Parteneri contra crimei

De Agatha Christie

Tommy și Tuppence, detectivii spirituali și inteligenți care rezolvă orice mister, se cam plictisesc. Visează la aventuri palpitante și de aceea nu ezită să accepte propunerea șefului serviciilor speciale de a prelua Agenția Internațională de Detectivi Blunt, ca acoperire pentru a-i prinde pe capii unei rețele. Să demaște spioni și otrăvitori, să demonteze false alibiuri și să le pună bețe în roate răufăcătorilor... ei se pricep la toate! De altfel, știu pe de rost toate trucurile celor mai buni detectivi din toate timpurile și abia așteaptă să le pună în aplicare. Este punctul de plecare al unor aventuri periculoase, din care simpaticul cuplu va reuși mereu să scape cu bine.

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 4 mai 2020
• ISBN: 9786063356193

Agatha Christie

Agatha Christie is known throughout the world as the Queen of Crime. Her books have sold over a billion copies in English with another billion in over 70 foreign languages. She is the most widely published author of all time and in any language, outsold only by the Bible and Shakespeare. She is the author of 80 crime novels and short story collections, 20 plays, and six novels written under the name of Mary Westmacott.

Previzualizare carte

Cuprins

Capitolul I

Zâna din apartament

Capitolul II

Un ibric de ceai

Capitolul III

Afacerea perlei roz

Capitolul IV

Aventura sinistrului străin

Capitolul V

Impas la rege

Capitolul VI

Domnul îmbrăcat în ziar

Capitolul VII

Cazul doamnei dispărute

Capitolul VIII

În pielea orbului

Capitolul IX

Omul din ceață

Capitolul X

Plusatorul

Capitolul XI

Misterul de la Sunningdale

Capitolul XII

Casa în care moartea stă la pândă

Capitolul XIII

Un alibi de nezdruncinat

Capitolul XIV

Fiica preotului

Capitolul XV

Casa Roșie

Capitolul XVI

Ghetele ambasadorului

Capitolul XVII

Omul care era Nr. 16

Despre autoare

Partners in Crime

Agatha Christie

The Agatha Christie Roundel Copyright © 2013 Agatha Christie Limited.

Used by permission.

Partners in Crime Copyright © 1929 Agatha Christie Limited.

All rights reserved.

AGATHA CHRISTIE and the AGATHA CHRISTIE SIGNATURE

are registered trade marks of Agatha Christie Limited

in the UK and elsewhere. All rights reserved.

www.agathachristie.com

Editura Litera

O.P. 53; C.P. 212, sector 4, București, România

tel.: [phone]

e-mail: [e-mail]

Ne puteți vizita pe

www.litera.ro

Parteneri contra crimei

Agatha Christie

Copyright © 2017 Agatha Christie Limited

pentru versiunea în limba română

Toate drepturile rezervate

Editor: Vidrașcu și fiii

Corector: Cătălina Călinescu

Copertă: Alex Eser

Tehnoredactare și prepress: Ofelia Coșman

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

CHRISTIE, AGATHA

Parteneri contra crimei / Agatha Christie;

trad.: Lidia Grădinaru. – București: Litera, 2017

ISBN 978-606-33-1783-5

ISBN EPUB 978-606-33-5619-3

I. Grădinaru, Lidia (trad.)

821.111-312.4=135.1

Capitolul I

Zâna din apartament

Doamna Thomas Beresford își schimbă locul de pe divan și se uită tristă pe fereastra aparta­mentului. Perspectiva nu era vastă, constând doar dintr-un mic bloc pe partea cealaltă a drumului. Doamna Beresford oftă și apoi căscă:

– Aș vrea să se întâmple ceva, spuse ea.

Soțul ei o privi dezaprobator.

– Ai grijă, Tuppence, pasiunea asta a ta pentru senzații vulgare mă alarmează.

Tuppence oftă și închise ochii, visătoare.

– Așadar, Tommy și Tuppence s-au căsătorit – spuse ea tărăgănat – și-au trăit fericiți chiar și după aceea. După șase ani erau încă fericiți îm­preună. E extraordinar cum, întotdeauna, lucru­rile sunt altfel de cum te-ai fi așteptat să fie.

– O cugetare foarte profundă, Tuppence. Dar nu originală. Poeți eminenți și încă mai mulți gânditori eminenți au spus-o înainte… și, scu­ză-mă, au spus-o mai bine.

– Acum șase ani, continuă Tuppence, aș fi jurat că, având destui bani ca să cumpăr ce-mi place, și pe tine ca soț, întreaga viață urma să fie un dulce vis nesfârșit, așa cum unul din poeții pe care se pare că îi cunoști atât de bine a spus-o.

– Banii sau eu te-am dezamăgit?

– Dezamăgit nu e chiar cuvântul potrivit, răs­punse blând Tuppence. M-am obișnuit cu bine­le, atâta tot. E ca atunci când nu știi ce plăcut e să respiri pe nas până nu ești răcit.

– Să te neglijez puțin? sugeră Tommy. Să mă duc cu alte femei la cluburi de noapte. Ceva în genul ăsta.

– Degeaba, spuse Tuppence. N-ai face decât să mă întâlnești acolo cu alți bărbați. Iar eu aș ști foarte bine că puțin îți pasă de alte femei, în timp ce tu n-ai să fii niciodată sigur că mie nu-mi pasă de alți bărbați. Femeile sunt mult mai enigmatice.

– Modestia e singurul domeniu în care bărbații dețin supremația, îngână Tommy. Dar ce se pe­trece cu tine, Tuppence? După ce tânjești atât?

– Nu știu. Vreau să se întâmple ceva. Ceva pal­pitant. Nu ți-ar plăcea să urmărim iar spioni germani, Tommy? Gândește-te la zilele primejdi­oase prin care am trecut odată. Bineînțeles că știu că acum lucrezi, mai mult sau mai puțin, în Serviciul Secret, dar asta e doar muncă de birou.

– Vrei să spui că ți-ar plăcea să fiu trimis în fun­dul Rusiei, travestit în contrabandist de alcool, sau ceva în genul acesta?

– Asta n-ar fi bine deloc, spuse Tuppence. N-aș fi lăsată să merg cu tine, or, eu sunt cea care do­rește teribil să facă ceva. Să aibă ce face. Nu asta spun toată ziua?

– Domeniul casnic, sugeră Tommy cu o flutu­rare a mâinii.

– Douăzeci de minute după micul dejun sunt suficiente pentru a păstra o curățenie perfectă în apartament. N-ai de ce să te plângi, nu-i așa?

– Talentul tău de gospodină e atât de mare, Tup­pence, încât aproape că devine monoton.

– Îmi place că recunoști, spuse Tuppence. De­sigur, tu ai munca ta, dar spune-mi, Tommy, nu te apucă uneori un dor tainic de aventură, nu tânjești să se întâmple ceva?

– Nu, răspunse Tommy, sau cel puțin nu cred. E foarte bine să vrei să se întâmple niște treburi… dar s-ar putea să nu fie treburi plăcute.

– Cât de prudenți sunt bărbații! oftă Tuppence. Chiar n-ai nici o dorință secretă pentru o viață ro­mantică… aventuroasă?

– Ce ai citit, Tuppence? întrebă Tommy.

– Gândește-te cât de palpitant ar fi, continuă Tuppence, dacă am auzi o bătaie în ușă și, mergând s-o deschidem, am da de un cadavru clătinându-se.

– Un cadavru n-ar putea să se clatine, spuse Tommy, logic.

– Știi ce vreau să spun. Ele întotdeauna bat chiar înainte de a muri și ți se prăbușesc la pi­cioare bolborosind doar câteva cuvinte: „Leo­pardul cu pete" sau ceva de felul ăsta.

– Îți recomand un curs de Schopenhauer sau Immanuel Kant, spuse Tommy.

– Genul ăsta de lucruri ar fi bun pentru tine. Începi să te îngrași și să devii comod.

– Ba nu, se indignă Tommy. Oricum, tu ești cea care face exerciții pentru slăbit.

– Toată lumea face, spuse Tuppence. Când am zis că începi să te îngrași, a fost în sens metaforic, mă refeream la faptul că începi să prosperi și să devii greoi și comod.

– Nu știu ce-i cu tine, rosti soțul ei.

– Spiritul tău de aventură, îngână Tuppence. E mai bine decât să tânjești după o idilă oarecare. Și mie mi se întâmplă uneori. Visez să întâlnesc un bărbat, un bărbat cu adevărat chipeș…

– Mă ai pe mine, spuse Tommy. Nu-ți ajunge?

– Un bărbat șaten, suplu, teribil de puternic, tipul de bărbat care încalecă orice și prinde cu lasoul cai sălbatici…

– Adaugă pantalonii din piele de oaie și pălăria de cowboy, interveni, sarcastic, Tommy.

– … și care a trăit în Vestul Sălbatic, continuă Tuppence. Mi-ar plăcea să-l fac să se îndrăgos­tească nebunește de mine. Bineînțeles că l-aș res­pinge din virtute și aș fi credincioasă căsătoriei, dar inima îmi va bate în secret pentru el.

– Bine, spuse Tommy. Și eu doresc să întâlnesc o fată cu adevărat frumoasă. O fată cu părul ca spicele de grâu, care să mă iubească cu disperare. Numai că eu nu cred că aș respinge-o… de fapt, sunt foarte sigur că n-aș respinge-o.

– Ăsta-i un temperament mizerabil, spuse Tuppence.

– Zău, Tuppence, ce se întâmplă cu tine? N-ai vorbit niciodată ca acum.

– Nu, dar fierbeam de mult în mine. Vezi tu, e foarte periculos să ai tot ce vrei… inclusiv destui bani ca să cumperi tot felul de lucruri. Ca de pil­dă pălării.

– Ai deja aproape patruzeci și toate seamănă între ele.

– Așa sunt pălăriile, se plânse Tuppence, însă nu sunt cu adevărat la fel. Le deosebesc nuanțele. Am văzut una chiar drăguță în dimineața asta, la „Violette’s".

– Dacă nu ai altceva mai bun de făcut decât să cumperi pălării de care n-ai nevoie…

– Asta-i! spuse Tuppence. Ai nimerit-o! Dacă aș avea ceva mai bun de făcut, presupun că aș face treabă bună. Oh, Tommy, chiar doresc să se în­tâmple ceva palpitant! Simt… simt că va fi bine pentru noi. Dacă am putea găsi o zână…

– Ah! exclamă Tommy. E ciudat că spui asta.

Se ridică și traversă încăperea. Trase un ser­tar de la birou și scoase un mic clișeu pe care i-l înmână.

– Oh! Deci le-ai developat. Care este, cel pe care l-ai făcut tu în camera asta sau cel făcut de mine?

– Cel făcut de mine. Al tău n-a ieșit. Timpul de expunere a fost prea mic. Mereu greșești.

– E drăguț din partea ta să crezi că există un lu­cru pe care-l faci mai bine decât mine, spuse Tuppence.

– O remarcă prostească, ripostă Tommy, dar te iert deocamdată. Ceea ce voiam să-ți arăt este asta.

– Filmul a avut o mică zgârietură, spuse Tup­pence.

– Deloc. Asta, Tuppence, e o zână.

– Tommy, ești idiot.

– Uită-te singură.

Îi dădu o lupă puternică. Prin ea, Tuppence studie cu atenție pata. Văzută astfel, cu puțin efort de imaginație, zgârietura de pe clișeu putea repre­zenta o siluetă înfășurată în voaluri, cocoțată pe galeria căminului.

– Poartă voaluri! Să-i scriem lui Conan Doyle despre asta? Oh, Tommy! Crezi că o să ne îndepli­nească dorințele?

În momentul acela ușa se deschise și un băiat înalt, de cincisprezece ani, despre care nu știai dacă e valet de casă, întrebă într-o manieră magnifică:

– Sunteți acasă, doamnă? Chiar acum a sunat clopoțelul de la intrare.

– Aș fi dorit ca Albert să nu vadă atâtea filme, oftă Tuppence, după ce dăduse afirmativ din cap și Albert ieșise. Acum îl copiază pe un majordom din Long Island. Slavă Domnului că l-am lecuit să mai ceară oamenilor cărțile de vizită și să mi le aducă pe o tăviță.

Ușa se deschise din nou și Albert anunță: „Dom­nul Carter", ca pe un nume regal.

– Șeful, murmură Tommy foarte suspicios.

Tuppence sări în picioare cu o exclamație de bucurie și-l salută pe bărbatul înalt, cărunt, cu ochi pătrunzători și cu surâs obosit.

– Domnule Carter, mă bucur mult să vă văd.

– Asta e bine, doamnă Tommy. Acum răspun­de-mi la o întrebare. Cum e viața, în general?

– Mulțumitoare, dar monotonă, replică Tup­pence făcând cu ochiul.

– Din ce în ce mai bine, spuse domnul Carter. E clar că vă găsesc în dispoziția potrivită.

– Asta sună promițător, spuse Tuppence. Și in­citant. Albert, încă în rol de majordom din Long Island, aduse ceai. Când operațiunea fu dusă la capăt fără ghinion și Albert închise ușa după el, Tuppence izbucni din nou:

– Vreți să ne spuneți ceva, domnule Carter, nu-i așa? Aveți de gând să ne trimiteți în fundul Rusiei?

– Nu chiar, răspunse domnul Carter.

– Dar pe-aproape.

– Da… pe-aproape. Nu cred că sunteți genul de oameni care ocolesc riscurile, nu-i așa, doamnă Tommy?

Ochii lui Tuppence se măriră de emoție.

– Există o anumită treabă de făcut pentru De­partament și mi-am imaginat… mi-am imagi­nat… că vi s-ar potrivi.

– Continuați, spuse Tuppence.

– Văd că ați luat Daily Leader, continuă dom­nul Carter, apucând ziarul de pe masă.

Urmări coloana cu anunțuri și, indicând cu degetul unul anume, împinse ziarul spre Tommy.

– Citește, spuse.

Tommy se execută.

– „Agenția Internațională de Detectivi. Direc­tor, Theodore Blunt. Cercetări particulare. Perso­nal numeros, alcătuit din detectivi de încredere și cu înaltă calificare. Discreție desăvârșită. Con­sultații gratuite. 118 Halehan Street, W.C."

Se uită întrebător la domnul Carter. Acesta dădu din cap.

– Această agenție de detectivi a încetat să existe de câtva timp, îngână el. Un prieten al meu a achi­ziționat-o pe nimic. Ne gândim s-o punem din nou pe picioare… să spunem pentru șase luni. Dar, în acest timp, se înțelege că va avea nevoie de un director.

– Dar ce-i cu domnul Theodore Blunt? întrebă Tuppence.

– Domnul Blunt mă tem că a fost cam in­discret. De fapt, Scotland Yard a trebuit să inter­vină. Domnul Blunt este reținut pe cheltuiala guvernului și nu ne va spune nici jumătate din ceea ce am vrea să știm.

– Înțeleg, domnule, spuse Tommy. Sau cel pu­țin așa cred.

– Îți sugerez un concediu de șase luni. Sănătate șubredă. Și, bineînțeles, dacă vrei să preiei o agen­ție de detectivi sub numele de Theodore Blunt, asta n-are nici o legătură cu mine.

Tommy își privi serios șeful.

– Și instrucțiunile, domnule?

– Cred că domnul Blunt a făcut câteva afaceri cu străinii. Caută niște scrisori albastre cu timbre rusești de la un negustor de șuncă dornic să-și găsească nevasta sosită aici ca refugiată acum câțiva ani. Urmărește timbrele și ai să găsești scris dedesubt numărul 16. Fă o copie a acestor scrisori și trimite-mi originalele. De asemenea, dacă vine cineva și face vreo referire la numărul 16, anun­ță-mă imediat.

– Am înțeles, domnule, spuse Tommy. Și în afară de aceste instrucțiuni?

Domnul Carter își culese mănușile de pe masă și se pregăti de plecare.

– Poți să conduci agenția cum îți place. Îmi imaginez că – ochii îi licăriră ușor – ar putea fi amuzant pentru domnul Tommy să dea o mână de ajutor la o mică treabă de detectiv.

Capitolul II

Un ibric de ceai

Câteva zile mai târziu domnul și doamna Beresford preluară Agenția Internațională de Detectivi. Aceasta era la etajul al doilea al unei clădiri cam dărăpănate din Bloomsbury. În micul birou de la intrare se instalase Albert, care, aban­donând rolul de majordom din Long Island, îl luase pe cel de băiat de serviciu, rol pe care îl juca la perfecție. O pungă de bomboane, mâini pătate de cerneală și un aer preocupat erau, în concepția sa, caracteristicile personajului.

Din biroul de la intrare, două uși duceau la alte două birouri. Pe una era scris „Funcționari. Pe cealaltă „Director. În spatele ultimei se afla o mică încăpere confortabilă, mobilată cu un imens birou în genul celor ale oamenilor de afaceri, o gră­madă de dosare artistic înșiruite, toate goale, și câteva scaune solide îmbrăcate în piele. La birou stătea falsul domn Blunt, încercând să arate ca unul care conducea de o viață o agenție de detectivi. La îndemâna lui se afla, bineînțeles, un telefon. Tuppence și cu el repetaseră câteva efecte telefonice, iar Albert își primise și el instrucțiunile.

În camera alăturată stătea Tuppence, dacti­lografa. Biroul conținea mesele necesare, scaune de calitate inferioară celor din camera marelui șef și o lampă de gaz pentru preparat ceai.

Nu lipsea nimic, în afară de clienți.

În elanul începutului, Tuppence nutrise spe­ranțe mari.

– O să fie grozav, declarase ea. O să prindem criminali și o să descoperim bijuterii de familie furate și o să găsim oameni dispăruți și o să iden­tificăm delapidatori.

La acest punct, Tommy se simțise dator să afi­șeze o notă mai descurajatoare.

– Calmează-te, Tuppence, și încearcă să uiți literatura polițistă de proastă calitate pe care obiș­nuiești s-o citești. Clientela noastră, dacă vom avea vreodată o clientelă, va consta doar din băr­bați care își urmăresc nevestele și din neveste care își urmăresc bărbații. Probele pentru divorț sunt singura sursă de trai a detectivilor particulari.

– Uf! spuse Tuppence, încrețindu-și sâcâită nasul. N-o să ne atingem de cazuri de divorț. Tre­buie să ne ridicăm la nivelul profesiei noastre.

– D-da, spuse Tommy cu îndoială.

Iar acum, la o săptămână după instalare, com­parau notele cu un oarecare regret.

– Trei femei tâmpite ai căror bărbați au plecat în weekenduri, oftă Tommy. N-a venit nimeni în timp ce am fost la masă?

– Un bărbat gras cu o nevastă nestatornică, oftă cu tristețe și Tuppence. De ani de zile citesc în ziare că numărul divorțurilor e în creștere, însă nu mi-am dat seama de asta până săptămâna tre­cută. Mi-e rău și am obosit spunând: „Nu ne ocupăm de cazurile de divorț".

– Am dat un anunț acum în privința asta, îi reaminti Tommy. Așa că n-o să mai fie atât de rău.

– Cred că anunțul nostru sună și foarte ten­tant, spuse Tuppence cu o voce melancolică. În tot cazul, n-am de gând să mă dau bătută. Dacă va fi nevoie, am să comit eu însămi o crimă, iar tu va trebui s-o descoperi.

– Și la ce ar ajuta? Gândește-te la ce am să simt eu când am să-ți spun un duios rămas-bun în Bow Street… sau o fi Vine Street?

– Te gândești la trecutul tău de burlac, îl înțepă Tuppence.

– Old Bailey, asta voiam să spun.

– Ei bine, trebuie să facem ceva. Clocotim de talent și nu avem nici o șansă să ni-l exercităm.

– Mi-a plăcut întotdeauna ciudatul tău opti­mism, Tuppence. Se pare că nu ai absolut nici un dubiu că ai talent.

– Bineînțeles, spuse Tuppence, deschizându-și larg ochii.

– Și totuși n-ai nici un fel de cunoștințe în materie.

– Păi, am citit toate romanele polițiste publi­cate în ultimii zece ani.

– Și eu, spuse Tommy, dar am un fel de pre­simțire că n-au să ne fie de prea mult ajutor.

– Mereu ai fost pesimist, Tommy. Să crezi în tine… e mare lucru.

– Crezi tu destul.

– Desigur că în poveștile polițiste totul e per­fect, spuse gânditoare Tuppence, și asta pentru că se lucrează invers. Vreau să spun că, dacă știi so­luția, poți aranja indiciile, intriga. Mă întreb…

Se opri, încruntând din sprâncene.

– Da?

– Am o idee, spuse Tuppence. Nu e prea clară, dar e pe cale să se contureze. Se ridică hotărâtă. Cred că am să mă duc să cumpăr ceea ce îți spuneam.

– Oh, Doamne! Altă pălărie!

– Una foarte drăguță, răspunse Tuppence cu demnitate.

Ieși, cu o expresie de hotărâre pe față.

În zilele următoare, Tommy se întrebă curios care era ideea. Tuppence doar dădu din cap și-i spuse să-i lase timp.

Și apoi, într-o binecuvântată dimineață, sosi primul client și tot restul fu dat uitării.

Se auzi o bătaie în ușa biroului de la intrare, iar Albert, care tocmai sugea o bomboană mentolată, urlă un inteligibil „intră!". Apoi, în surpriza și încântarea lui, înghiți cu totul bomboana. Căci ceea ce vedea arăta ca un Lucru Adevărat.

Un tânăr înalt, îmbrăcat elegant și cu gust, stătea în ușă, ezitând.

„Un nobil, dacă a existat vreodată unul", își spuse Albert. Judecata lui în astfel de probleme era bună.

Tânărul avea în jur de douăzeci și patru de ani, un minunat păr lucios dat pe spate, o tendință de cearcăne în jurul ochilor și, practic, nici o bărbie despre care se putea vorbi.

În extaz, Albert apăsă pe un buton de sub pu­pitrul său și aproape imediat un țăcănit de bătut la mașină răzbătu dinspre biroul „Funcționari".

Tuppence își preluase grăbită sarcina. Efectul acestei atmosfere zumzăitoare de lucru urmărea să-l impresioneze pe tânărul domn.

– Hei! începu el. Aici e, cum îi zice… agenția de detectivi… străluciții detectivi ai lui Blunt? Știi, personalul ăla numeros și tot tacâmul?

– Doriți să vorbiți personal cu domnul Blunt, domnule? întrebă Albert cu un aer de parcă se îndoia că acest lucru putea fi posibil.

– Păi… da, flăcăule, cam asta era ideea. Cum să fac?

– Presupun că nu aveți programare?

– Mă tem că n-am.

– Întotdeauna e de preferat să dați un telefon mai întâi, domnule. Domnul Blunt e teribil de ocupat. În momentul de față e consultat într-o problemă de Scotland Yard.

Tânărul păru impresionat în mod corespun­zător.

Albert își coborî glasul și transmise informația într-o manieră amicală.

– Un furt de documente importante dintr-un birou guvernamental. Vor ca domnul Blunt să se ocupe de caz.

– Nu zău? Înțeleg. Trebuie că e cineva.

– E șeful, domnule, spuse Albert. Asta e.

Tânărul se așeză pe un scaun greoi, total in­con­știent de faptul că făcea obiectul unei pătrun­zătoare cercetări a două perechi de ochi care îl priveau prin două vizoare cu abilitate… cei ai lui Tuppence, în pauzele bătutului frenetic la mașină, și cei ai lui Tommy, așteptând momentul prielnic.

– Șeful e liber acum. Am să mă interesez dacă vă poate primi, spuse Albert și dispăru pe ușa pe care era scris „Director".

Reveni imediat.

– Vreți să mă urmați, domnule?

Vizitatorul fu introdus în biroul directorului și un tânăr cu fața plăcută, păr roșu și cu aer inte­ligent se ridică să-l salute.

– Luați loc. Doreați să mă consultați? Sunt domnul Blunt.

– Oh, adevărat? Păi, sunteți îngrozitor de tânăr, nu-i așa?

– Perioada bătrânilor s-a sfârșit, zise Tommy, fluturându-și mâna. Cine a cauzat războiul? Bă­trânii. Cine e răspunzător pentru actuala rată a șomajului? Bătrânii. Cine e răspunzător pentru fiecare lucru rău ce s-a petrecut? Din nou spun,