1000 de capodopere ale artei erotice

De Hans-Jürgen Döpp, Joe A. Thomas și Victoria Charles

Istoria ne-a demonstrat că imaginile erotice, fie ele acceptate sau respinse, au scos în evidenţă idei noi ale erotismului, aşa cum se poate observa şi în reproducerile din această carte. De la statuetele antice reprezentând fertilitatea la gravurile Renaşterii menite să încurajeze procreerea în cadrul căsătoriei, arta erotică a avut mereu un loc important în societate. Aici, pentru prima dată, 1000 de imagini autentice ale artei erotice au fost adunate de peste secole şi civilizaţii pentru a demonstra evoluţia acestui gen. Într-o eră ca cea în care trăim acum, când erotismul abundă atât în publicitate cât şi în întreaga media, această carte oferă o abordare nouă în istoria reprezentărilor erotice, subliniind valoarea artistică a lucrărilor erotice executate cu mare stil şi talent.

• Limbă: Română
• Editor: Parkstone International
• Data lansării: 5 feb. 2023
• ISBN: 9781639199730

Previzualizare carte

Hans-Jürgen Döpp

Joe A. Thomas

Victoria Charles

1000

DE CAPODOPERE

ALE ARTEI EROTICE

Titlul în original: 1000 Erotic Works of Genius

Autori: Hans-Jürgen Döpp (introducerea generală), Joe A. Thomas (introducerile la capitole) şi Victoria Charles.

© 2023, Sirrocco, London, UK (English version)

© 2023, Confidential Concepts, worldwide, USA

© 2023, Parkstone Press USA, New York

© Image-Bar www.image-bar.com

© 2008, Hans Arp Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ VG Bild-Kunst, Bonn

© 2008, Francis Bacon Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ DACS, Londres

© 2008, Balthasar Balthus Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Paul-Emile Bécat

© 2008, Hans Bellmer Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Max Beckmann Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ VG Bild-Kunst, Bonn

© 2008, Emile Bernard Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Joseph-Antoine Bernard

© 2008, Louis Berthommé Saint-André Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Biederer Studio for Ostra Editions

© 2008, Camille Bombois, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Pierre Bonnard Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Fernando Botero

Art © Louise Bourgeois / Licensed by VAGA, New York, NY

© 2008, Constantin Brancusi Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Joe Brockerhoff

© 2008, Romaine Brooks

© 2008, Maurizio Cattelan

© Helen Chadwick Estate

© 2008, Marc Chagall Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Camille Claudel Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Salvador Dalí, Gala-Salvador Dalí Foundation/ Artists Rights Society (ARS), New York, USA

© 2008, John De Andrea

© 2008, Paul Delvaux Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ SABAM, Brussels

© 2008, Jean Delville Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ SABAM, Brussels

© 2008, Maurice Denis Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, André Derain Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Otto Dix Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ VG Bild-Kunst, Bonn

© 2008, Jean Dubuffet Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Marcel Duchamp Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris/ Succession Marcel Duchamp

© 2008, Raoul Dufy Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Xawery Dunikowski

© 2008, Jacob Epstein

© 2008, Max Ernst Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Leonor Fini Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Charles Frazier

© 2008, Lucian Freud

© 2008, Alberto Giacometti Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Duncan Grant, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Red Grooms, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris Art © George Grosz / Licensed by VAGA, New York, NY

© 2008, Richard Hamilton Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ DACS, Londres

© 2008 George Hare

© The Estate of Keith Haring

© 2008, Erich Heckel Estate / Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ VG Bild-Kunst, Bonn

© 2008, Jean Hélion Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Bowness, Hepworth Estate

© 2008 David Hockney

© Heirs of Josephine N. Hopper, licensed by the Whitney Museum of American Art, p. 354

© 2008, Alain Jacquet Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© Allen Jones

© 2008, Banco de México Diego Rivera & Frida Kahlo Museums Trust. AV. Cinco de Mayo n°2, Col. Centro, Del. Cuauhtémoc 06059, México, D.F.

© 2008, Ernst Kirchner, by Ingeborg and Dr Wolfgang Henz-Ketter, Wichtrach/Bern

© 2008, Yves Klein Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Oskar Kokoschka Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ Pro Litteris, Zurich

© 2008, Pyotr Konchalovsky Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© Elisar von Kupffer

© 2008, Marie Laurencin Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Henri Laurens Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Fernand Léger Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© Courtesy of Roy Lichstenstein

© 2008, Tamara de Lempicka Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Richard Lindner Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Herbert List

© 2008, Alméry Lobel-Riche

© 2008, C. Herscovici, Brussels/ Artists Rights Society (ARS), New York, USA

© 2008, Aristide Maillol Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Estate Man Ray / Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© Robert Mapplethorpe Foundation. All rights reserved.

© 2008, André Masson Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Henri Matisse, Les Héritiers Matisse, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Succession H. Matisse, Paris/ Artists Rights Society (ARS), New York, USA

© 2008, Ilya Mashkov

© 2008, Hilde Meyer Kupfer

© 2008, Successió Miró, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Pierre Molinier Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Edvard Munch Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ BONO, Oslo

© 2008, Emil Nolde Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ VG Bild-Kunst, Bonn

© 2008, The Georgia O’Keeffe Museum, Artists Rights Society (ARS), New York, USA

© 2008, Max Pechstein Estate / Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ VG Bild-Kunst, Bonn

© 2008, Dominique Peyronnet

© Peter Phillips

© 2008, Francis Picabia Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2023, Estate of Pablo Picasso/ Artists Rights Society (ARS), New York, USA

© 2008, Pierre et Gilles. Galerie Jérôme de Noirmont, Paris

© Sigmar Polke

© 2008, The Pollock-Krasner Foundation/ Artists Rights Society (ARS), New York, USA Art © Mel Ramos / Licensed by VAGA, New York, NY

© 2008, Martial Raysse Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Red Grooms

© 2008, Reunier, copyright reserved

© 2008, Yva Richard

© 2008, Gerhard Riebicke

© 2008, Ker Xavier Roussel, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Rudolf Schlichter

© 2008, Karl Schmidt-Rottluff Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ VG Bild-Kunst, Bonn

© 2008, Ulo Sooster

© 2008, Antoni Tàpies Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ VEGAP, Madrid

© 2008, Vladimir Tatlin Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris Tom of Finland 1986 © Tom of Finland Foundation TomofFinlandFoundation.org

© 2008, Suzanne Valadon Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© 2008, Elena A.Volkova

© 2008, Kees Van Dongen Estate, Artists Rights Society (ARS), New York, USA/ ADAGP, Paris

© Marcel Vertès

© 2008, Andy Warhol Foundation for the Visual Arts/ Artists Rights Society (ARS), New York, USA

Art © Estate of Tom Wesselmann / Licensed by VAGA, New York, NY

Nicio parte a acestei lucrări nu poate fi reprodusă în mod electronic, mecanic, prin fotocopiere sau prin orice alt mod, fără acordul scris, dat în prealabil de Parkstone Press USA.

Cuprins

Introducere

Din Preistorie şi formele primitive până la Antichitate şi la perfecțiunea corpului uman

Evul Mediu: revenirea la pudoare

Renaşterea: Epoca de Aur a corpului, 1453-1563

Eleganța corpului uman, 1563–1810

Realismul şi corpul uman, 1810–1922

Decenii de speranță, 1922–1960

Revoluția corpului, 1960–1980

Index

Introducere

Artă erotică sau pornografie?

„Ceea ce pentru unii înseamnă pornografie, pentru alții poate fi o sclipire de geniu."

— D. H. Lawrence

Termenul „Artă erotică" este spoliat de o multitudine de termeni vagi. Artă şi pornografie, sexualitate şi senzualitate, obscenitate şi moralitate, toate sunt implicate într-o atât de mare măsură, încât e imposibil de dat o definiție obiectivă, fapt deloc nou în istoria artei. Cum e posibil să se vorbească de artă erotică?

Un lucru e sigur: descrierea unei activități cu tentă sexuală nu conferă unei lucrări statutul de artă erotică. A identifica arta erotică doar cu conținutul său ar însemna a o reduce la o singură dimensiune, pentru că e imposibil de făcut distincția între o descriere a unei manifestări artistice sau a unei pornografice doar în funcție de conținutul imoral. Punctul de vedere conform căruia operele erotice au ca singur scop stârnirea apetitului sexual şi nu pot fi privite ca formă de artă e la fel de eronat. Imaginația creativă asociată artei erotice o deosebeşte de pornografie? Totuşi, pornografia este şi rezultatul imaginației. Trebuie însă să conțină ceva mai mult decât o descriere a unei realități sexuale, altfel, de ce să dea cineva banii pe ea? Gunter Schmidt afirmă că pornografia este „construită ca fantezie sexuală, precum visatul cu ochii deschişi, la fel de ireală, megalomană, magică, ilogică şi stereotipă". Fanteziile erotice constituie şi ele subiectul artei erotice. Cei care aleg între artă şi pornografie trebuie să se fi decis deja în favoarea celei dintâi. Pornografia este un termen moralizator, defăimător. Ceea ce pentru unii e artă, e opera diavolului în concepția altora. Amestecul aspectelor estetice cu cele etico-morale elimină din faşă orice proces de clarificare.

În limba greacă, pornografie înseamnă „ scrieri despre prostituate" – adică un text cu conținut sexual – caz în care pornografia ar putea fi abordată dintr-un punct de vedere libertin şi ar pune pe picior de egalitate noțiunea de artă erotică cu cea de pornografie. Această reevaluare ar duce la o reabilitate a termenului.

Limita până la care deosebirea dintre artă şi pornografie depinde de atitudinea contemporană este ilustrată de exemplu de pictura lui Michelangelo din Capela Sixtină, Judecata de Apoi. În epoca Renaşterii nuditatea nu era considerată obscenă. Cel care comandase această capodoperă, Papa Clement al VII-lea, nu a găsit nimic imoral în ea. Dar succesorul său, Papa Paul al IV-lea, a dispus ca la Judecata de Apoi toată lumea să poarte pantaloni!

Un alt exemplu de relație dificilă între societate şi arta erotică este tratarea frescelor descoperite în urma săpăturilor din Pompei, care abia de curând au devenit accesibile publicului. În 1819, Galeria Obscenităților a fost stabilită la Palazzo Degli Studi, viitorul Muzeu Național, unde doar cei maturi din punct de vedere al vârstei şi cei cu standarde morale înalte aveau acces în spatele uşilor închise. Colecția şi-a schimbat numele şi a devenit Galeria Obiectelor Încuiate în anul 1823. Din nou, numai cei cu permis din partea regalității aveau voie să vadă exponatele. Valul reacționar de după revolta din 1848 a afectat din nou colecția muzeului. În 1849 uşile Galeriei Obiectelor Încuiate se închideau pentru totdeauna. Colecția a fost transferată trei ani mai târziu într-o aripă mai îndepărtată a muzeului, iar uşile care duceau la ea au fost zidite.

Până în 1860, când Giuseppe Garibaldi a intrat în Neapole, nimeni nu a vrut să audă de redeschiderea colecției. Numele colecției s-a schimbat, primindu-l pe cel de Colecție Pornografică. În timp, multe obiecte din această colecție au fost înlăturate şi au fost alăturate exponatelor considerate normale. Astfel, istoria Galeriei nu oferă o privire de ansamblu asupra unei perioade întinse pe mai bine de trei secole. Nu toate perioadele istorice sunt la fel de propice producerii de artă erotică. Unele epoci au devenit chiar inamice declarate ale acesteia. De exemplu, mediul libertin al perioadei Rococo a creat o atmosferă favorabilă erotismului şi artei erotice. Totuşi, arta erotică nu este doar o reflectare a dobândirii libertății de exprimare sexuală; ea poate fi la fel de bine un produs secundar al represiunii şi supresiunii. Se poate concepe până şi faptul că şi cele mai pasionale opere erotice au fost create nu în pofida ci tocmai din cauza presiunilor culturale la care era supusă sexualitatea. În natură, sexualitatea condusă de instinct a animalelor nu este erotism. În erotism, însă, cultura recurge la natură. În timp ce sexualitatea ca imperativ al naturii – chiar şi a celei umane – nu cunoaşte vârstă, erotismul se schimbă: are o istorie ca şi sexualitate controlată de cultură.

Astfel, erotismul ar trebui înțeles ca fenomen social şi cultural, caz în care el este creația prohibițiilor morale, legale şi magice, prohibiții apărute pentru a împiedica sexualitatea să cauzeze vreun rău structurii sociale. Nevoia ținută în frâu se exprimă; de asemenea, încurajează fantezia fără a expune societatea la pericolul distructiv al exceselor. Această distanță face diferența între erotism şi sexualitate. Erotismul este o acțiune reuşită de echilibrare, care găseşte un echilibru precar între cursul rece al unei societăți raționale şi curentul cald al sexualității licențioase, distructive.

Totuşi, chiar şi în versiunile mai blânde, erotismul rămâne o putere demonică în conştiința omului, pentru că este ecoul cântecului periculos al sirenei – dacă cineva se apropie de el, devine fatal. Devoțiune şi capitulare, regresie şi agresiune: acestea sunt puterile care încă ne mai tentează. Convergența dorinței şi dorul de moarte – acestea au jucat un rol important în literatură.

În măsura în care erotismul constă în distanță şi înconjur, fetişistul constituie eroticul perfect. Obiectul folosit ca fetiş, în relație fixă, încordată, cu ceea ce este imediat, e mai important pentru fetişist decât promisiunea dorințelor împlinite pe care o reprezintă acel obiect. Trupul în imaginație are mai multă semnificație decât trupul real.

Şi colecționarii sunt interesați de erotism. Pe când cel care vinde este activ în viața reală, colecționarul trăieşte cu o inimă pură, într-un tărâm al fanteziei. Şi nu e adevărat ceea ce se spune, şi anume că o inimă curată poate elibera deliciile viciilor chiar mai profund şi mai complet decât o persoană destrăbălată?

Distanța permite libertate. La fel şi arta – care poate reprezenta, de asemenea, un fetiş al artistului – permite libertatea. Lasă ca libertatea să se joace cu focul fără a se arde. Place ochiului, permite jocul cu păcatul fără a cădea în păcat. Această libertate prin distanță poate fi observată urmărind reacțiile diferite ale privitorilor când se uită la reviste cu specific sexual sau la operele de artă cu aceleaşi conotații: ați văzut un zâmbet pe fața cuiva care se uită într-o revistă pornografică? Adesea, însă, se poate observa o veselie domoală a celor ce privesc o operă de artă, ca şi cum arta ar aduce un fel de eliberare a senzualității. Cei care, însă, într-un mod denigrator numesc pornografică o operă de artă, nu dovedesc altceva decât faptul că nu apreciază defel reprezentarea obiectului prezentat din punct de vedere artistic. Cel care pleacă dezgustat nu este neapărat caracterizat de o anume moralitate. Astfel de persoane nu au o cultură erotică. Eduard Fuchs, maestrul artei erotice ale cărui cărți au fost acuzate că sunt pornografice încă de pe când era în viață, considera erotismul ca fiind subiectul fundamental al artei: se spune că senzualitatea este prezentă în orice formă de artă, chiar dacă este obiectivă şi nu are întotdeauna o natură sexuală. Prin urmare, ar fi aproape tautologic să se vorbească despre „arta erotică".

Cu mult timp înainte de Fuchs, Lou Andreas Salomé punctase deja adevărata relație dintre estetică şi erotism: „se pare că sunt frați care au aceeaşi rădăcină, că arta şi sexualitatea au asemenea puncte comune încât deliciul estetic se transformă în deliciu erotic într-un mod imperceptibil, dorința erotică atât de instinctiv atinge estetica, ornamentalul (posibil dând regnului animal ornamentul său direct sub formă de creație trupească). Odată când, la sfârşitul vieții sale, Picasso a fost întrebat despre diferența între artă şi erotism, se presupune că ar fi răspuns: „Dar nu e nicio diferență. De fapt, aşa cum alții se preocupau de erotism, Picasso era preocupat de exprimarea artistică: „Arta nu este castă; trebuie să fie ținută la distanță de ignoranța inocentă. Cei ce sunt insuficient de pregătiți pentru artă nu trebuie să se apropie de artă sub nicio formă. Da, arta este periculoasă. Dacă e castă, nu mai e artă".

Privită prin ochii unui câine de pază moral, orice formă de artă şi de literatură ar fi trebuit să fie abolite. Dacă spiritul şi mintea sunt esența umanității, atunci toți cei ce plasează mintea şi spiritul în opoziție cu senzualitatea sunt nişte ipocriți. Din contră, sexualitatea experimentează adevărata formă umană doar după ce se dezvoltă devenind erotism şi artă – unii spun că erotismul este arta iubirii. Chestiunile excluse din procesul de civilizare se afirmă cerând un mediu bine definit spiritual – şi acela este arta. În artă sexualitatea se dezvăluie în toată splendoarea sa, ceea ce pare să nege tot ce este senzual în formă de artă erotică.

Pornografie este un termen acuzator folosit de cei ce rămân apropiați de erotism. Se presupune că senzualitatea lor nu a avut niciodată ocazia să fie cultivată. Aceste persoane neprivilegiate din punct de vedere cultural – printre aceştia posibil aşa-zişi experți în artă şi avocați ai apărării – percep sexualitatea ca pe o amenințare atunci când se manifestă într-o formă estetică temperată. Nici chiar observația că o operă a ofensat sau combătut punctele de vedere ale multora nu o fac să devină pornografie. Arta este periculoasă! Capodoperele pot ofensa şi răni sentimentele multora; nu întotdeauna îi fac fericiți pe cei ce le privesc. Până la urmă, nu e de datoria artei să deranjeze şi să răscolească lucrurile? Concluzia: termenul de pornografie nu mai ține pasul cu vremurile. Descrierile artistice ale activităților sexuale, fie că plac, fie că deranjează, sunt parte a artei erotice. Dacă nu, sunt insipide lucrări plictisitoare, chiar dacă nu fac niciun rău.

Societățile orientale în special au ştiut cum să integreze sexul şi erotismul în artă şi cultură. Religia chinezilor, de exemplu, eliberată complet de noțiunea occidentală de păcat, consideră abandonul şi iubirea ca fiind lucruri pure. Uniunea dintre bărbat şi femeie sub semnul lui Tao simbolizează aceeaşi armonie ca şi alternanța zi noapte, iarnă vară. Se poate spune – şi pe bună dreptate – că gândirea antică a chinezilor îşi are originea în concepțiile despre sex. Yin şi Yang, două idei complementare, determină universul. Astfel, filosofia erotică din China antică mai cuprinde o cosmologie. Sexualitatea este o componentă integrantă a filosofiei de viață şi nu poate fi separată de aceasta. Una dintre cele mai vechi şi mai stimulatoare civilizații de pe pământ ne asigură deci prin religia sa că sexul e bun şi ne învață, din motive religioase, să desfăşurăm actul de iubire cu creativitate şi pasiune. Această lipsă a inhibițiilor în ceea ce priveşte sexul se oglindeşte în arta chineză.

Marii maeştrii din Japonia cu creat de asemenea o mulțime de picturi erotice care egalează celelalte capodopere ale japonezilor. Nici o cenzură din partea statului nu a reuşit să suprime în totalitate producerea acestor imagini. Shunga (Imagini de primăvară) descriu plăcerile şi deliciul lumii destul de atrase de pământ. Căutarea plăcerii carnale, indiferent sub ce formă, era considerată ceva normal. Cuvântul „viciu" nu se rostea în Japonia antică, iar sodomia era o plăcere sexuală ca oricare alta.

În India, erotismul a fost sanctificat în templele hinduse. În Grecia, el culminează cu cultul frumuseții, alăturând frumusețea minții frumuseții trupului. Filosofia greacă a înțeles lumea ca interfață între Apollo şi Dionysos, între rațiune şi extaz.

Doar creştinismul a început să privească erotismul ca păcat, ca pe un lucru aparținând întunericului, creându-se astfel diferențe ireconciliabile. „Diavolul Eros a devenit mai interesant pentru om decât toți îngerii şi sfinții – o afirmație a lui Nietzsche, care probabil nu ar fi fost adeptul Japoniei din Orientul Îndepărtat, căci acolo erosul nu a fost demonizat niciodată. De fapt, lucrurile despre care se plângea Nietzsche în Occident nu au avut niciodată loc în Japonia sau în majoritatea culturilor orientale. Creştinismul, în cuvintele lui Nietzsche, l-a „forțat pe Eros să bea otravă.

În Europa orientală, descrierile erotice au fost ascunse în galerii secrete. Lumea mişcătoare, mereu în mişcare, a fost ținută în lanțuri şi cu mari eforturi ştiința a reuşit să elibereze sexualitatea de prejudicii şi de asocierea cu păcatul. Prin urmare, nu e de mirare că sexologia s-a dezvoltat oriunde relațiile dintre sexualitate şi erotism erau ambivalente sau tulburi. Abundența unei lumi erotice cu imagini şi obiecte colorate demonstrează că Eros poate fi o energie atotcuprinzătoare. Aceste articole ne dau oportunitatea de a trage cu coada ochiului în sfera esențială, cea umană – de obicei tabu –, prin ochii multor artişti, cu un punct de vedere în continuă schimbare.

Spre deosebire de pornografie, care adesea duce lipsă de imaginație, arta erotică permite să luăm parte la o bucurie creatoare. Chiar dacă unele picturi ne par ciudate, sau chiar ne enervează şi ne pun față în față cu propriile tabuuri, trebuie să ne deschidem în fața unei asemenea experiențe. Arta adevărată a deranjat întotdeauna. Doar dacă există dorința sinceră de a face față afronturilor, această călătorie prin geografia plăcerilor poate fi profitabilă – mai ales dacă această călătorie ne îmbogățeşte în interior. Umorul evident în multe dintre lucrările de artă erotică este accesibil doar celor ce au o părere pozitivă legat de experiența erotică.

Această carte ne invită să facem o călătorie specială, una care va deschide fereastra spre noi plăceri şi dorințe. O mulțime de imagini şi obiecte formează atât arta dar şi cultivă erotismul şi sexualitatea ca subiecte universale, fundamentale. Fiind deschişi față de originea diverselor culturi, unele dintre ele chiar ciudate, ne putem îmbogăți şi noi din punct de vedere cultural... Multiplele şi diversele puncte de vedere enumerate în această lucrare demonstrează multitudinea de forme de exprimare ale sexualității. Ele ne arată că nimic nu e mai natural decât dorința sexuală şi, paradoxal, nimic nu e mai puțin natural decât formele în care se exprimă dorința sau prin care ea găseşte satisfacție.

Lucruri ascunse mult timp în seifurile muzeelor publice şi în galeriile colecționarilor particulari se pot regăsi în această carte. Multe dintre ele au fost interzise de societatea occidentală, societate mai puțin deschisă față de sexualitate sau față de orice lucru asociat cu aceasta. Astfel că ele ne oferă o idee despre ceea ce comportă natura umană.

Tablourile despre plăcerile cărnii, în această carte, promit un festin pentru ochi, chiar dacă este o plăcere la distanță. Dar nu tocmai în aceasta constă esența erotismului – şi anume faptul că nu e accesibil atingerii?

Aspectele istoriei culturale a omenirii ne pot ajuta să ne extindem limitele toleranței, ajutând la extinderea punctului de vedere al privitorului. Pot elibera mințile de clişee care încă mai pun stăpânire pe noi şi azi, dar să sperăm că nu şi după ce vom fi citit această carte.

1. Anonim, Venus din Willendorf, 30.000–20.000 î.C.

Piatră de calcar cu nuanțe de roşu, înălțime: 11,1 cm. Naturhistoriches Museum, Viena (Austria).

Din Preistorie şi formele primitive până la Antichitate şi la perfecțiunea corpului uman

Sexualitatea a fost abordată în artă de la începuturile din Preistorie ale acesteia. Cu toate că scopul lor a rămas neînțeles, micile sculpturi din paleolitic reprezentând femei sunt unele dintre primele dovezi ale existenței omului. Un exemplu este statueta Venus din Laussel, al cărei corp stilizat, cu şoldurile şi sânii exagerat de mari, a făcut să fie considerată un simbol al fertilității, iar numele i-a fost dat după zeița iubirii. Mult mai târziu, civilizația minoană din Creta antică a creat lucrări similare, inclusiv statuete provocatoare cum ar fi Zeița Şerpilor. Cu toate că pare mai naturală decât lucrările de acelaşi gen din Antichitate, atributele feminității sale sunt exagerate. La fel ca în cazul predecesoarelor sale, rolul Zeiței Şerpilor nu este cunoscut – chiar şi calitatea de zeitate e sub semnul întrebării.

Urmaşi ai minoanilor din ținuturile mediteraneene, grecii antici au pus bazele unui cult al trupului, mai cu seamă al trupului masculin. Admirația față de alura atletică este reflectată în multe dintre reprezentările lor idealizate ale nudurilor de tineri. În perioada arhaică, statuile nud în mărime naturală, numite kouroi, marcau mormintele luptătorilor tineri. Ultima sculptură a lui Policlet, Doryphoros, bazată pe proporțiile ideale calculate matematic şi nu pe un model real, arăta evoluția acestor figuri într-o exprimare pur artistică.

Cu toate că scriitorii Antichității au comentat multe dintre picturile greceşti, nicio lucrare nu s-a păstrat în timp. Obiectele din ceramică decorativă care evocau multe teme cu tentă erotică şi informațiile referitor la cultura care le-a generat sunt printre primele care au supraviețuit din arta bidimensională a acelor vremuri. Practica pederastă a grecilor, în care un vârstic se ataşa de un tânăr frumos căruia îi era mentor, a fost adesea descrisă pe vaze cum ar fi cele realizate de pictorii Triptolemus şi Brygos. Societatea patriarhală a grecilor nu prea avea loc pentru modelele feminine: femeile din scenele erotice greceşti erau de obicei prostituate sau zeități. Frumusețea lucrării lui Praxiteles din secolul IV î.C., Afrodita din Knidos, cea mai renumită sculptură a Antichității clasice, a devenit o atracție artistică în insulă şi, conform spuselor lui Pliniu, a câştigat afecțiunea unui bărbat care a încercat să aibă un contact intim cu ea.

Dramatismul şi emoția au fost caracteristicile etapei elenistice a artei greceşti, cum ar fi de exemplu în cazul senzualului Faun al lui Barberini. Pe jumătate țap, sexualitatea sa nedisimulată şi servitutea manifestată față de Dionisos scoteau în evidență natura sa animalică. Renumita Venus din Milo era o reprezentare plină de grație a Afroditei, dezvăluind idealul feminin în concepția elenistică. În ceea ce priveşte toate sculpturile greceşti de după perioada arhaică, cele care s-au păstrat în timp sunt doar copii romane ale sculpturilor greceşti originale.

În Italia, etruscii au adaptat multa dintre ideile greceşti la cultura lor, care oferea mult mai multă importanță statutului femeii. Pe sarcofagele etruscilor erau reprezentați adesea bărbatul şi femeia ca şi cuplu, iar ornamentele de pe mormintelor etruscilor erau pictate cu scene explicite sau sugerând un act sexual.

Urmaşii etruscilor, romanii, au respectat şi imitat la rândul lor multe aspecte ale culturii greceşti. Pentru că au