Despre dezastre

De Sigmund Freud

Noua serie FREUD despre… își propune să aducă în atenția cititorilor mai mult sau mai puțin familiarizați cu psihanaliza o serie de lucrări ale marelui gânditor, într-un format accesibil și adaptat cerințelor lumii moderne. Textele au fost cu greu selectate din vasta operă freudiană, căci alegerea unora a reprezentat o nedreptate adusă altora. Temele tratate sunt mereu actuale, căci, în ciuda progreselor din planul exterior, mintea omenească nu s-a schimbat prea mult în ultima sută de ani. Astfel, la întrebarea pusă de revista Time în 1993, „A murit Freud?", răspunsul nostru este un "nu" categoric.

Cititorul va găsi, sperăm, în paginile acestor cărticele esențele prețioase ce se află adesea în recipiente de mici dimensiuni – pentru a-l călăuzi în perpetua sa căutare și pentru a-i oferi reperele necesare pe drumul cunoașterii.


„Statul i-a interzis individului folosirea nedreptății nu pentru că ar vrea s-o îndepărteze, ci pentru că vrea să o monopolizeze, ca sarea și tutunul."
– Sigmund Freud


"Inconștientul nostru nu crede în propria moarte, se comportă și cum ar fi nemuritor. El nu
cunoaște nimic negativ, nicio negație – contrariile se unesc în el – și astfel nu cunoaște nici propria moarte. Poate că acesta este chiar misterul eroismului."
– Sigmund Freud


***
Acest volum cuprinde lucrările Considerații actuale despre război și moarte (1915) și De ce război?.(1932/1933).
Cea dintâi a fost scrisă la aproximativ șase luni de la izbucnirea Primului Război Mondial, într-o încercare de a înțelege motivele atitudinilor ambivalente ale oamenilor față de violență și moarte. Și, poate, pentru a da un sens plecării pe front a celor patru fii ai săi, care, din fericire, s-au întors acasă nevătămați.
Cea de-a doua lucrare face parte dintr-un schimb de scrisori cu Albert Einstein, la invitația Comitetului Permanent pentru Litere și Arte al Ligii Națiunilor, în dorința de a încuraja colaborarea între somitățile intelectuale ale planetei. Einstein a fost cel care a ales atât tema discuției, cât și partenerul de discuție, întrebându-l pe Freud dacă există vreo soluție pentru a putea elibera omenirea de flagelul războiului. Schimbul de scrisori a fost publicat inițial la Paris, în 1933, în trei limbi, germană, franceză și engleză, traducerile în franceză și engleză.
Ambele lucrări au fost publicate în limba română în: Sigmund Freud, Opere esențiale, vol. 9, Studii despre societate și religie, București: Trei, 2010

• Limbă: Română
• Editor: Editura Trei
• Data lansării: 21 mai 2022
• ISBN: 9786064012579

Previzualizare carte

Notă introductivă

Acest volum cuprinde eseurile Consi­derații actuale despre război și moarte (1915) și De ce război? (1932/1933).

Cea dintâi a fost scrisă la aproximativ șase luni de la izbucnirea Primului Război Mondial, într-o încercare de a înțelege motivele atitudinilor ambivalente ale oamenilor față de violență și moarte. Și, poate, pentru a da un sens plecării pe front a celor patru fii ai săi, care, din fericire, s-au întors acasă nevătămați.

Cea de-a doua lucrare face parte dintr-un schimb de scrisori cu Albert Einstein, la invitația Comitetului Permanent pentru Litere și Arte al Ligii Națiunilor, în dorința de a încuraja colaborarea între somitățile intelectuale ale planetei. Einstein a fost cel care a ales atât tema discuției, cât și partenerul de discuție, întrebându-l pe Freud dacă există vreo soluție pentru a putea elibera omenirea de flagelul războiului. Schimbul de scrisori a fost publicat inițial la Paris, în 1933, în trei limbi, germană, franceză și engleză.

Ambele lucrări au fost publicate în limba română în: Sigmund Freud, Opere esențiale, vol. 9, Studii despre societate și religie, București: Trei, 2010.

CONSIDERAȚII ACTUALE DESPRE RĂZBOI ȘI MOARTE

I. Dezamăgirea războiului

Cuprinși de vârtejul acestui timp de război, informați unilateral, fără distanță față de marile transformări care s-au petrecut deja sau care încep să se petreacă și fără a presimți viitorul care se conturează, ne derutează chiar pe noi semnificația impresiilor care ni se impun și valoarea judecăților pe care le facem. Ne pare că niciodată până acum vreun eveniment nu ar fi tulburat într-atât un bun public așa de prețios al umanității, nu ar fi dezorientat atât de multe dintre cele mai clare inteligențe, nu ar fi înjosit atât de temeinic ceea ce era înalt. Însăși știința și-a pierdut imparțialitatea lipsită de patimă; slujitorii ei, amărâți până în adâncuri, caută să extragă din ea arme, spre a aduce o contribuție la lupta împotriva dușmanului. Antropologul trebuie să declare că adversarul său este nevrednic și degenerat, psihiatrul trebuie să pronunțe diagnosticul tulburării sale mentale sau psihice. Dar probabil că noi resimțim peste măsură de puternic răul acestui timp și nu avem niciun drept să îl comparăm cu răul altor timpuri pe care nu le-am trăit.

Individul care nu a devenit el însuși un luptător și deci o părticică a giganticei mașinării de război se simte derutat în orientarea sa și inhibat în capacitatea sa de muncă. Cred că acestuia îi este bine-venit orice mic semn care l-ar face mai ușor să se descurce cel puțin în interiorul său. Aș vrea să evidențiez și să tratez aici doi dintre factorii care au provocat mizeria sufletească a celor rămași acasă și a cărei depășire le pune o sarcină atât de dificilă: dezamăgirea pe care a cauzat-o acest război și schimbarea atitudinii față de moarte la care el – ca și toate celelalte războaie – ne obligă.

Când vorbesc despre dezamăgire, oricine știe imediat ce înțeleg prin ea. Nu este nevoie să fii vreun sentimental, poți să înțelegi necesitatea biologică și psihică a suferinței pentru economia vieții omenești și totuși să condamni războiul, cu mijloacele și scopurile sale, și să dorești curmarea sa. Ne-am spus, ce-i drept, că războaiele nu ar putea să înceteze atât timp cât popoarele trăiesc în condiții atât de diferite, atât timp cât evaluările vieții individuale se deosebesc atât de mult în sânul acestor popoare și atât timp cât dușmăniile care le despart reprezintă niște forțe pulsionale psihice atât de puternice. Eram pregătiți deci ca omenirea să fie preocupată încă suficient timp cu războaie între popoarele primitive și cele civilizate, între rasele umane care se deosebesc după culoarea pielii, chiar cu războaie între populațiile europene mai puțin dezvoltate sau sălbăticite. Dar am îndrăznit să sperăm altceva. De la națiunile de rasă albă care domină lumea, cărora le-a revenit conducerea seminției umane, pe care le știam preocupate cu susținerea intereselor mondiale, care creează progresele tehnice în dominarea naturii ca și valorile culturale artistice și științifice, de la aceste popoare ne-am fi așteptat ca ele să înțeleagă și să rezolve pe alte căi neînțelegerile și conflictele de interese. În interiorul fiecăreia dintre aceste națiuni erau stabilite pentru individ norme etice înalte, norme după care acesta trebuia să-și orienteze mersul vieții dacă voia să ia parte la întreprinderea culturală comună; aceste precepte adesea prea riguroase cereau mult de la individ, o limitare serioasă de sine, o renunțare largă la satisfacția pulsională. Înainte de toate îi era interzis să se folosească de avantajele extraordinare pe care