Puterea dragostei

De Bradford Barbara Taylor

În aparență, Claire Saunders, o femeie superbă la cei patruzeci și doi de ani, are tot ce și-ar putea dori cineva vreodată: o carieră de succes în lumea modei, un soț chipeș și influent și o fiică cu un viitor strălucit în muzică. Dar ascunde secrete teribile, care-i pot nărui viața ca pe un castel de cărți de joc…

Deși crede că se poate ascunde de cele mai bune prietene ale ei, acestea simt că are nevoie de ajutor și pun la cale un plan ingenios pentru a o salva de drama pe care o trăiește. Pentru că frumoasa Claire nu are curajul să-și pună ordine singură în viață, prietenele ei vor să o ajute să-și redescopere firea de luptătoare, să redevină cea care pe vremuri a avut cutezanța de a se îndrăgosti la prima vedere și de a învinge capriciile destinului. Dar va reuși Claire să-și recapete și încrederea în puterea dragostei de a vindeca toate rănile trecutului?

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 14 iun. 2016
• ISBN: 9786067410570

Previzualizare carte

capitolul 1

Claire se îmbrăcă în grabă. Dacă întârzia, urmau să apară întrebări și azi chiar nu avea de gând să-și asume riscul ăsta. Își trase pe ea o pereche de colanți negri, o bluză neagră pe gât și încălță o pereche de cizme moi. Avea un corp pe care venea bine orice ar fi îmbrăcat; era înaltă, subțire și zveltă. Își prinse o curea albă lată, se înfășură, într-un mod imposibil de complex, cu o eșarfă în jurul gâtului și-și prinse o broșă vintage.

O brățară groasă și o pereche de cercei de aur transformară o ținută neagră simplă în ceva special și doar al ei.

Știa că simțul acesta diferit de a vedea moda era un dar al ei, ceva care o propulsase de la vânzător la expert în cadrul celebrului Departament de creații personalizate din magazinul ce reprezenta mecca modei de pe Madison Avenue, Gilda. Se spunea că îmbrăca pe toată lumea de la Prima Doamnă la Lady Gaga, dar Claire nu avea niciodată să confirme asta.

Era o femeie care știa să țină un secret.

Claire aprinse luminile de la măsuța de toaletă și se analiză în oglindă. La patruzeci și doi de ani, avea pielea încă fără cusur. Ochii mari turcoaz cercetară calm reflexia ei în oglindă. Din experiența dură, știa că pata cu tentă roșiatică pe care o avea pe jumătate din față urma, în curând, să capete o nuanță albastru-movulie, apoi verzuie, pentru ca, în cele din urmă, să capete un aspect galben-maroniu pal. Un adevărat curcubeu la capătul căruia nu avea însă să se arate nici un miracol.

Cu încăpățânare și cu o mână sigură, Claire se apucă de treabă, încercând să acopere vânătăile încă dureroase. Aplică mai întâi un strat alb-gălbui, apoi corectorul verde și, în cele din urmă, un strat de fond de ten gros, dar discret. Rareori se machia vreun pic, iar acum, dacă stratul de machiaj avea să fie prea gros, prietenele urmau să bage imediat de seamă. Aplică strategic un pic de roșu în obraji și se dădu apoi cu un ruj strălucitor ca să distragă atenția. Ca și cum abia s-ar fi gândit la asta, scoase din sertar o pereche de ochelari mari de soare cu lentile roz și și-i puse la ochi. Oamenii poartă tot timpul ochelari de soare în interior.

„Dar tu nu", îi reaminti imaginii din oglindă și-și scoase în silă ochelarii. Își desprinse apoi pletele cafenii din clama cu care erau prinse și se analiză să vadă cum i-a ieșit machiajul.

Imediat simți cum o podidește plânsul. De data asta, priceperea ei nu o ajută cu nimic. Vânătăile camuflate cu grijă păreau ceea ce erau... răni de luptă. Apăsă butonul de apelare rapidă de pe telefonul mobil.

— Să știi că am un pic de febră, îi spuse Sashei, rugându-se ca poligraful înnăscut al prietenei ei să nu funcționeze azi. Dar o să mă bag în pat și-am să mă uit la reluarea episodului din Downton Abbey¹.

— Sună decadent! Pot să trec pe la tine după prânz, să ne uităm împreună?

— Nu! Claire își dădu seama că tonul îi fusese mai dur decât intenționase și se strădui să vorbească mai degajat. Sunt un focar de bacterii. Este contagios.

— Dacă mai ții minte, am sistemul imunitar al unui brontozaur! râse Sasha. Nu m-am mai îmbolnăvit de când mi-a dat fiică-ta varicelă acum 14 ani.

Claire nu avu cum să nu zâmbească. Sasha avea mereu efectul acesta asupra ei, chiar și în cele mai rele momente. Erau prietene la cataramă de când se întâlniseră în tren, în 1992. Trecuseră douăzeci de ani, care păreau o veșnicie. Pe atunci, erau proaspăt căsătorite, pline de speranțe, emoție și visuri de fericire până la adânci bătrâneți.

Curând, patru fete se întâlneau în fiecare zi lucrătoare la rapidul de 8:27 de la Westport la Grand Central. Julia și Paulina se urcau în Fairfield și ocupau cele patru locuri din spate din al treilea vagon. Claire și Sasha se urcau din Westport cu cafea și croasanți de la Commuter Coffee Company, aflat vizavi de gară. În trenul spre Manhattan, cele patru își împărtășiseră viețile, succesele, precum și efortul de a împăca slujbele pe care le iubeau cu viața de familie. În ultima vreme, acum de când copiii, pe care practic îi crescuseră împreună, plecaseră la facultate, începuseră să-și recunoască sentimentele contradictorii. Majoritatea dintre ele își povesteau problemele pe care le întâmpinau în căsnicie.

Nu și Claire.

Mark deținea de multă vreme funcții importante în guvern. Era un animal apolitic, care avea darul de a pune lucrurile pe roate, așa că fusese cooptat atât de administrațiile republicane, cât și de cele democrate. În momentul de față deținea funcția de consilier în probleme speciale al președintelui, pe probleme de afaceri în Orientul Mijlociu. Chiar și cel mai mic semn de scandal avea să strice tot ce se chinuise o viață întreagă să construiască pentru țară și pentru familia lor.

Cel puțin, asta era ceea ce îi spunea el mereu lui Claire.

Așa că femeia își ținea problemele doar pentru ea și pentru Sasha. Pur și simplu nu aveai cum să o minți pe Sasha. Ea vedea întotdeauna adevărul, chiar dacă îl recunoșteai sau nu. Și celelalte prietene simțeau că era ceva în neregulă în căsnicia aparent perfectă a lui Claire și Mark Saunders. Nu spuneau nimic, din dragoste pentru prietena lor, dar își făceau griji.

— Să îți reamintesc, Sasha, că brontozaurul a dispărut? Mergi la masă, spune-le Juliei și lui Pauly că sâmbăta viitoare voi fi acolo negreșit. Încercă să vorbească pe un ton cât mai degajat. În același loc, la aceeași oră, ca de fiecare dată.

Claire închise repede și se ridică de la măsuța de toaletă, îndepărtându-se de oglinda ei neiertătoare. O apucă pe coridorul lung care se întindea pe toată lungimea casei și aprinse cu chibritul unul dintre focurile pe care domnul Atkins, majordomul, le pregătea în fiecare dintre cele cinci șeminee ale casei.

Era o încăpere mare; toate camerele capodoperei create de celebrul arhitect Frasier Peters erau aerisite, spațioase și scăldate în lumină. Claire decorase interiorul elegant, astfel că existau colțuri confortabile pentru una sau două persoane, precum și un spațiu amplu pentru recepțiile fastuoase pe care munca lui Mark le impunea.

Se înveli într-o pătură din cașmir liliachiu, se ghemui lângă focul care trosnea și începu să cerceteze vazele cu trandafiri care păreau să ocupe fiecare suprafață din camera vastă. Atât de mulți tradafiri! Prea mulți trandafiri... ca de obicei, galbeni și roz. Cineva îi spusese mai demult lui Mark că trandafirii galbeni înseamnă iertare, iar rozul era culoarea dragostei. „De ce nu roșii, se întrebă Claire, „culoarea sângelui?

Soneria începu să sune insistent și o scoase din gândurile ei sumbre. „Și mai mulți trandafiri", se gândi ea, îndreptându-se spre anticameră. Probabil că Mark își dăduse seama că mersese prea departe de data asta. Șchiopăta un pic și acum de la cazăturile din seara precedentă. De ce nu era în stare să tacă, să încerce să nu-l provoace?

Deschise ușa, dar în loc de un curier de la Petals, în cadrul ei apăru Sasha.

Dacă Sasha era minionă și blondă, Claire era statuară și exotică. Sasha era una dintre puținele femei regizor-producător care lucrau în domeniul reclamelor de televiziune. Mulți îi consideraseră drăgălășenia de păpușă Barbie drept blândețe sau, mai rău, drept lipsă de inteligență. Puțini mai făceau greșeala asta și a doua oară. Pe platourile companiei de producție pe care o întemeiase, cei mai duri și importanți șefi de echipă o întâmpinau, practic cu brațele deschise de îndată ce ea avea nevoie de ceva.

— Supă de pui de la Gold’s Deli, exclamă Sasha, fluturând o sacoșă de cumpărături în timp ce intra în casă. Mai bună decât Tamiflu!

Claire rămase înmărmurită în cadrul ușii.

— La ce episod suntem? Vorbele Sashei se pierdură pe măsură ce femeia înaintă de-a lungul coridorului și dădu cu ochii de flori; vază după vază după vază de trandafiri.

Claire nu se clintise încă din loc.

— Doamne, Dumnezeule.

Cuvintele răsunară șoptit. Atât de mulți! Sasha se întoarse către prietena ei, temându-se de ce avea să vadă, dar știind la ce să se aștepte. Trebuia să fi fost ceva grav de data asta. Sasha cercetă cu blândețe fața lovită a prietenei ei. Foarte grav.

— Of, Claire.

— Ți-am spus să nu vii. Claire încercă să-și înăbușe lacrimile. Trebuia să-mi țin gura, să fiu de acord cu el când face așa. Dar uneori, pur și simplu, nu pot. Se grăbi să treacă pe lângă Sasha, de-a lungul coridorului, încercând să scape de grija pe care o văzu întipărită pe figura prietenei ei.

— Iarăși munca? Încă mai vrea să renunți la slujba, la cariera ta? Nu mai așteptă să-i răspundă. Dar ce are, trăiește în secolul nouăsprezece sau ce?

— Își face griji că trebuie să fac naveta, murmură Claire.

Sasha o urmă în cameră.

— Șchiopătezi? Claire, șchiopătezi!

— Nu-i nimic. A fost o neînțelegere,

— O neînțelegere?! Arăți de parcă ai fi trecut prin al treilea război mondial! Ce naiba are?

Claire se întoarse la scaunul ei. Sasha își înfășură prietena în pătura moale de cașmir.

— Înainte nu era așa, Claire. S-a întâmplat ceva între voi doi? Ceva de care eu nu știu?

— Dacă s-a întâmplat, eu nu știu ce-a fost. Probabil că e foarte stresat.

— Nu-l apăra! Uită-te la tine! Vrea să te controleze; asta vrea. Vrea să renunți la slujbă ca să nu-ți mai vezi prietenele!

Claire vru să o contrazică, dar se opri. Știa că o mințea pe Sasha și că se mințea pe ea însăși.

— Nu poți spune nimănui. Te rog...

— Șșșt. Vorbele o învăluiau în vreme ce Sasha se așeză pe brațul scaunului și își îmbrățișă prietena, mângâindu-i părul cu blândețe. Este totul în regulă. O să fie bine.

Acum plângeau amândouă.

— Trebuie să găsim o cale să-l oprim, Claire. Trebuie. Este din ce în ce mai rău. De fiecare dată, e mai rău.

— Este din cauza chestiei cu Orientul Mijlociu de care