiase în numele ei peste o sută de proiecte de finanțare. Nu aprobase nici măcar unul. Îl mâhnea gândul că nu reușise să-și dea seama pe parcursul ultimelor săptămâni cât de mult o măcinase nerăbdarea pe Molly.

Atenția lui fusese fără îndoială îndreptată asupra altor lucruri.

Fusese curios în privința ei din clipa în care stabiliseră interviul pentru poziția de consultant. Îi recunoscuse numele de îndată. Familia Abberwick produsese de-a lungul anilor un lung șir de inventatori excentrici, dar, indiscutabil, talentați.

Numele Abberwick nu era neapărat celebru, dar în lumea comerțului însemna ceva, fiind asociat cu o varietate de unelte mecanice, componente pentru sisteme de control și, în ultimii ani, dispozitive robotice.

Ca autoritate în domeniul ezoteric al istoriei și filosofiei științei, Harry avusese ocazia să afle câte ceva despre diversele contribuții aduse tehnologiei de familia Abberwick.

Familia avea o istorie la fel de veche ca a națiunii din care făcea parte. Un Abberwick din perioada colonială adusese îmbunătățiri semnificative tiparniței, iar acea mașinărie făcuse posibilă dublarea tirajului anumitor broșuri și ziare de scandal care, la rândul lor, contribuiseră la formarea opiniei publice în legătură cu o revoluție în coloniile americane.

În anii 1870 un alt Abberwick perfecționase proiectul motorului cu aburi, ceea ce dusese la o mai bună funcționare a căilor ferate și, în consecință, influențase dezvoltarea regiunilor din vestul Statelor Unite.

Spre sfârșitul anilor 1930, alt membru al familiei Abberwick inventase un mecanism de control care crescuse eficiența liniilor de montaj și influențase producția de tancuri și de aeroplane pe timp de război.

Și așa mai departe. Numele Abberwick era împrăștiat prin istoria invențiilor americane ca floricelele de porumb pe podeaua unui cinematograf. Și era băgat în seamă cam în același fel – nu dădeai cu ochii de el până nu-ți nimerea sub talpă.

Dar Harry își făcuse o carieră din a descoperi astfel de informații stranii. Invențiile modelau istoria, iar istoria dădea formă invențiilor. Harry studia deseori felul în care cele două se împleteau, se amestecau și se influențau una pe alta. Ținea prelegeri pe acest subiect la numeroase universități și colegii. Scrisese cărți considerate clasice în domeniul istoriei științei. Și cumva, de-a lungul timpului, devenise expert în frauda științifică.

Harry se încruntă văzând răbufnirea lui Molly. Îl alarma faptul că tot mai căuta o scuză ca să înceapă o relație cu ea. Un bărbat inteligent ar fi dat înapoi acum, dar nu și el.

― Să fim realiști, Molly, zise el. Să mă concediezi ar fi o mutare extrem de necugetată din partea ta, și amândoi știm asta.

Molly se întoarse către el cu sprâncenele împreunate.

― Cum îndrăznești să-mi spui că sunt necugetată?!

― Nu te-am numit „necugetată". Am spus doar că ar fi o dovadă de necugetare din partea ta să pui capăt înțelegerii noastre de afaceri. Ai nevoie de mine.

― Încep să am îndoieli serioase în legătură cu asta. Molly îl țintui cu degetul. Ar fi trebuit să mă sfătuiești, dar până acum toate deciziile tale s-au rezumat la un singur cuvânt. Și acel cuvânt a fost „nu".

― Molly...

― Nu e nevoie de prea mult talent ca să spui „nu", domnule Trevelyan. Pun rămășag că aș putea găsi o grămadă de oameni care să rostească acest cuvânt. Iar unii chiar mi-ar cere un preț mult mai bun decât tine.

― Aceștia ar spune însă și „da" atunci când ar fi cazul? o întrebă el cu blândețe.

― Bine, poate că un alt consultant ar da-o în bară din când în când, și m-aș trezi acordând subvenții câtorva candidați nepotriviți. Molly respinse posibilitatea cu o fluturare din mână. Știi cum spun francezii, nu poți face omletă fără să spargi niște ouă. Măcar aș rezolva ceva.

― O jumătate de milion de dolari pe an înseamnă mai mult decât „niște ouă". Asta, presupunând că vei fi măcar în stare să găsești un alt specialist aici, în Seattle, care să posede atât perspectiva istorică, cât și competența științifică și tehnică necesare ca să te consilieze.

Privirea lui Molly alunecă peste nasul ei mic, puternic și încrezător, țintuindu-l.

― Nu văd de ce mi-ar fi atât de greu să găsesc pe altcineva capabil să furnizeze acest gen de consultanță.

Harry își dădu seama cu uimire că începuse, pur și simplu, să se enerveze. Își înăbuși deîndată sentimentele. Nu-i va permite lui Molly să pună paie pe foc în condițiile în care se simțea atât de irascibil.

― Ești liberă să încerci, desigur, îi răspunse el cu politețe.

Liniile fine ale gurii lui Molly se înăspriră. Bătu cu vârful pantofului în podea și-l privi pe Harry cu o expresie de iritare mocnită. Harry tăcu. Amândoi știau că șansele de a găsi pe cineva cu aceeași combinație neobișnuită de calificări erau inexistente. Până la urmă, Molly rupse tăcerea:

― La naiba!

Harry detectă o mică victorie.

― Va trebui să ai răbdare, Molly.

― Serios? Sunt singurul administrator al fundației. Îmi permit să fiu cât de nerăbdătoare vreau.

― Discuția asta degenerează.

― Da, nu-i așa? Molly se însenină. Și știi ceva? Îmi face plăcere. Îmi doream de zile întregi să-ți spun câteva lucruri, domnule Trevelyan.

― „Harry" e de-ajuns.

Molly făcu o grimasă.

― O, nu, nici nu mi-ar trece prin gând să-ți spun doar „Harry. Nu ți s-ar potrivi defel, domnule Harry Stratton Trevelyan, doctor în științe, autor, conferențiar și renumit specialist în fraude științifice. Gesticulă violent cu mâna către cele trei exemplare ale ultimei sale cărți așezate pe un raft din apropiere. Dai dovadă de prea multă aroganță și infatuare ca să fii un simplu „Harry.

Harry deveni conștient de un sunet vag, nefamiliar, în execuție de staccato. Privi în jos și descoperi că bătea darabana cu degetele de brațul canapelei. Făcu un efort de voință să se oprească.

Era un idiot numai pentru că intenționa să încerce să salveze legătura lui fragilă cu Molly. Avea îndeajuns de multe probleme în viață.

Dar gândul că nu urma să o mai vadă vreodată evocă din senin imaginea unui pod de sticlă întins peste un abis. Era o imagine mintală veche și înspăimântătoare. O împinse înapoi în umbre cu fiecare dram de voință care-i stătea la dispoziție.

― De ce nu iei loc, Molly? întrebă el, hotărât să-și revendice controlul asupra situației. Ești o femeie de afaceri. Hai să purtăm o discuție de afaceri.

― Nu avem nimic de discutat. Ai respins propunerea lui Duncan Brockway, nu-ți amintești? Și se pare că părerea ta e singura care contează aici.

― M-am opus acestei cereri de finanțare pentru că, în mod vădit, e o escrocherie. O încercare evidentă de a deposeda Fundația Abberwick de douăzeci de mii de dolari.

Molly își încrucișă brațele la piept și-i aruncă o privire provocatoare și războinică.

― Chiar crezi?

― Da.

― Ești sigur?

― Da.

― Cum nu se poate mai sigur? întrebă ea cu o voce exagerat de dulce.

― Da.

― Cred că e o senzație plăcută să fii atât de sigur pe tine.

Harry nu se lăsă provocat și preferă să nu răspundă.

― Chiar mi-a trezit interesul proiectul lui Duncan, zise Molly într-un final.

― Știu.

Molly îi aruncă o privire rapidă, cercetătoare, de parcă ar fi simțit o slăbiciune din partea lui.

― Nu mai e chiar nici o speranță?

― Nici una.

― Nici măcar o frântură de posibilitate ca Brockway să fi descoperit un concept nou și fundamental?

― Nu. Pot să-i cer părerea unui prieten de-al meu de la Universitatea din Washington, care e expert în surse de energie, dacă vrei o confirmare. Dar îmi va spune același lucru. Nu există nici un fundament științific valid pentru conceptul lui Brockway de a genera energie din lumina selenară, chiar și imitând modul de valorificare a energiei solare. Tehnologia pe care propune să o folosească nu a fost inventată, iar teoria din spatele întregului proiect e de o absurditate totală.

Mânia din ochii lui Molly a fost înlocuită o clipă de amuzament.

― Absurditate totală? Ăsta-i un fel de jargon tehnic?

― Da, chiar este. Schimbarea ei neașteptată de dispoziție îl descumpăni. Un jargon extrem de folositor. Poate fi aplicat unui număr generos de situații. Păstrează banii fundației pentru un candidat care să merite, Molly. Duncan Brockway ăsta nu vrea decât să te jecmănească de douăzeci de mii.

Molly lăsă să-i scape un vaiet plin de resemnare și se trânti la loc pe canapea.

― Bine, mă predau. Îmi cer scuze că mi-am ieșit din fire. Dar mă umplu de frustrare, serios, Harry. Am o grămadă de lucruri de făcut. Nu pot să-mi petrec tot timpul încercând să te conving să accepți proiecte de finanțare.

Furtuna se sfârșise. Harry nu știa dacă să respire ușurat sau nu.

― Să fii administratorul unei fundații presupune mult timp sacrificat.

― Planul lui Brockway părea să fie strălucit, zise Molly cu nostalgie. Închipuie-ți, o baterie care să genereze energie folosind doar lumina lunii.

― Escrocii nu sunt străluciți, Molly. Au doar o cantitate incredibilă de îndrăzneală. Harry o observă căzând pe neaștepate pe gânduri. Sau de farmec.

Molly se crispă.

― În regulă, mie mi-a făcut impresie bună Duncan Brockway. Părea plin de entuziasm și de onestitate în timpul interviului.

― Nu mă îndoiesc. Așadar, nemernicul încercase să o lingușească pentru a pune mâna pe bani, gândi Harry. Nimic suprinzător, și totuși supărător în același timp. Brockway urmărea să stoarcă douăzeci de mii de dolari de la Fundația Abberwick dând impresia unui tip entuziast și sincer.

Molly se încruntă.

― Exagerezi. Duncan e inventator, nu escroc. Doar un idealist care dorește să-și împlinească visurile. Eu fac parte dintr-un întreg neam de acest fel. Fundația Abberwick a fost înființată ca să-i ajute.

― Mi-ai spus că fundația e împuternicită să-i finanțeze pe inventatorii de bună-credință care nu reușesc să obțină fonduri din partea guvernului sau a corporațiilor.

― Cred ca Duncan Brockway e de bună-credință. Molly ridică elegant din umăr. Poate că planurile lui erau într-adevăr puțin cam îndrăznețe, dar nimic nu e ieșit din comun când vine vorba de un inventator.

― Și părea un om atât de cumsecade, bombăni drept răspuns Harry.

― Păi, chiar părea.

― Molly, sunt în stare să miros un șarlatan de la o poștă. M-ai angajat tocmai ca să-i elimin, îți amintești?

― Te-am angajat ca să mă ajuți să selectez cele mai bune propuneri de subvenție și să-i aleg pe acei candidați care îmi prezintă idei inovatoare.

― Și să adulmec escrocheriile.

― Bine, bine. Ai câștigat. Din nou.

― N-ar trebui să ne luptăm unul cu celălalt, spuse Harry ostenit. Nu încerc decât să-mi fac treaba.

― Sigur că da.

― Știu că arzi de nerăbdare să cheltuiești banii fundației, dar vei avea nenumărate alte ocazii.

― Încep să mă îndoiesc de asta.

― Nu e indicat să te pripești așa. Durează ceva timp să selectezi candidații legitimi. Ar trebui să o faci cu atenție și cu grijă.

„La fel cum ți-ai alege o iubită", gândi Harry.

― Aha! Molly aruncă o privire spre rafturile înțesate de cărți, care acopereau doi dintre pereții acelui living spațios. Și de cât timp te ocupi cu genul ăsta de consultanță?

― Oficial? De aproape șase ani. Harry se încruntă la schimbarea bruscă de subiect. De ce?

― Eram doar curioasă. Îi oferi un zâmbet, sublim în inocența lui. Trebuie să recunoști că e o carieră neobișnuită. Nu există mulți oameni care să se specializeze în descoperirea solicitărilor frauduloase de subvenții. De unde a plecat totul?

Harry se întrebă ce anume urmărea. Femeia asta schimba direcția mai repede decât curentul electric alternativ.

― Acum câțiva ani, o cunoștință de-a mea care superviza un proiect finanțat de guvern a început să aibă bănuieli legate de unele dintre rezultatele testelor. M-a întrebat dacă n-aș vrea să arunc o privire asupra metodologiei folosite de beneficiarul fondurilor. M-am uitat. Mi-a fost limpede într-o clipă că rezultatul experimentelor fusese măsluit.

― Într-o clipă? Molly se holbă la el, plină de un interes subit. Ți-ai dat seama din prima clipă că era vorba despre niște falsuri?

― Da.

― Pur și simplu? insistă ea, pocnind din degete.

Harry nu voia să se avânte într-o explicație detaliată a modului în care