zoom. gaura de vierme
5/5
()
Informații despre cartea electronică
„ficțiune înseamnă poate că.
poate că o gaură de vierme este și existența umană.
măcar pentru că omul o resimte ca parcurs, mai rapid decât ar fi de dorit, dintr-o zonă necunoscută în alta la fel de necunoscută.
poate că într-o gaură de vierme prezentul e singurul timp posibil.
ce este prezentul fără conștiință? nimic.
conștiința? o amprentă de identificare pe care sinele o numește eu, iar ceilalți el.
criminaliștii presară peste amprente un praf, o substanță destinată scoaterii lor în relief. poezia lucrează și ea cu asemenea prafuri, limbajul expresiv sau alte trucuri.
trebuie să se poată și altfel.
personajul volumului gaura de vierme transferă materialul livrat de conștiință printr-un loc îngust, o fantă. timpul prezent din gaura de vierme: oameni, lucruri și întâmplări la care, din motivele lui, eu nu a renunțat, care sunt vii, active.
trecerea prin fantă presupune comprimare și tensiune și totuși proba trecerii trebuie să fie firescul, normalitatea spunerii. există un punct unde sunetul nu e alterat de efectele distanței în timp sau spațiu.
ce spunem firesc poate fi important, poate interesa cel puțin.“ – g.g.
Legat de zoom. gaura de vierme
Cărți electronice asociate
O sută de kilometri mai la nord Evaluare: 4 din 5 stele4/5Obiectele din oglinda sint mai aproape decit par Evaluare: 4 din 5 stele4/5Recviem pentru nuca verde Evaluare: 3 din 5 stele3/5Trecerea in alt ocean Evaluare: 4 din 5 stele4/5Spitalul manechinelor Evaluare: 4 din 5 stele4/5Drumul furnicilor Evaluare: 5 din 5 stele5/5Maldororiana Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAzi cant jazz Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPoem pentru cei ce nu-s de fata Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluărifoarte foarte aproape Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriEnșpe mii de dimineți Evaluare: 4 din 5 stele4/5Inima ca un pumn de boxeur Evaluare: 4 din 5 stele4/5la pierderea speranței Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAer în iarbă Evaluare: 4 din 5 stele4/5Zei De Lut Evaluare: 3 din 5 stele3/5Exilul Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCondițional optativ Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriIeudul fără ieșire Evaluare: 5 din 5 stele5/5Return to Innocence Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAmintirile unui însingurat Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCele mai frumoase poezii ale anului. Antologie Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLavinucea Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSolitudinea e țara mea Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriO zi. Ultima Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriBine ai venit in America! Evaluare: 4 din 5 stele4/5Roșu, roșu, catifea. Povestiri cu î din i Evaluare: 2 din 5 stele2/5Toamna se numără copacii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriNegru pe alb Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriVisul Care Ma Va Ucide Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCelalalt Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări
Poezie pentru dvs.
Suflet de femeie Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ochiul Lui Dumnezeu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Despre Taine Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCosmaruri Calculate Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDragoste n-are plural Evaluare: 4 din 5 stele4/5Poemele Izolarii Evaluare: 4 din 5 stele4/5Aici Te Iubesc Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăripăpădia electrică Evaluare: 5 din 5 stele5/5Femeia (1889-1891) în transpunerea lui Șerban Foarță Evaluare: 3 din 5 stele3/5Cele mai frumoase poezii ale anului. Antologie Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriOmul π Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriEnșpe mii de dimineți Evaluare: 4 din 5 stele4/5Nebunii Orbi Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDoruri Sfinte-Poezii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDactilografa de noapte Evaluare: 4 din 5 stele4/5Expiratie Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPoezii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Toamna se numără copacii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriTestele De Incultura Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriRiduri Evaluare: 4 din 5 stele4/5Trepte Spre Rai Evaluare: 5 din 5 stele5/5Mina de gânduri Evaluare: 5 din 5 stele5/5Atingeri de catifea Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriNon Stress Evaluare: 2 din 5 stele2/5Inima ca un pumn de boxeur Evaluare: 4 din 5 stele4/5Azi cant jazz Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAm ales iubirea: Poeme Evaluare: 4 din 5 stele4/5Amaraj Evaluare: 5 din 5 stele5/5Solitudinea e țara mea Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriGeniu pustiu Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Recenzii pentru zoom. gaura de vierme
1 evaluare0 recenzii
Previzualizare carte
zoom. gaura de vierme - Geacăr George
george geacăr
zoom. gaura de vierme
poezie
casa de pariuri literare
2013
seria Poezie | colecţia Prezent
© 2013 casa de pariuri literare
www.cdpl.ro | editura@cdpl.ro
editor: un cristian
producţie: Victor Jalbă-Şoimaru
ISBN ePub: 978-606-8342-81-8
ISBN Print: 978-606-8342-80-1
Orice reproducere, totală sau parţială, a acestei lucrări, fără acordul scris al editorului, este strict interzisă şi se pedepseşte conform Legii dreptului de autor.
Lectura digitală protejează mediul
Versiune digitală realizată de elefant.ro
sigla-elefantgeorge geacăr
george geacărS-a născut la 3 februarie 1953 în satul Produleşti, Dâmboviţa.
A absolvit Facultatea de limba şi literatura română din Bucureşti, locuieşte în Târgovişte şi este profesor la şcoala Răzvad.
A frecventat cenaclurile Amfiteatru şi numele poetului. A citit în cenaclul Euridice. A condus Cenaclul din Târgovişte.
Publică texte literare pe clubliterar.com (pe care l-a administrat între 2007-2009).
A debutat în Amfiteatru şi Luceafărul, în ianuarie 1979.
Cărţi publicate:
întâmplări cu creierul meu, poeme, editura Cartea Românească, 1997 (premiul de debut în poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti); concert pentru coarde vocale şi nervi, poeme, editura Cartea Românească, Bucureşti, 2002; Marin Preda şi mitul omului nou, eseu critic, editura Cartea Românească, 2004; eu. zise el, poeme, editura Vinea, 2005.
întâmplări cu creierul meu
Editura Cartea Românească, 1997
după-amiază de martie
se-ntâmplă să fie o haltă minusculă
cu dale de piatră chenăruite de iarbă cu felinar
cu fântână căsuţa din basme de cărămidă roşie
mai există locuri din astea cu tot
ce acum douăzeci-treizeci de ani însemna civilizaţia
cea mai stridentă în mareea de lanuri.
acum zgomotul trenului devine părere. iar fâşâitul
plopului enorm care ocroteşte tabloul mai viu.
un ochi discret te scrutează de după colţ
un pas prudent dă la iveală
găina haltei. meditează
într-un picior apoi face mişcări tot mai normale
semn c-ai intrat în peisaj.
aici timpul trece aşa:
ca vagoanele unui marfar
cu cenuşă
într-o zi cu multă lumină
peste traverse printre care-au început să crească fire de iarbă
şi de la care chiar de s-ar opri
ce s-aştepţi
după-amiază de aprilie
deschid robinetul şi curge din el o picătură de sânge.
îmi spăl mâinile faţa
sunt pregătit.
deschid cutia poştală
din ea începe să curgă un fir de nisip.
urcă până la glezne pân-la genunchi
urcă scările blocului spulberat de siroco
de simun. treaptă cu treaptă. ce kalahari
ce atacamă şi ce arabie. iar eu sunt emirul.
şi voisem să refac legătura cu lumea
dacă mi-a scris cineva.
cât nisip doamne în casa scării ce cactuşi
ce furtună ce val de nisip –
ce va crede mâine dimineaţă femeia de serviciu
despre mine?
ce încredere inconştientă în obiecte
ce amorţeală în leagănul zilei.
treaptă cu treaptă cu ochii închişi acolo sus
să pot pune în fine verbul la timpul trecut.
o oază de linişte vreau. o oază de linişte vrea.
să gândesc frumos despre mine
coerent şi dacă se poate adevărat. dacă se poate.
vreau s-ajung acasă şi eu
de ce facil pentru alţii iar pentru mine e greu?
vreau să bat la uşa mea. să mi