Căutătorul

De Gheorghe Balog-Crișan

Se înserase de ceva vreme, astfel, oamenii mari au plecat la culcare. Pe stradă puține case mai aveau lumină. Peste întunecimea pădurii din apropiere își făcu apariția o lună mare strălucitoare, perfect rotundă. Lumina ei se revărsa peste coroana pomilor, făcând umbre în iarba proaspăt cosită. Nici măcar o adiere de vânt, doar liniște, multă liniște.
Jos pe pământ, rezemat de tulpina înclinată a unui măr bătrân ședea un copil și privea peste pădure hipnotizat de strălucirea Reginei nopți. Chemarea și misterul ei îl împinse afară din casă. Senzația de fericire era prezentă în toată ființa lui. De data aceasta, aceste clipe, le savura fără să fie deranjat de vorbele sau privirile cuiva. Închise ochi încercând să simtă cu ființa.

• Limbă: Română
• Editor: Gheorghe Balog-Crișan
• Data lansării: 16 sept. 2017
• ISBN: 9781370469475

Previzualizare carte

 Căutătorul

Gheorghe Balog-Crișan

Publicat de Gheorghe Balog-Crișan

Copyright 2017 Gheorghe Balog-Crișan

Ediția Smashwords

1

Deodată camera deveni prea mică pentru el, nevoia de spațiu îl scoase afară în curte, dar și aici împrejmuirea îi micșora orizontul. La lumina lunii găsi cu ușurință cărarea ce ducea în ogradă.

În sfârșit printre bătrânii pomi fructiferi se simți în largul lui . Avea spațiu.

Se înserase de ceva vreme, astfel, oameni mari au plecat la culcare. Pe stradă puține case mai aveau lumină. Peste întunecimea pădurii din apropiere își făcu apariția o lună mare strălucitoare, perfect rotundă. Lumina ei se revărsa peste coroana pomilor, făcând umbre în iarba proaspăt cosită. Nici măcar o adiere de vânt, doar liniște, multă liniște.

Jos pe pământ, rezemat de tulpina înclinată a unui măr bătrân ședea un copil și privea peste pădure hipnotizat de strălucirea Reginei nopți. Chemarea și misterul ei îl împinse afară din casă. Senzația de fericire era prezentă în toată ființa lui. De data aceasta, aceste clipe, le savura fără să fie deranjat de vorbele sau privirile cuiva. Închise ochi încercând să simtă cu ființa.

Iarba, copacii, pădurea, luna, cu toți îi transmiteau mesaje de prietenie prin toate celule lui, prezența și realitatea lor, era copleșitoare. Ridică mâinile in sus lăsându-se inundat de viață.

Minutele, orele, nu aveau importanță, când deschise ochi și privi, luna mai urcase pe cer câteva grade.

Se încruntă înfruntând-o cu privirea, cu forța ce-o acumulase în acele momente își desfăcu aripile. Universul îi acceptase provocarea.

Se ridică peste vârful pomilor plutind pe deasupra dealurilor spre lumină. De data aceasta voia să cunoască.

-Cine ești tu? De unde vii?

Își amintea ca prin ceață că o știe demult, că sunt prieteni dintotdeauna, încerca din răsputeri să și-o amintească așa cum a cunoscut-o cândva, în alte vieți.

-Într-o noapte îmi va spune despre ea, vălul va cădea, și voi cunoaște întreg adevărul.

Se ridică în înaltul cerului și privi pământul.

Râurile erau otrăvite, pădurile fără frunze iar câmpiile împărțite în parcele, în capătul cărora se vedeau oameni înarmați care le păzeau de semenii lor.

În orașele aglomerate locuitorii trăiau izolați având în jurul inimi straturi de gheață, iar pe deasupra mulțimii pluteau nori groși de gânduri cenușii. Printre norii aproape negri, lumina abia mai răzbătea la cele câteva plante.

Universul era hotărât să-și retragă viața de pe pământ.

Locuitori unui sfert de planetă se călcau disperați în picioare închinându-se unui os vechi de sute de ani, cerându-i cu disperare să-i salveze.

Un alt sfert se măcelăreau între ei în numele Cerului. O altă mare mulțime se torturau plini de frică și vinovăție renegând viața.

Cei care au mai rămas alergau nehotărâți de la un grup la altul cu speranța că vor găsi adevărul.

Nebunia era pusă în vârful munților slujindu-le de busolă pământenilor, iar înțelepciunea aruncată în praful drumului.

Din loc în loc, pe pământ, rar, la distanțe de sute de kilometri rătăciți, întâmplător, se găseau oameni adevărați care mai purtau în ei sâmburele începuturilor. Ținuți mereu la distanță pentru a fi arătați cu degetul, trăiau în ei înșiși, liberi fericiți, respectând legea. Pentru aceștia din urmă, batjocura mulțimilor, pământul mai era ținut în picioare.

Privind atâta suferință corpul începea din nou să aibă greutate, gravitația îi opri avântul. De sus tot mai slab, percepea neîncetat chemarea