Cărări și Gânduri, Volumul 1

De Mihai Vlasie

Tălmăcind titlul cărţii, noi am zice că gândurile Autorului sunt cărări ce-l duc spre cititori şi care devin apoi cărări şi pentru aceştia, ducându-i spre locuri curate, de munte, pentru inimă şi suflet. Citindu-le, mi-am amintit de cuvintele pe care i le-a spus Autorului, pe când acesta era elev, Profesorul său de literatură de la Seminarul teologic din Buzău, Părintele Trifănescu„ şi reproduse în cartea sa de literatură, Smochinul neroditor (Ed. Cartea Românească, 1986): ,,Ai stil şi povesteşti frumos. Tu ai putea să scrii!" Şi Autorul a adeverit prin scrisul său cele spuse cândva, ca o profeţie, de Profesor. Din câte ştim, Mihai Vlasie a ajuns prin cărţile şi rubrica sa în multe case (numai ghidul Drumuri spre mânăstiri s-a tipărit până acum în cinci ediţii!). Însoţim şi noi această nouă carte a sa în drumul către cititori cu binecuvântări arhiereşti.” (Episcopul GALACTION)

”Când scriu aceste rânduri, mă gândesc nu atât la Cehov, cât la medicul care l-a asistat în ultima clipă a vieţii sale. ,,Anton Pavlovici s-a stins liniştit - scrie soţia sa, Olga Knipper. Spre seară, s-a trezit şi pentru prima oară în viaţa lui a cerut să trimit după medic". A venit medicul, în tratamentul căruia se afla, în staţiunea germană Badeweiler. L-a consultat ... Şi i-a prescris şampanie. Cehov s-a ridicat în capul oaselor, a luat cupa: ,,N-am mai băut şampanie de mult... "; a băut-o toată, s-a întins pe partea stângă şi-a adormit pentru totdeauna. Nu moartea liniştită a lui Cehov m-a impresionat, ci faptul că medicul s-a putut ridica la înălţimea pacientului său. Pe medic îl chema Schwerer; eu îl socotesc ultimul „personaj" creat de Cehov.” (Autorul)

• Limbă: Română
• Editor: Mihai Vlasie
• Data lansării: 16 apr. 2022
• ISBN: 9781005434342

Mihai Vlasie

Vlasie Mihai este prozator și eseist , s-a născut pe 24.12.1938 în comuna Fârțănești ,județul Galați , a decedat la data de 31.10.2021 în București .Fiul Alexandrinei Vlasie ,născută Cristea și a lui Atanasie Vlasie ,ambi învățători în comuna Fărțănești .Atanasie Vlasie a predat în perioada 1927-1941 ca învățător , ocupând și funcția de director al scolii ,fiind primul învățător ridicat din comuna Fărțănești.A sprijinit material scoala din Fârțănesti ,acoperind-o cu tabla si plătind din banii proprii pentru întreținerea scolii ,pentru a putea functiona . A decedat pe data de 11.02.1944 , în urma unui TBC pe care l-a contactat în armata ,luptând împreună cu unitatea lui de Vânători de munte în timpul celui de-al doilea război mondial.Alexandrina Vlasie a predat în perioada 1932-1957 în comuna Fârțănești , în anii 1950 a fost trecută la chiaburi de catre comuniști și dată afară din învățământ , lasată fără pamânt agricol de subzistență și salariul de învățătoare , cu 3 trei copii în întreținere Rodica ,Veronica și Mihai . Totodată abuziv a fost lasată fără casă deoarece comunistii au tranformat-o ,fără consimțământul ei, în centru de nașteri pentru comună si satele din împrejurimi.Mihai Vlasie urmează cursurile primare în Fârțănești și la Târgul Bujor între anii 1945-1952 , apoi fiind considerat copil de chiabur este acceptat doar la Scoala de Cântăreți Bisericești din Buzău ,care se tranformă în Seminar Teologic și pe care o termină în 1957. Urmează cursurile Institutul Teologic din București între anii 1957-1961.Lucrează ca profesor suplinitor în comuna Cuca ,județul Galați în perioada 1961-1968 ,în perioada 1963-1967 recuperează și clasele de liceu la cursuri de fară frecvență.În anul 1972 obtine diploma Facultăți de Filozofie a Universități din București. Este angajat la redactia cotidianului România Liberă pâna în 1974. Din 1975 lucreaza ca și consilier în Secretariatul de Stat pentru Culte până în anul 2001.Pe plan literar debutează la Luceafărul ,la recomandarea lui Eugen Barbu , cu schița S-a prăbușit aeroplanul , totodata scrie și în Săptămâna , în suplimentul literar al Scânteii țineretului , în suplimentul Aldine al România liberă , etc.Volumul de debut al lui Mihai Vlasie publicat în anul 1986 ,(retiparit în 1998 și în anul 2022 în formă ebook ),este Smochinul neroditor , este o povestire autobiografică ,umoristică ,a vietii de seminarist într-o perioada grea ,comunistă.Gândurile lui Mihai Vlasie ,publicate în Cărări și gânduri volumul 1 și 2 publicate în anul 2000 ,respectiv 2003 ,republicate în anul 2022 în forma ebook ,sunt scurte reflectii moralizatoare asupra unor autori și texte de filozofie ,literatură,religie sau asupra unor fapte ,întâmplări de zi cu zi ce se adresează deopotrivă minții și sufletului și sunt scrise într-o dulce limbă romănească.În 1995 Mihai Vlasie publică romanul Azazel ,republicat 2022 in format ebook .A publicat în 1992 și reeditat actualizat în 1995,și 2004 Drumul spre Mânăstiri .Ghidul asezămintelor monahale ortodoxe din Romania, How to Get to the Monasteries of Romania în anul 2003 ghiduri care conțin informații istorice,culturale,turistice despre 500 de mânăstiri și schituri din România .Chipuri si privelisti ,a fost publicata în Cărări și gânduri volumul 2 în anul 2003 ,a fost reeditata ca ebook în anul 2022 ,este o carte autobiografica în care povesteste despre satul copilariei lui Fărțănesti ,despre locuitori ,obiceiuri , fiind comparat cu Ion Creangă.Repere biografice :Eugen Barbu ,Un prozator ,SPM ,1986, 25;Alexandru Condeescu, Arta Evadarii, LCF, 1986 ,32;Adrian Popescu, Smochinul Neroditor , ST ,1987, 7;Dan Banica Anastasian ,Azazel, DEP, 1996, 93;Ioan Buduca , Buna ziua mai drace , Cuvântul, 1996 ,227.

Previzualizare carte

CĂRĂRI ŞI GÂNDURI

Volumul 1

Mihai Vlasie

Publicat de Florin Crăciun, Columbia Burlov și Alexandrina Buletin

© 2022 Columbia Burlov

Mihai Vlasie, in memoriam (24.12.1938 - 31.10.2020)

Cuvânt despre această carte

Se spune că pe biroul teologului Karl Barth se aflau, Evanghelia şi ziarul: renumitul teolog dorea pesemne să mediteze asupra relaţiei dintre efemer şi veşnicie, dintre imanent şi transcendent.

La noi, absolutul Revelaţiei divine şi relativul existenţei zilnice sunt uneori despărţite, dacă nu chiar opuse: unii citesc doar Evanghelia, uitând de lumea reală în care se mişcă, iar alţii citesc mai mult presa şi caută mai puţin Cuvântul lui Dumnezeu.

Din păcate astăzi presa îţi oferă cu precădere ştiri de senzaţie într-o manieră vulgară, păreri şi dispute politice adesea ca o înşiruire de vorbe seci, cu învinuiri reciproce sau chiar calomnii etc. Din fericire, sunt şi ziare, îndeosebi suplimentele culturale ale acestora, în care găseşti Cuvântul curat, folositor, unde se vede munca, străduinţele autorilor ,,pentru ca un cuvânt să adere la celălalt ca şi pietrele zidului chinezesc", cum spune Hemingway. Astfel, în suplimentul Aldine al ziarului România liberă cititorul găseşte de aproape patru ani, sâmbătă de sâmbătă ( graţie d-lui redactor Mihai Creangă), o rubrică mică, Un gând, semnată Mihai Vlasie, şi pe care avem bucuria acum să o prezentăm aici, când rândurile acestei rubrici au devenit carte.

Gândurile sunt scurte reflecții asupra unor autori şi texte din filosofie, literatură, religie ( din Biblie şi îndeosebi din pagini de Pateric), sau asupra unor fapte, întâmplări din viaţa de zi cu zi, văzute, auzite sau trăite. Acestea se adresează deopotrivă minţii şi sufletului şi sunt scrise într-o dulce limbă românească, într-un stil limpede, iar lectura lor nu poate fi nicidecum un moment de repaos, ci de ascensiune, cum ar spune E. Lovinescu.

Tălmăcind titlul cărţii, noi am zice că gândurile Autorului sunt cărări ce-l duc spre cititori şi care devin apoi cărări şi pentru aceştia, ducându-i spre locuri curate, de munte, pentru inimă şi suflet.

Citindu-le, mi-am amintit de cuvintele pe care i le-a spus Autorului, pe când acesta era elev, Profesorul său de literatură de la Seminarul teologic din Buzău, Părintele Trifănescu„ şi reproduse în cartea sa de literatură, Smochinul neroditor (Ed. Cartea Românească, 1986): ,,Ai stil şi povesteşti frumos. Tu ai putea să scrii!" Şi Autorul a adeverit prin scrisul său cele spuse cândva, ca o profeţie, de Profesor.

Din câte ştim, Mihai Vlasie a ajuns prin cărţile şi rubrica sa în multe case (numai ghidul Drumuri spre mânăstiri s-a tipărit până acum în cinci ediţii!). Însoţim şi noi această nouă carte a sa în drumul către cititori cu binecuvântări arhiereşti.

Episcopul GALACTION

Cărări și Gânduri 1

O cupă cu şampanie

Când scriu aceste rânduri, mă gândesc nu atât la Cehov, cât la medicul care l-a asistat în ultima clipă a vieţii sale. ,,Anton Pavlovici s-a stins liniştit - scrie soţia sa, Olga Knipper. Spre seară, s-a trezit şi pentru prima oară în viaţa lui a cerut să trimit după medic". A venit medicul, în tratamentul căruia se afla, în staţiunea germană Badeweiler. L-a consultat ... Şi i-a prescris şampanie.

Cehov s-a ridicat în capul oaselor, a luat cupa: ,,N-am mai băut şampanie de mult... "; a băut-o toată, s-a întins pe partea stângă şi-a adormit pentru totdeauna.

Nu moartea liniştită a lui Cehov m-a impresionat, ci faptul că medicul s-a putut ridica la înălţimea pacientului său. Pe medic îl chema Schwerer; eu îl socotesc ultimul „personaj" creat de Cehov.

Blândeţe

Sihaştrii erau atât de blânzi şi buni, încât se îmblânzeau de la ei şi fiarele codrilor.

Deşi pare o poveste, întâmplarea este reală; nu voi da, însă, date anume, pentru a nu strica farmecul povestirii.

... Chilia sihastrului, ca o căsuţă, se afla în marginea unei poieni, înconjurată de copaci, cu o mică grădină de zarzavat şi un păr pe marginea râpii. Într-o sâmbătă de octombrie, la vremea vecerniei, a venit la el ursul; erau prieteni, se mai întâlniseră în pădure, când sihastrul culegea hribi. Ursul îşi vârî capul pe uşa deschisă. ,,Ai venit la mine fără de vreme, nu vezi că sunt la pravilă? Acum, du-te!" Cu atât mai bine, şi-o fi zis pesemne ursul, căci el venise mai mult pentru perele galbene, zemoase. S-a ridicat pe trunchiul pomului, dar când a pus laba pe o creangă aceasta s-a rupt şi el s-a rostogolit în râpă, văitându-se în legea lui. Sihastrul, auzind ce i s-a întâmplat, a ieşit şi-a început să-l certe cu blândeţe: ,,Aşa-ţi trebuie, pofticiosule de pere, dacă te-ai suit în pom fără binecuvântare! Să fi aşteptat până-mi terminam pravila, lacomule! Ce tot mor-mor! Las'că nu mori tu dintr-o trântă. Hai, vino să-ţi culeg eu câteva pere, să nu ţi se întâmple ceva de poftă!"

Juris praecepta

Cât de simplu ar fi, fără să ne încurcăm în legi şi chiţibuşuri avocăţeşti, dacă în viaţa noastră zilnică am ţine seama de aceste precepte din Dreptul Roman: Juris praecepta sunt haec: oneste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere. Adică, în limbajul nostru de toate zilele: a trăi cinstit (măcar cu bunăcuviinţa, dacă nu după precepte morale superioare); să nu lezăm pe alţii (adică să respectăm şi celorlalţi drepturile pe care le avem, nu numai să le vociferăm pentru noi şi să-i lovim pe alţii cu pumnii şi bocancii); să dăm fiecăruia ceea ce este al său (şi nu să agonisim tâlhăreşte munca altora).

Ce poate fi mai simplu şi moral în relaţiile dintre noi, măcar de la vecin la vecin, decât aceste juris praecepta!?

Week-end-ul şi Duminica

Se ştie, sărbătoarea este o bucurie pe care o trăim şi sufleteşte şi trupeşte. Dar nu numai sărbătoarea, ci şi ajunul ei. Ce frumoase erau sâmbetele în satul meu, demult! Spre seară, bătea clopotul şi peste sat şi în suflete se lăsa liniştea dinaintea sărbătorii, pe care o simţeau parcă şi necuvântătoarele. Astăzi week-end-ul nu numai că a şters din calendarul nostru sufletesc Sf. Duminică, dar a deşertat-o de înţelesul, de menirea ei: nu mai e sărbătoare, nu mai e o zi de bucurie în familie, în comunitate - e doar zi de repaos.

În filmul Călina roşie, personajul principal rosteşte la un moment dat, înfuriat de cenuşiul fiecărei zile: niet prazdnica, niet prazdnica! De multe ori îmi spun şi eu, Duminica, cuvintele lui Şukşin: nu-i sărbătoare, nu-i sărbătoare!

Week-end-ul ne-a adus două zile de repaos, în schimb ne-a luat Sărbătoarea!

Stolnicul filosof şi poet

M-a uimit cu duioşie această frază a stolnicului Constantin Cantacuzino:

,,... Iată, nici un lucru, câte sunt supt lună, stătătoriu şi neschimbat nu poate fi, nici în nenumăraţii ani pot tot întracelaşi chip sta, ci toate sunt din mutări şi stricăciuni zidite" (s.n.).

Dar nu ideea heraclitiană a curgerii mă surprinde, ci redarea ei prin gândirea şi cuvintele stolnicului, în limba noastră veche: ce cuvinte pline de must avea! (mai ales în comparaţie cu uscăciunea vorbelor noastre de astăzi). Cuvântul din cărţile vechi, îndeosebi din cele sfinte, avea trei stări (dacă pot spune aşa): înţeles, imagine, simţire.

Prin ,,... toate sunt din mutări şi stricăciuni zidite, cuvintele alese de stolnic exprimă nu numai o idee filosofică, ci şi tristeţea vremelniciei noastre, a celor de „supt lună, adică sunt deopotrivă şi poezie.

Mândria smereniei

Faptul mi-a fost povestit de însuşi stareţul din acea vreme şi care se potriveşte de minune cu expresia din titlu, luată de la Gogol.

... Era în mânăstire un călugăr tânăr, smerit şi osârduitor peste măsură, întrecând tot soborul în post şi rugăciune. Dar stareţul se îngrijora din pricina lui, zicând adesea: ,,Cuvioşilor părinti, eu zic că diavolul e pe urmele lui... " După un timp, călugărul tânăr a cerut binecuvântarea să meargă la schitul din vârful muntelui, să nu mai vadă mireni.

,,Lasă-l - i-au zis stareţului cuvioşii - atâta evlavie n-am apucat până la bătrâneţile noastre! ,,Iar eu vă spun că nu-i râvnă şi evlavie, ci mândrie! le-a răspuns

Recenzii pentru Cărări și Gânduri, Volumul 1

[Florin Galateanul · Evaluare: 5 din 5 stele]

O poveste de iarna ,pentru toata familia , cu farmecul limbi române vechi.