1001 De Nopti Seherezada

De Dalina Aurore Ulea

De copil, multe nu am ce va povesti, dar datorita unchiului meu, care este preot, o parte din copilarie mi-am petrecut-o langa el si pe langa biserica. Imi placea sa stau in preajma bisericii, cu Doamne-Doamne, Sfintii si Ingerii.

Am facut parte dintr-o familie frumoasa, cu un potential al cunoasterii foarte dezvoltat din toate punctele de vedere. La varsta de 14 ani, am avut prima viziune si comunicare cu Dumnezeu. Pe parcurs, am avut cateva experiente frumoase.

La varsta de 25 de ani, dupa moartea clinica, am capatat cateva haruri extrasenzoriale. Unul dintre ele era ca vedeam cele doua lumi. Dupa moartea parintilor mei, am simtit nevoia unei schimbari mari in viata mea. Nu din placere, ci din rautatea lumii in care traiam am luat aceasta hotarare.

Datorita lui Dumnezeu, am cunoscut aici un om extraordinar, care este mentionat in carte si care m-a facut sa vad cine sunt cu adevarat. Pe parcurs, am aflat ca este detinatorul Puterii Sfantului Duh, putere de la Dumnezeu data.

In aceasta carte, descriu legatura mea cu Dumnezeu, Sfintii Arhangheli si Ingeri, care mi-a schimbat complet viata, facandu-mi-o superba. Nu este o carte usoara, se poate intelege doar cu sufletul sau de sufletele care sunt trezite deja din punct de vedere spiritual.

Am venit sa va scriu ca Dumnezeu este Viu, la fel ca toate Puterile Ceresti, care nu sunt simple spirite, asa cum vor unii sa credem. Doresc sa va mai spun ca fara Iubirea pura pentru Dumnezeu, nimeni, dar absolut nimeni nu va intra in Imparatia lui Doamne-Doamne!

• Limbă: Română
• Editor: LETRAS
• Data lansării: 9 mai 2022
• ISBN: 9786060715924

Previzualizare carte

Copyright page

1001 de nopți

-Șeherezada-

COPYRIGHT 2021 Dalina Aurore Ulea

COPYRIGHT 2021 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBNeBook ePUB 9786060715924

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărții, folosiți-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte,

pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii Titlu / Subtitlu carte, un link către această carte și Editura Letras.

CUPRINS

Copyright

Dedicație

Capitolul 1

Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Capitolul 5

Capitolul 6

Capitolul 7

Capitolul 8

Capitolul 9

Capitolul 10

Capitolul 11

Capitolul 12

Capitolul 13

Capitolul 14

Capitolul 15

Capitolul 16

Capitolul 17

Capitolul 18

Capitolul 19

Capitolul 20

Capitolul 21

Capitolul 22

Capitolul 23

Capitolul 24

Capitolul 25

Capitolul 26

Capitolul 27

Capitolul 28

Capitolul 29

Capitolul 30

Capitolul 31

Capitolul 32

Capitolul 33

Capitolul 34

Capitolul 35

Capitolul 36

Capitolul 37

Capitolul 38

Capitolul 39

Capitolul 40

Capitolul 41

Capitolul 42

Capitolul 43

Capitolul 44

Capitolul 45

Capitolul 46

Capitolul 47

Capitolul 48

Capitolul 49

DEDICAȚIE

Dedic această carte celor mai frumoase persoane din viața mea, Sfintei Treimi, tuturor puterilor cerești și copiilor mei, spre fericirea, aducerea aminte și în amintirea mea. Apariția acestei lucrări ar fi fost deosebit de dificilă, poate chiar imposibilă, datorită multelor energii negative care au întârziat această lucrare. Fără viziunile care mi-au fost arătate de Dumnezeu în alegerea persoanelor, intuiției și perspicacității mele, nu ar fi fost posibilă editarea ei. Datorită Sfintei Treimi, arhanghelilor și tuturor puterilor cerești, totul a fost posibil în final.

1. În primul rând, Dumnezeului meu îi transmit dragostea, iubirea, existența mea pe acest pământ și faptul că Doamne m-a făcut să trăiesc una dintre cele mai frumoase povești ale vieții mele.

2. Arhanghelilor și tuturor puterilor cerești, la fel, le transmit dragostea și iubirea mea că m-au susținut în viață și în momentele dificile ale vieții mele.

3. Sfântului Duh îi transmit admirația mea, iubirea și respectul meu! Datorită lui, am cunoscut cu adevărat trei lucruri esențiale din Univers: judecata divină absolută, iertarea divină absolută și iubirea absolută, care nu se compară cu nimic din ce trăim noi aici.

CAPITOLUL 1

Dragi copii mici, mijlocii și mari, în special celor doi copii ai mei, am să vă scriu o poveste a unei Șeherezade din vremurile moderne de astăzi. O poveste sau mai multe povestioare adevărate din întâmplări personale ale vieții mele și nu pura ficțiune bazată pe neadevăruri. Să zicem că am avut o copilărie cât de cât frumoasă, o copilărie ca a oricărui copil,  cu bucurii, cu tristeți cu fericiri, cu supărări, copilărie normală, cu bunici și străbunici care aveau grijă de noi. Dar dintre toți, cel mai mult o iubeam pe străbunica mea, parcă era sufletul meu. Ea m-a învățat o mulțime de lucruri, ea mă ducea la biserică atunci când părinții nu aveau timp și țin minte și acum vorba ei de atunci: „Să nu uiți niciodată că ești creștin-ortodoxă!. Asta am reținut și nu am uitat nici acum, atunci copil fiind nu realizam multe, dar mare fiind, acum pot spune că înseamnă foarte multe! Unele întâmplări din viață m-au marcat profund, altele mai puțin! Au mai trecut ceva anișori și aveam un unchi la țară, unde-mi plăcea să petrec vacanțele de vară (3 luni). Acolo totul era simplu pentru mine, văzusem o altă lume față de cea cu care eram obișnuită zi de zi. La țară erau oameni care munceau de dimineața până seara, la ogor, la animale, oamenii de acolo, deși erau atât de ocupați cu munca lor, îi simțeam fericiți, o fericire mai aparte, mai strălucitoare față de ceea ce vedeam în lumea mea de acasă! Să fii simplu. Îi urmăream și îi studiam pe bieții țărani cât de simpli erau în toate, cu inimi deschise și cu Dumnezeu pe buzele lor! Nu aveau școala înaltă a bogaților, dar aveau școala vieții, care nu se învață în nici o facultate: găseam tot ce voiam, pilde, povești frumoase din bătrâni, întâmplări din viața lor, care mergeau mai departe la copiii lor, copiii copiilor lor, adică nepoți, înțelepciune și altele care în ziua de astăzi tare greu le mai găsești sau întâlnești! Au fost vremuri frumoase, iar eu îmi voi aminti cu drag de acele vremuri și le voi iubi și-i voi mulțumi lui Dumnezeu pentru că au făcut parte din viața mea la acea vreme. Acum am ce-mi aminti. Bineînțeles, în zilele noastre, nu mai este ce era odată. Acum peste tot lipsesc educația și toate cele enumerate mai sus. Lumea s-a schimbat, bineînțeles că nu în bine. Cred că întotdeauna am știut să apreciez ce este de calitate. Nimic nu este întâmplător în viață, dar și în viața mea, toate au un scop bine întemeiat, cu bune și cu rele, de la toate avem de învățat! „Omul cât trăiește învață!, mie nu mi-a fost rușine de această vorbă, dar altora poate că da, poate că nu.

Îmi aduc aminte, copil fiind, 6-7 ani, într-una din vacanțele mele la țară, menționez faptul că locuința unde locuia unchiul meu era casa parohială și era lângă biserica și cimitirul satului, o biserică micuță, față de cele de la oraș, unde m-am împrietenit foarte ușor cu dascălul de atunci. Dascălul era un băiat la liceu pe atunci, mai avea cinci frați acasă și o mămică pe care o iubea enorm și banii nu ajungeau așa cum trebuia. Învăța și își ajuta și familia în același timp. Vorbind cu el, ne-am împrietenit. Îmi aduc aminte că avea o voce frumoasă și un suflet foarte cald. Spunea că după terminarea liceului voia să dea la Teologie și așa a și făcut. A luat examenul. Dar vorbind despre religie și toate cele ce vedeam la biserică, îmi aduc aminte că eram în biserică și mă uitam la toate icoanele și picturile, ceea ce-mi place și la ora actuală să fac și să vorbesc în gând și-n suflet cu Dumnezeu! Unchiul meu terminase atunci slujba și toată lumea plecase spre casele lor, dar eu mai voiam să stau și atunci s-a deschis ușa de la altar și eu m-am uitat înăuntru. Am fost uimită să constat atunci că în altar nu era decât o masă, crucea, icoane  și Doamne-Doamne nu era. Eu știu ce a fost în capul meu atunci că l-am întrebat pe unchiul meu așa: „Dar sunteți singur?, „Dar nu-l văd pe Dumnezeu!, am zis: „Dar eu vreau să-L văd, probabil că unchiul meu nu se aștepta la un asemenea șuvoi de întrebări, știu că mi-a spus doar atât: „Dumnezeu este în toate și în toți. Este peste tot în același timp, flori, tot ce ne înconjoară, Dumnezeu este TOTUL, pentru că El a creat tot ce vezi!. Deci, am spus eu, e așa cum am crezut: „ESTE OM!".

Îmi plăcea acel colțișor de țară, așteptam să treacă anul de școală ca să pot fi din nou acolo, cu acea lume simplă, drăguță și bine intenționată, fără granițe impuse de părinți, unde mă simțeam liberă, exact ca păsările din colivie. Acolo simțeam că trăiesc cu adevărat! Așa au trecut anii, dar undeva pe la vârsta de 14 ani, tot am fost pe lângă ei, începusem să intru prin familiile lor și-mi plăcea enorm de mult. Îmi făcusem o cultură cât de cât despre religie, modul cum o învățam și care mă apropia și mai mult de cele sfinte, cer și Dumnezeu. Simțeam respect, în primul rând, marcat de dragoste și iubire față de Biserică. Era ceva aparte pentru mine. Ceva familiar simțeam, dar încă nu știam să definesc în cuvinte.

Ajunsesem să vorbesc cu icoanele și sfinții, le spuneam lor toate problemele mele, toate gândurile și faptele mele, tot ce reprezenta viața mea și-i întrebam tot timpul: e bine așa? Am supărat pe cineva? Te-am supărat cu ceva, Doamne? Apoi în acea noapte am auzit glasul lui Dumnezeu! Era atâta blândețe, căldură și atât de adânc intrase în inima mea că efectiv m-am trezit din somn de bucurie! Aveam pielea de găină! Parcă intrase un curent prin mine și toate erau zbârlite! În sfârșit, îl auzisem, dar eu voiam să-L și văd. Știu că dimineață îi spusesem unchiului meu visul de noapte! Atunci el mi-a spus: „Nu toți oamenii aud asta!. „Numai cei curați cu inima!. Eu puneam veșnica întrebare care mă rodea: „De ce nu îl văd pe Doamne-Doamne?. Unchiul mi-a zis așa: „Dacă ai să mergi drept în viață, cu gânduri bune, fapte și-ți păstrezi sufletul curat, poate că într-o zi, așa cum l-ai auzit, îl și poți vedea! Numai Dumnezeu hotărăște asta, nu tu!. Îmi erau dragi unchiul și mătușa mea, verișorii, și-i iubeam pentru simplitatea lor! Crescusem mai mare și parcă vedeam două lumi diferite. Aceea a bogaților și aceea a săracilor! Vedeam ce fac bogățiile din oameni și vedeam ce fac sărăciile din oameni, vedeam că bogații, deși aveau averi, erau tot mai egoiști, săracii se aveau doar pe ei și Dumnezeu! Asta am iubit și voi continua să iubesc pentru că, deși am trăit printre bogați, sufletul meu mergea spre cei săraci, pentru că ei au cel mai frumos suflet datorită lipsurilor!

La bogați vedeam doar să ai cea mai înaltă clasă în educație, cum să te comporți în societate, strânsul cât mai mult a averilor, care parcă nu se mai terminau, fiecare era ocupat să aibă mai mult ca altul, în fine, o mulțime de lucruri, dar esențialul lor lipsea: dragostea. Eram de acord doar cu educația și modul de a te comporta în societate, ceea ce în ziua de astăzi își spune cuvântul.

Se pare că lecția mea în viață era să observ de toate. Bogați-săraci, buni-răi, vedeam iubire-ură, asta înțelegeam atunci, trebuia să învăț școala vieții, care nu se preda nicăieri. O școală ce dura, dar mi-a prins bine.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că așa cum a fost viața mea, a fost bună! Am avut ce învăța de la bogați și am avut ce învăța de la săraci! Curând mi-am făcut o viață a mea din cele două culturi, nu a fost ușor, dar nici nu-mi închipuisem că voi fi invidiată și urâtă pentru asta! Cineva le spusese alor mei odată: „Copiii tăi parcă vin din altă lume!". Așa de bine eram educați, cultivați în toate domeniile, manierați, respectuoși, dar mie îmi lipsea ceva, adevărata dragoste!

 * * *

Anii au mai trecut și au început anii de liceu. Nu am mai avut timp de vacanțele de vară, dar erau vacanțele de iarnă, 3 săptămâni, îmi aduc aminte și acum, pentru mine era timpul scurt, dar eram bucuroasă că eram acolo, cu ei, cu tot satul. Poate că și datorită unchiului meu, care era preot, am văzut doar partea bună a lucrurilor. Cu cât am crescut și în minte, cu atât veneau tone de idei și gânduri. De acum eram ca și a lor, de-abia mă așteptau, împărtășeam din viața mea celor care nu prea vedeau orașul decât rar, ei îmi povesteau de-ale lor. Le înghițeam poveștile cum bem apă din pahar când ne este sete! Ador poveștile bătrânilor în general, chiar îi rugam să-mi mai povestească, dacă nu mai aveau ce îmi inventau, numai să mă vadă fericită. Poate că din cauză că aveam bunici și străbunică buni povestitori de întâmplări adevărate.

Apoi am împlinit 18 ani și eram în clasa a XII-a, când străbunica mea a murit! Atunci parcă se prăbușise sufletul meu și viața toată. Mai avusesem morți în familie, eram mai mică și impactul nu a fost așa mare cum a fost acesta! Nu descriu această parte, dar știu că mi-am revenit foarte greu, a durat ani! Avea 88 de ani și era foarte frumoasă la acea vârstă. Nu numai fizic, ci și sufletește. Cred că bunicii au rolul lor în familie. Eu vedeam frumusețea sufletului și înțelepciunea rară la un om. Așa cum mă învățase ea: „Să iubești doar acel om care știe să îmbătrânească frumos!". Atunci nu înțelesesem vorbele ei decât după mulți ani de la moartea ei. A trebuit singură să descopăr ce au însemnat cuvintele ei. Ea nu se referise la fizicul unui om, ci la sufletul lui! Atât cât am plâns și m-am rugat lui Dumnezeu să nu mi-o ia, așa cum era ea în comă, a ridicat o mână, m-a mângâiat pe cap și apoi a oftat! Am stat lângă ea o săptămână, în care nu am închis niciun ochi. Somnul nu se lipise deloc. Apoi, țin minte și acum, venisem de la școală, am stat lângă ea și am adormit subit. În acel timp, ea a plecat din viața mea, dar m-am simțit atât de odihnită, calmă și cu multă pace în sufletul meu, de nu puteam să-mi cred ochilor! L-am simțit pe Dumnezeu atunci pentru a doua oară. Atunci am simțit cum lucrează Doamne-Doamne!

În a 40-a zi m-am dus ca de obicei la școală, aveam un coleg de clasă tare bun. Eram ca frații, venea și mă lua de acasă să mergem împreună la școală. Distanța până la liceu era de 4 km și aveam de ales: să mergem cu autobuzul sau să mergem pe jos. Bani nu aveam de bilet decât două monede de 5 lei pe care le aveam eu și colegul meu nu avea nimic. Eram și noi la fel ca toți liceenii. Am riscat pentru că eram în criză de timp, mai ales că era și pomana la mijloc din ziua aceea și ce ne-am spus: „Dacă ne prinde controlorul fără bilet, drumul era la amendă și poliție, dacă avem noroc să nu ne prindă, suntem fericiți și am scăpat basma curată și banii îi păstram pentru altceva". La mine, banii erau o raritate, uneori, cum era pe vremea aceea, vindeam sticle, voi vă mai amintiți?

Generația nouă nu știe despre ce vorbesc, dar generația veche, da.

Ne-am urcat în autobuz. Toate bune și frumoase, dar când mai aveam o stație până la destinație, hop ne prinde și controloarea!

După chip, nu avea o figură bună! Am dus munci de lămurire, am vorbit frumos, deși ea era pornită pe harță, mai ales că nu era la prima întâmplare de acest gen, femeia văzuse multe în meseria ei și nu o condamnaserăm, mai ales că noi eram infractorii! Ne-a iertat, cu promisiunea că nu vom mai face niciodată! Am coborât din autobuz și nu fac doi pași și mă întâlnesc cu un domn între două vârste! Nu știu ce mi-a atras atenția imperceptibil.

Era îmbrăcat curat, elegant, pantalon gri și cămașă albă, frumos la față, avea un chip angelic și s-a uitat adânc în ochii mei, și atunci am realizat că în ochii colegului meu nu se uită și mi-a spus așa:

„Domnișoară, eu sunt de la azilul de bătrâni, puțin mai sus de stradă și stația de autobuz. Te rog din suflet dacă ai un ban să-mi pot cumpăra și eu un suc, că tare îmi este sete!".

Eu ce am făcut, dacă tot am mințit controloarea că nu am bani, deși mă controlase în poșetă, dar nu-i găsise, imediat am căutat în poșetă, am scos cele două monede și i-am spus așa:

„Vă rog frumos, domnule, cu cea mai mare plăcere. Nu vă dau un ban, ci doi. Unul pentru dvs. și unul pentru sufletul străbunicii mele!. Dar știu că privirea acelui bărbat, când ne-am uitat în ochi, era atât de adâncă, încât mi-a rămas și acum în suflet! Mi-a mulțumit cu aceeași privire și căldură sufletească, după care ne-am despărțit! Am simțit acea privire mult timp. În momentul când nu am mai simțit-o, am vrut să mă întorc cu privirea, dar parcă îmi ziceam că nu am să-l mai văd! Atunci nu realizasem prea mult, din cauză că gândurile mele erau la străbunica mea, dar știu că în seara aceea am visat-o. Mă mângâia pe cap cu mâna, aceeași mângâiere pe care o știam când a fost în comă, și mi-a spus așa: „Pe tine o să te ajute Dumnezeu!. Atunci am știut că a primit pomana. Atunci am știut că nu pentru biletul de autobuz au fost destinate cele două monede. A fost destinat pentru Dumnezeu. Cea mai mare pomană a fost aceea și parcă semănam într-un fel cu Maria Magdalena, cea din Biblie. Adevărata pomană aceea a fost. Și așa a și fost! Mult timp după aceea, nemaiavând cui să spun cele ce se mai întâmplau și neavând cine să mă înțeleagă, i le spuneam lui Doamne-Doamne. Știam că mă aude și așa a devenit prietenul meu în toate! Colegul meu a fost și el marcat atunci, că tot timpul spunea: „Măi, de câte ori sunt cu tine, de atunci parcă Dumnezeu mi-a pus mâinile în cap. Oricum, de atunci eram și mai de nedespărțit. Era mirat cum de știam ce vrea să spună, tot timpul îi spuneam că știu ce gândește și ce vrea să scoată pe gură! Era uimit! Se legase o prietenie plăcută între noi, deși aveam un frate, pe acesta îl simțeam mai frate decât fratele meu! El s-a îndrăgostit de mine pe parcurs, dar eu i-am spus așa: „Ce preferi: o legătură amoroasă care se sfârșește cât ai clipi sau o prietenie pentru toată viața?. Știu că el a fost dezamăgit de mine o perioadă lungă. I-am lăsat timp de gândire și împăcarea sufletului lui, deși știam că asta o să dureze mult, dar până la urmă a ales cea de-a doua cale, care a fost cea benefică! Știam că-l durea sufletul. Atunci am aflat că dragostea doare, dacă nu este împărtășită. Viața ne-a despărțit după anii liceului.

Ocazional, ne scriam când mai era prin armată. Relația noastră începuse să se răcească. S-a căsătorit și nu am mai ținut legătura, dar l-am descoperit acum cinci ani întâmplător, în autobuz. Cred că destinele noastre și revederile au fost în autobuze.

Am reluat cât de cât legătura, depănând amintiri, și i-am reamintit și incidentul cu acel domn, dar el nu-l mai ținea minte! Sunt sigură că a fost însăși Providența! Însuși Dumnezeu!

 * * *

Apoi s-a căsătorit fratele meu, împotriva familiei. Toată familia mea a fost distrusă. A fost o căsătorie oarbă. Imediat după căsătorie, au intervenit o mulțime de necazuri și probleme pe care nu le vedeam firești, normale. Principiul în această familie mare era așa: „Dezbină și stăpânește!". Noua familie a fratelui meu a separat totul, mamă, tată, soră și întreaga familie, parcă forțat! Totul, numai pentru fratele meu! Nu a contat ce s-a călcat în picioare. Fratele își vându-se sufletul! Dar familia ei nici pe mine nu m-a mai lăsat să stau pe lângă el. Vedea în mine un dușman, un pericol. I se băgaseră în cap o mulțime de lucruri urâte, iar cu timpul nu ne-am mai văzut.

La un an venise și căsătoria mea, care a fost la fel de oarbă, nu a durat decât un an. Știam că se va întâmpla ceva urât, dar nu-mi dădeam seama ce. În urma acestei căsătorii, am suferit o moarte clinică. Aveam doar 24 de ani și am suferit una dintre cele mai urâte morți! Cineva îmi făcuse un mare rău! Eram atât de nevinovată! Căsătoria s-a făcut la biserica greacă, cu doi preoți și naș de cununie tot un preot! În ziua întâmplării, se împliniseră 10 ani de când murise bunica și am visat-o. După ce i-am povestit mamei mele visul, îmi spune că a visat la fel ca mine. Premoniție? Mă rugase să nu plec de acasă și nu am ascultat-o. Mi-a părut tare rău. Bunica îmi prevestea mai mult întâmplările urâte! Ajungând la o prietenă de familie, care era mai în vârstă, simțeam ceva rău, apăsător, îi cerusem să mă duc la baie, de unde am revenit, dar răul persista. Îmi mirosea a lumânare, puternic, deși femeia nu a folosit așa ceva în casă. Am simțit cum mă ia de la picioare un șarpe, care se încolăcea și mă strângea, până ajunsese în dreptul stomacului, de acolo transformându-se în cu totul altceva, un animal cu patru picioare care a mers tiptil până în dreptul inimii. Apoi mi-a strâns inima așa cum ai stoarce un burete de apă! Toate simțurile îmi erau paralizate. Mă așezasem pe jos și o rugam pe prietenă să-mi adune mâinile, să le unească, dar nici nu o simțeam, nici nu putea să facă nimic. Eram țeapănă. Eram atât de conștientă de aceste lucruri, eram ca o piatră, nu se mai mișcau decât ochii și ruga că nu voiam să mor! A chemat-o imediat pe mama, dar rugăciunile nu au prea avut efect. Apoi l-a chemat pe tata, îmi aduc aminte când l-am simțit că a venit, atunci s-a strâmbat totul, simțeam asta și auzeam asta și de la ei, după care nu am mai știut de mine! Atât îmi amintesc: după ce DUMNEZEU mi-a pus în gură o picătură sau un strop de viață, sau sufletul înapoi, mi-am revenit, ca și cum nu se întâmplase nimic! Da, Dumnezeu a fost cel care m-a readus la viață. El a stat deasupra chipului meu, s-a uitat în ochii mei și mi-a pus o lacrimă albă în gură, aducându-mă la viață. Sufletul a venit din nou acasă. După aceea, la insistențele mele multe, l-am rugat pe tata să-mi spună cum procedase. Am fost tămâiată și spălată în agheasmă. Miruită și părinții mei total schimbați. Femeii care mi-a făcut farmece i-a fost rău o săptămână după aceea. În drumul spre casă, ne-am întâlnit cu fratele meu, era cu soția lui. Zâmbete prefabricate, dar nu-și luau ochii de la mine!

Îi povestisem nașului meu incidentul, el fiind preot, și nașa, care era doctoriță, a hotărât că făcusem o „cădere de calciu" și m-a trimis la doctor, când eu aveam nevoie de ajutorul lui de preot. Nu a crezut nimic din ceea ce se întâmplase cu mine. Am rămas mult timp cu un gust amar pentru ei! După multe luni, începusem să văd altfel lucrurile. Să am anumite calități extrasenzoriale, să simt și să văd o mulțime de lucruri. La câteva luni, l-am văzut pe Dumnezeu în vis! Pentru prima dată L-am văzut. Era un loc frumos, superb și El stătea pe un scaun, tron, cu chipul spre mine. Îmbrăcămintea Lui era numai din stele, diferite culori și strălucitoare. Un păr foarte lung și de culoarea aurului, superb de frumos avea și purta un toiag în mâna stângă cu un sceptru la capăt. Nu am vorbit, doar ne-am privit mult timp, o privire ca a acelui domn, o privire captivantă și adâncă! Senzația care ți-o transmite Doamne este de calm, pace, mulțumire și fericire! Tot ce nu aveam eu în acele momente și probabil de câteva luni bune încoace! Mă simțeam minunat cu El!

Apoi am observat că la un interval de timp când lucrurile nu erau în ordine în jurul meu, datorită împrejurărilor, îmi apărea Doamne în vis. Un alt vis foarte interesant a mai fost așa:

Mergeam pe o stradă, în jur erau multe case și mergând eu așa și uitându-mă în jur, îmi arunc privirea și pe jos. Și-mi văd ochii cum se fac mici gropițe în asfalt. Oprindu-mă să văd ce se întâmplă, văd că ieșeau la suprafață niște «bani», dar uitându-mă mai atent, nu erau bani, bani! Era icoana în formă de ban a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe! Mergând din nou, alte gropițe și alte icoane din ce în ce mai mari ca mărime! Le-am adunat pe toate la pieptul meu cu drag. Începuseră să iasă oamenii pe la case, dădeau năvală peste mine și să-mi fure din mâini acele icoane, dar eu le-am apărat de lăcomia lor! Atunci am strigat tare: „De ce vreți să furați ce este al lui Dumnezeu?". Și imediat ei au rămas paralizați în fel de fel de poziții care mai de care mai ciudate, împietriți. Atunci am spus așa: Doamne, te rog, vino și ia-le, că acestea sunt ale Tale! Atunci din cer s-a făcut un vârtej plin din stele strălucitoare, din diferite culori, și m-a împrejmuit, m-a îmbrățișat plăcut și era de-o forță copleșitoare. Atunci i le-am dat lui Doamne! Am fost foarte mulțumită și liniștită! După vis, la sculare, m-am simțit minunat!

Viața mea și a visurilor mele se orienta în jurul celor religioase. Dar nu aș putea să știu de ce toate au legătură cu Doamne.

În fiecare an de la moartea mea clinică, mai exact în noaptea de Sânziene, fix la 12 noaptea, eu muream în somn. Deși candela se aprindea foarte des în casă, în acea noapte era stinsă! Starea mea era ca după un „coșmar eram debusolată și în final m-am dus și am aprins candela, am spus Tatăl Nostru și apoi m-am liniștit! Acest incident nu a fost trecut cu vederea. Tatăl meu a văzut asta, nu știu cum de era treaz la acea oră și m-a întrebat ce s-a întâmplat! I-am spus. Îl vedeam tare trist, dar tot eu eram aceea care-l consolam și-i spuneam că va fi bine! În al doilea an, în schimb, uitasem iar că erau Sânzienele și-n acea noapte pățisem la fel! În al treilea an, nu m-am mai culcat în acea noapte! Am făcut noapte albă! Apoi am citit ce se întâmplă în noaptea de Sânziene! O mulțime, dragii mei! Și asta nu m-a bucurat deloc! În sfârșit, am scăpat de aceasta cu greu, dar am scăpat! Eram băgată cu icoana în ritualuri de „magie albă, chipurile.

Cineva acolo Sus mă iubește și mă iubește enorm! Tot timpul, aveam piedici în a aduce preoții acasă să fac Sfântul Maslu! Ba nu era casa văruită, ba nu erau toate la locul lor. Fel de fel, dacă nu era una, era alta și tot așa au trecut ceva ani, ani grei și apăsători sufletește!

Viața a fost așa cum a fost. Nimic în viață nu este ușor și nici întâmplător, doar că cu timpul m-am întărit încet, încet, pentru că lucrurile continuau să fie mai mult urâte decât frumoase! Vedeam viața așa cum era ea. Am fost dată afară din serviciu pentru că sesizasem anumite „furturi care s-au făcut la nivel mare, la nivel de director, contabil, și cum pe atunci lucram la o întreprindere de construcții și cum era și un oficiu de calcul, vedeam cum apăreau și dispăreau anumite facturi, de care am fost acuzată eu că le duceam aiurea din capul meu. Dar nu era așa! Pe atunci, tatăl meu era șeful acestui serviciu. Și cum era firesc, ne povesteam întâmplările petrecute la serviciu, printre care și această problemă apărută! A făcut „sesizarea la nivel de director, dar neștiind că tocmai acela și contabilul erau „mânjiți! Și vai, cât a fost el în concediu, pe la spatele lui l-au „lucrat. Prima lovitură a fost desfacerea contractului meu de muncă! De supărare, tata s-a îmbolnăvit de inimă. Când a trebuit să-i dau știrea că nu mă mai duc la serviciu, făcuse două infarcte în mai puțin de 24 de ore! M-am simțit vinovată pentru ce a pățit. Era așa de complicat totul atunci. A urmat internarea lui în spital, unde nu se știa dacă va supraviețui. La monitor, inima lui încetase să mai bată, dar el mai vorbea încă. Medicii erau uimiți! Eu acasă plângeam și mă rugam la Doamne-Doamne să nu-l lase să moară. Am ajuns într-un prag al sufletului de durere greu de explicat. Nu știu cum am adormit, dar în acea noapte i-am visat îngerul. Un înger superb.

Îngerul cu doi copii îmi apare în vis, mergând și plutind pe o roată de tractor, apoi s-a oprit în fața mea și a plecat mai departe bucuros și atunci știam că va supraviețui!

Și așa a fost! Și, dragi copii, puterea inimii, a iubirii din acel moment și rugăciunile pentru cineva drag fac într-adevăr minuni! Eu îmi știam puterea inimii și vreau să vă spun că este mare! Rugăciunile mele de mic copil au fost așa cum știam de la bunici, „Îngerașul și „Doamne-Doamne Ceresc Tatăl, cât despre rugăciunea „Tatăl Nostru", nu reușeam deloc s-o învăț pe de rost. De ce? Nu știu să vă explic! Eu doar o citeam, dar nu reușeam deloc s-o învăț! Mult mai târziu, când am spus-o cu Doamne-Doamne în vis, am reușit s-o spun a doua zi ca și cum o știam de-o viață întreagă!

De la acel incident, tatăl meu a mai trăit 15 ani.

Cu câteva luni înainte de a muri tata, l-am visat pe Iisus:

Cerul era la răsărit și o multitudine de culori ale curcubeului îmbinate armonios. Luna era doar un sfert, iar din Lună a ieșit o mână cu o cruce mare și albă spre mine. Împărțirea casei și toți ai casei era cam așa: fratele și mama într-o cameră, unde fratele a tras jaluzelele, și eu în cealaltă cameră cu tata, copilul și soțul. Peste blocuri veneau valuri mari de apă, în același timp, Iisus a făcut semnul crucii peste mine. Apele le vedeam la picioare, dar nu mă atingeau!

A fost atât de frumos! Atunci nu l-am văzut pe Iisus la față, dar știam că este El. Inima mea o simte! Părinții mei erau bolnavi. Mai întâi a murit tata și, cum se întâmplă la înmormântări, vin fel de fel de oameni, buni, răi, indiferenți, rude, colegi mulți de serviciu au fost. În a treia zi, în timpul slujbei, am văzut sufletul tatei ridicându-se și apoi am văzut cum a zâmbit. Se luminase la față! Era fericit! Și soțul văzuse zâmbetul, dar sufletul nu l-a văzut! Chiar i-am spus soțului că tata nu e mort și bineînțeles a venit cuvântul următor: „Ești nebună, nevastă. Nu mai vorbi prostii!". Unchiul meu, care era preot, mă crezuse și a văzut și el zâmbetul.

La un an după moartea tatei am reușit, în sfârșit, să fac Sfântul Maslu! Am să-i port în sufletul meu pe acei preoți deosebiți care au crezut în mine! În sfârșit, vorbele mele nu au mai fost în vânt! Până și câinele meu a stat la rugăciune sub sutana unui preot! După slujbă s-a auzit în partea de răsărit un pocnet atât de tare, încât am crezut că s-a spart un geam. Toți am stat liniștiți și nu ne-am tulburat deloc. În inima mea erau doar iubire și mulțumire. Numai la visul cu Iisus mă gândeam și cum ne-a binecuvântat Doamne-Doamne. Am simțit după aceea o mare ușurare. S-a simțit efectul chiar a doua zi, eu cel puțin nu am să uit: era fix 5 dimineața, când am simțit că mi se adună oasele la loc, apoi am auzit vocea lui Dumnezeu. Am spus împreună Tatăl Nostru și rugăciunea am spus-o după El, fiecare propoziție, fiecare vibrație a cuvântului, după care mi-a spus: „De aici încolo nimic nu ți se va mai întâmpla!". A FOST UN LEGĂMÂNT ÎNTRE MINE ȘI EL! Apoi m-a condus în balcon, îi simțeam forța copleșitoare. Soarele abia răsărea și vedeam culori superbe. Am îngenuncheat cu mâinile împreunate și i-am mulțumit! E o dragoste aparte, cum numai Dumnezeu ți-o poate da!

Eram așa de fericită! Ah, dar nu a durat mult, 2-3 săptămâni, când, într-o seară înainte de culcare, îmi văd ochii o arătare neplăcută! Atunci am văzut pentru prima dată urâtul în toată splendoarea lui! A vrut să mă amăgească, dar nu i-a reușit! Apoi a luat direcția mamei, mergând tiptil și râzând! Am făcut semnul crucii peste mine și față și apoi am adormit subit! Lucrurile pentru mama nu au mers tocmai bine, când un om nu vrea să se salveze din anumite lucruri, apoi nici nu vrea! Nu există NU POT, dar există nu vreau! Două lucruri total separate! Îi spusesem să nu zică nimănui că am făcut Sfântul Maslu, mai ales unei vecine. Dar asta este.

La moartea mamei, aici se adunaseră chiar mulți dușmani, mai mult din partea fratelui meu. Foarte mulți țigani veniseră din familia ei, dacă nu chiar toată. Am uitat să precizez că fratele se căsătorise cu o țigancă. Atât mai rămăsese din familia mea. În a treia zi, când lumea era puzderie, înainte de a începe slujba, am simțit cum se coboară de sus din cer o MANTA, care m-a îmbrăcat acoperindu-mi și fața.

Atunci am simțit o imensă fericire! Doamne-Doamne e cu mine! Sufletul mamei, nu l-am mai văzut! Dar am știut de ce.

La un an după moartea mamei, am simțit nevoia să fac una dintre cele mai mari schimbări din viața mea. Să plec din locul meu de baștină și să termin cu trecutul, cum s-ar spune: discuții, răutăți, invidii și altele.

Aici fac o mică paranteză, am uitat să specific că în a 40-a zi am visat-o pe mama că-mi dorește moartea! Sufletul meu a fost tare trist, o perioadă. Știam că nu am fost un copil dorit la acea vreme, pentru că părinții mei, ca în mai toate cuplurile, nu erau într-o relație tocmai grozavă! Iar cum un copil pe vremea aceea trebuia să se nască într-o familie, mă rog, așa erau datinile, vă închipuiți că eu am fost „oaia" cea neagră a familiei. Dar Dumnezeu a vrut să mă nasc, împotriva voinței lor! Și acum la ora actuală sunt subiectul cel mai fierbinte de discutat.

Dar chiar că nici nu îmi mai pasă. Niciodată nu voi fi iubită, orice aș face! Dar nici asta nu mai contează! Am iertat tot! Am uitat tot! Scriu acum aceste lucruri ca să vă faceți o idee despre mine, anii copilăriei! Nu am nevoie de milă, pentru că aceste lucruri m-au apropiat foarte mult de Dumnezeu! Spun cu toată inima și din toate fibrele ființei mele că eu mai mult pe Dumnezeu l-am iubit decât pe mama și pe tata și toate neamurile mele la un loc!

I-am cinstit, i-am respectat foarte mult, i-am iubit, le mulțumesc și acum pentru toate, pentru creștere, pentru educație, a fost una dintre cele mai înalte educații pe care o poate primi un copil, dar iubirea mea este mult mai mare pentru Dumnezeu! Nimic nu se compară cu această iubire!

Acum să trecem în prezent. După cum vă spuneam mai sus, am făcut schimbarea vieții mele. Am plecat din țara mea! Nu mai vedeam rostul șederii mele acolo în România, nimic în jurul meu nu mai era în ordine! Am venit undeva într-un loc unde există multă liniște și verdeață, aer curat, față de orașul unde locuiam: poluat și mult praf. Aici este multă verdeață, sunt case și nu blocuri, locul este îngrijit, benefic sufletului meu! Cât mi-am dorit o casă! Locuiesc undeva la țară, să zicem, așa cum îmi doream. Numai că nu este casa mea personală. Este o casă cu chirie. Asta este. Drumurile aici sunt prin păduri cu mulți brazi, aer curat, așa cum sunt în zona munților. Plin de căprioare, iepuri, veverițe, ceea ce la mine acasă au dispărut de mult și-mi pare enorm de rău că țara noastră, care este de o bogăție aparte din toate punctele de vedere, a ajuns ce-a ajuns! Dar eu nu fac politică! Aici a trebuit să înscriu copilul la școală, normal, pentru că trebuie să-și continue studiile. Aici ni s-a spus că e o întreagă nație din toate țările adunate, dar și că avem și un copil român și că are cu cine conversa. Ei, noi am fost foarte bucuroși de o asemenea veste, acum urma și să vedem. A început școala, cum toată lumea vorbea limba țării, la început nu ne-am dat seama unde e și „românul nostru", dar până la urmă ne-am cunoscut! Bucuroși, mai ales eu și copilul, că nu suntem singuri într-o țară străină, am început să ne cunoaștem. Ei aveau o rezervă față de noi, eu aveam un suflet bucuros și deschis! Am început să ne facem vizite, să ne cunoaștem familiile, așa cum suntem noi, românii! Ea fiind profesoară la o școală privată, aveau și cazarea tot acolo. Noi locuiam într-o casă cu mai multe familii, tot așa, diferite nații. Ei spuneau că vor să se mute la o casă, dar că nu găsesc! Într-o zi, chiar în casa unde locuiesc s-a eliberat un apartament și le-am spus că dacă vin și-l văd, și le place, ar putea să stea acolo. Am zis că fiind aproape unii de alții, într-o zi poate ne și ajutăm sau cine știe cum avem nevoie unii de alții! E un ajutor! Zis și făcut. Toate au fost bune și frumoase, s-au mutat, ne-am cunoscut și mai bine. Eram veseli. Am început să vorbim de noi, de trecut, prin ce am trecut și prin ce nu am trecut.

Toți avem poveștile noastre. La scurt timp, să zicem că am avut un vis. O visasem pe mama. Era 2.30 noaptea. Mama mă împingea cu o forță foarte mare din spate să mă dea jos din pat. Acest lucru m-a trezit din somn și nu mare mi-a fost mirarea să o văd pe tavan în formă de fantomă! Era de culoare albă și avea aripile tăiate, adică franjurate! Eu am spus: „Măi mamă, nici aici nu mă lași să trăiesc?. Și mi-am făcut semnul Sfintei Cruci, am spus Tatăl Nostru și am început să mă gândesc la ce se întâmplă. Ceva nu era în ordine cu casa. Știu că aici sunt mai mult catolici, evanghelici și mai știu eu câte religii. Nu știam cât sfințesc oamenii de aici ca la noi casele unde locuiesc. Aici mai avem rude din partea soțului, dar ele nu știau dacă există sau nu există o biserică ortodoxă! „Românii mei erau catolici, după spusele lor nu prea aveau tangență nici cu asta, nici cu biserica, nici cu nimic! În fine, am dat cu agheasmă și tămâie casa (eu când am plecat din România, m-am blindat cu de toate). Știam să sfințesc și să tămâiez casa. În atâția ani, învățasem de la unchiul meu.

Povestindu-le lor ce s-a întâmplat, românca îmi spune că și ea are aceleași probleme. Și a început să-mi povestească ea cum este dintr-o familie de vrăjitori și că sufletul ei este vândut de bunica sa și tatăl ei cunoștea „ceva practici învățate de la mama lui, și știa cum să „aranjeze lucrurile să fie bine. Bunica ei care îi vânduse sufletul era țigancă. Deci, și ei amândoi erau țigani românizați. M-am dezumflat subit și nu mi-a mai trebuit nimic. Am ajuns într-un capăt de țară ca să dau peste alții. În ce sens să fie bine numai ei știu. Dar mie, fraților, nu-mi venea să-mi cred urechilor ce auzeam. Bineînțeles că tăticul ei știa de noi deja. În special de mine, că eu nu eram de acord cu practicile lor, dar ea nu era de acord cu principiile mele, deși le spuneam amândurora că nu e bine ce fac și cum procedează. Nu mi-am dat seama că, de fapt, încet, încet, mi i-am făcut dușmani! A urmat o discuție mai aprinsă la această chestie, la care tot ei au făcut-o pe supărații. Au trecut câteva luni bune în care nu ne-am mai vorbit. Apoi a venit Paștele și când toată lumea spune să ne împăcăm, să iertăm, că așa e creștinește, fac eu primul pas către ei spre împăcare! Relația noastră reintrase din nou în normal, chipurile. Până într-o seară, când ea voia să vorbească cu tatăl ei la telefon și acolo am auzit câte ceva. La început se vorbea românește, printre discuții era și faptul că ea apelase la tatăl ei să-i ghicească în cărți. Cum stătea ea cu soțul și cei din jurul lor, printre care și noi, eu i-am spus că după câte se pare ea nu se liniștea cu lucrurile astea. Apoi am întrebat-o dacă e adevărat ce-i spune și cât se îndeplinesc din lucrurile spuse de tatăl ei. Ea a spus că nu se îndeplinesc. Și eu i-am spus: „De ce mai continui atunci? Ce îți spune despre mine?". Ea era convinsă că eu îi fac rău sau că vine din partea mea un rău. Tatăl ei îi spunea că eu sunt o femeie liniștită, de treabă, curată, dar dacă mintea omului e așa cum e! Atunci mi-a spus cum dă tatăl ei în cărți, folosind sufletul mamei ei, care era moartă! Tatăl ei îi spunea tot timpul că se simțea tare obosit când făcea lucrurile astea, de fapt, suferea și de cancer și-i tot spunea tatăl că el nu mai vrea să facă lucrurile astea! I-am spus să se ducă la preot, a zis că preotul spune că nu este păcat! Preotul lor este catolic. Așa gândesc preoții catolici, fraților? Atunci le-am spus că-i privește și că e păcatul lor!

* * *

Ce este în sânge în sânge rămâne! Ea a mai apelat după aceea la un oarecare interval, era chinuită în casă de anumite „suflete! I-am arătat cum se dă cu agheasmă, i-am cumpărat o candelă și o icoană, că nu aveau, apoi știu că la ei nu e ca la noi, dar altceva nu am știut cum să-i îndrum decât ca la noi. Soțul a fost ortodox, dar prin căsătorie a trecut la catolici, că zicea că e mai bine. Nu sunt cerințe ca la noi, prea multă cheltuială pentru toate. În fine, nu mai lungesc aici motivele lui, că e un întreg „pomelnic! Ei doar au vrut să le fie lor bine! Eu doar am vrut să-i ajut spre calea bisericii, dar cred că era mai bine să stau în banca mea. Așa cum mi se întâmplă dintotdeauna, facerea de bine... nu mai continuu, că știți urmarea!

CAPITOLUL 2

De-a lungul anilor aveam vise, aveam sentimente de déjà vu care se repetau. Aceste sentimente mai erau trăite odată, ori din vise, ori dintr-o viață anterioară. Tot îmi spuneam că m-am mai întâlnit cu ele. Visele, o parte din ele, se repetau la fel. Identice. Unele erau despre locul unde trăiam. Un exemplu de vis ar fi acesta:

Se făcea că eram pe stradă și alergam liberă, soarele era pe cer, dar parcă nu era soarele normal, era un soare de o strălucire care nu arde. Fugeam enorm de fericită și liberă, acea libertate de care aveam nevoie, dar în fuga mea văd practic că nu era nici țipenie de om. Mă uitam în jurul meu și la blocurile care erau prin zona mea. Uitându-mă mai atent, văd că geamurile de la blocuri erau negre toate. Simțeam că nici în apartamente nu era lume. Totul se simțea pustiu și gol!

Acest vis s-a repetat încă o dată la câțiva ani și era la fel cu primul, identic.

Alt vis ar mai fi așa:

Pe stradă curgeau la vale râuri întregi de cai negri. Fiecare cal ducea o caleașcă. Aceasta avea câte două niveluri de sicrie tot negre. Nu se mai termina de perindat această lume neagră.

După moartea străbunicii mele, aproape noapte de noapte o visam că-i dezgropam mormântul, dar mormântul era în camera ei, undeva sub