Alegeri

De Gianina Gabriela

Nimic nu e mai frumos atunci cand prietenia inceputa in anii studentiei dainuie peste timp.
Asa s-a intamplat cu Maria si Cora care acum sunt mame si femei de afaceri.

Cora este vaduva si renunta la orice din viata ei pentru a-si creste fiul, find motivata doar de fericirea acestuia.
Clipa cand aceasta a auzit pentru prima data cuvantul “mama” reprezinta cea mai de pret amintire.
Destinul insa il scoate in calea ei pe Alex, un antreprenor de succes, care ii va schimba perspectiva, facand-o sa aiba incredere in ea ca femeie.
Alaturi de el va simti ca poate schimba orice vis in realitate, iar el va trebui sa ii inteleaga relatia cu prietenii ei care ii sunt ca o familie.

Maria este casatorita cu barbatul cu care a simtit primii fiori ai dragostei, iar acum sunt o familie implinita cu doi copii frumosi.
Numai ca viata le este tulburata de durerea pentru fiica lor care are un accident.
Durerea este cu atat mai mare pentru ca au de luat o decizie privind viitorul lor ca familie, un viitor din care fiica lor s-ar putea sa nu mai faca parte.
Aleregerea grea sta doar in puterea lor.

Deciziile luate de fiecare in parte ii pot apropria ca prieteni, ii pot intregi ca familie sau vor duce la rupturi si dureri adanci.

Fragment din text:

Inchizand in urma ei usa si descaltandu-si sandalele, intra in living luminat de televizorul aprins. Isi lasa geanta pe un fotoliu si se aseza pe canapea langa barbatul ce isi intoarse capul de la imaginile televizorului, urmarind-o de cum intrase in camera.
-Cum a fost cina? o intreba luand telecomanda, lasand sonorul pe mute.
-Interesanta. O familie frumoasa care dupa douazeci de ani impreuna vrea sa oficializeze relatia. Chiar la restaurantul unde am cinat.
-De ce nu au venit la voi? intreba referindu-se la magazin.
-Au vrut ceva mai putin formal. Oricum or sa vada catalogul si niste aranjamente.

Se ridica si, cautand in geanta, scoase telefonul. Dupa ce privi ecranul, il puse la incarcat. Se aseza din nou pe canapea. De data asta, barbatul ii facu semn sa vina langa el. Se cuibari in bratele lui si ramasera privind la imaginile ,,mute” ale televizorului, unde doi tipi se impuscau de mama focului.
-Interesant? intreba referindu-se la film.
-Ceva de actiune.
Nu era prima oara cand stateau asa. Se simtea bine si oarecum protejata in bratele lui.
-Robert doarme?
-Da. Am facut niste paste cu branza si, dupa ce am mancat, a stat cu mine la televizor, dar l-a luat somnul si s-a dus la el. Iar inainte sa intrebi, sa stii ca si-a luat pastilele.
-Ce m-as face fara tine? spuse asezandu-si capul pe umarul lui.
Lumina televizorului scalda camera in lumini si umbre jucause, intinzandu-se pe holul ce ducea la celelalte camere. Chiar daca apartamentul cu patru camere era prea mult pentru ea si baiat, nu il schimbase, fiindca de multe ori Andrei sau copiii Mariei ramaneau peste noapte.
-Iuli e de serviciu?
-Normal, nu. Ii face tura unui coleg.

• Limbă: Română
• Editor: Gianina Gabriela
• Data lansării: 29 apr. 2022
• ISBN: 9786060712541

Previzualizare carte

Gianina Gabriela

Alegeri

logo letras negru 2020 - 300 pix e pub

Copyright

Alegeri

COPYRIGHT 2021 GIANINA GABRIELA

COPYRIGHT 2021 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-254-1

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii ALEGERI, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Alegeri

Copyright

Închizând în urma ei ușa și descălțându-și sandalele, intră în living luminat de televizorul aprins. Își lăsă geanta pe un fotoliu și se așeză pe canapea lângă bărbatul ce își întoarse capul de la imaginile televizorului, urmărind-o de cum intrase în cameră.

—Cum a fost cina? o întrebă luând telecomanda, lăsând sonorul pe mute.

—Interesantă. O familie frumoasă care după douăzeci de ani împreună vrea să oficializeze relația. Chiar la restaurantul unde am cinat.

—De ce nu au venit la voi? întrebă referindu-se la magazin.

—Au vrut ceva mai puțin formal. Oricum or să vadă catalogul și niște aranjamente.

Se ridică și, căutând în geantă, scoase telefonul. După ce privi ecranul, îl puse la încărcat. Se așeză din nou pe canapea. De data asta, bărbatul îi făcu semn să vină lângă el. Se cuibări în brațele lui și rămaseră privind la imaginile „mute" ale televizorului, unde doi tipi se împușcau de mama focului.

—Interesant? întrebă referindu-se la film.

—Ceva de acțiune.

Nu era prima oară când stăteau așa. Se simțea bine și oarecum protejată în brațele lui.

—Robert doarme?

—Da. Am făcut niște paste cu brânză și, după ce am mâncat, a stat cu mine la televizor, dar l-a luat somnul și s-a dus la el. Iar înainte să întrebi, să știi că și-a luat pastilele.

—Ce m-aș face fără tine? spuse așezându-și capul pe umărul lui.

Lumina televizorului scălda camera în lumini și umbre jucăușe, întinzându-se pe holul ce ducea la celelalte camere. Chiar dacă apartamentul cu patru camere era prea mult pentru ea și băiat, nu îl schimbase, fiindcă de multe ori Andrei sau copiii Mariei rămâneau peste noapte.

—Iuli e de serviciu?

—Normal, nu. Îi face tura unui coleg.

Ce bine ar fi fost ca el să fie mai mult decât era. Oricum îl iubea și așa și nu ar fi dat prietenia lor nici pentru toți bărbații din lume.

—Cred că mă duc la culcare, spuse ridicându-se. Dacă mai stau un pic, adorm aici. Tu rămâi sau pleci? îl întrebă privind în jos la el.

—Rămân.

Așa cum stătea tolănit pe canapea, cu părul ciufulit, îmbrăcat doar în blugi și într-un tricou galben ce-i accentua pielea bronzată, era relaxat și foarte frumos.

Trei zile la sală pe săptămână și munca istovitoare de la spital, fiind asistent la urgențe, îi modelaseră trupul în unghiuri armonioase.

Se ridică și el și, trecându-și un braț pe după umerii ei și închizând televizorul, ieșiră din living. Ea, la un metru șaizeci și unu, îi ajungea până la bărbie. Era un avantaj, fiindcă se modela perfect în brațele lui.

—Intru un pic la Robert, spuse rămânând în fața camerei copilului.

El îi ură noapte bună și intră în camera din față. A ei era la capătul holului, față în față cu baia.

Deschise încet ușa și se strecură în cameră, apropiindu-se de pat. Copilul dormea cu cearceaful înfășurat în jurul mijlocului și cu tableta lângă el. O luă, punând-o pe noptieră. Lumina ce venea de la sarea în formă de lampă era suficientă pentru a lumina încăperea.

Rămase privindu-l atât de liniștit în somnul lui. Doar trupul lui micuț și inima ei de mamă știau ce durere se ascund în ele. Avea să facă tot ce îi stătea în putere să îl protejeze și, mai mult decât atât, să îl salveze.

Se aplecă și depuse un sărut ușor pe părul ciufulit, dar când se ridică, băiatul se foi și, întorcându-se spre ea, întredeschise ochii.

—Ai venit!

—Da. Am intrat doar să te văd, nu am vrut să te trezesc.

—Andrei a plecat? întrebă somnoros, așezându-se cu fața în jos.

—Nu, răspunse abia șoptit, rămânând în genunchi la marginea patului. Copilul mai mormăi ceva și adormi.

Rămase privindu-l. Viața ei din ultimii treisprezece ani fusese modelată după nevoile lui. Încercase și avea să încerce în continuare să fie o mamă bună și iubitoare. Dar mai mult de- cât atât, să fie puternică.

Se ridică, îndreptându-se spre ușă, încercând să nu facă zgomot.

Intră în camera ei cu sufletul atât de greu, încât îi venea să se urce în pat și să se îngrămădească în așternuturi, să adoarmă uitând de neajutorarea ce o purta pe umeri. Puternică, simplul cuvânt devenise mantra rostită în clipe ca acum.

Era stăpâna propriei vieți de când plecase la facultate.

Tatăl era recăsătorit și niciodată nu avusese o relație prea confortabilă cu actuala lui soție. Așa că un telefon de sărbători și de ziua lui era suficient pentru amândoi. Iar ruptura cea mai mare o suferise când ea hotărâse să fie mamă pentru Robert.

Intră la ea în cameră și își dădu jos fusta și cămașa, iar după ce le lăsă pe un scaun, își trase pe ea un halat și intră în baie. Dădu drumul la apă și începu să se demachieze. Pentru câteva secunde, rămase cu discheta în mână, privindu-se. Părul de culoarea castanelor prins în vârful capului o făcea să pară mai tânără decât cei treizeci și trei de ani. Clipi de câteva ori, dar ochii din oglindă îi întoarseră imaginea irișilor în culoarea cafelei. Imaginea începea să se estompeze, pe măsură ce baia se umplea de aburi.

Era văduvă de cinci ani, dar avea impresia că singurătatea o însoțea dintotdeauna. Avea prieteni, ba mai mult, avea o familie foarte iubitoare care ar fi făcut imposibilul pentru ea și fiul ei, chiar și bărbatul care dormea în cealaltă cameră, dar cumva tot singură se simțea.

Ar fi fost atât de liniștitor dacă ar fi așteptat-o cineva în patul mult prea mare și prea gol. Tânjea să se cuibărească lângă un trup cald și iubitor. Să împărtășească gânduri despre ziua avută și planuri pentru ziua ce urma.

Ridică mâna și șterse aburul format pe oglindă și, odată cu el, și gândurile ce duceau într-o direcție de vise neîmplinite. Iar visele cu ochii deschiși nu duceau nicăieri, ba câteodată aduceau cu ele dureri de cap.

Intră sub duș lăsându-se învăluită în apa caldă ce-i curgea în valuri cristaline pe piele. Erau seri când femeia din sufletul ei cerea dreptul la împlinire. Erau puține dățile când se lăsa răscolită și își permitea să viseze. Pentru că acum, rolul de mamă avea întâietate ca și cel de femeie de afaceri. Soție fusese cu ani în urmă, dar iubită... niciodată.

***

Casa era cufundată în întuneric, dar nu era nici o problemă, fiindcă știa fiecare obiect unde era. În dormitor, televizorul era aprins, bărbatul întins în pat dormea cu o mână pe abdomen, iar cealaltă era întinsă pe lângă el, cu telecomanda alături.

Se aplecă, luă telecomanda și, după ce dădu sonorul încet, o puse pe noptieră.

Începu să își descheie nasturii cămășii, atentă să nu facă zgomot. O scoase și o aruncă pe un scaun. Urmară același traseu și pantalonii.

—Striptease-ul dumneavoastră e apreciat, doamnă Rădulescu.

Se întoarse speriată privind la bărbatul din pat.

—Dumnezeule, m-ai speriat, îl apostrofă.

În lumina televizorului, irișii de un verde pătrunzător păreau încărcați de umbre. O mai privi câteva secunde cu un zâmbet abia perceput și, dintr-o mișcare, își aruncă picioarele peste marginea patului. Îi făcu semn să vină lângă el.

Veni în fața lui, iar el o trase între picioarele lui desfăcute. Cu mâinile pe șoldurile ei, își lăsă capul, sărutând-o pe abdomen.

—N-am vrut să te trezesc, spuse răsfirându-și degetele în părul lui tuns scurt.

—Dacă o faci atât de frumos, te rog să nu eziți niciodată, dragă nevastă. Printre cuvinte îi depunea sărutări ușoare, coborând până la linia bikinilor și cum aceștia îi stăteau în cale, își strecură degetele mari pe lângă dantelă, trăgându-i în jos pe pulpele ei goale.

—Iubire, lasă-mă să fac mai întâi un duș.

Îl apucă de păr, încercând să-l îndepărteze.

Se făcu că nu aude, continuându-și sărutările. Bikinii îi căzură în jurul gleznelor, după care sutienul urmă același traseu. Dintr-o mișcare, se ridică și, luând-o în brațe, o duse la baie.

Ea se întinse și dădu drumul la apă, iar el se dezbrăcă.

Când îl privi, începu să chicotească întinzând mâna spre partea din el ce îi atrase atenția. Îl luă în mână, mângâindu-l pe toată lungimea.

—Chiar ți-a fost dor de mine, spuse întărâtându-l și mai mult.

—Intră sub duș și-ți arăt cât de mult.

—Și cât de tare?

—Și asta.

Nu mai apucă să spună nimic, că el o și trase în cabina de duș și închise ușa, arătându-i în mai multe moduri cât de tare și de mult îi dusese dorul.

Acum stăteau în pat. Ea, cu capul pe umărul lui și cu picioarele împletite, privind ecranul televizorului ce rămăsese deschis.

—Cum a fost întâlnirea? o întrebă referindu-se la cina de la restaurant.

—A fost chiar mai bine decât mă așteptam. Îi pot numi viitori clienți. La tine cum a fost ziua? întrebă așezându-se mai bine în brațele lui.

—O nebuneală. Am primit marfă. Pe lângă comenzi, au venit și cinci practicanți. Doi dintre ei știu cu ce se mănâncă bucătăria, așa ca bază, dar ceilalți habar nu au să taie o ceapă, spuse oftând.

—De asta au venit, să învețe. Ia-i și tu încet.

—L-am pus pe unul să facă o salată și i-a trebuit o juma’ de oră. Cât de încet să-l iei?

George era bucătar la o firmă de catering care făcea livrări pentru un cămin de bătrâni. Iar cuvântul de ordine la ei era rapiditatea. Firma avea contract cu o școală de meserii și în fiecare lună avea practicanți. Era greu să coordoneze echipa pentru ca livrările să se facă la timp și să mai învețe și începători. Așa că înțelegea supărarea