Pe Cuvant De Politist

De Iulian Florin Golita

Va salut, dragi curiosi!
Inainte de toate, dati-mi voie sa ma prezint. Eu sunt Tataia.
Bine, asta e doar o porecla, iar o porecla iti este atribuita de cei care iti sunt colegi de scoala,
de munca, prieteni de prostii, de Viata, si asta de-a lungul timpului.

Stiu ca se obisnuieste ca introducerea in tainele unei scrieri sa fie consemnata de un critic in domeniu,
de un cunoscator al literelor, dar cine ma cunoaste mai bine decat eu insumi?

Si, pana la urma, cine sunt eu?

Eu am fost si voi fi mereu un POLITIST.
Dragii mei, nu va promit ca aceasta cartulie va va schimba perspectiva asupra Vietii, a Creatiei, a Divinitatii ori a Genezei Universului, dar va asigur ca povestioarele ce urmeaza sunt cat se poate de reale, sunt crampeie din viata unui politist, si vesele, si triste, traite de mine si de colegii mei si asternute ici-colea, in cele ce urmeaza, plus cateva patanii din viata mea de zi cu zi, reale si-acelea.

Sunt realitati din amintirile si din trairile mele, asa cum mi-au venit in memorie. Asadar, va voi purta in zigzag prin meseria ce-am iubit-o, prin viata mea si chiar prin imaginatia mea, pe alocuri.

Citire placuta!

• Limbă: Română
• Editor: LETRAS
• Data lansării: 17 mai 2022
• ISBN: 9786060714996

Iulian Florin Golita

Golita Iulian Florin s-a nascut in 1973, in municipiul Braila. Este absolvent al Liceului Nicolae Iorga, promotia 1991.La varsta de 18 ani isi cauta drumul in viata si timp de doi ani urmeaza cursurile unei scoli post-liceale, iar in paralel munceste la o firma de constructii. Printre picaturi isi indeplineste si pasiunea pentru tobe, participand la cursuri pentru acest instrument la Scoala de Arte Frumoase din orasul natal.Dupa satisfacerea serviciului militar, incepand cu luna ianuarie 1995 este incadrat ca agent de politie la IPJ Braila, unde isi desfasoara intreaga activitate pana la sfarsitul anului 2020.

Previzualizare carte

Pe cuvânt de polițist

logotip1

Copyright

Pe cuvânt de polițist

COPYRIGHT 2021 IULIAN FLORIN GOLIȚĂ

COPYRIGHT 2021 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-499-6

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii PE CUVÂNT DE POLIȚIST, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Pe cuvânt de polițist

Copyright

Cuvânt-înainte

Capitolul I. Din munca unui polițist

Secția de poliție. 25 iulie 2018

Întâmplare cazonă. 20 septembrie 2018, la 21:06

Spre Câmpina. 22 septembrie 2018

La Câmpina, din dormit/or/oare. 23 septembrie 2018

„Dragostea rurală sau „Fufa, Loverul și Ursuʼ. 9 octombrie 2018

Rada. 24 octombrie 2018

Măicuțele și pana. 27 noiembrie 2018

Legende și atât. 6 decembrie 2018

Viorel. 10 decembrie 2018

Spider-Denis. 17 decembrie 2018

Sunetul tăcerii. 15 ianuarie 2019, la 22:17

Pa pa pa... Paul. 22 ianuarie 2019

Viper. 7 februarie 2019

Bună dimineața!!!. 12 februarie 2019

Dragoste la prima vedere. 1 martie 2019

Pariul. 8 martie 2019, la 09:23

Porecle. 30 martie 2019, la 00:31

O poveste fără nume. 19 aprilie 2019

Ce vremuri, ce amintiri. 24 aprilie 2019

Era prin ʼ96. 18 mai 2019

Referat. 24 august 2019, la 20:25

Amenda. 13 septembrie 2019

Merg... 2 octombrie 2019

17 noiembrie 2019

Filtrul de particule. 3 ianuarie 2020, la 23:40

27 mai 2020, la 12:03

Incertitudini rurale

Și polițiștii mor.... 15 iunie 2020, la 07:01

Nea’ Mărin. 16 iulie 2020

Aplicația. 6 august 2020, la 19:31

Simularea. 25 septembrie 2020, la 05:37

Cei vechi și cel nou. 22 noiembrie 2020, la 21.13

1 decembrie 2020, la 19:31

Doamna Maria

...8.... 22 decembrie 2020, la 21.24

Într-un final. 30 decembrie 2020, la 17:32

Ultimul Raport

10 zile. 1 ianuarie 2021, la 14:00

4 ianuarie 2021, la 13:35

Max

Rucsacul. 9 ianuarie 2021, la 21:58

Secția de poliție... update. 12 ianuarie 2021

Capitolul II. Din viața unui om - polițist

Meciul. 7 septembrie 2018, la 23:55

Mopedul (1). 9 septembrie 2018, la 23:15

De-ale Măriucăi, „Periuța". 19 septembrie 2018, la 23:05

Un gând de dimineață. 2 octombrie 2018, la 09:10

La Piață!. 19 octombrie 2018

Festivalul și 1 leu. 9 noiembrie 2018

Poveste de Crăciun. 1 ianuarie 2019, la 23:05

Modernism sau nu. 5 ianuarie 2019, la 00:58

Nunta și taxiul. 8 ianuarie 2019, la 23:23

Mopedul (2). Chiu chiu, uau uau!. 11 aprilie 2019

Mă enervează. 7 mai 2019

De-ale Măriucăi - Regulile casei mele. 01 iunie 2019

Din copilărie. 11 iunie 2019

Deschiderea. 1 iulie 2019

Pentru Măriuca. 13 august 2019, la 09:40 · Predeluț

Vecinii. 23 septembrie 2019

Excursia. 22 octombrie 2019

Poveste cu o amintire din decembrie. 22 decembrie 2019, la 11:12

De-atunci și pân-acum, Eu Cred. 16 februarie 2020

Să mori tu, Moarte!!!. 5 aprilie 2020

Cifra destinului. 17 aprilie 2020

Tata. 14 mai 2020, la 07:25

La mare. 18 august 2020

Din butoiuʼ cu melancolii și prostioare. 28 noiembrie 2020, la 20.51

Hai la cumpărături!. 11 ianuarie 2021

Capitolul III. Din gândurile unui om

De Sf. Ion. 7 ianuarie 2019, la 17:35

Dialog imaginar peste timp. 22 mai 2019

Istorie, politichie și uniune. 29 mai 2019

Un popă șugubăț. 20 iunie 2019

Un țap și-un țoi. 18 august 2019, la 22:24

Tache, Tică și Georgică. 26 septembrie 2019

La vot. 1 noiembrie 2019

De Anul Nou - 2020. 31 decembrie 2019, la 05:27

Pentru „cei de sus". 13 martie2020

Doar o teorie. 19 iunie 2020, la 17:46

„Mă uit!". 08 iulie 2020

Să ne rugăm Putin, zic. 21 august 2020

Eu cu cine votez?. 30 august 2020, la 06:58

Poezie proletară. 9 septembrie 2020, la 23:33

Catren electoral. 22 septembrie 2020

11 octombrie 2020, la 20.05

Povestea unui prinț învingător. 30 septembrie 2020

30 de zicale din popor spuse din topor. 10 martie 2021

Mamaie și tema la științe. 25 martie, la 08:41

Cuvânt de încheiere

Cuvânt-înainte

Vă salut, dragi curioși!

Înainte de toate, dați-mi voie să mă prezint. Eu sunt Tataia. Bine, asta e doar o poreclă, iar o poreclă îți este atribuită de cei care îți sunt colegi de școală, de muncă, prieteni de prostii, de Viață, și asta de-a lungul timpului.

Știu că se obișnuiește ca introducerea în tainele unei scrieri să fie consemnată de un critic în domeniu, de un cunoscător al literelor, dar cine mă cunoaște mai bine decât eu însumi? Și, până la urmă, cine sunt eu?

Eu am fost și voi fi mereu un POLIȚIST.

Dragii mei, nu vă promit că această cărțulie vă va schimba perspectiva asupra Vieții, a Creației, a Divinității ori a Genezei Universului, dar vă asigur că povestioarele ce urmează sunt cât se poate de reale, sunt crâmpeie din viața unui polițist, și vesele, și triste, trăite de mine și de colegii mei și așternute ici-colea, în cele ce urmează, plus câteva pățanii din viața mea de zi cu zi, reale și-acelea.

Sunt realități din amintirile și din trăirile mele, așa cum mi-au venit în memorie. Așadar, vă voi purta în zigzag prin meseria ce-am iubit-o, prin viața mea și chiar prin imaginația mea, pe alocuri.

Citire plăcută!

Capitolul I. Din munca unui polițist

Secția de poliție. 25 iulie 2018

Ieri. Secția de poliție rurală. Se fac cercetări într-o faptă de viol cu o echipă formată din patru subofițeri de poliție, un ofițer operativ plus șeful secției, ba chiar și doi elevi aflați în practică.

Speța: Un „vierme" își violează două dintre fiicele vitrege în mod repetat, din 2016 și până în prezent.

Se audiază victimele minore, de 17 și respectiv 12 ani, în prezența avocatului și a asistentului social, audierea minorei de 12 ani fiind efectuată de o colegă experimentată, pentru că victima a refuzat să vorbească cu altcineva, din cauza fricii impuse de agresor în toți acești ani.

Se efectuează expertiza medicală, care confirmă dezastrul, faptele. Se merge la psiholog cu minora de 12 ani înainte de audiere, pentru a o convinge să vorbească, să se descarce, să povestească grozăviile.

În audiere se descriu în amănunt 5 abuzuri, din cele câteva zeci sau sute chiar, având în vedere că acestea se petreceau de câte două-trei ori pe săptămână.

Se audiază martori, mamă, bunic, toți din aceeași curte. Pe fata cea mare o audiez chiar eu și mă cutremur la cele povestite. Se audiază și „viermele, care bineînțeles îl ia pe „nu în brațe.

Cu toate astea, ne facem speranțe că acest gunoi va primi arestarea, dar Parchetul spune „nu!!!. Nu sunt probe îndestulătoare și „viermele pleacă acasă.

Mai apoi pleacă și victimele, și martorii. Urmează să se întâlnească toți în aceeași curte și să doarmă la noapte sub același acoperiș.

Pentru întreaga echipă de polițiști a fost... fără cuvinte.

Oare dacă ieri nu eram de serviciu, mă simțeam mai liniștit, mai mulțumit, mai polițist?

Am ales o meserie care îmi arată în fiecare zi noi și noi fețe ale vieții, ale existenței mele, dar mai ales ale altor semeni.

01

În Constituția României se spune că „Nimeni nu este mai presus de lege!", numai că... doar se spune.

Întâmplare cazonă. 20 septembrie 2018, la 21:06

Prin negura anilor '93-'94 îmi satisfac cu mult patriotism serviciul militar în Cazarma Băneasa, la UM 0209 –arma jandarmerie, undeva prin mărginimea Bucureștiului.

În urma unei selecții ad-hoc, efectuată prin curtea unității de un sergent plictisit, dar și foarte glumeț, ajung să fac parte dintre cei 15 „aleși" pentru plutonul de transmisiuni.

—Băi, deștepților, ne zice domʼ plutonier-major, al doilea la comanda plutonului, flancat de un domn caporal din Teleorman, dracuʼ gol, ăsta. Băi, voi ați fost aleși pentru că aveți BAC-ul luat, iar aici trebuie să învățați repede Codul Morse.

—Codul cum? se miră unul de lângă mine. Norocul lui că nu l-a auzit mustăciosul de plutonier-major.

Din prima săptămână începem studiul Codului, ti ti ta ta, ti ti taaa etc. Toate bune și frumoase până într-o zi, cam la o lună de la începerea studiilor, când în sala noastră intră „neinvitat" un locotenent-major, un grăsun haios cu gesturi de balerin, dirijorul fanfarei cazărmii, care ne întreabă cu o voce de soprană:

—Măi copii, care dintre voi știe să cânte la vreun instrument?

Preț de câteva secunde se așterne liniștea, timp în care eu întrevăd o cale de evadare din ghearele plutonierului-major și ale caporalului oltean, pe care îi contrasem verbal în mai multe rânduri și care tare mă mai aveau la inimă.

—Eu, domʼ lent’-major! Eu bat la tobe!

În timp ce grăsunul îmi zâmbește, cele două fiare se uită la mine, mai mai să-mi sară-n gât.

—Măi copile, mâine-dimineață te aștept la fanfară ca să dai probe, zice grăsunul și pleacă fără să salute, lăsând ușa dormitorului vraiște și un miros de levănțică putrezită în urma lui.

A doua zi, nerăbdător nevoie mare, mă prezint la fanfară. Aici sunt primit „călduros" de alți caporali și sergenți plictisiți de armată și de cântat la fanfară, cu AMR-ul mic-micuț, dar și cu chef de caterincă (AMR = au mai rămas –adică zile de armată rămase până la liberare).

—Mă tilicare, tu ce știi să faci? mă întreabă un sergent cu ținuta lucind a „vechime", ca să nu zic de jeg.

—Păi, eu știu să bat la tobe, răspund amabil.

—O să bați pe dracuʼ! Ia chitara aia de după ușă și fă o serenadă pe aleea din față! rânji către mine sergentul.

Mă uit după ușa indicată și găsesc o mătură. Prind „partitura din zbor și încep să „cânt după indicații, gândindu-mă ce prost am fost că am venit la fanfară. „M-am pus rău și cu fiarele de la transmisiuni", mă gândesc.

După ora 16.00, cadrele de la fanfară pleacă și rămân cu „bătrânii. Vine la mine un „fruntaș cu o trompetă în mână și-mi spune să-l urmez. Intrăm într-o sală mare, cu tot felul de instrumente, și ochesc un set ponosit de tobe. Ochii mi se lipesc de tobele prăfuite, iar fruntașul îmi zâmbește și-mi face semn să mă așez pe scaun. Apoi, mă întreabă:

—Ia zi, ce știi să cânți?

—Domʼ fruntaș, știți, eu sunt mai mult cu rockul.

—Adică?

—Adică, heavy metal, rock’n’roll, hard rock, d-astea.

—Băi tilicare, zice trompetistul un pic răstit, sârbe știi?

—Ăăăă, da! zic. Seamănă cu speed metal!

Fruntașul ridică din umeri, semn că nu vorbim aceeași limbă muzicală, și începe să sufle în trompetă o sârbă moldovenească, iar eu încep să bat metalul meu, ținând ritmul după el.

După vreun sfert de oră de „zgomoteală, timp în care fruntașul se făcu roșu ca racul la față, iar pe mine curgea transpirația ca Dunărea la Sulina, intră peste noi sergentul ăl bătrân, de mă pusese să „cânt la chitară, și ne face semn să ne oprim.

—Gata bă, tilicarilor! Hai, liniște, că vreau să dorm și eu un pic înainte de masa de seară! Și du-te bă și tu la ai tăi la transmisiuni, că a sunat unuʼ după tine.

—Am înțeles, să trăiți! zic, și plec fericit că am bătut la tobe, dar în egală măsură de îngândurat la ceea ce avea să urmeze.

—Ce făcuși, tilicare? mă întâmpină rânjind fiara din Teleorman. Nu știai că tot aici o să dormi? Treci pe sectoare, iar la noapte o să fii planton doi (adică pază la bocanci între orele 01.00 și 03.00).

Au, mămica mea, cu ce-am greșit?

Cam așa am „dansat" o perioadă, până s-au liberat bătrânii (inclusiv fiara) și am trecut și eu la level 2. Știi ce zic.

02

Spre Câmpina. 22 septembrie 2018

În anul de grație 1995 „prind trenul" unor angajări directe în Poliția Română, alături de alți 58 de concetățeni ai urbei noastre, dar și câțiva fârtați din zona rurală a județului.

Astfel că, la început de martie friguros, ne găsim in corpore pe peronul Gării CFR Brăila, unde suntem așteptați și numărați de domnul colonel Burlacu, însărcinat de Inspectorat cu însoțirea noastră până la celebra „cooperativă de producție în masă de carcalaci de noapte, adică Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr din Câmpina.

Până să vină trenul ne cafelim, iar cei care veniseră neînsoțiți de prieteni ori de familie, printre care și eu, contemplăm cu o deosebită considerație cele câteva iubite ale unor colegi, care își iau rămas-bun prin săruturi și îmbrățișări muuult prea insistente.

—Lasă, prietene, că până vii tuuu, se pronunță pe un ton moale un coleg chiar lângă urechea mea dreaptă, având privirea ațintită către scenele romantice de pe peron și lăsând o pauză interminabilă cu muuult subînțeles.

Locomotiva șuieră sosirea trenului, noi tragem de bagajele imense către peronul indicat, ne bulucim să urcăm în vagoane, iar un „șmecher" în uniformă albastră, cu șapcă, paletă și fluier, dă liber mecanicului de locomotivă să pornească... și plecăm spre Câmpina.

Până trecem de Lacu Sărat, reușim să ne găsim locurile prin compartimente și să ne parcăm bagajele. Apoi, în drum spre ,,cel mai important nod de cale ferată din sud-estul României (că așa am învățat la geografie), Făurei, începem să ne cunoaștem mai bine, prin conversații presărate cu întrebări referitoare la rampele de lansare (aka pilele) către minunata carieră de „băiat cu ochi albaștri.

Apoi, până ajungem la Buzău se spun povești de viață (cam ce ne puteam noi spune la 20-22 de ani), se dau sfaturi în mod reciproc și se construiesc frății pentru un viitor durabil în munca de poliție.

Emigrez către toaletă, iar la întoarcerea către compartimentul meu fac o haltă (invitat fiind), în cel în care șapte colegi de-ai mei erau deja în grațiile domnului colonel Burlacu.

—Aaaaa, uite-l pe nepotul colonelului G.G.! spune un coleg cam vesel. Vino, vino-ncoaʼ! și-mi face loc să mă așez lângă el.

Neavând șanse să neg, îmi recunosc ramificația arborelui genealogic și sunt recompensat cu un gât zdravăn dintr-o sticlă cu țuică de prună veritabilă.

La scurt timp „mă repatriez" la ai mei și le spun ce se petrece la două compartimente distanță, urmarea imediată fiind un concurs de impresii cu privire la calitatea și la finețea a trei tipuri de țuici rurale ce apar ca prin magie din bagajele companionilor mei.

Astfel, până la Mizil se fac jurăminte de înfrățire eternă, apar primele cereri în nășeală și cumnățeală, iar în compartimentul-vedetă, mister Burlacu primește palme prietenești pe spate și pupături pe obrajii dolofani, în semn de apreciere și de respect deosebit.

În compensarea aprecierilor primite îndelung și stropite din abundență cu sucul tare de prune, mister colonel începe să facă promisiuni (gen electorale), cum că el ne garantează prima ieșire în oraș, în Câmpina, imediat după ce vom fi cazați în școală, plus că, se spunea, fetele din Câmpina erau recunoscute pentru vivacitatea cu care primeau tinerele generații de viitori bugetari de noapte. De altfel, după ceva vreme aveam sa aflăm zicala orașului: „La fiecare promoție de polițiști se mărită și o serie de curve". Mda, nu-i chiar așa. Eu nu m-am adaptat zicalei, nicicum.

Zvonul circulă fulgerător în tot vagonul și chiote de bucurie răsună îndelung, însoțite de urale la adresa colonelului, până spre Gara CFR Ploiești.

—Heeeiii, noi unde coborâm?

—Jooos! Toată lumea jos, acuuum!

Schimbăm trenul accelerat cu succes și ne îmbarcăm într-unul personal, ponosit și cu iz de navetiști plictisiți, în timp ce noi suntem încrezători în promisiunile „burlăcești" și astfel, în maximum o oră, invadăm Gara Câmpina, iar apoi târâm veseli de valize până la poarta școlii.

Aici suntem întâmpinați de câțiva subofițeri dornici de pauză și de un domn colonel cu față și comportament de ofițer nazist, pus la patru ace și hotărât în respectarea regulamentelor școlii.

Înmuiat de puterea nebănuită a zeului Bachus, dar întărit de considerentele promisiunilor făcute, Mister Burlacu intră primul pe poarta școlii, precum Mihai Viteazul în Cetatea Alba Iulia, și dă piept cu nazistul, în timp ce noi asistăm la scena fatidică cu ochii măriți precum broaștele înainte de disecție.

Imediat, între cei doi începe un dialog net defavorabil voievodului nostru, care, încet-încet, își pierde din vigoarea promisiunilor făcute și-și pleacă capul în fața nazistului, care îl invită să se întoarcă în viață către raiaua sa, iar pe vitejii săi oșteni să-i predea de bunăvoie subofițerilor școlii.

Mister colonel își ia la revedere subit și se îndepărtează repede de școală, în timp ce noi predăm toată muniția rămasă prin genți (adică orice picătură de alcool), iar apoi suntem conduși către dormitoarele adormite de ceva vreme și cărora aveam să le dăm viață și amintiri trăsnite, timp de trei luni.

03

La Câmpina, din dormit/or/oare. 23 septembrie 2018

He heee, din câte îmi aduc eu aminte, am ajuns la Câmpina într-o zi de vineri după-amiază, iar în weekendul care a urmat ne-am omorât timpul mai mult prin dormitoare, fără să fim deranjați prea mult de ofițerimea școlii, aflată într-un continuu relax duminical, așa că...

Ne cazăm în dormitoare de câte zece suflete și răsuflu ușurat că nu mai sunt paturi suprapuse, ca în armată, unde dormisem numai la „mansardă".

Dintre cei cincizeci și opt de parteneri de școală, doi sunt trăsniții Beavis și Butt-head (porecliți așa după „eroii unor desene animate ce rulau atunci pe MTV), unul este Elvis (înțelegeți de unde i se trage porecla), unul e Florinel (cel mai rapid hoț de vise și cel mai omenos în a ne dărui totul, inclusiv portative muzicale pentru trombon), unul e Doru (i s-a spus „Zece, dar mult mai târziu), unul e Luci, (avea să fie colegul meu de bancă) și mai aveam și un Fănică și tot așa... Bebel, Fane Mameaua, TudorEl, Stallone, mulți, frate, mulți. Vă dați seama? Șase dormitoare am ocupat noi, brăilenii, la parterul unui corp de clădire.

Vizavi de dormitoarele noastre sunt „cazați colegi din județele moldovenești și ne împrietenim rapid cu aceștia, numai că duetul Beavis&Butt-Head întrevede „oportunitatea unor distracții gratuite pe seama acestora.

Astfel, Beavis cel blond „răpește bocancii lui Florinel, deschide ușa primului dormitor moldovenesc, flutură repede încălțările către băieți și-i „informează că la magazia de la etajul unu se dau bocancii pentru ținută.

Dragii noștri moldoveni dau imediat buzna la magazie, unde un domn subofițer își face calculele privind distribuirea ținutei.

—Ce vreți, băieți? îi întreabă magazionerul.

—Am fost anunțați câ si dau bocanșii, spune unul, timp în care noi ascultam în josul scărilor, râzând în palme.

—Cine v-a anunțat?

—Păi, un băiet di la Brăila, răspunde aceeași voce.

—Nu dau, dom’le, nimic acum. Mergeți la dormitoare că vă anunț eu.

Noi fugim în dormitorul nostru și râdem cu poftă. Vine un coleg de vizavi la noi:

—Daʼ bini ăi, fășiți prosteală cu noi, ‘ai? Nu-i corect! și pleacă.

După un sfert de ceas, același Beavis „identifică" un fes de culoare bleu-jandarm la Fănică, îl ia, deschide ușa celui de-al doilea dormitor de frați moldoveni și îi trimite la magazioner ca să le dea fesuri pentru dormit noaptea, deoarece e frig în dormitoare.

—Cum, nu v-a anunțat nimeni? îi mai și întreabă cu tupeu.

Moldovenii noștri se bulucesc iarăși la ușa magaziei solicitând fesurile ,,de protecție" și primesc un răspuns muuult mai ferm:

—Băi! Lăsați prosteala și nu mă mai frecați cu tâmpeniile! De unde mama naibii v-a adunat mă și pe voi? Hai, valea la dormitoare! Auzi tu, fesuri.

Noi ne retragem din nou în dormitor și pozăm în zâne nevinovate până când ușa dormitorului se deschide energic și același coleg mult mai supărat se proțăpește cu mâinile în șolduri:

—Uăi șmechirilor, tună moldoveanul, dacâ ni mai trimitiți încâ o datâ aiurea la magaziii o sâ vâ fașim noi una de-o sâ mierjiți pi jos pânâ la voi la Brăila!!! și booof, trântește ușa în urma lui.

04

După o burtă zdravănă de râs ne liniștim, iar Butt-Head întreabă dacă are careva vreo lanternă.

—Am o idee, zice, hai să-i chemăm pe moldoveni la un film, la video.

—Ce video, băi, Liviule? Lasă-i în pace că luăm bătaie de la moldoveni, zic eu, dar pe de altă parte curios de noua poantă.

Deci, stingem lumina, ne îngrămădim toți într-un pat, iar unul dintre noi pune fasciculul lanternei fixat bine pe tabloul cu cel mai frumos peisaj de pe pereții dormitorului, timp în care un altul invită colegii moldoveni la un film video, așa, de împăcare, pentru păcălelile suportate anterior.

Vin vreo patru curioși și le facem semn să se așeze repede pe lângă noi, că trebuie să înceapă filmul.

—Uiti mă, acuʼ avură driptati!

—Tași mă șî dă-ti mai încolo!

Noi ne abținem cu greu să nu izbucnim în râs, dar după vreo două-trei minute, timp în care nu se mai aude nici musca în așteptarea actorilor din tablou, unul dintre ei întreabă șoptit:

—Uăi, când înșiepi filmu ista, câ mii mi-i cam foami?

Nu mai rezistăm, izbucnim în râs, lanterna se mișcă, unul dintre ei aprinde lumina, se duce țintă la tablou, îl verifică, își dă seama de noua poantă și