Iisus Omul, Intre Karma Si Indumnezeire

De Michael Titus Grecu

In atentia celor gata sa critice ceea ce nu inteleg: miza cartii de fata nu este de a umbri sau a stirbi aura lui Iisus, ci una total opusa, de a-L preamari. Iisus moare, intr-adevar, pe cruce, dar moare ca om si atat, iar cine, eliberandu-se de orice prejudecati, accepta acest aspect va trai bucuria pe care o promite aceasta carte oamenilor inteligenti si cu adevarata iubire pentru Divin. Episodul consumat in gradina Ghetsimani, amplu comentat de mine, este cel care ne dovedeste cel mai bine ca Mantuitorul inca nu se sustrasese complet, in evolutia Sa, fricii, drept pentru care in gradina patimilor, dupa cum a fost numita, El chiar experimenteaza o stare de angoasa acuta.

Potrivit viziunii mele, aceasta manifestare este ultima si cumplita zvacnire a restului infim de karma ce supravietuise in Iisus, Care, dupa ce Isi consuma indoielile si nelinistea, se ridica insa, Isi sterge lacrimile si merge sa Isi incheie misiunea stiuta si asumata. Ajunge pe crucea durerii, moare, insa... INVIE! Iar invierea aceasta, a omului, mie, unuia, mi se pare infinit mai importanta decat cea... A cui, a lui Dumnezeu? Cum sa putem vorbi de invierea lui Dumnezeu, odata ce nu putem vorbi, practic, despre moartea Lui? Dar un om care a inviat este cu adevarat un eveniment cosmic, fara precedent si deschizatorul celei mai importante ferestre pentru gandire si pentru speranta!

Citeste o carte cum nu s-a mai scris si nu te mira daca, uneori, vei avea niste tresariri care nu stii de unde iti vin: sunt ale sufletului tau insetat de Adevar, care in sfarsit isi primeste hrana asteptata.

• Limbă: Română
• Editor: Michael Titus Grecu
• Data lansării: 12 mai 2022
• ISBN: 9786060716259

Previzualizare carte

Iisus omul, între karmă și îndumnezeire

logotip1

Copyright

Iisus omul, între karmă și îndumnezeire

COPYRIGHT 2021 MICHAEL TITUS GRECU

COPYRIGHT 2021 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-625-9

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii IISUS OMUL, ÎNTRE KARMĂ ȘI ÎNDUMNEZEIRE, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Iisus omul, între karmă și îndumnezeire

Copyright

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

CAPITOLUL 2

CAPITOLUL 3

CAPITOLUL 4

CAPITOLUL 5

CAPITOLUL 6

CAPITOLUL 7

CAPITOLUL 8

INTRODUCERE

În contradicție cu ceea ce ar putea crede unii, judecând strict după titlul său, această carte nu este una de denigrare sau, să-i spunem, de desacralizare a lui Iisus Hristos, dimpotrivă, este una de omagiere și de proslăvire a Acestuia! Îl iubesc pe Iisus așa cum îmi iubesc viața și cred în El exact cum cred în Creator, dar nu mai cred dintr-o perspectivă dogmatică, ci dintr-una personală, pe care o consider mult mai de folos.

În cele ce urmează introducerii, voi încerca să vă fac cunoscută această perspectivă, cu speranța că poate vă va inspira și va produce în voi o schimbare pe cât de mare, pe atât de benefică.

Sună șocant, știu, să spui că Iisus Hristos a avut o karmă, chiar și El, dar sună șocant doar atâta vreme cât considerăm, așa cum am fost învățați, că este fiul unic al lui Dumnezeu și, până la urmă, o ipostază a lui Dumnezeu, ca membru al așa-zisei Sfinte Treimi.

Da, însă pentru mine, așa cum văd lucrurile azi, este cu mult mai șocant să mă gândesc, pe firul acestei variante, că Dumnezeu a putut muri pe celebra și răscolitoarea cruce.Stau și mă minunez, în continuare, cum să accepți că Dumnezeu a murit, fie și pentru doar trei zile, fie și doar ca trup?

Bunul-simț nu ne permite așa ceva, însă teologii dogmatici ai creștinismului au reușit să ne smintească și să ne altereze vederea corectă sau normală a lucrurilor. Cum? Prin niște artificii conceptuale greu de imaginat, dar atât de stufos și de alambicat alcătuite și structurate, încât induc în eroare și fac o minte obișnuită să refuze descifrarea lor din start. Firește că în aceasta este vorba și de o strategie, veche și complexă, prin care biserica a încercat să își securizeze comorile cele mai de preț, dogmele și să își asigure, astfel, continuitatea, dăinuirea.

Aceasta este, probabil, printre puținele cărți din lume care demonstrează cât de subțire și de firav este, până la urmă, eșafodajul dogmatic, dar nu o face într-un mod rece, schematic sau sistematic, specific cărturarilor ori savanților, ci printr-o abordare bazată pe iubirea de aproapele și pe dorința de a-i fi de un real folos.

Nu karma lui Iisus este principalul subiect al cărții, să nu se înțeleagă greșit, ci demonstrarea caracterului exclusiv uman al Acestuia. Veți vedea însă că acest lucru este făcut pentru a-I scoate în evidență, de fapt, măreția și unicitatea.

Ne este mult mai de folos, consider eu, să știm că Iisus a fost, efectiv, unul ca noi, născut din tată bărbat și din mamă femeie, dar că s-a înălțat atât de mult, prin toată viziunea și atitudinea Sa față de viață, în special prin credință, încât a depășit, în final, limitele umanului și a devenit, prin merit, una cu Dumnezeu.

Atenție deci, miza cărții de față, repet, nu este de a umbri sau de a știrbi aura lui Iisus, ci una total opusă, de a-L preamări. Iisus moare, într-adevăr, pe cruce, dar moare ca om, și atât, iar cine, eliberându-se de prejudecăţi, acceptă acest aspect, va trăi bucuria pe care o promite această carte oamenilor inteligenți și cu adevărată iubire pentru Divin. Episodul consumat în grădina Ghetsimani, amplu comentat de mine, este cel care ne dovedește cel mai bine că Mântuitorul nu se sustrăsese complet, în evoluția Sa, fricii, drept pentru care în grădina patimilor, după cum a fost numită, El chiar experimentează o stare de angoasă acută.

Potrivit viziunii mele, această manifestare este ultima și cumplita zvâcnire a restului infim de karmă ce supraviețuise în Iisus, Care, după ce Își consumă îndoielile și neliniștea se ridică însă, Își șterge lacrimile și merge să Își încheie misiunea știută și asumată. Ajunge pe crucea durerii, moare, dar...ÎNVIE! Iar învierea aceasta, a omului, mie, unuia, mi se pare infinit mai importantă decât cea...A cui, a lui Dumnezeu? Cum să putem vorbi de învierea lui Dumnezeu, odată ce nu putem vorbi, practic, despre moartea Lui?  Însă un om care a înviat este cu adevărat un eveniment cosmic, fără precedent, și deschizătorul celei mai importante ferestre pentru gândire și pentru speranță!

Ca să își poată justifica poziția cu privire la Iisus Hristos, teologii dogmatici au insistat să Îl vedem deopotrivă ca om și ca Dumnezeu, ceea ce vă voi demonstra, pe deplin, în lucrarea de față, că nu se poate, fiindcă nu are de ce să se poată.

În grădina Ghetsimani, privind în viitorul imediat apropiat, Iisus vede totul până la crucificare, nu vede dincolo de ea, nu vede dincolo de moarte și tocmai prin aceasta se transformă El în exemplul maximei credințe pentru noi. După ezitarea despre care am vorbit și singura de pe tot parcursul minunatului Său drum lumesc, Iisus I se abandonează, din nou, complet Tatălui nostru divin, și Îi spune, „nu știu ce Mi se va întâmpla, nu știu ce urmează, dar Îmi pun toată încrederea în Tine, fă ce vrei cu Mine…".

Aşadar, citez din carte:„Adevărata menire a lui Iisus este despovărarea noastră de frică, această emoție care de multe ori chiar ne sugrumă, care ne taie orice elan și orice putere, care ne poate face atât de nefericiți. Iisus este vestea cea bună prin aceea că ne arată unde poate duce o credință fără margini. Da, într-o exprimare comună, dar sugestivă, Iisus se lasă pe mâna lui Dumnezeu și…Află că nu a greșit. Credința Sa este răsplătită și lumea întreagă devine alta, în lumina acestui eveniment, Iisus învie, ne bulversează, dar ne și transmite un mesaj fundamental: „Faceți ca Mine și veți reuși!.

Iată ce am vrut, înainte de toate, prin acest efort de creație, să aduc o speranță cu totul altfel fundamentată în inimile voastre: Iisus ne poate mântui, fiindcă S-a mântuit pe Sine, fiindcă și-a depășit karma și toate condiționările implicate de aceasta, drept pentru care putem fi siguri că mergând pe urmele Lui mergem spre ceva bun.

Veți afla foarte multe din această carte, despre interesele care au stat la baza scrierii evangheliilor într-un fel anume, despre ce s-a scos din sau s-a introdus în biblie, pentru ca aceasta să se conformeze unui scop prestabilit, despre influența enormă și în cea mai mare parte nocivă a iudaismului asupra creștinismului, despre suflet, despre destin, despre ce provoacă reîncarnarea, despre ce aduce progresul spiritual, despre câte și mai câte, dar piatra unghiulară a scrierii mele o constituie ideea trezirii unei credințe noi, mult mai puternice, în oameni, printr-o altă viziune legată de Mântuitor.

O asemenea viziune nu poate apărea atâta vreme cât mai vrem să ne închipuim, în mod naiv și deplasat, totodată, că El a fost o întrupare a lui Dumnezeu, ba, mai mult, o ipostază a lui Dumnezeu care se jertfește altei ipostaze, deși, fiind inseparabil de Creator, până la urmă se jertfește și Lui Însuși.

Odată ce vom fi trecut peste această neverosimilă imagine cultivată vreme de 2000 de ani și vom accepta natura pur umană a Domnului, deoarece pentru mine Iisus este Domnul, în continuare, vom afla mult mai mult prilej și temelie de îndreptare în noi. Da, pentru că, citez, „atunci când Iisus le spune ucenicilor Săi că și ei pot ceea ce a putut El, ba chiar mai mult, că orice minune le stă la îndemână, afirmă, de fapt, că între natura sau alcătuirea Sa ființială și a noastră nu este nici o diferență și că avem același potențial. Da, El este întâi-venitul întru mulți frați, după cum bine a intuit, de această dată, apostolul Pavel, cu toate că frați ai Săi întru puterea făptuirii împlinitoare pentru suflet vor fi doar aceia care fac voia lui Dumnezeu, pare a spune Iisus în Evanghelia după Matei.

Iată cam despre ce este vorba într-o carte ce poate deveni foarte importantă pentru cei hotărâți să facă un salt evident în evoluția lor! Nu faptul că și Iisus a avut o karmă se cade să trezească prea mult interesul vostru, ci ceea ce a făcut pentru a scăpa de ea, lucru pe care, dacă citești evangheliile cu alți ochi decât ai dogmei, îl afli, parte la care te voi ajuta și eu, aici.

Un amănunt important...În această carte Îl veți afla vorbind chiar pe Iisus Însuși, în câteva locuri, iar cuvintele Lui le completează perfect pe ale mele, de la un alt nivel. De fapt, când m-am apucat să scriu primele pagini, nici nu știam că va fi mai mult decât un articol pentru internet, prin care voiam să încurajez oamenii să nu își spună, de la început, că a vorbi cu Iisus este imposibil.

Tot ce eu pot pot și alții, iar dialogurile cu Domnul, deși purtate în scris și nu verbal, sunt cel mai frumos lucru de care am avut parte. Găsiți propriul vostru mod de a comunica cu El și nu vă considerați nebuni din start pentru simplul motiv că doriți așa ceva. Suntem toți duh, fiindcă provenim din Duh, așa că putem vorbi în Duh, deși folosim mintea pentru a traduce mesajele primite în plan subtil, energetico-vibrațional.

Oh, apropo de cum lucrează Dumnezeu, prin karmă, însă și în afara ei, mai există un secret în carte, însă vă propun să îl descoperiți voi, singuri. Până atunci, lăsându-l deoparte, tocmai v-am dat un motiv suplimentar pentru a considera, în aceste condiții, la fel ca mine, că este un curaj să scrii o carte precum cea de față, mai ales după ce o veți fi citit. Probabil că nu s-a mai scris așa ceva și nu se va mai scrie, deși mi-aș dori să inspir cât mai mulți oameni în a îndrăzni să se avânte în teritorii de gândire considerate tabu și să spună ce au de spus, cu orice risc, pentru că cine are cu adevărat ceva important de exprimat și nu o face, va lăsa lumea mai săracă și sigur se va simți, cândva, vinovat în fața propriilor săi ochi.

Cu toate că nu sunt la prima carte scrisă și mereu am demonstrat un nonconformism de proporții, eu risc astăzi foarte mult prin modul în care tratez, în rândurile acestei lucrări, care nu știu cum poate fi încadrată ca gen literar, un subiect de-a dreptul sensibil pentru aproape oricine, cel al unei ființe care, cu mai bine de 2000 de ani în urmă, a zguduit gândirea omenirii, înviind după cea mai discutată moarte din toate timpurile. Risc să fiu greșit înțeles, condamnat, defăimat, oribil etichetat și cine știe dacă lista se oprește aici, dar nu îmi pasă, îmi asum toate posibilele consecințe...O FAC PENTRU IISUS ȘI ÎN NUMELE LUI IISUS.

Capitolul 1

Oricine crede sincer în Iisus, poate comunica direct cu Iisus, după cum îl va ajuta intuiția, trebuie doar să încerce. Evangheliile nu au fost scrise de apostoli, ci de anonimi și au apărut mult mai târziu decât se crede. Biblia este o creație pur omenească, supusă imperfecțiunilor omenești. Încep dezvăluirile...

Nu știu dacă veți fi parcurs introducerea, dar voi începe propriu-zis cartea adresându-vă două întrebări: 1. Cine credeți voi că este, de fapt, Iisus Hristos, sincer? 2. La fel de sincer, cât din ceea ce credeți apreciați că se datorează doar propriei voastre judecăți, nemediate, și cât unor lucruri citite sau auzite?

Evident, s-au spus și se spun atâtea despre Iisus, cel puțin în lumea creștină este poate cel mai frecvent subiect, iar, cel mai probabil, nimeni nu a scris despre Mântuitor la fel de mult ca reprezentanții bisericii, prin oameni mai mult sau mai puțin inspirați, care însă, aproape invariabil, i-au conturat chipul numai în perspectiva respectării unor dogme, de la care nu au îndrăznit să se abată.

Nici nu ar fi putut fi altfel, căci nu li s-ar fi dat voie; orice preot, călugăr sau teolog care ar face așa ceva s-ar autoexclude, practic, din biserică, or, pentru genul de oameni la care mă refer, biserica a fost și este, din păcate, chiar mai importantă decât Iisus Hristos Însuși, căci au ajuns să se identifice cu ea și, cel mai adesea, să își câștige existența de pe urma ei, devenind niște simpli slujbași.

Aici, în biserică, își găsesc apartenența și justificarea atâția indivizi care, în lipsa ei, nu s-ar descurca în societate, așa încât chiar dacă ar ști, fără dubiu, că mint în legătură cu Domnul sau că spun doar adevăruri parțiale, ar merge în continuare pe aceeași linie. Chiar și cea mai mică oscilație pe care și-ar permite-o teologia oficială în poziționarea sa față de Mântuitor ar pune în pericol întregul fundament conceptual pe care s-a clădit respectiva instituție creștină. O singură dogmă dacă s-ar clătina, ca într-un joc de domino, le-ar pune în pericol și pe celelalte, o singură dogmă dacă ar fi, clar, invalidată, ar atrage și anularea celorlalte.

Așadar, biserica este cât se poate de consecventă în ceea ce declară și urmărește cu maximă atenție să nu mute nici măcar o virgulă din textele ce au consacrat-o. Atunci, cum ar putea să lase ca imaginea despre Iisus Hristos, conturată de ea, să sufere vreo minimă modificare? N-ar putea, ar fi ceva imposibil, căci i-ar pune nimic mai puțin decât dăinuirea în pericol.

Dar nu pentru a ataca biserica vă vorbesc astăzi, ci pentru a vă invita să încercăm, împreună, o altă apropiere de Iisus Hristos, una mult mai puțin supusă unor precepte stricte sau unor  prejudecăți mai mult decât regretabile. Vă invit să vă deschideți inima înainte de a vă deschide ochii și de a încerca, atât cât se poate, ca, împreună cu mine, să Îl vedeți altfel.

Încercați să vă închipuiți că abia ieri ați terminat de citit Evanghelia, că nu știți nici de existența preoților, nici de cea a cărților scrise pe firul dogmei, de absolut nimic gândit și spus despre Iisus Hristos. Închipuiți-vă că singurul lucru de care aveți habar, prin nu știu ce taină, este că Iisus înseamnă ființa care a deschis un nou drum spre descoperirea de sine și izbăvire, dar că a afla în ce fel ține, în primul rând, de modul în care voi înșivă veți reuși să intrați în comunicare și comuniune cu Acesta.

Ceea ce vreau să spun este că fiecare dintre noi ar fi avantajat să stabilească o legătură personală cu Iisus, o legătură numai a sa și ca, prin exact această legătură, să își construiască pașii către evoluție. Vă invit, prieteni, tocmai în această idee, să nu vă grăbiți să înfierați ceea ce voi spune mai departe despre Iisus. Mă număr printre cei care L-au contestat odată, pentru ca apoi să Îl redescopăr, dar numai după ce m-am schimbat și am început să gândesc, cât de cât, liber. Așadar, Iisus este ceea ce a fost întotdeauna, nu și eu, iar azi vă voi vorbi așa cum vă voi vorbi și pentru că El mă ajută în acest sens. Dar nu m-ar fi putut ajuta dacă eu aș fi rămas captiv fie unor dogme, fie aversiunii mele, anterioare, față de El.

Iisus nu le este de mare ajutor celor care Îl văd ca pe un fel de punct fix sau care, mai bine zis, s-au îngropat pe ei înșiși într-un punct fix al gândirii, să-i spunem religios-spirituale, cu privire la El.

Știu că de la început vă veți întreba cât credit să oferiți interpretării pe care o voi da eu anumitor cuvinte din Scriptură. Nici nu vă cer altceva decât s-o considerați subiectivă. Însă tot astfel aș vrea să vedeți și așa-numitele interpretări oficiale ale Evangheliei, interpretări făcute tot de nişte simpli oameni,  ca mine și ca voi, dar care, prin nişte corelaţii de multe ori absurde, au dus, în cele din urmă, la naşterea unei doctrine mai mult decât discutabile. Stați, citiţi și apoi, dacă doriți, comparați.

Mi-ar plăcea totuși, după cum am zis, să citiți cu sufletul, încercând să uitați tot ceea ce știți. Eventual, după ce parcurgeți anumite rânduri, închideți ochii și fiți atenți doar la ceea ce simțiți. Oare Iisus despre care vă voi vorbi eu nu este cumva mai aproape și mai util pentru voi? Aceasta mi-ar plăcea să simțiți până când cartea ajunge la sfârșit. Și ce-ar fi să nu vă mirați dacă vă voi spune că Însuși Iisus mi-a confirmat anumite presupuneri despre El, prin diverse comunicări, la care deja am făcut aluzie în câteva dintre postările mele? Oare să fie ceva imposibil să vorbești efectiv cu Mântuitorul, indiferent cum, oare să nu poată însemna altceva decât o simplă impresie sau autosugestie, adică un fapt real?

Râd singur presupunând ce ar putea gândi unii despre mine, de la nivelul unor minți mărginite sau habotnice, dar apoi mă încarc cu o bucurie adâncă, sub influența vibrațiilor care îmi vin de la cei care tocmai s-au trezit și sunt gata să încerce şi ei să comunice cu Iisus, așa cum se vor simți inspirați, după ce se vor fi deschis ideii de relație personală, unică, cu Acesta.

A vrea să vorbești cu Dumnezeu nu te transformă automat într-un caz psihiatric, lucru pe care vi l-ar putea confirma, de pildă, Neale Donald Walsch și toți cei care i-au citit și îi citesc cu fervoare cărțile (Conversații cu Dumnezeu) în care reproduce dialogul său cu Creatorul. Și dacă se vorbește cu Dumnezeu din America, de ce nu s-ar vorbi și din România, doar pentru că ortodoxia ar considera, ca și catolicismul, acest lucru drept blasfemie? Întreabă-te, omule, ce este mai important, judecata incriminatorie, comună, a unora, mai precis a unui for care își bazează existența pe ignoranța ta, sau fericirea pe care ți-ai putea-o oferi ajungând să nu te mai poți îndoi că, dacă Îl cauți, Dumnezeu îți va răspunde, într-un fel sau altul, poate chiar și prin cuvinte, pur și simplu.

Dar haideți să ne concentrăm asupra lui Iisus și atât. O fi fost El chiar Dumnezeu, un membru al așa-zisei Sfinte Treimi? Puteți să citiți evangheliile din scoarță în scoarță, nu Îl veți afla pe Iisus afirmând vreodată, absolut clar, absolut ferm, cu subiect și predicat, cum se spune, că este Dumnezeu sau întruparea lui Dumnezeu.

Stau și mă întreb, oare s-a gândit cineva ce înseamnă cu adevărat Dumnezeu și ce ar însemna ca Acesta să se coboare într-un trup? A sosit vremea să lăsăm deoparte treaba cu chipul și asemănarea. Cum să semeni, tu, omule, cu infinitul și în ce mod ai putea fi asemănător lui?

Dacă vrem, totuşi, să ne gândim la o posibilă asemănare, se impune să mutăm lucrurile la un nivel extrem de subtil şi să excludem orice legătură cu biologia sau cu anatomia când vorbim despre aşa ceva, Dumnezeu nu arată ca un om, eventual unul bătrân şi cu barbă lungă şi albă, precum în reprezentările din anumite biserici. A crede în așa ceva, doar asta ar însemna cu adevărat, zic eu, o mare nebunie sau cel puțin naivitate, iar subiectul legăturii reale dintre noi şi Dumnezeu îl voi aborda, sub diverse unghiuri, pe tot parcursul cărţii.

Haideţi acum ca, înainte de a vorbi despre cum s-a văzut și numit pe Sine Iisus și despre cum L-au văzut și numit alții, să lămurim puțin în ce fel stau lucrurile cu evangheliile şi să o luăm, deci, de aici... În primul rând, nici o evanghelie nu a fost scrisă de vreun apostol sau de alt gen de discipol direct al lui Iisus, lucru care sigur contravine celor afirmate de biserică și, probabil, crezute de voi.

Apoi, prima evanghelie, cea după Marcu, a fost scrisă abia prin anii 66-74 dH, deci la 30-40 de ani de la plecarea lui Iisus dintre noi. A doua evanghelie, după Matei, a fost scrisă între anii 80-90 dH, deci la circa 50 de ani după ce Mântuitorul s-a înălțat la cer. A treia evanghelie, a lui Luca numită, a fost scrisă între anii 80 și 110 dH, deci și mai târziu. În sfârșit, ultima evanghelie canonică, fals atribuită apostolului Ioan, a fost, cel mai probabil, scrisă undeva în jurul anilor 110-120 dH.

Vreau să înțelegeți că mă interesează mai puțin să vă comunic lucruri ce înseamnă un fel de demascare a minciunii instituite, de-a lungul timpului, de către conducătorii creștinismului în propagarea acestei religii. Eu vreau să mă refer în primul rând la Iisus, dar nu vreau s-o fac oricum, ci demontând percepțiile, deliberat deformate şi impuse, astfel, minților noastre de teologii bisericii atunci când se referă la Acesta. Chemarea pe care v-o fac este către un Iisus scos de sub etichetările doctrinei, dar și dezlipit de atribuirile uneori incorecte sau mărginite, părtinitoare, puse în dreptul Său de evangheliști.

Astfel, înainte să scriu, din perspectivă proprie, despre Cel pe Care eu Îl numesc Domnul Libertății, am ales să clarific puțin