Dumnezeu a plâns numai prima dată

De Sergiu Grajdean

Un dialog între Sine, Eu şi Supra-Eu, sperând la un răspuns la întrebarea: să-l ucidă sau nu?

• Limbă: Română
• Editor: Sergiu Grajdean
• Data lansării: 17 mar. 2019
• ISBN: 9781386112365

Sergiu Grajdean

Sergiu Grajdean was born in Moldova, in 1984. In 2018, thirty four years later, he lives in Italy. What happened during those thirty four years can be very easily guessed from the semi-autobiographical novel, Tomorrow. For many years, he hadn’t been sure if he wanted to show his work to others. In 2018, he finally decides to share his thoughts with other people and it all starts with Tomorrow...

Previzualizare carte

Dragă cititor, cititori dacă sunteţi mai mulţi de unul

Îţi prezint a treia mea lucrare, Dumnezeu a plâns numai prima dată. Această carte a fost scrisă zvârcolindu-mă între două stări; una în care îmi plăcea şi eram cât de cât mulţumit de ce ieşea şi o alta când uram tot ce scriam...sunt sincer cu tine şi-ţi spun că sunt bucuros că am reuşit s-o termin pentru că de multe ori am vrut să mă opresc şi să şterg totul.

Dacă ai ceva de spus, mă poţi găsi la adresa de email scrisă pe prima pagină. Te salut şi sper să-ţi scriu când îţi voi prezenta a patra carte.

Sergiu Grajdean

1.

-  Noroc

-  ..............

-  Salut, mă...de ce nu răspunzi?

-  ..........noroc

-  Nu m-ai auzit când am intrat?

-  ...nu

-  La ce te uiţi?

-  Nu ştiu

-  Dacă nu te uiţi, de ce ţii televizorul aprins?

-  Mă uit

-  La ce?

-  Acum n-am fost atent...dar mă uitam...era un documentar despre cum o pisică chinuia un şoarece...îl arunca dintr-o parte în alta...când vedea că se pune pe picioare, îi dădea o labă în cap şi iar îl turmenta...îl urmărea atent şi nu-l lăsa nici să trăiască, dar nici nu-l omora...între timp, comentatorul spunea ceva...dar...

-  ....o să explodeze într-o zi televizorul ăsta...mai lasă-i pe ăştia să se odihnească...nu se întâmplă nimic grav dacă-l mai stingi din când în când...mai dă-le un pic de timp să-şi aranjeze minciunile...să le mai împrospăteze...să le mai aleagă...nu ştiu ce mai fac ei...dar lasă-i un pic în pace....

-  .....................

-  Uite ce miros...nu vrei să mai deschizi geamul ăsta?

-  Nu

-  Poate tu nu vrei, dar trebuie...trebuie deschis un pic...să lăsăm să intre un pic de aer de afară...ce părere ai?

-  ................

-  ...nici măcar o vorbă? De ce taci? Ce ai făcut azi?

-  Nimic

-  .......dar ieri?

-  Nimic

-  Dar alaltăieri?

-  Nimic....

-  Tu n-ai observat că de trei zile nu sunt acasă?

-  Nu....

-  ......minunat...e întotdeauna plăcut să auzi asta...cum te simţi?

-  Bine.....

-  ................

-  Dă-mi un pahar cu apă...

-  Ar trebui să te ridici să-ţi iei singur...să mai faci ceva mişcare...ar trebui să mai ieşi din casă...ieşi măcar în grădină...nu ştiu, fă şi tu ceva...mătură ograda, citeşte o carte, desenează ceva, fă o plimbare....cum e posibil să nu vrei chiar nimic? Cum e posibil să nu te intereseze chiar nimic...? Să n-ai nici cea mai mică dorinţă să trăieşti...? Să stai toată ziua întins pe pat la televizor...şi nici măcar ăla să-l urmăreşti cu vreun interes...pur şi simplu să.....cineva spunea că dacă ai o grădină şi cărţi, ai totul ce-ţi trebuie ca să faci faţă....tu ai şi grădină şi cărţi...mă ai şi pe mine...să nu uiţi că mă ai şi pe mine...nu eşti singur...lăsând la o parte tot necazul ce s-a izbit în tine, tu îţi dai seama cât de norocos, totuşi, eşti? Tu ştii câţi oameni nu sunt într-adevăr singuri? Tu ştii câţi oameni au pe cineva alături care într-adevăr ar face orice, dar absolut orice pentru ei...?

-  .................

-  ....foarte puţini...foarte puţini au pe cineva care într-adevăr ar.........trăim în grupuri, dar nu ne pasă de celălalt..........trăim în grupuri pentru că noi avem nevoie de alţii şi nu pentru că ne pasă de celălalţi........trăim în grupuri pentru noi şi nu pentru alţii..............altfel, am fi dispărut demult....omul nu s-a lipit să trăiască alături de alt om pentru că aşa a vrut, dar pentru că aşa a trebuit...a fost nevoit...e prea slab să fie singur...nu s-a lipit de altul pentru că s-a îndrăgostit de căldura altui om, ci pentru că s-a temut să nu îngheţe...şi aşa am ajuns să trăim...singuri în grupuri.........în grupuri singuri....tu ştii că...viaţa e numai una...? Ştiu că această întrebare a devenit un clişeu...ieftin şi banal...toţi aşa zişii înţelepţi o tot repetă zi de zi...chiar şi eu m-am săturat să te tot întreb...dar e adevărat...de fiecare dată când te văd, îţi tot repet aceleaşi cuvinte...sincer, îmi vine şi a vomita când mă aud...m-am săturat eu singur de cuvintele mele...ce aştepţi? Când se termină viaţa asta, se termină totul...poate e timpul să încetezi să-ţi aştepţi moartea? De multe ori am impresia c-o aştepţi în fiecare zi şi seara parcă ai fi dezamăgit că n-a venit...nu trebuie să fii dezamăgit...o să vină...nimeni n-a scăpat de ea...te rog, ridică-te şi fă ceva...

-  Nu vreau...

-  Ţine apa....Tu ştii câte nu vreau să fac, dar le fac? Ce crezi că eu tot ceea ce fac e din pură plăcere? Mă duc şi eu aşa să lucrez ca idiotul pentru că vreau să mă trezesc în fiecare dimineaţă la cinci şi să mă duc să-i văd mutra şefului pe care nu-l suport...că uneori am impresia că dacă mai zice un cuvânt, îmi voi pierde cumpătul.....................nu, dragă...mă duc pentru că câştigă şeful, dar câştig şi eu...cu mult mai puţin ca el, dar nu contează...trebuie să pupăm câteva funduri până ajungem să avem proprii noştri pupători...Toţi fac câte ceva ce nu vor......dar o fac...pentru că anumite lucruri, pur şi simplu....pur şi simplu, trebuie să le faci...atâta timp cât respiri, eşti obligat să-ţi ridici fundul şi să nu renunţi la luptă...trebuie să ne zbatem până suntem îngropaţi...până primim ultima labă în cap, exact ca şoarecul ăla pe care l-ai văzut la televizor...atlfel..............altfel, respiri aiurea...vegetezi...trebuie să faci ceva...ce crezi că viaţa e un cadou ca să-l putem arunca şi schimba când vrem noi? Viaţa nu e un cadou...poate a fost cândva...poate pentru primul om a fost un dar divin...ceva...nu ştiu...cred că doar prima zi de naştere a primului om a contat cu adevărat...dar în timp...în timp...n-a mai rămas nimic din acel cadou...demult nu mai e ce-a fost...

-  ..................

-  ...............tu măcar mă asculţi ce-ţi spun?

-  Te ascult....

-  ...........văd...văd cum mă asculţi...nici cea mai mică emoţie...am obosit să-ţi repet aceleaşi propoziţii...ce îşi cam pierd sensul după atâtea repetări...fără niciun folos... să lăsăm asta......uite, duminică nu lucrez...vrei să vii cu mine să jucăm o partidă de tenis?  O partidă ca pe vremuri...după, trecem şi mâncăm o îngheţată.....

-  Nu

-  După partidă, bem o bere...?

-  Doctorul mi-a spus că nu se poate...

-  ...şi tu, mare ascultător....o plimbare în munţi? Ne trezim dimineaţă, pe la patru...traversăm satul... ne ducem pe la cimitir...cotim la dreapta şi la deal....ştii drumul ăla? Luăm mâncare, apă şi ce ne mai trebuie, vedem căprioare....ne luăm binoclul...pe unde mai este binoclul ăla al tău? Ţii minte cât ne distram, plimbându-ne în munţi? Ne duceam aproape în fiecare weekend....mai ales de la început, când ne-am mutat aici....ţii minte? Vedeam munţii pentru prima dată în viaţă...totul părea magnific....totul era nou pentru noi...frumuseţea primii dăţi....ţii minte?

-  Nu

-  Cum aşa nu ţii minte?

-  Ţin minte...dar nu-mi aduc aminte să ne fi distrat...nu-mi aduc aminte să fi zis că totul era magnific...cum zici tu....

-  ....nu ţi-a rămas nici măcar o memorie despre ceva frumos şi plăcut? Nu mai ai chiar nici cea mai mică capacitate de aţi aminti şi trăi emoţiile...? Mai are viaţa vreun sens plăcut şi frumos pentru tine...? Ce ţi-a mai rămas dacă ai pierdut toate astea?

-  Ce şopteşti acolo? Nu te-am auzit?

-  ........nimic...am zis să mergi cu mine că te ajut eu să-ţi amintesc...doar vino cu mine...

-  Nu vreau

-  Ne întoarcem în aceeaşi seară.....nu stăm noaptea...aşa, doar o plimbare de zi...facem traseul ce odată îl făceam atât de des...pe lângă pădurea de pini...trecem pe la izvor...ţii minte izvorul ăla? Aveam două pietre pe care ne aşezam şi fumam...vedem dacă mai sunt acolo...

-  Nu vreau

-  Nu stăm, măi, noaptea...şi bine, nu facem nici chiar tot traseul...doar aşa, o zi în natură...

-  ..........................

-  .....ne ducem la locul nostru...acolo sus, unde era chestia aia...ca o peşteră...ţii minte când ne-a prins ploaia şi am făcut focul în peştera aia? Stăteam la marginea ei şi ne uitam cum ploua...observam de acolo, din vârf, satul...casele ne păreau atât de mici...pe oameni nici nu-i observam...stăteau toţi ascunşi în bârloguri....dar nici nu-mi era dor să-i văd, să fiu sincer...ţii minte ce iarbă bună aveam atunci la mine? Stăteam şi visam...vorbeam despre planurile noastre de viaţă...despre dorinţe şi diferite strategii cum să le îndeplinim......atunci credeam că suntem noi învingătorii în lupta cu viaţa, cu timpul, cu destinul...aveam toată viaţa în faţa noastră... încă n-o cunoşteam.....să ştii că-mi pare că nu e întâmplător faptul că suntem proşti când suntem tineri...trebuie să fim un pic proşti pentru a porni la un drum ce inevitabil se termină într-o groapă... hai că pot face rost şi acum de un fum...vii?

-  Nu...nu vreau...

-  Cât mi-e dor de timpurile alea...

-  Dar astea ce au?

-  ......sunt altele...nu mai sunt aceleaşi....hai zi tu ceva....dacă nu-ţi plac propunerile mele...

-  Nu vreau nimic...

-  Hai că mă enervezi...stai toată ziua închis în casa asta....fără să faci absolut nimic...am ajuns chiar să te rugăm să faci şi duş...îţi place să-ţi iroseşti timpul aşa?....ţi-ai făcut ordine în cameră?

-  Nu

-  De ce? Dacă îmi daţi voie să vă întreb...Măria Ta

-  Nu vreau....

-  Hai că te ajut eu

-  Mâine

-  Eu mâine lucrez...sunt în turn...fac douăzeci şi patru de ore...

-  Poimâine...o să facem poimâine...

-  Aşa spui mereu......mâine, mâine...poimâine...viaţa e azi...nu-i nici mâine, nici poimâine....e azi şi acum...restul nu contează...tu azi şi acum, pur şi simplu stai şi-ţi pierzi timpul cu televizorul ăsta.....ai putea, cel puţin, să nu te uiţi la el cât vorbesc cu tine? N-am fost trei zile acasă şi vreau să vorbesc o clipă cu tine...doar cu tine...şi tu te uiţi la televizorul ăsta blestemat fără măcar să ştii la ce te uiţi....jur că o să-l stric într-o zi...

-  ...............

-  Bine...mulţumesc că-mi acorzi câteva secunde.....mulţumesc că l-ai muţit şi că te uiţi la mine....ai văzut că poţi trăi şi fără să te uiţi o secundă la el?...Ai avut azi vreo criză?

-  Nu...de fapt, nu ştiu...nu...nu...am avut doar câteva clipe când îmi simţeam corpul tremurând...mâinele...am ameţit un pic...dar n-a fost o criză de aia mare.....

-  ....ai băut medicamentele? Iar la televizor?! Uită-te la mine...

-  Da, le-am luat.....mi le-a dat mama...

-  Tu îţi notezi fiecare criză în carnetul ăla aşa cum ţi-a recomandat neurologul?

-  Nu toate...

-  Ai scris ceva despre asta de azi?

-  Nu...

-  Unde ţi-e carnetul?

-  Era lângă patul meu...din camera mea...

-  Aşteaptă aici....

-  ...................

-  Ţine....scrie...scrie acum...

-  Ce să scriu?

-  Scrie când, adică la ce oră s-a întâmplat...cum te-ai simţit înainte de criză...dacă ţii minte, scrie ceva şi despre cum te-ai simţit după...scrie dacă ai avut ameţeli, confuzie...stare de vomă...dureri de cap...tot...ce parcă nu ştii?

-  Nu vreau....

-  Scrie!

-  .....................gata....am scris...

-  Mulţumesc...chiar era atât de greu să faci asta singur, fără să te bat eu la cap?....scuză-mă că am ridicat vocea....dă-mi să văd ce-ai scris......ai vomitat?

-  Da...

-  Te-a durut şi stomacul?

-  Nu...aşa m-au apucat ameţelile şi am vomitat...

-  Când? Înainte sau după criză?

-  .......am vomitat...cam...cam la vreo două ore de la tremurat....

-  Văd că ai scris că înainte de criză îţi era destul de cald...ce înseamnă asta?

-  Nu ştiu...aşa deodată îmi era extrem de cald.......

-  ..........................................

-  ..........am observat că în ultimul timp, înainte de crize îmi e tare cald....transpir....parcă n-am putere...şi după...vine criza...

-  La următorul control, numaidecât îi spunem doctorului.....mai sunt două săptămâni...nu