Me&Mister Wrong

De Ionela Ivana Filip

Me&Mister Wrong este un crampei din propria-mi viata, un fragment extrem de important , plin de trairi sincere, amuzante si uneori extrem de dureroase, trairi care au condus spre transfomarea evidenta a eului meu interior.

Desi initial pare a fi un roman clasic de dragoste cu multe intrigi,de fapt este mult mai mult de atat. Este un drum initiatic in care fiecare dintre voi se poate regasi la un moment dat.

Toti avem traume de vindecat, iar Giovanna in aceste relatari parcurge acel “Camino” initiatic atat de necesar pentru propria sa evolutie, pentru redescoperirea puterii sale interioare, pentru transformarea sa dintr-un copil ranit intr-o femeie care se recunoaste in creatia divina, care stie cum sa foloseasca magia darurilor cu care a fost inzestrata prin iubirea pe care si-o ofera ei insasi in primul rand.

Nicolas apare in viata protagonistei tocmai atunci cand este pregatita sa isi recunoasca propriile blocaje, atunci cand la un nivel foarte subtil stie ca poate face pace cu trecutul ei, atunci cand karma devine doar o amintire din care ambii au invatat lectiile care aveau sa aduca iertare si acceptare a tot ceea ce a fost. Sufletul nostru a ales sa traiasca o viata umana pe aceasta planeta pentru a descoperi iubirea, pacea si armonia in acest plan fizic, iar atunci cand acest fapt este impiedicat de dramele ego-ului, atrage la un nivel subconstient acele spirite cu care rezoneaza pentru indeplinirea contractului efectuat inainte de intrupare.

Finalul aduce o nota spirituala de profunda actualitate pentru realitatea pe care o traieste umanul din noi pe aceasta minunata planeta.

P.S. Am decis ca aceasta poveste sa devina publica din necesitatea sufletului meu de a isi indeplini misiunea, aceea de a aduce constientizari profunde in interiorul tuturor celor care vor parcurge aceasta calatorie a trezirii spiritului prin esenta trairilor mele.

• Limbă: Română
• Editor: Ionela Ivana Filip
• Data lansării: 5 mai 2022
• ISBN: 9786060712763

Ionela Ivana Filip

Am ales sa ma nasc in anul 1988, in Prigor, un sat de munte din judetul Caras-Severin. Acolo unde frumusetea naturii te face sa simti ca vibrezi odata cu ea, acolo unde obiceiurile si traditiile ancestrale inca se pastreaza cu sfintenie.Am fost un copil timid, hipersensibil, adesea neinteles pentru maturitatea precoce, un copil caruia ii placea sa priveasca stelele. Acolo, printre stele, am simtit ca imi este casa, ca imi este sufletul.Spiritul meu a ales sa ia forma unui trup intr-o familie disfunctionala, o familie in care atmosfera a fost mereu tensionata, unde violenta fizica si verbala a fost predominanta.Aceste intamplari au sadit in adancul meu multe emotii negative, care ulterior mi-au dictat alegerile spre o zona de autosabotare, insa totodata m-am remarcat inca de mic copil prin ambitia de a fi diferita, de a demonstra ca se poate sa traiesti si altfel.La varsta de doar 19 ani, eram deja independenta financiar, intr-o companie de renume in zona publicitatii de la Milano.La 22 de ani, ma aflam in fruntea aceleiasi corporatii la Timisoara, avand sarcina de a coordona productia a 80 de persoane. Mi-am desfasurat activitatea in cadrul acestei societati timp de 10 ani.Azi, sunt mama, sotie, prietena, femeie, un suflet si un spirit trezite, aflate pe calea lor.Azi, ma dedic misiunii mele, aceea de a ajuta la ridicarea vibratiei acestei planete prin acceptare, vindecare, iertare, constiinta de sine si multa iubire pentru tot si toate.

Previzualizare carte

Ionela Ivana Filip

Me & Mister Wrong

logo letras negru 2020 - 300 pix e pub

Copyright

Me & Mister Wrong

COPYRIGHT 2021 IONELA IVANA FILIP

COPYRIGHT 2021 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-276-3

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii ME & MISTER WRONG, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Me & Mister Wrong

Copyright

Dragă cititorule,

Cred și simt cu tărie faptul că sufletul fiecăruia dintre noi a ales să se întrupeze pe această minunată planetă pentru a se redescoperi, pentru a învăța să se iubească, să își iubească divinitatea din el. Pentru a-și deschide inima și pentru a simți cu toată ființa lui că se acceptă, că se prețuiește, că se respectă pentru ceea ce este în autenticitatea lui.

Din păcate, în momentul în care coboară în densitate, omul uită cine este, ce este. Preia tot felul de credințe false din sânul familiei, din școală, din societate etc., astfel încât ajunge să se identifice cu ele. Treptat, autenticitatea îi este pusă într-un sertar ascuns al inimii, iar în locul ei ies la suprafață măștile. Pentru a fi iubit, pentru a fi plăcut, pentru a fi acceptat, copilul învață că este necesar să corespundă dorințelor și așteptărilor părinților, bunicilor, educatorilor etc. Iar în momentul în care nu reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor, acestuia i se inoculează ideea că nu este suficient de bun, că nu merită să fie iubit, apărând sentimentul de vinovăție, în cele din urmă.

În consecință, copilul ajunge un adult care la un nivel foarte profund crede despre sine că niciodată nu va fi suficient de bun pentru a fi iubit și pentru a se iubi, astfel încât majoritatea experiențelor pe care le va avea vor fi ca să îi susțină această falsă convingere.

Va experimenta trădarea, respingerea, abandonul, singurătatea, sentimentul de non-apartenență etc.

Din păcate, cei mai mulți pleacă din această viață fără să reușească să înțeleagă că, de fapt, mereu a fost vorba despre IUBIRE, reluând firul de unde au rămas într-o altă existență în formă umană. Așadar, ciclul reîncarnării poate dura zeci, chiar sute de vieți până să te trezești și să începi să îți iubești sinele, să îți iubești creatorul, să iubești lumea.

De fapt, totul este atât de simplu atunci când iubești și când prețuiești tot ceea ce te înconjoară, fie că este vorba despre un om, o plantă, un animal, o piatră, un înger sau apă care curge în noi și în afara noastră.

În momentul în care am început să mă accept și să mă iubesc puțin câte puțin pentru ceea ce sunt, viața a devenit un miracol în fiecare secundă. Am încetat să mă mai autosabotez, am încetat să le dau voie altora să mă facă să mă simt mai puțin decât ceea ce sunt: lumină și iubire.

Într-o meditație de profundă conexiune cu Sinele meu divin, am primit în dar o minunată energie de vindecare a copilului interior și de activare a iubirii de sine. Aceasta are rolul de a deschide chakra inimii. Este blândă, aducând liniște, compasiune și iertare față de noi și față de cei din jurul nostru.

Și pentru că eu cred în principiul rezonanței, faptul că ții în mână această carte înseamnă că undeva în subconștientul tău ai fost atras de energia trăirilor mele.

Așadar, cu inima deschisă îți ofer în dar și ție inițierea cu această minunată energie vindecătoare, bineînțeles, dacă îți dorești acest lucru.

Pentru a beneficia de această inițiere, te rog să te așezi într-o poziție confortabilă, să îți creezi un spațiu sacru de meditație, cu lumânări, muzică, bețișoare parfumate și, cel mai important, să îți liniștești mintea. Apoi, cu palmele pe genunchi și îndreptate spre cer, îți declari intenția de a primi inițierea cu această energie trimisă de mine (de exemplu, eu – rostind numele tău – primesc acum inițierea cu energia vindecătoare a iubirii de sine și a copilului interior trimisă mie de Ionela Filip). Rămâi în meditație 30 de minute lăsând lumina să curgă prin tine, iar la final mulțumești cu recunoștință. Te poți conecta de fiecare dată la această energie atunci când îți dorești, prin intenție (vei simți în palme căldură și energie care pulsează), iar apoi îți poți face autotratament cu mâinile pe chakre sau pe locurile dureroase ale corpului tău.

Să fie cu folos!

Cu dragoste,

Ionela Filip

MIERCURI, 20 AUGUST 2014

6.45, dimineața. Mă trezesc pe notele lui Richard Clayderman. Îmi răsună în minte refrenul melodiei „Je t’aime mon amour".

Cu ochii întredeschiși, mă uit pe geam. Grăbită ca de obicei, mă îmbrac repede cu una dintre rochițele mele preferate. Înainte de a ieși pe ușă, mă privesc în oglindă. Am un aer proaspăt de copil, un ceva care mă face să fiu jucăușă. Zâmbesc și mă pregătesc să plec în grabă la serviciu.

În drum spre birou, mă gândesc că o să am o zi plină. Angajați noi în training, o grămadă de e-mailuri ce așteaptă să fie citite, iar la 18.00 trebuie să mă întâlnesc cu proprietarul unui teren pe care aș dori să îl cumpăr.

17.30.

—Ionela, îmi pare bine! Mi se mai spune și Giovanna.

Și îl salut cu un aer ușor timid.

—Nicolas, asemenea!

După câteva minute de mers cu mașina, ajungem în fața terenului respectiv. Cobor cu grijă, ca nu cumva să mă împrăștii, însă reușesc să dau cu capul de ușă. Nicolas râde, arătându-mi mapa tuturor terenurilor disponibile.

Sunt puțin confuză. Încerc să-mi imaginez cum ar fi să-mi petrec viața aici. Sunt sinceră cu mine, în acest moment nu mă încântă prea tare. Dar în același timp vreau casă, vreau să investesc în ceva. Sunt aproape sigură de faptul că peste câțiva ani zona aceasta se va dezvolta.

—Poți să-mi arăți exact care ar fi parcela mea, că nu îmi dau seama?

—O să facem o struțo-cămilă. Tu numeri 20 de pași mari în sus, iar eu număr în față, spune el.

Îl ascult, apucându-mă de numărat. Păcat că pașii lui erau de două ori mai mari decât ai mei. Într-un final, am delimitat cât de cât posibila mea parcelă.

—Vai, dar îți dai seama că nu o să am vecini? Dacă vine și mă răpește careva noaptea? îi zic glumind.

—Nah, lasă că ai capre, oi, brânză, o să trăiești sănătos, arătându-mi râzând un cioban cu o turmă de oi.

—Și cu tocurile ce fac pe aici, prin noroi? Nu pot renunța la ele! Fac parte din mine.

—O să ai mașină, deci nu văd care este problema.

Într-un final plecăm. În fața unui drum neasfaltat se oprește, stând câteva secunde. Mă uit nedumerită la el.

—Ce s-a întâmplat?

—Așteptăm la semafor, spune el râzând.

—Nu cred!

Mă gândesc în sinea mea că este un tip căruia îi place să glumească mult. Deci, dacă mă hotărăsc să îl iau de la tine, e valabilă varianta cu ratele?

—Hmm, să mă gândesc! răspunde el. De câte rate ar fi vorba?

—Păi, maximum până la Crăciun.

—Deci, acum nu este posibil să mi-i dai pe toți?

—Sub nicio formă, îi răspund eu.

—Ok, batem palma.

—Atunci o să vorbim zilele acestea pentru a stabili întâlnirea la notar.

Îmi iau rămas-bun de la acest domn, cu gândul că am reușit să închei o afacere bună pentru mine. De aș fi putut intui atunci ce a urmat, oare aș fi continuat? Nu știu și cred că nu voi putea să îmi răspund cu certitudine niciodată.

JOI, 21 AUGUST 2014

Sunt la birou. Îmi sună telefonul. Este Nicolas.

—Ciao, îi răspund eu.

—Ola! Ce faci?

—Mă distrez, la birou. Tu?

—Tot pe acolo și eu. Am vorbit cu notarul. Am programat pentru luni. Îmi trimiți o copie după buletin ca să poată să pregătească actele pentru promisiunea vieții?

—Promisiunea vieții? Încep să mă sperii, răspund eu ironic! Ok, acum o scanez și o trimit prin sms. De altceva mai ai nevoie?

—Nu, că de măritată nu ești, așa că este de ajuns doar buletinul.

—De unde știi că nu sunt? Nu ți-am spus asta, ripostez eu pe un ton sarcastic.

—Nu am observat niciun inel, ceva special pe degetul tău, așa că am putut să deduc.

—Of, of, ce atenți suntem la detalii, îi răspund eu pe un ton de uimire.

LUNI, 25 AUGUST 2014

—Arătați ca o spanioloaică îmbrăcată așa, domnișoară! Vă stă bine, afirmă doamna notar.

—Vă mulțumesc, îi răspund eu.

—Vă rog să citiți cu atenție și să verificați dacă datele sunt corecte.

Am stabilit că în fiecare lună îi voi da o rată de 1.000 de euro. Nicolas spune că pot să îi transfer și în cont, însă cel mai bine ar fi să ne vedem personal. Între timp, îmi ia telefonul, uitându-se peste poza de pe ecran. Mă acuză de faptul că sunt narcisistă, deoarece puteam să salvez o poză cu un peisaj, nu cu mine. Mă intrigă un pic tupeul pe care îl are acest domn.

Mă conduce la birou, iar la coborâre, ca un gentleman, îmi deschide portiera la mașină, urându-mi cu zâmbetul pe față o zi ușoară în continuare. Îi mulțumesc și plec în grabă.

—Nu ai găsit cumva un ceas alb la tine în mașină? îl întreb eu după câteva ore.

—Aaa, nu, dar o să mă uit mai târziu.

—Sigur m-am jucat cu el.

—Eu te-am întrebat dacă ai luat tot.

—Așa fac mereu! Trebuie să uit câte ceva. Nu-i bai, să fie de capul lui.

—E scump? Să știu ce îți spun dacă îl găsesc.

—Emporio Armani, numai vreo 600 de euro.

—Nu-i la mine.

—Acum, și dacă nu este, tot nu te mai cred. Nu demult, și ochelarii i-am lăsat la bancă și duși au fost.

—E bun, asta pentru că ești prea posesivă cu „materialul".

—Să înțeleg că ăsta a fost atac direct la persoană?

—Cu săgeată. Tu ai spus prima oară, eu doar te-am citat.

—Văd că ai memorie bună, nimic nu-ți scapă!

—Nu. Hai... la lucru, că ai rate de plătit, lasă Facebook-ul.

—Deci, clar trebuie să fiu atentă ce fac cu promisiunea vieții :)

SEPTEMBRIE 2014

10.00, dimineața, îmi sună telefonul. Este Nicolas.

—Neața! Ce faci? mă întreabă el.

—Neața, în oraș cu treabă.

—La cât ne vedem azi?

—Păi după ora 1 cred că reușesc să termin. Unde ne vedem?

—Dacă îți este ok, la mine la birou, că mai am ceva treabă și nu pot să plec.

—Ok, îi zic eu, te sun după să-mi dai adresa, te rog.

—Bine. Ne vedem mai târziu.

Ajung la el în scara blocului. La ieșirea din lift greșesc, urcând în plus un etaj pe scări, până aud pe cineva râzând. Îmi dau seama că este el.

—Ciao, era să mă duc la 5, îi zic eu amuzată.

—Am observat, răspunde el ironic.

Deși mă așteptam să găsesc un birou amenajat, de fapt Nicolas aici locuiește. Povestim relaxați despre diverse lucruri, este interesat să afle natura jobului meu: sunt manager de producție pentru o firmă ce se ocupă cu analize și statistici de piață din presa scrisă pentru brandurile de lux.

Încearcă să-mi dea câteva sfaturi în legătură cu anumite tactici pe care ar trebui să le adopt atunci când vreau să obțin ceva.

Par interesante teoriile lui, îl ascult captivată, în timp ce mă joc cu codița mea împletită.

Uitându-mă cu coada ochiului în telefon, îmi dau seama că trecuseră deja vreo două ore de când stăteam de vorbă. Am zăbovit mai mult decât am preconizat, astfel încât mă grăbesc să plec spre casă.

Dar trupul nu vrea să se desprindă de acel loc, ușa pe care o deschid mă conduce spre altă cameră. „Ai grijă!, îmi spune el zâmbind, iar buzele i se arcuiră ușor. „Ai grijă! În încăperea aceea nu se știe ce se poate întâmpla!.

Nedumerită, zâmbesc aproape mecanic și nu știu cum reușesc să întrevăd liftul.

26 SEPTEMBRIE 2014

Este vineri după-amiază. Ajung acasă, obosită după o zi încărcată, plină cu de toate. Intru în dormitor și văd ușa ruptă, ce tocmai am „aranjat-o" săptămâna asta. M-am blocat cu cheia din greșeală, rezultatul final fiind spargerea ei. Aș vrea să o repar înainte să observe prietenii în al căror apartament locuiesc. Nu de alta, dar îmi este rușine să le spun că am fost atât de zăpăcită încât să mă blochez înăuntru. Așa că îmi trece repede prin cap să îl întreb pe Nicolas dacă îmi poate trimite un băiat de-al lui să mă ajute să o schimb.

—Ciao, îi spun eu cu o voce ușor răgușită.

—Ola, îmi răspunde el.

—Ce faci? Te deranjez? Poți vorbi două secunde?

—Sigur, te ascult!

—Big problem, am o ușă ce trebuie să o schimb. M-am blocat în dormitor și a trebuit să o sparg, că altfel ar fi venit pompierii să mă scoată pe geamul de la mansardă, îi spun eu râzând.

—Nu cred! Păi cum ai făcut? King Kong!

—Acum, nah, vrei să știi prea multe! Spune-mi doar dacă poți să mă ajuți să o schimb!

—Pff, în principiu, da. Îmi trimiți o poză să văd cum arată opera?

—Da, imediat!

Îi trimit vreo 3 poze cu ușa în cauză.

—Deci? Părerea de expert? Nu-i chiar mâna lui King Kong?

—Se face analiză, spune el râzând. Cred că este cazul să-mi spui adevărul, adaugă el după câteva secunde.

—Știi cum e asta: când merge avocatul la deținut și îi zice că îl poate ajuta doar dacă spune adevărul!

—Nu e praf, e varză! No comment! Oricum nu-mi spui, deci hai să rezolvăm ușa.

—De acord! :)

—Așa!

—Să trăiți! îi răspund ascultătoare.

Am pierdut timpul printre replici. Cuvintele lui mă săgetau și mă alintau în același timp. Nu știu exact ce anume ne-a întrerupt povestea, ce știu este că un zâmbet larg mi-a urmat chipul până am adormit.

29 SEPTEMBRIE 2014

Încă o zi „faină" pentru mine. Tocmai mi-am inundat vecinii, fiind nevoită să plec în grabă acasă ca să evit transformarea scărilor în valuri, cel puțin după spusele vecinilor. Vizibil iritată, mă pun să dau cu mopul, asta după ce am scos tot parchetul de pe hol. Practic, toată casa este cu susul în jos. Public pe Facebook întâmplarea cu pricina, precizând că nu demult am spart și o ușă. Ce să mai, am devenit un killer în serie pentru propria-mi casă. După câteva minute, primesc un mesaj de la Nicolas.

—King Kong zici!

—Știu că este amuzant, că și mie îmi vine să râd, dar să și plâng.

—Kamikaze.

—Ghici ce fac acum?

—Nu vreau să știu, răspunde el.

—Toată lumea râde de mine!

—Așa și trebuie!

—Oricum nu sunt pe treaba mea, m-am convins!

—Și eu! :)

—Vai și amar de cine îmi stă în cale! Tsunami :)

—De cine stă sub tine :)))

—Cam da, faptele vorbesc de la sine!

—Da, da.

—Un lucru bun a reieșit și din asta oricum, spun eu! Nu am cum să mă plictisesc!

—Sunt alte căi să nu te plictisești.

—Cam ai dreptate, ce-i drept!

—Tot timpul am dreptate.

—Asta eram eu! Deci, îmi retrag cuvintele.

— :)

—Mă duc să termin curățenia, că mă prinde noaptea.

—Du-te, du-te!

—De mâine îmi iau menajeră.

—Nu, o omori în două zile! Lasă, lasă!

—Nu fi rău! Mă faci să mor de râs acum.

—Eu? Te scap de un dosar penal :)

—Îmi și imaginez ce i-aș putea face :) Mersi de ajutor.

—Ce ajutor?

—Că mă previi și te gândești și la biata femeie :)

—:))) Asta este direct avertizare, nu e ajutor.

—Tot aia e! La ora asta nu mai fac diferența.

—Depinde cum o iei.

—Sunt căpiată, nu mai înțeleg nimic.

—Trebuie să am grijă de tine, măcar până în decembrie.

—Tot bolnavul cu ce-l doare. Din ianuarie pot să mor, așa-i?

—:))) Contra unei sume modice mă pot ocupa și după decembrie.

—Nu pot să cred!

—Dddd :)))

—O să țin minte fraza asta!

—Și eu! Până atunci să te gândești la salariul meu :)))

—Salariu?

—Eu spun să-ți mai iei un serviciu, că am mult de lucru cu tine :)

—Uimește-mă!

—Toate la timpul lor.

—Nu, nu, sunt curioasă din fire! Și prefer să mor repede.

—Te-am uimit deja! Lasă, lasă, curioșii, știi tu! Nu muri, vreau salariu!

—Dacă ai ști tu câți mă vor în viață :)

—Hai, King Kong, dă cu mopul, lasă mess-ul!

—Noapte bună! Că a mea va fi albă.

—Să trăiești, spor!

SEPTEMBRIE 2014

Este ora prânzului. Tresar, deoarece sunt concentrată cu analiza unui articol în timp ce sună telefonul.

Este Nicolas. Mă întreb oare ce vrea.

—Ciao, îi răspund eu.

—King Kong, ce faci? La munci?

—Da, cu drag și spor.

—Cum stai cu cașcavalul? Poți să îmi dai ceva în avans din rată? Am nevoie de ceva lichidități.

—Pff, să mă gândesc! Trebuie să fac un control și îți zic. Te sun mai târziu.

—Ok, aștept!

Peste 10 minute îl anunț că îi pot returna o parte din rată.

Se bucură la aflarea veștii, stabilind să ne vedem în această seară la el acasă.

Ajung grăbită, ca de obicei.

—Ciao, îi zâmbesc eu.

—Ce faci, King? Nu te-ai pierdut de data asta? Ai reușit să înveți traseul, îmi spune el zâmbind.

—Da, îi răspund eu.

Mă descalț pe hol și mă fac comodă pe divanul imens din living. Mă întreabă dacă doresc să servesc un pahar de vin, el savurând deja unul. Accept cu un gest atât de natural, încât părea că acesta-i ritualul nostru. M-am pierdut în discursurile-i proverbiale și am tresărit când ceasul a bătut ora 22.00. Am sărit de pe divan, i-am lăsat banii pe birou și am plecat.

Ajunsă acasă, mă întrebam dacă în frenezia mea l-am salutat, așa că am găsit o scuză ca să-i trimit un mesaj.

2 OCTOMBRIE 2014

Porumbei, porumbei și iar porumbei! Nu-i mai suport! Le arăt eu lor!

Enervată la culme de faptul că nu mă lasă să dorm cu zgomotele lor, zăpăcita de mine se urcă pe acoperiș, încercând în zadar să facă niște capturi. După ce mă calmez, îmi pun un status pe Facebook și întreb dacă vrea careva să facă ciorbă de porumbel, deoarece pot furniza eu materia primă gratis!

—Tu din astea faci? mă întreabă Nicolas după ce a văzut postarea mea.

—Am început să pun în practică tot ce m-ai învățat.

—Ia uimește-mă, spune el.

—Adică să mă fac a d...

—Poți și fără puncte puncte :) Sunt sigur :)))

—De ce ești sigur?

—Că poți fără puncte puncte :)

—Hmm, cred că ar fi nevoie de o ședință :)

— :)))

—Ca să pot renunța la puncte puncte, mă refer!

—Se rezolvă!

—Contra unei sume modice orice se rezolvă, nu?

Și numai mediocră nu avea să fie.

—Evident! :)

—Interesele astea ce fac din om!

—Prima dată e gratis. După, e altă poveste :)

—După, îmi vând toată averea ca Zăvoranca și tot nu o să pot achita!

—Ce loco ești! Aia e procesomană.

—Am mai auzit fraza asta de multe ori, doar că era în limbi diferite.

—Care?

—English, french, italian, deutch etc., etc.

—Aaa, cu loco.

—Da. :) Credeai altceva?

—Nu.

—Adică ai înțeles altceva?

—Înțeleg doar ce trebuie. Plouă :) Nu-mi place!

—Pe bune?

—Da.

—Furtună! răspund eu, după ce mă uit pe geam.

—Egal, tot ploaie este!

—Și eu am fost mai devreme pe acoperiș! Bine că nu m-a prins pe acolo.

—Te vedeam trăsnită la știri |:)

—Eu sunt trăsnită de felul meu!

—Zici?

—Nu am nevoie de fulgere! Da, sunt sigură :)

—Te-am citit, stai liniștită!

—Serios?

—Mda.

—Aici mai am nevoie de meditații. Nu prea știu să port măști.

—E un defect de-al meu. Câteodată nu vreau, e funny să lași oamenii așa cum sunt. Dar eu... ciuciu, imediat îi văd.

—Off :)

—Mda.

—Și în afară de faptul că sunt un pic loco, ce-ai mai văzut?

— :)))

—M-ai făcut curioasă.

—100 de lei ședința. Cum crezi tu că funcționează? Așa, moca?

—Păi, ai zis că e gratis prima.

—Altă ședință e gratis :)

—Sau prima a trecut deja și nu mi-am dat seama.

—Am un prieten psiholog, de un an trage de mine să-l las să mă vadă așa cum sunt eu. Nicio șansă!

—:)

—Bine, e o prietenă :) A spus că sunt un caz ciudat.

—Înseamnă că știi să porți bine masca.

—O, da!

—Ești un caz pierdut, gen Elodia :)

—Aia e pistol cu apă! Scârba asta de viață m-a făcut să fiu așa. Ce să fac acum?

—O, nu vorbi așa.Viața e frumoasă!

—Scârbă la modul funny.

—Aaa, am înțeles!

—Am un umor negru.

—Bacovia :)

—Durează până se obișnuiește lumea. Exact!

—:)) În liceu chiar îmi plăcea.

—Nu-mi mai aduc aminte perioada aia. Au cam trecut anii :)

—Am uitat că vorbesc cu tataie!

—Tu cum de nu ai un iubit? Ești în ședință acum :) Moca :))

—Și eu care mă pregăteam să-ți zic că nu am bani de ședință :)

Mă gândesc în sinea mea că nu ar trebui să îmi pună astfel de întrebări. Nu ne cunoaștem.

—Rezolvăm noi cumva! Nu ocoli răspunsul :)

—Asta e constrângere pe față :))

—Direct :)))

—Să spun adevărul?

—Oricum, nu poți să mă minți.

—Hmm. De ce?

—O să știu și...

—?

—Iese buba :) Nu mai lungi răspunsul.

—:)

—Bagă!

—Mă intimidez. Îți zic peste 5 minute :))

—Lasă că nu ești face to face.

—Trebuie să știu bine ce mint :)

—Nu funcționează așa! Deci?

—Glumesc.

—Tic-tac, tic-tac!

—Răspunsul e supersimplu: un pic prea pretențioasă, mult prea orgolioasă și puțin dezamăgită.

—Hmm!

—Ți-ai luat-o?

—Un pic așa :)

—Un pic cam tare.

—Aaa, nu!

—Când?

—Tare mi-am luat-o mai demult. Acum, recent, nu!

—Am înțeles!

—Cam greu să mă mai cucerească omul în ultimul timp.

—Lasă cuceritul! Toate vreți să fiți cucerite! Ce e cu privilegiul ăsta?

— :)

—Și bărbații „e" oameni!

—Așa e, dar parcă tot mai fain e când ești cucerit.

—Hmm, nu știu ce să spun! E mai frumos când cucerești, ca senzație. Dacă stai și aștepți... cam plictiseală! Deci, puteți pune osul și voi „femeile".

—Eu sunt Leoaică și îmi place să vânez, dar să am și ce! Și nu pe față :)

—Ce să spui și tu acum :) Ba pe față e fain! Șoc direct :))

—Subtil și cu stil!

—Nu!

—Cum nu?

—Bădăran și direct! Cel mai tare :)

—Nu, sunt prea finuță! Așa zic unii.

—Masca, da!

— :)

—Tu... nu știu ce să spun... dacă îți dai drumul. Hmm, muști :)

—Mă faci bădărană pe față?

— :)))

—Mușc, mușc!

—Păi vezi!

—Însă o fac cu delicatețe! Aici e diferența.

—Nu-mi place :)

—Ești în ședință! Tu trebuie să fii neutru!

—Veci! :)

—Fără să te dai cu părerea! Ca la popa, asculți păcatele și atât.

—Asta e moca, următoarea e cu mască!

—Mască pentru cine? Pentru tine sau pentru mine?

—Pentru subiect.

—Bine punctat! Îmi place.

—Deci. Unde am rămas?

—Vreau lecitină, nu mai știu!

— :) Există alt tratament!

—Serios?

—Mai scump, ce-i drept, dar mai eficient :)

—Să auzim.

— :) Nu cred că ești pregătită!

—Pff. Dacă sfatul expertului așa ne îndrumă, ne conformăm.

—Da, da! Eu sunt puțin prăjit, stricat, zăpăcit.

—Așa...

—Dacă o să vezi din când în când câte o întrebare „incomodă", să nu te sperii.

— :)

—Nu mă sperii eu așa de ușor! Doar sunt regina junglei!

—Am mai auzit eu de zmei ca tine :)

—Care sunt cei mai tari din parcare... asta până la proba contrarie :))

—15% suntem influențați de zodie, restul e cancan.

—Întrebare incomodă: ce zodie ești?

—Vrei? mă întreabă el. Ghici!

—Ce să vreau?

—Un avion :)

—Cu reacție :)

—Nu ești atentă la ce vorbim. Te penalizez :)

—Nu mi-ai răspuns la întrebare. Câte puncte mă penalizezi?

—Ba da, cu o altă întrebare.

—Nu-i bai, că îmi răspund singură. Imediat îți zic ce zodie ești.

—Era ghici, ia să te văd! Dacă te uiți pe profil, nu e interesant! Deja te uiți :)

— :)

—Închide :))

—Taur, interesant!

—Zici? De ce?

—Pff... când aud de Tauri îmi aduc aminte de toate datoriile.

—Na, lasă acum!

—Nu toți sunt la fel te pregăteai să spui, nu? :)

—Nimeni nu e la fel! Suntem unici toți!

—Eminescu spunea asta :)

—E, pe naiba :)

—Dar eu de mult nu mai cred în zburător :))

—Sunt prea tare :) Eminescu, Bacovia.

— :))

—Cine știe unde ajung?

—La Mircea Cărtărescu, e mai contemporan :)

— :)

—Ți-ai rezolvat problema cu banii?

—Subțire.

— :(

—Mda, nu-mi strică feng shui-ul :)

—Trebuie să te dedici mai mult meditațiilor.

—Până mâine nu mă gândesc.

—Nu ți-l stric, gata.

—Așa! Meditații zici. Vezi că lucrez pe toate zonele de interes :)

—Și pentru toate vrei să faci profit?

—Depinde de răspunsuri :)

—Hmm.

—Și cât am de lucru :)

—Am înțeles! De lucru este! Slavă Domnului :)

—Aoleo! Unde-i Ionela?

—Te-ai speriat?

—Deloc.

—Asta-i Giovanna! Ionela doarme.

—Cu Ionela vreau :)

—Visează în continuare la Făt-Frumos :) Ionela zic.

—Mi-am dat seama :)))

—Of, of! Cum le vezi tu pe toate!

—Ca și Moș Crăciun, nu există!

—Vezi, de asta o ador pe Giovanna! Pentru că ea nu mai crede.

—Noi îi facem pe oameni frumoși sau urâți!

—Mda, noi îi facem, dar mai degrabă se fac ei singuri.

—Nu, nu! Totul e cum privești.

—Permiteți-mi să nu fiu de acord!

—Nu :)

—:)

—Un om bun e un om bun și invers.

—Fraza asta îmi place.

—Dar de cele mai multe ori, pe cei răi îi vedem buni și după... șoc! Ne trezim și începe văitatul.

—Inteligență emoțională.

—Vai, dar era așa bun la început. Not, nu mă refer la relații, așa în general.

—Da, da. Aici ai dreptate!

—Eu pot să mă laud că nu am oameni de genul în jurul meu!

Îi elimin din start.

—Ești un caz fericit.

—Răi pentru mine mă refer.

—Da, înțeleg.

—Dar ceea ce este bun pentru mine este rău pentru altcineva și invers! Și nu-i cataloghez.

—Adevărat grăiești.

—Da, da, știu :)

—Domnul maestru în relații interpersonale.

— :))

—Eu, din păcate, mai am și oameni de genul pe lângă mine.

—Ești mică, așa te călești, înveți, etc.

—Ce mă enervezi, nu sunt așa de mică.

—Tare? :))

—Câteodată tare :)

—Bun! Funcționează ședința :))

—Să înțeleg...

—Că?

—Că, printre altele, să mă enervezi pe mine făcea parte din tratament?

— :) Nu, satisfacție personală.

— :))

—Of. Profesioniștii nu se implică personal.

—Îmi place să fac oamenii să treacă prin tot felul de stări.

—Am observat.

— :) Când ai făcut sex ultima dată? :)))

—Ce? Nu răspund!

— :-X

—Na stare aici :))

—Zic pas.

—Nu se poate.

—Altă întrebare.

—Ți-am creat o stare?

—Nu răspund.

— :) Ai răspuns deja.

— |:)

—Să știi că nu văd ce-mi trimiți. iPhone :)))

—Asta sigur nu era pe lista obișnuită de întrebări.

—Te-a deranjat?

—Nu, doar m-a surprins!

—Bun! Tot o să răspunzi la un moment dat.

— :)

—Răspunsul s-ar putea să te uimească.

—Nu cred!

—:)))

—Nu există ceva care să mă uimească, poate chiar să mă impresioneze.

—Ești sigur?

—Foarte!

—Dacă tu zici! Eu te cred pe cuvânt de onoare.

—Ce să spui și tu acum!

—Nimic, m-ai lăsat fără cuvinte!

—Ai face bine să te gândești la un răspuns care să nu tragă după el alte întrebări. Că atunci o să rămâi fără cuvinte! :))

—Adică?

—Irelevantă întrebarea ta :))

—Aha... să înțeleg că iPhone-ul tău răspunde numai la ce are el chef.

—Nu el.

—Na, bine! Stăpânul.

— :))

—Se subînțelege.

—Da, dar unde ar mai fi partea cu enervatul?

—Da, da.

—Deci... Când? Și nu mă mai repet.

—Când ce? Banii pentru ședință sau ce?

— :))

—Că aia cu promisiunea vieții mai ai de așteptat.

— :))

—Am înțeles, mai mult de 6 luni!

—Mai sunt două luni și jumătate, din câte îmi amintesc eu.

—Până la an? :) :)

—Până să finalizez partea cu promisiunea :))

— :)))

—Nu înțelege numai ce îți convine!

—Nu îți permite religia să vorbim despre asta?

—Sunt ortodoxă convinsă :))))

—Păi vezi, fii puțin păcătoasă, nu pățești nimic, să știi!

Mă gândesc că dacă i-aș spune adevărul, nici măcar nu m-ar crede... ar fi un șoc și pentru el.

—Deci, aproape un an... hmm!

—Asta este tot părere de expert?

—Nu, cu cât eviți, cu atât sap mai mult.

—Devine mai interesant :)

—Ți-e rușine să vorbești despre asta?

—Ți-am zis, răspunsul s-ar putea să te surprindă!

Și nu ești încă pregătit.

—|:)

—Dacă spui că azi, atunci chiar că nu mă surprinzi!

Dimpotrivă. Deci?

—E nevoie de multe ședințe pentru astfel de dezvăluiri.

—Asta e o întrebare simplă rău.

—Trebuie să mă hipnotizezi!

—Un pahar de vin și ești rezolvată!

— :)) Crezi? Duc mai mult, să știi!

—Nu, dar sigur ți se descâlcește limba!

—Hmm.

—Am văzut cât duci! De la jumătate ai uitat unde stai.

—Clar nu mai beau vin în preajma ta. Ce să zic cu tine! :)

—Ce părere ai de aventuri? De nebunii?

—Sincer?

—Da, doar sincer vorbim!

—Nu o părere tocmai bună! În sensul că era să ard odată urât de tot și m-am învățat minte.

—Asta e cu două tăișuri! Păi?

—Eh.

—Dezvoltă!

—Povești de când eram mai tinerică.

—Astea sunt traume, dacă le ții minte!

—Nu chiar :)

—Ia partea faină și atât!

—M-a ținut nebunia un pic! Deci... Nu mai vreau.

—Am spus aventuri, nu relații :))) Te-ai îndrăgostit?

—Tocmai că despre aventuri era vorba! Persoana în cauză era un pic cam ocupată :)

—Aha, și?

—Și nimic, era să se lase cu lucruri nasoale! În fine, nu vreau să dezvolt, a trecut :)

—Totul în jurul tău se lasă cu lucruri nasoale :) Mascați etc. :))))

— :)

—Loco,