Diana

De Rain Diann

-A venit familia Smith.

Am oftat zgomotos si m-am ridicat. Tata m-a ajutat cu valizele pana afara unde ploua marunt. In Portland ploua destul de des dar niciodata nu m-a deranjat pentru ca soarele compensa mai mereu la finalul zilei. Iubeam ploaia la fel de mult ca si apusurile.

...

S-a auzit un sunet extrem de puternic, ce mi-a facut pieptul sa vibreze si timpanele sa sufere. Mi-am ridicat privirea si am identificat zgomotul ce venea de la un turn cu un ceas urias. Limba mica mergea inapoi cu o viteza uimitoare si s-a oprit abia dupa ce a dat fix doua ore inapoi. M-am incruntat si din cauza agitatiei si a spaimei, abia realizasem unde ne aflam.

-Suntem in Londra, spun atat de incet incat abia ma aud singura.

• Limbă: Română
• Editor: Rain Diann
• Data lansării: 27 apr. 2023
• ISBN: 9786303120980

Previzualizare carte

Copyright

Diana / Rain Diann

ISBN eBook ePUB 978-630-312-098-0

Întreaga responsabilitate pentru conținutul acestei cărți aparține autorului.

Copyright 2023, Rain Diann

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Carte distribuită de www.piatadecarte.net

email: [e-mail]

Comenzi la tel. [phone] // 0787 708 844

Pentru solicitări de publicare vă puteți adresa editurii, pe mail: [e-mail]

Editura Letras / www.letras.ro

[e-mail]

Cuprins

Copyright

Capitolul 1

Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Capitolul 11

Capitolul 12

Capitolul 13

Capitolul 14

Capitolul 15

Capitolul 16

Capitolul 17

Capitolul 18

Capitolul 19

Capitolul 20

Capitolul 21

Capitolul 22

Capitolul 23

Capitolul 24

Capitolul 25

Capitolul 26

Capitolul 27

Capitolul 28

Capitolul 29

Capitolul 30

Capitolul 31

Capitolul 32

Capitolul 33

Capitolul 34

Capitolul 35

Capitolul 36

Capitolul 37

Capitolul 38

Capitolul 39

Capitolul 40

Capitolul 41

Capitolul 42

Capitolul 43

Capitolul 44

Capitolul 45

Capitolul 46

Capitolul 47

Capitolul 48

Capitolul 1

Ochii săi mari, înconjurați de câteva riduri mă priveau blând. Urma de barbă proaspătă îl întinerea cu câțiva ani iar gropițele trecute arătau că a fost un băiat extrem de chipeș cândva.

–Este foarte bun puiul, tată.

–Mulțumesc. Chiar m-am străduit.

Am zâmbit strâmb, din cauza conversației mult prea seci, mișcând furculița fără un sens anume.

–E totul în regulă?

Se uita îngrijorat în direcția mea. Am căutat repede o scuză în gând dar nu găseam nimic, așa că am murmurat ceva abia înțeles și de mine.

–E foarte neobișnuit să te văd atât de liniștită. Obișnuiești să sari și să râzi la fiecare pas. Aș putea spune că întreaga energie din Portland vine de la tine.

Am deschis gura să continui conversația, dar am închis-o înapoi la fel de repede. Chiar nu aveam idee cum să-i răspund.

–Te-ai certat cu Louis?

Întrebarea mă luase pe nepregătite dar nimerise perfect subiectul.

–Vorbește-mi fata mea. Nu rezolvi nimic dacă stai închisă acolo.

–Îmi lipsește mama, spun într-un sfârșit cu vocea tremurată și nesigură.

Ochii triști ai tatei au licărit câteva secunde apoi s-a ridicat de la masă și a venit lângă mine. Genunchii săi s-au îndoit și s-a lăsat la același nivel cu mine.

–Mama ta a fost o luptătoare, Diana.

–Știu, doar că ea ar fi știut ce să spună.

Bătrânul s-a ridicat și s-a mutat de pe un picior pe altul oarecum deranjat de spusele mele. M-a luat prin surprindere cu o îmbrățișare plină de iubire.

–Sunt aici dacă vrei să vorbești.

–Știu, tata, răspund stânjenită de cum l-am făcut să se simtă.

–Trebuie să îți spun și eu ceva, deși nu pare cel mai potrivit moment.

A ezitat un timp după care m-a luat de mâini cu grijă, și mi-a zâmbit cu căldură, încercând să anticipeze orice veste năucitoare avea să-mi ofere.

–Știi site-ul ăla pentru joburi pe care m-ai înscris? Cel în care nu aveam încredere deloc.

–Da, încă cred că e o idee bună. Nu se știe niciodată.

–Ai dreptate. Tocmai am primit postul de director la Connor SRL.

I-am sărit în brațe fericită și l-am strâns cu putere, până s-a prefăcut că tușește. Era incredibil. Era extraordinar. Tata a muncit o viață pentru un post de genul ăsta, și în sfârșit vă fi răsplătit.

–Știam eu, țip că un copil mic și sar în jurul mesei.

Deodată m-am oprit și mi-am privit tatăl. Beculetul de de-asupra mea a strălucit și mi-am lăsat umerii să cadă.

–Asta nu e în .. Europa? 

A refuzat să răspundă, privind spre mine îngrijorat că abia am realizat.

–Îmi spui că mergem în Europa și o să plec de aici în ultimul meu an? Întreb oarecum dezamăgita.

–Îți spun că merg în Europa și rămâi în grija altcuiva de aici, lansează vestea ce îmi face stomacul să mi se întoarcă.

–Mi-ai luat o bonă? Tata am șaptesprezece ani.

–Și energia unui copil de patru.

M-am așezat pe scaunul de lângă mine și mi-am privit ceasul de la mână care a început ușor să bipăie. Tatăl meu a fugit până la bucătărie și s-a întors cât ai clipi cu o prăjitură încărcată cu ciocolată. Am luat câteva guri iar amețeala a încetat ușor, ușor.

–Nu vrei deloc să fii atentă. Și asta e un alt motiv pentru care trebuie să ai pe cineva prin preajmă când nu o să mai fiu aici.

–Urăsc asta. Sunt obligată să mănânc zahăr.

–Ai hipoglicemie, Diana. Nu e de joacă cu asta.

–În orice caz, să revenim, spun încercând să schimb subiectul. Când pleci?

–Mâine dimineață.

–Dar tata, mâine e ziua noastră de filme! E sâmbătă.

–Cred că asta nu se vă mai pune de acum, dovlecel.

Am împins farfuria cu prăjitură nervoasă și mi-am pus coatele pe masă.

–Deci de mâine, o străină se vă muta în casa mea?

–Nu draga mea, vei sta la familia Smith.

Parcă totul în jurul meu s-a oprit pentru câteva secunde. L-am privit cu sprâncenele ridicate apoi am izbucnit în râs. Trebuia să fie o glumă.

–Bună gluma, aproape te-am crezut bătrâne.

–Nu e o glumă, repetă mai serios că niciodată.

–Nu! Deci eu nu stau în casă cu ciudații ăia. S-a auzit că sunt vrăjitori. Sau că și-au vândut sufletul. Tot orașul îi vorbește.

–Nu fii paranoică. Alexander și Mira sunt doctorii orașului de înainte să ne mutăm noi aici. Iar fiul lor, Lucas, merge la liceu cu tine.

–Nu e că și cum nu știam toate acestea. Te rog nu mă pune să fac ăsta.

–Sunt singurii în care am încredere.

L-am privit tristă. Știam cât de bine se înțelege cu familia aia, doar că eu nu am fost niciodată în preajma lor. Însă, la urma urmei, eu l-am înscris pe site-ul ăla, chiar dacă a fost doar de distracție. Nu m-am gândit la asta niciodată. Nu m-am gândit că vă funcționa. Dar trebuia să o fac, pentru tata. El ar sacrifica orice pentru mine. E rândul meu.

–În regulă. O fac doar pentru că te iubesc mai mult că orice pe lume și vreau să fii fericit.

–Mă tem că asta e imposibil pentru că eu te iubesc și mai mult.

Ne-am continuat seara cu povesti care de care mai amuzante, din copilăria mea și momente din tinerețea lui. Am mâncat popcorn și am băut bere ieftină până când oboseala și-a spus cuvântul iar după ce mi-am făcut bagajul, mai mult sau mai puțin, m-am dus la somn.

A doua zi, mirosul de clătite din bucătărie m-a trezit cu o dispoziție bună. M-am ridicat și după un duș rapid mi-am  verificat ceasul. Totul era în regulă după injecția de aseară. Mi-am târâit picioarele leneș până la masă și m-am ridicat pe un scaun.

–Bună dimineața, dovlecel.

–Să fie atât de bună? întreb ironic.

–Te-ai răzgândit de dimineață?

–Era o glumă, bătrâne. Valizele mele sunt gata.

–Arăți minunat astăzi.

–Fac și eu ce pot, răspund detașat și dau din umeri.

–Nu poți spune mulțumesc că ceilalți copii?

–Eu nu sunt că ceilalți.

Mi-a dăruit un sărut scurt pe frunte apoi s-a pus față în față cu mine, începând să toarne sirop și miere peste clătite. Am luat micul dejun în liniște până când s-a auzit un claxon.

–A venit familia Smith.

Am oftat zgomotos și m-am ridicat. Tata m-a ajutat cu valizele până afară unde ploua mărunt. În Portland ploua destul de des dar niciodată nu m-a deranjat pentru că soarele compensa mai mereu la finalul zilei. Iubeam ploaia la fel de mult că și apusurile.

M-am întors spre bătrânul meu și l-am îmbrățișat cât de strâns am putut. Era un moment destul de emoționant și îmi iubeam tatăl enorm dar eu nu plângeam. Doar dacă cedam cu adevărat; cum a fost înmormântarea mamei după ce cancerul a luat-o de lângă mine.

–Să nu îți faci griji. Le-am dat toate indicațiile despre tine. O să vorbim cât de des vrei tu pe Skype și vă fi bine. O să vezi. Sunt foarte mândru de tine, Diana.

L-am îmbrățișat din nou când claxonul pare că o luase razna. Îmi venea să le arăt eu ceva obscen dar nu puteam fiu sărită din prima zi .. sau puteam?

Am rânjit înăuntrul meu în timp ce trăgeam valizele după mine și abia așteptam să râd puțin de bătrânii de pe partea cealaltă a geamurilor fumurii. Am deschis ușa de la Hummur și fața mea s-a lipit de asfalt.

–Închide gura, dragă.

Femeia suplă și blondă din dreapta și-a întins mâna dar am închis gura înainte să mă atingă ea, rușinată până în vârful urechilor. La volan stătea un tip care nu arăta câtuși de puțin a tată. Mi-a zâmbit aproape doborându-mă cu dantura lui perfectă apoi mi-a făcut cu ochiul, încântat să mă cunoască.

–Ce naiba, am șoptit.

Și că totul să îmi pună capac, de pe bancheta din spate a coborât arogantul lor fiu. Nu îl cunoșteam personal și niciodată nu îl văzusem de aproape. Încercam să-l evit pe cât de mult posibil în liceu. Tot ce știam e că toate fetele stăteau în cap după el și că era cel mai cunoscut din tot liceul. Era un clișeu.

–O să stai acolo toată ziua sau aștepți invitații speciale?

–Lucas, ajută-l pe oaspetele nostru cu bagajele, te rog.

–Fix pentru cariera asta optam, răspunde plictisit către tatăl său.

–Lucas, ascultă-ți tatăl.

În timp ce l-am urmat la portbagaj l-am privit pentru prima oară de aproape. Avea părul de un blond atât de deschis, încât aveam impresia că sunt fire din aur iar ochii lui cu siguranță ar fi vrăjit-o și pe regina Angliei în tinerețe. Sau chiar și acum? Atât de albaștri încât te făceau să stai într-un loc, fără să îți mai poți mișcă vreun mușchi.

Și-a întins brațul și m-a împins mai încolo, exact că pe o puștoaică enervantă, apoi și-a pus mâinile pe valizele mele să le ridice.

–Ai grija, sunt-

Cu o singură mișcare le-a urcat în portbagaj apoi m-a ocolit tăcut până înapoi la mașină, unde a trântit ușa după el.

–Grele, mormăi uimită, și mă foiesc stânjenită, apoi mă îndrept spre mașină.

Mi-am repetat în gând că o să fie bine de câteva ori, apoi am deschis portiera și am urcat pe banchetă lângă făt frumos cu păr de aur. O să supraviețuiesc, doar nu mă mutam în iad.

Nu-i așa?

Capitolul 2

Ușa gigantică lăcuită s-a deschis și am pășit în interiorul casei.  O bucătărie imensă și camera de zi se întindeau în stânga și în dreapta de cum intrai. În față erau o serie de scări acoperite cu un covor sângeriu. Tot tavanul era acoperit de candelabre uriașe iar pereții aveau tablouri din loc în loc. Am realizat că am rămas în loc abia când Mira s-a întors după mine.

–Serios, ai de gând să dormi la ușă, dragă?

–Aici locuiți voi?

–L-am omorât pe proprietar.

Vocea lui Lucas a răsunat răgușită dintr-un colț. Stătea în umbra cu o cană destul de mare în mână, sorbind cu poftă. Am privit în altă parte stânjenită și oarecum simțind un mic disconfort.

–Scumpule, o sperii, continuă Mira puțin încruntată spre fiul ei. Nu-l asculta, mereu e pus pe glume.

–Sadice, șoptesc pentru mine.

–Pot și mai sadic de atât.

Am tresărit în loc la răspunsul lui și m-am crispat, mai stânjenită decât înainte. Ce naiba? Abia dacă m-am auzit eu .. era imposibil să mă audă altcineva.

–Lucas, ajut-o te rog cu bagajele și arată-i camera.

A trântit cana pe masă de lângă perete și cu pași apăsați a venit spre mine. Fără să îmi dau seama am dat câțiva pași înapoi. Blondul a ajuns în dreptul meu, s-a aplecat extrem de aproape, a staționat două secunde lungi, apoi mi-a ridicat bagajele întorcându-mi spatele și urcând scările.

Ce prostuță pot fi. La ce mă așteptam?

–Te miști, sau trebuie să te iau și pe tine pe sus?

M-am grăbit să-l ajung din urmă, după ce le-am zâmbit strâmb părinților săi care mă priveau cu căldură. Am urcat toate treptele până la primul etaj unde un hol imens se întindea, cu patru uși pe o parte și pe alta. Am înaintat până la ultima din capăt și am intrat, nesigură.

Am făcut ochii mari când am văzut o cameră simplă, în alb și negru, exact pe gustul meu. Aveam ferestrele până în pământ oferindu-mi o priveliște spre întreaga pădure și ieșire la micul balcon. Un perete întreg era acoperit de rafturi pentru cărți, în timp ce celălalt avea o plasmă uriașă. O ușă conducea într-o baie imensă cu tot ce aveam nevoie, iar cealaltă în dressing. Nu îmi venea să cred că m-am încăpățânat să vin aici.

–Asta chiar e camera mea?

Lucas nu spunea nimic privind pe fereastră, departe. Nici nu cred că mă auzea. Și mă evita intenționat.

–Care-i faza cu părul tău? Zici că ești un pui de găină. Sau, sau ca și cum soarele te-a articulat cu o rază, spun împiedicată în cuvinte și încep să râd la propria glumă.

–Mereu vorbești așa mult?

–Mereu ești atât de arogant?

A trecut pe lângă mine ca și cum aș fi invizibilă dar m-am pus în fața lui înainte să iasă, și mi-am încrucișat brațele la piept.

–Ce e la etaj?

–Nu-i treaba ta, răspunde sec.

Am zâmbit să nu par deranjată de tonul lui și cât ai clipi m-am întors și am luat-o la fugă. Am fugit tot holul și am urcat treptele cate două în timp ce râdeam ca un copil mic ce face o prostie. Am privit în spate însă nu mă urmarea, sau nu mă ajungea. Una din două.

Am continuat să urc dar la ultima treaptă am țipat strident și scurt. Inima mi-a sărit din piept și m-am albit la față când Lucas a apărut, ca din pământ, la câțiva centimetri de mine. M-am dezechilibrat din cauza sperieturii dar înainte să am timp să cad, i-am simțit palma pe încheietura mea, și m-a readus înapoi în poziție stabilă. 

–Cum ai ... nu aveai cum să ajungi primul aici ... e imposib-

–Ascultă aici, pacoste! Ridică tonul și îmi oprește amalgamul de cuvinte. Ai noroc că tatăl tău e un om onorabil și de multe ori mi-a ajutat familia, dar asta nu mă obligă cu nimic să te suport pe tine. Am spus că nu e treaba ta, înseamnă că nu pui picioarele aici! țipă aplecându-se deasupra mea.

M-am făcut mică sub privirea lui, și deși arăta și suna fioros, nu m-am putut abține să nu spun cu voce stinsă, ce mi-a trecut prin minte.

–Deci dacă merg în mâini, am voie.

S-a enervat atât de tare încât puteam să jur că l-am auzit mârâind pentru o secundă. Trebuia să par curajoasă deși simțeam o oarecare superioritate din partea lui, așa că l-am privit în ochi.

Un lucru straniu s-a întâmplat când nuanța de albastru calm, de ocean, s-a intensificat într-un albastru închis și electrizant.

–Ochii tăi, Lucas. Porți lentile? Întreb fără să-mi dezlipesc privirea de la el.

Lucas s-a ferit și a plecat în viteză, nepăsându-i dacă mai urc sau nu la celălalt etaj, dar nici eu nu mai eram curioasă. Acum fixasem alt subiect în mintea mea.

M-am retras în noua mea cameră și am început să despachetez. Mi-am pus un film încercând plasma iar pe la jumătatea lui când eram aproape adormită, ușa s-a deschis și m-a făcut să mă ridic în șezut, confuză.

–Îmbracă-te!

Am privit sceptică spre blondul din fața mea, așteptând să văd dacă mai spune ceva. Așteptam un motiv, de ce era în camera mea la ora aia, și de ce îmi dădea ordine când eu aproape dormeam.

–Nu mai auzi? Ridică-te și schimbă-te, mai repede! spune Lucas dar de data asta mă ia de braț și mă ridică la marginea patului.

–Termină, mă doare.

–Mama mă obligă să te iau cu mine în seara asta la club. Așa că pune ceva pe tine odată. Am treabă.

–Nu merg, răspund îmbufnată.

–Diana, nu mă enerva.

–Ce-o să faci? O să mă iei pe sus?

Fără să îmi dau seama am fost ridicată de la pământ, extrem de sus pe umărul sau stâng, cu o ușurință pe care nu mi-o puteam explica. M-a lăsat jos în baie, apoi a tras ușa și a încuiat-o în urma mea.

–Nu ieși până nu te pregătești.

Am bătut cu pumnii și picioarele în ușă dar era în zadar. Am dat drumul la duș în speranța că va descuia ușa daca va auzi apa, și îl pot păcăli însă vocea lui m-a făcut să tresar a nu știu câtă oară pe azi.

–Știu că ești lângă ușă! Îți aud respirația.

Respirația? Ce naiba ar trebui să însemne asta?

–Pleacă! Mă milogesc de el.  Nu merg nicăieri. O să întârzii din vina mea.

–Diana, ai zece minute, dacă nu iți promit că intru acolo și iți spăl și oasele. Mișcă, pacoste!

După alt minut în care m-am privit în oglindă și mi-am frecat palmele intre ele am intrat până la urma în duș, pierzând noțiunea timpului când apa fierbinte s-a lovit de pielea mea.

Când am terminat, mi-am pieptănat părul ud pe spate, mi-am înfășurat un prosop în jurul meu, deși era exagerat de scurt. Am auzit că a descuiat ușa în timp ce încă eram în duș, așa că am ieșit fără nicio problemă.

În cameră era liniște, doar sunetul televizorului se auzea pe fundal. Fericită, am presupus că a plecat deja imaginându-mi cum o să mă așez înapoi în pat și o să văd sfârșitul filmului dar fix atunci i-am văzut reflexia în oglindă, și m-am întors pe călcâie cu fața spre el. M-am speriat atât de tare încât aproape am scăpat prosopul, care și așa îmi acoperea doar jumătate de fund.

–Ce naiba cauți aici? Întreb de-a dreptul furioasă acum.

–Ți-am spus că te aștept.

–Ieși din camera mea!

L-am dat afară și am trântit ușa în urma lui. Mi-am uscat părul cârlionțat, m-am machiat subtil și am intrat în dressing unde mi-am ales o bluză neagră și mulată, asortată cu o fustiță de un roșu aprins, puțin prea scurtă, însă pantofii ce mi-au picat în raza vizuală, cu siguranță erau o exagerare. Erau extrem de înalți și păreau incomozi dar chiar și așa mi i-am pus în picioare.

M-am ridicat de pe marginea patului, mi-am luat geanta, am închis televizorul iar când am deschis ușa să ies în hol, m-am ciocnit de Lucas care stătea în tocul ușii.

–Tu nu te-ai mișcat o singură secundă?

–Nu ieși cu așa ceva, spune după un timp în care m-a scanat din cap până în picioare.

–Pardon? Întreb cu sprâncenele ridicate.

–Nu ieși pe cărămizile alea.

Am privit în jos și abia acum mi-am dat seama că se luase de pantofii mei. Am râs scurt la tupeul lui și l-am împins cât să trec dar la fel de repede m-a băgat înapoi în cameră.

–Nu vorbesc cu pereții.

–Ce coincidență, nici ei cu tine.

Știam că îl călcasem iar pe coadă pentru că s-a întors iritat și a coborât scările fără să privească în urma sa. Așa a făcut și mai devreme.

Foarte matur.

–Uită-te la tine, dragă! țipă Mira când mă vede, coborând într-un final în living.

–O adevărată prințesă, continuă Alexander.

–Vă mulțumesc. M-aș putea obișnui, am șoptit timidă.

L-am urmat pe blond până la mașină după ce am părăsit casa și am urcat în dreapta. O liniște de nedescris se instalase în drum spre club. M-am jucat cu muzica din mașină și am privit pe geam la peisaje până m-am plictisit ca în final să mă întorc către Lucas.

–Pot să iți pun o întrebare?

–Nu.

- Cum faci toate chestiile alea? Întreb după ce i-am ignorat atitudinea, din nou.

Nu a schițat nimic, privind în față ca și cum era controlat de cineva prin telecomandă. Mi-am pus mâinile peste fusta mea, făcând o față gânditoare și supărată.

–Am făcut ceva greșit? De ce mă urăști?

–Nu te urăsc.

Am ajuns în fața unui club luminat în diferite nuanțe de violet și albastru. Am coborât odată cu șoferul arogant și m-am ținut după el cât de mult am putut, din cauza tocurilor.

–Salut șefu’ , salută barmanul când ne vede.

–Ca de obicei, Roko, îi spune blondul relaxat și se așază pe unul din scaunele libere de la bar.

–Și pentru domnișoara?

–Ai ceva cu pai?

I-am aruncat o privire răutăcioasă și încărcată de ironie, însă am lăsat-o baltă când l-am văzut că râdea pe bune, iar asta era ceva nou, chiar și pentru mine.

–Foarte amuzant. Câteva shoturi de tequila, te rog.

–Tu nu bei.

–Ba da, vezi? răspund amuzată și dau peste cap un shot abia sosit la bar.

Lucas m-a tăiat cu privirea, dar m-a lăsat în pace. Cred că era sătul de mine cum eram și eu de atitudinea lui. Dar trebuie să recunosc, aveam o plăcere de nedescris să-l enervez în fiecare secundă.

La  scurt timp s-a ridicat și fără să-mi spună nimic, s-a apropiat de ringul de dans, unde a început să se miște pe ritmul muzicii. Mai multe fete l-au înconjurat, și deși ochii săi nu se dezlipeau de mine, eu m-am întors dezgustată, realizând că tot ce mi-a rămas de făcut era să beau.

După alte câteva shoturi, m-am ridicat, clătinându-mă spre baie pentru a-mi reîmprospăta machiajul. Ușa din spatele meu s-a deschis, un bărbat înalt cu barbă întrând fără jenă în toaletă.

- Realizezi că asta e baia fetelor, nu-i așa? Întreb iritată însă el zâmbea amenințător și înainte să simt pericolul, deja mă aruncase peste umăr ca pe un sac de cartofi.

–Ducem păpușica asta într-un loc mai sigur.

M-au trântit pe bancheta unei mașini și deși încercam să țip, totul se învârtea cu mine și nu puteam vorbi. Am auzit cum a pornit motorul, eu fiind fixată cu centura. Eram panicată și speriată, dar atât de beată încât nu puteam să fac nimic, și totul mi se părea atât de amuzant încât abia sesizasem că râdeam singură.

–E fumată? Întreabă șoferul.

–Nu, doar că e mai mult decât beată.

Mașina s-a pus în mișcare dar nu după mult timp am văzut în bătaia farurilor o siluetă, poziționată pe mijlocul străzii. Cu cât ne apropiam, cu atât distingeam mai multe detalii, până când blondul unic a lui Lucas a ieșit în evidență. Am țipat cât m-a ținut gura și mașina s-a oprit cu o lovitură ce m-a aruncat mult în față.

L-au lovit. În tot capul meu răsuna propoziția asta. Până și conștiința îmi spunea că l-au lovit, însă Lucas s-a apropiat de geam și le-a spus ceva celor doi, ceva ce nu aș fi auzit nici dacă eram trează. Portiera din spate s-a deschis și m-a luat cu grijă de pe banchetă apoi m-a dus în mașină la el, fixându-mă în dreapta cu centura.

Am privit prin lumina palidă și distorsionată de pe stradă, bara din față a mașinii răpitorilor fiind îndoită vizibil, spre interior. Deci chiar l-au lovit, altfel de ce aș fi fost aruncată în față. Dar cum de Lucas e în regulă? Cum de ciudații ăia doi ne-au lăsat să plecăm, așa fără motiv. Eram eu prea beată?

Ce naiba se întâmpla aici?

Până când Lucas a urcat și el, și ne-am pus în mișcare, am încercat să descifrez sau să pun piese cap la cap, să vin măcar cu o explicație, însă scaunul era din ce în ce mai confortabil, muzica cânta pe fundal iar imaginile de pe fereastră erau din ce în ce mai amestecate, până s-au transformat într-un negru complet.

Capitolul 3

Mi-am deschis pleoapele și am dat de întuneric. Capul mi se învârtea și îmi venea să râd degeaba. M-am ridicat pe coate și în ciuda întunericului, am văzut o siluetă la marginea patului. Am realizat la scurt timp cine este și fără să vreau am izbucnit într-un râs colorat.

–Ești un ciudat!

–Schimbă-te, spune supărat și îmi aruncă în față pijamalele.

M-am rostogolit și m-am dat jos încercând să stau pe picioare. Mi-am scos bluza fără jenă și am văzut o mică încordare pe chipul lui Lucas.

–Îți place ce vezi? Întreb și rânjesc deși nu eram sigură că mă vede în toată bezna din cameră.

–Grăbește-te! continuă rece ca gheața.

Mi-am scos și fusta, rămânând doar în lenjerie sub privirea lui înfometată. S-a întors cu spatele, enervat de replica mea. Am luat bluza privind spre ea ca la un corp străin, apoi am aruncat-o pe pat simțind cum îmi fierbe sângele în mine de la adrenalină. Cu pași apăsați m-am îndreptat spre blond și l-am lipit de perete încercând să-l sărut. Cu o viteză uimitoare s-a ferit, întorcându-mă pe mine cu spatele presat de zid și cu mâinile deasupra capului.

–În numele a tot ce e sfânt, ce crezi că faci Diana?

–Fă sex cu mine.

Au urmat secunde de liniște timp în care expresia lui a trecut de la șoc, la confuzie și apoi la dezgust.

–Ești beată.

–Dar încă mă țin bine. Pune-mă la încercare.

M-a condus până la pat, simțind cum zâmbește în întuneric, și m-a trântit violent, pe spate. Și-a presat corpul de al meu, privindu-mă așa cum nu a făcut-o nimeni altcineva. Am tras de tricoul de pe el, în timp ce ochii lui au căpătat o nuanță electrică, ca în întâmplarea de mai devreme de pe scări, însă de data asta nu i-am mai dat importanță. A rămas la bustul gol, căldura lui invadându-mi fiecare mușchi din corp. S-a apropiat extrem de încet de gâtul meu, respirația lui provocându-mi fiori pe șira spinării.

–Trebuie să-ți spun ceva, șoptește cu buzele pe gâtul meu.

–Orice, Lucas.

S-a ridicat pe palme deasupra mea, și în timp ce mă privea expresia lui s-a schimbat într-o secundă, revenind la răceala de dinainte; și din nou m-am trezit cu o bucată de material în față.

–Îmbracă-te, ești penibilă.

Și cu astea spuse, a sărit din pat, și-a cules tricoul și a părăsit camera trântind ușa în urma lui. Am rămas cu privirea ațintită după el, și imediat ce am realizat ce s-a petrecut, am izbucnit din nou în râs și am aruncat cu perna în ușă.

–Fraiere!

***

A doua zi m-am trezit cu o durere de cap de neimaginat. Simțeam cum zeci de săgeți imaginare îmi trec prin cap din toate părțile. Mi-am târâit picioarele până la duș și am dat drumul la apa rece. După ce m-am trezit cât de cât în duș, m-am aranjat puțin și am luat o pastilă, apoi am coborât în bucătărie, unde Mira gătea și asculta muzică.

–Bună dimineața, dragă! Mă întâmpină dulce ca și până acum.

- Dumnezeule, ce s-a întâmplat aseară? Mă simt ca și cum am căzut în cap de pe casă.

–Voi adolescenții, spune calmă și flutură cu mâna prin aer. Probabil ai băut și tu puțin mai mult.

M-am așezat la masă, încercând să îmi amintesc măcar ceva de noaptea trecută dar parcă întreaga mea minte era acaparată de un abis.

–La cât am venit aseară?

–Oh, nu știm. Am fost de noapte la spital, se aude o voce din spatele meu.

Oamenii ăștia nu obosesc niciodată la un asemenea program?

M-am întors și Alexander tocmai ce intrase în bucătărie, aranjat ca de obicei, fără cearcăne sau orice semn de oboseală, în timp ce eu arătam ca cineva ieșit dintr-o tornadă. M-a mângâiat părintește pe cap, apoi a luat o bezea caldă de pe masă cât Mira era cu spatele.

–Dacă mai pui odată mâinile pe mâncare până nu e gata în întregime, o să-ți pară tare rău, domnule Smith!

Ochii mi s-au mărit până la refuz când am văzut că mama lui Lucas a vorbit fără să-și întoarcă corpul sau capul câtuși de puțin. Ce tocmai s-a întâmplat?

Și dacă tot vorbim de fenomene stranii, ceva mi se întâmpla și mie pentru că inima a început să-mi bată într-un ritm alert și sute de fiori au început să-mi joace pe fiecare părticică din piele. Diferența era că eu știam de ce primesc asemenea senzații. Sau de la cine.

Nici nu era nevoie să privesc în spatele meu. Simțeam că e acolo. Simțeam că se uita fix la mine.

–Bună dimineața, micul meu monstrulet.

–Hei mama, continuă cu vocea răgușită și o sărută scurt pe obraz. Tată, îl salută aplecând ușor capul.

A privit scurt spre mine fără să scoată vreun cuvânt, apoi s-a apropiat de masă și și-a turnat o cană uriașă de cafea.

–Lucas, scumpule, oaspetele nostru spunea că nu își poate aminti nimic din ce s-a întâmplat aseară. Mă gândeam că poate vrei să ne luminezi tu?

În ciuda alintului pe care l-a folosit, vocea Mirei devenise serioasă, chiar sumbră la un moment dat, privind extrem de atentă spre fiul ei. Parcă se luptau din priviri, ceea ce mă făcea să mă simt incomod, dintr-un motiv sau altul.

–Încetează mamă, șoptește Lucas, iritat.

Încă se priveau fără să clipească și o urmă de panică mi-a traversat corpul când Lucas a început să tremure în loc.

–Am zis gata, mamă! spune apăsat și se ridică de pe scaun atât de brusc că-l dărâmă și mă face să tresar.

Pumnul său a lovit masa și a făcut că tot ce era pe ea să tremure atât de tare, încât am crezut că va ceda. Ce naiba se petrecea aici?

–Lucas, calmează-te. A fost o simplă întrebare, intervine Alexander și ridică scaunul dărâmat mai devreme.

–Și nu are niciun drept să-mi fure răspunsurile! Nu sunt obligat să-i răspund, continuă fiul său de-a dreptul indignat.

A trecut pe lângă mine cu viteză, ochii săi fiind de un albastru atât de închis încât abia m-am abținut să nu icnesc. Însă tot șocul pe care l-am avut, mi-a făcut mai mult bine decât rău pentru că toate amintirile de noaptea trecută mi-au năvălit în fața ochilor.

Felul în care am băut singură la bar, dansul lui Lucas în luminile neon ale clubului, răpirea mea din toaletă, faptul că Lucas m-a salvat...

Bara!

Bara mașinii sigur a suferit după coliziune și acum era îndoită și nimeni altcineva nu era pe stradă; înafara de el. Ceva se întâmpla aici, și nu aveam de gând să las să treacă pe lângă mine.

–Trebuie să plec!

M-am ridicat ca un vârtej și am ieșit afară. Se făcea din ce în ce mai cald dar nici urmă de soare. Era înnourat și o căldură sufocantă. Am pornit la pas spre clubul de aseară, sperând că îmi amintesc drumul bine. Am avut senzația ciudată de vreo câteva ori că cineva mă urmărește, dar probabil eram doar paranoică. Spre fericirea mea, după ce m-am rătăcit de câteva ori, am găsit clubul.

Am intrat și am fost surprinsă să văd că barmanul era încă acolo. Oare plecase de aseară sau lucra ture duble?

–Tu!

–Roko, răspunde detașat și își vede de lustruirea paharelor.

–Mă rog. Tu mi-ai dat de băut aseară. Mai știi cu cine am plecat?

–Sunt destul de sigur că ai ieșit din toaletă cu ei, spune cu un zâmbet scârbos pe chip.

Mi-a făcut semn și la câteva mese distanță erau chiar bărbații de aseară. Îmi aminteam fețele lor dubioase și înfricoșătoare ca prin ceață. I-am privit intensiv dar nu au avut nicio reacție. Ca și cum nu m-au văzut vreodată. M-am încruntat, mi-am luat inima în dinți și mi-am amintit de ce am venit de fapt aici.

–Mulțumesc, îi șoptesc barmanului pervers înainte să părăsesc clădirea.

Am ieșit din club și mi-am croit drum direct spre parcare. Am aruncat priviri peste tot dar mi-am dat seama că nu știam nici marca mașinii, nici numărul. Le-am verificat pe toate la bara din față, până a mai rămas una din colț. M-am apropiat ușor, expirând zgomotos, apoi i-am privit bara din față.

Intactă . Nu era nimic în neregulă.

Oare îmi pierd mințile?

Tristă, cu pași lenți și coada între picioare, am părăsit parcarea. Am trecut prin fața clubului și fix atunci o mașină pleca în viteză. Am văzut cum șoferul, același bărbat care m-a cărat noapte trecută, mi-a făcut cu ochiul înainte să ia curba spre strada principală. Am alergat cât de repede am putut și am privit mașina.

Mi-am dus palmele la gură să-mi astup un icnet de surprindere. Bara din față era îndoită de la mijloc, într-o formă caraghioasă.

Am rămas pe loc, uimită. Deși am venit aici foarte pornită să aflu dacă mintea mi-a jucat feste, nu mă așteptam ca asta să fie adevărat. Acum, întâmplarea mă conducea spre gânduri neexistente pentru om.

Bărbații au oprit câțiva pași mai încolo și au coborât din mașina. Abia acum realizasem că fugisem un trotuar întreg după mașina lor, ceea ce nu putea să arate bine în niciun fel.

–Te ajutăm cu ceva, păpușă? Întreabă șoferul care mă privește cu amuzament.

–Nu...eu doar...eram curioasă ce marcă este, mă grăbesc să răspund și să-mi păstrez calmul. Nu am mai văzut așa ceva.

–Nu vrei să mergi cu noi? Mai avem multe chestii interesante cu care să te uimim, spune înapoi și același zâmbet înfricoșător de seara trecută îi apare pe față.

–Eu-

Cuvintele mi s-au blocat când am observat că bărbații înaintau amenințător. Încercam să scap de situație și dădeam câte un pas înapoi până când mâna uriașă a unuia dintre ei m-a prins de încheietură.

–Să mergem. Nu avem toată ziua la dispoziție, spune și mă trage cu forță spre el.

–Ia mâna de pe ea.

Vocea aia joasă care deja îmi era cunoscută s-au auzit pe un ton amenințător. Am privit în spatele meu, unde Lucas apăruse ca din pământ la nici doi metri de mine. Mă urmărise?

–Dispari copilu' . Nu-i treaba ta.

–De fapt, ea e fix treaba mea! Răspunde Lucas detașat și simt cum anxietatea își face loc și se construiește în stomacul meu.

Cei trei bărbați au râs scurt și cât aș clipi m-au eliberat și au sărit la bătaie însă blondul s-a ferit sau le-a barat fiecare mișcare, fără să îi lovească înapoi. Eram atât de absorbită de toată acțiunea ce se petrecea exact ca în filme, încât nu am realizat că un al patrulea bărbat a coborât din mașina și m-a prins într-o strânsoare, cu ambele mâini înfășurate în jurul gâtului meu.

–Pleacă. Nu vreau să o rănesc, spune și îmi strânge gâtul în mâinile sale, ceea ce mă face să închid ochii de durere.

–Ai trei secunde să îi dai drumul, pentru că eu nu vreau să te rănesc! Spune Lucas care tocmai ce a terminat să-l pocnească pe ultimul bărbat din cei trei de mai devreme.

–Să vedem! Țipă amenințător spre blond, după care mă strânge și mai rău și deja simt aerul împuținat în plămânii mei.

–Încep numărătoarea ... trei! spune Lucas și în secunda următoare, bărbatul musculos este aruncat cu o forță invizibilă la câțiva metri de mine.

Am început să mă hiperventilez când am realizat că tipul ăla tocmai a zburat, la propriu, sub ochii mei, și nu aveam nicio explicație logică la tot ce s-a petrecut. Respirația mea era atât de rapidă încât mi se uscase gâtul iar inima îmi bătea la maxim și în adrenalina momentului, fără să mai gândesc, am fugit cât m-au ținut picioarele de la fața locului. 

Capitolul 4

Ce tocmai se întâmplase?

Inima îmi bătea nebunește și încă fugeam. Simțeam cum tălpile mi-au loc foc și nu aveam încă o destinație, dar cu siguranță încercam să mă îndepărtez de Lucas. Poate zvonurile sunt adevărate.

Poate sunt vrăjitori sau magicieni. Există trucuri de genul ăsta, foarte bine puse la punct. Poate sunt chiar profesioniști.

M-am oprit forțat când am simțit cum picioarele îmi cedează, pe o bancă aleatorie, sub ploaia măruntă. În ciuda caniculei de astăzi, cerul a fost acoperit de nori în timp ce am fost înăuntrul clubului, iar acum stătea să plouă deși încă nu puteai să respiri de căldură.

Mobilul a început să-mi vibreze în buzunar și când l-am scos, imaginea tatălui meu care zâmbea călduros, era întinsă pe tot ecranul. Am încercat să-mi liniștesc cât de cât respirația, mi-am dat cu mâinile prin păr, apoi m-am grăbit să-i răspund.

–Bună, tata.

–Diana, iubito. Ce faci? Mă întreabă fericit, mult prea aproape de cameră.

–Bine, tocmai ce alergam puțin, să mă mențin în formă, mint cât de bine pot, pentru a putea să respir rapid din cauza plămânilor înfierbântați.

–Mă bucur să aud asta. Te-am sunat să te anunț că am ajuns cu bine, și m-am instalat în noua casă.

–Tata, trebuie să știi ceva despre familia Smith, spun brusc și plină de curaj, înainte să mă răzgândesc.

–Am niște condiții de neînchipuit. Totul e perfect și abia aștept să încep mâine, continuă tatăl meu care ori nu a auzit, ori nu a băgat de seamă ce tocmai am zis.

Mi-am mărit ochii din instinct când l-am văzut pe Lucas peste stradă cum m-a fixat cu o privire dură. Oare știa ce vorbesc cu tata? Și în orice caz, când m-a ajuns așa repede? Eu nu am făcut nicio oprire și am fost sigură să iau câteva curbe semnificative că să-mi piardă urma. Cum știa că sunt fix aici?

A traversat, apropiindu-se de mine cu aceeași privire dură, și s-a oprit în fața mea cu brațele încrucișate la piept.

–Și asta e tot, încheie tata fraza din care nu auzisem nimic. Ce voiai să-mi spui de familia Smith, dragă? Întreabă și mă face să realizez că m-a auzit din prima doar că era prea încântat să-mi dea întâi raportul lui.

Ochii albaștri a lui Lucas m-au fixat în loc. Avea buzele întredeschise și mă privea atât de intens încât uitasem să și respir pentru câteva secunde.

–Diana, e totul bine?

–Totul e perfect, tăticule, dar trebuie să închid. Te iubesc, îi spun în viteza și apăs butonul roșu, fără să-mi iau privirea de pe blondul din fața mea.

Mi-am pus telefonul în buzunar, înghițind la nesfârșit nodul ce mi s-a format în gât. Mi-am șters două palme mintale, și m-am pus pe picioare, încercând să par curajoasă.

–Dacă mă atingi cu un singur deget, o să țip.

Lucas s-a încruntat puțin, însă arăta amuzat de toată situația, apoi a venit și mai aproape de mine.

–Știu totul. Sunteți magicieni profesioniști. Toate de până acum, așa se explica. Adică, toate trucurile alea de putere și, și auzul vostru, și trucul cu zborul de mai devreme și abilitățile de luptă. Ar trebui să mergeți la un concurs de talente, spun grăbită totul într-un amalgam care mă face să mă înec pe alocuri.

–Mergem acasă, șoptește Lucas relaxat ca și cum nu a auzit niciun cuvințel.

Adică eu îi spun de toate, tremur de anxietate, mă enervez și fac riduri iar el atât e capabil să spună în final?

Nici vorbă.

–Asta-i tot? Nu mă întrebi ce căutam la club? Nu încerci să negi ce tocmai am spus? Nu-mi spui de ce mă urmăreai? Țip spre el când văd că se îndepărtează.

Și-a continuat mersul lent, fără să mă bage în seamă. Parcă era un robot. Vântul îi ciufulea ușor părul și împrăștia din parfumul sau în aer, până la mine.

Parfumul lui mixat cu mirosul ploii de vara. Ce vis.

M-am enervat și mai tare, dacă asta era posibil, și am alergat că să-l ajung din urmă, apoi l-am apucat de braț, cu gândul să-l întorc cu fața spre mine, dar s-a tras atât de brusc, încât m-a speriat și am tresărit vizibil, în loc.

–Nu mă atinge, Diana.

Cuvintele au fost apăsate, iar nuanța ochilor săi s-au schimbat, pentru a nu știu câtă oară, sub privirea mea. Din nou acel albastru închis, electrizant.

Dumnezeule...îmi venea să mor după ochii ăia.

Nu știam de ce, dar când se uita la mine cu intensitate, simțeam că îmi acapara fiecare