Sangele apa nu se face: Cazul Bartha, #1

De Otilia Iacinschi

Cadavrul unui bărbat găsit înecat în Tamisa deschide poarta unor investigații surprinzătoare, făcând legătura cu un caz mai vechi, neelucidat. Ana și fiica sa Victoria trec prin momente dramatice din cauza fostului soț, intrând fără voie într-un labirint de intrigi și afaceri dubioase, cu rădăcini adânci plecând din Europa de Est și până în interiorul Poliției Metropolitane din Londra.

Vor reuși Superintendent McKnight si Commander Camilla Gillian să descopere autorul și motivul crimelor? Până unde se întinde caracatița corupției ?

Primul volum al seriei Cazul Bartha răspunde la câteva dintre aceste întrebări și conturează deja noile capitole din volumul următor.

• Limbă: Română
• Editor: Otilia Iacinschi
• Data lansării: 28 apr. 2023
• ISBN: 9798223012511

Previzualizare carte

Otilia Iacinschi

CAZUL BARTHA

Volumul 1

Sângele apă nu se face

(Blood is thicker than water)

Coperta ilustrată de

Iza Iacinschi

Prefață

Atrebuit să vină o pandemie asupra omenirii, ca în sfârșit să pot găsi timpul și inspirația de a scrie această carte. Ȋn toate lucrurile rele se găsește și o parte bună. La mine așa a fost.

Cum am început prima frază, prima pagină ? Nici măcar nu e meritul meu, s-a luat ca să zic așa, de la fata mea. Ea începuse să scrie o poveste științifico-fantastică, o îmbinare între istorie, arhitectură și viziune artistică.

Ȋmi citea în fiecare dimineață ce scrisese peste zi, când ne luam împreună cafeaua virtuală prin video chat, la începutul pandemiei de Covid-19.

Scrie și tu o carte, mum mi-a zis și așa s-a produs declick-ul.

Cred că mulți dintre cei care îmi vor citi cartea – și nădăjduiesc că în curând vor fi cărțile – s-au gândit cel puțin o dată în viață că trebuie să scrie ceva. Să lase ceva din gândurile lor și celorlalți.

Dacă pot spune ceva în acest sens, este că toate se leagă în viața noastră. Tind să cred că nimic nu este întâmplător. Toate experiențele noastre de viață, mai devreme sau mai târziu își arată menirea, conexiunea.

Toate au un început și un sfârșit. Ei, bine, eu m-am jucat puțin cu sfârșitul în acest prim volum, pe de o parte pentru că nu îmi plac sfârșiturile, iar pe de altă parte pentru că prefer să văd sfârșiturile ca alte începuturi.

Așa că dragă cititorule, dacă ai răbdarea să citești până la capăt, să știi că te așteaptă și volumul următor.

O precizare referitoare la numele personajelor, întâmplările și locurile, toate sunt fictive, orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare și face parte din inspirația autorului.

Terminat pe 21-Aug-2021, București.

Redactat până pe 29-Oct-2022, București, Dubai și Maldive.

Ediția revizuită până pe 28-Apr-2023.

Cu drag pentru Iza.

Cuprins

Prefață

Capitolul 1 – Ana

Capitolul 2 – Victoria

Capitolul 3 – Ana

Capitolul 4 – McKnight

Capitolul 5 – The 4

Capitolul 6 – The Old Roar

Capitolul 7 – Victoria

Capitolul 8 – Borought Street

Capitolul 9 – The 4

Capitolul 10 – McKnight

Capitolul 11 – Nayra

Capitolul 12 – Ana

Capitolul 13 – Nayra

Capitolul 14 – Ana

Capitolul 15 – McKnight

Capitolul 16 – Ana

Capitolul 17 – McKnight

Capitolul 18 – Vicky

Capitolul 19 – McKnight

Capitolul 20 – Ana

Capitolul 21 – Nayra

Capitolul 22 – McKnight

Capitolul 23 – Victoria

Capitolul 24 – McKnight

Capitolul 25 – Victoria

Capitolul 26 – McKnight

Capitolul 27 – Ana

Capitolul 28 – Victoria

Capitolul 29 – Nayra

Capitolul 30 – Dea

Capitolul 31 – Ana

Capitolul 32 – Gillian

Capitolul 33 – Nayra

Capitolul 34 – Ana

Capitolul 35 – Gillian

Capitolul 36 – Dea

Capitolul 37 – Victoria

Capitolul 38 – Ana

Capitolul 39 – Gillian

Capitolul 40 – Victoria

Capitolul 41 – Ana

Capitolul 42 – McKnight

Capitolul 43 – Ana

Capitolul 44 – Victoria

Capitolul 45 – Dea

Capitolul 46 – Nayra

Capitolul 47 – Ana

Capitolul 48 – McKnight

Capitolul 49 – Ana

Capitolul 50 – Jensen

Capitolul 51 – Gillian

Capitolul 52 – Jensen

Capitolul 53 – Nayra

Capitolul 54 – McKnight

Capitolul 55 – McKnight

Capitolul 56 – Gillian

Capitolul 57 – Ana

Capitolul 58 – McKnight

Capitolul 59 – Victoria

Capitolul 60 – Tovarășu`

Capitolul 61 – The Old Roar

Capitolul 62 – McKnight

Capitolul 63 – Gillian

Capitolul 64 – McKnight

Capitolul 65 – Ana

Capitolul 66 – Victoria

Capitolul 67 – Victoria

Adnotări

Capitolul 1 – Ana

Ana ajunsese în gară și căuta panoul cu plecările trenurilor. Ȋl căuta pe al ei, să vadă la ce linie să se ducă. Nu așteptă prea mult, era deja staționat și oamenii începuseră să se urce, ca întotdeauna cu grabă, de parcă trenul ar fi plecat chiar în clipa aceea. Așteptă, nu îi plăcea să se înghesuie, i se părea necivilizat și inutil.

Atunci îl văzu. Și el aștepta ca și ea. Ȋl recunoscu imediat, nu se schimbase prea mult. Ȋncercă să își aducă aminte când îl văzuze ultima oară, ultima privire, ultima îmbrățisare. Nu reușea să își amintească și lucrul acesta o uimea.

O văzu și el și rămase o clipă blocat. Anei i se păru că nu știa dacă să zică ceva sau să se facă mai bine că nu o vede, cum ar fi tipic bărbatului care fuge de răspundere.

Ea îi zâmbi, el stătea ca prostul. Femeia se întrebă cum poate pământul ăsta să fie atât de rotund și tocmai ei doi să se întâlnească după atâția ani. Ȋl lăsă așa și începu să urce scările de la vagon, căutându-și un loc în compartiment.

Se gândi dacă să se întoarcă și să îl întrebe ce mai face, care mai era viața lui. Omul acesta fusese soțul ei patru ani, îl iubise nebunește, dar ceva o făcea să meargă înainte zâmbind. Până la urmă el era un capitol închis în viața ei, închis cu durere și dezamăgire după multe așteptări, dar închis și pus lacătul.

Auzise de la o fostă colegă că plecase din Marea Britanie după ce se despărțiseră, adică după ce el se despărțise, după ce o lăsase singură cu un copil mic și dispăruse.

Ana se bucură să constate că amintirea lui nu o mai durea, nu simțea nimic când rememora acea experiență, era ca o linie care nu mai pulsează pe ecranul cardiografului după ce pacientul moare. Nu știa cum, dar această constatare o bucura, era o victorie pe care o obținuse greu și după mult timp. Acum își dorea să nu îi fi luat atât de mult timp.

Găsi un loc la geam. Bun. Mai bine să se așeze confortabil și să își deschidă cartea, avea mereu la ea câte una când mergea spre birou.

Oare ce i-ar fi spus dacă îi dădea bună ziua? Nici nu își duse gândul până la capăt când îl observă cum se apropie de compartimentul ei, strecurându-se printre oameni. Deschise ușa și acum ea era cea care se blocase. Amuțise, nu știa ce să facă, așa coincidență era prea mult chiar și pentru ea.

El părea nervos. O salută.

-  Bună Ana, ce faci? zise grăbit și o privi în treacăt.

Femeia nu știa ce să răspundă, începuse să se simtă prost, nu era în stare să scoată niciun sunet.

El continuă și parcă devenise mai vioi:

-  Sper că ești bine. Am ceva să vorbesc cu tine, spuse așezându-se pe scaunul liber din fața ei.

-  Bine dar... reuși să exclame Ana. Era stupefiată, după atâția ani în care nu dăduse niciun semn de viață, nu întrebase nici măcar o dată de copilul lor, nu plătise nici pensia alimentară ... ce tupeu, îi vorbea de parcă nu se întâmplase nimic și continuau discuția de ieri...

-  Te-am așteptat mai multe zile, spuse bărbatul.

-  Am fost în concediu ... îi ieșiră cuvintele fără să vrea.

-  Vreau să vorbesc ceva cu tine, e important, poți să vii să luăm o cafea? continuă acesta.

-  Dar nu înțeleg, despre ce vrei să vorbim așa deodată, după atâția ani în care nu ai dat nici măcar un telefon fiicei tale. Ce vrei ?

-  Nu pot sa îți spun aici, e prea multă lume și ...

-  Haa ! de parcă ți-ar păsa...

-  Ana, ascultă... Cred că cineva încearcă să mă termine. S-au întâmplat niște lucruri, mai ciudate...

-  Dar de ce îmi spui mie si nu soției tale? se enervă Ana.

Bărbatul făcu o pauză, ca pentru a-și găsi cuvintele:

-  Fosta soție. E ... e mai complicat puțin.

Ana se uită la el și nu-i veni să creadă, se bâlbâia. Fosta ?! De când era și aceea ... fosta ? Nu mai înțelegea nimic, divorțase încă o dată ?

-  Nu știam că ai divorțat din nou, parcă era iubirea vieții tale, nu ? Noua iubire a vieții tale ...

-  Da, lucrurile s-au schimbat, nu a mers prea bine. Trebuie să vorbim, te rog.

Wow, te rog, Ana nici nu își mai putea aminti când îl auzise spunând te rog, părea parcă dintr-o altă viață de-a ei.

-  E destul de urgent, insistă bărbatul. Hai să bem o cafea amândoi și o să îți spun, o să îți spun tot.

Anei i se păru că devenise speriat, începu să creadă că e ceva serios și fără să-și dea seama cum, îi răspunse mecanic:

-  Eu cobor la Charing Cross.

-  Ok, cobor și eu acolo și te aștept la Nero, e peste drum.

Nu mai apucă să îl întrebe nimic, se ridicase și plecase grăbit în celălalt compartiment. Ce straniu, începuse să îl creadă că era ceva grav, dar nu își putea imagina că cineva urmărea să îi facă rău, i se părea că exagerează. Voia totuși să audă ce avea de spus, așa de urgent.

Și dacă vrea să mă păcălească? se gândi deodată. Dacă vrea să mă rănească iar, sau să îmi ia bani? Să mă convingă să îl împrumut sau cine știe ... Putea ea să mai creadă că nu minte, după ce mințise de atâtea ori înainte ?

Doamne, ce zi nebună, și de-abia a început își zise în gând. Crezuse că va avea o zi mai liniștită, fusese în concediu, era odihnită și încă avea lentoarea aceea plăcută din vacanță, când nu trebuia să facă nimic, nimic.

Londra, orașul care îi adoptase pe amândoi în urma cu aproape douăzeci de ani, de când plecaseră din România ca să fugă de comunism, de minciuni și de corupție. Ce tineri erau amândoi și plini de speranță când aterizaseră la Heathrow, într-o zi ploioasă de decembrie. Câte planuri mai aveau, câte așteptări minunate.

Fiica lor era foarte mică atunci când plecaseră, ea fusese punctul hotărâtor pentru plecarea în Marea Britanie, voiau ca ea să crească într-o lume bună, prosperă, să meargă la cele mai bune școli, să nu cunoască foamea, frigul, lipsurile. Să fie fericită.

Plecaseră nu mult după Revoluția din 1989 și după Mineriada din 1991, când își dădură seama că lucrurile se schimbau, dar puțin și mult prea încet, deși muriseră atâția tineri pentru libertate.

Și atunci coborâseră tot la Charing Cross, prima stație din Londra pe care o cunoscuseră. Ce se întamplase cu ei, unde erau visele frumoase pe care le avuseseră atunci ?

Ana coborî din tren. El nu era pe peron. Oare mi-am închipuit eu că ne-am întâlnit, oare îmi joacă feste mintea mea ? își spuse îngândurată. Nu, nu o să intru în jocul ăsta din nou, să îmi arunce câte o poveste inventată și eu să cad ca o musculiță în cana cu lapte.

De ce îi făcea asta, ce voia de la ea ? Ieșise din gară cu mintea frământată și începuse să o doară capul, când îl zări, era deja în fața cafenelei.

Și dacă aș trece pur și simplu pe lângă el ? își zise. Sigur nu o să iasă ceva bun dacă intru. O încerca gândul să fugă, de parcă cineva îi șoptea la ureche: Fugi, fugi!

Și-a ridicat privirea exact atunci și s-a uitat țintă la ea, ca și cum i-ar fi ghicit gândurile. Ȋi făcu semn să intre după el, părea nerăbdător.

De câte ori văzuse Ana semnul acesta când se plimbau prin Londra și ea voia să intre în magazine, să vadă atâtea lucruri minunate la care doar visase cât trăise în România. El nu avea niciodată răbdare, intra puțin, se uita rapid și gata, îi și făcea semn zorit să iasă. Cât de mult își dorise atunci ca el să stea cu ea, să vorbească și să râdă împreună.

Ana intră în cafenea și se așeză la o masă din colț, care era mai retrasă. El se duse imediat să comande, fără să o întrebe ce ar vrea să servească. Da, același om, nu se schimbase prea tare, însă constată cu  surprindere că el nu uitase ce îi plăcea ei, cafeaua neagră si brioșa cu lămâie.

S-a așezat în fața ei și a început să povestească. Ana avu impresia ca îi tremurau mâinile.

-  Ȋți mulțumesc, Ana! Ȋți mulțumesc că ai acceptat să mă asculți, am crezut că o să țipi la mine și o să pleci, că nu o să vrei să mă mai vezi vreodată.

-  Și nu aș fi avut dreptate să plec ? Ochii ei albaștri îl priveau intens cum se foia și nu își găsea locul.

-  Sigur, sigur ! Nu aș putea să îți reproșez niciodată dacă ... Nici nu știu cum să încep, cu ce să încep mai bine zis. Ana, sunt într-o mare belea...

Ana îl întrerupse, ceva îi spunea că trebuie să fie precaută.

-  Să știi că dacă vrei să îmi ceri bani, nu am !

-  Ah, Ana ! problema nu e că am nevoie de bani, problema este că am bani !

-  Ha ! Săracul om bogat ! pufni Ana.

-  Da, da poți să fii sarcastică, dar îți mai aduci aminte cum am venit la Londra ? Că am avut un noroc fantastic să primesc o ofertă pentru un post la bancă ?

-  Sigur că îmi amintesc, a fost o șansă incredibilă pentru vremurile acelea.

-  Mai știi cum se numea banca ?

-  Hmm... Real Invest sau așa ceva.

-  Da, Real Fortune Invest. Eu sunt directorul băncii acum, Ana. De fapt e o societate de plasări acțiuni, servicii de investiții financiare. Te-ai gândit vreodată cum de m-au ales pe mine atunci?

-  Probabil că ceva din ceea ce știai tu să faci le trebuia lor, nu?

-  Hmm ... dacă ar fi fost atât de simplu. M-au ales pe mine pentru că eram o pradă ușoară, dispus să risc ca să pot ajunge în lumea occidentală și îmbelșugată. Aveau nevoie de cineva care doar să execute, fără să crâcnească, fără să pună întrebări. Am avut o bănuială de când am primit oferta, era prea bună.

-  Dar nu mi-ai spus nimic ...

-  Nu. Mi-a fost teamă că dacă îți spuneam ai să mă convingi să nu mai plecăm. Tu nu ai fi făcut niciodată așa ceva ...

-  Dar ce să fac, despre ce vorbești ?

-  Ana, firma asta nu este nici pe departe cea prezentată în ofertă. Mi-am dat seama destul de repede despre ce mi se cerea să fac. La început nu erau prea multe cereri, una sau două pe lună. Citisem și înainte despre astfel de tranzacții, nu sunt practic ilegale, dar cumva foarte la limită. M-am documentat mult, Ana, am devenit expert, iar banii au fost pe măsură.

-  Paul, nu înțeleg ce vrei de la mine. Nu am toată ziua la dispoziție. Spune-mi ce vrei de fapt ? începu să își piardă răbdarea Ana.

-  Scuză-mă, nu mi-am dat seama că deviez, dar dacă ai știi cât m-am gândit ce se întâmplă, cum am ajuns în situația asta și cum aș putea să scap. E doar o situație de moment, au mai fost și în trecut și le-am rezolvat, doar că acum trebuie să acționez foarte repede.

-  Tot nu înțeleg ce vrei de la mine, Paul.

-  Ana, am nevoie să plasez o sumă de bani într-un loc sigur și la care ei nu s-ar gândi.

-  Dar... care ei ? Și ce legătură am eu ? întrebă contrariată Ana.

-  Ideea asta mi-a venit așa dintr-o dată, căutam variante pentru offshores[1], dar astea lasă urme, mai greu de depistat, dar nu imposibil. Atunci am zărit pur și simplu din întâmplare o reclamă cu "Ana Shoes[2] ", îți vine să crezi?

Femeia se uită nedumerită la el, avea senzația că pe undeva îi facea plăcere să o vadă cum i se ridică sângele în cap.

-  Aș vrea să încheiem discuția, Paul.

-  Aaa, da... foarte bine. Deci doar pentru o perioadă scurtă, foarte scurtă, nimeni nu va știi nimic.

Ana îl văzu atingându-și geanta și se cutremură. Ȋi avea la el ? Plănuise totul și era așa sigur că ea va accepta ?

-  Paul, nu înțeleg ce afaceri învârți și nici nu vreau să știu. Nu mă interesează nimic din ceea ce faci.

-  Ana, stai ! Vei avea un câștig foarte mare, o sumă importantă îți va rămâne ție, să zicem că e așa, o plată întârziată pentru pensia alimentară, dar mult mai mult. Veți duce amândouă o viață fără griji, înțelegi ?

-  Mda... așa ca tine, nu ? Ana își smulse efectiv poșeta de pe scaun și țâșni afară. Fugea.

Capitolul 2 – Victoria

Ȋn dimineața aceasta Victoria își reluase exercițiile de yoga, avea câteva kilograme în