Băutorul de ceață

De Romulus Andriescu

„Am început să scriu pentru că așa am simțit chemarea. E la fel ca preoția: devii păstor de suflete pentru că ai trimitere de sus, de la Tata. Așa s-a croit și destinul meu. Probabil că obârșia mea fălticeneană e de vină. În acest loc binecuvântat am crescut și am primit educație. Școlile, dascălii, istoria literară a orașului – înțesată de nume mari și sonore, care au trecut și trăit pe aici – mi-au creat creuzetul. Mai departe a trebuit să muncesc singur, ca un rob, pe această plantație plină ochi de litere, cuvinte și fraze. Așa am fost, sunt și voi rămâne: un ego ce intersectează anii pe orizontală și verticală, aducându-mi și eu, la rândul meu, contribuția pe care un oraș minunat, numit Fălticeni, mi-o cere.

Mark Twain spunea: «Două zile sunt importante în viața unui om: ziua în care s-a născut și ziua în care a aflat de ce». Tu, cititorule, ai aflat?” (Romulus Andriescu)

• Limbă: Română
• Editor: Publishdrive
• Data lansării: 3 iul. 2017
• ISBN: 9786067422641

Previzualizare carte

tată.

Cuvânt-înainte

Am scris aceste rânduri nu pentru a-mi justifica editarea acestei cărți, ci pentru a înștiința cititorul că acest proiect este unul mai vechi și drag mie, care, iată, în cele din urmă s-a materializat.

Ideea „fierbe" de ceva vreme, dar timpul mi-a jucat din nou feste, nelăsându-mă să-mi duc la bun sfârșit ceea ce începusem acum mai bine de cinci ani. Această idee a prins contur în perioada scurtei mele șederi în orașul luminilor, unde, trebuie să recunosc, am găsit mediul propice pentru a naște și a pune în operă acest proiect.

Cartea se dorește a fi o împlinire a unui efort lăuntric venit de foarte departe, din adâncurile abia sesizabile al existenței mele și nu mi-a dat pace până ce nu s-a văzut născut, așa cum de altfel îi era sortit de multă vreme.

Nu am publicat această carte pentru recunoașterea mea sau pentru pătrunderea mea în „piața de profil". Nu mă interesează absolut deloc acest aspect, cu atât mai mult cu cât lucrarea nu va apuca vreodată să vadă răsăritul de pe rafturile vreunei librării. Este un act simplu de scriere, așa cum am simțit și am crezut că ar fi bine, fără să fi fost influențat foarte tare de factori ce gravitau neîncetat în aerul pe care îl respiram.

Înainte de a încheia, doresc să vă cer cu insistență să nu criticați această scriere, din mai multe motive: este prima mea carte tipărită, între mine și scrierea mea există o legătură afectivă foarte puternică, iar judecata voastră ar întina-o și, nu în ultimul rând, pentru că îmi sunteți rude sau prieteni dragi sufletului meu, care în mod natural ar trebui să salute evenimentul și nu să-l denigreze.

Închei aici această mică alunecare în universul scrierii mele, lăsându-vă pe voi să apreciați (sau nu) dacă am reușit să transmit ceva prin gândurile și cuvintele așternute pe hârtie.

Cu mulțumiri,

Autorul.

Jurnalul tău

Paris, 26.01.2003

Ziare vechi lipite pe pereți,

Poze rupte lipite pe ușă,

Hârtii decolorate aruncate pe podea:

Așa arată camera ta!

Într-un colț de cameră

Pe o masă șubredă

Lângă lampa ta cea veche

Am zărit un jurnal

Deschis la ultima pagină.

Însă ultima pagină

Era nescrisă.

Mă chinuiam să-mi imaginez:

Ce ai fi putut scrie la sfârșit?

Însă

Când ți l-am răsfoit

Am rămas mirat:

Jurnalul tău

N-avea nicio foaie

Scrisă.

N-ai avut nimic de spus?

S-au poate timpul

A șters tot

Ce voiai să-mi spui?

Ultima poezie

Paris, 24.10.2003

Draga mea,

Nu căuta să-nțelegi

De ce.

Nu te mai întreba

Când și

De ce mie.

Când îți vorbeam,

Nu m-auzeai.

Te-ai îndoit de mine,

Ca și acum,

Ca și oricând.

M-ai alungat spunându-mi

Vino!

M-ai înșelat dându-mi

Nimicuri.

Și ai crezut că n-am văzut,

Că n-am știut.

Naivă ți-a fost fapta,

Perversă rațiunea.

Dar ai uitat

Că eu știam de mult…

…de ce? când? și de ce ție?

Curcubeie

Paris, 30.10.2002

Tropice curcubeie,

Alungate pe-o scară

Într-o cameră

Aproape goală

De fantezii monocolore,

Pe care idei suburbane

Le ascut pe umeri arcuiți

De statui ieftine

Și neterminate;

Pilonate de tejghelele umede,

Și mucegăite

Dar pline de har putred.

Își zdrobesc culoarea ireală

Și fără de început

În haosul din pereții cerului.

Așa mor curcubeiele.

Și nimeni nu stă

La capul lor

Să le plângă.

Nedeslușitele vise

Paris, 30.12.2002

Suflete de sori

Alungate pe sinapse

De conștiințe iluzorii.

Zâmbet de aripi

Pe tălpi umede și reci

De regine paralizate

de venin purpuriu.

Trandafiri crescuți

În răcoarea unui vulcan

Apărut

În Siberia sufletului tău.

Abis de sprâncene amestecat

Cu voluptăți de dormitor

în mănuși de servitor

Pe masa ta, iubito!

Credea-i în sinea ta