Impreuna cu el

De Jodi Ellen Malpas

Jesse Ward se întoarce într-un nou roman din seria Amantul, bestseller Sunday Times și New York Times!

Când Ava își revine, coșmarul continuă. Acum, Jesse nu mai este decât un străin pentru ea.

Lui Jesse „Stăpânul" Ward îi merge bine. De fapt, perfect. Este tot fermecător, e în formă bună și încă reușește, cu o singură privire, să aprindă dorința nestăvilită în soția lui, Ava. Controlează totul, exact cum îi place.
Însă lumea perfectă a lui Jesse se destramă când Ava are un accident și ajunge în spital, cu o rană gravă la cap. Distrus și furios, Jesse are sentimentul că toată viața îi atârnă de un fir de păr, pentru că nu poate supraviețui fără dragostea soției lui. Iar când Ava își revine, nu-și poate aminti ultimii 16 ani din viață. Adică toți anii petrecuți împreună cu el.
Iar Jesse trebuie să facă orice e nevoie ca s-o ajute să-și recupereze amintirile… și să se îndrăgostească din nou nebunește de el.

„Emoția pură și vulnerabilitatea te lasă fără suflare." - RT Book Reviews

„O poveste realistă, erotică, emoțională și cât se poate de britanică, cea mai nouă din seria Amantul, care urmează să devină serial de televiziune." - Library Journal

„Jodi Ellen Malpas a răsturnat convențiile genului romance cu Jesse «Stăpânul» Ward, un erou care refuză să se supună normelor sociale. În cele din urmă, dorința lor a fost împlinită." - Library Journal

„Fanii devotați ai Avei și ai lui Jesse vor devora nerăbdători fiecare cuvânt din această carte!" - Harlequin Junkie

• Limbă: Română
• Editor: Editura Trei
• Data lansării: 21 aug. 2022
• ISBN: 9786064014382

Previzualizare carte

Capitolul 1

Ritmul picioarelor pe banda de alergare e constant și liniștitor. De pe iPhone se aude melodia „Believer" a trupei Imagine Dragons, dar e înăbușită de pulsul ce-mi zvâcnește în urechi. Bătăile inimii îmi spun că sunt în viață. Nu că ar mai trebui să alerg până nu-mi mai simt picioarele ca să ajung aici.

Măresc ritmul și încep să gâfâi, iar alergarea mi se transformă în sprint. Transpirația mi se prelinge pe pieptul gol. Mă uit la ceasul din sala de sport, privind cum limba mare se mișcă lent în jurul cadranului. Încă două minute. Păstrează ritmul încă două minute.

Totuși, când s-a scurs și timpul, aparatul începe brusc să încetinească, dar picioarele mele n-o fac. Apăs din nou butonul PLUS ca să măresc din nou ritmul, căci egoul meu nu vrea încă să renunțe. Încă un kilometru jumate. Cresc volumul și sprintez încă puțin, expirând constant pe nas și ștergându-mi apăsat sudoarea ce-mi curge pe frunte. Mă uit la ecranul benzii și observ distanța străbătută. 20 de kilometri. Gata.

Apăs butonul cu pumnul și las mașinăria să mă poarte într-o alergare ușoară. Îmi scot căștile din urechi și-mi șterg fața umedă cu tricoul.

— Te-ai mișcat mai repede ieri, nenorocit încăpățânat.

Mă opresc și mă prind de mânerele aparatului, lăsând capul încet și încercând să-mi regăsesc suflul.

— Du-te dracului! reușesc să șuier, întorcându-mă cu fața înspre unul dintre cei mai vechi prieteni ai mei.

Rânjetul lui John, care-i dezvăluie în întregime dintele de aur, mă face să-mi doresc să-i trag una și să i-l scot. El se hlizește, răgușit și bubuitor, aruncându-mi un prosop în piept.

— Tot nu te-ai împăcat cu ideea?

Cobor de pe bandă, îmi șterg pieptul ud și-i arunc prosopul îndărăt.

— Habar n-am ce tot zici acolo.

Mint. Știu exact la ce se referă nenorocitul și m-am săturat să mi se tot aducă aminte. Nu știu cum s-a întâmplat — cum a trecut timpul. Pentru că, Doamne-ajută, în weekendul ăsta împlinesc 50 de ani. Cincizeci de ani, în mama mă-sii! De câte ori mă gândesc la asta, simt cum egoul meu mai primește o lovitură.

Mă duc spre dozatorul de apă, cu John după mine.

— Ți se potrivește vârsta asta.

Îmi dau ochii peste cap și vâr un pahar sub robinet.

— Voiai ceva?

Din spate se aude un alt hohot ușor, iar eu dau apa pe gât și mă-ntorc cu fața la cretinul ăsta încrezut. Nu știu de ce se împăunează. John mai are puțin și face 60 de ani, deși n-ai spune. Încă e în formă bună, deși n-o să-i spun niciodată așa ceva.

— Noile aparate cu greutăți ajung mai târziu.

— Ești bun să te ocupi tu de ele? îl întreb, umplând din nou paharul.

— Nicio problemă.

— Mulțumesc.

Mă uit în sala de sport a clubului al cărui proprietar sunt, la acest spațiu viu, cu muzică, sudoare și inimi care bat rapid. Melodia „Daylight" a celor de la Disciples bubuie, adrenalina curge în valuri și se aud strigăte de încurajare. Se pare că, la urma urmelor, mi-a lipsit să am un club al meu. Nu sexul și atmosfera de la Conac, ci comunitatea, aspectele sociale și ideea de a conduce zi de zi o afacere. Așa că am deschis un club nou, deloc secret, dar tot destul de exclusivist. JW’s Fitness & Spa a devenit din ce în ce mai cunoscut de la deschiderea sa, cu șase ani în urmă.

— Unde e Ava?

John îmi ia paharul gol din mână și-l aruncă la coșul de gunoi, după care se-ndepărtează.

— În birou.

În birou? Zâmbesc larg, străbătând sala. Pulsul mi se accelerează din nou, doar că de data asta îl simt în pantaloni.

Grăbesc pasul, dau buzna în birou cu un plan bine pus la punct… dar mă opresc brusc când constat că Ava nu e acolo. Mă încrunt la locul gol și-mi scot telefonul din buzunar, sunând-o în timp ce mă-ndrept spre locul ei.

— Hei, răspunde ea, un pic exasperată.

Nu-ntreb de ce. În momentul ăsta, nu mă prea interesează.

— Unde ești? întreb, lăsându-mă pe scaunul ei.

— La spa.

— Ai trei secunde la dispoziție să-ți muți fundul în biroul tău, îi zic, zâmbind când o aud gemând.

— Sunt în celălalt capăt al clubului.

Ridic din umeri.

— Trei, șoptesc, întinzându-mi picioarele sub birou și lăsându-mă relaxat pe spate.

— Jesse, încerc să rezolv o neînțelegere între angajați.

— Nu-mi pasă. Doi.

— Ah, pentru numele lui Dumnezeu!

Scrâșnesc iritat din dinți.

— O să plătești pentru asta. Unu.

Îi aud zgomotul pașilor grăbiți pe scări și zâmbesc victorios.

— Tic-tac, zic lejer și îmi așez cu mâna penisul erect.

— Suntem la muncă.

Mă strâmb.

— Oriunde, oricând.

Știe asta.

— Ești foarte autoritar, Jesse Ward.

Răgușeala din vocea ei mă forțează să inspir, profund și controlat. Da, uneori tot fuge de mine, dar alteori vine fugind. Ca acum. Când știe că am chef de sex și o aștept în birou.

Îmi îndrept privirea spre ușă și simt străbătându-mă un val de energie. Haide, iubito. O aud apropiindu-se în goană pe coridor și, brusc, ușa se deschide.

Și iat-o. Superba mea soție. Nu s-a schimbat deloc din ziua în care am cunoscut-o. Sexy. Frumoasă. Combinația perfectă între eleganță și tupeu.

— Zero, iubito, murmur eu, încheind convorbirea și aruncându-mi telefonul pe birou.

Un fior bine cunoscut mi se strecoară pe șira spinării. Zâmbesc, privind-o în amănunt. Se sprijină cu mâna de cadrul ușii, mușcându-și buza, cu ochii plini de încântare. Încântare că mă vede pe mine. Soțul ei. Bărbatul pe care-l iubește.

— Ai avut o zi bună? întreabă ea.

— Acum e și mai bună, recunosc eu. Ai de gând s-o îmbunătățești și mai mult?

Privirea ei lacomă mă absoarbe. Îmi place la nebunie. Îmi place că nu-și poate stăpâni pornirea de a mă sorbi din priviri. Da, fac 50 de ani în weekendul acesta. Și ce dacă? Încă mă descurc. Dintr-odată mă simt zeul care crede ea că sunt. Zeul care știu că sunt.

— Deci? insist eu.

Știe că există un singur răspuns corect la această întrebare. Ridică din umeri, rămânând impasibilă. Ce mai pierdere de timp. Pentru amândoi.

— Nu te juca, domniță, cu mine.

— Îți plac jocurile noastre.

— Dar cel mai mult îmi place să mă-nfig până la capăt în tine.

Îmi cobor picioarele de pe birou și mă ridic.

— Irosești timp prețios. Vino-ncoace.

— Vino să mă prinzi.

Închide ușa în urma ei și o încuie, în timp ce eu vin spre ea. Privirile îi sunt din ce în ce mai aprinse, cu fiecare pas pe care-l fac. Trupul i se încordează, pregătit de atacul meu. Fiecare terminație din mine e vie și urlă după ea. O arunc peste umăr și mă-ntorc spre birou.

Ea râde și-și strecoară palmele în elasticul șortului, ca să-mi atingă fundul. Mă strânge și își înfige unghiile în carnea mea.

— Ești transpirat tot.

O întind pe birou și mă las peste ea, țintuind-o cu o mână. Cu cealaltă îi ridic rochia în timp ce ea se smucește sfidător. Dar fără rost.

— Nu te mai împotrivi, iubito, o avertizez, scoțându-i rochia și aruncând-o cât colo, după care îi vânez chiloții.

Zâmbesc la dantela ce-o ascunde ochilor mei, apoi mă las în jos și-i dau la o parte cu dinții.

— Jesse! țipă ea, mișcându-și capul dintr-o parte în alta și zbătându-se.

Râd înfundat. Jocul acesta nu își pierde farmecul niciodată.

— Cine e șeful? o-ntreb, sfâșiindu-i chiloții și scuipând dantela.

— Tu, tu, obsedat de control nenorocit!

— Ai grijă cum vorbești!

Îi dau jos cupele sutienului și-mi cobor șortul, eliberându-mi erecția furioasă.

Mă privește cu ochii încețoșați. Se ridică în capul oaselor, îmi prinde penisul și mă mângâie ucigător pe toată lungimea lui. Mă îndoi de mijloc, iar atingerea mâinii ei calde mă copleșește.

— La naiba, Ava! spun înecându-mă și-mi las mâinile pe umerii ei, cu bărbia rezemată în piept. Sunt sigur că mă ridic până la Lună și o prind când mă atingi.

Sunt convins să aș putea face orice. Sunt invincibil, indestructibil. Cu toate astea, sunt și extrem de vulnerabil.

Se lasă din nou pe spate și se arcuiește. Respiră iute și are chipul roșu și asudat. Priveliștea asta e extraordinară, iar sunetele de-a dreptul fermecate.

— Trage-mi-o, cere ea, nerăbdătoare și disperată. Te rog, trage-mi-o.

— Ai grijă cum vorbești, Ava, o avertizez eu, prinzând-o de genunchi și smucind-o în față. Am toate intențiile să ți-o trag, nevastă. Tare. Și repede.

Căldura amețitoare a vaginului ei mă atrage ca un magnet. Dorința arzătoare din mine se întețește.

— Ah, Doamne, iubito!

Mă aplec și-i sărut pe rând sfârcurile, apoi mă ridic și mă împing neiertător, gâfâind din toți rărunchii, iar ea țipă șocată. Mereu e la fel de bine ca prima oară.

Își ridică mâinile deasupra capului și se prinde de marginea biroului.

— O, Doamne!

Scrâșnesc din dinți, retrăgându-mă și atacând din nou. Cu toată pute­rea.

— Jesse!

— Îți place, domniță?

— Mai tare, cere ea, cu ochii disperați. Adu-mi aminte.

— De ce anume?

— De orice, spune ea, ridicându-și șoldurile și primindu-mă înăun­tru. Arată-mi cine e șeful.

Surâd satisfăcut văzând cum mă așteaptă să fac ce a poruncit. Dar n-o s-o fac. Nu până nu rostește cele două cuvinte magice. Mă opresc brusc și rămân neclintit, îngropat în adâncimile ei fierbinți, în așteptare.

— Spune, șoptesc, lipindu-mi pieptul de al ei și sărutându-i colțul gurii. Dă-mi ce vreau și-ți dau și eu ce vrei tu.

Se întoarce cu fața spre mine, sărutându-mă dulce pe buze.

— Te iubesc, mormăie ea. Tare mult.

Zâmbesc cu gura lipită de buzele ei și mă dau încet înapoi.

— Stai puțin, iubito.

I se încordează tot corpul, pregătindu-se. Nu mă abțin. N-o voi face niciodată. Mă arunc în ea la nesfârșit cu brutalitate, iar ea scoate mici țipete extatice. O adevărată muzică pentru auzul meu. Dar vreau să văd cât de mult mă dorește, așa că mă retrag și-mi așez palmele pe genunchii ei, împingându-i picioarele în spate și expunându-i păsărica umedă în totalitate. O văd cum zvâcnește.

— Ești tare frumoasă, șoptesc admirativ.

Intru în ea din nou, lent, lăsându-mi capul pe spate și găsindu-mi ritmul, împingând, plonjând, pulsând.

— Haide, iubito, respir eu, transpirat. Găsește-l și tu.

Țipă. Geme. Toate simțurile îmi sunt date peste cap. Sângele care-mi inundă penisul aproape că mă doboară, și o strâng tot mai tare de picioare când mă împing în ea. Semnele orgasmului ei iminent sunt toate acolo: ochii mari și strălucitori, degetele care zgârie lemnul biroului. E în extaz și, când mă uit în jos, la sânii ei uluitori, ajung și eu tot acolo. Trunchiul mi se încordează și se cutremură, iar trupul îmi e străbătut de un val de plăcere. E puternic. Al naibii de puternic. Îmi dau drumul cu toată forța, tremurând ca o frunză în timp ce Ava geme satisfăcută, cu degetele mele înfipte în genunchii ei. Doamne. Dumnezeule. Mare!

— La naiba, răsuflă ea, relaxându-se, cu capul căzut într-o parte și cu ochii închiși. Ce mama dracului, Jesse.

Îi eliberez genunchii și mă prăbușesc deasupra, asigurându-mă că am rămas înăuntrul ei și savurând atingerea vaginului ei în jurul penisului meu încă erect.

— Ai grijă, spun gemând. Cum.

O sărut pe obrazul asudat și mă las cu toată greutatea peste ea.

— Vorbești.

— Ești bun.

— Știu.

— Ești un căpos.

— Știu.

— Te iubesc.

Mă vâr în scobitura gâtului ei și oftez.

— Știu.

Mă cuprinde în brațe și mă strânge cu putere. Sunt acasă. Simt satis­facția înflorindu-mi în suflet.

— Trebuie să mă duc să iau copiii de la școală.

— Hmmm…

Nu mai am nici măcar putere să vorbesc, darămite să mă mișc. Apoi se aude o bătaie la ușă, iar eu mârâi, ridicându-mă ușor de pe birou.

— Mâine la aceeași oră?

Ea râde, se ridică și începe să se îmbrace, iar eu mă bosumflu tot mai tare cu fiecare bucată de piele pe care o acoperă încet.

— Vă dau drumul acum, strigă ea spre ușă, trăgându-și rochia peste cap.

Îmi aranjez șortul și mă așez pe canapeaua din celălalt colț al încăperii.

— Că tu ți-a dat drumul deja.

Își dă ochii peste cap când îmi vede zâmbetul larg, aranjându-și puțin părul înainte de a pune mâna pe clanță. Își pierde vremea. Obrajii îi sclipesc, toată ființa ei urlă că tocmai și-a tras-o. Deschide ușa cu o smucitură și, după umerii ei ridicați și brusc tensionați, îmi dau seama cine e acolo.

— Cherry, spune Ava plat, răsucindu-se și întorcându-se la birou.

Îmi aruncă o privire care-mi confirmă ce știam deja. Nu-i place Cherry.

Potrivit soției mele, tipa asta e moartă după mine. Nu știu de ce asta i se pare Avei ceva deosebit. Toate femeile sunt moarte după mine.

— Mă duc să-i iau pe gemeni.

Ava își ia geanta și și-o aruncă peste umăr.

— Ce s-a întâmplat?

Cherry intră și pune un dosar pe biroul Avei. Părul ei blond e prins într-un coc în vârful capului, iar cămașa albă are, după părerea mea, prea mulți nasturi deschiși. Nu mă uit intenționat. Dar pur și simplu n-ai cum să nu observi.

— Rapoartele de afiliere pe care le-ai cerut.

— Perfect. O să mă uit mâine peste ele.

Ava se duce spre ușă, aruncându-și privirea spre mine, care stau răstignit pe canapea.

— Condu-mă.

E un ordin. Zâmbesc larg. Nevastă-mea devine posesivă. Mă ridic de pe canapea, îmi iau tricoul de pe biroul Avei și-l îmbrac în drum spre ușă. Nu-mi scapă ocheada admirativă a lui Cherry înspre trunchiul meu, după cum nu-i scapă nici soției mele.

— Hai să mergem.

O prind pe Ava și o iau de-acolo înainte să-și scoată ghearele.

— Te place, mormăie ea, cuprinzându-mă de talie. Dacă nu și-ar face treaba așa de bine, și n-aș avea nevoie de ea, ar zbura.

Izbucnesc în râs.

— N-a greșit cu nimic.

— Ba da, a greșit. Se uită la tine.

O trag pe soția mea mai aproape de mine.

— Nu poți să calci în picioare angajații pentru că se uită la mine.

— Tu ce-ai face dacă vreun angajat s-ar uita așa la mine?

Arșița. Îmi curge instantaneu prin vene și nu într-un fel bun. Mârâi automat, iar ea râde, desprinzându-se de mine când ajungem la parter, lângă recepție.

— Nu prea cred, domniță.

O trag înapoi și o cuprind în brațe.

— Nu mai spune tâmpenii care mă fac s-o iau razna.

Îmi lipesc buzele de ale ei și o devorez preț de câteva clipe amețitoare.

— Ne vedem acasă.

O mușc de buză și mă retrag, zâmbind când îi observ confuzia evidentă. A uitat unde se ducea.

— Du-te să iei copiii, îi reamintesc.

Se trezește la realitate și se uită spre recepție. Nu ne bagă nimeni în seamă. Cu toții știu cum ne comportăm. Nu mai e doar normalitatea noastră, ci și a personalului. Trebuie să fie, dacă vor să-și păstreze slujbele.

Soția mea pleacă, iar eu încep să număr minutele până când mă duc acasă și-mi văd copiii.

Capitolul 2

Simt cum pacea mă împresoară în timp ce-mi conduc motocicleta Ducati pe aleea lungă a micului nostru conac. Mașina Avei e la locul ei obișnuit, cu portbagajul deschis. Mă opresc lângă Mini-ul ei, îmi scot casca și cercetez mașina împuțită. Vopseaua neagră pare prăfuită, mată și veche.

— Pe alb nu se vede praful, mormăi eu. Și cu Range Rover-ul poți căra mai multe plase cu cumpărături.

Odinioară i-am vârât pe gât cea mai mare și robustă mașină, dar, în cele din urmă, m-a convins și și-a primit înapoi mașinuța ei credincioasă.

Ava apare la ușa de la intrare, oprindu-se brusc când mă zărește lângă motocicletă. Îi fixez privirea ciocolatie și mă sprijin de șa, cu casca în poală și cu picioarele încrucișate. Păi nu-i ăsta cel mai frumos salut pe care și-l poate dori un bărbat? O admir îndelung. Tot pare proaspăt futută.

— Doamna mea, spun eu, pe un ton serios.

Își dă părul peste umăr.

— Domnul meu.

Mă trezesc foindu-mă ca să-mi ascund erecția în spatele fermoarului de la pantalonii de piele. Zâmbetul ei reținut îmi spune că știe ce activitate a trezit acolo jos și, preț de o clipă, mă gândesc cum trebuie să se simtă soția mea, la 12 ani după ce ne-am cunoscut, știind că are acest efect profund asupra mea. Nu mă pot sătura de ea.

Coboară încet treptele, privindu-mă fix până când ajunge în spatele mașinii. Se apleacă peste portbagaj, accentuând rotunjimea fundului său, și scoate o plasă de la Tesco.

— Lasă plasa jos, îi zic.

— Nu-mi mai da atâtea ordine.

Oftează și se răsucește, legănându-și fundul în timp ce urcă scările, cu punga de cumpărături atârnându-i pe degete.

— Trebuie să-ți hrănesc copiii.

— Iar eu am nevoi, domniță, strig eu, lăsându-mi casca pe motor și pornind în urmărirea ei. Ava!

O aud râzând, apoi dispare pe ușă. Când ajung la bucătărie, o găsesc stând cu plasa la picioare. Mă opresc și mă uit cum se apleacă lent, seducător, și scoate lucrurile din pungă. Rânjesc când ridică dintr-o sprânceană ghidușă și-mi arată două borcane cu unt de arahide.

— S-ar putea să te las să le lingi de pe mine.

— S-ar putea? râd eu, amuzat de sfiala ei. Ava, ești măritată cu mine de peste un deceniu. N-ai învățat încă?

— Eu sunt șefa, șoptește ea, așezând borcanele pe masă și strângând din buzele pline.

Mă trezesc foindu-mă, ca să nu-mi sară penisul din pantalonii de piele.

— Ava, nu mă mai stârni dacă nu e un moment bun să te pun pe masă și să te fut cu disperare.

Doamne, a trebuit să am grijă unde i-o trag de când s-au născut gemenii. Voința mea se duce naibii. Poate e din cauza vârstei. Alung iute acest gând, înainte de a-mi strica buna dispoziție.

— Trebuie să vorbești cu Maddie, spune din senin Ava.

Mă strâmb. Nu. Nici gând, pentru că știu despre ce vrea să vorbească fiica mea în vârstă de 11 ani.

— Nu mai reiau subiectul, Ava. Și cu asta, basta.

— Trebuie să înveți să comunici cu ea înainte să ne facă să divorțăm din cauza ei.

— Știu cum să mă port cu ea, zic eu, tușind indignat.

— Dacă o încui în camera ei, nu-nseamnă că știi să te porți cu ea.

Mă-ncrunt.

— Nu exagera.

Ava râde cu superioritate. Ar fi mai bine să se calmeze sau va primi un futai de răzbunare.

— Așa ai amenințat-o zilele trecute.

Nu-mi vine să cred că trebuie să-i explic pentru a suta oară.

— Ava, era îmbrăcată cu un șort de jeans făcut pe măsura unei păpuși Barbie. Și voia să se ducă așa la petrecerea de la școală? spun râzând. Nici nu se pune problema. Cât timp trăiesc.

Soția mea își dă ochii peste cap.

— Nu erau atât de răi.

— Are 11 ani!

— Devine domnișoară.

— Devine o mică pacoste, asta devine.

Sau una mai mare.

— Exagerezi, Jesse.

Exagerez? Nu cred că exagerez deloc.

— Ava, săptămâna trecută, când am luat-o de la școală, un pervers mic practic a salivat după ea cât a mers de la poarta școlii la mașină.

Simt cum îmi fierbe sângele în vene doar când îmi amintesc incidentul. Dacă nu m-ar fi mutat de-acolo un nenorocit de agent de cir­culație, m-aș fi dat jos din mașină și aș fi traversat strada mai rapid decât un cuc alergător. Ea rânjește la mine.

— Un pervers mic?

— Da. Are noroc că nu i-am vârât căpățâna în pantaloni ca să nu se mai holbeze la fata mea.

— Și cam câțiva ani avea micul pervers?

— Nu știu.

Nu-i dau niciun răspuns, pentru că știu exact unde vrea să ajungă.

— Eu știu, râde din nou Ava, pe jumătate amuzată, pe jumătate exasperată. Are 11 ani, Jesse. Exact ca Maddie. Îl cheamă Kyle și e în clasă cu ea. E îndrăgostit, asta-i tot.

Pufnesc și mă-ndrept spre frigider.

— E un pervers, spun ferm, provocând-o să continue discuția, în timp ce cotrobăi pe raftul de sus, căutându-mi untul de arahide.

Dar ar trebui s-o cunosc deja pe mica mea ispită sfidătoare. Iar ea îndrăznește să continue.

— Și Jacob e îndrăgostit de o fată, spune Ava relaxat.

Mă-ntorc de la frigider și o văd cum ia borcanele cu unt de arahide de pe masă și le mută în dulap. Băiatul meu e îndrăgostit? Credeam că e îndrăgostit doar de fotbal. Puștiul e înnebunit.

— Înseamnă că băiatul tău e pervers?

Mă strâmb, mă-ntorc la frigider și-mi caut în continuare mâncarea preferată.

— De ce faci asta?

— Pentru că sunt copii, și cresc, și trebuie să-i lași s-o facă. Maddie o să se ducă la petrecerea școlii, iar tu n-o să te duci s-o supraveghezi. Nu e mișto să te duci cu tata.

— Fără mine nu merge nicăieri! mă răstesc, trântind ușa frigiderului. Unde naiba e untul meu de arahide?

Îmi descopăr soția ținând în mână un borcan. Ridică din sprâncene, atotștiutoare. I-l smulg din mână fără niciun cuvânt de mulțumire și scot capacul. Îmi înfig degetul în borcan, îl plimb pe margine, apoi bag o înghițitură zdravănă în gură. Încă mă uit urât la soția mea, care acum clatină din cap, alarmată. Poate să clatine din cap cât are chef. Fiica mea nu se duce la petrecerea de la școală fără mine și cu siguranță nu se duce în pantalonii ăia scurți.

— Unde e Maddie, de fapt? o-ntreb pe Ava, nescăpând ocazia de a-i admira fundul.

Fundul ăla. Aș vrea să-l mușc.

— Își așteaptă tatăl ca să poată să se dea bine pe lângă el.

— Cum să se dea bine pe lângă mine?

— Tati!

Chiotul de încântare al lui Maddie — total fals, să fie clar — mă oprește-n loc. O, nu. Mi-a spus tati. Nu tată. Știu că urmează să se uite la mine cu ochii ăia de cățeluș bătut. Fac cel mai înțelept lucru de care sunt capabil. Las borcanul jos și ies din bucătărie fără s-o privesc în ochi. O să fiu terminat. Distrus.

— Trebuie să mă schimb, zic, ieșind valvârtej, dar o aud pe Maddie venind în urma mea.

— Tati, așteaptă!

— Am treabă, strig și o iau la goană pe scări, zărind cu coada ochiului părul castaniu care i se leagănă pe umeri. Vorbește cu mama.

— Mama a zis că trebuie să vorbesc cu tine!

Ajung în capul scărilor când simt ceva încolăcindu-mi-se de gleznă.

— Să-mi bag!

Îmi pierd echilibrul și mă-mpiedic de ultima treaptă, prăbușindu-mă pe covor.

— Tati, ai grijă cum vorbești!

— Maddie, pentru numele lui Dumnezeu!

— Păi nu mai fugi de mine și asumă-ți responsabilitățile.

— Poftim?

Mă răsucesc pe spate și mă ridic în capul oaselor. Fiica mea e întinsă peste ultimele trepte, cu mânuța înlănțuită de glezna mea și cu capul dat pe spate, ca să se uite la mine. Deja flutură din gene, obrăznicătură mică.

— Responsabilitățile?

— Da.

Îmi eliberează piciorul și se ridică. Acum îmi dau seama că e îmbrăcată cu jeanși și un pulover. Cu niște jeanși lungi și un pulover cu mânecă lungă. Ar trebui să fiu mulțumit, dar nu sunt. Pentru că asta e fiica mea agitată și e o mică nemernică atunci când își propune. Adică tot timpul. Iar acum e îmbrăcată din cap până-n picioare pentru că, așa cum a spus mama ei, vrea să se dea bine pe lângă mine. N-o să-i meargă.

Maddie oftează, scuturând din cap.

— Tată…

— Ah, deci acum sunt tată, nu-i așa?

Strânge din dinți și mă privește într-un fel pe care doar maică-sa îl poate rivaliza. De parcă ar putea să-mi taie penisul cu privirea.

— Nu-i drept! Toate prietenele mele merg și părinții lor n-au nimic împotrivă. De ce trebuie să-mi strici mereu distracția?

— Pentru că te iubesc, mormăi ridicându-mă în picioare. Pentru că știu că pe-acolo sunt niște idioți de băieți care vor doar să te sărute.

Ce mama dracului vorbesc eu aici? Faptul că fiica mea probabil i-ar smulge boașele oricărui băiat care ar încerca s-o sărute, poate mai bine decât aș face-o eu, e dincolo de ideea discuției. E treaba mea s-o pro-tejez.

— Și să mă pândească, răspunde ea, făcându-mă să dau înapoi.

— Ce vrei să spui?

Nu-mi place mutra ei arogantă. Mutra care sugerează că aș fi vinovat. Mijesc ochii, așteptând replica.

— Așa cum o pândeai tu pe mama.

Scot un geamăt scurt.

— N-o pândeam pe mama ta. O urmăream.

— Și ea a spus la fel, mai ales când urmărirea e făcută la nivelul lui Jesse Ward.

— E… nu… ea…

Pufnesc și mă duc întins în dormitorul principal. Nu mă cert cu o fetiță de 11 ani.

— Mamei tale i-a plăcut la nebunie s-o pândesc, îi arunc peste umăr.

— Ai zis c-o urmăreai.

— Tot aia.

Trântesc ușa dressingului în urma mea și-mi trag tricoul peste cap.

— Fetița asta o să mă omoare, mormăi eu, și-l arunc în coșul cu rufe de spălat.

Maddie dă buzna înăuntru, forțându-mă să mă opresc cu mâinile pe fermoarul pantalonilor de piele.

— O să mă duc la petrecere fără tine și o să mă-mbrac cu ce am chef.

— Ba nu te duci, spun, reușind să-mi stăpânesc limbajul vulgar. Și cu asta, basta.

— Ești atât de rău! strigă ea, cu obrajii înroșiți de mânie.

— Știu!

Îmi vâr mâinile pe sub talia pantalonilor de piele, gata să-i dau jos.

— Ai de gând să te cari? Pentru că vreau să mă dezbrac.

Fețișoara ei drăguță se schimonosește dezgustată.

— Bleeeah, face ea și iese în grabă, iar eu mă uit în jos, spre propriul trunchi.

Bleeeah? Ce obrăznicătură. Poate că fac eu 50 de ani în curând, dar tot arăt bine. Întrebați-o pe nevastă-mea. Și pe oricare altă femeie de pe planetă. Bleeeeah?

Îmi dau pantalonii jos și mă las la podea, unde fac 50 de flotări, printre mormăieli și înjurături. Ar fi trebuit să rămân la sală.

Îmi pun pe mine un șort curat și dau să cobor la parter, dar observ un morman de rufe curate pe pat. Fac ce-ar face orice soț grijuliu: le adun și mă-ntorc în dressing ca să le așez la locul lor. Îmi pun șosetele și boxerii în sertarele lor și rămân cu câteva perechi de chiloți ai Avei în mână. Zâmbesc mormanului de dantelă și nu mă pot abține să nu-i duc la nas, pentru a inhala mirosul de haine proaspăt spălate combinat cu aroma Avei. Mormăi și închid ochii, în timp ce plănuiesc escapada intimă de diseară. Prevăd un futai de băgat mințile în cap în viitorul nu foarte îndepărtat. O s-o fac pe soția mea să priceapă că ar fi o nesăbuință din partea noastră s-o lăsăm pe Maddie să se ducă la petrecerea de la școală fără supraveghetor.

— Tată?

Mă răsucesc și-l văd pe Jacob în prag. Chipul lui arătos e alarmat.

— Ah, hei.

Îmi iau repede chiloții de dantelă de la nas și zâmbesc stânjenit.

— Miroși chiloții mamei?

Râd ca un bou, simțind cum mi se încing obrajii. Copiii mei îmi distrug tot egoul.

— Doar verificam dacă au fost spălați, zic eu, întorcându-mă cu spatele la el și deschizând sertarul cu lenjerie al Avei.

— Uneori ești ciudat, tată, oftează Jacob în spatele meu, iar eu mă crispez, apoi mă-ncrunt când descopăr ceva într-un colț al sertarului.

Nu obiectul în sine e problema. Ci faptul că e în cu totul alt colț decât era dimineață. Mârâi la vibratorul decorat cu diamante sau Arma de Distrugere în Masă, cum îi place soției mele să-l alinte, și închid încetișor sertarul. Nu se înșală. Chiar distruge. Îmi distruge egoul nenorocit. Îl folosește fără mine? Își oferă plăcerea unei nenorocite de mașinării?

Mă-ntorc spre fiul meu, lăsându-mi amărăciunea deoparte.

— Ce s-a întâmplat, prietene? întreb, apropiindu-mă și punându-i brațul în jurul umerilor, apoi ieșim împreună din dressing.

— Sonny, unul dintre prietenii mei de la școală, m-a invitat pe Old Trafford, cu părinții lui, la un meci de-ale lui United. Joacă împotriva lui Arsenal. Pot să merg?

Zâmbesc în sinea mea, privindu-l pe Jacob, care se uită la mine cu speranță și un strop de îngrijorare. Știu la ce se gândește. Se gândește că fotbalul este pasiunea noastră și că e un lucru pe care aș prefera să nu-l facă alături de altcineva. Îl duc la antrenamente, îi văd fiecare meci, mergem pe stadion ca băieții, doar el și cu mine. Chestii bărbătești, unde nu sunt femei care să ne scoată din minți.

— Sigur că da.

— Mulțam, tată.

Mă aplec și-mi cufund fața în ciuful lui de păr blonziu. Băiatul meu. Băiatul meu frumos și relaxat.

— Hei, îi zic, dându-i drumul și apoi aducându-mi aminte de ceva. Mama a spus că ți-a căzut cineva cu tronc, adaug, ridicând din sprâncene întrebător.

Jacob dă ochii peste cap și se duce la el în dormitor.

— Nu mi-a căzut nimeni cu tronc și, și dacă-mi cădea, nu-i spuneam mamei.

Rânjesc.

— Faci pe șmecherul, eh?

Ăsta-i băiatul meu.

— Așa cum ai făcut tu cu mama?

Se răsucește și mă prinde strâmbându-mă. Apoi clatină din nou din cap.

— Mă duc să-mi lustruiesc trofeele, zice el, apoi dispare în camera lui, lăsându-mă pe palier.

Mă duc înapoi în dressing, iau vibratorul și ies. Verific iute camera lui Maddie, care stă bosumflată în pat și așa o să rămână cel puțin o oră. Verific iute și camera lui Jacob, care și-a aliniat deja trofeele și care va fi ocupat cu lustruirea lor cel puțin două ore. Mă duc jos valvârtej, ținând vibratorul Avei ca pe o sabie în fața mea.

— De câte ori trebuie să repet? întreb când intru în bucătărie. Toată plăcerea ta vine de la mine.

Mă opresc brusc când descopăr că nevastă-mea nu e singură. Ah, rahat.

— Elizabeth! chițăi eu, cu mâna încremenită în aer.

— O… Doamne… Dumnezeule, face ea, uitându-se întrebător spre Ava.

Chipul soției mele e o imagine a groazei.

— Ah… zic eu și ascund vibratorul repede la spate. Întotdeauna e o plăcere să te văd, mamă.

Elizabeth oftează și se-ntoarce spre fiica sa, sărutând-o pe obraz.

— Data viitoare când trec pe la voi o să vă dau un telefon înainte, scumpo.

— Bună idee, mormăie Ava, iar mutra ei îngrozită se transformă într-una care sugerează că am șanse.

Zâmbetul meu cretin se lățește și mai tare.

— Plec. Trebuie să-l iau pe tatăl tău de la terenul de golf.

O salut cu mâna liberă, iar ea se apropie de mine, clătinând din cap.

— Nu mai stai? o-ntreb din politețe.

După atâția ani, relația noastră încă oscilează între dragoste și ură.

— Nu te mai preface că vrei să stau.

Vibratorul de la spatele meu pare că-mi pulsează în mână, reamintindu-mi că am o treabă neterminată de lămurit cu soția mea. Dar apoi aparatul îmi e smuls din mână.

— Ce-i ăsta? întreabă Maddie, ridicând vibratorul uriaș.

Fiecare mușchi din corp îmi cedează, apoi le aud pe Ava și pe mama ei gemând. Starea mea de încremenire îi oferă lui Maddie ocazia de a-și analiza descoperirea, apăsând pe butoanele vibratorului. Acesta prinde viață în mâna ei, iar ea țipă, scăpându-l pe jos, iar aparatul începe să danseze la picioarele noastre.

— Ce-i asta? țipă ea.

— E o armă de distrugere în masă! izbucnesc eu ca un idiot, lovindu-l cu piciorul.

— Ce e o armă de distrugere în masă?

— O bombă! spun, apoi o iau pe Maddie pe un umăr și ies valvârtej din bucătărie.

— Repede, tată! Înainte să explodeze!

Naiba să mă ia, cum de ajung mereu în astfel de situații? Urc repede scările și dau buzna în camera lui Maddie, aruncând-o pe pat ca de obicei. Apoi văd cum chicotește așa cum fac fetele, dându-și la o parte părul de pe față. Ochii ei mari, rotunzi și minunați mă descoperă, iar chicoteala i se transformă în hohote isterice de râs. Se rostogolește pe pat, ținându-se cu mâinile de burtă.

Mă prăbușesc grămadă, epuizat, lângă ea și o strâng la piept.

— Vino-ncoace, domnișoară, oftez, bucurându-mă de rara ocazie de a mă drăgăli cu fetița mea.

Se potolește și mă lasă s-o strâng în brațe câteva minute, hlizindu-se din când în când. Când își recapătă suflul, se eliberează din îmbrățișarea mea și se ridică în capul oaselor, cu picioarele încrucișate și uitându-se prelung la mine.

— Tati, te rog, lasă-mă la petrecere.

Își împreunează mâinile a rugăciune și-și scoate buza de jos în afară, bosumflată. Sunt sortit pieirii. Sortit pierii sunt.

— Te las să-mi aprobi ținuta.

Ridic dintr-o sprânceană, puțin surprins de dorința ei de a negocia. Mă sprijin în coate și mă gândesc la propunerea ei, preț de câteva clipe. E rezonabilă. Ar trebui să-ncerc să-i fac pe plac, indiferent cât de mult m-ar durea. Oftez și-mi dau ochii peste cap. Fețișoara aceea îmi dă mereu deciziile peste cap.

— Te duc și te iau de-acolo. La ora 10, cel mai târziu.

Chițăie de încântare și se aruncă peste mine, trântindu-mă la loc pe pat.

— Mulțumesc, tati.

— Poți s-o lași mai moale acum cu tati, îi spun, profitând de încă o îmbrățișare. Și trebuie să răspunzi la telefon când te sun, că altfel vin la școală să văd ce faci.

— Nu poți să-mi dai pur și simplu mesaj?

— Nu.

— Bine.

Dă înapoi cu ușurință, pricepând că și-a atins limitele.

— Și ține minte, zic eu mai departe, voind să subliniez regulile. E ilegal să săruți un băiat până la 21 de ani.

— Nu e ilegal să săruți un băiat, tată, chicotește ea.

— Ba e.

— După legea adevărată sau după legea lui tata?

— După amândouă.

— Ești imposibil.

— Maddie, vrei să te duci la petrecere sau nu?

Strânge din dinți și inspiră prelung.

— E ilegal să săruți băieți până nu-mplinești 21 de ani, spune ea plat, iar eu înclin capul, invitând-o să continue. După legea adevărată, adaugă ea.

— Bravo.

O sărut pe frunte și plec, mulțumit de rezultatele muncii mele. Vedeți? Pot fi rezonabil. Nu știu de ce toată lumea se plânge mereu că sunt inflexibil. Sunt flexibil în fiecare zi din viața mea.

Jacob iese din camera lui, cu o rachetă de tenis în mână.

— Unde-i Maddie? întreabă el.

Fetița apare cu racheta ei, schimbată acum într-un șort ridicol de micuț și un tricou strâmt. Amândoi coboară scările în viteză.

— Suntem pe teren!

— Vin și eu în curând! strig eu. Imediat după ce lămuresc lucrurile cu mama voastră, adaug șoptit, apoi mă-ndrept spre scări, în speranța că Elizabeth s-a cărat, ca să pricep și eu ce s-a întâmplat cu vibratorul ăla.

Mă ciocnesc de frumoasa mea soție pe la jumătatea treptelor. Are în mână Arma de Distrugere în Masă și o mutră acuzatoare și încruntată. Vrea un concurs de încruntări? Câștig de fiecare dată.

Mă opresc, îmi răsfrâng buza și mârâi în barbă, păstrându-mi privirea fixă și supărată. Dar, naiba să mă ia, e greu când ea arată atât de spectaculos fără niciun efort. E… a mea.

Vorbesc în minte cu penisul meu, spunându-i să se poarte frumos până când răbufnesc. Dau greș, pentru că șortul meu începe să se umfle. Avei nu-i scapă asta când îmi privește zona inghinală. Ridică din sprânceană și privirile i se umplu de o dorință pe care o cunosc prea bine. N-o să se întâmple nimic din toate astea. În orice caz, nu încă.

— Explică, îi cer, arătând acuzator spre obiectul din mâna ei.

Ea se bosumflă, privind vibratorul înainte să-și ridice ochii scânteietori spre mine. Nu scapă ocazia de a se holba la pieptul meu gol. Iar penisul meu o ia din nou razna în șort. Umbra unui zâmbet îi arcuiește buzele, iar ochii îi sclipesc năzdrăvani.

Trece pe lângă mine atingându-mă ca din întâmplare, iar eu mă-ntorc și o urmez. Se oprește în ușa dormitorului nostru.

— Jesse? spune ea pe un ton coborât și răgușit, care mă înnebunește.

— Da? răspund eu, lungind cuvântul.

Strânge din buze și sărută aerul.

— Să ți-o trag.

Intră valvârtej în cameră și trântește ușa în urma ei. Ce mama naibii?

— Ava! strig eu, lovind ușa cu putere. Ai grijă cum vorbești!

Apuc clanța și mă-mping cu toată greutatea în ușă, zgâlțâind-o puțin. O aud cum râde. Ah, vrea să se joace, ha? Dau drumul la ușă și mă trag înapoi. Probabil aș putea s-o găuresc cu privirea. Inspir profund și-i dau ce știu că vrea.

— Trei… zic relaxat.

— Nu te las să intri.

— Doi.

— Du-te dracului, Jesse!

Mă enervez și bat la ușă, făcând-o din nou să chicotească. Ah, o să fie pedepsită. La greu.

— Unu!

— Să ți-o trag, Ward!

Pufnesc și mă dau îndărăt, luându-mi avânt.

— Zero, iubito! strig și mă arunc cu umărul în ușă.

Se deschide cu ușurință, eram sigur de asta. Ava s-a dat deoparte din calea mea, pregătindu-se pentru ce știa că urmează. O prind de încheietură înainte să-i treacă prin cap să fugă.

— Te-am prins.

O răsucesc și-o azvârl pe umăr, ducând-o spre pat. Aterizăm înlăn­țuiți și, câteva clipe mai târziu, ea e goală, pielea mea îi atinge pielea, iar penisul meu dansează. Îmi găsesc locul între coapsele ei și-i cuprind obra­jii, lipindu-mi nasul de al ei.

— Am două cuvinte pentru tine.

— Care-s alea?

— Futai și Răzbunare.

Îmi cufund fața în scobitura gâtului ei și o mușc, o ling și-i sug carnea.

— Ești pregătită, iubito?

Închid ochii extaziat, așteptând-o să geamă și să-și ridice ușor șoldurile.

— Vreau o operație la sâni.

Deschid ochii brusc și mă retrag într-o fracțiune de secundă de lân­-gă gâtul ei. Trebuie să-i văd fața ca să-mi dau seama dacă-și bate joc de mine sau nu. Îmi privesc șocat soția în toată splendoarea ei și conchid că nu glumește deloc. Își mușcă buza emoționată și sunt sigur că-și ține respirația. Penisul mi se blegește imediat.

— Ce mama naibii ai, Ava?

— Vreau o operație la sâni, repetă ea încet.

— Las-o baltă.

— Jesse…

— Nici gând.

Mă ridic în genunchi și privirea-mi cade automat pe țâțele ei. Țâțele pe care le ador. Țâțele care-mi oferă ore-ntregi de plăcere. Țâțe catifelate. Țâțe naturale. Țâțele mele. Mormăi în barbă la gândul că ar putea cineva să vâre un bisturiu în ele.

— Peste cadavrul meu, îi spun. Poți să-ți scoți ideea asta din cap.

Îmi urmează privirea până la sânii ei și și-i cuprinde în palme. Pentru prima oară libidoul meu rămâne pe loc repaus când o văd pe Ava atingându-se. Ce naiba e în capul ei?

— Au nevoie de o gură de apă vie, spune ea, vârându-și bărbia în piept în timp ce-i inspectează pe fiecare în parte. Se pleoștesc.

— Singurul lucru care tocmai s-a pleoștit e scula mea.

Un duș rece ar fi fost la fel de eficient.

— După cum spuneam, peste cadavrul meu. Nici atunci. O să găsesc o cale să revin la viață și să te calc în picioare. Las-o baltă, Ava. Sunt ai mei și-mi plac exact așa cum sunt.

— Chiar ești absurd, mormăie ea, iar eu mă duc râzând în baie și pornesc dușul. Și sunt țâțele mele, de fapt, nu ale tale.

Declarația asta mă face să mă-ntorc la ușă. Mă privește sfidătoare. Știe că asta e o luptă pe care n-o va câștiga, dar tot încearcă și mă enervează și mai tare.

— Cât timp am trecut de când te-am găsit? întreb.

— Doisprezece ani, răspunde ea firesc, abținându-se cu greu să nu-și dea ochii peste cap.

— Atunci discuțiile despre proprietate au expirat deja. Am lămurit acel detaliu la câteva săptămâni după ce ne-am cunoscut.

— Așa ai spus tu, zice ea, fremătând din nări. Iar anul al 13-lea s-ar putea să-ți aducă ghinion, Ward.

Mă dau puțin în spate, șocat.

— Asta ce mama dracului vrea să-nsemne?

— Înseamnă, se răstește ea, ridicându-se în capul oaselor și acoperin­du-și pieptul cu brațele, că anul cu numărul 13 ar putea fi anul în care te părăsesc.

Gem îngrozit, în ciuda faptului că-și înfige degetele în păr, jucându-se cu șuvițele rebele. Minte. Nu contează. Tot are tupeu să spună una ca