Atlantis Magister: London Oniric Exchange, #1

De Cristian N. George

Romanul Atlantis Magister, primul volum al trilogiei London Oniric Exchange poate fi considerat atât o distopie cât și un roman de anticipație științifico-fantastică.

Personajul principal Scott Lloyd, este un fost agent de bursă din Londra, ce accidental, într-un viitor apropiat, devine agent secret pentru organizații reformate de informații supra-statale.

Misiunea sa, pe lângă cea principală de a supraveghea securitatea clădirii London Stock Exchange Tower, este de a descoperi posesorii unui ciudat agregat bionic, creat de organizația secretă a Onorabililor. Acesta fusese vândut on-line și apoi retras de pe piață din cauza efectelor sale nocive.

Scott Lloyd are vise foarte intense și ciudate ce descrise, configurează o tramă paralelă a structurii narative în care oniricul se împletește cu realitatea. Ulterior el descoperă că visele sunt o hipnopedie și că i se transmit informații dintr-un viitor apocaliptic, pentru a salva umanitatea de la extincție.

Scott împreună cu logodnica sa regăsită, ziaristă nonconformistă si agent dublu - pe care o credea răpită și ucisă - reușesc să împiedice un complot teribil contra planetei Terra pus la cale de organizația Era9Kos, o structură  din vârful piramidei finanțelor.

Pericolul provine dintr-un satelit artificial al Terrei, Antichton, creat din vremuri imemoriale de către Ancestori, o specie umanoidă avansată tehnologic.

 Găsirea secretelor și artefactelor lăsate de această specie, constituie agentul dinamic al romanului, eroii efectuând investigații aventuroase în Londra și Roma și chiar în Transilvania pentru a le găsi.

Ramses, ce a fondat dinastia faraonilor a emigrat în Egipt de pe coastele Scoției? Vestigiile Atlantidei pot fi găsite la nord vest de Anglia în Doggerland? Catastrofa Atlantidei s-a întâmplat pe mare sau în spațiul cosmic? Era contele de Saint-Germain (Nemuritorul, posesor al pietrei filosofale) originar din Transilvania? A descoperit Oficiul Ocult Nazist intrarea în Centrul Lumii Asgard? A existat o specie humanoidă ce a evoluat paralel cu Homo Sapiens Sapiens, dezvoltând o civilizație bazată pe rezonanță ce ulterior s-a strămutat pe Anti-Terra, un satelit artificial al planetei noastre? Trăim pe Terra sau Anti-Terra? Care este realitatea sau visul ce-l trăim?

La toate aceste întrebări trebuie să răspundă Scott Lloyd, fost hacker si agent de bursă, împreuna cu ziariști, artiști, arheologi, brokeri și agenți secreți într-o cursă contra cronometru a cărei miză este una singura: supraviețuirea.

       Această carte este scrisă în semn de solidaritate cu mișcarea socială etică ce pledează pentru adăugarea în Declarația Universală a Drepturilor Omului de noi drepturi civile care să protejeze gândurile conștiente si subconștiente ale individului de efectele secundare ale nano-tehnologiei și ale Inteligenței Artificiale.

 

• Limbă: Română
• Editor: Cristian N. George
• Data lansării: 6 nov. 2022
• ISBN: 9798215520932

Previzualizare carte

Dedic aceasta carte părinților mei și sorei mele.

Această carte este scrisă în semn de solidaritate cu mișcarea socială etică ce pledează pentru adăugarea în Declarația Universală a Drepturilor Omului de noi drepturi civile care să protejeze gândurile conștiente si subconștiente ale individului de efectele secundare ale nano-tehnologiei și ale Inteligenței Artificiale.

Cu mulțumiri prietenei mele din Roma,

Francesca Cosentino, militantă pentru drepturile animalelor.

Cu mulțumiri frumoasei actrițe Daniela Nane (protagonistă în BloodRayne și Dracula II), pentru sprijinul moral acordat travaliului meu creativ.

Aceasta este o operă de ficțiune. Cu excepția cazului în care se indică altfel, toate numele, personajele, afacerile, locurile, evenimentele și incidentele din această carte sunt fie produsul imaginației autorului, fie sunt folosite în mod fictiv. Orice asemănare cu persoane reale, vii sau moarte, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare.

CAPITOLUL 1

„Tehnocratul este prietenul firesc al dictatorului - calculatoare și dictatură; revoluționarul, însă, trăiește în golul care separă progresul tehnic de totalitatea socială și își înscrie acolo visul de revoluție permanentă."

Gilles Deleuze

„Toată lumea schimbă ceva în Londra. Unii schimbă banii pe mărfuri, alții mărfuri pe orice titlu de valoare. Unii își schimbă identitatea, alții ideile sau chiar viața. Dar cei mai mulți, dacă nu chiar toți, își schimbă visele cu ceilalți. Au fost vremuri când..."

Seaford Beach, Anglia, noiembrie 2032

Cunoștea zona destul de bine. Nu trecuseră mai mult de trei luni de când participase la acea operațiune de o anvergură cum nu se mai consemnase vreodată în arhive.

Își amintea bine acea dimineață de după infernalul schimb de focuri.

Când ieșise pe plaja alăturată acelui restaurant de lângă canal, plin de sânge și cu cămașa sfâșiată, privise răsăritul cu gratitudine pentru zeii necunoscuți ce salvaseră acele vieți. Noaptea era pe sfârșite și stelele erau doar niște spălăcite, minuscule puncte fosforescente.

Observase atunci că un far acoperit parțial de ceață, în lumina de jar a răsăritului de după conturul lăptos al falezelor calcaroase din Seaford, dobândise forma funebră a unei cruci de cimitir. Fulgerele pulsau ritmic în depărtare, la linia orizontului.

Curenții aduseseră a doua zi cadavrele pe țărm. Erau multe, livide, găurite de gloanțe și umflate de apă. Unele încă pluteau sub pânza mării vălurite, ca balizele unui dezastru înfiorător în jurul promontoriul de lângă căpitănia portului, sau agățate în parâmele șalupelor pazei de coastă. Altele ajunseseră, îngrozind pescarii, până la estuarul mlăștinos Cuckmere Haven, format de confluența celor două râuri principale din zonă.

Unele lumini din turnurile Londrei rămăseseră atunci aprinse până se crăpase de ziuă și cei ce făceau rapoarte în camerele din spate ale Vauxhall-ului avură prea mult de lucru în ziua subsecventă „defecțiunii". Și medicii legiști de asemenea.

Morga era suprasolicitată. Nu de rudele decedaților ce uzual au acele figuri deznădăjduite, ci de tot felul de funcționari cu pardesiuri gri. Aceștia scoteau zeflemist și flegmatic legitimația de angajați ai guvernului ca replică la protestele medicilor ce nu mai reușeau să-și îndeplinească sarcinile.

De „Rocada Debarcării" cum mai era numită operațiunea trebuia în mod oficial să se ocupe SAS-ul, și pe bună dreptate, deoarece numai armata ar fi putut intercepta cel mai mare import ilegal de arme ce ar fi urmat să fie livrat interlopilor de pe teritoriul Marii Britanii.

Sarcina lor, a agenților de teren (cam o duzină), era să-i supravegheze și protejeze pe negociatori. Care de fapt erau agenți sub acoperire, infiltrați de decenii în rețelele mafiote. Șalupele și submarinele artizanale pline cu arme de contrabandă erau ancorate pe undeva pe lângă faleza Belle Tot Lighthouse și țărmul era ticsit de jeep-urile angajaților economiei negre ce le păzeau vigilent. Unii dintre ei erau deghizați în vânzători de înghețată, pescari, culegători de stridii sau covrigari ambulanți și ascundeau în rulote puștile de asalt.

Varianta oficială a fost că SAS-ul a dat-o în bară (mai târziu se raportase că  brigada nu respectase consemnul) și așa s-au trezit toți prinși în ambuscadă.

Odată cu primul glonț tras a izbucnit un război în toată regula ce a ținut o noapte întreagă. Interlopii au luat ostatici într-un restaurant unde avea loc o nuntă și pe faleză mitralierele răpăiră până în zori.

El fusese cel ce a deschis focul în restaurant.

Mireasa, în rochie de mătase vaporoasă cu volănașe și danteluțe, căzuse moartă în piscina a cărei apă sălcie se înroșise de sânge; scurs din rănile produse de gloanțele ce îi secționaseră arterele vitale.

Când acea fetiță cu mutră de îngeraș și păr buclat de culoarea spicului de grâu începuse să țipe isteric, speriată de țeava pistolului ce îi presa tâmpla, Scott decise să intervină cu orice preț.

Consemnul era să nu se tragă decât când lunetiștii i-ar fi curățat pe contrabandiști, dar la dracu'! Putea salva o viață! Banda aceea de lichele deja executase trei dintre ostatici și ordinul de atac întârzia să vină.

Extrase pistolul din bandulieră. Aerul era tăios, aspru ca după ploaie. Metalul sclipea rece sub lumina palidă a lunii pline. Își susținea antebrațul mâinii drepte cu stânga, puțin mai jos de cot și își inhibă niște tremurături labile. Apoi respirase adânc și ochise scurt privind încordat prin vizorul revolverului. Condițiile atmosferice erau perfecte pentru o aproximare balistică reușită. Vântul era slab, o adiere timidă. Uneori rafalele pot devia un glonț chiar cu jumătate de centimetru și acea marjă de eroare nu și-o putea permite.

Contrabandistul o ținea în brațe, cu fața sa buhăită aproape lipită de urechea bietei fetițe ce țipa îngrozită, smuncindu-se între acele brațe butucănoase.

Percutorul pistolului pocni sec în noapte, livrând moartea într-o fracțiune de secundă la circa 40 de metri distanță. Auzise cămașa metalică a primului glonț lovind scurt asfaltul în timp ce timpanele îi reverberau încă de la salva ce urmă.

În timp ce fetița scăpă din brațele interlopului, (cu rochița roz pătată de sânge) pitindu-se sub o masă, el doborâse alți doi ce-și armaseră în zadar puștile de asalt. Nu aveau să le mai folosească vreodată.

Apoi se dezlănțui infernul. Lunetiștii îi masacrară sistematic pe bandiți în timp ce ostaticii se îngrămădeau, împinși de panică, să sară peste balustradele terasei rostogolindu-se apoi pe stâncile abrupte ale falezei. Simțise atunci mirosul de azotat de potasiu înțepându-i nările pană la iritarea mucoasei, datorită rafalelor nesfârșite descărcate din arme. Mirosul de salpetru îi rămase impregnat în haine timp de zile întregi.

Afacerea ulterior fusese discret mușamalizată, după ore de interogatorii în fața comisiei disciplinare. Nu s-a vorbit în presă despre victimele colaterale, ca de obicei.

Salvase o viață, dăruise un viitor acelui copil. Oricum ordinul către lunetiști ar fi venit poate câteva secunde după... îi spuseră într-un târziu.

Bineînțeles îl testaseră psihologic ore în șir. Cum de acționase de capul său? Și apoi să tragi cu un Glock de la distanța aceia în care doar norocul alege victima...

În sfârșit, scăpase de Curtea marțială și după ceva zile începură să-l trateze ca pe un erou și nu ca pe un agent emotiv și sărac cu duhul ce trage cu pistolul la primul zgomot de coajă de nucă sfărâmată sub bocanc.

De atunci colegii îl numeau, mai în glumă mai în serios, Omul ce a oprit masacrul din Seaford.

Spre dimineață, când reușiră în sfârșit să treacă de baricade și să elibereze ostaticii, recunoscu una dintre victimele sale. Corpurile unor chelnerițe, cu șorțurile albe ciuruite de gloanțe și pătate de sânge, căzuseră peste mese spărgând paharele în cioburi împrăștiate peste tot. Îi scrâșneau sub ghetele ale căror tălpi se lipeau de sângele închegat al podelei din lemn negeluit.

Era doar un restaurant lângă canal, șubred și murdar, de obicei plin de haimanale ce își fac veacul în fața tejghelei barului.

Îi întrevăzuse sacoul maro de catifea sub o masă. Cadavrul zăcea într-o poziție hidoasă și nefirească. Era unul din cei trei. O băltoacă de sânge, ce izvora din spatele urechii drepte unde se vedea forul lăsat de glonț, se îmbibase în carpeta verde pe o rază de un metru. Degetele îi erau încă încleștate pe patul unui pistol automat cu numărul de serie șters.

Pe ușa masivă de lemn a unui perete crăpat din plăci de rigips, unul dintre traficanți țintuise cu o baionetă un bilet pe care scria:

„Ramses s-a născut pe Insula Flamă după cum relatează sulurile de papirus pierdute ale lui Toth. Și tot în dolmenele din Scoția este sarcofagul său. Pe coastele Irlandei sunt îngropați primii succesori ai dinastiei. Înfruntarea va fi sângeroasă! Când cele două stele eliberatoare se vor alinia pe firmament, descendenții faraonilor vor pune mâinile pe aceste arme!"

Probabil în cădere traficantul răsturnase poșeta vreunei femei de la o masă, poșetă ce conținea un termometru, pentru că sângele închegat reflecta lumina candelabrelor prin microscopice particule de mercur.

Scott îl percheziționase pe acel individ vânjos, tatuat și plin de cicatrici și cu stupoare găsi în portofelul său o legitimație de agent 6IM. Ulterior, după ce-l predase pentru expertiză, i s-a spus că acel act era un fals.

Industria de stat a rapoartelor contradictorii nu se oprise la acel detaliu. Efectuase pe cont propriu o anchetă la morga Institutului de Chirurgie dar cadavrul traficantului lipsea. I se pierduse urma, pur și simplu. Cerând lămuriri i se spunea că fusese mutat în alt spital dar și acolo găsise doar aceleași mutre suspicioase și scumpe la vorbă.

Nici urmă de cadavru, doar viermi și muște verzui de fecale ce zburau peste tomberoane.

Cu câteva zile în urmă, Mr.Key îl convocase în biroul său și îi spusese că era însărcinat cu o altă misiune în Seaford, „de aceeași natură".

„Pirații din adâncuri ce conduc timp de ore la bordul submarinelor artizanale, ies din apă cu gulerul cardiganului ridicat și se pierd în mulțimea de pe rivieră? Pe sub nasul nostru? Cum de, în pofida vedetelor militare ce patrulează pe lângă coastă și a vigilenței periodice a celor ce păzesc aeroporturile, porturile și Channel Tunel, intră în țară încă tone de armament? Și la ce ar servi această cantitate? Recrudescența problemei irlandeze? Dacă ar fi livrate către IRA am fi știut-o deja de la agenții noștri infiltrați. Cine are nevoie de un asemenea arsenal? Și pentru ce? Faraonii au emigrat în Egipt din Scoția? Ce e cu nebunia asta?", îi mai spusese, iritat și preocupat.

Scott era un individ cu alură sportivă, între două vârste. Avea o frunte înaltă și bombată, un chip prelung cu maxilar patibular și bărbie proeminentă. Buza superioară era împinsă de incisivi în sus și asta îi conferea un aspect felin. Întruchipa acel fenotip de britanic carismatic cu pielea albă, păr negru și ochi de un albastru spălăcit, aproape gri. Avea o podoabă capilară bogată, cu fire groase înspicate spre alb la tâmple și unele șuvițe ii cădeau des peste pleoape, făcându-l să zvâcnească des din gât. Se rădea o dată la trei zile și își purta barba grizonată cu o anumită neglijență studiată ce îi dădea un farmec aparte. Sprâncenele îi erau desenate după tipicul unei fresce antice grecești iar unele secretare din Vauxhall cu care schimba glume, femei acre aplecate spre viciul bârfei, câteodată îl întrebau ironic și complice dacă se ajută cumva și cu penseta.

Există mai multe tipare de imagini iconice ale Londrei.

Unul proliferează viral în mass-media, promovând calmul aparent și măreția grandorilor arhitectonice de la Westminster până la Big Ben și Whitechapel.

Un altul îl găsești în subconștientul celor ce trăiesc și trudesc cu adevărat în Londra și acesta arată mai mult ca labirintul prost luminat al unui pachebot scuturat de o hulă furioasă. Este alveola picturală austeră a celor ce își deapănă viața între macaralele din docuri, mânuind găleți și stivuind butoaie cu scrumbii afumate.

Un alt tipar, invizibil pentru mulți, este alcătuit din grafice, hărți și indicatori tehnici ai fluctuațiilor monetare în care Londra figurează ca punctul nevralgic al unui imperiu financiar extins pe mapamond ca pânza cu fire de oțel al unei ciudate ființe arahnide din clasa artropodelor chelicerate. Acest arhetip al unui păianjen mutant din a cărui exoschelet ies tentacule dotate cu clești și ace veninoase de scorpion, era cel pe care Scott îl contempla zilnic.

— Fuck! Livide, dolofane, crescute natural cu bălegar de vacă și dezinfectate cu alcool etilic. Bio Aubergines Delights! Am panoul publicitar ștanțat pe pânza coviltirului în Downing Street. De la tragedia din familia regală, job seeker allowance a crescut cu 10 pounds pe săptămână. Dar oricum nu mă descurcam cu joburi part-time și chiria plătită prin Universal Credit.

—  For fuck sake! Și cum ai făcut?

— Norocul meu că bunicul meu avea ceva pământ arabil în Lynxshire. Am început să cultiv vinete și le vând la turiști într-o căruță cu coviltir. De Halloween vând dovleci și din ce rămâne fac plăcinte. Am obținut de la primărie o licență ca vânzător ambulant. Când turismul e în declin, mi le iau acasă și le coc pe grătar sau fac salată cu ceapă din ele. Uite ce frumoase sunt!

Scott în aceea dimineață trecu mahmur pe lângă cei doi palavragii, depăși o clădire cu antetul unei firme de Pawn Brokers și se îndreptă spre SUV-ul lăsat peste noapte în parcarea municipală, trecând pe lângă biserica St Dunstan-in-the-West.

Galeriile și zidurile albicioase ale clădirilor de birouri de pe Fleet Street, cu acele forme baroce și eclectice, apăreau ca niște formațiuni fantomatice săpate în calcar de vijelii și ploi milenare.

Tot drumul spre Brighton se tot întrebase despre ce putea fi vorba. Traficul nu fusese exagerat de congestionat și în cele câteva ambuteiaje avute se distră să privească luminile oscilante ale motelurilor de pe autostradă. Pancartele luminoase îl calmau mereu și nu găsea o explicație pentru asta.

Locația în aceea ploioasă sâmbătă de noiembrie totuși nu oferea anonimatul necesar pentru o misiune de asemenea calibru. Era vorba de o altă joncțiune cu un mandatar al traficanților de arme ce avea legături și cu serviciile de informații americane. Așa îi spusese laconic Mr.Key și trebuise să învețe pe de rost un script de contact, lung și plicticos.

Seaford la est de Brighton, a fost un important port de pe coasta canalului. Popularitatea sa a scăzut de când sedimentația maritimă i-a diminuat treptat funcționalitatea. În baruri încă puteai auzi legende despre jafurile din golfuri datorate fie piraților francezi, fie localnicilor ce prădau navele naufragiate.

Turiștii se adăposteau în baruri de rafalele ce loveau pielea ca niște bice de gheață. Cei câțiva alergători rătăciți se mișcau incomod în mantalele grele de ploaie. Vântul aspru și șuierător descuraja uzuala promenadă de weekend la faimoasele faleze din Dover.

Scott Lloyd se întreba de ce contrabandistul alesese un loc atât de impropriu ca punct de întâlnire conspirativă. Ar fi putut cu ușurință să fie remarcați și filmați, așa stingheri printre roci. Un lunetist le-ar fi putut descifra dialogul, citindu-le vorbele de pe buze.

Tresări când celularul îi vibră în buzunar.

Era un mesaj cu un cod poștal. Schimbase locația în ultimul moment.

Tipic.

Se grăbi să ajungă spre Land Rover strângând pleoapele ce îi erau biciuite de stropii mici și reci. Vântul în spirale încâlcite și furioase îi intra prin haine până la oase. Îl simțea pe piele ca pe un brici. Un pescăruș în zbor lin îl acompanie până în parcare cu un piuit isteric ce părea imitația unui urlet.

Ca acela de atunci, ce se făcuse auzit după primul glonț tras în restaurantul unde muriseră negociatorii, 3 luni în urmă.

Se așeză înfrigurat pe scaunul SUV-ului și stropii ce șiroiau pe mantaua de ploaie umeziră tapițeria de piele cafenie. Controlă în torpedo dacă totul era în regulă, încărcătoarele de rezervă erau tot acolo, trei la număr.

Introduse cheia în contact și demară. Ștergătoarele măturau ritmic parbrizul. Dădu drumul la radio și ritmurile unui blues de Van Morrison inundă cabina vehiculului.

Se îndrepta spre Cuckmere Haven. Avea doar 3 mile de parcurs, în maximum 10 minute ar fi ajuns la destinație parcurgând A 259.

Pierdu din vedere stâncile de calcar, ce par munți de cretă sau brazde ciclopice de nea. Un imens tort glazurat. Se mirase aflând că nu sunt altceva decât straturi de carbonat de calciu, formate din sedimentele scheletelor faunei marine.

Când le văzuse pentru prima data, copil fiind, i se păruseră a fi mai mult decât un cimitir.

Trecu pe lângă biserica normandă din secolul al 11-lea, St. Leonard Church, ce îl impresionase mereu prin semeția sa gotică, apoi acceleră.

Conduse cam trei minute concentrat. Nu era mult trafic dar ploaia torențială și ceața deasă redusese drastic vizibilitatea și aceasta era un apel la prudență. Când indicatoarele stradale semnalizară că este la un kilometru de Exceat, deveni irascibil.

Cam de un minut se tot întreba de ce acele halogene, ce spărgeau ceața în spatele său, nu trec de el. Încetinise chiar, nu avea mai mult de 20 de mile pe oră și acele faruri enervante erau încă în spatele său. Încetini și mai tare până când motorul dădu semne că trebuie să folosească prima treaptă de viteză. Scoase pistolul de sub blazer și îl puse pe scaunul pasagerului.

Mașina din spate se apropiase în sfârșit. Era un jeep Porsche Cayenne ce semnalizase că este în depășire de ceva timp, dar nu o făcea. Scott încetini și mai mult și văzând că cealaltă mașină nu îl depășește, opri brusc. Își înșfăcă pistolul cu fermitate. Era o ambuscadă sau avea în spate cel mai cretin șofer din East Sussex?

Când trase piedica pistolului și întredeschise portiera, auzi într-o fracțiune de secundă cum jeepul accelerase. Apoi nu mai simți nimic pentru câteva secunde.

Sub șocul produs de impact se izbise cu capul de rama metalică a caroseriei în efortul de a sări din mașină. Cel din spate îl lovise în lateral și proiectase SUV-ul său în parapetul podului. El se rostogolise pe asfalt oprindu-se în balustrada malului. De sub capota mașinii se putea întrevedea un nor de fum ce se amesteca cu ceața.

Avea încă pistolul în mână când întredeschise ochii, încercând să ghicească prin negură intențiile siluetei ce se apropia. Era un bărbat în costum gri ce ținea în mână un sac cu fermoar din pânză plasticizată ca cele în care se transportă cadavrele de pe scena crimei.

Venea spre el.

Scott ochi și cu dificultate descărcă tot încărcătorul în acea direcție. Silueta dispăru pentru o clipă în trâmba de ceață a cărei vălătuci urcau eliptic spre cerul plumburiu, apoi apăru din nou mai aproape, șchiopătând. Scott apăsa în van pe trăgaci din nou. Fuseseră doar 15 gloanțe irosite!

Asasinul venea spre el determinat, deși se pare că era rănit. Cu un efort suprauman agentul se ridică și se îndreptă împleticindu-se spre conturul fantomatic al primei clădiri ce o putea întrevedea prin pâcla deasă. Din cauza loviturii la cap nu putea anticipa corect distanțele și primii pași îi făcu ținându-se de balustradă și privind des în spate spre silueta ce șchiopăta cărând sacul negru. Scott auzi o voce răgușită ce strigă:

— Morkeba mă trimite. Trebuie să te oprești din ceea ce faci. Trebuie să te întorci la noi.

Scott întrezări, printre pleoapele biciuite de stropii ce-i pișcau pielea ca acele de gheață, o clădire comunală cu ziduri groase de cărămidă roșiatică. În fața sa era un pichet PSI vopsit în roșu. Se repezi spre cutia cu ustensile și smulse din inelele de fier cangea pentru situații de urgență. Avea extremitatea superioară dotată cu o seceră ascuțită și cu un vârf de lance pe care pompierii îl foloseau pentru a scormoni printre tăciuni și dărâmături.

Scott se întoarse spre agresor, îi vedea conturul tot mai aproape, îl auzea gâfâind. Chipul îi apăru printr-o spărtură unduitoare a cortinei de ceață și Scott păli.

Era fără dubiu omul din restaurant, acela pe care îl căutase prin morgile Londrei! Îl recunoscuse după tatuajul de pe gât, ce urca pe carotidă până sub maxilarul încleștat, ce reprezenta un dragon.

— Scott, trebuie să te întorci la noi, îi spuse acesta cu doi ochi bulbucați.

Sângele îi șiroia din pulpa dreaptă unde fusese lovit de gloanțe.

Agentul icni și propulsă cangea cu o mișcare scurtă de jos în sus spre toracele agresorului. Vârful de lance îi străpunse acestuia diafragma probabil și alte organe vitale, căci un lichid verde-gălbui începu să se scurgă pe lama curbată. Își mai încordă o dată mușchii forțând cangea să intre și mai adânc în toracele atacatorului apoi o răsuci până auzit pocnetul coastelor rupte.

Îl lăsa așa proptit în mâner pentru câteva secunde, privindu-l curios. Omul acesta avusese craniul perforat de un glonț. Cum de supraviețuise?

Apoi, cu o mișcare agilă de arte marțiale îl izbi cu bombeul pantofului în tâmplă și omul căzu pe o parte inert ca un balot de paie.

Se îndreptă ulterior spre mașină, îngrozit. Nu putea să gândească, i se părea totul un vis absurd. Intră în SUV și deschizând portiera din stânga, extrase un încărcător din torpedo și își armă pistolul.

Își căuta stația de emisie prin echipament, când văzu prin oglinda retrovizoare o umbră evanescentă metamorfozându-se în contururile amăgitoare ale ceții. Crezu că era un alt atacator și se întoarse brusc cu arma ațintită și deodată i se încreți pielea de groază.

Era același individ, agresorul își smulsese cangea din stomac și se îndrepta spre el mai agresiv ca niciodată!

Trase primul glonț cu mâinile tremurând și îl nimeri în umăr. Omul ridică o mână apoi spuse, ținându-se cu cealaltă de burta din care sângele curgea șiroaie.

— Trebuie să te întorci la Morkeba. Trebuie. Nu poți face asta.

Apoi dădu a lehamite din mâna ridicată, se roti pe călcâie și dispăru ascuns de perdeaua mișcătoare a pâclei.

Scott auzi motorul mașinii sale demarând, roțile scârțâiră pe carosabilul umed. Schiță câțiva pași spre automobilul Porsche fluturând pistolul, fără vlagă. Era prea târziu. Își luase tălpășița deja, accelerând în trombă.

Căzu în genunchi extenuat și vomă prelung încă sub șocul loviturii la cap și a evenimentelor grotești ce se succedaseră cu o viteză incredibilă.

CAPITOLUL 2

Vila cu acoperiș de gresie roșie era construită după tiparul arhitectural al anilor '20. Predominau detaliile de piatră genuină, ușile masive sculptate și structurile de fier brut la ferestre și balcoane. Columnele și arcurile rotunde, îi confereau o tentă specifică, colonială. Aproape toți pereții erau albi și interioarele erau acoperite cu stuc venețian, în majoritate. Spațiul era generos cu terase enorme și ferestre luminoase.

Neils își scutură pipa și îl privi. Ochii îi emanau o licărire puțin cețoasă, cu pleoape ce se zbăteau mecanic aidoma celor de păpușă. Păreau două găvane umplute cu roua culeasă dintr-un lan de trifoi.

— Amintește-ți mereu că tot ce avem pentru a combate sistemul sunt cuvintele și acum în această clipă silabele sunt mai prețioase ca diamantele, spuse Neils după ce îl invită să se așeze pe un fotoliu maro căptușit în piele de vițel țintuită cu nituri de fier pe margini.

Neils construise vila pe vechile fundamente ale unui far. Temelia ruinelor era încă vizibilă, încastrată în zidurile unei construcții somptuoase ale cărei arhitecturi comune spațiilor rezidențiale mediteraneene contrasta vădit cu celelalte case răsfirate pe coastă. Prin vecini Neils se comporta ca un înfloritor om de afaceri și sublinia asta în sporadicele dialoguri avute cu aceștia. Umbla zvonul că Mayflower Residence era de fapt bârlogul unui interlop retras din afaceri după câteva lovituri de succes.

— Eu credeam că revoluțiile se fac cu arme. În urma mesajului cifrat găsit în locul conspirativ ce mi s-a comunicat indirect, am deja omul de legătură și ruta pentru a le procura.

Neils zâmbi și își drese vocea, privindu-l pe Scott cumva ironic.

— Am să îți spun o fabulă. Armele contează mai puțin.

Se ridică și aprinse focul în cămin. Un butuc crăpă în combustie și câteva scântei rebele luminară profilul lui Neils. Maxilarul proeminent, gropițele în obraji și pernuțele în colțul buzelor îi dădeau aspectul unui actor de filme B de pe coperta revistelor pulp. Câteva fire albe în favoriți trădau faptul că trecuse de 40 de ani ipotetici. Ceafa sportivă și frizura cazonă îl încadrau la subspecia rară a celor fără vârstă. Neils cu gesturi de prestidigitator turnă în pahare din sticla de Captain Morgan, apoi puse un disc pe patefon. Ritmuri de jazz inundară camera.

— Este de preferat puțină muzică în loc să pun telefonul în cuptorul cu microunde pentru a evita supravegherea prin metoda XKeyscore. Puțină prudență nu strică. Discul are o folie de aliaj special și în stilet și pivot este inclus un sofisticat cip ce emite anumite frecvențe. De altfel, va fi subiectul fabulei.

Scott roti ochii prin salon. Era decorat cu stil, un ochi atent dozase proporțiile fiecărei piese de mobilier pentru a găsi armonie și un sens de intimitate discretă. Majoritatea erau de stil neoclasic. Fotoliile, scaunele și mesele erau de nuc sau de mahon și aveau încrustații în marmură și caneluri spiralate cu motive clasicizante. Pe o consolă cu mânerele sertarului argintate, era amplasat un bust de marmură pe un soclu aurit de lemn. Fotoliile erau tapițate în catifea și aveau picioare cu labe de metal și cotiere furniruite și încrustate cu rozete metalice și măști leonine. O bibliotecă din lemn de trandafir cu intarsii, ocupa un întreg perete și era plină de tomuri legate în piele groasă, argăsită.

Încuviință când Neils îi turnă din nou în pahar din sticla de brandy.

— În 1878, după ce a fondat și promovat patefonul, Thomas Edison la vederea unei echipe de mineri ce lucrau pe malul Plate River a avut geniala inspirație să fabrice un generator de electricitate bazat pe dinamuri alimentate hidraulic. Istorica Edison Electric Light Company a fost fondată cu scopul de a substitui rețeaua de iluminare pe gaz a orașelor. Gazul, light for dark ages, a fost înlocuit cu lămpile cu arc și apoi s-a inventat banalul bec de astăzi. Fabula lămpii lui Aladin a devenit realitate.

Neils își scutură tutunul carbonizat din pipă într-o cutie metalică.

Scott observă că aceasta avea sigla mărcii Dr. Watson și era decorată cu gheare de vultur stilizate. Interlocutorul său își ținea punga cu tutun pe un foișor de șemineu sculptat în lemn de cedru cu motive din mitologia clasică, pe care erau dispuse câteva fotografii în rame poleite.

— Samuel Insul, din modest stenograf a devenit eminența cenușie a lui Edison, un nou Mazarin al strategiilor financiare. A vizitat Brighton-ul în 1894 și a trecut pe aici când gândea la modernizarea contorului. A călcat pe ruinele farului acesta după ce tocmai introdusese pe piață transformatorul rotativ. Edison Works, Edison Machine Works sunt doar jaloanele unui imperiu.

Neils îl privi interogativ pe Scott ce se foia cumva stingherit în fotoliu.

„Ce baliverne îmi toarnă contrabandistul ăsta? După tonul afectat și erudiția discursului pare inteligent și uns cu toate alifiile deci s-ar putea ca Mr. Key să fi avut dreptate. Poate să facă parte dintr-o black-op a americanilor", gândi acesta.

— Răbdare prietene, nu țin o prelegere ieftină de istorie al revoluției științifice.

Scott clătină din cap aprobativ și surâse mimând o relaxare receptivă. Neils își încărcă tacticos pipa cu tutun marinăresc apoi continuă.

— Deci până acum am vorbit de o sursă de energie și mijloacele de  propagare. Avem componentele de hardware, cum s-ar spune. Il Marc Ingenio. E ceva ce susține sistemul și a înțelege mecanismul e mai important decât a procura arme.

Scott aruncă o privire circulară prin salon, admirând colecția de mașinării răsfirate prin cameră. Interiorul era dominat de picturi în ulei cu rame groase, poleite.

— În 1880 Herman Hollerith a inventat ordonatorul cu fișe.

Bărbatul deschise un sertar al mesei de mahon și scoase un pachet de cărți de joc. Extrase Jokerul și îl aruncă pe masă. Îl perforă apoi cu un cu press-papier în multiple locuri și îl arunca spre Scott.

—Tocmai am scris un mesaj în Braille. Simțul tău tactil ar permite să îl descifrezi dacă ai știi limbajul. Hollerith folosea un sistem binar și a anticipat epoca computerelor digitale. Revoluția industrială va merge apoi în tandem cu revoluția informatică. The Census Bureau în 1890, a utilizat ordinatorul pentru oficiul de evidență și stare civilă a populației și a economisit astfel 5 milioane de dolari. Fișele lui Holerith au devenit un element sine qua non pentru logistica băncilor, a agențiilor de asigurări, ale societăților comerciale cu spațiu larg de livrare pe piață.

Neils privi spre un tablou: era un peisaj elvețian cu o turmă de vite. Pe fereastră se întrezărea o parte din gradina magnifică din jur. Era un adevărat labirint realizat din arbuști de arțar de câmp tăiați rectangular, între ale cărui pereți creșteau lalele, iriși olandezi, zambile, arbuști ornamentali bonsai cât și molizi și pini enormi.

— În 1940 apare primul computer comercial Univoc. Creatorii au înțeles că informația nu trebuie doar stocată ci și programată pentru a îndeplini diferite funcții. În 1954 apare computerul Mowgli iar IBM imediat după, lansează seria de computere 701.

Neils își extrase celularul din buzunar, un Samsung Cyber.

— Fii fără grijă, e fără baterie și fără SIM card, spuse ca reacție la expresia îngrijorată ce pluti o clipă pe chipul lui Scott. Nu putem fi ascultați. Dar chiar cu celularele bruiate sau stinse am fi expuși și mai târziu ai să înțelegi de ce.

Deschise obloanele geamurilor cu gesturi largi și admiră peisajul mohorât din vale pentru câteva momente. Se așeză din nou pe scaun și oftă.

— Știi de ce am construit aici? Sunt un admirator al lui Voltaire și al lui Francis Bacon. Când am văzut locația Seven Sisters pe hartă mi s-a părut un substitut denominativ al celor Nouă Surori, faimoasa lojă. Dacă Voltaire nu l-ar fi citit pe Bacon și a sa „Letter for toleration, nu ar fi scris în 1730 drama „Brutus. Dar, în sfârșit... nu se construiește o vilă doar pentru un joc de cuvinte.

Neils îl privi cercetător pe Scott.

— Eram în Bosnia în misiune în 1994 când am primit un mesaj scurt de la Centrală. Suna cam așa: „Un alt Spark a fost activat în regiunea Dover. Este necesară formația sa continuă și joncțiunea în anul 26."

Deschise iarăși sertarul mesei și frunzări un dosar. Îl aruncă apoi pe masă și urmări amuzat expresia de consternare întipărită pe fața lui Scott.

— Da prietene, ca într-o ceremonie de familie: poza ta de la bacalaureat, petrecerea dată după licență... totul la arhivă, inclusiv mahmureala de a doua zi. La fel și unchiul bogat cu afaceri în Hong Kong ce îți trimite lunar renta. Imortalizat de Polaroid. Toate au fost orchestrate și practic în tot acest timp am fost mentorul tău. Antrenamentele tale clandestine în cadrul Era9Kos și recrutarea ta de 6IM ca agent au fost doar etapele pentru a te cizela pentru ceva mai elaborat.

Scott menținea încă expresia de stupoare pe chip iar un mușchi al maxilarului îi pulsa ritmic.

Deconspirat?

Cine dracu‘ înscenase tot teatrul asta ridicol?

Avea mâna dreaptă adânc cufundată în buzunarul jerseului. Rosti cu voce răgușită :

— Deci nu ești agent AIK? Nu ești implicat în contrabanda de arme?

Neils râse și indică spre buzunarul umflat.

— Revolverul acela nu o să îți folosească. Nu vrei să îți elimini binefăcătorul. Și dacă vrei un răspuns: da și nu. Este vorba de ceva mult mai amplu și oricum nu ai înțelege fără ceva noțiuni elementare.

Scott mimă un gest de destindere și schiță un surâs încă evident crispat. Apoi spuse, ștergând cu un gest nevrotic broboanele reci de transpirație de pe frunte:

—Dacă toată istoria cu racolarea ca agent e o farsă cum de contactul precedent mi-a demonstrat că lucrează pentru AIK prin documente autentice?

Neils spuse atingându-și osul zigomatic drept cu degetul arătător:

—Ți-am răspuns deja. Da și nu. Ești agent. Problema este că toate agențiile se supun acum unei structuri suprastatale. Era9Kos e o emanație a acestei structuri. 6IM și mai nou AIK trimit agenții lor cei mai buni acolo, pentru formație. Iar când un agent poartă sigla ShadowFrame jocul se desfășoară la un alt nivel.

Scott izbucni într-un râs ce avea tonalități isterice.

— For fuck sake! Deci toate misiunile au fost doar jocuri ca la paintball! Nu pot să cred! Și eu care mă credeam înzestrat! Shadowframe! Ce Dumnezeu mai este și asta?

Scott privi circular prin cameră, apoi mută privirea spre fereastră aidoma cuiva ce caută repere pentru un plan de scăpare.

— De ce te-aș crede? M-am alăturat agenției în mod voluntar, în urma unui mesaj. Am colaborat cu agenți Era9Kos și 6IM și cu acceptul serviciilor de informații am avut misiuni de teren. Am vărsat sânge, am lăsat cadavre însângerate în urmă.

Neils îl privi blazat.

—Da, de acord, dar pentru misiuni ce transcend noțiunea de suveranitate statală și orice considerație politică uzuală. Vrei dovezi? Ok.

Neils îi aruncă o altă grămadă de fotografii pe masă.

—Nu aveai telefoane sau camere. Nu puteai fi filmat prin satelit.

Se lăsă tăcerea. Scott își amintea clar de acea zi. Insistase să se vadă cu Nancy în interior cu obloanele trase și alesese locația la nimereală, în ultimul moment. Nu puteau fi bugs acolo, într-o cameră de motel rezervată în ultimul moment. Privi fotografiile și spuse sec cu o expresie tăioasă:

— În motel cu ea eram pentru o escapadă amoroasă. Nu o amesteca în porcării de astea, te rog.

Neils își frecă mâinile și spuse cu diplomație:

— O blondă fină și inteligentă, adică o contradicție în termeni. Scuză-mi ironia, nu te atașa totuși. Misiunea ta transcende tot ce este uman cunoscut. Avem nevoie de tine. Centrala a investit în tine 26 de ani de pregătire.

Scott se izbi contrariat cu omoplații de spătarul fotoliului și își roti ochii prin cameră în căutare de inspirație.

— Și asta este doar o mică fărâmă din ce am moștenit din imperiul din Menlo Park.

— Ce ar fi drăcia asta cu care vedeți prin pereți? Un melanj între Edison și Tesla? Transfer de energie fără cablu? Ați găsit proiectul lui Tesla?

Neils trase din pipă și exală rotocoale groase de fum albăstrui.

—Este mult mai mult decât atât, Scott. Mult mai mult.

Acesta replică după ce căzu pe gânduri un timp:

—Tot nu înțeleg. O autoritate suprastatală ce comandă agențiilor de spionaj uciderea propriilor agenți? Și eu aș fi delegatul crimei guvernamentale? Luni în urmă într-un restaurant, am găsit asupra unui traficant o legitimație a serviciilor noastre. Apoi au negat totul și cadavrul a dispărut fără urmă.

Neils răspunse privindu-l cu ochi ficși, ca de pește mort.

— Acei oameni trebuiau eliminați. Ai să înțelegi la sfârșitul stagiului de antrenament căci vei sta aici pentru o lună. Ai acceptul lui Mr.Key, uite documentul. Oricum să o luăm ușurel. Acei oameni erau Sparks ca și tine numai că din altă tabără.

Scott privi năuc antetul și semnătura.

— Și de ce atunci mi-a îndrugat Mr.Key balivernele alea cu infiltrarea în rețeaua de traficanți? Sparks! Ce Dumnezeu tot vorbești? Nu am auzit vreodată de așa ceva.

Își focaliză atenția spre o zonă a memoriei, unde pe o tablă neagră antrenorul 6IM de tehnici combative desenase o schemă piramidală. Un clasic self-defense: „... în ipoteza unui atac camuflat nu trebuie exclus nici unul din cazuri". Deși extrase mâna din buzunarul unde avea  arma, ținea încheietura brațului stâng încă pe masă. În ceasul anost ce-l purta, era implementată o săgeată ce ar fi eliberată o picătură mortală în contact cu țesuturi organice.

— Pot să te întreb ceva? De ce tu, ca emisar al AIK, bruiezi conversația noastră cu sofisticatul tău patefon?

— Am învățat să fim prudenți privitor la scurgerile de informații. Cârtițele par a fi în afara oricărei bănuieli până la proba contrarie. Și am învățat aceasta dintr-o contorsionată istorie a trădării de la Kim Philby până la Snowden.

— Înțeleg. Și cum vom comunica pe viitor? Ai să îmi dai un patefon portabil?

Neils râse amuzat.

— Nu, patefonul este doar o replică retro a instrumentului original. O să ajungem și acolo.

— Pot să te întreb din nou cum de filmați prin pereți?

Neils își pocni oasele palmelor într-un efort sintetic de concentrare.

— Nu sunt nicicum un specialist în unde radio sau câmpuri electromagnetice și detaliile tehnice mă depășesc. Dar pot ilustra.

Aprinse o brichetă și acoperi flacăra cu o foaie de hârtie.

— Teatru chinezesc. Care ar fi lampa cea mai eficientă de pe planetă? Bineînțeles nucleul magnetic al Terrei. Imaginează-ți un imens ecran constituit din stratosferă unde ultimul strat este delimitat de spațiul sideral. Lentilele sofisticate de pe sateliți descompun spectrul de radiații magmatice ce

Recenzii pentru Atlantis Magister

[Cristian Nastasa · Evaluare: 5 din 5 stele]

Este o distopie interesantă, dinamică, ce valorizează multe probleme cruciale ale spiritului contemporan. Este postumanismul o soluție la angoasa existențială? Oniricul se amestecă cu realitatea într-un ritm alert. Recomand călduros această carte!