Arta terapiei PSI: din practica terapeutica
4.5/5
()
Informații despre cartea electronică
Dincolo de terapie este educația spirituală a unui om. Inițial credeam că cel mai important lucru este să se vindece un om. Apoi am înțeles că este mai important să se schimbe, să devină mai bun pentru că dacă nu se întâmplă așa va bubui pe altă parte. Adică se va îmbolnăvi din nou. Și am înțeles că este mai importantă evoluția spirituală în perspectiva vindecării. Vindecarea sinelui duce în perspectivă la vindecarea trupului.
Ovidiu Dragos Argesanu
M-am nascut pe data de 8 dec 1968 la Belgrad, in Serbia. Tatal meu era diplomat si fusese detasat cu familia la ambasada romana din orasul meu natal. Mama a fost economist iar tatal spion, asa ca am mostenit dorinta de a afla de la unul si inclinatia spre stiintele exacte de la celalalt.Nu am avut tangente in copilarie cu biserica, nici cu paranormalul, singura mea experienta ezoterica fiind descantecul pe fire de par de lup facut de o bunica prin alianta cu ocazia unei sperireturi cauzate de pasirea peste un sarpe.Primii ani de liceu i-am facut la Liceul de matematica si fizica nr.4 de pe platforma de fizica atomica de la Magurele. Ultimii la Liceul Matei Basarab din Bucuresti, tot sectia de matematica fizica.Am intrat la facultatea de constructii din Timisoara, unde am facut primii doi ani.In studentie am continuat calea artelor martiale. La inceput judo, apoi karate shotokan, jet kune do, wu shu, box.Am inceput sa studiez Biblia multumita unui pastor penticostal si am mers impreuna cu alti studenti crestini la adunarile baptiste sau adventiste.Am decoperit medicina in 1989, cand am avut ocazia sa paticip la cursurile Facultatii de Medicina din Timisoara. Am renuntat la constructii si am inceput Facultatea de Medicina Athenaeum din Bucuresti. Studiile medicale le-am terminat la Facultatea de Medicina Vasile Goldis din Arad.In timpul perioadei ca student medicinist din Bucuresti, impreuna cu un grup de studenti din asociata studentilor crestini din Timisoara am ajuns la parintele Argatu de la manastirea Cernica. Era recunoscut ca exorcist. Marturisesc, nu vazusem niciodata o exorcizare, nici macar in filme la acea data, asa ca am crezut sincer ca este un teatru ieftin. Experientele traite in acea perioada se regasesc in romanul "Devenirea", aparut in anul 2000.Timp de 5 ani am mers regulat in preajma parintelui Argatu, pana am inteles ce se intampla si mi-am luat cunostintele necesare exorcizarilor.Dupa facultate am facut psihoterapie-psihanaliza, ca sa inteleg punctul de vedere al medicinii alopate asupra bolii psihice. Apoi am descoperit diferite forme de terapie si cai spirituale, cum ar fi Reiki, Karuna Reiki si alte sisteme. Am urmat cursuri de radiestezie si de chi kung, pentru a-mi imbunatati perceptia despre lume si viata."Atacul PSI", a doua dintre cartile mele, am inceput prin a o scrie ca si lucrare de doctorat. Din pacate sau mai degraba din fericire, profesorul care mi-o acceptase dupa un timp, m-a anuntat ca nu ma mai poate coordona in acest demers al meu, intrucat titlul lucrarii mele sperie.Atunci am decis sa o public. Am semnat contractul cu o renumita editura din tara, care insa mi-a publicat-o dupa un an si jumatate.Dupa aparitia cartii, care se ocupa mult de magie, de efectul ei asupra oamenilor, din punct de vedere stiintific, psihic, medical si spiritual, am inceput sa fiu cautat de tot mai multi oameni. Drept urmare, experienta mea s-a imbunatatit. Concluziile desprinse din relatiile cu pacientii le-am publicat, in continuare, in "Arta Razboiului PSI" si "Arta Razboiului PSI – Protectia".De fapt, fiecare carte este o consecinta fireasca a studiilor mele in ceea ce priveste contactul cu oamenii, problemele lor, boala, magia si viata. Fiecare carte reprezinta o etapa din viata mea, crezul meu la acel moment, intrebarile si raspunsurile mele.Daca cred ca merita citite cartile mele? Categoric da. De catre cine? De catre oricine este preocupat sa inteleaga ca este ceva dincolo, ce este dincolo, pentru ca pana la urma pasii mei in lumea spiritului sunt pasii fiecarui om. Si fiecare isi va ragasi din trairile lui in cartile mele.
Citiți mai multe din Ovidiu Dragos Argesanu
Atacul PSI intre stiinta si magie Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cele 7 Peceti Evaluare: 5 din 5 stele5/5Fratii mei, dragonii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Arta razboiului PSI: Protectia Evaluare: 4 din 5 stele4/5Arta razboiului PSI Evaluare: 4 din 5 stele4/5De mana, pe Camino: nimic nu este ceea ce pare Evaluare: 5 din 5 stele5/5Conferinte. Karma si dreptul divin Evaluare: 4 din 5 stele4/5Devenirea, intre iad si rai Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Legat de Arta terapiei PSI
Cărți electronice asociate
Conferinte. Karma si dreptul divin Evaluare: 4 din 5 stele4/5Legile Divine: Invata sa le folosesti in favoarea ta! Evaluare: 5 din 5 stele5/5Puterea chakrelor Deblocheaza-ti cei sapte centri energetici ai vindecarii, fericirii si transformarii Evaluare: 5 din 5 stele5/57 Paşi Rapizi Către Evoluţie Evaluare: 5 din 5 stele5/5Evoluţie spirituală: Cum să creştem? Evaluare: 5 din 5 stele5/5O mantra pe zi Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cum m-am vindecat de nefericire Evaluare: 4 din 5 stele4/5Puterea Ta Interioara: Preia Controlul Asupra Vietii Tale Evaluare: 4 din 5 stele4/5Apă Vie: Ia-ți puterea înapoi! Evaluare: 5 din 5 stele5/5Instrucțiuni hermetice pentru experiențe în afara corpului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Oamenii mari si copilul din ei: Cum sa te intelegi si sa scapi de suferinta Evaluare: 4 din 5 stele4/5Divinul feminin Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum Să Facem Față Persoanelor Toxice Evaluare: 5 din 5 stele5/5Secretele Antice ale unui Maestru Vindecător Evaluare: 5 din 5 stele5/5Saltul Magic Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ghidul Călătoriei spre Lumea Ta Interioară Evaluare: 5 din 5 stele5/5Puterea subconștientului. Cum să îți schimbi modul de a gândi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cunoștințe intuitive - Inspirație, intuiție și cunoaștere directă Evaluare: 4 din 5 stele4/5Alchimie Universală Evaluare: 5 din 5 stele5/5Acceptarea neconditionata Evaluare: 5 din 5 stele5/5ÎNCREDEREA EMOȚIONALĂ Evaluare: 4 din 5 stele4/5Detoxifierea spirituala Evaluare: 5 din 5 stele5/5Încotro?: Etapa constientizarii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Decalogul pentru parinti si copii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Practica mistică - desăvârșirea sufletului Evaluare: 5 din 5 stele5/5ELIBERAREA COPILULUI INTERIOR. Cum sa identifici si sa vindeci traumele copilariei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum să te relaxezi și să învingi stresul Evaluare: 4 din 5 stele4/5Bărbații de pe canapeaua mea. Povești adevărate despre sex, dragoste și terapie Evaluare: 5 din 5 stele5/5Trauma, anxietate si iubire Constelarea intentiei: calea catre o autonomie sanatoasa Evaluare: 5 din 5 stele5/5Jocul vieții și cum să-l jucăm Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Stare de bine pentru dvs.
Secretele Antice ale unui Maestru Vindecător Evaluare: 5 din 5 stele5/5Taci si inghite Evaluare: 4 din 5 stele4/5DETOXIFICAREA MINTII. Gandeste mai clar, relationeaza mai profund, fii mai fericit Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cum să-ți formezi o imagine corporală pozitivă Evaluare: 5 din 5 stele5/5KetoFast: combină puterea postului intermitent cu dieta ketogenică Evaluare: 4 din 5 stele4/5Trucuri Naturale de Frumusete si Sanatate: Terapii Holistice, #1 Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cum să crești un copil fericit. Strategii pozitive de educație parentală Evaluare: 4 din 5 stele4/5O mantra pe zi Evaluare: 4 din 5 stele4/5Sapte Decenii de Medicina: Amintirile unui Medic Geriatru Evaluare: 5 din 5 stele5/5Enzima miracol Cum sa ajungi sanatos la 100 de ani Evaluare: 5 din 5 stele5/5Știinta Nutrițională a Ceaiurilor Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSfarsitul diabetului Prevenirea si vindecarea diabetului prin planul "Mananca pentru a trai" Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriEnzima intineririi Evaluare: 4 din 5 stele4/5Creierul sănătos: Un ghid pentru toate vârstele de a deveni mai calm, mai fericit, mai isteț Evaluare: 5 din 5 stele5/5100 de retete pentru noi, diabeticii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCum ne antrenăm autocontrolul: Învață să-ți folosești puterea voinței Evaluare: 4 din 5 stele4/5Totul e vibrație!: Iubirea de sine, cheia unei vieți bune Evaluare: 5 din 5 stele5/5Totul e vindecare!: Depășirea emoțiilor, dobândirea echilibrului și a libertății interioare Evaluare: 3 din 5 stele3/5Alimentatia Pentru Prevenirea si Combaterea Cancerului - Dietele si Meniurile Unui Supravietuitor Evaluare: 5 din 5 stele5/5Puterile ascunse ale ficatului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cu 20 de ani mai tineri. Cum să ne simțim, să arătăm și să fim mai tineri Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAntibiotice din plante. Alternative naturale pentru combaterea bacteriilor rezistente la medicamente Evaluare: 5 din 5 stele5/5Compendii de terapii complementare Evaluare: 4 din 5 stele4/5Sarmul discret al intestinului: Povestea celui mai subestimat organ al corpului Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAlimentația și sănătatea copilului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Prevenirea și tratarea burnoutului: Strategii în funcție de tipul de personalitate Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriMica enciclopedie ikigai Evaluare: 4 din 5 stele4/5
Recenzii pentru Arta terapiei PSI
35 evaluări2 recenzii
- Evaluare: 5 din 5 stele5/5Spuneti-mi cum dezactivez optiunea, nu vreau sa citesc nimic in conditiile date.
- Evaluare: 5 din 5 stele5/5O carte foarte bine scrisa si foarte interesanta. Recomand a fi citita de doctori.
mai multe {count} persoane au considerat acest lucru util
Previzualizare carte
Arta terapiei PSI - Ovidiu Dragos Argesanu
CUVÂNT ÎNAINTE
M-am gândit ceva timp înainte de a scrie această carte. Am aşteptat pentru a ajunge la acel moment în care cazurile care mi-au apărut în practică au devenit repetitive. Nutresc speranţa că va fi de folos celor care se ocupă de terapie şi mai ales că va fi de folos celor care beneficiază de terapiile alternative, oamenilor. Ştiu că sunt departe de a fi văzut tot. Până la urmă am o vârstă când pot să consider că mai am mult în faţa ca şi terapeut. Sigur voi întâlni şi alte cazuri şi asta face această carte uşor de adăugit.
Plec de la un fapt real întâmplat mie însumi. Lipsa de timp. Şi într-o zi, când am început să studiez problema, am descoperit că suntem victimele unei manipulări foarte fine pe care am înghiţit-o ca pelicanii! Tot ne repetăm că nu avem timp. Şi atunci nu facem decât să dăm rasol în tot ceea ce facem. Fie că este vorba despre afaceri, de educaţia copiilor noştri, de iubite sau iubiţi, de timpul nostru, de sex, de distracţie sau de relaţia cu Dumnezeu, începem să ne grăbim.
Nu reuşim astfel să facem ceea ce trebuie, cât trebuie şi când trebuie şi devenim nervoşi, frustraţi, stresaţi. Şi intrăm într-un cerc vicios: ne grăbim, facem lucrurile prost, devenim şi mai stresaţi, trebuie să reparăm ceea ce nu am făcut ca lumea şi consumăm şi mai mult timp! Aşa că am stat io şi m-am gândit şi m-am hotărât să am timp. AM TIMP PENTRU ORICE ÎMI DORESC SĂ FAC PENTRU MINE, PENTRU CEI DRAGI ŞI PENTRU CEI DIN JUR! Ziua nu are 16 ore cum ni se implementează în cap, ci tot 24! O prostie de care de altfel unii încearcă să ne convingă şi să o demonstreze chiar!
Şi aşa am ajuns să scriu această carte. Bolile sunt selectate de maestra mea din Oradea, Mirela Codilă, cu care am colaborat în terapia de acolo şi fără ale cărei eforturi această carte nu ar fi putut apărea. Motivul apariţiei acestei cărţi însă este necesitatea de a găsi leacuri pentru boli care nu au leac şi de a evidenţia cauzele care au dus la apariţia lor. Ori asta nu are nimic comic şi nici romantic în sine.
Mi-a fost la fel de greu să o scriu, pe cât de greu va fi probabil multora să o citească. Dar sincer cred că este nevoie de ea. CRED ŞI STIU CĂ ORICE BOALĂ ESTE VINDECABILĂ, DAR NU ORICE OM! De ce? Pentru că am venit pe această planetă, dar mai trebuie să şi plecăm!
Sper ca prin această carte să aduc un folos şi celor care se ocupă de terapie, oricare ar fi ea, dar şi oamenilor, fie ei bolnavi sau nu, şi prin asta să devenim mai buni şi mai apropiaţi de Lumină. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
PARAMETRI CARE TREBUIE VERIFICAŢI PENTRU A URMĂRI EVOLUŢIA UNUI OM
Sunt mai multe lucruri pe care le urmăresc la un om, mai mulţi parametri care îmi dau detalii despre stadiul actual al omului respectiv, din punct de vedere spiritual, al relaţiei cu Dumnezeu, al alimentaţiei, dar şi despre valorile spirituale cu care s-a născut, relaţia cu părinţii, karma personală, de familie şi de neam.
Pe mine nu mă interesează atât de mult DH-ul (lumina interioară), cât EBF-ul (energia benefică fundamentală), pentru că mă interesează dacă omul respectiv are plăţi karmice. EBF-ul îmi dă date despre karma pe care o are de plătit.
Verific SS-ul (starea de sănătate), SV-ul (starea de vindecare, de vitalitate) – cum evoluează de la o terapie la alta. Va trebui să urmăriţi un pacient săptămânal să vedeţi cum se schimbă starea lui de sănătate sau starea de vitalitate. Dacă se schimbă de la o săptămână la alta cu minim 4%, este bine. În cazuri de karmă grea poate să fie şi 1-2% pe lună.
Apoi, ca să-l ajut pe pacient să se schimbe şi să se vindece, îi vorbesc despre CIP (capacitatea de iertare) şi IP (iertarea păcatelor). Mă interesează iertarea păcatelor la nivel de spirit, pentru că este în strânsă legătură cu PD (protecţia divină). Dacă am IP mic, am, de asemenea, PD mic. Dacă îi cresc protecţia divină, îi cresc toate, şi starea de sănătate, şi starea de vitalitate.
Foarte important este SN (structura noesică – sufletul), SN adăugat malefic. Pentru că, în timpul vieţii, se pierde din suflet prin păcate făcute cu liber arbitru. Este necesar să se ştie că fiecare procent pierdut duce la distrugerea informaţiilor pozitive din matricea originală a corpului, lucru care determină distrugerea organelor şi, implicit, apariţia bolilor.
Se mai măsoară IS (integritatea structurală) pe organul bolnav sau per total. Ca un organ să funcţioneze, IS trebuie să fie 100%. Un procent înseamnă foarte mult. Primul copil, fosta mea soţie l-a pierdut pentru că avea SS 99%. Şi eu am zis că 99 % este bine, chiar dacă simţeam în suflet că nu este aşa. Pentru că acel punct lipsă, dacă există într-un organ care este vital, atunci este mortal. Deci integritatea structurală ca un om să se vindece trebuie să fie 100%.
Primul lucru pe care îl fac este să refac SN, anihilez SN adăugat malefic, apoi refac integritatea structurală. Refacerea integrităţii structurale: „Doamne, pune te rog informaţia şi energia necesară şi suficientă refacerii". Încercaţi tehnicile simple, nu pe cele complicate şi ineficiente. Acest algoritm este valabil şi pentru voi înşivă.
Se mai pot verifica sbamuri (formele gând autoinduse), structurile adăugate malefice – sunt programe negative care se activează în momentul în care faci o prostie, ele există în stare latentă şi se activează în momentul în care persişti într-o prostie. Dar ultimele două eu nu le măsor pentru că în momentul în care anihilez orice program malefic se anihilează şi aceste programe, în momentul în care anihilez orice spaţiu malefic se anihilează şi acestea.
Pe măsură ce creşti un pacient începi să-i măsori alţi parametri, pentru că începi să-i aprofundezi problemele lui. CIP – ce neiertări are, cât a iertat bărbaţii, femeile. Cât se iubeşte pe el însuşi, iubirea de sine. Iubirea de sine trebuie să existe, trebuie să te iubeşti ca pe ceilalţi, şi atât cât îi iubeşti pe ceilalţi trebuie să te iubeşti şi pe tine. Iubirea faţă de oameni, animale, plante, planetă, natură.
TERAPIA
Am ajuns la concluzia că cea mai bună formă de terapie este cea prin atingere. Până la urmă cea mai bună formă de terapie este masajul terapeutic. Este forma de terapie care combinată cu terapiile energetice intră cel mai profund în structurile unui om. La noi, din păcate, nu există un cult al masajului terapeutic. Nu ştim şi nu ne învaţă nimeni ce este. De aceea voi scoate o carte care să explice importanţa acestuia.
Curăţarea totală a unui pacient
Nu mergeţi pe curăţare totală pentru că Lumina pe care o băgaţi voi intră în contradicţie cu întunericul care este în voi şi creaţi un război. De multe ori nici nu ai puterea necesară să cureţi total un om. Se măsoară eficienţa în cazul acestei curăţări. Dacă se merge din aproape în aproape, omul nici nu simte că s-a curăţat şi este mult mai bine pentru că urcă încet fără şocuri spirituale.
Dincolo de terapie este educaţia spirituală a unui om. Iniţial credeam că cel mai important lucru este să se vindece un om. Apoi am înţeles că este mai important să se schimbe, să devină mai bun pentru că dacă nu se întâmplă aşa va bubui pe altă parte. Adică se va îmbolnăvi din nou. Şi aşa am înţeles că este mai importantă evoluţia spirituală în perspectiva vindecării. Vindecarea sinelui duce în perspectivă la vindecarea trupului.
Şi la sfârşit fac rugăciunea:
Doamne, te rog, iartă-mi greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie,
cele cu ştiinţă şi fără de ştiinţă, cele cu neascultare.
Îmi cer iertare de la toţi cei cărora le-am greşit în viaţa asta sau altădată şi-l rog pe Dumnezeu să mă ajute să fiu iertat de cei care nu vor sau nu pot ca să mă ierte.
Îi iert pe toţi oamenii care mi-au greşit în viaţa asta sau altădată şi Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să fiu iertat de cei care nu vor sau nu pot ca să mă ierte.
Îmi cer iertare de la vieţuitoare, plante şi animale.
Îmi cer iertare pentru familia şi neamul meu.
Îmi cer iertare de la pământ, apă, aer, foc, lemn, metal.
Îmi cer iertare de la iubire, suflet, spirit, conştiinţă, voinţă, memorie, gândire, credinţă, sănătate, sex şi bani.
Îmi cer iertare de la lumină şi întuneric, de la pământul care mi-a îngăduit să mă nasc.
Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să mă iert şi să mă iubesc pe mine însumi atât cât îmi este îngăduit.
Îmi cer iertare faţă de întreg Universul. Amin.
CAUZELE BOLILOR
Pe scurt, cauzele bolilor sunt aceleaşi cu cele enunţate de Buddha. Karma, păcatele, dorinţele, ataşamentele ŞI IGNORANŢA!
Din punctul meu de vedere, ca terapeut, ca maestru şi ca om, am ajuns la concluzia că boala în esenţă este un lucru pozitiv. Ea ne arată că undeva greşim, că undeva suntem imperfecţi. Descoperirea acestei imperfecţiuni şi îndreptarea ei ne face în realitate să evoluăm. Credeam că boala este o creaţie diabolică a răului menită să distrugă creaţia Lui Dumnezeu, omul. Aşa am fost învăţaţi. Dar nu este aşa. Este dată prin rău,