Descoperiți milioane de cărți electronice, cărți audio și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Puteți anula oricând.

Indisponibil
Geniul inimii
Indisponibil
Geniul inimii
Indisponibil
Geniul inimii
Cărți electronice459 pagini3 ore

Geniul inimii

Evaluare: 0 din 5 stele

()

În prezent indisponibil

În prezent indisponibil

Informații despre cartea electronică

O parte dintre noi au trăit vremuri grele pe care uneori le mai visăm, le povestim sau despre care scriem încă, fără patima cumplită care i-a cuprins pe profitorii de atunci, care și astăzi ne fac rău, și chiar mai rău decât „pe vremea aceea“, cum se zice. E drept că noi am prevăzut-o într-un fel sau altul, spunând-o celor care se-ncumetau să ne asculte, fără pretenția, Doamne, ferește!, de a ne considera și disidenți, cum o făcură cei menționați mai sus.



Previziunile noastre s-au bazat pe o anume cunoaștere a mersului istoriei, care, cum se știe, se tot repetă, cu mici deosebiri, firește. Oricum, ceva cunoștințe de economie politică nu ne strică nici în zilele noastre, pentru a ne da seama de jocul frecvent al trecerii de la economia politică la politica economică și, mai ales, al trecerilor de la un sistem sau orânduire economică la alta și invers, cum le-am trăit noi: de la capitalism la socialism și viceversa.



Ca un fel de ciudățenie, au rămas considerațiunile despre noul eon sau noua eră (New Age) ale filosofului din Lancrăm, mai ales că acestea s-au realizat abia după căderea comunismului, pe care n-o mai prevăzuse Blaga. (Alexandru Surdu)



Eseuri filosofice de același autor



1. Vocații filosofice românești, Editura Aca­de­miei Române, București, 1995, 216 p.; edi­ția a II-a, Editura Ardealul, Târgu-Mureș, 2003, 206 p.



2. Confluențe cultural-filosofice, Editura Pai­de­ia, București, 2002, 219 p.



3. Mărturiile anamnezei, Editura Paideia, Bu­cu­rești, 2004, 193 p.



4. Comentarii la rostirea filosofică, Editura Kron-Art, Brașov, 2009, 186 p.



5. Izvoare de filosofie românească, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2010, 171 p.; ediția a II-a, Editura Renaissance, Bucu­rești, 2011, 161 p.



6. A sufletului românesc cinstire, Editura Re­naissance, București, 2011, 197 p.



7. Pietre de poticnire, Editura Ardealul, Târ­gu-Mureș, 2014, 179 p.

LimbăRomână
Data lansării22 mar. 2017
ISBN9786068843001
Indisponibil
Geniul inimii

Legat de Geniul inimii

Cărți electronice asociate

Filosofie pentru dvs.

Vedeți mai mult

Recenzii pentru Geniul inimii

Evaluare: 0 din 5 stele
0 evaluări

0 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte