Amnezie socială: ce știm de fapt despre sclavia romilor?De ce s-ar numi o stradă „Dezrobirii”? Și în București, și în Iași, Ploiești, Constanța sau Caracal? A cui „dezrobire” o fi? E de înțeles să n-ai habar; mulți n-avem niciun reper despre istoria locurilor în care ne-am născut, deși ele vorbesc despre cine suntem.Puzzle-uri de tipul acesta rezolvă sociologul Adrian-Nicolae Furtună, cercetător la Centrul Național de Cultură a Romilor – „Romano Kher”, care face și un doctorat în memoria sclaviei, adică în cum ne amintim ca societate că, timp de 500 de ani (1385-1856), biserica, boierii și domnitorii români au stăpânit, vândut și dăruit romi.Deși o parte din bogăția țării a fost acumulată prin exploatarea și forțarea romilor în sclavie, statul român nu face mai nimic pentru a cunoaște acest trecut și a-l repara. De aceea, reasamblăm această istorie alături de istorici, activiști și artiști romi care au explorat deja această moștenire.În acest prim episod al Obiceiul pământului, îi vei auzi pe sociologul Adrian-Nicolae Furtună, pe Ela Anton, gazda podcastului Hazard, pe Magda Matache, directoarea programului de studii rome de la Harvard, și pe Alina Șerban, care joacă, scrie și regizează spectacole de teatru și filme despre identitatea romă.IDEI PRINCIPALE

Tot ce credem unii despre ceilalți ca etnici romi sau români, e influențat de o poveste amară, care a început în 1385 odată cu primele sute de romi dăruite de domnitorul Dan I, mănăstirii Tismana. Punctul din care ne-au pornit relațiile e unul în care romilor le-a fost negată umanitatea.


Ce înseamnă sclavia? Înseamnă romi în proprietatea bisericilor, boierilor sau a statului. Înseamnă prețuri. În 1600 un bărbat rom „bun de muncă” valora cât un cal. În 1814, Mânăstirea Snagov vindea un sclav cu prețul a patru bivoli. În 1838, un bărbat de 29 ani costa 40 de galbeni, cam cât o pianină modestă sau 20 de chitare. Sclavia mai înseamnă și pedepse. Bătăi cu biciul, coarne și lanțuri pe gâturile și picioarele fugarilor, copii smulși din familie, nunți organizate de stăpânii care decideau cine cu cine să se înmulțească, violul și abuzul repetat al fetelor rome de care stăpânii puteau dispune după bunul plac.


Dependența economică a țăranilor (șerbi, vecini, rumâni) de boieri , nu era același lucru cu stăpânirea romilor. Țăranii nu puteau fi vânduți, dați de pomană sau lăsați moștenire. Nu li se puteau vinde copiii. Pe când romii au fost vânduți, dăruiți, lăsați moștenire sau dați ca zestre timp de 500 ani. Când ești proprietatea cuiva, cuvântul potrivit este „sclavie”. 


În 2020, doar 1 din 3 români considerau că manifestarea urii față de romi ar trebui pedepsită, iar 72% dintre respondenții aceluiași sondaj și-au exprimat neîncrederea în romi. E mai bine ca în 2010, când doar 10% dintre români considerau romii ca fiind, citez, „oameni ca toți oamenii”. Dar e încă foarte grav. Iar asta se vede cel mai bine în sondajele care ne arată că doar 11% dintre români ar fi de acord să se înrudească cu un rom.


Rasismul de azi are rădăcini tocmai în ideea că romii sunt inferiori, străini, diferiți, păgâni, de neatins – deci buni de stăpânit. De acolo ne vine expresia sinistră despre cum romii se îneacă întotdeauna la mal. Înecul proverbial se leagă de fapt de o pedeapsă dată sclavilor fugari, care erau aruncați legați într-o apă învolburată și li se promitea libertatea dacă vor supraviețui.


De ce se numește așa acest podcast? „Obiceiul pământului” e o noțiune de drept, cunoscută și ca „Legea țării” și vine dintr-o perioadă în care eram o populație agrară care nu avea legi scrise. Obiceiul reglementa cine putea ajunge domnitor, impozitele, viața bisericii, organizarea armatei. Tot obiceiul era cel care dicta că etnia romă te făcea inferior. Te nășteai rom, aveai stăpân. Te căsătoreai cu un rom sau cu o romă, deveneai proprietatea stăpânului lor, iar copiii voștri de asemenea. Teoretic, astăzi nu ne mai organizăm societatea după „obiceiul pământului”, dar el este încă în noi.

Obiceiul pă