Creierul și inteligența emoțională
4.5/5
()
În prezent indisponibil
În prezent indisponibil
Informații despre cartea electronică
O carte revoluționară – Cum îți influențează tiparele lui unice felul în care gândești, simți și trăiești și cum le poți schimba
Această carte revoluționară, scrisă de un pionier în domeniul neuroștiinței, reprezintă o contribuție importantă la înțelegerea emoțiilor noastre – de ce fiecare dintre noi răspunde atât de diferit la evenimentele din viața sa și ce putem face pentru a schimba și a ne îmbunătăți viața emoțională. Dacă ar fi să credem ce spun cele mai multe cărți de dezvoltare personală, ar trebui să presupunem, probabil, că toți suntem afectați în același mod de evenimente precum durerea sau faptul de a ne îndrăgosti sau de a fi părăsiți, și că un singur proces ne poate ajuta să facem față cu succes acestor evenimente. După 30 de ani de studiu al chimiei creierului, Davidson ne arată exact de ce și în ce fel suntem toți atât de diferiți. La fel cum avem propriul ADN, tot astfel fiecare dintre noi are propriul său Stil Emoțional, care, în concepția sa, are șase dimensiuni: stilul Atenției, stilul Perspectivei, stilul Rezilienței, stilul Conștiinței de Sine, stilul Sensibilității la Context și stilul Intuiției Sociale. Ajutându-ne să ne recunoaștem propriul Stil Emoțional, Davidson ne arată modul în care tiparele noastre cerebrale ne pot schimba viața și, prin experimentele sale fascinante, ce putem face pentru a îmbunătăți răspunsurile noastre emoționale prin, de exemplu, meditație.
Aprofundând felul în care înțelegem legătura minte–corp – precum și boli cum ar fi autismul și depresia –, Davidson trece dincolo de psihologia dominantă și de neuroștiință și ne învață cum să atingem starea de bine și să avem o viață împlinită.
Legat de Creierul și inteligența emoțională
Cărți electronice asociate
Psihologie Evaluare: 5 din 5 stele5/5Schimbă-ți viața cu ajutorul inteligenței emoționale Evaluare: 4 din 5 stele4/5Psihologia personalitatii si arta de a te simti bine Evaluare: 5 din 5 stele5/5Inteligența emoțională Evaluare: 4 din 5 stele4/5Introducere în psihologia emoțiilor: De la Darwin la neuroștiințe, ce sunt și cum funcționează emoțiile Evaluare: 4 din 5 stele4/5Omul pentru sine: O cercetare asupra psihologiei moralei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Unfuck yourself Evaluare: 5 din 5 stele5/5Caracterul nevrotic: Trăsăturile principale ale psihologiei și psihoterapiei individuale comparative Evaluare: 5 din 5 stele5/5Partea întunecatǎ a societǎţii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum sa redescoperi sensul vietii si increderea in sine Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDescoperă Puterea Ta Interioară: Ghid Practic pentru Legea Atracției Evaluare: 5 din 5 stele5/5Tulburari ale Sinelui O abordare axata pe tipurile de personalitate Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriRețeta fericirii. Schimbă ceea ce faci, nu felul în care gândești Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCunoasterea Omului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Lucrand cu emotia: Terapia psihodinamica, terapia cognitiv-comportamentala si terapia centrata pe emotii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriArta și știința actorului: Strategii secrete corp-minte Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriInteligența emoțională Evaluare: 5 din 5 stele5/5Rețeta Fericirii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDezvoltarea inteligenței emoționale: Creșteți-vă performanța profesională prin înțelegerea emoțiilor Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriJocurile noastre de toate zilele: Psihologia relatiilor umane Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum să-ți dezvolți inteligența emoțională. Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ordinea nașterii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCunoștințe intuitive - Inspirație, intuiție și cunoaștere directă Evaluare: 4 din 5 stele4/5Calatoria Psihologica Divina: Imbratisand vulnerabilitatea Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriViata interioara Evaluare: 5 din 5 stele5/5Afantazia: Minte Oarba - Spectrul imaginatiei: Minte Oarbă, #1 Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări
Psihologie pentru dvs.
Inteligența emoțională Evaluare: 5 din 5 stele5/512 Reguli de viata Evaluare: 4 din 5 stele4/5Curajul De A Nu Fi Pe Placul Celorlalti Evaluare: 5 din 5 stele5/5Trauma, anxietate si iubire Constelarea intentiei: calea catre o autonomie sanatoasa Evaluare: 5 din 5 stele5/5PSIHOLOGIA ANXIETĂȚII. Cunoașterea lui pentru a înțelege mecanismele de funcționare Evaluare: 5 din 5 stele5/5Poate ar fi bine sa discuti cu cineva Evaluare: 5 din 5 stele5/5Curs intensiv de reglare emoțională: Strategii cognitive și de mindfulness pentru gestionarea emoțiilor Evaluare: 5 din 5 stele5/5Arta de a citi gandurile Evaluare: 4 din 5 stele4/5Niciodata nu e de ajuns Evaluare: 5 din 5 stele5/5Oamenii mari si copilul din ei: Cum sa te intelegi si sa scapi de suferinta Evaluare: 4 din 5 stele4/5Ce ne spune creierul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Introducere în psihologia emoțiilor: De la Darwin la neuroștiințe, ce sunt și cum funcționează emoțiile Evaluare: 4 din 5 stele4/5Limbajul trupului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Inconjurat De Idioti Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum să interacționezi cu persoanele dificile Evaluare: 4 din 5 stele4/5Iubesc să fiu femeie. Ghidul femeii de nota 10 Evaluare: 4 din 5 stele4/5Programarea neurolingvistică Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum să-ți gestionezi anxietatea: Abilități esențiale pentru o viață normală Evaluare: 5 din 5 stele5/5Limbajul uitat O introducere in intelegerea viselor, basmelor si miturilor Evaluare: 5 din 5 stele5/5Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viata Evaluare: 5 din 5 stele5/5Amant - Manualul bărbatului Alpha Evaluare: 4 din 5 stele4/5Un Dulau Si Un Arici La Psihoterapie De Cuplu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Mintea ta secreta Cunoaste-ti si asuma-ti inconstientul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Santajul sentimental Evaluare: 5 din 5 stele5/5Despre psihologia vietii erotice Evaluare: 3 din 5 stele3/5Pilonii iubirii de sine Evaluare: 4 din 5 stele4/5Iubire, dorinta si trauma: Calea către o identitate sexuală sănătoasă Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Recenzii pentru Creierul și inteligența emoțională
12 evaluări0 recenzii