Destinul, calauza din adancul tau

De Viorel Neacsu

PROLOG

Noi, oamenii obisnuiti, cu constiinta priceperii noastre “relative”, nu avem chemare spre marile subiecte ale umanitatii, dar o avem pe cea a intelegerii celor pe care le traim sau a celor ce vor fi sa vina.

Incercarea mea de a atrage atentia asupra unui subiect vechi de cand lumea, un subiect care insumeaza intrebarile noastre de fiecare zi despre ce ni s s-a intamplat, de ce, ce avem de facut si la ce sa ne asteptam, stiu, are sanse minime de reusita. Unele motive le le-am expus ma mai sus, iar altele foarte multe, le voi prezenta in cele ce urmeaza. Si chiar daca intuiesc de mult viitorul insucces al expunerii mele, nu mi mi-am putut infrange dorinta de a impartasi cu voi, eventualii cititori, intrebari, ganduri, cunostiinte, interpretar i, privind destinul.

Adica: Ce este destinul? Exista destin? Cum se justifica ideea de destin? Se poate dovedi destinul? Si daca stim ca el exista, ce avem de facut?

• Limbă: Română
• Editor: Viorel Neacsu
• Data lansării: 31 aug. 2023
• ISBN: 9786303121642

Previzualizare carte

Copyright

Destinul, călăuza din adâncul tău / Viorel Neacșu.

ISBN eBook ePUB 978-630-312-164-2

ISBN ediție tipărită 978-630-312-163-5

Întreaga responsabilitate pentru conținutul acestei cărți

aparține autorului.

Copyright 2023, Neacșu Viorel.

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Carte distribuită de www.piatadecarte.net,

email: [e-mail]

Comenzi la tel. [phone] // 0787 708 844

Pentru solicitări de publicare vă puteți adresa editurii,

pe mail: [e-mail]

Editura Letras / www.letras.ro

[e-mail]

Cuprins

Copyright

PROLOG

POVESTEA LUI MIHAI

POVESTEA MEA

DESTINUL ÎN ISTORIE

GHILGAMEȘ

GRECIA ANTICᾸ

STOICISM

CHINA

INDIA

CREȘTINISM

EUROPA MODERNᾸ

DESTINUL ÎN VIZIUNEA LUI CARL JUNG

DESTINUL VᾸZUT  PRIN LUPA ȘTIINȚEI

DESTINUL COLECTIV

CONTROVERSE PRIVIND DESTINUL

DESPRE CONȘTIENT, INCONȘTIENT ȘI DESTIN

DE CE TOCMAI MIE?

PUTEM GHICI VIITORUL?

ASTROLOGIA

CHIROMANȚIA

CARTOMANȚIA

TASSEOGRAFIA

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Căci toată priceperea noastră este numai relativă,

adică suficientă pentru o anumită intenție;

nu pricepem nimic în mod absolut.

Kant - Logică Generală

PROLOG

Căci toată priceperea noastră este numai relativă…, a spus marele filozof german, acum mai bine de două veacuri și jumătate. Afirmația lui este valabilă și astăzi, doar că acum sunt mult mai puțini cei care i-ar da crezare. De ce? Pentru că societatea de astăzi, năucită de propriile succese, și-a pierdut busola și chiar și bunul simț. Evoluția ei n-a însemnat o creștere constantă și cuprinzătoare, dacă așa ceva o exista, în care necesitățile umane și ale naturii să se caute și să se satisfacă, ci o alternanță de erupții și apatii ale imaginației sau agresivității umane. În ultimele câteva decenii ritmul de viață s-a accelerat atât de mult, încât pare a fi scăpat de sub control. Societatea este condusă de deținătorii de capital, de atât de râvniții și așteptațiiinvestitori, al căror interes nu cred că e nevoie a-l mai pomeni. Nevoia primară este capitalul și profesioniștii, care să scoată din el profitul maxim. Capitalul este în mâna celor pe care îi știe toată lumea, de când e ea lume. Profesioniștii sunt selectați dintre cei școliți pe sume mari, cei care sunt capabili să imagineze și să proiecteze cele mai eficiente mașini de perforat, de devastat pământul, sau cele mai sofisticate arme de nimicit alți oameni. Istoria spune că mulți dintre cei care au lucrat la Proiectul Manhattan, început în 1939 în SUA, pentru fabricarea bombei atomice, s-au căit atunci când au constatat (!!) că munca lor a adus moartea a peste două sute de mii de civili japonezi, în doar câteva secunde. Albert Einstein promotorul proiectului, scriindu-i lui Linus Pauling (savant american), s-a plâns:Am făcut o mare greșeală în viața mea, când am semnat scrisoarea către Roosvelt (președintele american n.n.) cerându-i fabricarea bombei atomice, … (1).

Acei savanți, acei profesioniști foarte educați, n-au priceput, cum spunea Kant, esențialul, absolutul, și s-au lăsat pradă trufiei de a fi capabili să construiască cea mai feroce armă de distrugere a omenirii, sau poate a planetei. Filozofii sunt considerați astăzi, dacă mai este cineva care să-i remarce, o breaslă uitată în nomenclatorul de îndeletniciri ale statului, pentru care au mai rămas câteva biblioteci, câteva arhive și câteva birouri. Toate, în viziunea statului, absolut inutile. Imaginile celebrilor Pitagora, Socrate, Platon, Kant și alții, cei care au însemnat secole de-a rândul fala oricărei națiuni, au rămas doar niște portrete prăfuite, atârnate pe holurile unor școli sau universității. Nici măcar studenții nu le mai privesc pentru că ochii le sunt ațintiți pe telefoane. Nu este deci de mirare că întregul sistem de instruire, de educare, de informare a publicului, de oriunde ar fi el, este invadat de știri din lumea afacerilor, a scandalurilor sau a obscenitățiilor. Se crează astfel, pe nesimțite, adicția individului la vulgar și pofta lui la câștigul nemuncit. Necesitățile de ordin spiritual au rămas doar în sarcina religiilor, care, din păcate, pierd și ele audiența pe zi ce trece.

Noi, oamenii obișnuiți, cu conștiința priceperii noastre relative, nu avem chemare spre marile subiecte ale umanității, dar o avem pe cea a înțelegerii celor pe care le trăim sau a celor ce vor fi să vină.

Incercarea mea de a atrage atenția asupra unui subiect vechi de când lumea, un subiect care însumează întrebările noastre de fiecare zi despre ce ni s-a înțâmplat, de ce, ce avem de făcut și la ce să ne așteptăm, știu, are șanse minime de reușită. Unele motive le-am expus mai sus, iar altele foarte multe, le voi prezenta în cele ce urmează. Și chiar dacă intuiesc de mult viitorul insucces al expunerii mele, nu mi-am putut înfrânge dorința de a împărtăși cu voi, eventualii cititori, întrebări, gânduri, cunoștiințe, interpretări, privind destinul.

Adică: Ce este destinul? Există destin? Cum se justifică ideea de destin? Se poate dovedi destinul? Și dacă știm că el există, ce avem de făcut?

Înainte de a încerca să răspund la astfel de nemiloase întrebări, am considerat că ar fi de folos să-i spun cititorului două povești adevărate, care să-i dea ghes spre paginile ce urmează.

POVESTEA LUI MIHAI

Cu cîțiva ani în urmă, nu mulți, un prieten, mult mai tânăr decât mine, mi-a spus o poveste tulburătoare. Era pe patul de spital și-și cântărea cu teamă șansele de a scăpa cu viață. Asta îl făcuse să-și amintească o întâmplare răscolitoare din trecutul lui. Care a fost acea poveste?

În vremea tinereții lui, mi-a spus el, ajungea de multe ori în casa unui coleg de școală care locuia prin apropiere. Odată, sau poate de mai multe ori, mama acelui prieten, o femeie oarecare, fără prea multă educație, le-a oferit cafea. În una din dăți, femeia i-a propus să îi ghicească în cafea. El, de rușine sau din curiozitate, a acceptat. Era un eveniment pe care nu-l mai trăise. Ceea ce i-a spus femeia, cercetând fundul ceștii de cafea, a fost neașteptat: Măi băiete, când vei fi de patruzeci și patru, vei avea o mare cumpănă în viață. Dacă o vei trece, i-a spus ea, vei trăi până la bătrânețe, dacă nu, vei muri. Mihai n-a întrebat-o ce e aia cumpănă și de ce ar fi s-o aibă, pentru că deși fusese impresionat, nu credea în spusele femeii, iar vârsta aia despre care ea vorbea, erau hăt departe, de neluat în seamă. Poate că femeia n-ar fi știut să-i spună sau… poate da? Atunci când ascultasem povestea, prietenul meu tocmai depășise puțin vârsta de patruzeci și patru. A mai trăit trei săptămâni și a murit. Nu era prima oara cind auzeam o poveste ieșită din comun, dar pentru că prietenul meu fusese un om delicat și de bună credință, m-am gândit de multe ori la el și la povestea lui.

De ce se oferise acea femeie să-i ghicească unui băiețandru, pe care avea șanse mici să-l impresioneze cu un asemenea ritual? Din plictiseală? Puțin probabil. Intuise văzându-l, cunoscându-l, că băiatul ăla are un destin interesant și se simțise obligată să i-l și spună? Cum s-a putut ca o femeie atât de obișnuită, fără veleități de nici un fel, să fi fost capabilă să prevestească o tragedie care urma să aibă loc după mai mult de douăzeci și cinci de ani? N-aș insista cu povestea asta, dacă n-aș fi convins de totala ei autenticitate. Există oameni care în anumite condiții sau în orice condiții sunt capabili, voit sau întâmplător, să intuiască, să penetreze viitorul altora sau chiar al lor? Să-l citească? Desigur, doar că această realitate este astăzi ignorată sau chiar repudiată de o bună parte a societății. Probabil că primul motiv al celor care îl ignoră sau îl neagă, este că nu-l cred. Cum să crezi că viitorul, mai ales cel îndepărtat, poate fi scrutat în atât de mici detalii? Cum să crezi că o oarecare gospodină poate să facă lucrul ăsta și să o facă cu o asemenea acuratețe? Când noi suntem gata să punem la îndoială orice idee sau eveniment care nu se lasă domesticit de judecata noastră, chiar dacă se manifestă în prezent și în preajma noastră. Sau când lumea din jurul nostru, bântuită de șarlatani de la opincă până la vlădică, ne inspiră doar suspiciune.

Dar să revin încă o dată la acea femeie care a fost capabilă să prevadă cu atâta acuratețe viitorul. Ea i-a spus prietenului meu că va avea necazuri când va împlini un număr exact de ani, nu când va fi la jumătatea vieții sau când va încărunți. Și a făcut asta în pofida faptului că era conștientă că băiețandrul din fața ei, va fi foarte puțin impresionat de cele auzite sau nu va fi impresionat deloc. Ea a fost în acel moment într-o dispoziție în care a simțit că băiatului din fața ei îi poate destăinui ceva. E adevărat că e ciudat ca o asemenea stare să fie trăită într-un context atât de cotidian, de banal, în bucătărie să zicem, dar pe de altă parte știm cât de puțin știm despre viața noastră, despre misterul existenței noastre.

Pentru mine, pentru scrierea