Nu mai am timp: Dragoste, rău fără sfârșit

De Cipo Radulescu

Este greu să nu urăști. Oameni, minciuni, momente în care te simți folosit...toate astea îți fură identitatea și îți îngroapă sufletul. Și îi vezi cu câtă plăcere te privesc cum cazi. Atunci, ura este singurul sentiment care are sens. Uiți de tine și te adâncești în noroi. Mai jos de atât nu ai cum să cobori. Vrei! Dar nu mai ai unde. Nu ai de ales și te ridici! Și, cu fiecare pas pe care îl faci, cei care au încercat să te îngroape, cad în groapa pe care ți-au săpat-o!
"Era contrar principiilor mele de viață să iubesc o alcoolică și o drogată. Ceea ce am iubit a fost ideea de familie și pentru asta am luptat. Și am iubit și-o să o iubesc pe Fanija. Dar acum, când mi-am dat acest răspuns, celălalt pe care doream să-l aflu, și anume ce s-a întâmplat în acea zi când mi-am pierdut cunoștința, nu conta. Acel răspuns îl voi avea dar acum îl las deoparte! Acum, toată energia este axată pe mine. Eu voi fi bine, voi nu!"

• Limbă: Română
• Editor: Cipo Radulescu
• Data lansării: 7 oct. 2020
• ISBN: 9786060334064

Cipo Radulescu

Life has challenged me in every way. From sleeping on the street to the death of my first love in my arms. From deceptions and struggles to love of people and God. From dull tears to boundless happiness. The important thing is that all these challenges and experiences have shaped me and helped me discover the TRUTH and HONOR.This is my belief: TRUTH and HONOR!Contact: [e-mail] books:Romanian language:Seria ”Nu mai am timp”:Nu mai am timp...Nu mai am timp - Blue Jasmine, promisiunea unui visNu mai am timp - JournalNu mai am timp - Dragoste, rău fără sfârșitNu mai am timp - Bucuria viețiiEnglish language:The series ”My Time Is Gone”My Time Is Gone...My Time Is Gone - Blue Jasmine, the Promise of a DreamMy Time Is Gone - JournalMy Time Is Gone - Love, Endless EvilMy Time Is Gone - The Joy of Life

Previzualizare carte

Nu mai am timp - Dragoste, rău fără sfârșit  

Cipo Rădulescu

Publicat de MultiMedia Publishing

Coperta și ilustrații: Șimonca Tania-Georgiana   

Copyright 2020 Cipo Rădulescu

Publicat de MultiMedia Publishing, www.setthings.com/ro/editura

ISBN: 978-606-033-406-4

Autorul deține în exclusivitate drepturile de autor și îşi asumă integral responsabilitatea privind conţinutul cărţii.

1

Orice asemănare cu evenimente sau cu persoane din viața reală este pur întâmplătoare. Aceasta este o carte și ar trebui tratată ca atare.

Ce iți amintești?

Pe ea...

Doctori și asistente se mișcau haotic în jurul meu. Printre ochii întredeschiși încercam să înțeleg ce se întâmplă. Voci, zgomote de ustensile medicale, bip-ul constant al aparatului care îmi controla pulsul și...mirosul ei. Încercam să o strig dar gura îmi era încleștată. Am căutat-o cu privirea însă prin ceața de pe ochi vedeam doar umbrele albe ale halatelor doctorilor și asistentelor. M-am concentrat asupra mirosului ei și, ușor, am înclinat capul spre stânga și am văzut-o. Era frumoasă. Frumoasa inimii mele. Părul îi era haotic și șuvițe castanii îi mângâiau fata. Chipul îi era ușor încruntat iar privirea concentrată la ce scria în telefonul ei. Buzele îi erau încordate și, cu toate astea, văzându-le, mi-am amintit de roua dimineții care mângâie catifeaua petalelor de bujori. Mișcarea încordată a buzelor ei era precum adierea vântului ce alinta creasta munților în apusuri calde de iulie. Era frumoasă, uimitoare. Nu știam unde mă aflu și ce se întâmplă însă simțeam că vreau să o ating știind că dragostea ce o simțim unul pentru altul îmi va lumina mintea. Mâna stângă îmi era încleștată și strângea lenjeria patului. Inexplicabil, mâna mi s-a relaxat și am întins-o ușor către chipul ei. A tresărit și s-a lăsat pe spătarul scaunului, ochii i s-au deschis larg inundând camera cu albastrul lor, buzele s-au întredeschis și cu voce tremurândă a spus: Mă sperii! . S-a ridicat încet de pe scaun, m-a privit cu lacrimi în ochi, s-a întors și a plecat. A fost ultima dată când am văzut-o.

- Care este ultimul lucru pe care ți-l amintești?, a întrebat doctorul. 

- Stăteam în baie cu capul pe chiuvetă și încercam să îmi controlez starea de agitație, respirând. 

- De ce erai agitat? 

- Nu știu, ultimul gând pe care mi-l amintesc era despre serviciu... 

- Și apoi? 

- Apoi am simțit cum ușa de la baie se deschide și am auzit vocea lui Blues. 

- Cine este Blues? 

- .. Blues este agonie și extaz, este Trabelmaker cum o alint în sufletul meu, este înger și demon, este iubita mea, logodnica mea, viața mea, gândul meu din dimineață, mângâierea dinainte să adorm, bucuria fiecărei clipe. O enervam uneori însă frumusețea cu care chipul ei se transforma era uimitoare. Strălucea chiar și în acele momente de furie. 

- Dudi? 

- De ce m-ai oprit? De ce mi-ai luat bucuria de a o revedea? De ce îmi furi imaginea ei? 

- Știi ce zi este astăzi? 

- Nu! 

- În ce an suntem?

Când am observat că mă străduiesc să răspund, panica m-a cuprins. Am căutat disperat în mintea mea stropul de lumină, picătura de sarcasm care să mă țină puternic și să mă determine să înțeleg ce mi se întâmplă.

- Pot să trișez? , am răspuns îngrijorat. 

- Poftim? , a întrebat doctorul privindu-mă cu ochi mari. 

- Pot să trișez? 

- Ce vrei să spui? 

- M-ai întrebat în ce an suntem. 

- Da! 

- Suntem în 21 iulie 2020! , am răspuns după ce am luat telefonul și m-am uitat pe ecranul acestuia ca să găsesc răspunsul întrebării pusă de doctor.

Fanija! Numele ăsta mi-a venit în minte și dragoste amestecată cu îngrijorare, panică cu disperare, bucurie cu tristețe și mii de alte sentimente m-au cuprins. Cine este Fanija?

- Ok Dudi, ne vedem mai târziu! 

- Dar.. . Cuvintele mi-au rămas în aer privind cum doctorul iese pe ușă. M-am întors la umbra mea, umbră ce stătea mereu în colțul din dreapta al fiecărei camere în care eram.

Doctori și asistente veneau și făceau tot felul de teste. După ore de investigație, un bărbat îmbrăcat în alb s-a apropiat.

- Numele meu este doctor Cloud. Înțelegi ce ți se întâmplă? 

- Nu! Sunt în spital dar nu îmi amintesc cum am ajuns aici.

Am răspuns conștient. Conștient că nu știu de fapt nimic dar trebuie să aflu oricât de dureros va fi adevărul.

- Dudi, este posibil ca tu să fi fost otrăvit în timp cu o substanță pe care nu am descoperit-o făcând testele medicale. Cu toate astea există un drog care stă în sânge, urină și în firul de păr doar trei zile. Știm că nu te droghezi, am investigat. Epilepsie nu ai, toate testele făcute până acum sunt ok însă mergem mai departe cu investigațiile medicale. Ai încredere în noi, te vom face bine. Acum ești în camera de urgență însă te vom muta în alt spital. Înțelegi? 

- Da, înțeleg, am răspuns încercând să accept situația care mă făcea să fiu din ce în ce mai confuz.

Brusc, îngrijorarea m-a cuprins. Fanija, dragoste, familie, Blues. Mișcările corpului cauzate de agitație au rupt cearceaful patului și telefonul a căzut. Aparatul care măsura bătăile inimii a început să țiuie. Asistenta medicală a deschis ușa. Umbra din colțul camerei își schimba forma. Lumina clară a becului a devenit difuză. Totul se înnegrea iar vocea-mi striga: Blues... . Mi-au administrat un calmant și după câteva minute Cloud a intrat în camera cu Dwin, fratele meu.

- Trebuie să merg acasă! , am spus doctorului. 

- Îmi pare rău, nu este posibil. 

- Vă rog, trebuie. Am vorbit cu tatăl fetiței și cu mama lui. Sunt îngrijorat pentru ea. Ceva se întâmplă și trebuie să merg acasă. Trebuie să mă asigur că totul este bine. Promit că mă întorc. Uite, Dwin mă duce acasă și mă aduce înapoi la spital.