De La Zero La Infinit

De Mihail Sebastian Sgrumala

Cum ar fi sa ne putem folosi mintea la un randament cat mai mare? Cum ar fi daca am reusi sa raspundem corect si rapid la intrebarile care ne bombardeaza neincetat? Cum ar fi daca ne-am simti liberi si puternici, pentru a putea face fata tuturor problemelor si grijilor care ne impresoara sau ne incetoseaza gandirea zilnic?

Este de ajuns sa ne dorim sa parcurgem doar cativa pasi pentru o viata fericita si sincera... dar suntem oare pregatiti pentru asa ceva?

Groapa Mare Albastra din Belize, considerata cea mai frumoasa dolina subacvatica din lume, s-a format prin prabusirea plafonului pesterii care ar fi putut sa o tina inchisa pe vecie... ne putem accesa frumusetea mintii prin a accepta dizolvarea unui val de griji, stres sau chiar depresie care nu ne permite sa ne traim vietile liberi.

Voi incerca pe parcursul acestei carti sa detaliez si sper sa ofer o solutie pentru rezolvarea anumitor situatii conflictuale care doar ne tintuiesc in anumite ipostaze, ipostaze ce nu pot face altceva decat sa ne sfarame nervii si sa ne ingusteze orizonturile.

Cartea ,,De la zero la infinit” ar avea menirea de a fi o alternativa pentru a tinde catre o viata linistita si normala, in actualul climat dificil si pe alocuri haotic, si sper sa fie o lectura usoara pentru oricine isi doreste o schimbare spre zile mai bune!

• Limbă: Română
• Editor: Mihail Sebastian Sgrumala
• Data lansării: 11 mai 2022
• ISBN: 9786060716358

Previzualizare carte

Copyright

De la zero la infinit

COPYRIGHT 2021 MIHAIL SEBASTIAN SGRUMALĂ

COPYRIGHT 2021 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-635-8

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii DE LA ZERO LA INFINIT, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

De la zero la infinit

Copyright

COPILĂRIA FRUMOASĂ

COPIII NOȘTRI ÎN ACTUALUL CLIMAT

EDUCAȚIA

CĂRȚILE

ȘCOALA

VICIILE

MÂNCAREA ȘI BĂUTURA

SPORTUL ȘI MIȘCAREA

ARTA ȘI FRUMOSUL

CINEMATOGRAFIA

FLORILE

RELIGIA

ISTORIA

INTERNETUL

CHELTUIELI ȘI CUMPĂRĂTURI

INFORMAȚIA ESTE VITALĂ UNEORI

ȘOFATUL

SĂNĂTATEA

PRIMUL IMPACT ȘI AȘTEPTĂRILE

RELAȚIA BĂRBAT – FEMEIE

SEXUL

SARCINA ȘI NAȘTEREA

FAMILIA

PRIETENII ȘI FAMILIA

FEERIA FAMILIALĂ PĂLEȘTE

ÎNCREDEREA ȘI IERTAREA

RĂZBUNAREA ȘI ÎNȘELATUL

GELOZIA

SINGURĂTATEA AJUTĂ

PRIMUL IMPULS – JUDECATUL

OBICEIURI ÎMPRUMUTATE

(I)RESPONSABILITATEA

OAMENII CARE NE ÎNCONJOARĂ

OAMENII RĂTĂCIȚI

SCUZELE NE FAC IRESPONSABILI

DISCREPANȚELE DINTRE SEMENI

OAMENI CU DE TOATE!

OAMENI CONSIDERAȚI BOLNAVI

OAMENII „SIMPLI" ȘI PSIHOLOGII

LOCUL DE MUNCĂ

ESTE GREU SĂ FII MANAGER?

DECIZIILE IMPORTANTE

CASA

BANII ÎN ȚARA NOASTRĂ

TIMPUL ESTE UN ALIAT

TRECUTUL NU POATE AJUTA MEREU

VIITORUL ESTE ÎNFRICOȘĂTOR?

DIRECȚIA POPULAȚIEI

VISURILE ALTORA ȘI IMPLICAȚIILE MAJORE

CĂLĂTORIILE SUNT DE AUR

ȚARA NOASTRĂ CEA FRUMOASĂ

POVEȘTILE OAMENILOR

SPIRALA VIEȚII

DEPRESIA

TREZIREA

DRAGOSTEA ESTE TOTUL!

ESTE SIMPLĂ VIAȚA?

COPILĂRIA FRUMOASĂ

Copiii, comorile tuturor, au nevoie necondiționat de cât mai multă afecțiune și de toată dragostea, pe care ar fi de preferat să le simtă indiferent de problemele cotidiene.

Conștiința parentală ar putea pleca de la a realiza faptul că toată gingășia și atenția oferite copilului până va ajunge la adolescență și mai departe, se vor întoarce probabil înzecit, de la un adult responsabil, care va reuși să discearnă și care se va descurca în viață pe propriile picioare.

Cu toate că acei bebeluși minunați și plini de drăgălășenie, pe măsură ce vor crește, se vor transforma în niște copilași neastâmpărați și mai târziu în niște adolescenți imposibili, adevărata iscusință a unui părinte se va recunoaște prin puterea reușitei de a se face înțeles și ascultat, indiferent de situație, pentru aplanarea oricărui conflict stârnit.

Un părinte relaxat și stăpân pe propriile emoții își va putea convinge copilul că a greșit atunci când e cazul, îi va aprecia meritele și va reuși să explice în cuvinte ușor de priceput care este diferența clară dintre împliniri și eșecuri, lăsând întotdeauna loc de corectare, dacă este nevoie.

Pentru reușita impunerii unor limite și pentru clădirea unei relații de durată sunt necesare câteva ingrediente care uneori sunt scăpate de sub control într-o lume prea dinamică și prea complicată: răbdarea, alături de câteva argumente care să fie înțelese, fără existența incertitudinii în fața copiilor și o putere de convingere demnă de niște oameni isteți care cunosc exact cum să-și abordeze micuții.

Anumite exteriorizări ale copiilor devin mai virulente pe măsură ce mai trec anii, astfel încât pot lua naștere așa-numitele crize de tantrumuri, inexplicabile fenomene în care aceștia intră într-o lume îndepărtată în care nu știu cu siguranță de ce au ajuns.

Cu toate că nu se cunosc cu exactitate cauzele acestor episoade de rătăcire, în care un copil poate să rămână blocat chiar și zeci de minute, fără a-și da seama care este adevăratul motiv, poate deveni un factor foarte frustrant pentru părinți.

Consider că maximum zece minute sunt suficiente pentru a-i fi permis să-și exteriorizeze aceste trăiri inexplicabile, fiind necesare existența înțelegerii reacției la diferiți stimuli externi și încercarea prin diverse metode de comunicare pentru a reuși scoaterea treptată din acea stare în care creierul micuților pare a fi blocat ca într-un malaxor.

O explicație personală ar fi legată de faptul că micuții care înmagazinează o multitudine de informații mai mult sau mai puțin plăcute ajung, la un moment dat al copilăriei, să nu mai facă față, probabil din cauza minciunilor sau a certurilor, a sentimentelor neînțelese sau a atitudinii părinților în cadrul familiei, atât de tare, încât țin cu tot dinadinsul să-și exprime nemulțumirile, reușind să le transmită prin intermediul diverselor motive, care nu au legătură cu situațiile create de părinți, sub forma unor episoade de răzvrătire ale unor copii care nu pot vorbi precum o fac adulții.

Ar fi de preferat ca izbucnirea unor crize de personalitate să pună părinții mai mult pe gânduri nu asupra situației create momentan, ci mai degrabă asupra situației familiale în ansamblu, în contextul existenței unui mediu tensionat sau asupra limitei care ar putea declanșa aceste ieșiri necontrolate sau nefirești, după cum sunt catalogate uneori.

Se uită câteodată că și copiii sunt niște mici omuleți și că aceștia nu trebuie să fie ținuți în corzi, sub tensiune sau într-o continuă stare de joacă sau de agitație; uneori sunt necesare momentele de relaxare pentru a le permite să-și pună mecanismele autodisciplinare în mișcare, pentru a-și dezvolta latura imaginației mai mult, în liniștea căminului lipsit de ecrane mișcătoare și acompaniați de o muzică plăcută, preferată.

Copiii cresc sub ochii noștri, dar există clipe în care nu le putem anticipa următoarele mișcări și din păcate acestea sunt momentele frustrante pentru părinții care trebuie să ia în considerare toate gândurile acestora care nu sunt exprimate întotdeauna pe cât de transparent și-ar dori.

Probabil că cea mai mare greșeală în momentele de nervozitate o reprezintă încercarea de a-i scoate din acele stări de tantrumuri prin țipete mai puternice, prin scandaluri de proporții sau, cel mai rău, prin bătăi, arătându-le copiilor care nu reușesc să-și exprime clar motivul episoadelor aparent neînțelese, cine este mai puternic.

Momentul în care se întâmplă ca un părinte să ridice mâna asupra unui micuț, voluntar sau involuntar, este definitoriu pentru viața oricărui viitor adult, fiind poate cel mai josnic lucru pe care îl poate face cineva față de o făptură neajutorată care nu știe altceva decât să-și trăiască viața de copil.

Oricât de mult ar fi greșit sau oricât de mult deranj ar fi cauzat, bătaia nu va fi niciodată o scuză pentru rezolvarea unei situații care necesită răbdare și înțelegere pentru explicarea lucrurilor care au fost realizate greșit din primă fază, din cauza unor gene distincte sau a unor comportamente permisive determinate tot de către părinți.

Alegerea de a lovi un copil ar fi de preferat să aibă în avans o conștientizare a urmărilor apărute peste ani și a scăderii respectului de sine care îi vor stigmatiza personalitatea pe viață, putând fi momentul în care se va rupe o inimă dulce care, involuntar, se poate transforma în cea a unui adult exact în momentul impactului acelei lovituri și oricât de mult s-ar încerca readucerea acelui suflet de copil, e posibil să fie în zadar.

Există copii sau adolescenți care se maturizează foarte devreme, din cauza abuzurilor fizice sau psihice și ajung să-și trăiască depresia și suferința, involuntar, câțiva ani sau chiar decenii la rând, dar viața, care nu uită niciodată, are puterea de a distruge mințile acestor copilași minunați, deveniți adulți peste noapte.

Viața, care nu este deloc cea mai îngăduitoare în ultima vreme, le poate permite copiilor să facă năzbâtii și părinților să-i bată, atât timp cât nu există cuvinte frumoase pentru explicarea anumitor situații conflictuale și va putea zdruncina sufletele acelor micuți, când nici nu se vor aștepta, la adolescență sau la maturitate.

O bună parte dintre acești copii, maturizați înainte de termen, vor fi nevoiți, din păcate, să ajungă, mai devreme sau mai târziu, la specialiști sau la psihologi pentru a se putea reintegra în societate, spre a-și suprima trecutul plin de suferințe.

În cazul problemelor care copleșesc universul familial, încă de la vârsta de patru-cinci ani încep să se vadă semnele neînțelegerilor dintre părinți și copii și, cu toate că este mai greu de realizat, ar fi de preferat să se corecteze în cel mai scurt timp problemele de comunicare, prin schimbări care să scoată familia din zona de confort și să o readucă pe direcțiile corecte.

Ca o consecință a lipsei comunicării, ar fi de preferat să se conștientizeze că orele la televizor, tabletă sau telefon se pot restricționa, putând fi înlocuite cu ieșiri abundente în parcul de joacă, cu lecturi mai lungi înainte de culcare și cu mult mai multe jocuri de interior care să nu aibă nicio legătură cu ecranele luminoase.

Roadele unor copii crescuți cu sau fără simț de răspundere se văd încă de la vârsta de șase-șapte ani, când deja pot să apară primele semne de neînțelegere și, prin parcurgerea spectrului de atitudini și de stări emoționale caracteristice copiilor, se pot regăsi exact trăsăturile părinților sau ale bunicilor.

În cazul problemelor majore, cauzate de bunicii supraprotectori sau mult prea înțelegători care permit acces nelimitat la internet sau mâncare abundentă, se organizează cu discreție vizitele mai restrânse pentru a da de înțeles cât de defectuoasă poate fi nerespectarea unor reguli bine stabilite de către părinți.

Într-o măsură mai drastică, dacă există situații mult mai grave și copilul nu reușește să-și păstreze atenția pe sarcina sau pe ocupația începută, nereușind să se focalizeze, trebuie începute ședințe de terapie, fără a exagera sau dramatiza, cu un specialist de copii, logoped sau chiar psiholog, dacă este cazul.

Procesele cognitive și mecanismele care se dezvoltă pe parcursul înaintării micuților înspre minunata vârstă de șapte ani sunt în strânsă legătură cu mediul plin de înțelegere, cu fericirea și cu dragostea din sânul familiei.

Impactul cuvintelor, al mesajelor și al factorilor externi este covârșitor, putându-le permite să se dezvolte armonios și să devină independenți încă de la o vârsta de opt-nouă ani, în contextul unei evoluții normale.

Copilăria este definitorie pentru factorul decizional al viitorului adult, asigurându-i discernământul dintre bine sau rău, dintre dragoste sau ură, dintre ajutor sau indiferență, dintre depășirea sau acceptarea propriei condiții.

În contextul în care micuții, care nici nu și-au desăvârșit cei șapte ani de acasă, nu au simțit o evoluție familială firească sau încurajatoare și nu au avut libertatea de a decide pentru ei, de a alege sau de a-și cumpăra măcar o înghețată, vor reuși cu dificultate să aleagă sau să iubească în viață sau o vor face doar sub oblăduirea părinților ocrotitori.

Acești copii, ajutați excesiv până la adolescență și chiar și mai târziu, vor avea nevoie de o călăuză pe parcursul vieții pe o perioadă mai îndelungată și, până nu vor realiza că este indispensabil să se ridice singuri pentru a lua decizii fără prea multe sfaturi, nu vor rămâne decât la stadiul de copii, atât timp cât sunt controlați constant.

În acest context, le va fi foarte greu în momentul în care se vor integra în societate unde, fiind puși în fața executării unor sarcini care vor necesita propriul discernământ, vor fi constrânși să se consulte cu alte persoane, neavând destulă încredere în propriile decizii.

Astfel că cei șapte ani de acasă vor fi într-o strânsă legătură cu personalitățile viitorilor adulți, mai ales în contextul în care unele evenimente neplăcute le pot marca viețile pentru totdeauna.

Atât timp cât amintirile copilăriei nu se vor pierde niciodată, ci doar se vor ascunde adânc în subconștient, de unde vor putea reveni la lumină fără a fi controlate, vor putea oricând afecta viețile aparent normale ale unor oameni care au acceptat să ignore trecutul în loc să-l înfrunte!

Pentru evitarea neîncrederii, ajutorul din perioada copilăriei nu poate veni în întâmpinare prin mesaje lipsite de încurajare, precum: „Nu ești bun de nimic!, „Iar ai greșit!, „Oare de ce te-am lăsat pe tine?, „Când oare o să înveți să faci și tu?, „De ce ți se întâmplă lucrurile astea?, „Lasă că fac eu în locul tău! sau „Eu am mai multa experiență și te ajut!", deoarece se vor obișnui să fie însoțiți și corectați la fiecare pas, ajungând ca respectul de sine să cadă mult prea jos, în momentul în care victimizarea nu va mai avea niciun efect.

Dar viața nu îi va putea ajuta la nesfârșit pentru că, la un moment dat, fiecare copil trebuie să se lovească, dar este de preferat să o facă mai devreme, deoarece trecerea timpului va implica efecte mai mult sau mai puțin grave asupra viitorului unui adult responsabil.

Folosirea unei atitudini comunicative și protectoare de la distanță este sănătoasă, permițându-le copiilor să se simtă liberi și lăudându-i chiar dacă treaba este realizată doar pe jumătate, „Îmi place cum ai făcut…poate data viitoare…, „Ai avut o idee foarte bună, ai putea încerca și așa… sau „Mă bucur că ai ales această variantă, nu crezi că ar funcționa… cuvinte care nu încep neapărat cu acel „Nu! care îi pune la zid, de la începutul și până la sfârșitul activității desfășurate.

COPIII NOȘTRI ÎN ACTUALUL CLIMAT

Cine ne inspiră în viață să fim mai buni? Cine ne înalță și ne edifică cu adevărat ca oameni? Cine ne ajută să trecem peste orice obstacole? Cine ne întărește atât de mult pentru a ajunge să mutăm munții? Care este oglinda noastră, a tuturor adulților?

Copiii, sunt răspunsul tuturor întrebărilor noastre, ei sunt cei care ne fac să devenim supraoameni. Pentru copii renunțăm la obiceiuri nocive, devenim mai buni și mai responsabili, ne canalizăm diferit energiile negative, renunțăm la periodicitatea întâlnirilor cu prietenii, ne umanizăm sau uneori chiar ne dezumanizăm spre a le oferi ceva ce alții nici măcar nu pot visa.

Copiii sunt minunați și trebuie apreciați cu sinceritate zilnic pentru că reprezintă primele persoane din lume care reușesc, prin mânuțele și prin ochișorii lor, să trezească adevăratele simțăminte, pe care nimeni altcineva nu le poate scoate la iveală, dragostea și împlinirea părintească, cele mai edificatoare trăiri din lume.

Dragostea pentru copii este cea mai mare de pe Pământ, deoarece pentru cei mici putem fi în stare să ne răsturnăm, să lăsăm răul în urmă sau să schimbăm totul în jur, putem să mutăm munții dacă este nevoie și să înfruntăm cu capul sus toate provocările din jur pentru a-i proteja și pentru a le menține acel acoperiș și acea mâncare călduță pe masă, de-a lungul anilor, indiferent de greutățile sau de suferințele cotidiene.

Este necesar să li se arate verbal sau non-verbal copiilor cât sunt de neprețuiți, prin cât mai multă dragoste, pentru a-i face să simtă că reprezintă cu adevărat motivele existenței părinților și că aceștia nu vor înceta niciodată să-i aprecieze și să-i încurajeze necondiționat.

Niciodată nu vor fi ajutați prin judecăți sau comparații cu alții, atât timp cât, la fel ca adulții, fiecare copil are propriul său ritm de deprindere și de învățare sau propriul mod de exteriorizare a tuturor trăirilor și emoțiilor.

Ce aduce oamenii în punctul în care nu mai există o cale de întoarcere, în care singura direcție este cea care îi îndepărtează de copiii minunați, de care uită uneori, fără a realiza măcar ce li se întâmplă? Răspunsul corect este ego-ul acestora.

În momentul în care balanța dintre cele două entități se dezechilibrează în defavoarea copiilor, o parte din viață, acea bucățică ce ar trebui să fie urmașă, se afundă în decepții, nemulțumiri și frustrări încă de la vârste fragede, lăsând un gol care cu greu mai poate fi împlinit de către alte persoane din jur, ajungând să arunce copiii și viitorii adolescenți către cele mai accesibile vicii, care să încerce să umple acele prăpăstii colosale.

Câteodată oamenii își setează mult prea sus procesorul în modul împlinirii profesionale, din dorința de a demonstra că nimic nu este imposibil, încât uită să-și stabilească priorități în acțiunile sau deciziile care ajung să fie luate la voia întâmplării, fără nicio posibilitate de revenire asupra cumpenelor tratate cu lipsă de responsabilitate.

Copilăria nu mai este ceea ce a fost odată, oamenii sunt tot mai adânciți în probleme și tot mai îndoctrinați să-și crească minunații copii cu tehnologia mult prea avansată, încât oricât de mult s-ar discuta despre efectul negativ al tuturor ecranelor mișcătoare, cineva va găsi mereu o portiță să-și strecoare urmașii acolo, pentru că așa se obișnuiește.

Și acest gest, împreună cu multe altele care sunt la modă doar pentru că nu se mai investește în timpul de calitate alături de copii, prin permisivitatea exagerată față de tot ce mișcă, sunt generate tot de vinovăția părinților rezultată din imposibilitatea de a le oferi exact ce își doresc: atenție, o îmbrățișare caldă, o vorbă bună și o poveste la culcare, înainte de orice telefon, haină scumpă sau orice alt lucru care nu poartă suflet.

Problema adevărată o reprezintă faptul că odată intrați în acest automatism care parcă a devenit un perpetuum mobile, un dinamism rău necesar care împrăștie în jur doar cu nonvalori și incultură, modelele și exemplele, bunele maniere și, implicit, obiceiurile de odinioară se pierd atât de adânc, încât nimic nu le mai poate readuce la lumină.

Lumea nu mai este, din păcate, în căutarea modelelor și copiii, care nu reușesc decât să copieze ceea ce văd în jur, nu regăsesc energia pentru a mai asculta sau a mai citi lucruri de calitate care să-i inspire în viață, ajungând, la rândul lor, să-și piardă vremea printre bârfele anturajului sau printre alte genuri de incultură, uitând de clasicii literaturii, ai artei sau ai muzicii de calitate.

Adevăratele valori și-au șters colbul și au dispărut parcă pe lângă manualele „alternative" care învață de toate, mai puțin materia care era odată plină de cunoaștere, prin cărți din ce în ce mai colorate pentru a atrage niște copii uneori plictisiți sau lipsiți de răbdare.

Dar unde mai este frumusețea naturii sau minunea descoperirii unei cărți noi, unde se regăsește bogăția artistică a unui tablou uitat de mult sau a unor compozitori șterși cu desăvârșire printre filmulețele care nu inspiră copiii decât către jocuri violente?

Probabil că programul plin de dinamism al părinților îi pune prea mult pe „fugă pe acei mititei, doar pentru a realiza că se poate acoperi fiecare zi din săptămână cu un sport sau un obiect extrașcolar, uitând că și ei au nevoie de timp pentru a copilări, pentru a se odihni sau, pur și simplu, pentru a-și pune „rotițele în mișcare și a-și dezvolta imaginația de unii singuri.

Este interesant cum funcționează mintea umană, călăuzită de „păreriștii" din împrejurimi, în contextul în care fiecare părinte este răspunzător de soarta copiilor săi, fiind cel care trage semnalele de alarmă mai devreme sau mai târziu, într-o lume înnebunită de tot ce este nou, în care parcă absența unora dintre multitudinea sporturilor de pe Pământ sau lipsa celor mai noi sau mai scumpe gadgeturi existente îl poate transforma pe acesta într-un neom.

Primii șapte ani de acasă sunt definitorii pentru formarea și dezvoltarea copiilor, care își conturează spectrul de sentimente și de simțuri, învățând să ia decizii importante și să discearnă singuri, într-o lume plină de tentații.

Dar, în condițiile în care tinerii de astăzi au cele mai multe legături cu prietenii virtuali, ancorați, la rândul lor, în lumea ecranelor colorate și pline de dinamism, nu mai pot relaționa într-un mod adecvat și ajung, în timp, să apeleze din ce în ce mai mult la lumea imaginară, uitând cu desăvârșire de cea fizică, reală.

Ca urmare a delăsării unora dintre adolescenți, care nu mai consideră că școala este un atu, pierzându-se în mediile online, școlile vor ajunge să treacă prin situații din ce în ce mai dificile, iar puținii absolvenți care vor mai ajunge prin facultăți le vor considera mult prea extenuante pentru a fi terminate.

Din rândul celor care ajung la finalul facultății se va evidenția o anume categorie care în „câmpul muncii" nu va face altceva decât să epateze prin aroganță, vanitate și lipsă de respect, uitând de locurile pe care înainte se învăța meserie și fiind îndreptățiți să ceară mult prea mult pentru un minim bagaj de cunoștințe.

Totul a ajuns să se rezume, din păcate, la „fericirea" trecătoare, care se învârtește în jurul banilor obținuți prin metode cât mai rapide cu putință, uitându-se că adevărata fericire a vieții nu o reprezintă banii, ci fericirea însăși!

Se va ajunge, în acest sens, ca oamenii să nu mai regăsească mulțumire în nimic din ceea ce îi mai leagă de glia în care au fost obligați să trăiască printre persoane sărace sau în sărăcie și, din cauza soarelui care a încetat să mai strălucească așa