Barbati si droguri

De Don Dumitrescu

Homosexualitatea este inca un subiect taboo in Romania. In paginile acestei carti, un barbat gay (care isi va pastra identitatea anonima) face dezvaluiri despre cum a crescut si s-a dezvoltat in anii de tinerete, la noi in tara. In prim plan se afla dependenta de droguri si multiplele escapade sexuale ale autorului, toate acestea fiind cauzate de singuratate. Intamplarile sunt reale si prezinta intr-un mod sincer lupta unei persoane cu sinele, cu prejudecatiile celor din jur dar si cu substantele interzise.

• Limbă: Română
• Editor: LETRAS
• Data lansării: 16 nov. 2023
• ISBN: 9786303122175

Previzualizare carte

Copyright

Droguri și bărbați / Don Dumitrescu

ISBN eBook ePUB 978-630-312-217-5

Întreaga responsabilitate pentru conținutul acestei cărți

aparține autorului.

Copyright 2023, Don Dumitrescu

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Carte distribuită de www.piatadecarte.net,

email: [e-mail]

Comenzi la tel. [phone] // 0787 708 844

Pentru solicitări de publicare vă puteți adresa editurii,

pe mail: [e-mail]

Editura Letras / www.letras.ro

[e-mail]

Cuprins

Copyright

Bărbați și droguri

Începuturile

Psihologul și iarba

Arhitectul și MDMA-ul

G-ul și cuplul de moldoveni

Mef și sex trei zile

Seringa și cheliosu’

Boabele și amicii

Cocktail și grupul de 12

Forsome și fisting

Cinci nopți cu bronzatul

G fisting și francezul

Sufletul-pereche și cocaina

Mi-am pierdut cunoștința

Grup de 12 plus un negru X

After party la București

Grup cu dealerul

Fisting cu piciorul și frizerul

Meth și columbianul din Valencia

Speed și sclavul

Sfârșitul

Bărbați și droguri

Cartea aceasta este exact ce vă spune în titlu că este. O adunătură de povești ale unui homosexual din România care, din motivele pe care urmează să vi le enumăr, a început să facă mult sex neprotejat sub influența drogurilor.

Este cunoscut faptul că homofobia, sărăcia, lipsa iubirii și bullyingul duc mulți homosexuali la automedicație, iar eu le-am simțit pe toate pe pielea mea, și încă cum. În copilăria petrecută într-un sătuc la marginea țării am fost lovit de toate cele enumerate mai sus. Născut în anii ʼ90 noțiunea de homosexualitate sau gay era încă subiectul principal pe care oamenii îl foloseau ca subiect pentru batjocură și violență. Homofobia în floare de care mă loveam acasă și în societate nu era singura problemă pe care eu o aveam, familia mea era numeroasă și foarte săracă. Atât de săracă încât trebuia să ne luptăm pentru mâncare, să purtăm hainele până când ele erau vizibil uzate și aveam și părinții alcoolici, care ne făceau viața un calvar. Îmi aduc aminte clar cum îmi repetam obsesiv că va fi bine fără să am vreun cuvânt care să mă susțină de la altcineva. Singurătatea simțită atunci îmi adăuga în cap, ca scăpare și liniște, cuvântul sinucidere. Acest cuvânt avea să stea cu mine ani întregi, încă de când l-am gândit prima dată, la vârsta de 7 ani. Părea o cale ușoară de a scăpa de ceea ce eu numesc teroare. Un mediu toxic, în care am ajuns să fiu într-o alertă maximă, știind exact cine e în casă, în funcție de pași sau după cum se deschide ușa. Plănuiam 100 de scenarii când ieșeam pe stradă, în încercarea de a evita pericolul. Eram la mila sorții și m-am simțit abandonat și al nimănui.

Așadar, dragii mei cititori, vă invit să trăiți cu mine cele mai ciudate și interesante experiențe. Cu râsete și plânsete am scris cartea astea, amintindu-mi cu greu ce am făcut, dat fiind faptul că am consumat extrem de multe stupefiante. Și când zic multe, mă refer la cantități industriale. Nimic de pe planeta asta nu te pregătește pentru viață, iar eu nu mi-aș fi imaginat vreodată că viața mea până la 30 de ani să merite să fie pusă pe hârtie. Dar uite că am avut curaj să îmi pun povestea în fața voastră, în speranța că poate învățăm împreună cum să evităm durerea.

Începuturile

Nu-i așa că ar fi foarte frumos dacă la naștere ți-ar fi înmânat un manual de utilizare pentru viața pe care ai început-o? Ei bine, din păcate nu se întâmplă asta.

Eu am aflat foarte devreme că așa ceva mi-ar fi fost de mare ajutor în a înțelege cu ce se mănâncă viața, care este rolul predefinit pe care trebuie să îl iei sau care sunt repercusiunile dacă tu nu intri în acel rol.

Amintirile mele din copilărie sunt destul de multe și vreau să vă spun că eu am fost un copil foarte atent la ce se povestea în jurul meu și cred că și înțelegeam când se făcea referire la mine. Sau, cine știe, poate eram un bebeluș paranoic.

Încă din primii ani, adulții au observat că este ceva diferit la mine, că sunt un băiat cumva special, mai finuț, cum le plăcea lor să îmi spună. Până să încep să umblu, eram un copil gras, durduliu, așa cum îi place oricărei bunici să aibă nepot, să îl strângă de obrăjori. Mâncam orice încă de la 6 luni și asta m-a făcut să fiu un copil sănătos și plin de energie. Ei bine, când am început să merg, corpul meu a știut să scape de greutatea în plus, care putea să mă încetinească. Odată înălțat și cu greutatea de bebeluș eliberată, am început aventura.

Eram un băiat efeminat, cu dragoste pentru tocuri și rochii, treabă care a stârnit multe dispute în jurul meu și mă făcea să mă simt foarte stânjenit. Dacă aș fi fost eu părintele meu, aș fi gestionat altfel, dar ai mei au făcut cum au știut.

Onest vorbind, am simțit că sunt născut în corpul în care nu trebuie. De fiecare dată când mergeam să îmi cumpăr de îmbrăcat, alegeam hainele de fetiță, lucru care, spre disperarea mamei, era greșit și ne făcea de cacao în magazin. Începeam să plâng, pentru că mă umileau și îmi atrăgeau atenția că făceam alegeri potrivite sexului roz și mamei îi era rușine că avea un băiat care ar purta hainele destinate fetelor. Și în ziua de azi mi se pare că aș rupe asfaltul pe o pereche de pantofi cu toc roșii, stiletto, nu așa oricum, și o rochiță neagră, strâmtă pe coapse, dar nu prea strâmtă, să nu îmi iasă fundul prea tare în evidență, că nu-s vreun bărbat ușor. (O glumă pentru voi, să ne simțim ca la băute cu prietenii.)

Sa revenim, deci eu cu gusturi bune, dar femeiești, și ai mei, exasperați că eu încă sunt feminin la 14 ani, în condițiile în care la 5 ei mă îmbrăcau în rochii. Ce schimbare de comportament în societate, nu? E ok să te îmbraci ca sexul roz dacă ești băiat de 5 ani, dar nu și dacă ești băiat de 14 ani. Ce stupid, aș zice!

Problema