Miracolul telomerilor

De Elizabeth Blackburn

V-ați întrebat vreodată de ce unele persoane de șaizeci de ani arată și se simt ca unele de patruzeci și vice-versa? Pe lângă ceilalți factori cunoscuți care afectează îmbătrânirea și îmbolnăvirea, dr. Elizabeth Blackburn a descoperit telomeraza, enzima care hrănește și întregește telomerii, protectorii moștenirii noastre genetice. Lungimea și sănătatea telomerilor sunt esențiale pentru sănătatea și longevitatea organismului uman.

Cartea ne arată că exercițiile fizice, calitatea somnului, alimentația și chiar anumite substanțe chimice ne afectează profund telomerii și că stresul cronic, gândurile negative, relațiile tensionate și chiar mediul social în care trăim au efecte negative asupra acestora.

Inspirându-se din ultimele cercetări științifice, autoarele prezintă liste de alimente sănătoase pentru telomeri, propun tipuri de exerciții fizice și mentale prin care să ne protejăm de stres și informații despre cum să ne protejăm copiii astfel încât aceștia să nu dezvolte telomeri scurți.
Este prima carte care explică modul în care îmbătrânim la nivel celular și cum putem să ne păstrăm sănătatea cromozomilor și a celulelor prin schimbări simple ale stilului de viață.

„Această carte este revoluționară prin faptul că transformă modul în care gândim despre sănătate, boală și moarte, prezentându-ne o imagine extraordinară a îmbătrânirii sănătoase. Importanța acestei cărți nu poate fi subliniată îndeajuns." - Dr. Dean Ornish, autor al bestsellerului The Spectrum, fondator și președinte al Institutului de Medicină Preventivă

„O sinteză excepțională de factori biologici și psihosociali care cresc longevitatea prin efectul pe care îl au asupra telomerilor. Aceste noi progrese ale cunoașterii îngăduie oamenilor să aibă o viață mai lungă și mai sănătoasă." - Albert Bandura, profesor emerit la Universitatea Stanford

• Limbă: Română
• Editor: Lifestyle Publishing
• Data lansării: 14 feb. 2023
• ISBN: 9786067891171

Previzualizare carte

Nota autorilor

De ce am scris această carte

Cu o durată a vieții de 122 de ani, Jeanne Calment a fost una dintre cele mai longevive femei din istorie. La 85 de ani, a început să practice scrima. Trecuse de 100 de ani, dar încă mergea cu bicicleta.¹ La împlinirea centenarului, s-a plimbat prin orașul natal, Arles, din Franța, ca să le mulțumească celor care îi adresaseră urări.² Pofta de viață a lui Jeanne Calment sintetizează ceea ce ne dorim cu toții: o viață sănătoasă până la final. Îmbătrânirea și moartea sunt adevăruri imuabile ale vieții, dar felul în care trăim până în ultima zi nu este. Depinde de noi. Putem trăi mai bine și mai împlinit acum și în anii de mai târziu.

Domeniul relativ nou al științei telomerilor are implicații profunde, care ne pot ajuta să atingem acest obiectiv. Aplicarea ei poate reduce bolile cronice, contribuind la starea de bine până la nivelul celular și pe toată durata vieții. Am scris cartea aceasta pentru ca astfel de informații importante să ajungă la tine.

Vei găsi aici un nou mod de gândire despre îmbătrânirea oamenilor. Potrivit concepției științifice curente, predominante privind îmbătrânirea, ADN-ul din celulele noastre se deteriorează progresiv, ceea ce le face să îmbătrânească ireversibil și să ajungă disfuncționale. Dar care ADN este deteriorat? De ce s-a deteriorat? Deocamdată, nu se cunosc răspunsurile complete, însă indiciile sugerează acum cu tărie că telomerii ar fi suspecții principali. Bolile pot părea distincte deoarece implică organe și părți ale corpului foarte diferite. Dar ultimele descoperiri științifice și clinice s-au cristalizat într-un concept nou. Telomerii din tot corpul se scurtează odată cu înaintarea în vârstă, iar acest mecanism de bază contribuie la majoritatea bolilor bătrâneții. Telomerii explică modul în care ne epuizăm capacitatea de refacere a țesuturilor (denumită senescență replicativă). Există și alte moduri în care celulele devin disfuncționale sau mor prematur, așa cum și alți factori contribuie la îmbătrânire. Dar uzura telomerilor contribuie în mod clar și de timpuriu la procesul îmbătrânirii și — mai interesant — este posibil ca această uzură să fie încetinită sau chiar inversată.

Am inclus lecțiile desprinse din cercetările privind telomerii în povestea întreagă, așa cum se desfășoară astăzi, într-un limbaj adresat cititorului obișnuit. Până acum, aceste cunoștințe puteau fi găsite doar în articole din publicații științifice, împrăștiate ici și colo. Simplificarea acestui volum de date științifice pentru uzul publicului a fost o mare provocare și responsabilitate. Nu am putut să descriem fiecare teorie sau cale care duce la îmbătrânire ori fiecare subiect cu detalii științifice. Așa cum nu am putut să enunțăm fiecare premisă și declinare de responsabilitate. Aceste aspecte sunt detaliate în revistele științifice în care au fost publicate studiile originale și îi îndemnăm pe cititorii interesați să exploreze acest domeniu fascinant de activitate științifică, din care o bună parte a fost citată în această carte. De asemenea, am scris un articol care acoperă ultimele cercetări din biologia telomerilor, publicat în revista Science, care îți va oferi câteva îndrumări utile privind mecanismele de la nivel molecular.³

Știința este un sport de echipă. Am avut privilegiul de a participa la cercetările științifice alături de o gamă largă de colaboratori din discipline diferite. De asemenea, am avut de învățat de la echipele de cercetători din întreaga lume. Îmbătrânirea umană este ca un joc de puzzle alcătuit din multe piese. De-a lungul deceniilor, fiecare nouă informație a adăugat o parte importantă la întreg. Înțelegerea telomerilor ne-a ajutat să vedem cum se asamblează piesele — modul în care celulele îmbătrânite pot provoca gama vastă de boli ale bătrâneții. În cele din urmă, s-a conturat o imagine atât de convingătoare, încât am considerat că este important s-o facem cunoscută unui număr cât mai mare de oameni. În momentul de față, putem spune că am înțeles foarte bine cum pot fi menținuți telomerii, de la nivelul celulelor la cel al societății, și ce poate să însemne asta pentru viața oamenilor și a comunității. Îți vom face cunoscută biologia telomerilor, legătura acestora cu bolile, cu sănătatea, cu modul în care gândim și chiar cu familiile noastre și comunitățile de care aparținem. Adunând piesele, aplicând cunoștințele despre factorii care afectează telomerii, am ajuns la o concepție mai interconectată despre lume, pe care o prezentăm în ultima secțiune a cărții.

Un alt motiv pentru care am scris această carte este ca să te ajutăm să eviți riscurile potențiale. Interesul pentru telomeri și îmbătrânire crește exponențial și, chiar dacă în domeniul public au ajuns și informații bune, unele dintre ele sunt eronate. De exemplu, se afirmă că unele creme și suplimente pot alungi telomerii, crescând astfel longevitatea. Aceste tratamente, dacă ar funcționa cu adevărat în organism, ar putea să crească riscul de cancer sau ar avea alte efecte periculoase. Pur și simplu avem nevoie de studii mai ample și de durată mai lungă pentru a evalua riscurile potențiale. Există alte metode cunoscute pentru a îmbunătăți longevitatea celulelor fără riscuri și am încercat să le includem aici pe cele mai bune. Nu vei găsi în aceste pagini tratamente cu efecte instantanee, dar vei afla anumite idei, susținute de cercetările științifice, care să te ajute să duci o viață sănătoasă, lungă și împlinită. Deși este posibil ca unele să nu ți se pară cu totul noi, înțelegerea profundă a rațiunilor ascunse în spatele lor ar putea să-ți schimbe felul în care îți trăiești zilele.

În sfârșit, vrem să știi că niciuna dintre noi nu are vreun interes în companii care vând produse legate de telomeri sau care oferă testări ale telomerilor. Dorința noastră este să sintetizăm cele mai bune informații — așa cum se prezintă astăzi — și să le punem la dispoziția oricui le-ar putea găsi utile. Aceste studii reprezintă un mare pas înainte în înțelegerea îmbătrânirii și a prelungirii tinereții și vrem să le mulțumim tuturor celor care au contribuit la cercetările prezentate aici.

Cu excepția „povestirii didactice" care apare pe prima pagină a introducerii, istorisirile din această carte sunt inspirate din experiențele unor oameni reali. Le suntem profund recunoscătoare celor care ne-au relatat situațiile lor. Pentru a le proteja intimitatea, am schimbat unele nume și detalii de identificare.

Sperăm ca această carte să le fie utilă tuturor celor care pot beneficia de pe urma acestor descoperiri fascinante.

Introducere

Povestea celor doi telomeri

E o dimineață răcoroasă de sâmbătă la San Francisco. Două femei stau la o masă pe terasa unei cafenele, bând cafea fierbinte. Cele două prietene și-au găsit aici refugiul față de casă, familie, muncă și listele cu lucruri de făcut, care niciodată nu se scurtează.

Kara vorbește despre cât de obosită se simte. Despre cât de obosită e mereu. N-o ajută nici faptul că prinde toate răcelile care circulă prin birou sau că, în mod inevitabil, răcelile se transformă în infecții sinuzale nenorocite. Sau că fostul ei soț „uită" mereu când îi vine rândul să ia copiii de la școală. Sau că șeful ei arțăgos de la firma de investiții o dojenește chiar în fața subalternilor ei. Și, uneori, când stă întinsă în pat noaptea, inima Karei începe să bată nebunește, scăpată de sub control. Senzația durează doar câteva secunde, dar Kara rămâne trează mult timp după trecerea crizei, îngrijorată. Poate că e doar stresul, își spune ea. Sunt prea tânără să am probleme cu inima, nu-i așa?

— Nu-i corect, îi zice, oftând, Lisei. Suntem de aceeași vârstă, dar eu arăt mai bătrână decât tine.

Are dreptate. În lumina dimineții, Kara e trasă la față. Când se întinde după ceașca de cafea, se mișcă cu grijă, de parcă ar durea-o ceafa și umerii.

În schimb, Lisa e plină de viață. Ochii și pielea îi strălucesc; este o femeie cu energie mai mult decât suficientă pentru activitățile zilnice. În plus, se simte bine. La drept vorbind, Lisa nu se gândește prea mult la vârsta ei, exceptând recunoștința pentru că e mai înțeleaptă acum decât altădată în privința vieții.

Privindu-le pe amândouă, una lângă cealaltă, ai crede că Lisa e într-adevăr mai tânără decât prietena ei. Dacă ai putea arunca o privire sub pielea lor, ai vedea că, în unele privințe, diferența e și mai mare decât pare. Cronologic, cele două femei sunt de aceeași vârstă. Biologic, Kara e cu decenii mai bătrână.

Are Lisa vreun secret — creme de față scumpe? Trata­mente cu laser la cabinetul de dermatologie? Gene bune? O viață lipsită de dificultățile cu care prietena ei pare să se confrunte an după an?

Nicidecum. Lisa are parte de numeroși factori de stres. Soțul i-a murit în urmă cu doi ani într-un accident rutier; acum, ca și Kara, își crește singură copiii. Banii sunt pe sponci, iar firma de tehnologie înaltă la care lucrează pare să fie mereu în pragul falimentului.

Ce se întâmplă? De ce îmbătrânesc atât de diferit cele două femei?

Răspunsul e simplu și are legătură cu activitatea din celulele fiecăreia. Celulele Karei îmbătrânesc prematur. Ea arată mai vârstnică decât e de fapt și se îndreaptă inexorabil spre bolile și tulburările asociate cu îmbătrânirea. Celulele Lisei se reînnoiesc permanent. Ea își păstrează tinerețea.

De ce oamenii îmbătrânesc diferit?

Care e motivul pentru care oamenii îmbătrânesc în ritmuri diferite? De ce unii oamenii ajung la o vârstă înaintată plini de inteligență și energie, în vreme ce alții, mult mai tineri, sunt bolnavi, epuizați și cu mintea încețoșată? Putem să vizualizăm astfel diferența ca în Figura 1.

Să privim la prima bară albă din Figura 1. Aceasta ne arată intervalul de sănătate al Karei, perioada din viață în care este sănătoasă. Dar, imediat după împlinirea vârstei de 50 de ani, albul se transformă în gri și, la 70 de ani, în negru. Kara intră într-o fază diferită: intervalul de boală.

Aceștia sunt anii marcați de bolile bătrâneții: boli cardiovasculare, artrită, sistem imunitar slăbit, diabet, cancer, boli pulmonare și altele. Pielea și părul capătă și ele un aspect bătrânicios. Mai rău, nu e ca și cum ai căpăta o boală a bătrâneții și te-ai opri acolo. Printr-un fenomen numit sumbru multimorbiditate, aceste boli tind să vină grupate. Astfel, Kara nu are doar un sistem imunitar șubrezit, ci și dureri articulare și semne timpurii ale unor afecțiuni cardiace. Unor oameni bolile bătrâneții le grăbesc sfârșitul vieții. La alții, viața merge înainte, dar este o viață mai puțin energică. Într-o măsură tot mai mare, anii sunt marcați de boală, oboseală și disconfort.

La 50 de ani, Kara ar trebui să aibă o sănătate excelentă. Dar graficele arată că încă de la această vârstă a intrat în intervalul de boală. Kara s-ar putea exprima mai direct: îmbătrânește.

Povestea Lisei e diferită.

La 50 de ani, Lisa se bucură de o sănătate fără cusur. Desigur, îmbătrânește cu trecerea anilor, dar intervalul ei de sănătate este mult mai lung. Abia când va ajunge pe la 80 de ani — aproximativ vârsta pe care gerontologii o numesc „bătrânețe adevărată" — îi va fi considerabil mai greu să țină pasul cu viața pe care a dus-o întotdeauna. Lisa are și ea un interval de boală, dar este comprimat la doar câțiva ani spre finalul unei vieți lungi și productive. Lisa și Kara nu sunt persoane reale, le-am inventat de dragul argumentației, dar poveștile lor scot în evidență întrebări reale.

Cum e posibil ca o persoană să aibă parte de razele calde ale unei sănătăți bune, în vreme ce altele suferă în umbra intervalului de boală? Avem oare posibilitatea să alegem ce se întâmplă cu noi?

Termenii interval de sănătate și interval de boală sunt noi, dar întrebarea fundamentală nu este. De ce oamenii îmbătrânesc diferit? Oamenii și-au pus întrebarea asta de milenii, probabil încă de când au fost în stare pentru prima oară să numere anii și să se compare cu cei de lângă ei.

La o extremă, oamenii au sentimentul că procesul îmbătrânirii este determinat de natură. Nu-l putem controla. Grecii antici au exprimat această idee prin mitul moirelor, trei bătrâne care apăreau în preajma nou-născuților. Prima moiră ținea fusul vieții, a doua îi depăna firul și a treia îl tăia cu foarfeca. Viața omului era la fel de lungă ca firul. Când moirele își îndeplineau misiunea, soarta omului era pecetluită.

Aceasta este o idee care dăinuie și în zilele noastre, deși cu ceva mai multă autoritate științifică. În cea mai nouă versiune a disputei legate de „natură", sănătatea omului este în cea mai mare parte controlată de gene. Poate nu apar moire în jurul leagănului, dar codul genetic determină riscul de boli de inimă, de cancer și de longevitate înainte chiar de naștere.

Poate fără să-și dea seama, unii oameni au ajuns să creadă că natura este singura care determină îmbătrânirea. Dacă li s-ar cere să explice de ce Kara îmbătrânește mai repede decât prietena ei, ar putea da unul dintre răspunsurile următoare.

„Probabil că și părinții ei au avut probleme cardiace și cu articulațiile."

„Totul e scris în ADN-ul ei."

„Are gene nenorocoase."

Credința conform căreia „genele ne decid destinul" nu este, desigur, singura poziție. Mulți au observat că modul în care trăim ne influențează calitatea sănătății. Deși este considerată o concepție modernă, are o vechime foarte mare. O legendă din China antică vorbește despre o căpetenie de oști cu părul negru ca pana corbului care avea de făcut o călătorie primejdioasă peste granițele ținutului pe care-l stăpânea. Îngrozit că ar putea fi capturat la graniță și ucis, conducătorul militar a fost atât de îngrijorat, încât, atunci când s-a trezit într-o dimineață, a constatat că minunatul lui păr negru albise. Îmbătrânise înainte de vreme peste noapte. Încă de-acum 2 500 de ani, această civilizație înțelesese că îmbătrânirea prematură putea fi declanșată de stres. (Povestea are un final fericit: nimeni nu l-a recunoscut pe bărbatul încărunțit, așa că a putut să treacă granița neobservat. Uneori poate fi avantajos să îmbătrânești!)

Astăzi, mulți oameni își dau seama că obișnuințele legate de stilul de viață sunt mai importante decât caracteristicile înnăscute. Iată ce-ar putea spune aceștia despre îmbătrânirea timpurie a Karei:

„Mănâncă prea multe glucide."

„Când îmbătrânim, fiecare dintre noi primește fața pe care o merită."

„Trebuie să facă mai multă mișcare."

„Probabil are unele probleme psihologice profunde nerezolvate."

Să analizăm încă o dată modurile în care cele două tabere explică îmbătrânirea accelerată a Karei. Susținătorii „caracteristicilor înnăscute" par să fie fataliști. Bun sau rău, ne naștem cu viitorul deja codificat în cromozomi. Tabăra cealaltă este mai optimistă în convingerea ei că îmbătrânirea prematură poate fi evitată. Dar susținătorii acestei poziții au și ei o atitudine critică. Ei lasă să se înțeleagă că doar Kara e de vină pentru îmbătrânirea ei rapidă.

Cine are dreptate? Caracteristicile înnăscute ori stilul de viață? De fapt, ambele sunt importante și cel mai mult contează interacțiunea celor două. Diferențele adevărate dintre ritmurile de îmbătrânire la Lisa și Kara constau în interacțiunile complexe ale genelor, relațiilor sociale, mediului, stilurilor de viață, în acele întorsături ale sorții și mai ales în modul în care reacționează fiecare la ele. Ne naștem cu un anumit set de gene, dar felul în care trăim poate influența modul în care se exprimă genele. În unele cazuri, factorii legați de stilul de viață pot să activeze sau să dezactiveze genele. Expertul în obezitate George Bray a afirmat: „Genele încarcă pistolul și mediul apasă pe trăgaci".¹ Spusele lui se aplică nu doar la creșterea în greutate, ci și la majoritatea aspectelor sănătății.

Noi îți vom prezenta un mod de gândire complet diferit legat de sănătate. Vom analiza sănătatea până la nivel celular ca să-ți demonstrăm cum arată îmbătrânirea prematură a celulelor și ce fel de haos declanșează în organismul omului. De asemenea, îți vom arăta nu doar cum să eviți acest fenomen, ci și cum să-l inversezi. Vom pătrunde adânc în esența genetică a celulei, în cromozomi. Aici vei găsi telomerii repetând segmente de ADN necodificant, care trăiesc la capetele cromozomilor. Telomerii, care se scurtează cu fiecare diviziune celulară, ne ajută să determinăm cât de repede îmbătrânesc celulele și când mor în funcție de cât de rapid se deteriorează. Descoperirea extraordinară făcută în laboratoarele noastre de cercetare și în alte laboratoare din întreaga lume este faptul că aceste capete ale cromozomilor noștri se pot de fapt alungi și, ca urmare, îmbătrânirea este un proces dinamic, care poate fi accelerat sau încetinit și, în unele cazuri, chiar inversat. Îmbătrânirea nu trebuie să fie, așa cum s-a crezut mult timp, o cale descendentă și alunecoasă spre infirmitate și decrepitudine. Cu toții vom îmbătrâni, dar modul în care îmbătrânim depinde foarte mult de sănătatea noastră celulară.

Noi două suntem o cercetătoare în domeniul biologiei moleculare (Liz) și o psihologă specializată în probleme de sănătate (Elissa). Liz și-a dedicat întreaga viață profesională investigării telomerilor și cercetările ei fundamentale au dat naștere unui întreg domeniu al înțelegerii științifice. Elissa se ocupă de-o viață de stresul psihologic. A studiat efectele dăunătoare ale acestuia asupra comportamentului, fiziologiei și sănătății și de asemenea a cercetat modurile în care aceste efecte pot fi inversate. În urmă cu 15 ani, ne-am conjugat eforturile în cercetare și studiile pe care le-am efectuat împreună au pus în mișcare o modalitate cu totul nouă de examinare a relației dintre mintea omenească și organism. Într-o măsură care ne-a surprins atât pe noi, cât și restul comunității științifice, telomerii nu se rezumă la îndeplinirea comenzilor generate de codul genetic. A reieșit că telomerii ne ascultă. Absorb instrucțiunile primite de la noi. De fapt, modul în care trăim le spune telomerilor să accelereze procesul îmbătrânirii celulare. Dar poate face și contrariul. Alimentele pe care le consumăm, felul în care răspundem la dificultățile emoționale, câtă mișcare facem, dacă am fost expuși la stres în copilărie și chiar nivelul de încredere și siguranță pe care-l avem în locul unde ne ducem viața — toți acești factori, ca și alții par să ne influențeze telomerii și pot să prevină îmbătrânirea prematură la nivel celular. Pe scurt, una dintre soluțiile obținerii unui interval îndelungat de sănătate este pur și simplu să facem ceea ce trebuie pentru a încuraja refacerea sănătoasă a celulelor.

Refacerea celulară sănătoasă și de ce avem nevoie de ea

În 1961, biologul Leonard Hayflick a descoperit că celulele umane normale se pot diviza de un număr finit de ori până când mor. Celulele se reproduc prin mitoză (diviziune celulară) și, la început, în timp ce stăteau într-un strat subțire și transparent în baloanele de sticlă care umpleau laboratorul lui Hayflick, se autocopiau rapid. Înmulțirea lor a făcut să crească necesarul de baloane în care Hayflick să pună culturile de celule. În această etapă incipientă, celulele se înmulțeau atât de rapid, încât era imposibil să se păstreze toate culturile; după cum își amintește Hayflick, dacă le păstrau pe toate, el și asistentul lui ar fi fost „expulzați din laborator și din clădirea destinată cercetărilor de recipientele pline cu culturi. Hayflick a denumit această fază a diviziunii celulare „creștere luxuriantă. După o vreme totuși, celulele din laborator au încetat să se mai reproducă, de parcă ar fi obosit. Cele mai longevive au reușit să facă circa 50 de diviziuni celulare, deși cele mai multe s-au divizat de mult mai puține ori. Până la urmă, aceste celule obosite au ajuns la o etapă pe care Hayflick a denumit-o senescență. Erau încă vii, dar încetaseră să se dividă pentru totdeauna. Aceasta se numește limita Hayflick, limita naturală de diviziune a celulelor umane, iar ceasurile limitatoare se întâmplă să fie telomerii care au devenit prea scurți.

Se supun oare toate celulele la limita Hayflick? Nu. În corpul omului se găsesc celule care se reînnoiesc, printre acestea numărându-se: celulele sistemului imunitar; celulele osoase; celulele din intestine, plămâni și ficat; celulele din piele și păr; celulele pancreatice; celulele care alcătuiesc mucoasele sistemului cardiovascular. Ele trebuie să se dividă la nesfârșit pentru a ne menține corpul sănătos. Printre celulele care se reînnoiesc se numără unele tipuri de celule normale care se pot diviza, cum ar fi celulele imunitare, celulele progenitoare, care pot continua să se dividă chiar mai mult, și acele celule extrem de importante din organism numite celule stem, ce se pot diviza la nesfârșit atâta timp cât sunt sănătoase. Și, spre deosebire de celulele din recipientele de laborator ale lui Hayflick, celulele nu au întotdeauna o limită Hayflick, deoarece — după cum vom vedea în Capitolul 1 — conțin telomerază. Dacă sunt menținute sănătoase, celulele stem au suficientă telomerază ca să le permită să se dividă mereu pe toată durata vieții noastre. Refacerea celulelor, acea creștere luxuriantă, este unul dintre motivele pentru care pielea Lisei arată atât de bine. Sau pentru care articulațiile ei funcționează fără probleme. Este unul dintre motivele pentru care ea poate să tragă adânc în piept aerul răcoros din zona golfului. Celulele noi îi refac în permanență țesuturile și organele esențiale ale corpului. Refacerea celulelor o ajută pe Lisa să se simtă tânără.

Din perspectivă lingvistică, cuvântul senescent are o istorie similară cuvântului senil. Într-un fel, așa sunt aceste celule, senile. Pe de o parte, este fără doar și poate bine că aceste celule încetează să se dividă. Dacă ar continua să se înmulțească, ar putea să apară un cancer. Dar aceste celule senile nu sunt inofensive, sunt tulburate și epuizate. Primesc semnalele într-o stare de confuzie și nu trimit mesaje corecte spre alte celule. Nu-și pot îndeplini misiunea la fel de bine ca înainte. Se îmbolnăvesc. Perioada creșterii luxuriante s-a încheiat, cel puțin pentru ele. Și asta are consecințe profunde pentru sănătatea noastră. Când prea multe celule devin senescente, țesuturile din organism încep să îmbătrânească. De exemplu, când ai prea multe celule senescente în pereții vaselor de sânge, arterele se rigidizează și crește probabilitatea de atac de cord. Când celulele imunitare din sânge nu-și mai pot da seama că un virus se apropie pentru că sunt senescente, ești mai predispus să răcești sau să faci pneumonie. Celulele senescente pot emite substanțe proinflamatoare care te fac vulnerabil la dureri și la boli cronice. În cele din urmă, multe celule senescente suferă o moarte preprogramată.

Începe intervalul de boală.

Multe celule umane sănătoase se pot diviza în mod repetat atât timp cât telomerii (și alte părți constituente esențiale ale celulelor, cum ar fi proteinele) rămân funcționali. După aceea, celulele devin senescente. În cele din urmă, senescența poate afecta chiar și uluitoarele celule stem. Această limită a diviziunii celulare este unul dintre motivele pentru care, la oameni, intervalul de sănătate pare să se reducă natural în jurul vârstei de 70–80 de ani, deși multe persoane duc o viață sănătoasă și dincolo de aceste vârste. Un interval de sănătate și o durată a unei vieți bune, care să ajungă la 80–100 de ani la unii dintre noi și la mulți dintre copiii noștri, sunt perfect realizabile.² În toată lumea, există circa 300 000 de centenari, iar numărul lor crește rapid. Și mai numeroși sunt cei care trec de 90 de ani. Pornind de la tendințele actuale, se consideră că peste o treime dintre copiii care se nasc acum în Marea Britanie vor trăi până la 100 de ani.³ Oare câți dintre acei ani vor fi umbriți de intervalul de boală? Dacă înțelegem mai bine pârghiile reînnoirii celulare, putem să avem articulații mobile, plămâni respirând ușor, celule imunitare care luptă aprig cu infecțiile, o inimă care pompează sângele cu toate cele patru compartimente și un creier rămas ager până în anii senectuții.

Dar celulele nu reușesc totdeauna să-și epuizeze toate diviziunile așa cum ar trebui. Uneori încetează să se divizeze de timpuriu, atingând prea devreme etapa de senescență. Când se întâmplă una ca asta, nu mai ajungem să trăim excelent opt sau nouă decenii. În schimb, se produce îmbătrânirea celulară prematură. Îmbătrânirea celulară li se întâmplă unor oameni asemenea Karei, al cărei grafic al intervalului de sănătate se înnegrește timpuriu.

Vârsta cronologică este factorul determinant principal al momentului când ne îmbolnăvim și asta reflectă îmbătrânirea noastră biologică în interior.

La începutul capitolului, am întrebat: De ce oamenii îmbătrânesc diferit? Un motiv îl constituie îmbătrânirea celulelor. Acum întrebarea e: Ce cauzează îmbătrânirea prematură a celulelor?

Pentru a răspunde la această întrebare, să ne gândim la șireturile de pantofi.

Cum pot telomerii să ne facă să ne simțim bătrâni sau să ne ajute să rămânem tineri și sănătoși

Toată lumea știe că șireturile sunt protejate la capete cu vârfuri de plastic sau de metal. Aceste vârfuri au rolul de a le împiedica destrămarea. Acum să ne imaginăm că șireturile sunt cromozomii, structurile din interiorul celulelor care ne poartă informația genetică. Telomerii, care pot fi măsurați în unități de ADN cunoscute sub denumirea de perechi de baze, sunt asemenea vârfurilor de șireturi; ei formează mici capace la extremitățile cromozomilor și împiedică destrămarea materialului genetic. Acestea ne apără de îmbătrânire. Dar telomerii tind să se scurteze cu timpul.

Aceasta este traiectoria tipică a vieții unui telomer uman.

Când vârfurile protectoare se uzează prea mult, șireturile nu mai sunt utilizabile. Poți să le arunci. Ceva similar se întâmplă și cu celulele. Când telomerii ajung prea scurți, diviziunea celulelor încetează cu totul. Telomerii nu sunt singurul motiv pentru care o celulă devine senescentă. Asupra celulelor normale acționează și alți factori de stres, pe care deocamdată nu-i înțelegem prea bine. Dar telomerii scurți sunt unul dintre motivele principale pentru care celulele umane îmbătrânesc și unul dintre mecanismele care controlează limita Hayflick.

Genele afectează telomerii atât în privința lungimii lor la naștere, cât și a rapidității cu care se deteriorează. Dar vestea minunată este că, alături de cercetări efectuate în întreaga lume, cercetările noastre au demonstrat că poți să intervii și să preiei controlul lungimii, al robusteții lor.

Am ales câteva exemple.

• Unii dintre noi reacționează la situațiile dificile simțindu-se extrem de amenințați și acest răspuns este legat de telomeri mai scurți. Putem să ne reformulăm concepția privind acele situații într-o manieră pozitivă.

• S-a demonstrat că unele tehnici minte-corp, printre care meditația și Qigong, reduc stresul și cresc telomeraza, enzima care reaprovizionează telomerii.

• Exercițiile fizice care favorizează sănătatea cardiovasculară sunt excelente pentru telomeri. Noi vă prezentăm două programe de exerciții simple despre care s-a demonstrat că ameliorează starea telomerilor; aceste programe se pot adapta la toate nivelurile formei fizice.

• Telomerii detestă carnea procesată de tipul crenvurștilor, dar alimentele proaspete și integrale sunt bune pentru ei.

• Cartierele în care coeziunea socială este ca și inexistentă — oamenii nu se cunosc și nu au încredere unii în alții — le dăunează telomerilor. Acest lucru este adevărat indiferent de nivelul veniturilor.

• Copiii care sunt expuși la mai multe evenimente negative au telomerii mai scurți. Scoaterea copiilor din mediile în care sunt neglijați (cum ar fi orfelinatele de tristă reputație din România) le poate ameliora situația.

• Telomerii din cromozomii aflați în ovulele și în sperma părinților sunt transmiși direct la bebelușul aflat în dezvoltare. Remarcabil este că, dacă părinții au avut o viață grea care le-a scurtat telomerii, e posibil ca aceștia să-i transmită copilului telomerii scurtați! Dacă crezi că așa stau lucrurile, nu trebuie să intri în panică. Telomerii se și alungesc, nu numai se scurtează. Poți întreprinde acțiuni care să mențină stabilitatea telomerilor. Și asta înseamnă totodată că deciziile tale legate de viață pot avea ca rezultat o moștenire celulară pozitivă pentru generația următoare.

Intră în legătură cu telomerii

Când vine vorba de a trăi într-un mod mai sănătos, s-ar putea să te gândești, cu un oftat, la o listă lungă de lucruri pe care ar trebui să le faci. Totuși, unii oameni, după ce au văzut și au înțeles legătura dintre acțiunile pe care le întreprind și telomeri, sunt capabili să facă schimbări durabile. Când eu, Liz, merg la birou, unii oameni mă opresc uneori să-mi spună: „Uite, acum merg la muncă pe bicicletă — îmi mențin telomerii lungi! Sau: „Nu mai consum băuturi carbogazoase. Mă gândesc cu groază la cât rău le-au făcut acestea telomerilor mei.

Ce ne așteaptă

Oare cercetările noastre demonstrează că, menținându-ți telomerii, vei depăși 100 de ani, că vei alerga la maraton la 94 de ani ori că nu vei avea riduri? Nu. Celulele tuturor oamenilor îmbătrânesc și, în cele din urmă, oamenii mor. Dar să ne imaginăm că șofezi pe autostradă. Acolo există benzi rapide, benzi lente și benzi intermediare. Poți să mergi pe banda rapidă, îndreptându-te în ritm accelerat spre intervalul de boală. Sau poți să te deplasezi pe banda lentă, bucurându-te pe îndelete de vreme, de muzică și de însoțitorul aflat pe scaunul de lângă tine. Și, firește, te vei bucura de o sănătate excelentă.

Chiar dacă te afli în prezent pe banda care te duce rapid spre îmbătrânirea prematură a celulelor, poți să schimbi benzile. În paginile care urmează, vei vedea cum trebuie să procedezi. În prima parte a cărții, vom explica mai amănunțit pericolele îmbătrânirii premature a celulelor și modul în care telomerii sănătoși acționează ca o armă secretă împotriva acestui inamic. Îți vom vorbi de asemenea despre descoperirea telomerazei, o enzimă din celule care ajută la menținerea în stare bună a tecilor protectoare din jurul terminațiilor cromozomiale.

Restul cărții îți arată cum să folosești știința telomerilor pentru a-ți sprijini celulele. Începe cu schimbările pe care poți să le faci în obișnuințele tale mentale și treci apoi la corp — tipurile de exerciții, de alimente și de programe de somn cele mai bune pentru telomeri. Apoi extinde-ți aria de acoperire ca să determini dacă mediul social și cel fizic îți susțin sănătatea telomerilor. Pe tot parcursul cărții, secțiuni denumite „Laboratoare de refacere" oferă sugestii care te pot ajuta să previi îmbătrânirea prematură a celulelor, însoțite de explicații ale aspectelor științifice din spatele acestor sugestii.

Cultivându-ți telomerii, poți să-ți optimizezi șansele de a duce o viață care să nu fie doar mai lungă, ci și mai bună. De fapt, tocmai de aceea am scris această carte. În timpul cercetărilor noastre privind telomerii, am întâlnit prea mulți oameni în situația Karei — prea multe persoane ai căror telomeri se deteriorează prea repede, care ajung în intervalul de boală când ar trebui să se simtă plini de vitalitate. Există numeroase cercetări de înaltă calitate, publicate în reviste științifice prestigioase, care te pot îndruma să eviți o asemenea soartă. Am putea aștepta ca acele studii să-și găsească drumul prin mijloacele de informare și să ajungă în revistele și în site-urile de sănătate, dar acel proces ar dura mulți ani, se desfășoară treptat și, din păcate, adesea informațiile sunt distorsionate pe parcurs. Vrem să-ți împărtășim ceea ce știm acum și nu dorim ca și mai mulți oameni sau familiile lor să sufere consecințele unei îmbătrâniri premature și nenecesare a celulelor.

Sfântul Potir

Telomerii sunt un index care integrează multe influențe din timpul vieții, atât pozitive, cum ar fi o bună formă fizică și un somn corespunzător, cât și negative, ca stresul toxic, nutriția defectuoasă sau adversitățile. Relația dintre stres și telomeri se manifestă și la păsări, pești și șoareci. În consecință, s-a sugerat că lungimea telomerilor ar fi un fel de „Sfânt Potir al stării de bine cumulative", care poate fi folosit ca măsură sumativă a experiențelor de viață ale animalelor. La oameni, ca și la animale, deși nu există un indicator biologic al experiențelor de viață cumulative, telomerii se numără printre cei mai utili indicatori pe care-i cunoaștem în acest