Congresul iubirii

De Sebastian Burnaz

Un suflet bătrân de miliarde de ani din Univers organizează un congres pentru a transmite iubirea pe Pământ. Toate poveştile şi declaraţiile de iubire ale celor adunaţi la congres sunt transmise în direct spre Pământ printr-un canal de lumină, pentru ca şi pământenii să le trăiască, să le simtă, să le vadă, să le iubească, pentru ca şi ei să înveţe să trăiască iubirea...
Congresul tocmai a început. Poftiţi şi dumneavoastră în sală...

• Limbă: Română
• Editor: Sebastian Burnaz
• Data lansării: 18 nov. 2017
• ISBN: 9781370482788

Previzualizare carte

Declar deschise…

Scumpii mei, v-am chemat aici pentru că vă iubesc. Vă iubesc pe toţi, aşa cum vă iubiţi şi voi unii pe alţii, aşa cum toţi mă iubiţi pe mine, aşa cum totul iubeşte totul, după cum ştiţi.

Dragii mei, am nevoie de ajutorul vostru. V-am chemat din toate colţurile Universului pentru iubirea din voi, pentru că voi ştiţi a iubi, iar ei încă nu. E greu la ei, acolo jos, e durere şi suferinţă. Vreau să-i ajutăm cu ce putem și noi, de vor voi și ei să se ajute…

Aş vrea să le facem împreună un album cu imagini, vise, poze, speranţe, şanse, adevăr, frumuseţe şi iubire. Aş vrea să punem toţi câte ceva, după cum poate fiecare. Fiecare aţi venit din diferite colţuri ale Universului cu poveştile voastre şi merită să le povestim şi să îi ajutăm…

A sosit şi timpul lor, dragii mei. E timpul să facă saltul spre iubire și ei.

A venit şi vremea lor, vremea dragostei lor.

Suntem atât de mulţi aici şi suntem toţi frumoşi, maeştri ai iubirii, ai înţelepciunii, poeţi ai iubirii, apreciaţi în tot Universul acesta minunat, oameni de ştiinţă, și toţi ne dorim ce este mai bine pentru ei. A venit şi timpul lor, timpul să se ridice. Eu m-am gândit să-i ajutăm…

Vreau să aşternem deci, fiecare dintre noi, fiecare dintre voi câte o poveste, câte un lucru auzit sau înţeles, lucruri spuse sau nespuse până acum în locurile de unde veniţi sau ce aţi auzit că se întâmplă prin locuri unde-aţi fost şi pe unde aţi călătorit. Ci ştie Universul ‒ care-i mare ‒ că lucruri noi ne vor fi date auzului tribut, iar văzului cadou și aş dori să le ducem şi lor câte ceva din frumuseţea celor ce se-ntâmplă pe aici, pentru ca, văzând şi auzind frumosul, să se nască în ei dorinţa de frumos şi de iubire și să încerce şi ei. Pentru că şi ei pot, aşa cum şi noi putem, iar sufletele lor minunate se pot ridica din ignoranţă şi să crească spre lumină, aşa cum și noi am pornit cu milioane de ani înainte și stăruim pe Cale și acum.

Aşadar, dragii mei, povestiţi iubirea, povestiţi durerea, povestiţi nostalgia, povestiţi tot ce este emoţie umană şi ne face bine tuturor, căci le va face bine lor deopotrivă. Povestiţi dragostea, povestiţi înţelepciunea, povestiţi frumosul, vindecarea, iubirea şi iertarea, recunoştinţa şi aprecierea, povestiţi suferința pe care aţi trăit-o voi şi cum aţi găsit leacul, povestiţi tot, tot, tot…

Apa Apelor ne-a dat naştere tuturor şi de acolo am pornit toţi, dragii mei. Unii ne-am grăbit spre înţelepciune, alţii spre cunoaştere ne-am străduit, alţii prin durere am trecut, cu toţii prin iubire ne-am vindecat.

Eu sunt bătrân, dragii mei. Sufletul meu numără multe-multe-multe miliarde de ani şi tot nu am văzut totul. Mă voi bucura să mai aud lucruri noi din locuri de care nu am auzit până acum, ce s-a mai mişcat prin Praful Stelelor, de când eu am îmbătrânit, ce lucruri minunate mai creat-a Cel mai Bun pentru noi toţi, El, care ne iubeşte atât de mult, atât de mult încât nu vom înţelege niciodată pe deplin…

Şi, fiindcă, dragii mei, va dura o vreme până când toţi vor spune ce au de povestit, vom face astfel: pe măsură ce poveştile noastre vor curge aici, în acest amfiteatru ceresc, unde suntem noi adunaţi, miliarde şi miliarde şi miliarde de fiinţe ce preţuim iubirea, le vom transmite prin canale de lumină şi spre ei, să le simtă, să le trăiască, să le vadă, să le iubească. Şi aşa va fi mai bine, pentru că Vremi vor trece până când poveştile noastre vor curge neîncetat înspre bătrânul nostru prieten Pământ şi spre fiinţele dragi ce-l locuiesc şi care-au încetat a cunoaşte iubirea de la o vreme încoace. Să le spunem şi lor, dragii mei, cum este…

Nu vă sfiiţi să povestiţi, ca şi când v-aţi afla voi înşivă pe Pământ, ca şi când aţi trece voi înşivă prin durere şi bucurie, prin tristeţe şi fericire, nu vă sfiiţi să vă arătaţi sufletele sensibile, nu vă opriţi să le spuneţi adevărul despre Iubire…

Eu, dragii mei, declar deschise lucrările Congresului Iubirii şi fiecare iubire ce o simte fiecare fie să se transmită și către acele fiinţe dragi, oamenii de pe Pământ…

Calea de lumină e deschisă, Iubirea ne-a învăluit, putem să începem, dragii mei…

Două suflete…

(o povestire foarte, foarte veche…)

Mult, mult timp în urmă, când Zorii Universului abia mijeau, când stelele erau numai concept în mintea Creatorului şi nu luaseră încă fiinţă, când Soarele nostru nu visase încă să existe şi să lumineze Pământul, atunci, în acele timpuri, două suflete s-au înţeles şi s-au iubit.

Ea era minunată, aşa cum orice fată care ştie să iubească este, iar el era un suflet cald, care o visa numai pe ea. Ei se iubeau şi sufletele lor se încălzeau unul pe celălalt aşa cum ştiau ei şi totul în jurul lor era numai iubire.

El a iubit-o de prima dată de când a văzut-o, aşa cum era ea, aşa cum arăta ea, de parcă ar fi venit dintr-o galaxie aflată atât de departe… A iubit-o aşa cum era ea, cum o vedea el, blândă, bună, minunată, caldă, iubitoare, frumoasă, delicată, dragă lui… El s-a îndrăgostit iremediabil de chipul ei, de glasul ei, de ea…

Ziua vedea chipul ei peste tot, seara se gândea la ea, dimineaţa îi zâmbea când se trezea, ziua vorbea cu ea şi dacă era singur…

Iar fata îl iubea atât de mult… Iubirea ei pentru el era o iubire pe care o trăia, o vedea, o simţea…

Ea a fost fiinţa care i-a fost dragă lui şi, după cum avea să dovedească timpul, ea l-a iubit la rândul ei atât de mult, încât toţi cei care-i cunoşteau s-au minunat…

Mult timp în urmă, când Zorii Universului abia mijeau, când lumea stelelor nu se născuse încă, două suflete s-au înţeles să se iubească, să se respecte, să fie împreună-n orice viaţă…

Mult, mult timp în urmă, două suflete care se iubeau, s-au înţeles să se iubească pentru totdeauna…

Visul

(prezentat de o frumoasă domnişoară de pe planeta Erlista)

Am să vă spun acum o poveste despre doi tineri, care erau îndrăgostiţi şi care se iubeau, deşi nu s-au cunoscut niciodată:

În fiecare seară, pe planeta noastră, doi tineri, un băiat şi-o fată, se-ntâlneau în vis.

Ea se culca şi-n vis visa Grădina, şi chiar lângă intrare se oprea şi-l aştepta pe el să vină. Şi după ce intra şi el la vise, direct spre ea pornea şi se-ntâlneau, şi îşi vorbeau, şi se iubeau.

În fiecare noapte ei visau acelaşi vis frumos, de fiecare dată împreună, cel care adormea primul îl aştepta pe celălalt să vină în Grădină, iar după ce venea, porneau ei pe alei şi îşi vorbeau, şi discutau, şi se plăceau, şi se iubeau, şi ochii lor râdeau şi se-ndrăgeau atât de mult…

Ei nu se cunoşteau în viaţa lor de fiecare zi, nu-şi ştiau nume, nici înfăţişare sau de unde sunt, însă iubirea înflorise în inima lor un cânt şi ei îl urmăreau.

Aveau aceeaşi vârstă aproximativ, poate c-o diferenţă de până în cinci ani, dar despre asta ei nu cunoşteau şi ce e important este că se iubeau.

Zi după zi îşi urma viaţa cursul pentru fiecare dintre ei şi uneori ea îl aştepta şi câte-o noapte întreagă la portiţă, în visul lor, chiar dacă el nu putea veni, pentru că era schimb de noapte şi lucra, iar ea îl aştepta… şi-l aştepta…

Şi venea iarăşi noaptea următoare şi, în Grădină, pe băncuţă se-ntâlneau din nou şi visau împreună aceleaşi flori, aceleaşi alei, aceleaşi gânduri şi emoţii şi urmăreau ei fiecare în visul lor, ţinându-se de mână, aceeaşi furnică urcând pe tulpina unei flori albastre, acelaşi fluturaş care dădea din aripi pe o margaretă. Acelaşi vânt îi ciufulea pe amândoi în visul lor, un vis al fiecăruia şi totuşi al lor împreună, pe care-l construiau pentru că se iubeau şi ei doreau să fie împreună…

Trecut-au anii iar ei visează şi-acum împreună, și se iubesc, și se doresc şi construiesc castele de iubire-n visul lor, și încă se mai plimbă prin Grădina minunată, privind cascade, râuri şi pâraie şi admirând tot amândoi și munţii. Fiecare în visul lui şi totuşi împreună…

Ei se plăceau, și se iubeau și împreună ei visau…

Planeta florilor

Mărite iubitorule de oameni,

La noi pe Sirekna există o legendă frumoasă, ce se povesteşte din moşi-strămoşi, despre o planetă a florilor.

Se spune că există în Univers o planetă