Singura La 40 De Ani: Confesiunile Unei Nefamiliste

De Rafaela Melinte

Nu s-a maritat niciodata si a intrat deja in al patrulea deceniu al vietii sale. Multi ii plang de mila, insa este ea intr-adevar de compatimit?
Fericirea pe care o afiseaza e reala sau constituie doar o masca menita sa ii ascunda asa-zisele goluri sufletesti?
Ai invitat-o in oras si, desi ar trebui sa se simta flatata ca te-ai uitat la ea si nu la una mult mai tanara, te-a refuzat zambind. Nu iti vine sa crezi... Afla explicatia in paginile acestei carti!
Vrea copii cu orice pret, altfel societatea o va considera un caz pierdut. Sa fie, oare, asa?
,,Singura la 40 de ani - Confesiunile unei nefamiliste" este o lectura indrazneata si controversata care va aduce noi perspective asupra imaginii de ,,fata batrana", insa ii va si deranja pe posesorii de clisee...

• Limbă: Română
• Editor: Rafaela Melinte
• Data lansării: 15 dec. 2020
• ISBN: 9786060711810

Previzualizare carte

Confesiunile unei nefamiliste

Copyright

Singură la 40 de ani: Confesiunile unei nefamiliste

COPYRIGHT 2020 RAFAELA MELINTE

COPYRIGHT 2020 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-181-0

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii SINGURĂ LA 40 DE ANI: CONFESIUNILE UNEI NEFAMILISTE, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

SINGURĂ LA 40 DE ANI

COPYRIGHT

CUVÂNT ÎNAINTE

CAPITOLUL 1: CEL CARE MI-A DESCHIS SAU ÎNCHIS OCHII

CAPITOLUL 2: O AVENTURĂ DE O… VIAŢĂ

CAPITOLUL 3: LIMITE NELIMITATE

CAPITOLUL 4: DE CE EA NU TE-A VRUT

CAPITOLUL 5: FEMINITATE LA ALEGERE

CAPITOLUL 6: ÎNCĂ VALABILĂ

CAPITOLUL 7: MAMA NIMĂNUI ŞI TOTUŞI A TUTUROR

CAPITOLUL 8: NICI GRASĂ, NICI SLABĂ

CAPITOLUL 9: PATIMILE CĂSNICIEI: NU, MULŢUMESC!

CAPITOLUL 10: NEVESTE DISPERATE

CAPITOLUL 11: DIN GENERAŢIE ÎN GENERAŢIE

CAPITOLUL 12: CAT LADY

CAPITOLUL 13: FEMEIE DE CARIERĂ DE ACASĂ

CAPITOLUL 14: AM SCHIMBAT PREFIXUL, DAR NU ŞI MACAZUL

CAPITOLUL 15: DULCE LIBERTATE

CAPITOLUL 16: DON’T CRY FOR ME, ARGENTINA!

CAPITOLUL 17: „SINGURĂTATE" ÎMPĂRTĂŞITĂ

CAPITOLUL 18: CHIAR N-AU INTRAT ZILELE ÎN SAC

CAPITOLUL 19: ATENŢIE, SE ÎNCHID UŞILE! URMEAZĂ STAŢIA... TINERETULUI?

CAPITOLUL 20: SCRISOARE PENTRU CEL CARE MĂ AŞTEAPTĂ

CAPITOLUL 21: LECŢII DE VIAŢĂ

CAPITOLUL 22: CONCLUZIE

EPILOG

MULŢUMIRI

CUVÂNT ÎNAINTE

Dragii mei cititori,

Vă mulţumesc că aţi ales să cumpăraţi această carte şi sper să vă placă să o citiţi la fel de mult cum mi-a plăcut mie să o scriu.

E minunat faptul că sunteţi pasionaţi de lectură, dar dacă îmi permiteţi un sfat, încercaţi să nu vă trăiţi vieţile citind prea mult. Orice patimă este o patimă. E adevărat că lectura e mult mai benefică decât fumatul sau băutura. Totuşi, dacă terminaţi o carte şi imediat începeţi alta, e posibil să fugiţi oarecum de realitate, să vă pansaţi rănile delectându-vă cu rândurile scrise de alţi oameni ca şi voi, intrând în universuri paralele, din dorinţa de a evita propria durere.

Pare ciudat să auziţi aşa ceva tocmai de la un scriitor, însă îndemnul meu e să vă duceţi să vă trăiţi vieţile cât mai mult, căci doar experimentând puteţi să vă desăvârşiţi măreţia.

Continuaţi totuşi să şi citiţi (cititul de calitate vă îmbogăţeşte în interior şi vă fereşte şi de Alzheimer ), dar fiţi întotdeauna foarte, foarte selectivi cu conţinutul, fiindcă timpul este preţios, iar sufletele voastre merită doar ce e mai bun.

Cu consideraţie,

Rafaela Melinte

CAPITOLUL 1. CEL CARE MI-A DESCHIS SAU ÎNCHIS OCHII

Se zice că dragostea nu vine când o cauţi, ci ea te surprinde precum o adiere de vară care apare din senin. Pe de altă parte, aud de la toată lumea:

„Ar trebui să ieşi mai des, să cunoşti lume, să participi la evenimente şi petreceri! Doar în felul acesta vei ajunge să întâlneşti pe cineva special. Du-te la un muzeu, du-te la un spectacol, pleacă într-o excursie!".

Ok, deci cine are dreptate până la urmă? Nu mai înţeleg nimic. Ori îmi văd de viaţă fără niciun fel de aşteptări, ori devin super sociabilă şi mă expun în speranţa că la un moment dat mă va găsi Făt-Frumos.

Dacă stau să analizez relaţiile din trecutul meu, „aleşii" din vremurile respective au apărut în ambele situaţii simultan. Adică, într-adevăr, nu mă aşteptam, dar în acelaşi timp eram undeva în lume, în niciun caz închisă în casă, sperând să cadă jumătatea mea din cer. Mai precis, îmi urmam pasiunile fără a avea vreun plan ca de acolo să decurgă altceva. În liceu eram îndrăgostită de limba franceză. Frecventam Institutul Francez şi biblioteca şi aşa am cunoscut... un francez. În facultate, eram înnebunită după călătorii şi aveam o preferinţă anume pentru ţările mediteraneene. În felul acesta am cunoscut... un grec. Mai târziu, pe la 30 de ani au început să mă intereseze subiectele legate de nutriţie şi aşa am cunoscut... un activist vegan. În concluzie, eram eu însămi fără a mă focaliza pe găsirea unui partener. El îşi făcea apariţia când mă aflam în elementul meu. De fiecare dată când am forţat nota a ieşit prost. Şi am forţat nota de destul de multe ori: anunţuri matrimoniale, site-uri de flirt, speed dating, serate pentru celibatari etc. În aceste contexte, fie întâlneam persoane care nu îmi plăceau destul de mult şi erau la fel de disperate ca mine, fie încercam să încep o relaţie şi ea nu se închega. Aşa a fost cu ultimul meu prieten, cel care mi-a sfâşiat inima şi mi-a erodat încrederea în bărbaţi.

Ne-am cunoscut pe internet şi, spre deosebire de ceilalţi care m-au abordat, el avea un farmec aparte. M-a vrăjit cu personalitatea lui puternică, înainte chiar să îmi trimită o poză ca să îmi fac idee cu cine am de-a face. Mă curta şi mă flata aşa cum procedau domnii din generaţiile de dinainte. Aveam nevoie de cuvintele lui dulci şi de atenţia cu care mă învăluia. Mă simţeam specială când telefonul suna în fiecare seară şi ne pierdeam în conversaţii preţ de ore întregi până când miezul nopţii ne îmbia către vise şi mai dulci.

I-am cerut, în sfârşit, o fotografie, deşi el mă avertizase că nu o să îmi placă ce văd. Ardeam de curiozitate şi, când, în sfârşit, s-a deschis ataşamentul e-mailului trimis în după-amiaza parfumată de aprilie, am rămas mai mult decât mulţumită. Da, nu era vreo frumuseţe, însă nicidecum groaznic, aşa cum se vedea el. Vorbim de un tip masiv şi totuşi nu obez. Ok, poate o idee supraponderal. Braţe vânjoase. Buze cărnoase. Ochi turcoaz. Păr cafeniu închis. Cu alte cuvinte: acceptabil. Totul venea la pachet cu o gentileţe rar întâlnită în zilele noastre şi cu o cultură generală impresionantă. Pe de altă parte, emana o energie greoaie şi avea un aer misterios. Ceva îmi spunea că mă va face să sufăr. Of, dacă mi-aş fi ascultat intuiţia...

Nu l-am putut refuza, fiindcă, bun sau rău, era unic. Zecile de mesaje banale pe care le primisem de la alţii sunau toate la fel. Niciun pic de originalitate. Şi iată-mă decisă să îl întâlnesc în carne şi oase pe cel care îmi promitea deja un viitor roz.

Era încă răcoare afară, aşa că mi-am tras pe mine un palton alb, ceea ce contrasta cu părul meu negru ca abanosul. M-am urcat pe nişte tocuri destul de înalte şi m-am îndreptat grăbită către barul din Centrul Vechi pe care mi-l indicase.

L-am zărit la intrare. Era vizibil emoţionat, afişa o mină serioasă şi... în realitate arăta mai matur decât în poză. Primul impuls a fost să nu am nimic de-a face cu el, dar, din politeţe, să îi onorez invitaţia la cafea. Până la urmă, nu strica să stau de vorbă şi să mai cunosc un om. Nici nu doream să îl judec prin prisma aspectului fizic. Poate că era totuşi un tip interesant. Ne-am aşezat la o masă şi ne-am comandat câte un pahar de vin. Eu, care niciodată nu consum alcool, am hotărât că aveam nevoie de mai multă dezinvoltură în acea zi care se transformase pe nesimţite în seară. Ceasurile se scurseseră unul după altul, iar noi eram pierduţi în universul meu şi al lui pe care încercam să le împletim. Să fi fost vinul, să fi fost singurătatea, să fi fost şarmul lui... Nu ştiu. Cert e că ceea ce se dorise a fi o întâlnire de o oră se transformase, de fapt, în ceva interminabil. Două perechi de ochi, două inimi... la fel de însetate după intimitate sufletească şi carnală. Deja ne conectaserăm la un anumit nivel.

Am ieşit din local undeva aproape de miezul nopţii. Mi-a strâns mâna cu căldură şi mi-a spus că vrea să mă revadă. M-a condus spre staţia de autobuz după ce am trecut de cheiul Dâmboviţei şi până să ajung acasă, m-a sunat să mă întrebe dacă sunt bine. Am mai petrecut două ore la telefon. Incredibil! Străinul de ieri era acum personajul principal din viaţa mea. Atât de mult se precipitaseră lucrurile. Atât tânjeam după afecţiune. Atât de tare mă grăbeam...

Nu puteam să adorm, deşi a doua zi trebuia să mă prezint la birou cu forţe proaspete, însă

Recenzii pentru Singura La 40 De Ani

[Alexa · Evaluare: 5 din 5 stele]

Această carte trebuie citită de toate femeile cu vârsta cuprinsă între 30 și 100 de ani. Mi-a plăcut.