Comedia Salveaza Romania

De Dan Ursuleanu

In proza umoristica, Menestreli la Curtile Comediei si Comedia salveaza Romania, mi-am propus sa realizez un mix rasu’-plansu’, reflectand naravul nostru de a face haz de necaz. Am incercat, ca prin alunecarea de la gluma la invectiva, de la bascalie la comentariul persiflant, sa inventariez compromisuri si mici eroisme din lumea noastra de zi cu zi, in care fiecare se descurca cum poate, punand la bataie, fie verticalitate morala, probitate, inteligenta, respect pentru meserie, fie, dimpotriva, smecherie, abilitate, disimulare, invarteala.

Numai ca in fata unor probleme si disfunctionalitati grave ale societatii noastre, zambetul ti se stinge de pe buze. Tonul iti devine, vrei nu vrei, grav, cand constati precaritatea conditiei de intelectual, intr-o vreme a imposturii, bantuita alarmant de exodul cuvintelor. Dispar din vocabular expresiile frumoase. Pleaca, nu stiu unde, vorbele de duh. Se topesc termenii romantici. Se retrag, spre alte zari, cuvintele de comapsiune. Dispare lexiconul bunatatii, al gentilitatii, al sentimentelor inaltatoare, dar si dictionarul omeniei romanesti.

Dupa o voata destul de epica, imi fac introspectia si ajung la concluzia ca imi plac dualitatile, de aceea pendulez intre tristete si veselie, cu corolarul lor, starea de neutralitate.

—Dan Ursuleanu

• Limbă: Română
• Editor: Dan Ursuleanu
• Data lansării: 10 mai 2022
• ISBN: 9786060716594

Dan Ursuleanu

Spadasin al vorbelor de spirit – cum a fost denumit de colegi, Dan Ursuleanu a inceput ca un critic si istoric literar cu certa vocatie. Si-a petrecut insa cea mai mare parte a vietii in birourile si in studiourile Radiodifuziunii Romane, unde a fost, pe rand, reporter, redactor, comentator, realizator, sef de redactii, chiar si director de comunicare. Considerat un adevarat fauritor de cultura, in 1999 Uniunea Ziaristilor Profesionisti Din Romania i-a atribuit Premiul de excelenta pentru intreaga activitate.Autor al volumelor de povestiri Umor pe patru roti (1981) si Comic-voiajor (1987), ambele tiparite la Editura Sport-Turism, Dan a publicat la Editura ieseana Junimea doua carti de versuri pentru copii, Lupul care a uitat proverbele (1983) si Povesti cu poze si pozne (1989) și la editura CD PRESS, O legenda a Radioului Romanesc Programul III (2003).Din ,,oaza de locuire” a Drumului Taberei, Dan Ursuleanu alcatuieste in Menestreli la Curtile Umorului fisa de temperatura a unui moment istoric nu foarte glorios, dar foarte savuros.Caci harul sau de reporter-scriitor-umorist il ajuta sa priveasca mandra lume noua cu simpatie si chiar cu intelegere. Dar nu fara a o sanctiona, cand intra in discutie resorturile (i)morale ce au generat-o.—TITUS VIJEU

Previzualizare carte

Comedia salvează România

logotip1

Copyright

Comedia salvează România

COPYRIGHT 2022 DAN URSULEANU

COPYRIGHT 2022 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-659-4

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii COMEDIA SALVEAZĂ ROMÂNIA, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Comedia salvează România

Copyright

Un prezent... omniprezent

Carte de travestit grijile în zâmbet

Încăpăţânări româneşti

Ping-pong cu adrese

Neuniform despre uniforme

Reclama e sufletul umorului

Maşina noastră cea de toate... visele

Ravagiile unei pasiuni devastatoare

Dreptate pentru justiţie

Şase dialoguri în căutarea unui umorist

Dialog de basm

Dialog bibliofil

Dialog dansant

Dialog absurd

Dialog fatalist

Dialog iniţiatic

Cancan despre micul ecran

Am boală ... pe sistemul de sănătate

Psihologia, bat-o vina

Bucureştii, la raport

Prima la dreapta, a doua la stânga

Şah cu taxiuri

Aberaţii de personalitate

Exploratori în jungla instituţională

Captiv în labirinturile dicţionarului

Final, în cheie optimistă

Postfaţă

UN PREZENT... OMNIPREZENT

Să nu credeți că în Cartierul de Vest (Drumul Taberei), descris cu har de Dan Ursuleanu în cartea sa Menestreli la Curţile Comediei (Editura Letras - 2022), n-ar fi existat și povești de iubire excepționale, precum aceea din filmul lui Robert Wise (West Side Story). Una dintre ele a fost chiar povestea lui Dan și a Cameliei.

Cred că s-au cunoscut pe culoarele Radioului, ea jună absolventă de limbi romanice (franceză), el, ceva mai experimentat, un filolog de tot râsul,/trecut prin școala lui Iorgu Iordan,/Alexandru Rosetti,/Ion Coteanu,/Tudor Vianu/ și G. Călinescu. (Cu faimoasa lui autoironie, cam aşa voia Dan să-şi treacă reperele de identificare intelectuală pe cartea de vizită.)

S-au văzut, s-au plăcut, s-au căsătorit. Apoi s-au mutat în Drumul Taberei, făcând zilnic naveta în strada Berthelot. Au realizat, fiecare sau împreună, mii de emisiuni. Două minți strălucite, două voci greu de uitat: Dan Ursuleanu şi Camelia Stănescu.

Dispariția lui Dan a transformat-o pe Camelia în paznicul amintirii lui. A scotocit fonoteca radioului și a salvat multe emisiuni. A descoperit, uitate prin sertare, texte inedite.

Cărţilor de povestiri umoristice, de versuri pentru copii, dicționarelor de scrabble, dar şi istoriei amuzante despre Programul III - o legendă a Radioului Românesc li s-a adăugat, în 2013, cu reeditare în 2021, volumul postum Sustrageri de la asemănare, fericită conjuncţie a harului cu inteligenţa sa poetică. Cu profundă iubire, Camelia a pregătit pentru tipar şi alte cărți, care se alătură celor editate antum.

Fiecare în parte și toate laolaltă reprezintă lumea unui scriitor care a profesat constant tandrețea umorului. Chiar și atunci când a pus proiectorul inteligenței sale, unanim recunoscute, asupra unui timp bezmetic, în care societatea s-a împărțit în două tabere: unii cu amarul, alții cu parul. Unii – golanii, alții – cu banii. Unii cu ghinioane, alții cu Vuitoane. Unii – sărmanii, alții cu Armani. Unii – vai de mama lor, alții – clienţi la Dior... ș.a.m.d., ș.a.m.d.

Cum putem corecta această prăpastie? Poate doar acoperind-o cu umor, căci autorul avea credința că destinul neamului nostru a fost marcat de faptul că dacii mureau râzând.

Așa o fi? Merită încercat! Iar cărțile lui Dan Ursuleanu ne ajută s-o facem. N-a spus oare marele căzut în uitare Karl Marx că omenirea se desparte de trecut râzând? Putem aplica, în condițiile noului Capital, această rețetă și la prezent?

Deceniile postrevoluționare descrise de Dan au devenit, între timp, ele însele trecut. În cuprinsul său se află trei președinți, inegali ca valoare și ca fel de-a conduce o țară. Unul cu abilități de vulpoi, altul solemn, ca un paznic al turmelor de rupicapra carpatica, al treilea cu aptitudini de șacal. Pe-al patrulea, autorul nu l-a mai prins, dar n-ar trebui să-l încerce acolo, în lumea celor drepți, vreun regret fără leac.

Aceasta a fost soarta bravului popor român, să se întâlnească în destinul său cu tot felul de accidente ale istoriei, cărora a trebuit să le facă față, într-un fel sau altul. Ba ținând piept năvălitorilor, ba subtilizând șaua și căpăstrul cailor, în timp ce se odihneau pe câmpul de luptă...

Ce se-ntâmplă în contemporaneitate e însă și mai complicat. Căci, ne spune Dan Ursuleanu: puterea banului sfidează puterea legii. Încălcarea conveniențelor primează asupra convențiilor sociale. Stridența și mitocănia bat măr bunul simț. Grosolănia violentă sfărâmă sub bocanci delicatețea sufletească. Valoarea respectului și respectul valorilor sunt disprețuite prin libertatea de a face mișto de orice. Bășcălia a învins România.

Așadar, în zadar am sperat că biata țărișoară va fi salvată de comedie. N-a fost să fie astfel. Dar putea fi și mai rău, dacă ne-ar fi pândit, crudă și nemiloasă, chiar tragedia.

Bășcălia e doar o formă de supraviețuire într-o democrație imperfectă ca a noastră.

Dan Ursuleanu e de părere că: Dacă avem instituții care merg prost este pentru că am ales conducători nepotriviți. Sau, chiar, mulți dintre noi n-am votat deloc, lăsând timona națiunii la voia întâmplării

Personal, sunt unul dintre acești vinovați, unul care promite că se va reabilita civic la primele elecțiuni și va ține seamă de observația autorului cărții de față:

Abraham Lincoln a dăruit posterității o propozițiune memorabilă: „Votul e mai puternic decât glonțul. Și asta, culmea, a spus-o un președinte american, care avea să moară răpus de glonț. Mai tranșant a fost Francisco Goya: „Somnul rațiunii naște monștri. Noi am probat că suntem un popor foarte somnoros. Somnul națiunii e mai periculos decât cel al rațiunii.

Ce ziceți, n-are dreptate Dan Ursuleanu, care, înainte de-a pleca – cum se spune, într-o lume mai bună și mai dreaptă, tot mai îndepărtată de România – n-a uitat să ne ureze, generos, vise plăcute?...

TITUS VÎJEU

CARTE DE TRAVESTIT GRIJILE ÎN ZÂMBET

Volumul pe care tocmai l-aţi deschis poate fi asemuit cu visul unui alchimist. Alchimiştii trăgeau nădejde să găsească un vicleşug prin care să poată transforma orice lucru în aur. Aveau şi un precedent ilustru, în vremurile mitologice. Legendarul Midas, regele Frigiei, l-a rugat pe Dionysos să-i facă favorul ca orice lucru va atinge să se metamorfozeze în aur. Zeul i-a îndeplinit dorinţa. Nesăbuită dorinţă: Midas fu cât pe-aci să moară de foame, pentru că până şi mâncarea, înainte de a-i ajunge în gură, se prefăcea în aur. Spăsit, şi-a recunoscut în faţa lui Dionysos necugetarea şi l-a implorat să facă la loc comanda, ceea ce zeul a acceptat.

Această pildă veche a rămas valabilă pentru toată lumea, mai puţin pentru alchimişti, care, în caz de succes, ar fi putut repeta păţania nefericitului rege frigian. Norocul lor a fost că, deşi s-au dat peste cap, tot n-au izbutit să descopere taina de a preface orice în aur.

Ceva însă tot au reuşit să facă alchimiștii. Anume, mi-au lăsat moştenire un model de lucru şi o ambiţie transformatorie. Aceea de a preschimba necazul în haz, grijile în zâmbet şi dramatica Românie a neajunsurilor, în comedie. Nu e puţin lucru.

Ce altceva mai de preţ aş putea oferi celor nedreptăţiţi de soartă decât nişte momente de bună dispoziţie, pe fondul întunecărilor de fiecare zi?

Credeţi că mi-a fost uşor? Nici pomeneală. Când dificultăţile se rostogolesc peste tine, când orice neghiob îşi etalează în lumina reflectoarelor prostia cu ifose, când agresivitatea îşi dă întâlnire cu mitocănia, pentru a te intimida şi pentru a te pune la colţ, când se năruie cultură, valori morale, sentimente alese, idealuri înalte, îi mai arde cuiva de râs?

Ei bine, da. Mie, unuia, îmi arde. Mai bine zis, îi voi arde cu râsul meu coroziv pe cei ce se fac vinovaţi de prăbuşirea societăţii noastre şi vă rog să fiţi alături de mine întru acest râs însumat, pentru ca usturimea să le fie mai mare.

Priviţi încă o dată jur-împrejurul vostru. Totul e de plâns. Totul e de râs. Orice aspect are două chipuri, asemenea lui Ianus bifrons, şi el tot locatar al mitologiei.

Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă – totul se transformă, pretinde o lege a fizicienilor. Să-i credem pe cuvânt, or fi ştiind ei ceva.

Metamorfoza, schimbarea, prefacerea, mimetismul, avatarul, deghizarea, masca, grima şi fardul, iată numai o parte din multiplele aspecte ale aceluiaşi fenomen de disimulare! Prototipul tuturor acestor ipostaze a fost – convingerea mea e formată – biblica schimbare la faţă, Hristos fiind el însuşi, protagonist al prefacerii apei în vin, dar şi al transformării câtorva pâini şi a câtorva peşti în multe pâini şi mulţi peşti.

În cadrul relaţiilor interumane, dorinţa unora de a fi luaţi drept alții dă naştere la situaţii de o mare diversitate. Cineva se ascunde în spatele măştii de carnaval. Fapt banal. Într-o celebră piesă de teatru, Caragiale ridică o atare situaţie la rang de mare comedie. Să mai zăbovim o clipă în preajma scenei. Un mărunt funcţionar, călcat în picioare de şefi şi de colegi, îşi îndreaptă şira spinării într-un moment măreţ de demnă răzvrătire. Şi astfel Mitică Blajinu se transformă în Mielul turbat, din comedia tandră a lui Aurel Baranga. Regele Lear constată la greu că două dintre fiicele sale, pe care le credea îngeri iubitori, sunt de fapt demoni ingraţi. Harap Alb şi Spânul fac schimb de identitate, la fel ca Prinţul şi Cerşetorul. Voit sau nevoit, fiecare dintre ei devine celălalt.

Există indivizi care, din raţiuni mai mult sau mai puţin profesionale, recurg la tehnicile deghizării. Actorii conduc clasamentul, fiind maeştri la capitolul întruchipării a nenumărate personaje. Machiaj, peruci, bărbi şi mustăţi false, deghizări ingenioase, roluri de compoziţie, travestiuri, un întreg arsenal de arme actoriceşti sunt puse în slujba iluziei scenice. De la un spectacol la altul, omul din luminile rampei schimbă vârstele, înfăţişările, epocile.

La antipodul moralei, îi avem pe acei profesionişti ai răului, figurând în nomenclatorul meseriilor antisociale ca spărgători de bănci. Ei dau buzna la sediul banilor, cu o armă în mână şi, ameninţători, devalizează sertarele cu lovele, cărând cât poate duce fiecare. Prinde orbul, scoate-i ochii: camerele de supraveghere, ca şi martorii vor reţine imaginea unui individ deghizat, cu un ciorap lycra tras peste figură sau purtând o mască. Spărgătorii cu simţul umorului preferă chipul de împrumut al unei fantome, dacă nu, al unui preşedinte american (Nixon, Clinton, Bush jr...).

Chirurgia estetică este mama schimbării la faţă. Din obsesia întineririi, dar şi din foamea de a fi în pas cu moda, unii se lasă supuşi caznelor transformatoare. Lifting, silicoane, botox, corecţii de nas, de urechi, liposucţii, piercing, inele trecute prin buze, cristale Swarovski aplicate pe piele, nimic nu e destul pentru a truca aspectul natural. Cât despre doamnele cam trecute, ele aspiră să-şi ascundă, cu ajutorul ultimelor descoperiri ale cosmeticii, vârsta reală.

Nici măcar copiii nu pot scăpa de fascinaţia modificării. Printre jucăriile lor preferate se numără transformerele, ciudăţenii care, prin câteva mişcări, se prefac din tigru în războinic spaţial şi din rinocer în Baba-Cloanţa. Unde mai pui, atracţia aceloraşi copii pentru jocul de-a mama şi de-a tata, ce implică deghizarea comică în hainele părinteşti.

O, dar câte exemple nu-mi stau la dispoziţie! Justificată folcloric, poate religios, observăm pasiunea unor triburi (amerindiene, africane sau de piei-roşii), de a-şi zugrăvi tenul cu diferite simboluri indescifrabile, de a-şi înfige în păr tot soiul de podoabe rupte din natură, de a se împopoţona până la a deveni de nerecunoscut. Străvechi tehnici tribale au ca rezultat deformarea capetelor, alungirea gâturilor, micşorarea labei piciorului, prelungirea limbii şi câte şi mai câte. Când vrea, omenirea poate fi foarte nebună, Dumnezeu s-o ierte!

Hai, încă un pic, până nu mă plictisesc. Mai pun, așadar, la socoteală, figura din basme cu datul de trei ori peste cap, având ca rezultat transformarea unui personaj în cu totul altceva. Tava cu jăratic oferită calului răpciugos, cu corolarul acestui gest, metamorfozarea animalului într-un armăsar first class, capabil să zboare până la nori, tur-retur. Spionul care, în primejdie să fie demascat, îşi rade barba, se ascunde după nişte ochelari fumurii şi se pierde în mulţime, devenind un om nou (altfel de cum gândea acest concept dictatorul Nicolae Ceauşescu). Glasul modificat la telefon atunci când, la capătul celălalt al firului, recunoşti vocea unei persoane care te inoportunează. Operaţia schimbării de sex, ajunsă sport naţional în China ultimilor ani, până şi la copii. Luptătorii ninja, înveşmântaţi în negru, camuflându-se în decor, de parcă nici n-ar exista. Excentricul (sau ghinionistul) care, sorbind o poţiune fermecată, devine invizibil în paginile romanului lui Wells. Cărţile poştale illustrate, capabile să ofere o imagine diferită, după cum bate lumina.

Gata. Presupun că am reuşit să vă conving. Ideea de care mă voi ţine ca scaiul este transformarea, cu uneltele amuzamentului, a unei Românii vremelnic triste într-un tărâm al comediei, duioase, burleşti sau bufe. Promit să mă ţin de cuvânt. Aşadar: Înainteee!!!

Desigur, autorul,

Dan Ursuleanu

P.S.: pe şomajul ăsta e greu să găseşti până şi un post-scriptum.

ÎNCĂPĂŢÂNĂRI ROMÂNEŞTI

O zicere autohtonă pretinde că românul s-a născut poet. Eu sunt de părere că, înainte de toate, românul s-a născut încăpăţânat.

Încăpăţânarea noastră se manifestă plenar, în diferite modalităţi. Cu ambiţie de catâr, nenumăraţi concetăţeni de-ai mei şi-au pus în gând să se îmbogăţească la jocurile piramidale, deşi logica elementară arăta că afacerea asta este imposibilă. A fost mai întâi nebunia Caritas-ului. Un escroc de duzină a promis înmulţirea de opt ori a sumei depuse. Oamenii şi-au vândut case, maşini, bunuri de valoare şi au băgat banii în şmecherie. Rezultatul a fost că o mână de şnapani, primii de pe listă, au luat totul. Mulţimile de fraieri jucători au rămas cu buza umflată, a se citi: cu banii pierduţi. Deh, nimeni nu scapă de taxa pe naivitate.S-a lăsat, cum era firesc, şi cu arestări. După nesfârşite procese, paguba nu a fost recuperată, Păţania nu a servit nimănui drept învăţătură de minte. Alţi escroci au scos pe piaţă alte jocuri piramidale. La fel de încăpăţânaţi în iluzia înavuţirii, mulţi români au picat mesa în plasa şmecherilor. Până nu a intervenit statul cu o lege împotriva Caritasurilor de orice fel, goana după aur, în versiune românească, nu s-a potolit. S-a transferat însă asupra Loteriei Naţionale. A început perioada marilor premii, de milioane de euro, reportate săptămânal, din lipsă de norocoşi câştigători. O dată pe trimestru, pe semestru sau chiar pe an, un fericit ajunge totuşi să pună mâna pe potul cel mare şi rânjeşte cinic la noi:

Vedeţi că se poate? Am jucat data mea de naştere, numărul de la pantofi, cel al casei şi numărul atomic al plutoniului. Aşa am devenit milionar. Nu vă spun cum mă cheamă şi nici în ce localitate domiciliez, ca să nu mă agreseze clanul Cămătarilor.

Tot încăpăţânare se cheamă şi osârdia cu care cetăţenii, cu precădere pensionari, se îmbulzesc cu miile la inaugurarea cutărui magazin, care anunţă reduceri de preţ sau promoţii de mărfuri. Fiecare vrea să ajungă primul la rafturi, chiar călcând pe cadavrele altora, pentru a cumpăra zece tigăi, şapte rochii de mireasă, cinci oale de noapte sau două maşini de tuns iarba. Reporterii pândesc momentul ca să-i întrebe pe supravieţuitori:

—Vă era strict necesară achiziţia?

—Deloc, vine răspunsul, dar promoţiile sunt mană cerească, nu alta. Fără ele cum am mai economisi şi noi un bănuţ?!

Viaţa politică din România a fost puternic marcată de încăpăţânări obsesive. Dominanta a constituit-o înverşunarea cu care clasa politică s-a agăţat de putere, când a apărut oportunitatea. Cu aceeaşi sfântă încăpăţânare, cei care ne conduc vremelnic au ce au cu Constituţia. Dacă ar putea, ar schimba-o săptămânal, numai ca să le legitimeze interesele de grup şi afacerile veroase.

O, cât de mult le-ar plăcea o prevedere de genul Preşedintele în funcţie este ales pe viaţă. El se bucură de imunitate absolută.

Legea fundamentală îi preocupă şi pe unguri, care s-ar bucura mult dacă s-ar elimina din art. 1 menţiunea că România este un stat unitar.

Statornică e şi preocuparea politicienilor de a-şi ascunde multele bogăţii prin declaraţii de avere trucate. Citindu-le, te apucă mila pentru starea materială precară a semnatarului. Un biet apartament la bloc şi o amărâtă de Dacia Nova, asta îi e toată agoniseala, după o viaţă de muncă în slujba poporului. Celelalte bunuri imobile şi mobile nu-i aparţin. Vila de la Snagov e a mamei, cea de la Breaza îi aparţine fiicei, blocul de apartamente închiriate din Bucureşti este în proprietatea fratelui. Cât despre colecţiile de tablouri (maeştri flamanzi), de timbre şi de chinezării, acestea sunt donaţia unei cuscre, trăitoare actualmente în Bora Bora. Agenţia Naţională de Integritate n-are decât să verifice. Averea celui în cauză se justifică până la ultimul leuţ câştigat cinstit.

Să ne amintim şi de alte încăpăţânări care au ţinut prima pagină a ziarelor din anii de scandări în stradă, (Nu ne vindem ţara!), din anii când industria autohtonă a fost demolată sau vândută pe mai nimic, bucată cu bucată, din anii în care minerii lui Cozma au descălecat în Capitală, cu scopul de a planta panseluţe.

Aceeaşi încăpăţânare dăinuie în schizofrenia tunurilor imobiliare. În baterea cu graţie a pasului pe loc în construcţia de autostrăzi. În deprecierea sistemului de învăţământ şi a celui medico-sanitar. În exportul de copii orfani. În scăderea metodică a nivelului de trai, mână în mână cu scumpirile implacabile. În epopeea pro sau anti câini.

Ce să mai vorbim de sustragerea de la impozite a maneliştilor? De atotputernicia clanurilor interlope? De şubrezenia actelor de urmărire penală, întocmite cu intenţie sau din neştiinţă de procurori? De brambureala hotărârilor judecătoreşti? De inconsecvenţele Curţii Constituţionale? Haos!

Să nu uităm. Furia anuală a inundaţiilor, pe măsura defrişării lacome a pădurilor şi a lipsei de interes pentru regularizarea apelor. Paragina terenurilor cultivabile. Roşiile din Italia, morcovii din Mexic, usturoiul din China, ardeii din Spania, merele din Polonia şi bananele din Costa Rica. Un comerţ exterior demn de spitalul de nebuni: importăm banane verzi, le ţinem până se coc, apoi le reexportăm. Furturi peste furturi – conductori electrici, şine de cale ferată, statui şi cruci din cimitire, dale din beton de la sistemele de irigaţii, ouă de sub cloşcă, cataloage şcolare cu situaţia elevilor, icoane din biserici, orice. Haos!

Bolnavi morţi cu zile în spitale. Malpraxis. Porcării zugrăvite pe ziduri. Telegondole care duc spre nicăieri. Şpagă. Şmenuri. Clonare de carduri. Bani falşi. Bătăi între cete de