Mâna câștigătoare

De Nora Roberts

SERIA „FAMILIA MACGREGOR“

La douăzeci și patru de ani, Darcy Wallace simte că viața nu-i mai poate oferi nimic: i-ar plăcea o carieră de scriitoare, dar se plafonează ca bibliotecară într-un orășel din Kansas; și-ar dori o aventură sentimentală ca-n povești, dar abia reușește să scape de bărbatul rigid, fără simțul umorului, cu care este logodită; visează la o mașină sport, dar are parte de o rablă care se strică atunci când se așteaptă mai puțin. Dintr-un impuls de moment, hotărăște să-și caute norocul la Vegas... unde, mizându-și ultimii dolari, are parte de o surpriză de proporții – câștigă aproape două milioane de dolari. Brusc, tânăra venită dintr-un mic orășel devine o celebritate – și are nevoie de protecție.

Dar banii aduc fericirea? Este posibil, în cazul lui Darcy, mai ales că Robert MacGregor Blade, directorul cazinoului, este dornic s-o îndrume prin lumea strălucitoare, dar plină de pericole a Vegasului. Relația lor, la început strict profesională, alunecă în scurt timp pe o pantă romantică. Darcy știe ce-și dorește: o șansă cu Robert. Va reuși însă de data asta să-și gestioneze corect ocazia nesperată?

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 28 nov. 2016
• ISBN: 9786063312243

Previzualizare carte

capitolul 1

Când mașina începu să dea rateuri și apoi muri la vreo doi kilometri de Las Vegas, lui Darcy Wallace îi trecu prin minte că putea foarte bine să rămână acolo și să se coacă sub soarele violent al deșertului. Mai avea 9 dolari și 37 de cenți și nici o perspectivă optimistă. Trebuia să se considere norocoasă până și pentru acea sumă jalnică, din moment ce în ajun geanta îi fusese furată lângă un restaurant din Utah. Ultima ei masă fusese un sendviș cu textură de cauciuc, așa că banii rătăciți pe care îi găsise în buzunar erau ultimul miracol la care se putea aștepta.

Atât slujba, cât și casa din Kansas se duseseră pe apa sâmbetei. Nu avea familie și pe nimeni la care să se întoarcă. Prin urmare, se hotărâse fără mari deliberări să își arunce hainele într-o valiză și să plece departe de ceea ce se întâmplase și de ceea ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas.

Pornise spre vest din simplul motiv că mașina se îndreptase în acea direcție, iar Darcy o luase ca pe un semn. Își promisese o aventură, o odisee personală și o viață nouă, mai bună. Nu mai era suficient să citească despre tinere curajoase care înfruntaseră lumea, își croiseră un drum, își asumaseră riscuri și acceptaseră senine provocările. Sau așa își spusese în sinea ei pe măsură ce kilometrii se derulau pe contorul berlinei vechi și bolnăvicioase. Era timpul să facă ceva pentru ea însăși sau măcar să încerce.

Dacă ar fi rămas, s-ar fi supus regulilor. Din nou. Ar fi făcut ce i s-ar fi cerut. Din nou. Și și-ar fi petrecut viața bântuită de visuri și regrete. Dar acum, la o săptămână după ce se strecurase afară din oraș în toiul nopții, ca o hoață, începeau s-o roadă îndoielile. Poate că era menită să urmeze toate regulile. Poate că ar fi trebuit să fie mulțumită cu ceea ce îi oferise viața și să își păstreze fruntea plecată, în loc să încerce mereu să arunce un ochi după colț. Gerald i-ar fi oferit o viață bună, o viață pentru care ar fi invidiat-o multe femei. Alături de el ar fi putut avea o casă minunată, îngrijită de servitori loiali, dulapuri pline cu haine elegante și convenționale, potrivite pentru soția unui director, o casă de vacanță în Bar Harbor și vacanțe de iarnă la tropice. Nu ar fi suferit niciodată de foame, nu ar fi dus lipsă de nimic. Trebuia doar să facă exact ce i se spunea, exact când i se spunea. Trebuia doar să-și îngroape fiecare vis, fiecare dorință ascunsă. Nu ar fi trebuit să fie dificil. O făcuse dintotdeauna. Dar era.

Cu ochii închiși, își odihni fruntea pe volan. De ce o dorea Gerald atât de mult? se întrebă. Nu avea nimic special. Era o fată deșteaptă, dar cu o înfățișare banală. Propria mamă o descrisese astfel de nenumărate ori. Nu credea că-i insufla lui Gerald o atracție fizică atât de puternică, deși probabil lui îi plăcea faptul că era mică de statură și subțirică. Ușor de dominat. Dumnezeule, Gerald o speria. Își aminti cât de furios fusese când își tăiase părul, pe care îl avea până la umeri, într-o tunsoare băiețească. Ei bine, ei îi plăcea. Și era părul ei, la naiba, se gândi, trecându-și degetele prin buclele de culoarea caramelului. Încă nu erau căsătoriți, slavă Domnului. Nu avea nici un drept să-i spună cum să arate, cum să se îmbrace, cum să se comporte. Nu ar fi trebuit să accepte să se mărite cu el, doar că fusese atât de sătulă, de speriată și de confuză! Deși regretele și îndoielile își făcuseră simțită prezența aproape imediat, deși îi înapoiase inelul și își ceruse scuze, ar fi putut să meargă până la capăt, în loc să-i suporte furia și să îndure bârfele despre ruperea logodnei. Dar descoperise că Gerald o manipulase, că el era vinovat pentru faptul că își pierduse slujba, pentru amenințările cu evacuarea din apartamentul ei.

El intenționase să o supună. Și aproape că reușise, își spuse ea în timp ce își ștergea sudoarea de pe față cu dosul palmei. La naiba cu toate! Avea mai puțin de zece dolari, nici un mijloc de transport și aproape doi kilometri de parcurs, dar ieșise de sub papucul lui Gerald. La douăzeci și trei de ani era, în sfârșit, pe cont propriu. Lăsă valiza în portbagaj, luând doar rucsacul greoi care conținea lucrurile cu adevărat importante, și porni la drum. Nu mai era cale de întors. Sosise momentul să vadă ce o aștepta după colț.

Dură aproape o oră să ajungă la destinație. Nu ar fi putut explica de ce continua să meargă pe Route 15, departe de motelurile răsfirate, de benzinării, îndreptându-se spre orizontul parcă imaginar al Vegasului. Știa doar că voia să fie acolo, în interiorul acelui glob cu clădiri și forme exotice, unde luminile licăreau ca la carnaval.

Soarele cobora sub vârfurile munților roșietici care înconjurau acea oază sclipitoare. Foamea trecuse de la un chin mistuitor la o durere amorțită. Se gândi să se oprească să cumpere ceva de mâncare, să-și tragă sufletul, să bea niște apă, dar simplul fapt de a pune un picior înaintea celuilalt, cu ochii la hotelurile înalte și spectaculoase care sclipeau în depărtare, o făcea să se simtă mai bine.

Oare cum erau pe dinăuntru? se întrebă. Oare totul era lucios și colorat, aproape țipător? Își închipui o atmosferă de sex și pariuri, disperare și triumf, cu un miros dulceag de imoralitate. Erau bărbați cu ochi duri, femei cu râsete guturale. Avea să obțină o slujbă într-unul dintre aceste bârloguri opulente ale păcatului și un loc în primul rând la fiecare spectacol.

O, cât de mult își dorea să trăiască și să experimenteze! Își dorea mulțimile și zgomotul, voia să-și simtă nervii de oțel și sângele clocotind. Tot ce nu avusese înainte. Cel mai mult își dorea să simtă – emoții puternice, sfâșietoare, bucurii imense, entuziasm viu. Și avea să scrie despre toate acestea, decise Darcy, potrivindu-și mai bine pe spate rucsacul greu, plin cu caiete și cu manuscrise. Avea să scrie, ascunsă într-o cameră micuță, observând totul.

Epuizată, se împiedică de o piatră, apoi se redresă. Străzile erau aglomerate, toată lumea părea să aibă de mers undeva. În amurg, luminile orașului licăreau ademenitor, parcă spunându-i: „Vino, încearcă-ți norocul, dă cu zarul!"

Văzu familii de turiști – tați în pantaloni scurți, cu picioare rozalii din cauza soarelui neiertător, copii cu ochii mari, mame cu priviri frenetice din pricina supraîncărcării senzoriale.

Și Darcy căscase ochii mari, cu irisurile căprui-aurii brăzdate de oboseală. Dintr-odată, vulcanul artificial erupse în depărtare, smulgând țipete și urale din partea mulțimii care se adunase să-l privească.

Năucită, hoinărea fără țintă, dându-și capul pe spate ca să poată vedea uriașele statui romane, clipind orbită de strălucirea neoanelor, oprindu-se să admire culorile mereu schimbătoare ale fântânilor. Era un oraș al minunilor, zgomotos și vulgar, și matur într-un mod lipsit de remușcări, iar ea era la fel de pierdută și de fascinată precum Alice. Se trezi stând în fața turnurilor gemene la fel de albe precum luna și unite de un pod amplu, curbat, cu sute de ferestre. Mări de flori exotice înconjurau clădirea, având la bază piscine cu apă cristalină, alimentate de goana unei cascade care se revărsa din vârful unui munte.

Intrarea spre pod era păzită de un imens șef de trib indian, călare pe un armăsar auriu. Chipul și pieptul dezgolit din bronz îi străluceau. În coroana din pene sclipeau pietre roșii, albastre și verzi. În mână avea o lance cu un vârf luminos de diamant.

„Este atât de frumos, de mândru și de sfidător", își spuse ea. Ar fi putut jura că ochii statuii erau vii, țintuind-o cu privirea, provocând-o să se apropie, să intre, să-și încerce norocul. Darcy păși în The Comanche cu picioare tremurânde, legănându-se din pricina rafalei bruște de aer rece.

Lespezile holului uriaș, așezate în modele geometrice, de culoarea smaraldului și a safirului, îi făcură capul să se învârtă. Cactuși și palmieri din bronz se înălțau regește din urne de ceramică. Aranjamente florale splendide împodobeau mesele imense, iar mirosul crinilor era atât de dulce, încât îi dădură lacrimile. Continuă să înainteze, uluită de lumina candelabrelor enorme din cristal și aur și de cascada care se învolbura pe un zid până într-un iaz plin cu pești sclipitori. Locul acela era mai colorat și mai strălucitor decât orice realitate pe care o cunoscuse vreodată sau decât orice vis pe care îl avusese.

Ofertele din vitrinele magazinelor erau la fel de sclipitoare precum candelabrele. Darcy privi o blondă elegantă care încerca să se decidă între două coliere cu diamante așa cum alta ar fi ales între două sortimente de roșii.

Un râset îi urcă în gât, forțând-o să ducă mâna la gură pentru a-l împiedica să iasă. Nu trebuia să atragă atenția, se avertiză în sinea ei. Locul său nu era într-un mediu atât de luxos.

Când coti, zgomotul cazinoului o făcu să amețească. Sute de voci, clopoței, clinchetul metalic al monedelor căzând peste alte monede. Șuierături, zumzete și huiduieli. Valul de energie care se revărsa spre ea îi aduse sângele la punctul de fierbere.

Pretutindeni erau aparate pe ecranele cărora se derulau necontenit forme și culori. Oamenii înghesuiți în jurul lor, fie stând în picioare, fie pe scaune, luau permanent monede din niște găleți albe ca să hrănească mașinăriile. Darcy privi cum o femeie apăsă un buton roșu, așteptă ca rotația să se încheie, apoi țipă de încântare când linii negre triple se aliniară în centrul monitorului. Banii începură să curgă într-un bol argintiu, într-o goană muzicală.

Era un loc al distracției, al impulsurilor de moment, al nesăbuinței, unde exista o șansă pentru fiecare. Iar viața era zgomotoasă, dezordonată și palpitantă.

Darcy nu pariase niciodată în viața ei, nu cu bani, căci banii erau un lucru care trebuia câștigat, economisit și vegheat cu mare grijă. Acum însă, degetele i se strecurară în buzunar, unde ultimele bancnote mototolite păreau să-i pulseze cu căldură pe piele. În definitiv, la ce îi erau de folos 9 dolari și 37 de cenți? Ar fi putut să cumpere ceva de mâncare, își spuse în sinea ei, mușcându-și buza. Dar apoi?

Zăpăcită, cu urechile țiuindu-i straniu, cutreieră coridoarele, privind ca o bufniță oamenii din jurul aparatelor. Erau dornici să-și încerce norocul, de aceea se aflau acolo. Nu de aceea era și ea acolo? Apoi îl văzu. Era mare, luminos și fascinant. Era mai înalt decât ea, iar chipul masiv îi era compus din stele și luni stilizate. Mânerul îi era aproape la fel de gros precum brațul ei și se încheia cu o bilă roșie sclipitoare. Se autointitula Comanche Magic. Anunța JACKPOT! în lumini amețitoare. Puncte rubinii se revărsau pe o bandă neagră, încadrând un număr: 1 800 079,37. Ce sumă stranie! Nouă dolari și 37 de cenți, se gândi ea, atingându-și banii din buzunar. Poate că era un semn.

Oare cât costa? Păși mai aproape, clipi pentru a-și limpezi privirea încețoșată și se strădui să citească regulile. Era un aparat cu funcționare progresivă, astfel că sumele aveau să crească pe măsură ce jucătorii băgau banii. Putea începe cu un dolar, citi ea, dar nu avea să-i aducă jackpotul, chiar dacă alinia stelele și lunile pe toate cele trei linii. Pentru asta trebuia să introducă un dolar înmulțit cu trei.

„Riscă, păru să-i șoptească timid o voce la ureche.

„Nu te pripi! Această voce era dezaprobatoare și mult prea familiară. „Nu îți poți arunca banii!

„Trăiește-ți viața! În această șoaptă se simțeau entuziasmul și seducția. „Ce mai aștepți?

― Nu știu, mormăi ea. Și m-am săturat să aștept.

Încet, cu ochii fixați asupra chipului provocator al aparatului, Darcy cotrobăi prin buzunar.

În timp ce scana mesele cu privirea, Robert MacGregor Blade își mâzgăli inițialele pe o notă de plată. Bărbatul de pe scaunul cu numărul trei, de la masa de o sută de dolari, nu trecea ușor peste eșecurile suferite, observă el. Mac ridică o sprânceană când jucătorul insistă cu cincisprezece, deși dealerul arătase un popă. Dacă vizezi o mână de o sută, trebuie să știi cum să joci, medită el. În clipa în care dealerul întoarse un șapte, Mac ridică o mână cu un gest nonșalant, chemând unul dintre agenții de pază îmbrăcați în smoching.

― Fii cu ochii pe el, îi șopti. Sigur are de gând să facă probleme.

― Desigur, domnule.

Pentru Mac era ca o a doua natură să identifice problemele și să le rezolve. Era un parior la a treia generație, iar instinctele îi erau bine șlefuite. Bunicul lui, Daniel MacGregor, făcuse avere asumându-și riscuri. Afacerile imobiliare erau prima dragoste a lui Daniel, care continua să cumpere și să vândă proprietăți, să construiască și să întrețină, deși ajunsese la nouăzeci de ani.

Părinții lui Mac se cunoscuseră într-un cazinou de la bordul unui vapor. Mama lui era dealer la blackjack, iar tatăl lui era un jucător inveterat. Se îndrăgostiseră la prima vedere, fără să știe că Daniel le aranjase întâlnirea, având în minte perpetuarea clanului MacGregor.

Justin Blade deținea deja The Comanche din Vegas și încă un cazinou în Atlantic City. Serena MacGregor îi devenise parteneră, apoi soție. Fiul lor cel mare se născuse știind cum să dea cu zarul. Acum, aproape de a treizecea aniversare, conducea cu o mână de fier The Comanche din Vegas. Părinții avuseseră suficientă încredere în el cât să i-l încredințeze, și nu le dăduse nici un motiv să-și regrete decizia. Cazinoul mergea strună pentru că el se asigura că merge strună. Era o afacere cinstită pentru că așa fusese dintotdeauna. Era profitabilă pentru că era o întreprindere Blade-MacGregor.

Justin credea cu tărie în câștig – și întotdeauna în câștigul curat.

Buzele îi zvâcniră când o femeie de la una dintre mesele de cinci dolari dădu 21 și sări în sus de bucurie. Unii aveau să plece învingători, majoritatea nu, cugetă Mac. Viața este un pariu, iar casa are întotdeauna avantaj.

Se ridică și își croi drum printre mesele de joc. Era un bărbat înalt, într-un costum negru, frumos croit, care-i acoperea cu eleganță mușchii puternici. Originile comanșe erau vizibile în tenul auriu, întins ferm peste pomeți, și în părul negru, lung și des, care încadra un chip uscățiv și vigilent. Dar ochii îi erau de un albastru scoțian, adânci precum apele unui lac de munte și la fel de impenetrabili. Zâmbetul îi era ager și fermecător când un client vechi îl salută, dar nu încetini pasul, căci în birou îl așteptau o mulțime de treburi.

― Domnule Blade? i se adresă o chelneriță.

― Da?

― Tocmai vin de la automate. Femeia mută tava dintr-o mână în alta și încercă să nu suspine sub privirea de un albastru intens cu care o scruta patronul. Este o femeie la jackpotul progresiv. Arată foarte ciudat, domnule Blade. Nu foarte curată, destul de slăbită. Ar putea fi drogată. Doar se holbează la aparat. Mormăie în sinea ei. Mă gândeam că ar trebui să chem paza.

― Voi arunca o privire.

― Nu e prostituată, adăugă ospătărița. Dar fie este bolnavă, fie drogată.

― Mersi, mă ocup eu.

Mac schimbă direcția, îndreptându-se spre zona automatelor. În mod normal, cei de la pază puteau rezolva ușor orice problemă, dar ținea prea mult la cazinoul său ca să nu urmărească situația îndeaproape.

La câțiva metri distanță, Darcy își vârî ultimii trei dolari în aparat. „Ești nebună, își spuse, mânuind cu atenție ultima bancnotă când mașinăria i-o înapoie. „Ți-ai pierdut mințile, părea să strige inima ei înnebunită în timp ce netezi dolarul și îl strecură înapoi în orificiu. Dar, Dumnezeule, era un sentiment atât de plăcut să facă ceva scandalos! Închise ochii, trase aer în piept de trei ori, apoi, deschizându-i, apucă bila roșie și sclipitoare a manetei cu mâna tremurândă.

Și trase.

Stele și luni începură să se perinde prin fața ochilor ei, iar culorile se estompară treptat. Zâmbind din pricina absurdității situației, se lăsă în voia visării pe măsură ce formele se învârteau iar și iar. La fel era și viața ei în acel moment, își zise absentă. Se învârtea iar și iar. Unde avea să se oprească? Încotro avea să o ducă?

Zâmbetul i se lărgi când stelele și lunile își ocupară una câte una locul pe ecran. Erau atât de drăguțe. Meritase prețul doar ca să le poată privi, să știe că, cel puțin, trăsese de manetă. Clic, clic,

Recenzii pentru Mâna câștigătoare

[ebarbule · Evaluare: 5 din 5 stele]

Superba cartea. Foarte originala si plina de optimism. Merita citita.