Cum să scoatem bani din piatră seacă: Ficţiuni umoristice şi fragmente comentate

De Constantin M. N. Borcia

Măriţi taxele, impozitele, amenzile, accizele şi introduceţi altele noi. Iată ce simplu, ce uşor este să scoţi bani din piatră seacă. În acest caz, piatrele seci sunt taxele, impozitele, amenzile şi accizele...
Alt exemplu. Poate că aţi auzit de cântecu’ ăla care zice aşa: fluturaş, nu mai ai aripioare, domnul conte ţi le-a retezat... De ce credeţi că a retezat contele aripile fluturelui ? Iată care a fost rostul retezării aripilor: până să reteze aripile, contele vindea fluturii cu un anumit preţ... După ce i-a venit ideea de a reteza aripile fluturelui, s-a hotărât să vândă separat aripile cu un preţ şi restul fluturelui cu alt preţ astfel încât în ansamblu, preţul era unul mulţumitor. Apoi a mai tăiat odată aripile şi resul din fluture şi le-a vândut separat şi au ieşit şi mai mulţi bani. Este un exemplu de idee genială... Iată cum s-a scos bani din piatră seacă.
Udaţi piatra seacă şi o să înceapă să rodească...
O să facă bani cu nemiluita...

• Limbă: Română
• Editor: Constantin M. N. Borcia
• Data lansării: 18 sept. 2022
• ISBN: 9781005161675

Previzualizare carte

Cum să scoatem bani din piatră seacă

Ficţiuni umoristice şi fragmente comentate

Seria Handicapat - 1

Constantin M. N. Borcia

Publicat de MultiMedia Publishing

Copyright 2022 Constantin M.N. Borcia

Publicat de MultiMedia Publishing, www.telework.ro/ro/editura

ISBN: 978-606-033-736-2

Fotografia de pe coperta 1 şi încă una reprezentând o combinaţie între un lup şi o oaie, au fost preluate de pe Free Images - Pixabay, https://pixabay.com/ - toate imaginile de aici sunt din domeniul public. Cealalte fotografii aparţin autorului.

Este bine să se ia în consideraţie următoarele aspecte:

• Orice asemănare între personajele sau instituţiile care apar în aceste schiţe, poezii sau ficţiuni şi cele din realitate, este întâmplătoare ! Poate fi o coincidenţă uluitoare şi regretabilă !

• Reproducerea integrală sau parţială a textului prin orice mijloace, fără acordul scris al autorului sau fără citare este ceva incredibil, imposibil şi inimaginabil... Sper să nu fie cazul.

Consilier editorial : Nicolae Sfetcu

Contact:E-mail: [e-mail], [e-mail], Bucureşti, România

Autorul îşi asumă integral responsabilitates privind conţinutul cărţii.

Reproducerea integrală sau parţială a textului prin orice mijloace, fără acordul autorului sau fără citare, este o ilegalitate morală...

AVERTISMENT !

Această carte nu este indicată persoanelor serioase, stresate, arogante, ocupate, suspicioase, morocănoase, nervoase şi fricoase. Este contraindicată şi celor care nu au simţul umorului şi celor care sunt incapabili să viseze...

Dacă sunteţi o astfel de persoană, vă rog insistent să nu cumpăraţi cartea.

Vă rog să nu pierdeţi timpul dumneavoastră preţios cu lectura acesteia.

În general, situaţiile sau personajele sau instituţiile care apar în carte sunt... imaginare... Cu câteva excepţii, desigur...

Dacă totuşi există vreo asemănare cu ceea ce există în realitate, aceasta nu este decât o întâmplare... Sau nu, pentru că unele fantezii au un caracter pamfletar şi deci, asemănările nu sunt de loc întâmplătoare !...

DEDICAŢIE ŞI MULŢUMIRI

În memoria părinţilor mei şi a fratelui meu: NICULINA BORCEA, MIHAI BORCIA şi ALEXANDRU BORCIA (decedat pe nedrept când era un copil cu suflet imaculat) şi a bunicii mele DINU GHERGHINA, o persoană minunată, bună la suflet şi plină de voie bună (pe cealaltă bunică şi pe cei doi bunici nu i-am cunoscut).

În memoria unchiului meu MIHAI NICOLAE şi a mătuşii mele MIHAI ANGELA oameni deosebiţi, veseli, suflete alese…

Apariţia acestei cărţi s-a datorat şi ajutorului acordat de către mai mulţi oameni deosebiţi pe care i-am cunoscut la Centrul Social Odăi:

- Domnul dr. SPINEANU, a cărui dăruire şi al cărui profesionalism în îngrijirea oamenilor suferinzi sunt impresionante; este un om cu sufletul de aur.

- Doamnei kinetoterapeut COSTIN CRISTINA, un om deosebit, profesionist de înaltă calificare. Domnia sa a ajutat mulţi oameni să revină la o viaţă cât mai apropiată de cea normală; a dăruit multor oameni noi speranţe de viitor.

- Doamnei asistent social MILENA, un om de o delicateţe, seriozitate şi competenţă remarcabilă.

- Doamnei asistent medical IULIA – un om deosebit, cu sufletul de aur, care a contribuit hotărâtor la alinarea suferinţelor pacienţilor, fiind un adevărat prieten...

- Doamnelor infirmiere: GEORGIANA, CORINA, ELENA, MARIANA, MARIANA IONIŢĂ, LUCICA, ALINA, ADRIANA, MARY, GETA... Dânsele s-au străduit din tot sufletul pentru ajutorarea unor oameni aflaţi în dificultate.

- Colegului de suferinţă, domnul ALEXANDRU CÂRJAN, pentru amiciţia şi solidaritatea faţă de mine, în acele zile de suferinţă cumplită, de nelinişti, în care halucinam şi uneori credeam că pierdusem lupta cu moartea; în acele zile în care am luptat totuşi cu disperare pentru viaţă, zbătându-mă din răsputeri să trăiesc... Şi în cele din urmă am reuşt !

- Dedic cartea, de asemenea, vecinului şi prietenului meu, domnul MOŢOC ILIE şi soţiei sale, LUMINIŢA, vărului meu IVAN MARIN şi soţiei sale STELA, precum şi doamnelor TRIFU CRISTINA şi MOISE MARIANA care m-au susţinut, m-au încurajat şi m-au ajutat permanent tot timpul cât am fost în suferinţă şi apoi în lungul proces de recuperare.

Acestor oameni care au contribuit la recuperarea mea după operaţiile chirurgicale impuse în urma amputării piciorului stâng, luptând împreună cu mine pentru a mă restabili şi a putea munci, a putea spera şi a putea crea în continuare, le tansmit cele mai alese gânduri şi sentimente.

Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi...

De aceea consider că este moral să le dedic această carte.

Mulţumiri cordiale domnului SFETCU NICOLAE şi doamnei DELIA PETRESCU, cu care am avut PRIVILEGIUL ŞI ONOAREA de a colabora în decursul timpului...

Cu deosebită gratitudine şi consideraţie,

Dr. Constantin M.N. Borcia

* * *

"În noi sau nicăieri este veşnicia cu lumile ei, trecutul şi viitorul. Visăm călătorii prin univers: nu-i oare universul în noi ?"

NOVALIS

Noi n-am mai schimba nicio vorbă cu cei mai mulţi dintre cunoscuţii noştri apropiaţi, dacă i-am auzi cum vorbesc despre noi în absenţa noastră.

ARTHUR SCHOPENHAUER  (http://www.citatepedia.ro/ Adăugat de Girel Barbu)

„Humorul nu-i accesibil acelora cari nu pot privi lucrurile sub aspectul eternităţii şi nu suferă gândindu-se la nimicnicia şi deşertăciunea acestei lumi.

A suferi de mizeria materiei, a-i simţi povara şi a avea totuşi destulă libertate de spirit, destulă filosofie de a judeca toată zădărnicia ei, iată starea sufletească ce constituie humorul. Acesta e cel mai mare triumf al ideii asupra faptului, al raţiunii asupra simţurilor."

MAX NORDAU – PSIHOLOGIA ZEFLEMELEI (Editura LUMEN, Bucureşti, 1910, trad. P. Muşoiu, pag. 12)

Este comic orice aranjament de acte şi de evenimente care, inserate unele în altele, ne dau iluzia de viaţă şi senzaţia netă a unui aranjament mecanic.

HENRI BERGSON

„Simțul umorului este un talent dispreţuit doar de cei care nu-l au."

— Jonathan Swift (http://www.citatepedia.ro/index.php?id=169140)

„Soarta unei glume depinde de urechea care o aude, nu de limba care o spune."

— William Shakespeare (http://www.citatepedia.ro/index.php?id=169140

Umorul este cel mai bun colac de salvare în timp ce te afli dus de curentul vieţii.

WILHELM RAABE Adăugat de Micheleflowerbomb (http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?p=8&s=umor)

Viaţa nu e o şcoală de maniere elegante. În viaţă, fiecare se exprimă aşa cum ştie.

JAROSLAV HAŠEK

Spiritul şi umorul – dacă există vreo deosebire între ele, aceasta este numai în timp: ca fulgerul şi lumina electrică. Amândouă sunt, vădit, din acelaşi material, însă spiritul este o izbucnire vie, instantanee şi nu lipsită de primejdie, pe când umorul face pozne şi se desfată cu înflorirea subiectului.

MARK TWAIN

ÎN LOC DE INTRODUCERE

De la bun început consider că este necesar să definesc verbul „a râde".

În site-ul: Wiktionary – ro.m.wiktionary.org/wiki/ro, se defineşte verbul „a râde", după cum urmează:

„A râde – verb intranzitiv –

· A-şi manifesa veselia sau satisfacţia printr-o mişcare a feţei şi a gurii, scoţând în acelaşi timp sunete specifice, succesive şi nearticulate.

· A se distra; a se amuza, a face haz de ceva.

· A fi mulţumit, vesel, fericit; a se bucura.

· A-şi bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs.

· A nu ţine seamă de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a dispreţui."

Cu toate că în dicţionare se defineşte râsul, nu există o explicaţie veridică, acceptabilă a modului în care se declanşează râsul la om şi poate că şi la animale. Pur şi simplu deocamdată, nu se ştie de ce şi cum se produce umorul.

După cum se întreabă Henri Bergson în cunoscuta sa carte, ‘’ Râsul’’ :

„Ce înseamnă râsul ? Ce se află la baza rizibilului ? Ce credem că le este comun grimasei măscăriciului, jocului de cuvinte, quiproquoului de vodevil şi scenei de comedie fină ? Ce tip de distilare ne va oferi esenţa, întotdeauna aceeaşi, de la care atâtea feluri de producţii şi-au împrumutat aroma indiscretă sau parfumul delicat ? Cei mai mari gânditori, de la Aristotel încoace, s-au preocupat de această măruntă problemă, care se sustrage mereu efortului de a o cunoaşte, care alunecă, ne scapă, se redresează, constituind o impertinentă sfidare la adresa speculaţiei filozofice."

Henri Bergson - „Râsul. Eseu asupra semnificaţiei comicului" , Editura ALL, 2014, traducere, Ana – Maria Datcu, pag. 13

Bergson a descifrat o parte din tainele umorului... Dar alte taine urmează să fie descifrate, cândva, într-un viitor, mai mult sau mai puţin apropiat... Până când se vor elucida aceste... enigme ale umorului, oricine, dacă are un oarecare simţ al umorului, poate să râdă sau să surâdă...

Şi încă ceva - citez din două cărţi care încearcă să elucideze misterul umorului...

„Dacă am descoperit ceva despre umor, este că oamenii se amuză de lucruri diferite. Femeile apreciază glumele în care sunt ironizaţi bărbaţii. Cei în vârstă râd la bancurile despre pierderea memoriei şi a auzului. Cei fără putere râd de cei aflaţi la putere. Nu există o glumă care să-i facă de toţi să râdă. Creierul nostru nu funcţionează aşa."

RICHARD WISEMAN – QUIRKOLOGIA, ŞTIINŢA BIZARULUI. NEOBIŞNUITA PSOHOLOGIE A VIEŢII COTIDIENE" (EDITURA FOR YOU, BUCUREŞTI, 2009, TRAD. DARIA VASILESCU, PAG.177)

„Oricare ar fi cauzele şi consecinţele râsului şi umorului, când râsetele îşi găsesc loc în viaţa ta, eşti cu siguranţă pe calea cea bună. Efectele râsului vor fi cel mai probabil variate, subtile şi complexe, dar nu trebuie să aşteptăm permisiunea medicilor sau a biologilor ca să râdem.

Ne simţim bine când râdem. Nu e suficient ?"

ROBERT R. PROVINE – „COMPORTAMENTE BIZARE: CĂSCATUL, RÂSUL, SUGHIŢUL ŞI TOATE CELELALTE", (EDITURA ALL, BUCUREŞTI, 2014, TRAD. LAVINIA VASILE, PAG. 70)

Pe de altă parte, fantezia „este calitatea minţii umane de a inventa forme, relaţii, proprietăţi şi acţiuni noi, deosebite de cele întâlnite în realitatea percepută şi descrisă lingvitic."  (ro.m.wikipedia.org/wiki)

Tom Clancy a sesizat un aspect important al fanteziei:

„Deosebirea dintre fantezie şi realitatate este că fantezia poate avea un sens."  (rightwords.ro citate/citate)

Dacă omenirea a ajuns la stadiul de civilizaţie, aceasta se datorează fanteziei. Deosebirea dintre un om civilizat şi un om sălbatic este că primul este înzestrat cu fantezie, iar celălalt nu are această calitate...

*

Această carte cuprinde câteva schiţe sau ficţiuni umoristice pe care le-am scris în decursul timpului şi care au apărut deja în câteva cărţi (dar pe care le-am revizuit şi le-am completat); cartea mai cuprinde comentarii la anecdote şi la fragmente pe care le-am găsit în nişte cărţi vechi precum şi câteva poezii umoristice.

Referitor la schiţe şi la celelalte ficţiuni, să fie foarte clar: multe dintre personajele, situaţiile, instituţiile sau firmele, care apar în aceste încercări literare sunt imaginare... Sunt pur şi simplu... ficţiuni ! Dar sunt şi unele schiţe care sunt mai degrabă pamflete decât ficţiuni...

S-ar prea putea ca unii critici furibunzi sau unele persoane delicate să spună că în unele ficţiuni umoristice este folosit un limbaj cam vulgar (de genul tâmpitule, dobitocule şi aşa mai departe). Jaroslav Hašek sublinia însă, pe bună dreptate:

Viaţa nu e o şcoală de maniere elegante. În viaţă, fiecare se exprimă aşa cum ştie.

Sunt unii care se cred învăţătorii omenirii şi trasează tot felul de reguli despre cum este bine să te exprimi, ce nu e bine să spui şi aşa mai departe... Din păcate, sfaturile dumnealor, după cum se pare, nu au fost prea utile, pentru că, în definitiv, oamenii s-au exprimat şi se vor exprima aşa cum ştiu ei şi nu aşa cum vor impune alţii, sub diferite pretexte (aceşti învăţători au pretenţia de a fi cultivaţi şi deci superiori altora şi deci enervanţi)...

Mark Twain sublinia foarte bine:

Nu este nimic mai enervant decât un bun exemplu. (https://ro.kagouletheband.com)

*

„Au fost oameni care nu s-au lăsat descurajaţi de greutăţile şi tragediile vieţii şi au continuat să glumească, să scrie cărţi de umor, să creeze tot felul de comedii, să scrie tot felul de povestiri şi romane fantastice şi ştiinţifico-fantastice… Umorul şi fantezia fac cinste naturii umane, iar cei care au încercat să transforme umanitatea într-o mulţime amorfă, morocănoasă, sobră, austeră, bazându-se pe nişte principii sau pe nişte concepţii aparent elevate sau pe tot felul de prostii serioase, nu au reuşit altceva decât să se facă de râs, în cele din urmă…

Umorul şi fantezia vor dispărea atunci când va dispărea şi civilizaţia umană… "

Aşa scriam cu ceva timp în urmă... Şi ce straniu – aveam să constat că soarta mi-a dat dreptate...

Chiar dacă este tardiv şi inutil, chiar dacă „vorbesc în pustiu", chiar dacă nu interesează pe nimeni, ei bine tocmai de aceea, măcar succint, voi scrie în cele ce urmează despre ceea ce s-a întâmplat... Scriu aşadar pentru mine, nu pentru a atrage mila, simpatia, dispreţul sau antipatia cuiva... Aceste sentimente nu mai au nicio relevanţă pentru mine. E adevărat că puteam să nu consemnez nimic... Cu toate astea scriu, deoarece este posibil să existe unii cititori cu suflete alese, cu suflete de aur, cum îmi place să spun, care pot învăţa ceva din întâmplarea asta...

Da, a avut loc un accident în urma căruia mi s-a amputat piciorul stâng (totul a început de la fractura degetelor de la piciorul stâng; mi s-au pus nişte ateluţe şi un aşa-zis aparat gipsat, prost aplicat şi mi s-a spus să stau cinci zile; am aşteptat cinci zile, timp în care, pe zi ce trecea, situaţia se înrăutăţea, iar durerile deveneau din ce în ce mai intense; după cum am aflat mai târziu, începuse procesul de cangrenare, aşa încât atunci când am ajuns la spital, mi s-a atras atenţia că trebuie să aleg între moarte şi amputarea piciorului, ceva mai sus de genunchi; după ce am plâns cu disperare o noapte, am ales să lupt pentru viaţă şi să-mi fie amputat piciorul). Apoi am fost, chipurile, infectat cu virusul covid-19 (cu toate că nu am avut niciun simptom semnificativ, dar medicul a considerat că totuşi eram infectat), apoi am mai fost infectat cu o o bacterie, clostridioides...

Mai înainte de a mi se amputa piciorul stâng, am fost bătut fără milă, cu prosoape muiate într-o soluţie dezinfectantă de către nişte infirmieri dintr-un spital. Nu spun care, pentru că oricum nu mai are importanţă. Cum spunea un bun prieten: este tardiv şi inutil... Totuşi consemnez acest fapt pentru aducere aminte... După amputarea piciorului stâng, am fost pur şi simplu şocat o vreme, am avut tot felul de halucinaţii, apoi am stat singur într-un salon multă vreme singur, închis, la izolare... În cursul unei zile, primeam vizita unei infirmiere care îmi aducea o masă sărăcăcioasă şi nişte pastile, tremuram de frig şi de durere care uneori era atroce, îmi era sete, ei bine, da, am suferit cumplit de sete, pentru că nu mi se aducea apă suficientă, DAR SIMŢUL UMORULUI ŞI FANTEZIA, NU AU DISPARUT !

Am râs, am visat... Am imaginat tot felul de, aşa-numite lumi virtuale...

Îmi treceau prin minte tot felul de scenarii şi de poezii umoristice, îmi treceau prin minte tot felul de scene mai mult sau mai puţin fantastice, unele pe care le creasem mai demult, altele le cream pe loc, mă scălâmbam, mugeam, lătram, mieunam, vorbeam cu pereţii, cu patul, cu tavanul, cu podeaua sau cu perna...

Plângeam de durere, dar râdeam de aceste glume, de aceste scălâmbăieil, lacrimile de durere se amestecau cu lacrimile de râs, se amestecau cu uimirea pricinuită de fanteziile create de creierul meu care încerca să mă salveze şi la care asistam ca un spectator care urmăreşte un fim... Unii doctori spun aşa: creierul secretă o substanţă numită, mi se pare endorfină care este produsă de anumite celule ale sistemului nervos central, având proprietăţi analgezice asemănătoare celor ale morfinei, dar nu am idee dacă şi creierul meu a secretat aşa ceva...

Totuşi cred că pentru a SUPRAVIEŢUI UMORUL ESTE ESENŢIAL, LA FEL, ESTE ESENŢIALĂ FANTEZIA, cel puţin pentru mine... Am avut şansa să fi avut un unchi extraordinar – MIHAI NICOLAE, UN OM EXCEPŢIONAL. POT SĂ SPUN CĂ A FOST AL DOILEA MEU TATĂ ! A fost un primar deosebit, care mi-a insuflat simţul umorului şi simţul fanteziei (pentru că, ei bine da, există şi un astfel de simţ) încă din copilărie, am mai avut şansa să citesc cărţi scrise de către mari maeştri ai umorului, care mi-au oferit clipe de neuitat şi care m-au influenţat: Maestrul şi unul dintre idolii mei, Ion Luca Caragiale, François Rabelais, Jaroslav Hasek, Mark Twain, Jean de La Fontaine, Damian Stănoiu, Gheoreghe Brăescu, Ion Băieşu. Şi mulţi alţii...

De asemeni aşa-numitul „teatru absurd creat de către maestrul Eugen Ionescu (exemple: „Rinocerii, „Scaunele, Ucigaş fără simbrie, „Cântăreaţa cheală"), a fost o inepuizabilă sursă de inspiraţie...

În fine nu pot să nu-i reamintesc aici pe scumpii mei Stan şi Bran, pe inegalabilul Louis de Funes, pe Alexandru Giugaru, pe Grigore Vasiliu Birlic, pe marele Dem Rădulescu, care mi-au dăruit clipe de adevărată fericire...

Dar şi alţi mari actori m-au influenţat: doamna Tamara Buciuceanu, doamna Stela Popescu, doamna Draga Olteanu Matei, doamna Vasilica Tastaman, domnul Amza Pelea, domnul Toma Caragiu, domnul Ştefan Bănică, domnul Puiu Călinescu, domnul Ştefan Mihăilescu Brăila, domnul Sebastian Papaiani, domnul Jean Constantin, domnul Nicu Constantin...

Mari actori, mari caractere, mari talente, suflete curate şi generoase. Când apăreau pe scenă sau în filme sau la televizor, reuşeau să îmi ofere clipe de fericire şi încântare ! Dumnezeu să-i binecuvânteze, acolo unde sunt !

Mulţumesc PĂPUŞILOR MUPPETS pentru umorul lor... magistral !

Am mai avut şansa să citesc cărţile unor mari maeştri a genului Fantasy şi Science Fiction (spre exemplu: Edgar Alan Poe, H.G. Wells, Isaac Asimov, Beleaev, Ray Bradbury, Viliers de Lisle Adam, Arthur Clarck, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, pentru a aminti doar câţiva dintre aceşti maeştri...) şi să văd mii de filme S.F., Horror, Documentare, Poliţiste, etc. care, alături de umor, de filozofie şi ştiinţă sau de literatura universală, au fost esenţiale în procesul acesta complex de modelare a spiritului...

Până la urmă umorul şi fantezia au învins durerea, depresia, nostalgia!... Distinse doamne şi distinşi domni, dacă puteţi să râdeţi, râdeţi, dacă puteţi să visaţi, visaţi, oriunde, oricând, nu lăsaţi o zi fără să zâmbiţi, să râdeţi, să surâdeţi, fără să visaţi cu ochii deschişi, dar poate că ştiţi toate astea... Sau poate că nu... Umorul şi fantezia, indiferent dacă este de bună calitate sau este un umor mai... modest, dacă este o fantezie de bună calitate sau este mai anostă, ei bine, umorul şi fantezia sunt ca nişte zile însorite de primăvară sau la fel cum este un cer senin după o zi închisă, monotonă, ploioasă...

Vă veţi simţi mai bine...

*

Sunt unii care spun că suferinţa te-ar face mai bun. Nimic mai fals... Dimpotrivă, suferinţa te face mai egoist, mai rău, mai duşmănos sau mai insensibil... Cine spune aşadar că suferinţa te-ar face mai bun ? Cei care nu au suferit prea mult cu adevărat... Să spună asta unor bolnavi a căror viaţă înseamnă durere, unor părinţi care şi-au pierdut copii, unor răniţi, unor oameni depresivi ajunşi în pragul disperării, în pragul sinuciderii, să spună asta victimelor unor accidente sau victimelor unor criminali în serie, să spună asta unor soldaţi răniţi sau traumatizaţi în timpul unui război şi aşa mai departe... Eu însumi ştiu ce înseamnă suferinţa, am suferit mult, ştiu ce efecte devastatoare a avut asupra mea. Cu greu am reuşit să evit aceste efecte...

Alţi indivizi spun că întrucât există suferinţă în lume, atunci ar trebui să nu mai fie umor, să nu mai fie visuri, toţi să tacă, să bocească, să afişeze o faţă foarte serioasă... Dar aceşti indivizi care spun asta, nu fac nimic pentru a reduce suferinţa în lume... Spun doar atât: haideţi să nu mai râdem, în felul acesta vom face ceva... Ba mai mult, ei justifică suferinţa astfel: întrucât suferinţa te face mai bun, haideţi să suferim şi să fim mai buni... Nici că se poate o prostie mai mare... Ei bine nu au decât să spună asta, dar, din fericire nu pot să o şi impună...

Aşa încât este treaba lor şi îi priveşte... Cu toate acestea, în orice activitate există tot felul de riscuri, mai mici sau mai mari... Mi-am asumat aşadar riscul de a scrie această carte...

Înainte de apariţia acestei cărţi, am scris şi altele... Unii cititori au râs, alţii au plâns, alţii au visat ca şi mine, alţii s-au enervat, iar alţii au fost indiferenţi ca o statuie... Foarte bine ! Am luptat cum am putut, cât am putut, pentru LIBERTATEA GÂNDIRII ŞI A OPINIILOR... SĂ FI LIBER SĂ GÂNDEŞTI, SĂ VISEZI, SĂ GLUMEŞTI – nimic nu mi se pare mai bun şi mai nobil pentru OM !

Aşadar, dacă puteţi să râdeţi, râdeţi, dacă puteţi să speraţi, speraţi, dacă puteţi fi calmi, fiţi calmi, dacă puteţi să visaţi cu ochii deschişi, visaţi, pentru că ziua de mâine fie va schimba totul, fie nu va schimba nimic, dar cel puţin poate că veţi fi mai puţin stresaţi... probabil. Dacă însă preferaţi să vă enervaţi, să vă înfricoşaţi, să fiţi indiferenţi, sunteţi liber să o faceţi... Nimic nu vă împiedică, sunteţi liber să alegeţi... Dar după ce aţi ales veţi suporta efectele alegerii...

DAR NICIODATĂ SĂ NU DISPERAŢI, PENTRU CĂ DACĂ VEŢI PERMITE DEPRESIEI SĂ SE MANIFESTE, ATUNCI SUNTEŢI PIERDUŢI !...

Doar atât să mai spun: da, acum sunt handicapat, dar asta nu mă împiedică să sper, să fiu demn, să râd, să citesc, să scriu, să visez, să fiu calm (sunt tot atât de calm precum este o mâţă strânsă de coadă) şi să mă înalţ pe aripile fanteziei, dincolo de nori, acolo unde se avântă vulturii... Noi, handicapaţii, nu putem fi învinşi !... Nici suferinţa, nici indiferenţa, nici uitarea, nici chiar moartea, nu ne va învinge !

În ceea ce mă priveşte, sper că voi muri cu zâmbetul pe buze, cu numele Domnului Dumnezeu, al tatălui meu şi a mamei mele în gând...

Nu au cerut nimic, niciodată, dar mi-au oferit totul, adică iubire...

Da, chiar şi eu, am fost iubit necondiţionat de Domnul Dumnezeu şi de mama şi de tatăl meu... În rest, totul e tăcere...

Tristeţea este uneori copleşitoare, seriozitatea este uneori nefastă, dar umorul şi fantezia sunt întotdeauna... ca nişte zile însorite de primăvară... Aţi sesizat că am repetat această propoziţe... Da, am repetat-o, pentru că merită să fie reţinută... Dar pentru a reţine, trebuie să repeţi...

Chiar dacă lucrarea nu va fi citită de nimeni, nu îmi mai pasă, pentru că tot farmecul constă în creaţie, în muncă, în umor, în visuri – toate acestea m-au însoţit pe tot parcursul elaborării acestei cărţi...

Aşadar, în acest caz, am scris cartea numai pentru mine însumi şi sunt foarte mulţumit... Pentru că e minunat să creezi, să munceşti, să râzi, să visezi...

M-a răsplătit pe deplin... Este dincolo de indiferenţă, dincolo de critică, dincolo de jigniri, dincolo de răutate...

În rest, ce să mai spun ? Lumea este aşa cum a descris-o genialul Mihai Eminescu în poezia Glossă:

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi şi nouă toate;

Ce e rău şi ce e bine

Tu te-treabă şi socoate;

Nu spera şi nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece.

Cartea am scris-o aşadar din tot sufletul, în speranţa că cineva, undeva, cândva, va citi şi va zâmbi şi va visa uitând poate, pentru o clipă, de stresul vieţii…

NOTA 1

Repet, majoritatea schiţelor şi a poeziilor umoristice din acest volum, mi-au trecut prin minte în timp ce stăteam singur, la izolare, suferind de durere, sete, foame... Apoi, când mi-am revenit, le-am rescris, ajutându-mă şi de fişiere mai vachi... Atunci, lacrimile de durere s-au amestecat cu lacrimile de râs... Pot să spun că aceste fantezii umoristice, la momentul respectiv, mi-au salvat viaţa... Sper să ajute şi celor care, poate, vor avea nevoie...

Am inclus şi câteva poezii umoristice care mi s-au părut interesante...

În continuare, am selectat o serie de texte umoristice din diverse surse, pe care le-am comentat, aşa cum se cuvine; aceste texte au apărut şi în cărţile precedente, dar au fost completate şi revizuite:

- „ Fabrica de cuvinte- fragmente, schiţe şi scenete –", (Createspace - Amazon company, Copyright © 2017, ISBN-13: 9781978169197, ISBN-10: 1978169191)

- Invazia extratereştrilor. Ficţiuni umoristice, anecdote şi fragmente comentate, (Smart Publishing, Bucureşti, 2018, ISBN 978-606-8956-28-2, Copyright © 2018, apărut în 2018. )

NOTA 2

Pentru a sesiza mai bine diferenţa dintre umor şi alte genuri literare, spre exemplu fantasy, redau mai jos o schiţă fantasy pe care am scris-o cu ani în urmă - „Dincolo de lumea efemeră (proză fantastică)", editura Printech, București, ISBN 978-606-521-3, 2010.

Vă rog să comparaţi acest gen literar (FANTASY) cu UMORUL şi să trageţi concluziile pe care le consideraţi de cuviinţă...

*

DEŞERTĂCIUNEA DEŞERTĂCIUNILOR

Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare ? ECLEZIASTUL

Părintele Teofil era un om deosebit, fiind socotit de mulţi enoriaşi un om sfânt. Făcuse numai bine, ajutase pe cei în nevoie, tămăduise pe mulţi bolnavi, cununase, botezase şi le dăduse ultima împărtăşanie multor oameni. Era profund credincios, era un om ales... Când vorbea de la amvon, mulţi credicioşi se strângeau în jurul său şi îi ascultau vorbele...

─ Oameni buni, oameni cu credinţă în Dumnezeu, spunea el odată, la ultima lui slujbă. Ascultaţi cuvintele Ecleziastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului... " Totul este deşertăciune, zice Ecleziastul. Nimic nu este nou sub soare, ce s-a făcut se va mai face !" Oameni buni, am colindat Pământul în lung şi în lat, am cunoscut oameni şi locuri... Am văzut oameni nefericiţi, oameni care aşteptau să moară, oameni suferinzi... Am văzut oameni pe culmile fericirii, oameni care credeau că nu vor muri niciodată, oameni care alergau peste tot, munceau sau furau pentru a-şi spori bogăţiile, dar am întâlnit şi oameni sărmani care îşi blestemau soarta... Am întâlnit locuri frumoase, pline de viaţă, păduri frumoase, lacuri, munţi şi văi, păşuni şi lanuri de grâu şi livezi... Am văzut şi marea şi oceanul şi cerul şi stelele... Am văzut oraşe, clădiri impresionante, fabrici şi uzine, blocuri, vile şi case... Dar am văzut şi locuri îngrozitoare, dezolante... Am văzut deşertul, am văzut locuri pustii... Am citit nenumărate cărţi, unde am cunoscut înţelepciunea oamenilor... Am aflat şi despre faptele bune şi despre faptele rele ale oamenilor, am aflat şi despre culmile de bunătate ale oamenilor, dar şi despre crimele şi cruzimea oamenilor... Am aflat că uneori ceea ce este socotit ca fiind mai bine, poate fi de fapt un rău, iar ceea ce este socotit ca fiind mai rău, poate fi de fapt un bine... Şi am ajuns la aceeaşi constatare ca şi Ecleziastul... Am văzut tot ce se află sub soare... şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt... Fiecare om se naşte şi moare şi speră apoi că va renaşte sau dimpotrivă, speră că nu va mai fi nimic... Oameni buni, a venit vremea să ne luăm rămas bun... În câteva zile, voi pleca undeva, de unde nimeni nu s-a mai întors... Vă las vouă amintirea mea, faptele mele neînsemnate şi nu uitaţi cuvintele Ecleziastului... " Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt. " Sunt întristat, neliniştea mă doboară ! Îmi vine să plâng, pentru că îmi simt inima grea, apăsată de o durere imensă, o durere care îmi cuprinde treptat întreaga fiinţă... Viaţa şi moartea nu mai înseamnă nimic pentru mine... Rămâneţi cu bine, bunii mei oameni... Peste puţin timp, voi pleca într-o călătorie fără sfârşit şi fără întoarcere... Pace vouă !...

Părintele Teofil tăcu, apoi, cu multă smerenie, dădu binecuvântarea oamenilor şi plecă îngândurat...

La vreo trei zile de la această slujbă, bunul om muri, lăsând în urmă, aşa cum sperase, o amintire frumoasă... Enoriaşii îşi aduceau aminte cu emoţie de faptele lui bune, de slujbele lui pline de înţelepciune, de harul lui deosebit...

După şapte ani de la moartea preotului Teofil, aşa cum era obiceiul, a fost dezgropat sicriul în care fusese depus... Uimiţi şi înspăimântaţi, oamenii au văzut că trupul preotului era la fel ca şi acum şapte ani, când murise !...

Preotul părea că... doarme !... Trupul lui Teofil a fost depus într-un sicriu din sticlă şi aşezat apoi într-o încăpere dintr-o biserică. Mai mult decât atât... De la un timp, unii bolnavi care vizitau biserica unde se afla sicriul conţinând trupul părintelui Teofil şi care se rugau deznădăjduiţi bunului Dumnezeu să-i vindece de bolile de care sufereau, ei bine, după un timp... se vindecau !... Faima acelui loc a crescut în scurt timp... Veneau aici mulţi nenorociţi, mulţi oameni disperaţi care se rugau, se rugau cu disperare şi de fiecare dată, minunea se repeta ! În cele din urmă, se vindecau ! Unul dintre enoriaşi, un oarecare Dionisie, a avut ideea să facă o cutie a milei, o cutie în care, cine voia, putea să pună un ban, pentru ajutorarea nevoiaşilor... Alături de cutia milei, era un afiş pe care erau scrise câteva cuvinte...

« Cine binevoieşte să pună un ban în această cutie, va fi binecuvântat. Banii vor fi folosiţi pentru a se clădi o mică biserică unde va fi depus sicriul în care se află trupul părintelui Teofil şi unde vor fi oficiate slujbe în amintirea părintelui. Banii vor mai fi folosiţi şi pentru ajutorarea celor săraci şi umili. »

Oamenii, aflând de asta au început să pună bani în cutia milei... Banii strânşi erau apoi luaţi şi folosiţi, mai departe, de către fiica lui Dionisie, domnişoara Catrina...

După vreo doi ani de la apariţia cutiei milei, toţi oamenii au observat că domnişoara Catrina începe să se comporte tot mai ciudat. În timp ce aveau loc slujbele, domnişoara Catrina se trântea pe podeaua bisericii, se tăvălea şi începea să urle, să ţipe, să răcnească... Totul dura aproape două ore, după care se comporta normal... Într-o zi, la o slujbă, domnişoara Catrina a fost din nou cuprinsă de... acea nebunie... Se tăvălea pe podeaua bisericii şi începea să urle... Erau nişte sunete incoerente, de neînţeles...

Dar, la un moment dat, oamenii adunaţi în biserică, au auzit distinct...

─ Iartă-mă Doamne, iartă-mă Bunule Dumnezeu, iertare Maică Preacinstită !... Iertare, părinte Teofil ! Nu sunt vrednică nici să păşesc pe cărare !... Mărturisesc că am furat banii din cutia milei şi i-am cheltuit pe toţi pentru a mă destrăbăla şi a mă distra !... Iertare fraţilor şi surorilor întru Domnul, iertare !...

Şi deodată, se auzi un glas care venea dinspre sicriul de sticlă unde se găsea trupul preotului Teofil... Glasul spunea...

─ Să vă aduceţi aminte de cuvintele Ecleziastului... Ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.

Oamenii din biserică erau buimăciţi şi câteva minute au rămas nemişcaţi... S-au uitat apoi la sicriul de sticlă şi au văzut că părintele Teofil... parcă... zâmbea!... Apoi, înmărmuriţi, au ieşit din biserică... S-au uitat apoi la cutia milei... Şi au văzut că... era plină de bani ! Şi au mai văzut ceva... Pe afişul de lângă cutia milei, scria ceva... Şi au citit...

«Domnişoara Catrina este iertată şi se va vindeca ! În cutia milei sunt acum toţi banii care s-au strâns şi pe care vă rog să-i folosiţi cum veţi vrea !... Pentru că de la voi sunt şi la voi s-au întors ! Şi nu uitaţi cuvintele Ecleziastului...

Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă din aducerea aminte la cei ce vor trăi mai târziu. »

Să fiţi sănătoşi, norocoşi, veseli şi visători !

dr. Constantin M.N. Borcia

POST SCRIPTUM

Mă poate întreba cineva: să fiu sănătos şi norocos, înţeleg, dar vesel şi visător, cum dracu’ să fiu când văd că în lumea asta mare sunt atâtea nenorociri şi tragedii?

Aşa este, în această lume sunt suferinţe, unele inimaginabile, aşa este, sunt oameni bolnavi; este durere, este disperare, este depresie... Dar fiind trist, fiind descurajat, vei contribui, fie şi inconştient la sporirea acestei stări de lucruri, fiind cuprins de deznădejde, de durere, nu faci altceva decât să atragi răul, aşa cum un magnet atrage pilitura de fier... Şi prin asta permiţi răului să se manifeste cu şi mai multă intensitate... Aşa încât, poate că un strop de veselie, nu ar dăuna nimănui, chiar dimpotrivă... Aceasta este opinia mea, fireşte... Dar, fiecare este liber să gândească orice vrea...

Întotdeauna am dorit să-i fac pe oameni sau să râdă sau să-i încurajez sau să-i enervez. Sunt sigur că, într-un fel sau altul, cei care, vor citi această carte, fie vor râde, fie vor fi încurajaţi să viseze, fie se vor enerva. Este tot ce mi-am dorit !

Fiecare va alege ceea ce va crede de cuviinţă, conform cu personalitatea sa...

O LUME FASCINANTĂ

(FICŢIUNI UMORSTICE)

Pentru început vă rog să îmi permiteţi să vă prezint câteva momente, câteva scene din viaţa asta veselă şi tristă, caraghioasă şi ticăloasă, în acelaşi timp...

Mai întâi, vă propun o ghicitoare... interesantă, apoi o cugetare a marelui maestru Ion Luca Caragiale şi în sfârşit, câteva ştiri preluate din ziarul lui Pafnutie Cârpea „Trăznetul Capitalei":

Ghicitoare

"Ce-i nevăzut,

De alţii neştiut,

Când îi dai drumul,

Înconjoară pământul ?"

Ghici ce e ?

Răspuns : GÂNDUL

Între a nu fi şi a fi, e o nemărginire, faţă cu care deosebirile de durată a fiinţelor sunt reduse la nimic.  ION LUCA CARAGIALE – CÂTEVA PĂRERI, pag. 663

*

Ştirile ziarului „Trăznetul Capitalei"

• Domnul Codobatură Stâlpnicul Sâsâilă în timp ce dormea, a sforăit atât de tare încât i s-a spart nasul, iar prietenul său Cioroiu Bufniţă Chiţăilă a strănutat timp de o jumătate de oră, apoi, fiind foarte cald, folosind proverbul popular care zice că... „minte de îngheaţă apele..., a minţit timp de o oră pentru a îngheţa apa şi s-a putut astfel răcori; dar, după cum afirmă o altă vobă din bătrâni... „a minţit de i-a crescut nasu’ , ei bine , pentru că a minţit, lui Cioriu i-a crescut nasu’ de parcă era o trompă de elefant; apoi a strănutat din nou până ce i s-a spart nasu’, şi chiar mai mult, ca urmare a strănutului puternic şi repetat s-au spart şi câteva ferestre... Păcat de ferestre...

• Aflăm de la Agenţia Prostopress următoarea ştire: un explorator a descoperit că o populaţie din estul Africii folosea un limbaj foarte ciudat, adică folosea numai vocale: a, e, i, o, u, ă, î... A surprins o conversaţie dintre un el şi o ea...

— Auăâi... Îu, îu, îu ?

— Iiuiu ăuău îi, îi, îi, îi... Ouă, oiiii, uăăă, uăăă, uăăă...

Ce credeţi că înseamnă ?

Exploratorul povestea că fiind un trib de canibali, el o întreba pe ea cam ce i-ar place să mănânce, iar ea a răspuns că nu mănâncă nimic, deoarece individul care urma să fie mâncat este mult prea gras şi ca urmare trebuie să urmeze un regim de slăbire... Motiv pentru care trebuia să folosească reţeta de slăbire a bucătarului Balamucea.

Reţetă de slăbire recomandată de către maestrul bucătar Balamucea

Felul 1. Ciorbă de mătrăgună cu solzi de peşte, ţepi de arici, urechi de elefant şi gheare de bufniţă cu mămăliguţă din seminţe de mătură. Sau altă variantă: ciobă de ţipar electric, peşte balon, caşalot, balenă, caracatiţă şi sepie cu mămăliguţă din seminţe de ricin.

Felul 2. Felii de salam cu carne de scons, slănină de hipopotam, bulion de roşii modificate genetic şi coadă de crocodil. Salată de colţii babei şi de mazăre sălbatică. Friptură de şarpe cu clopoţei, friptură de caşalot, friptură de şarpe boa şi fudulii de hipopotam asezonat cu pipote de cucuvea şi boabe de fasole sălbatică. Lăcuste, ţânţari, muşte ţeţe şi ploşniţe crocante cu terci şi sos grecesc. Piftie de rinocer şi de hipopotam. Icre de pisică de mare cu spaghete şi sos italienesc. Pastă din carne de pupăză, carne de codobatură, de popândău, de hienă şi de şacal, cu sos de piper, usturoi, hrean, ardei iute şi muştar. Ficăţei şi cârnaţi de câine sălbatic, de pisică siameză, de şobolan şi de cârtiţă.

Pâine din făină de cornul secarei, de mucegai şi de licheni.

Desert. Tort din cremă de ghete, cremă de plajă şi cremă de dinţi cu straturi de iarba dracului, cărbune medicinal şi cremă de brânză de girafă şi de cangur. Sirop de ochiul boului, şoricioaică şi strugurii ursului.

Băuturi: Ceai de mătrăgună şi ciuperci halucinogene. Lichior din miere de viespe. Vin de mere pădureţe. Ţuică de cactus şi de prune sălbatice. Bere de tărâţe şi de rumeguş.

Se poate bea şi mânca oricât, oricum şi oriunde.

Se garantează slăbire accelerată; în trei zile veţi avea o siluetă de invidiat (mumia lui Tutankamon ar fi invidioasă). Dar trebuie să fiţi perseverenţi.

BACALAUREAT

Profesoara intră în sală, împreună cu colegii de breaslă. Alţi băgători de seamă se foiau de colo până colo, fixau camerele de supraveghere şi îi controlau pe participanţii la acest moment important al învăţământului, numit bacalaureat. Aşadar, profesoara plină de importanţă, se aşeză la catedră, luă creta, se apropie de tablă şi zbieră:

— Bună dziua, dradgilor... Atentziune, mă exprimără conformără cu proiectul noilor rieguli grămăticale, carie urmiazără să fie adoptatără die catre parlamint... Aşa dieci, a vienitără şi dziua iexaminului, vorba proverbului, aşa deci şi prin urmare, turcii fac negoţ pe mare, prin urmare şi-aşa deci, ieste vorba diespre grieci... Iatără aşadar căci a venitără dziua cea marie pe care aţi aşteptatără, suntără sigurie, cu nespusără nierăbdiarie: bacalauriatul la limbia şi literaturia romină. Riesuflatzi, expieratzi, inspierazi, datzi aieriu’ afiară, tragetzi adaenc, fioaartie adaenc aier în pieptără şi scrietzi urmitoarile subiectie...

Scrise pe tablă subiectele, apoi se aşeză pe scaun, nu mai înainte să precizeze:

— Chmm, hhmmm, mda, mda... Avietzi trii orie la dispozitziunie. Atentziune, atentziune ! Cinie va fi prinsără copiindu, indiferentără prin cie mitoade – fitzuici, miobiluri, minilaptiopuri, tilipatie, eţetera., va fi datără afiară din salără fiără milără – doamnile şi domnii supravighietoari suntără ca nistie privighietoari, carie suntără multzi, câtără frundzără şi câtără iarbără, abiia aşteaptără să vă prindză şi să vă dia afiară cu multără plăciere - şi ăla sau aia sau ăia sau ailantă, nu vor mai avia drieptulu să sustzinără bacalauriatul diecâtără la aniu’ şi la multzi anii !... Subccesuri, subccesuri, accesuri şi abccesuri, dradgi viitori bacalauriaţiu !

*

Au trecut cinci zile. S-au afişat rezultatele. Părinţii şi copii sunt în sală.

Profesoara, în faţa unei tribune şi a unui microfon, începu să cuvânteze şi să binecuvânteze:

— Bună dziiiiua. Binecuvintează-ne pi noooi prostii şi piăcătoşii care suntemură cu totzii roobii şi roabele taale, Doaaaminee, acum şi in veciie vecilor amiiin, în numile tatăluiu, al fiulului şi al sfintiei trieimii şi alu sfintiei criuci şi alu sfintului duhu, bine că s-a sfârşitără şi prioooba de liiimba şi literaturia roamiiinăăăă... Lucrările vioastre, draaaadgi elevi, draadgi viitori bacalauriaţi şi viitoriulu stiudintziu, intielictualitatia şi mandria ţiării nioastrie, suntără foooartie bunie, motiv pentru carele am hotărâtără să vă dămură la totzi, notia maximă, adicătilea dzece. Şi acum voi dia citirie cielei mai biune lucrăăăări, o lucrarie foooaarte reuşitără, excilent scrisărăă, plină de miedz şi de o sensibilitatie diosăbitără, o lucrarie pe carele am notat-o cu dzece plius. Lucraria aparţine domnişoarei Agângăvitei Fotia Neisprăvescu Rinoceriu. Atentzie citescu !

Subiectu’ 1.

Să se elucideze următoarele enigme. Enigma întâi: ce a fost mai întâi, OUL SAU GĂINA ? Enigma a doua, ce a fost mai întâi, LAPTELE SAU VACA ?

Rezolvare.

· Prima enigmă se referă la întâietatea oului sau a găinii... Este veşnica întrebare pe care şi-au pus-o oamenii din toate timpurile: ce a fost mai întâi, oare, ouţul sau găina ? Ei bine, s-a aflat răspunsul... Mai întâi a fost găina, apoi a fost oul sau ouţul... Iată care sunt argumentele... Găinile sunt păsări care cotcodăcesc şi care provin din transformarea de-a lungul timpului, prin evoluţie, a unor reptile zburătoare care au trăitără acum câteva milioane de ani şi care s-au desprins din reptilele terestre sau acvatice preferând să zboare cu nişte aripi care erau făcute din piele sau din solzi, nu se ştie exact, dar nu are importanţă... Se pare că penele păsărilor provin din solzii reptilelor care la rândul lor provin din solzii de peşte, dioarice reptilele provin din peşti care s-au transormat în reptile ca urmare a selecţiei naturale, după cum ne învaţără Darwin... De-a lungul timpului, aceste reptile adaptându-se la mediu, după multe mutaţii genetice, s-au transformat în păsări, de diferite mărimi... Printre aceste păsări, se numără şi găinile, care sunt reptile transformate, care cu toate că nu zboară decât arareori, sunt totuşi păsări provenite, repet ca să se ţină minte, nu sunt altceva decât reptile zburătoare transformate prin selecţie naturală, reptile care au devenit găini, după cum ne-a învăţat bătrânu’ Darwin... Găinile pentru a se putea înmulţi, fac ouă sau mai bine dzis ouţe sau outze, care sunt micuţe în comparaţie cu ouăle de struţ sau de dinozaur, şi de aceea le spun ouţe sau outze, după cum se scrie corect conform cu proiectul noilor reguli gramaticale, dar deocamdată le zic ouţe... Aşa deci ouţele se fac numai după ce găinile emit sunete caracteristice, specifice, mai exact cotcodăcesc, coootcootcooodaaac şi iaar cotcooodac... Pe de altă parte, partea masculină a găinilor, pentru a le ajuta pe găini să facă ouţe, emite sunete caracteristice, mai exact cucurigesc, adică se urcă pe un par şi strigă: cucuriguuuugaguu. Şi apoi găinile fac ouţe... Deci, se poate concluziona căci găinile au apărutără înaintea ouţelor, deoarece mai înainte ca să existe ouţele trebuie să existe găina care să le facă şi care să cânte cotcodac şi cocoşu’ cucurigugagu... Iată un mister dezlegat...

· Al doilea mister se referă de fapt la răspunsul la o altă întrebare obsedantă: ce a fost mai întâi, laptele sau vaca ?... Mulţi ar fi tentaţi să răspundă simplu: păi bineînţeles că vaca este înaintea laptelui şi nu invers... Dar nu au ideie cât de multără se înşală... Iatără care este răspunsul. Mai înainte ca vaca să fie mulsă, să mugească şi să producă lapte, ea, vaca, a fost mai întâi viţică sau viţea care a trebuit să fie hrănitără cu laptie, numai prin consumul laptielui, viţeaua a crescut şi a devenit vacă şi aşa a putut să producă laptie... Viţeaua când i se face foame mugeşte cam aşa: muu-miuu-muuhee... Şi vaca ştie că viţica vria laptie. Dieci şi iară dieci, numai după ce viţeaua a consumat laptile de la mumă-sa adică de la vacă şi a crescut marie şi a devenitără văcuţă, a produs laptie care poate fi consumat apoi de consumatori, dar numai după ce a fost mulsă şi după ce vaca a mugit. Deci se poate concluziona că laptiele a apărut înaintea vacii, pentru că mai înainte de a fi vacă, a fost viţiea, a fost adică vacă în devenire, care a trebuit să bia laptie şi să ajungă vacă matură pentru a produce laptie după ce a fost mulsă şi a mugit pentru ca să ştie mulgătoru’ că are lapie în uger... Mai ieste şi laptile prafu carie se obţine în feliul urmitor: se aruncă din avion o vacă cu ugeru’ plin cu laptie şi cându agiunge jos, vaca cu laptie cu totu se transformă in laptie prafu... În cazu’ laptelui praf, mai întâi a fost vaca, bineînţeles care a trebuit să fie aruncată din avion pintru a se transforma în lapte praf, simplu şi clar pentru toată lumea...

Acumu ieste claru că mai intâiu a fost laptile şi apoiu văcuţa, iar în cazu’ laptielui praf a fostu invers, vaca a fost prima şi apoi a fost laptile praf.

Nu mai este acum nici un dubiu...

Subiectu’ 2.

Să se comenteze următoarele cugetări profunde apaţinând unor mari personalităţi ale vieţii noastre sociale şi culturale, precum şi unor cotidiene celebre, cugetări preluate din cartea domnului Radu Paraschivescu – „Noi vorbim, nu gândim", Editura Humantas, 2015.

1. „Din salariul de la Parlament nu mi-ar ajunge banii nici pentru coafor."

VASILICA STELIANA MIRON – SENATOR PNL.

Comentariu:

Păi bineînţeles, că din acest nenorocit şi ordinar şi mizerabil salariu de parlamentar nu ajung banii, nici pentru coafor, da’ nici măcar nu ajunge să cumperi un kil de ceapă degerată sau nişte amărâte de pioneze sau de dopuri şi nici măcar o eugenie sau un chibrit sau nişte scobitori, da’ nici măcar un prezervativ nu poţi să cumperi! Cei din Parlament trăiesc într-o mizerie lucie, inimaginabilă, impardonabilă, interminabilă, penibilă, este ruşinos că aceşti demni şi harnici oameni ai muncii, mândria neamului nostru, aleşii poporului nostru, să trăiască într-o mizerie cumplită! Nici măcar cârtiţele nu trăiesc în mizeria asta mizerabilă şi incredibilă... Ar trebui să înceteze această umilinţă continuă a acestor demnitari care fac cinste neamului nostru străbun ! Să vă fie ruşine finanţiştilor, care faceţi salariile ! Huuuoooo, huiiideooo !! Este un adevărat ghinion să ajungi parlamientar... Ai numai belele... Offf, belele, belele, peste tot, belele ! Pacoste şi iar pacoste, pacoste şi năcazuri, piste tot !

2. „Poetul îi dă tot felul de sfaturi anului nou: să fie curat, să nu fie murdar, să fie neprihănit precum fecioarele în vremurile de altă dată, să nu mai plece din casa lui. Toate aceste idei sunt exprimate prin expresii lirice."

UN ILUSTRU NECUNOSCUT

Comentariu:

Delicateţea diafană şi afrodisiacă şi savuroasă a poetului este demnă de apreciat şi chiar de laudă, pentru că nu e chiar uşor să vorbeşti cu anu’ nou, să fie clar pentru toată lumea de pe planeta asta ! Că anu’ nou trebuie să fie curat ca o un cearceaf nou cumpărat de la magazin, să fie neprihănit ca un miel abia născut de mămicuţa lui, oiţa, sau cum bine zice ilustrul necunoscut, să fie neprihănit ca fecioarele purificate de apă sfinţită, care se duc la biserică nerăbdătoare să se mărite cu un bărbăţel nesătul de dragoste şi de pacoste şi sunt îmbrăcate în rochie albă ca albuşu’ de ou, mirosind a busuioc, e clar ca lumina zilei, altfel, ar fi murdar ca un hingher sau un gunoier şi ar fi păcat în faţa Domnului Dumnezeu.

Bineînţeles că ideile sunt exprimate prin expresii lirice deoarece pentru căci, întrucât aşa trebuie. Numa’ că nu am înţeles prea binie, ce dracu’ sunt alea expresii lirice ?...

3. „De la agonie la extaz este decât o secundă." MIRCEA GEOANĂ

Comentariu:

Iată o întreagă filozofie cuprinsă într-o propoziţie. Cineva care a stat în agonie, apoi a murit şi după o secundă a înviat, bineînâeles că a fost cuprins de extaz. Nimic nu se poate compara cu acea secundă. Sau un tip sărac lipit pământului era în agonie financiară, apoi, după ce a spart o bancă şi a furat bani cu nemiluita, a fost cuprins de extaz... tot într-o secundă! Of, îi felicit pe spărgătorii de bănci.

Este foarte clar şi foarte profund ca şi în celebra cugetare, cum dzicea doamna profesoară: aşa deci şi prin urmare, grecii fac niegoţ pe mare, prin urmare şi aşa deci, ieste vorba desprie turci...

Domnul Geoană este un mare filozof şi învăţat al timpurilor noastre meschine.

4. „Ideile ori le ai, ori nu le ai." IOAN RUS

Comentariu:

Altfel spus, cine nu are idei va să zică că nu le are, după cum zicea nenea Trahanache. O idee care este, pur şi simplu este, dar dacă ideea nu este, pur şi simplu, nu este. A fi şi a nu fi, zicea bătrânu’ Uil Şexpiăr...