Inima ca un pumn de boxeur

De Nora Iuga

Între cărțile de poezie ale autoarei, Inima ca un pumn de boxeur este una dintre cele mai interesante „deveniri“, una dintre multiplele sale „vieți“ artistice. Prima viață a acestei cărți a început în 1982 prin publicarea volumului la Editura Cartea Românească, constituind împreună cu Scrisori neexpediate și Opinii despre durere revenirea în literatură a Norei Iuga după aproape un deceniu în care poeta a avut interdicție de publicare. (Cezar Gheorghe)

• Limbă: Română
• Editor: Casa de Pariuri Literare
• Data lansării: 23 aug. 2016
• ISBN: 9786068628417

Previzualizare carte

Poezia și particulele elementare ale inimii

Întotdeauna m-a fascinat în poezia și literatura Norei Iuga acea forță indestructibilă care a adunat în jurul ei mai multe generații de tineri poeți și prozatori. Am ascultat-o de mai multe ori în săli pline ochi cu tineri care „consumau" din poezia ei ca și cum aceasta ar fi un narcotic care copleșește trupul și extinde realitatea, asumîndu-și din trăsăturile unei super-conștiințe ce deschide textura timpului și a spațiului. Nu este o simplă supoziție. Ceea ce scriu acum nu este consecința unei exaltări tipice acțiunii poetice. Fenomenul s-a repetat de multe ori, întotdeauna cu aceeași intensitate, despre care pot mărturisi fiindcă eu însumi am fost unul dintre acei tineri care avea nevoie de poezia Norei Iuga. Am plecat întotdeauna de la lecturile ei publice cu mintea și inima revigorate, de parcă versurile jucau rolul unei transfuzii de sînge. Sentimentul general – căci încă nu s-a inventat un mecanism de a măsura exact intermitențele și bătăile inimii în preajma poeziei – era întotdeauna același: aveam siguranța că se întîmplase ceva important, poate mult mai important decît îmi puteam da seama pe moment.

Atracția scriitorilor tineri pentru poezia Norei Iuga este un mister ce se lasă cu greu dezlegat. Nora Iuga a vorbit întotdeauna pe limba tinerilor, nu a uitat niciodată acel geniu al „nedesăvîrșitului, acea inteligență verde a marilor poeți (îmi vin în minte Rimbaud și Lautréamont), pentru că literatura, dar mai ales poezia, se mișcă întotdeauna în direcția „neformatului(Știm asta de la Gombrowicz). Scrisul este mai întîi de toate devenire, întotdeauna incomplet, întotdeauna pe cale de a se face, depășind actualitatea propriei existențe. Este un proces, o „mișcare" a Vieții care traversează atît viul, cît