Doruri Din Pribegie

De Maria Zlatan Chihaia

Maria Zlatan Chihaia paseste cu sarguinta creatorului de poezie pe drumuri singuratice, cautand cu voluptate nemurirea. Traind revelatia ca Universul ii apartine, poeta se situeaza ca un Demiurg in centrul lumii fictionale, cuprinzand cu un ochi ciclopic Cerul si Pamantul. Ea transforma in poezie tot ce-i creeaza stare de vibratie, iubire, speranta, dor, departare. Natura, cu linistea si nelinistea ei, devine uneori ostila, o asalteaza cu stihiile devastatoare, alteori cauta cu o ravna neomeneasca nemurirea, tot in vecinatatea Cerului si a Pamantului.

Acest mod de facere a poeziei vine dintr-o traditie arhicunoscuta in lirica romaneasca si isi trage seva din experimentele lirice de la inceputuri. Constienta ca omul este materie in miscare, Maria Zlatan are constiinta tragica a trecerii ireversibile a timpului, constiinta pacatului primordial, lasandu-se supusa si ciuruita de pacate, ceea ce nu e o noutate in discursul liric de-a lungul timpului.

Poemele par, in curgerea lor taraganata, sententioase, incercand sa ne convinga cat de fragila este viata si cat de intens trebuie traita, pana cand devine vesnicie, intre dimineti si amurguri,/ cand lumina se sparge ca valul,/ in pulberea de stele ,,fara opriri”, caci omul fiind calator/ efemer pe pamant,/ primeste haina de lumini si aripa de gand, (Vesnicia)-. Versul pare o rastalmacire in maniera stanesciana, cu celebrul vers a la Nichita: schimba-te repede in cuvinte, iti zic, dupa cum si poeta ne indeamna sa ne schimbam in lumina, pentru a intra in nemurire.

De altfel, tot volumul este strabatut de motivul luminii in multiple variante semantice, campuri luminoase, curgand din Calea Lactee: Culeg toate stelele din Calea Lactee/ Si le insir cu drag la gatul tau, femeie!/...cu lumina din zori,/-(Asteptare) Poeta are certitudinea ca si timpul isi bate secundele,/vesnicia s-o prinda-(Calator)

Motivul drumului si al dorului este des intalnit de la un capat la altul al volumului, imbracand, contextual, multiple semnificatii. Drumul este cu dus si intors, el apare in variante semantice, sub forma de poteci si cararui. Dorul se multiplica in variante, devenind un curcubeu. Uneori este inchis in vasul de lut, iar sufletul se zbate/ sa lege amintirile de visele in zbor,/ pana la cer pentru a gasi... pacea divina.

Fiecare poem este o scurta confesiune a unui eu, traindu-si limitele omenesti pe fondul unui zbucium interior, dublat de o natura, fie luminoasa, fie ostila, indurand navala stihiilor, frigul iernii. Numai vantul, in ipostaze umane, o salveaza, o mangaie, o seduce, o cuprinde in rafale, ii alina durerile. Cu toate acestea, poeta isi lasa sufletul ciuruit de pacate flamande.

In marturisirile ei directe, lasa sa se intrevada ca ,,ca nimic din ce este omenesc nu-i este strain”, dictonul poetului latin Terentiu. Totul sta sub semnul dorului care doare cu cat drumul e mai lung, cu cat departarea se pierde in zare. Ma las prinsa in brate doar de rafale de vant... caci, se destainuie poeta, Stihiile ma impresoara cu fata lor hada -(Floarea de pelin).

Iubirea, in viziunea Mariei Zlatan, este un ritual implinit numai in mijlocul naturii, iar absenta iubitului, plecat departe, inseamna uneori asteptare si dorinta. Mirajul naturii potenteaza starea de dor, in mireasma florilor de tei. Cu toate aceste proiectari in vesnicia naturii, poeta nu reuseste sa treaca dincolo de ceea ce este omenesc. Caci totul se consuma in clipele efemere si-n flacara de dor (Speranta si dor), intrucat este convinsa ca Intre cer si pamant viata curge-n tumult.

Poezia Mariei Zlatan se lasa atinsa de aripa ingereasca, dar numai pentru a primi binecuvantarea lumeasca. Ea traieste iubirea deopotriva cu nevoia de smerenie, dar, in acelasi timp, cum spuneam, avand constiinta pacatului adamic. Uneori isi doreste sa devina prima fiinta in Gradina Raiului.

• Limbă: Română
• Editor: Maria Zlatan Chihaia
• Data lansării: 11 mai 2022
• ISBN: 9786060716020

Maria Zlatan Chihaia

Maria Zlatan Chihaia, profesor de limba si literatura romana, s-a nascut pe 26 octombrie 1958 in satul Viisoara, judetul Vaslui, fiind al treilea copil din cei sapte ai familiei Zlatan Gheorghe si Caliopia.Copilaria si adolescenta si le petrece in satul natal si in orasul Barlad. Locuieste pentru multi ani in Vaslui, apoi se stabileste in satul natal.„Am inceput sa scriu de timpuriu. La sfarsitul anului patru de liceu am terminat primul roman si-n urmatorul an l-am scris pe cel de-al doilea. Ambele le-am pierdut prin moartea prematura a profesorului Florea Ioan, caruia i le incredintasem spre citire. Un al treilea roman e in manuscris. Am continuat sa scriu poezie. Imi place sa pictez, fara sa am studii in domeniu. Imi place apicultura.Sunt membru al Academiei Internationale a Oamenilor de Cultura.”

Previzualizare carte

Copyright

Doruri din pribegie

COPYRIGHT 2021 MARIA ZLĂTAN CHIHAIA

COPYRIGHT 2021 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-602-0

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii DORURI DIN PIBEGIE, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Doruri din pribegie

Copyright

Ipostaze lirice în căutarea veșniciei în poezia Mariei Zlătan Chihaia

Nemurirea

Fără încetare

Veșnicia

Așteptare

Călător

Tot cuvântul

Departe, tot mai aproape

Pace divină

Păcate flămânde

Târziu

Drumuri fără umblet

Drumul de dus

Lumina

Năluce stihii

Lungile alei

Nimic

Mi se face încă dor

Mai spune-mi, viață

Înmiresmate flori de tei

Mereu, mereu

Miresme

Floarea de pelin

Cu gându-mi te cuprind

Speranță și dor

În tâmpla-mi căruntă

Ultima clipă

Fără de anotimp

Răgaz o clipă

Veșnicia vieții

Paști

Fără de sfârșit

Pe veci

Departe

De-atâtea ori

Încet, încetișor

Dorirea

Inima-mi ar vrea

Îngenunchind în rugăciune

Priveghere

Umbra unui nor

Clipa fermecată

A Domnului grădină

Neguri de genune

Cuvântul mamă

Zorii de zi

Pare fără de vină

Iubirea divină

Cuvântul

Noaptea se destramă

Deseori, deseori

Pare

Martie 2020

Suflet de mamă

Ani fără de timp

Rugăciune

Dureri fără alean

O lacrimă de înger

Fericiți pe deplin

Fără de timp

Nu am crezut

Asfințitul vieții

Printre umbre de nor

Clipele efemere

Orișiunde

Dușmanul

Petale albe

Dimineți de mai

Mai cântă-mi, vânt

Fără încetare

Doruri neprihănite

Alinare

Fără parfum

Tot pământul

Povara vieții

Tot mai aproape

Despletind hățișurile

Timpul flămând

Luminile sunt stinse

A sufletului mireasă

Chip mișcător

Așteptări fără sfârșituri

Fără de-ncetare

Iubito

Departe, tot mai departe

Pomul bătrân

Mereu

Luminile se sting

Sfinte daruri

Cel mai mare dușman

Freamătul de val

Despre autor

Mulțumiri

Cu toată dragostea, dedic acest volum de poezii fiicei mele, Ancuța.

Fără încetare

Petrec mereu cu amintirile în tăcerea din noapte

Și simt cum îmi freamătă în suflet iubirile toate,

Precum vântul ce aleargă pe coline, căutând alinare

În adâncul pădurii, rătăcind în hățișuri fără încetare.

Cântec de jale umple tot golul ce curge din depărtări

Și luna își cerne razele tremurânde în albastrul din zări,

Fără de călători, drumurile s-au încâlcit, și ele, în ghem,

Iar dorurile, înlăuntru-mi, ca apele învolburate,

Se aud cum gem.

Ipostaze lirice în căutarea veșniciei în poezia Mariei Zlătan Chihaia

Elena Netcu

Maria Zlătan Chihaia pășește cu sârguința creatorului de poezie pe drumuri singuratice, căutând cu voluptate nemurirea. Trăind revelația că Universul îi aparține, poeta se situează ca un Demiurg în centrul lumii ficționale, cuprinzând cu un ochi ciclopic Cerul și Pământul. Ea transformă în poezie tot ce-i creează stare de vibrație, iubire, speranță, dor, depărtare. Natura, cu liniștea și neliniștea ei, devine uneori ostilă, o asaltează cu stihiile devastatoare, alteori caută cu o râvnă neomenească nemurirea, tot în vecinătatea Cerului și a Pământului.

Acest mod de facere a poeziei vine dintr-o tradiție arhicunoscută în lirica românească și își trage seva din experimentele lirice de la începuturi.

Conștientă că omul este materie în mișcare, Maria Zlătan are conștiința tragică a trecerii ireversibile a timpului, conștiința păcatului primordial, lăsându-se supusă și ciuruită de păcate, ceea ce nu e