Ți-am povestit că istoria sclaviei romilor este peste tot în jur, dacă știi să privești. Inclusiv la Muzeul Național de Artă al României, dacă faci un tur cu sociologul Adrian-Nicolae Furtună – cum am făcut noi în acest al treilea episod.Pasiunea lui de-o viață e să sape în arhive vechi de sute de ani, să intervieveze romi și să caute istoria poporului său în spațiile din jurul nostru și în mentalul colectiv. Face asta ca să lase ceva în urmă, pentru cei ca el, care nu se regăsesc în narațiunile care-i înconjoară.„E un loc în care mă regăsesc, așa cum m-am regăsit de multe ori, cel mai des, în societate: din perspectiva celui nevăzut, din perspectiva celui ascuns, care se poate vedea doar dacă este destul de școlit, știi? Dacă nu ești școlit și vii aici ca tânăr rom, care nu cunoști nimic despre istoria romilor, nu ai cum să vezi povestea din spate.”Când se plimbă prin Muzeul de Artă, Furtună își imaginează cum l-ar ajuta exponatele să spună povestea istoriei romilor pentru copii romi, care ar avea astfel șansa să înțeleagă că sunt și ei parte din cultura acestei țări. Că strămoșii lor au contribuit la ce vedem astăzi în muzee.Fă această călătorie prin galerii de artă bisericească medievală, uși ale mănăstirilor de la 1700 sau portrete de boieri și domnitori de la început de secol XIX ca să descoperi o istorie comună. IDEI PRINCIPALE
 Adrian-Nicolae Furtună are 37 ani, e cercetător la Centrul Național de Cultură a Romilor și face un doctorat în memoria sclaviei. Adesea moderează conferințe pe Facebook despre același subiect, pentru că vrea să existe în spațiul public o conversație despre sclavie. Din 2015 și până în prezent a digitalizat sute de documente de arhivă din perioada celor cinci secole de sclavie. La finalul lui 2021 a publicat Sclavia romilor și locurile memoriei, un album de memorie socială.

Căutarea e unul dintre lucrurile care îl definesc pe Nicu încă de mic. Când era copil la Bârlad, își căuta identitatea romă în piața din oraș, unde erau negustorii care vorbeau romani și care aveau povești și glume. 

Adolescența lui Nicu a fost marcată și de dorința de a le vorbi celorlalți despre etnia lui, de a le înșira pe tabla de liceu neamurile de romi și obiceiurile lor, ceva ce astăzi crede că pornește dintr-un complex de inferioritate, moștenit istoric din sclavie. Își dorea să fie acceptat, așa că se grăbea să arate ce îl face diferit, ca să nu le dea majoritarilor ocazia de a-l pune pe o poziție de inferioritate.

Pentru Furtună, turul pe care-l face în acest episod e un exemplu de soluție prin care spațiile culturale din România pot să ilustreze istoria sclaviei. Și-ar dori să ghideze tururi pentru copii. Și-ar dori ca ghidurile audio ale muzeelor să aibă și un traseu recomandat pentru a explora spațiile dintr-o perspectivă a istoriei romilor.

În muzeu, când vede o haină militară expusă, se gândește la ce îți era permis sau nu pe-atunci, în funcție de etnie. Un jilț bisericesc de la mănăstirea Galata din județul Iași îi vorbește despre romii care au fost în proprietatea acesteia. 

Dincolo de a avea un muzeu al romilor, monumente ale sclaviei și străzi ale căror nume să amintească de acest trecut, dincolo de reflectarea corectă a istoriei în manuale, adevărata reconciliere cu trecutul poate veni, crede sociologul, în momentul în care spațiile culturale din România vor fi cu adevărat incluzive și vor reprezenta pe toată lumea.

Furtună crede că găsind conexiunile prezentului cu trecutul sclaviei, vom începe să vorbim și despre sursele inegalității din prezent. O dată cu o conversație asumată, vom înțelege și impactul social și economic al celor 500 de ani de sclavie și vom discuta apoi despre ce putem îndrepta. 

Resurse consultate Adrian Nicolae Furtună, Sclavia romilor în Țara RomâneascăAdrian Nicolae Furtună,  Sclavia romilor și locurile memoriei, un album de memorie socială Conferințele Centrului Național de Cultură a Romilor Romano KherDocumentar despre Ioana Tinculeasa Rudăreasa, produs de Centrul Național