In pasi de dans prin viata

De Anna Ercsei

Cartea surprinde viața și peripețiile lui Bubu, o fetiță ce fusese înfiată de o familie de tehnicieni dentari și care trecuse prin multe schimbări de când venise pe lume și ajunsese să se mute din țara ei natală. Nu era o fetiță îngâmfată, dar mulți apreciau inteligența și deschiderea ei către informații. În povestea ei, reușește să surprindă momentele care au lăsat amprente adânci asupra evoluției ei, dar și situațiile noi pe care le întâlnise de-a lungul timpului. Cunoscuse mulți oameni, însă putini au fost cei care au reușit cu adevărat să o transforme.

• Limbă: Română
• Editor: epubli
• Data lansării: 7 mar. 2021
• ISBN: 9783753172224

Anna Ercsei

Seit ich im Deutschland umgezogen bin, habe ich wahrscheinlich etwas Neues gelernt. Bis jetzt hatte ich kein Mut zum Schreiben, aber jetzt gefällt es mir mehr und mehr.

Previzualizare carte

©E.A Maria

All rights reserved. No parts of this publication may be reproduced, stored in a retrieval

system, or transmitted, in any form or by any means, electronic, mechanical,

photocopying, recording, or otherwise, without the prior permission of the author.

Published By E.A Maria

ISBN-13: 978-973-0-31751-0.

În pași de dans prin viață

E.A. Maria

Editor: Prof. Sălăgean Floarea

Copertă: Sebesi Mihály

Reghin,2020

Cuprins

Capitolul I O nouă copilărie

Capitolul II Adolescența din spatele scenei

Capitolul III O carieră cu năbădăi

Capitolul IV Fetița cu ochi verzi

Prefață

27 Iulie 1994

’’Ai apărut în viața noastră și te-am iubit din prima clipă, să nu uiți niciodată ce ți-am spus’’, spunea bunica ei.

Bunicii ei erau oameni gospodari. Bunica fetiței avea o soră și un frate. Bunicul, însă era singur la părinți. Tata la fel era foarte harnic, un om care muncea mult pe lângă casă, dar care era și foarte talentat.

Mama nu a fost un exemplu foarte bun, însă, suferise un accident de mașină în urma căruia rămăsese cu traume. Trecuseră 7 luni, în care crescuse într-un loc frumos, însă grija lor era cu mult sub nivelul firesc. Aveau o casă frumoasă, decentă și modestă, nu foarte departe de Reghin și Târgu Mureș, cu o grădină mare cu mulți pomi fructiferi în care a reușit să își facă multe amintiri după ce a crescut. Într-una din zile, tatăl ei a plecat acolo sus în ceruri. Aceea a fost și ziua decisivă pentru ea, pentru că vărul dulce al tatălui ei, urmă să îi devină părinte adoptiv.

Se înțelegeau de minune, până să se întâmple ce se întâmplase, se apărau și protejau oricând situația o cerea. Mama ei însă, după un timp cedase. Nu a mai făcut față de a o ocroti așa cum se cuvine. Așa că, decizia a fost ca vărul dulce al tatălui ei să o ia în grija lui, să îi ofere tot suportul de care are nevoie un copil de a se dezvolta normal.

O nouă copilărie

Timpul trecuseră, rănile începeau să se vindece și intrase într-o nouă lume. Una ce avea să îi marcheze în mod pozitiv viitorul. Perioada de adopție nu a fost ușoară pentru ei, multe acte, multe sacrificii și umblătură pentru cei ce aveau să o primească în familia lor. Avea să ajungă într -o familie minunată cu oameni de succes. Tata și mama,

Tehnicieni dentari de meserie, cu un cabinet stomatologic în orașul în care a copilărit și s-a format ca și adult. Aveau deja la rândul lor două fete, printre care cea mare fusese plecată în Luxemburg să se opereze la unul din genunchi.

Pe atunci, tatăl ei, întâlnise o doamnă în vârstă, care îi spusese că va mai avea o față, dar nu va fi din sângele lui. Să fi fost oare vreo coincidență? Nu că ar fi crezut ea de multe ori în așa ceva, dar erau totuși multe lucruri ce se

Legau în viața ei. Tatăl ce o luase în grijă, îi povestea că îi zâmbea odată bunicului și se topea instant. El era mai exigent de fel, dar iubea copiii. Îi plăcea ordinea și autoritatea. Una din vecinele lor adusese la un moment dat un pătuț de lemn pentru ea, însă bunicului nu i-a plăcut deloc. Tâmplar fiind de meserie, i-a zis

Bunicii: - Ce e cu vechitura aia?! Duceți -o afară de aici! Se apucase repede să îi facă un pătuț și îl și pusese repede în bucătărie lângă bunica ei. Aveau

O casă mare, frumoasă și spațioasă construită în stil evreiesc. Cu multe camere luminoase, cu geamuri din toc de lemn o curte și o grădina mare. Clădirea de lângă, era chiar stomatologia, locul în care totul i se părea fascinant, și în care îi plăcea să pună mâna pe tot, să descopere domeniul în care părinții ei adoptivi activau. Mai aveau încă două fete, care deși nu i-au fost surori naturale, au reușit să nu facă niciodată diferențe. Era în Aprilie 1995, când oficial a ajuns să facă parte din lumea stomatologiei fără că ea să vrea. Tata intrase cu ea în casă și le-a spus fetelor: - De azi e sora voastră . Au

Acceptat-o și îndrăgit -o din prima zi. Sora mijlocie, mai rebelă de

Felul ei, ce ajunsese medic stomatolog, și una ce reușise să devină preot. Ambele au reușit să se afirme într -un mod frumos, deși aveau

Temperamente total diferite.

Parcă și acum, își amintește de poza de familie în care era îmbrăcată într -un costumaș alb cu flori colorate și o pălăriuța cochetă pe cap. Era minionă, slăbuță și mult mai mică decât ar fi trebuit să fie. Mama îi povestea că nu se mișca de la brâu în jos, îi spunea că era că o floare ce nu primise apă și îngrășământ. Pe

Atunci, și ei erau la început cu stomatologia, și la un moment dat avuseseră o caravană la țară, la bunicii ei. Acolo tratau și alți pacienți, și avea prilejul să își petreacă timpul prin curtea bunicilor paterni. Aveau pisici, cățel, și mulți puișori de găină. Îi plăcea să se joace cu fiecare în parte și mai obișnuia să îl ajute pe

Bunicul la dat jos porumbul de pe cocean. Apoi, când a mai crescut,

Mergea cu el și îi plăcea să arunce cu grăuncioarele de porumb la păsări. Adopția cu siguranță a fost un act de iubire.

Nu a fost un pas ușor, mai ales că a avea un nou copil e o muncă grea. Ea avusese nevoie de multă atenție. Însă iubirea învinge, răbdarea și formarea unei echipe bine închegate, va da mereu roade indiferent de situație. Ajunsă la Reghin, prima care se oferise să o creștineze a fost doamna Floarea cu nașul Săli cum îi spuneau ei. Din păcate pe nașul Săli nu

Apucase să îl cunoască, murise în 1995. Deși era convinsă că și el ar fi avut multe să îi povestească. Doamna Floarea, profesoară de limba și literatura română de meserie, cu o carieră strălucită de dascăl de

La care a avut mereu ce învață, și care și-a lăsat amprenta asupra deciziilor pe care ea urmă să le ia. A fost mereu o persoană deschisă, blândă și cu un suflet mare. Nu a fost niciodată dascălul lipsit de răbdare sau prea exigent. Cred că asta a și făcut-o să se atașeze de ea, și cred că ea a fost motivul pentru care a început să iubească materia asta atunci când a ajuns în liceu. A

Fost o perioadă grea, recuperări lungi, multe vizite la medici,

Pentru că nu i se dădea nicio șansă de a mai umbla vreodată. Tata îi făcea rost de la abator de ficat de pui proaspăt pentru că avea

Nevoie de mult fier, anemică fiind.

Una dintre doctorițe îi spusese tatălui:

-