Smochinul Neroditor

De Mihai Vlasie

”Format sub Scripturi, iar nu sub scriituri, Mihai Vlasie a adus în Smochinul neroditor un ton cu adevărat nou în babilonul nostru literar, un ton al sufletescului mai degraba decât unul al stilului. Umorul amintirilor sale din viața de seminarist are înțelesuri sufletești. Nu este o formă a sarcasmului, una a disprețului ori a cine știe cărei gratuități estetice. Ca la Creangă, ori la Caragiale (în lumea căruia iertarea creștinească este ax moral) atitudinea celui care scrie are culoare duhovnicească. Scrie ca să ierte lumea de păcatul ei, cât, omenește, e de iertat. Dar mai scrie și ca să pună în lumină partea pierdută din paradisul ce ni se dă la vârsta inocenței. Povestind pățanii de seminarist, Mihai Vlasie redescoperă sensul patericesc al umorului:acela care face ca bunătatea să se confunde cu inteligența, iar inteligența cu puterea de a-l înțelege și de a-l iubi pe apropele.
Acest ton al umorului mai e de gasit, repet, numai la Creangă și la Caragiale, în literatura noastră. Umorul ca formă a dragostei pentru celălalt. Este de meditat cum este întruchipat umorul iertător de tot ce e lumesc la Gogol, la Cehov ori la Dostoievski. Acolo, la ruși păcatul apare în formele sale majore, nocturn-demonice. Păcatele de sub smochinul nostru neroditor țin mai degrabă de demonii zilei: lenea, prostia, minciuna...” (Ioan Buduca)
,,Eroii lui Vlasie suferă de bunătate, de pace sufletească, transmițându-le și celorlalți. Ea această lume, nu seamănă deloc cu aceea a lui Damian Stănoiu,ca să nu mai vorbesc despre pamfletele argeziene pe această temă,și tocmai pentru asta vreau să-l recomand cititorului pe autor, pentru că el probează că mai sunt oameni buni pe acest pământ, iată mesajul secret al cărții.” (Eugen Barbu)

• Limbă: Română
• Editor: Mihai Vlasie
• Data lansării: 13 apr. 2022
• ISBN: 9781005077945

Mihai Vlasie

Vlasie Mihai este prozator și eseist , s-a născut pe 24.12.1938 în comuna Fârțănești ,județul Galați , a decedat la data de 31.10.2021 în București .Fiul Alexandrinei Vlasie ,născută Cristea și a lui Atanasie Vlasie ,ambi învățători în comuna Fărțănești .Atanasie Vlasie a predat în perioada 1927-1941 ca învățător , ocupând și funcția de director al scolii ,fiind primul învățător ridicat din comuna Fărțănești.A sprijinit material scoala din Fârțănesti ,acoperind-o cu tabla si plătind din banii proprii pentru întreținerea scolii ,pentru a putea functiona . A decedat pe data de 11.02.1944 , în urma unui TBC pe care l-a contactat în armata ,luptând împreună cu unitatea lui de Vânători de munte în timpul celui de-al doilea război mondial.Alexandrina Vlasie a predat în perioada 1932-1957 în comuna Fârțănești , în anii 1950 a fost trecută la chiaburi de catre comuniști și dată afară din învățământ , lasată fără pamânt agricol de subzistență și salariul de învățătoare , cu 3 trei copii în întreținere Rodica ,Veronica și Mihai . Totodată abuziv a fost lasată fără casă deoarece comunistii au tranformat-o ,fără consimțământul ei, în centru de nașteri pentru comună si satele din împrejurimi.Mihai Vlasie urmează cursurile primare în Fârțănești și la Târgul Bujor între anii 1945-1952 , apoi fiind considerat copil de chiabur este acceptat doar la Scoala de Cântăreți Bisericești din Buzău ,care se tranformă în Seminar Teologic și pe care o termină în 1957. Urmează cursurile Institutul Teologic din București între anii 1957-1961.Lucrează ca profesor suplinitor în comuna Cuca ,județul Galați în perioada 1961-1968 ,în perioada 1963-1967 recuperează și clasele de liceu la cursuri de fară frecvență.În anul 1972 obtine diploma Facultăți de Filozofie a Universități din București. Este angajat la redactia cotidianului România Liberă pâna în 1974. Din 1975 lucreaza ca și consilier în Secretariatul de Stat pentru Culte până în anul 2001.Pe plan literar debutează la Luceafărul ,la recomandarea lui Eugen Barbu , cu schița S-a prăbușit aeroplanul , totodata scrie și în Săptămâna , în suplimentul literar al Scânteii țineretului , în suplimentul Aldine al România liberă , etc.Volumul de debut al lui Mihai Vlasie publicat în anul 1986 ,(retiparit în 1998 și în anul 2022 în formă ebook ),este Smochinul neroditor , este o povestire autobiografică ,umoristică ,a vietii de seminarist într-o perioada grea ,comunistă.Gândurile lui Mihai Vlasie ,publicate în Cărări și gânduri volumul 1 și 2 publicate în anul 2000 ,respectiv 2003 ,republicate în anul 2022 în forma ebook ,sunt scurte reflectii moralizatoare asupra unor autori și texte de filozofie ,literatură,religie sau asupra unor fapte ,întâmplări de zi cu zi ce se adresează deopotrivă minții și sufletului și sunt scrise într-o dulce limbă romănească.În 1995 Mihai Vlasie publică romanul Azazel ,republicat 2022 in format ebook .A publicat în 1992 și reeditat actualizat în 1995,și 2004 Drumul spre Mânăstiri .Ghidul asezămintelor monahale ortodoxe din Romania, How to Get to the Monasteries of Romania în anul 2003 ghiduri care conțin informații istorice,culturale,turistice despre 500 de mânăstiri și schituri din România .Chipuri si privelisti ,a fost publicata în Cărări și gânduri volumul 2 în anul 2003 ,a fost reeditata ca ebook în anul 2022 ,este o carte autobiografica în care povesteste despre satul copilariei lui Fărțănesti ,despre locuitori ,obiceiuri , fiind comparat cu Ion Creangă.Repere biografice :Eugen Barbu ,Un prozator ,SPM ,1986, 25;Alexandru Condeescu, Arta Evadarii, LCF, 1986 ,32;Adrian Popescu, Smochinul Neroditor , ST ,1987, 7;Dan Banica Anastasian ,Azazel, DEP, 1996, 93;Ioan Buduca , Buna ziua mai drace , Cuvântul, 1996 ,227.

Previzualizare carte

SMOCHINUL NERODITOR

Mihai Vlasie

Publicat de Florin Crăciun, Columbia Burlov și Alexandrina Buletin

© 2022 Columbia Burlov

Mihai Vlasie, in memoriam (24.12.1938 - 31.10.2020)

,,Eroii lui Vlasie suferă de bunătate, de pace sufletească, transmițându-le și celorlalți. Ea această lume, nu seamănă deloc cu aceea a lui Damian Stănoiu,ca să nu mai vorbesc despre pamfletele argeziene pe această temă,și tocmai pentru asta vreau să-l recomand cititorului pe autor, pentru că el probează că mai sunt oameni buni pe acest pământ, iată mesajul secret al cărții."

(Eugen Barbu)

SUB SMOCHIN

Dacă și-ar fi povestit amintirile aniilor săi de seminar teologic, Ion Creangă ar fi avut azi un coleg de bancă, pe Mihai Vlasie.

Cine este Mihai Vlasie? - ar fi îndreptățit cititorul să întrebe.

Romanul Azazel îl recomandă mai bine decăt ar face-o fișa sa biografică. Un roman aparut în 1995, editat de Schitul Crasna. Istorii de Pateric povestite din perspectiva dracilor, iată pe scurt, rezumatul acestui roman. Cât despre fișa biografică a scriitorului Mihai Vlasie, ce să spun? Marin Preda era certat cu Eugen Barbu, dar avea tăria să spună: Să dea o carte bună și mă împac cu el. Azazel e o carte bună, asta este sigur.

Cine este supărat pe Mihai Vlasie? Nu știu. Dacă fostul cenzor al publicațiilor teologice tipărite în vremea ceaușismului a mîniat ori nu pe cineva, va fi o istorie ce ține de biografic; și de căile Domnului, omenește – de nejudecat.

Deja în 1986, când îi apărea prima carte, Smochinul neroditor, la editura Cartea Românească, Mihai Vlasie își câștigase locul său distinct între scriitori care au ceva de spus și știu să o facă memorabil, autentic, fără falsele literaturizări ale așa-ziselor scriituri, cele aflate în top-ul modelor. Format sub Scripturi, iar nu sub scriituri, Mihai Vlasie aducea în Smochinul neroditor un ton cu adevărat nou în babilonul nostru literar, un ton al sufletescului mai degraba decât unul al stilului. Umorul amintirilor sale din viața de seminarist are înțelesuri sufletești. Nu este o formă a sarcasmului, una a disprețului ori a cine știe cărei gratuități estetice. Ca la Creangă, ori la Caragiale (în lumea căruia iertarea creștinească este ax moral) atitudinea celui care scrie are culoare duhovnicească. Scrie ca să ierte lumea de păcatul ei, cât, omenește, e de iertat. Dar mai scrie și ca să pună în lumină partea pierdută din paradisul ce ni se dă la vârsta inocenței. Povestind pățanii de seminarist, Mihai Vlasie redescoperă sensul patericesc al umorului:acela care face ca bunătatea să se confunde cu inteligența, iar inteligența cu puterea de a-l înțelege și de a-l iubi pe apropele.

Nu e puțin lucru. Nu e deloc puțin. Acest ton al umorului mai e de gasit, repet, numai la Creangă și la Caragiale, în literatura noastră. Umorul ca formă a dragostei pentru celălalt. Dacă ar fi să ies din tema acestor rânduri, care au doar rostul de a prefața reeditarea Smochinului neroditor, ar fi de meditat, cu alt prilej, cum este întruchipat umorul iertător de tot ce e lumesc la Gogol, la Cehov ori la Dostoievski. Acolo, la ruși păcatul apare în formele sale majore, nocturn-demonice. Păcatele de sub smochinul nostru neroditor țin mai degrabă de demonii zilei: lenea, prostia, minciuna…

Titlul acestei cărți este auto-ironic. Cel care scrie a trecut deja de patruzeci de ani și se vede pe sine ca smochin neroditor. Mihai Vlasie e nedrept cu sine. Doar cu sine, însă. Rodul din parabola blestemului rostit de Isus Hristos nu mai avea să fie. Blestemul acela este adresat acelei neființe, acelei nerodnicii. Dar există, totuși un smochin sub care harul lui Mihai Vlasie ar putea fi recunoscut. Acela de care pomenește Isus în momentul întâlniri cu cel ce avea să-i fie cel dintâi ucenic. Te-am văzut sub smochin. Cum adică? Am cunoscut harul tău înainte ca tu să ți-l recunoști. Știam că va fi rodnic.

Mihai Vlasie are de dat seama de rodul ce-i poartă cu sine talentul și experiența sa de viața. Rodnicia talentului.

Ioan BUDUCA

25 august 1998

SMOCHINUL NERODITOR

"... Căci încă nu era timpul smochinelor."

(Marc. 11,1 )

Am aflat întîmplător, răsfoind o revistă bisericească, în care era publicat şi necrologul - o înşiruire de banalităţi de bine, cum se spun şi se scriu în asemenea ocazii -, că a murit profesorul meu de literatură.

Dumnezeu să-l ierte. . . şi poate acum, că a murit, am să-l iert şi eu! Nu a greşit faţă de mine cu gîndul sau cu fapta, a greşit cu cuvîntul: la o oră de limba română, a aruncat o vorbă care, Dumnezeu ştie cum, a încolţit în mine şi a crescut din ea un smochin neroditor.

. . . Profesorul de literatură Trifănescu era vestit în Buzău. Pînă la reforma învăţămîntului din '48, predase limba română la seminarul << Chesarie episcopul >> şi la liceul de fete << Iulia Haşdeu >>; după reformă, seminarul a fost desfiinţat, iar la liceu, fiind preot, l-au destituit - astfel renumitul popa de română a ajuns profesor la Şcoala de cîntăreţi bisericeşti, care luase locul fostului seminar, unde veneau, la început, numai băieţi de dascăli şi de paraclisieri, flăcăi zdraveni, cu coşuri pe faţă cît buboaiele şi cu voci puternice.

Pe aceşti flăcăi, unii cu armata făcută, ademeniţi de preotul din satul lor, profesorul de literatură îi batjocorea cumplit. La drept vorbind, ei nu aveau nici o vină - dimpotrivă: datorită lor şcoala nu se desfiinţase de la sine, rezistînd pînă în 1952, cînd au început să vină fii de chiaburi -

însă aceşti flăcăi erau fraţi buni cu Trăsnea şi-i arătau profesorului cît de jos căzuse.

În preajma tezelor, după rugăciunea de seară, domnii elevi mai tari de cap se vîrau în vreun colţ de coridor, de parcă şi-ar fi făcut canonul înainte de împărtăşanie, şi toceau, cu voci groase, din Ceaslov: << Tatăl nostru - virgulă - Carele - cu cî

Recenzii pentru Smochinul Neroditor

[Florin Galateanul · Evaluare: 5 din 5 stele]

O poveste de iarna ,pentru toata familia , cu tot farmecul limbi române vechi.