Autobuzul cu cocosati

De Nora Iuga

De ce Autobuzul cu cocosati?

Pentru ca sint familii pe lumea asta, familii de sfinti, de martiri, de invingatori, familii de tortionari, de turnatori, de intransigenti, de fanatici, familii de infirmi... Infirmii sint cei mai frumosi fiindca nu seamana cu ceilalti, lor le lipsesc partile de vanitate, ei stiu sa puna-n-n loc bucati intregi de iertare si bucatile de iertare sint aripi luminoase de ingeri... Iertati-ma, as putea sa pling acum sugrumind cu sete razbunatorul din voi, incepind cu razbunatorul din mine.

Nora Iuga

• Limbă: Română
• Editor: Casa de Pariuri Literare
• Data lansării: 26 iun. 2018
• ISBN: 9786068628592

Previzualizare carte

Bisturiul pe creier

Volumul Picaj al Ioanei Miron e, de fapt, un poem amplu scris parcă sub imperiul aceleiași stări, una a dezordinii interioare, a haosului existențial. Poezia încearcă să pună ordine într-o lume dezmembrată și schizoidă. Spațiile psihice sunt în acord cu toate acele lucruri dezlocuite de sens. Cea care a decis să depășească un oarecare prag existențial are nevoie de o propulsare spre altceva cu adevărat autentic și plin de conținut. De aici, un război interior, o tentație a punctului zero, un picaj. Cartea nu descrie traiectoria descendentă a unui spirit din ce în ce mai lucid. Nu e vorba aici de o probușire, după cum ar putea sugera titlul. Confruntarea cu limita (suportabilității?) stimulează înfiriparea unei dimensiuni material-spirituale. Materialitatea dură, abrazivă, tăioasă poate fi înțeleasă în două feluri: ca nevoie de echilibru, de fixitate și, mai plauzibil, ca o îngreunare a spiritului dornic de libertate. Dincolo de toate acestea, timpul cunoaște reprezentări clar delimitate: „încet încet ne facem loc aici/ o să ne aciuăm mai bine/ cine ne spune cu adevărat cine suntem cine o să ne descopere/ de ce să taci ține-mă bine minte/ împreună am scotocit prin dărmături/ și cu toate astea n-ai dat impresia de nesiguranță/ să-mi povestești ce și când/ cum și de ce se întâmplă să mai și uităm/ în lipsa concentrării aerul devine îngust/ & străzile cu tot restul/ bitumul cald împăienjenit privirile întinse/ un loc sigur în care te infiltrezi".

După cum cred că rezultă din pasajul citat mai sus, Ioana Miron reușește să confere poeziei sale un timbru specific. Nu e puțin lucru pentru cineva care, iată, debutează acum. Autoarea se lasă cu totul în voia delirului său liric. Când spun delir, nu mă gândesc la ceva necontrolat, ci la