Ultimi Cavaleri Țepari: Eu Nu Sunt Dracula, #4

De Giovanni I. Călin & Daniel Călin

Dragostea de țară,de valorile naționale,respectul față de legile țări,sunt motive de luptă între criminalitatea organizată și oameni legi.

• Limbă: Română
• Editor: Ioan Calin
• Data lansării: 15 iul. 2020
• ISBN: 9781393174615

Previzualizare carte

În mintea lui, tînărul care se afla pe bancheta de lîngă șoferul care ţinea volanul cu mîna stîngă i-ar cu dreapta tocmai extrase bricheta electrică din contact aprinzînduşi ţigara ,își punea o grămadă de întrebări ,întrebări la care încerca să găsească un răspuns și cu toate că știa  de ce se afla în  mașina aceea,împreună cu cei doi indivizi , continua să se  întrebe dacă  mai era vre-o diferență între el și acești ticăloși cu care a partecipat la  o grămadă de lovituri însă chiar dacă era destul de demoralizat ,răsuflă aproape ușurat,știind că nu se afla în tovărășia acestor criminali pentru  cei  o mie de dolari ,pentru că atît ar fi fost partea lui pentru această lovitură,de asta era sigur.

Tînărul ,care nu avea mai mult de 25 de ani și prin mintea căruia treceau asemenea gînduri,era un ofițer de Poliție,un agent special înfiltrat ,dar m-ai era și unul dintre cei m-ai valoroși cavaleri pe care îi avea secretul Ordin al Țeparilor.

Și așa cum se știe,atunci cînd jocul devine dur cei mai duri intră  în joc iar Frenk ,fără nici un pic de modestie,era unul dintre cei mai duri tipi  pe care îi avea Ministerul Afacerilor Interne  în acea perioadă.

Tînărul polițist trebuia să afle unde se ascundea  Jupînul,să intre în rîndul bandei ,să îl țină supt observație pentru cîteva luni de zile să culeagă cît mai multe informați despre activitățile ilegale cu care se îndeletnicea și să memorizeze figurile  celor care făceau parte din aceast grup infracțional.

Trebuia să afle cu cine s-a afiliat,cine  era omul  lui în  aparatul poliției și cine erau oameni politici care  îl  protejau.

Asemenea misiuni ,care erau atît de periculoase îmcât nu puteau fi duse la bun sfîrșit decît de un polițist cu o pregătire specială care era conștient că dacă i-ar fi dat Jupînului ocazia să aibe unui minim de suspiciune asupra lui, ar fi plătit doar o singură dată  și ar fi plătit un preț foarte scump,ar fi plătit  cu prețul vieți sale.

Și tot lui ,acestui tînăr agent care își risca viața pusă în slujba jutiției,adevărului,onoarei și a dreptăți,îi revenea sarcina să de-a semnalul , semnalul  cînd să intervină mascați.

Mascați !Mascați li se spunea agenților  care alcătuiau trupele speciale de intervenție al Ministerului de Interne și pe bună dreptate se spunea despre ei că erau mai răi decît o haită de pitbul.

De un cîine ,chiar dacă este un pitbul,poți scăpa cățărîndu-te  pe un gard,pe un stîlp de iluminat ,pe un pom,sau.... dar de un mascat,de un mascat nu ai unde să fugi,nu ai unde și după cine să te ascunzi,pentru  că mascatul te caută și intră după tine până și în gaură de șarpe,intră pînă și în pîntecul  femeii care te-a născut și iese cu tine în dinți fără să țină cont de pericolele pe care trebuie să le înfrunte.

De un mascat nu te poate apăra nimeni și nu poți să scapi  chiar dacă ai fi președintele  ...brusc,tînărul  ofițer de poliție a fost trezit din gîndurile sale de vocea groasă a prietenului său , Ciobi:

-Frenk!  Da ce ai mă băiatule?Ți s-au înecat corăbiile?Hai spune-i lui mandea ce te frămîntă,la ce te gindeşti?Ahahaaa.....la faptul ca îmi eşti dator pînă peste cap?!

Frenk îi răspunse lui Ciobi ,dînd din cap afirmativ,spunîndu-și că  acesta avea dreptate, îi era dator .Îi era dator pentru că la introdus în sînul familiei,clanului ,a bandei de criminali ajutînd-ul să intre în casa Jupînului,multa mai repede  decât sperase el.Fără ajutorul lui nu ar fi reuşit să se apropie atît de repede de obiectivul lui.

Dar dacă Ciobi ,prietenul lui din copilărie pe care nu la mințit niciodată ,pînă acum,ar fi știut că el nu m-ai era cel pe care îl cunoscuse în orfelinatul de la marginea capitalei , ia-r fi descărcat un încărcător întreg după cap.

Cu şapte ani în urmă  Ciobi a ucis pentru prima dată murdărinduși mîinile cu sîngele celor trei satanişti la intrarea în Sanctuarul Dacilor,locul unde îşi pierduse viaţa Generalul,cîţiva agenţi speciali ,Matilda şi încă două prietene dea-le ei,i-ar de atunci a m-ai ucis încă cinci persoane însă pe acestea le-a ucis  din legitimă apărare,îşi salvase doar  viaţa,aşa cum făcuse atunci cînd îl omorîse pe diliul de pedagog,fratele Senseiului,iar de atunci .....de atunci,tînărul  cu un fizic atletic,părul castaniu dat cu gel peste cap,ochi verzi ,privirea atît de rece şi cu  nelipsitul trabuc în colţul guri,cînd se apuca să tragă,trăgea fără să facă  economie de cartușe .Trăgea unul sau două încărcătoare cu toate că un singur glonţ,doar unul singur,este de ajuns pentru a ucide un om.

În timpul așa zisei revoluții,Ciobi împreună cu Janes,fratele lui,erau închiși,erau deținuți ,aveau de executat pedepse extraordinar de grele pentru doi tineri de vîstra lor.Erau condamnați pe viață.

În dimineața zile de 21 Decembrie ,sub privirile celorlalți pușcăriași care îi urmăreau printre gratiile ferestrelor de la dormitoare,ei doi au fost primi care au avut curaj să încerce o evadare și după ce au reușit să treacă de cele trei rînduri de gratii destul de groase s-au strecurat pînă lîngă pichetul de pază unde i-au luat prin surprindere pe cei cinci milițieni înarmați dar destul de confuzi care continuau să facă de pază și cu  o rapiditate de necrezut le-au aplicat o serie  de  lovituri de karate  ,proiectînd-ui pe asfaltul ud al alei care despărțea frumoasa clădirea a directorului de dormitorul deținuților care era o clădire scorojită de parcă ar fi fost abandonată.

Imediat după ce au pus mîna pe armele milițienilor ,care incă m-ai gemeau din cauza durerilor,cei doi frați trăgînd cîteva focuri de armă în aer,i-au somat să se ridice în picioare și cu mîiinile ridicate în sus au intrat în clădirea  cu birourile milițienilor .

După cîteva minute de tratative i-au dezarmat și pe ceilalți opt subofițeri care s-au predat ,dar de ucis   așa cum urlau ceilalți pușcăriași printre gratiile ferestrelor ,nu au ucis pe nici unul dintre ei,dimpotrivă,după ce i-a închis sus la ultimul etaj,Ciobi le-a aruncat printre gratii toate cheile etajului sfătuind-ui să se baricadeze destul de bine înăuntru și cu armele și munițiile pe care el le lăsase anumea în biroul directorului să se apere de furia celorlalți pușcăriași care mai mult ca sigur nu vor întîrzia și vor veni să  ....le facă o vizită..... să îi caute.

În urma lor,în loc ca milițieni să îi înjure s-au să deschidă focul asupra lor îi rugau  să rămînă cu ei ca să îi apere de iminenta furie a celor aproape trei sute de pușcăriași,însă în mintea lui ,Ciobi își spunea că deja făcuse prea mult pentru ei,așa că îi lăsă în voia soartei  așa cum se lăsa el și cu fratele lui.

Între el și ceilalți pușcăriași era o mare,mare  diferență.Ciobi nu ucidea decît dacă viața lui sau a celor dragi  era pusă în pericol .

Coborînd jos la parterul clădiri,cei doi frați s-au  dus drept la depozitul cu arme și muniții încărcînd intr-un camion milităresc tot ce au găsit în rastrele acestuia ,după care sau lansat cu toată viteza înspre poarta de fier a penitenciarului prin care a trecut de parcă ar fi fost  doar o barieră din fum sau din ceață ,i-ar el ,el și fratele lui  părăseau acel loc pentru totdeauna  îndreptînduse înspre  ......libertate.Libertatea atît de mult dorită.

Ajuns în strada principală era pentru prima dată cînd cei doi tineri ar fi dorit atît de mult să își spună unul celuilalt ,hai să mergem acasă,dar ei,ei nu aveau o casă.

În urma lor,cu urlete și strigăte de furie,ceilalți pușcăriași au trecut și ei la acțiune și după ce au reușit să îndoaie,să desfacă,să rupă,să smulgă gratiile de la ferestrele dormitoarelor au început să coboare jos  în curte  și odată ieșiți din clădirea urît mirositoare se grăbeau ,se împingeau,se călcau în picioare,alergînd cît de repede puteau înspre poartă penitenciarului cu o singură dorință în gînd,aceea de a trece,de a păși dincolo de cele două porți  care așa îndoite  cum erau ,de parcă le-ar fi lovit trenul, m-ai atîrnau încă în balamalele metalice mișcînduse înainte și înapoi  de parcă ar fi încercat să le blocheze calea așa cum făcuseră pentru ani și ani de zile ,dar de acum totul era sfîrșit,prin spațiul liber treceau  zeci,sute de pușcăriași,care au fost închiși pentru comiterea unor infracțiuni penale ,au fost închiși pentru că au furat,au violentat,au maltratat ,corupt sau mituit.

Dar  prin cadrul celor două porți care atîrnau ca scheletul unor coloși căzuți în genunchi,trecea înspre liberate și o parte din grupul celor care executau pedepse grele,indivizi condamnați pentru omor premeditat,criminali periculosi,criminali sadici. Cealaltă parte a grupului de criminali a rămas să închidă conturile cu cei treisprezece milițieni care se baricadaseră foarte bine la ultimul etaj al clădiri si cu  frica de  a fi ucisi din clipa in clipa  asteptau cu degetul pe tragaciul armelor. 

Cei cîţiva ani de puşcărie ,pierderea banilor pe care îi furase din vila diplomatului italian pe care îi confiscase unul dintre colonei de la miliția capitalei,pierderea legături cu Mona care dispăruse fără urmă şi despărţirea de Frenk,la care ținea atît de mult și pe care  îl considera fratele lui,-lau schimbat destul de mult pe Ciobi şi l-au făcut să aleagă un drum greşit,un drum deviat,întortocheat şi destul de periculos.Un drum pe muchie de cuțit.

Cele cinci mașini plecate în această misiune,sub comanda lui Ciobi,erau patru BMV-uri 320 și un Mercedes SW CL 200, toate de culoarea neagră,jențile și parbrizurile fumurii,motoarele trucate și foarte silențioase i-ar suspensiile erau ultimul răcnet,deci,aceste mașini  aveau tot ce era necesar pentru a ajunge performanțele unor mașini de curse  iar cei care le conduceau erau piloți foarte experimentați ,putem spune chiar adevărați ași ai volanului doar că  pistele lor erau străzile capitalei.

Acești piloți ,adevărați cascadori,făceau acrobații,dansau cu mașinile,erau piloți care conduceau cu ochi închiși  asemuinduse unor cavaleri care vasleaza cu foarte multă grație și eleganță și dacă totuși,  s-ar fi întîmplat să fie blocați în vre-o ambuscadă ,acești piloți ar fi  fost capabili să...să zboare,da,da, erau capabili să zboare,nu i-ar fi oprit absolut nimic ,decît pana prostului ....sau ......moartea!.

Cînd cele cinci mașini se aflau în zona  Bercenilor,trecuse de mult miezul nopți.Trecuseră pe lîngă  clădirea spitalului Budimex și imediat au cotit-o  la dreapta,lăsînd în urma lor așa zise blocurile grii și se îndreptau înspre un grup de cîteva case dărăpănate,adevărate cocioabe ,mare lucru că mai erau încă în picioare.

Respectînd planul și fără să apese mai mult decît trebuia pe pedala accelerației,se apropiau de obiectivul misiuni lor,o misiune destul de simplă,de ușoară,o intervenție foarte rapidă ca și celelalte șapte,pe care le executaseră în ace-l an.

Ciobi și oameni lui trebuiau să  preleveze șase steluțe.Șase copile ,copile de 16-17 ani.Aceste copile nu erau surori și nici măcar rude,erau doar din  același cartier și se cunoșteau de cînd  erau la grădiniță i-ar destinul care le făcea să trăiască în această mizerie era  abandonul.

Abandonate de părinți lor  care au luat drumul străinătăți  uitînd  pentru  un an,doi,trei sau pentru totdeauna copii pe care i-au făcut și i-au crescut pînă la deschiderea frontierelor.Copii care suportau foamea,mizeria,frigul iernilor atît de grele și rușinea de a umbla cu haine rupte sau desculț.Însă uneori ,acești copii își puneau singuri ștreangul în gît ,curmînduși zile, pentru că nu mai puteau suporta dorul,dorul de părinți lor.

Cu farurile stinse și cu  viteză redusă ,după circa trei sute de metri  cele cinci mașini cu motoare silențioase au tras pe stînga ,cît mai aproape de casa  indicată,dar fără să oprească motoarele.

Imediat după aceea,în afară de șoferi,toți ceilalți componenți ai bandei au coborît în cea mai mare liniște fără să izbească portierele mașinilor,pe care doar le-au apropiat,i-ar unul dintre ei a deschis portbagajul  Mercedesului  cu scaunele rabatate,după care   bandiți și-au pregătit șpraiurile paralizante,măștile anti gaz,cătușele și pistoalele.

Cei opt  bandiți veniți să răpească șase copile nevinovate s-au strecurat printre scîndurele care lipseau din gardul de lemn al curți și ocolind mormanul de scaune rupte,uși de dulap  și tot felul de vechituri s-au apropiat  de casă.

De acum distanța dintre ei și ușa de la intrare  era doar de un pas.Cu o lovitură de berbec, firava ușă din lemn a sărit din balamale,i-ar în secundele următoare șpraiurile paralizzante  împrăștiau conținutul lor narcotizant care odată ce vena inspirat începea să își facă efectul.

Prima care a sărit în picioare a fost patroana casei.Aceasta era mătușa unei-a dintre copilele care trebuia răpită și care se ocupa de ele ca și de ficele sale,dar degeaba s-a repezit și a pus mîna pe melesteul de lemn încercînd să îl lovească pe primul individ care era lînă ea,pumnul primit între ochi a lăsat-o ko și pînă să înțeleagă ce se întîmpla cu ea ,cele cinci fete au fost șpreiate,încătușate ,încărcate pe umăr  de cîte un bandit  care alergînd  pînă la merțanul cel spațios le încărcau ca pe saci de cartofi .Timp de execuție  70 de secunde.

Timpul de execuție era bun,un adevărat  record,dar unde era a șasea nevinovată,unde se acundea?

În baza informațiilor avute trebuia să fie șase de toate ,dacă nu se întorceau cu toată marfa  și fără ca aceasta să fie cumva boțită,riscau cu toți, își riscau viața.

Individul care era șeful lor, adică Jupînul,era obișnuit să pedepsească orice eșec,orice greșeală fără să stea prea mult pe gînduri.

Era obișnuit să pedepsească  fără să acorde circumstanțe atenunante,i-ar pedeapsa era.......moartea,de aceea trei dintre componenți bandei o căutau pe ultima dintre copile.

Pentru o secundă,doar pentru o secundă,bandiți au  rămas ca și paralizați.

Brusc ,in curte s-a aprins lumina și două voci  de copii speriați strigau cît îi țineau gura:

-Ajutor!,ajutor,hoți!,hoțiii!,Nea Petrică!,Nea Petrică! Ajută-ne!

Trei pistoale  cu amortizator au clănțănit în direcția celor două voci amestecînd  strigătele de spaimă cu zgomotul surd al gloanțelor care mușcau din carne fragedă și gemetele de durere a celor două corpuri care se prăbușeau la pămînt dar și cu glasul nervos a lui Ciobi care îi înjura cum îi venea la gură pe cei trei imbecili care au deschis focul,ordonîndule să le asigure retragerea.

Ciobi era conștient că îi condamnase la moarte,moarte pe care aceștia o meritau deoarece el a ordonat ca nimeni ,absolut nimeni să nu deschidă focul fără ordinul lui.

În următoarele secunde cîini maidanezi săreau asupra bandiților.

Lătratul cîinilor și strigătele de ajutor au provocat o adevărată alarmă în urma căreia se aprindeau din ce în ce mai multe  lumini,la casele vecine se auzea zgomote de uși deschise și se auzeau  pași și voci puternice de bărbați hotărîți care pronunțau cuvîntul hoții .

Bandiți înțelegeau că veneau încercuiți și ca orice băiat de băiat  trebuiau să tăie coarda cît mai repede.

Erau  din nou în mașină și  iși luau tălpășița ,dar ....dar strada nu mai era la fel de goala,la fel de pustie și de liniștită ca la sosire,de acum erau aproape încercuiți .

Toți cei care locuiau in cele douăzeci-treizeci de case erau conduși de  Nea Petrică, aruncînduse asupra lor.Și aveau și ei arme,și aveau și molotoave și aveau și bolovani.... Și din acel moment s-a declanșat infernul.

Farurile mașinilor s-au aprins cu faza lungă i-ar piloți trebuiau să dovedească că își merită partea lor.

Primele două BMW-uri deschideau strada fiind urmate de merțanul plin cu marfa atît de prețioasă,iar celelalte două BMW îi asigurau spatele,

Pilotul primei mașini,în care se afla și Frenk,era calm,la fel de calm  ca și cînd  ar fi jucat  o partidă   de conducere periculoasă la Play Station.

Cu toate că nu avea mai mult de douăzeci  și cinci de ani ,blondul își știa meseria,și cum se spune în asemenea ocazii,era pe felie.

Cu cîteva accelerări ajutînduse de frîna de mînă a făcut  desene pe asfalt, evitînd sticlele incendiare și la un moment dat ,de parcă ar fi fost un tanc ,a trecut printre cele două containere de gunoi,pe care le-a lovit  destul de violent reușind să deschidă bariera care bloca strada.

În urma lui ,merțanul accelera la maxim  și se îndepărta urmat de încă un Bmv.Cu aceeiași măiestrie pilotul celui de-al treilea Bmv a luat urma celor două mașini,dar al patrulea Bmv....cel condus de cei trei care au tras in cei doi copii,era deja în flăcări.

Bolovani ,aruncați cam de vre-o douăzeci de femei,bărbați și copii,răsăriți ca din pămînt, își făcură datoria spărgînd-ui toate  parbrizele  ,i-ar două molotoave sau spart chiar pe capota care de acum ardea cu flăcări destul de mari i-ar în momentul în care se auzea explozia făcută de rezervorul plin cu benzină ,gloanțele țiuiau lovind ultimul Bmv,dar fără sa treacă de blindajul mașini.

Cele patru mașini scăpaseră destul de ieftin din cercul morți ,așa cum avea obiceiul  unu-l dintre piloți să denumească asemenea situații, aveau doar caroseria puțin boțită,în rest ,în rest totul era aproape ok.

Scăpați din încercuire și reușind să evite cele două echipaje de-ale poliției care se îndreptau înspre locul crimei,bandiți se îndepărtau  cu viteză susținută înspre conac.

Însă erau conștienți că erau încă în pericol,trebuiau să se prezinte în fața  Jupînului, și în sufletele tinerilor  bandiți se strecura un pic de frică,la fel ca și  în sufletul tînărului infiltrat care  plîngea după fiecare misiune  la care partecipa alături de ticaloși ăștia de aproape un an,un an de zile  dar care pentru  el era  m-ai  lung  decît o viață întreagă.

Pe o colină din Corbeni,unde se construiseră în timp record  adevărate fortețe,Jupînul ,l-a fel ca toți noi oameni de afaceri își construise și el o super mega  reședință.

O vilă somptuoasă cu douăzeci și cinci de camere,douăzeci de băi,două bucătării,trei Săli de mese,sală de biliard,cantină –cramă,piscină în fața casei dar  și o sală ascunsă ,un bunker,pentru oameni de oameni.

În acest bunker intrau și  serveau doar cei mai de bază angajați ai familiei care se împărțeau în două categorii,una care executa misiuni de jaf și crime pentru care veneau plătiți destul de bine i-ar cealaltă categorie,erau cei din serviciul de pază,femeile care făceau curățenie,bucătari,grădinarul,adică toți cei care erau angajați cu contract de muncă și prestau un serviciu onest pentru care primeau un salariu destul de bun.

Vila era înconjurată de un zid de 2,5 metri înălțime,i-ar distanța între zid și vilă era cam de două și ceva de metri.Văzută de sus,propietatea Jupînului semăna cu un mic dreptunghi în mijlocul unui cerc destul de mare.

Ajunși în fața porți principale ,cu toate că se cunoșteau foarte bine, mașinile bandiților care se întorceau din misiune au fost somate să oprească  i-ar șoferilor li s-a ordonat să  lăse toate gemurile în jos pentru a fi controlați.După un control minuțios au fost salutați  cu  caldură de toți cei opt oameni  care făceau de pază,înarmați  pînă în dinți plus cei patru cîini de  pază:

-Iaso moșule! Păi ce faceți  băi tată băi!Voi mergeți în discotecă și  nu ați învățat încă să parcați mașinile? Ha,ha,ha;Hai mă fără mișto ,veniți mă la nenea să vă învețe !Băăăiiiii........juniorilor voi ați rămas tot la condusul cartului la Casa Pionierilor!Hai intrați.intrați!!!!

-Janes!Băi miștocarule, într-o zi am să vă fur toate armele și am să le vînd pe femei şi băutură,hi,hi,hi !Și atunci să văd dacă mai ai chef de glume?! Vocea lui Ciobi era destul de iritată,dar zîmbi și răspunse salutului  atingînd cu pumnul strîns,pumnul lui Janes,care îi spuse cu voce scăzută și caldă:

-Băi frăție bine  că te-ai întors! Hai mă,nu te supăra doar știi că îmi place să glumesc.Vezi că  ăsta te așteaptă în bucătăria mare.Sfatul meu este să nu îl contrazici!Ține cont că a fost informat de pierderea   echipajului.Știi că au fost omoriti cu toti ,nu?!Deci taci și nu îl contrazice pe Jupîn,te rog apleacă capul pînă îi trece furia sau și mai bine ,ți-am tot spus lucrul ăsta de o mie de ori,nu mai participa la astfel de misiuni,vino și lucrează cu mine .Munca mea este o muncă cinstită,fac doar de pază și atît.

Ca la un semnal ,cele trei  BMW-uri  și merțanul au parcat pe pietrișul din spatele casei,unu-l lîngă celălalt .

Ocupanți celor patru mașini au coborît  și fără să vorbească  între ei au  început să descarce prețioasa marfă, după  care au  intrat în bucătăria cea mare.

Plecaseră cu cinci mașini,în treisprezece și sau întors doar cu patru mașini și doar în zece ,plus cele cinci copile,deci,misiunea nu a fost executată ca la......carte.

Cînd ușa de la bucătărie s-a închis în urma lor,cele patru mașini conduse de alți patru șoferi,veneu conduse pe drumuri de țară numai de ei știute și după un ceas se aflau la marginea capitalei în  atelierul unui tinichigiu auto ,pe poarta căruia se legăna o bucată de tabla legată cu sîrmă pe care scria, Reparații Generale.

La primele ore ale dimineți vor intra în lucru,după 24 de ore vor fi ca și noi și se vor întoarce din nou în parcul auto al Jupînului.

Pe primele trepte ale scări  interioare care dădea acces în bucătărie ,a apărut Jupînul, care le aruncă   o privire destul de încruntată și li se adresă cu voce destul de aspră :

-Va-ți întors cumva cu toți?!Cobi! Ciobi! Este a treia oară ,a treia oară în ultimele două luni  de zile cînd ai ghinion.De data aceasta ai pierdut o mașină,trei băieți și pierzi și o steluță.Ce ți se întîmplă meștere ai pe cineva dintre băieți care te sabotează?!  Ce să mă fac  eu cu tine? Tu știi cît costă o steluță,nu?!Macaronari îmi dau aproape două,două sute de mii de parai pe bucată ,i-ar tu!tu ce îmi combini?!Te apuci și tragi,și tragi de parcă ai fi  în Ferentari .Ia spune-mi ,cum o scoatem la capăt?!

Ciobi  avea mîna stîngă aproape de teaca pistolului ,se uita fix în ochi celui care îi vorbise și ar fi vrut să o scoată la capăt cu el chiar în acel moment ,rezolvînd problema,însă,aducînduși aminte de sfatul fratelui său de abia a reușit să se abțină  ca să nu  îi răspundă așa cum știa el.Liniștea apăsătoare a celor zece-cinsprezece secunde și degetele mîini stăngi ale lui Ciobi care mîngîiau destul de nervos tocu-l pistolului,nu anunța nimic bun.Înțelegând că prietenul lui era la limita răbdări ,Frenk a decis să intervină:

-Jupîne, una dintre aceste copile nu era în casă,a ieșit  ca din pămînt și....

-Fraiere !S-a răstit Jupînul la el.-Ți-a dat cineva voie să vorbești?Te crezi cumva  la piață?!Ciobi! cine este figurantul ăsta?

-Păi cine să fie,Jupine. Îți amintești  de împușcăturile  de pe malul mări cînd turcul a încercat să îți i-a maul?Ei bine