În căutarea adevărului: confesiunile unei inimi rănite

De Nargis Constantinescu

O poveste tulburătoare, o dramă – aceeași – trăită în mod diferit de trei personaje, cu un final ambiguu care lasă cititorului impresia de continuare a poveștii.

Trei oameni legați de fire nevăzute, incapabili să rupă legăturile dintre ei, încearcă să găsească o rezolvare a situației absurde în care se află.

Soțul este cel care își asumă rolul de narator. Pare un personaj sensibil, atent la suferința celor din jur și afirmă că își iubește soția, însă acțiunile lui sunt dictate de egoism și de imaturitate, iar mila și iubirea devin un paravan jalnic.

Soția încearcă trăiri confuze, de la șocul inițial și furia copleșitoare până la durerea profundă și căutarea disperată a înțelegerii și a vindecării.

Amanta este singura care nu are procese de conștiință, relația cu ''bărbatul altei femei'' fiind pentru ea singura portiță de scăpare dintr-un mediu care o sperie dar în care a fost educată și comportamentul ei este în mod conștient influențat.

Este o călătorie emoționantă care te învață că, și în fața celor mai întunecate întâmplări, există întotdeauna lumina speranței și a vindecării.

Este o mărturie sinceră și curajoasă despre puterea de a supraviețui, de a înfrunta adevărul crud și de a renaște din propria cenușă.

Da, timpul, viața, au descifrat mistere dar, cicatricile au rămas și, să nu le dăm voie să sângereze. Sunt așezate acolo, în sertarul ascuns al sufletului.

Și tu îți poți descoperi complexitatea și forța interioară pentru a-ți păstra echilibrul și pentru a-ți găsi drumul spre lumină și speranță în momentele dificile ale vieții.

• Limbă: Română
• Editor: Nargis Constantinescu
• Data lansării: 26 apr. 2024
• ISBN: 9798224400553

Previzualizare carte

În loc de prolog...

Când tu însăţi te afli într-un unghi al triunghiului vicios al existenţei tale în calitate de soţie şi este vorba despre familia în care la un moment dat apare şi o amantă – un subiect tabu, de altfel – amărăciunea din suflet, trăirile momentului şi durerea îţi smulg parcă tot ce a mai rămas din sentimentele tale. Simţi cum lumea toată se prăbuşeşte, haosul ia locul armoniei sufleteşti, iar EUL devine searbăd, uscat, mohorât... Parcă viaţa nu-şi mai are rostul şi regreţi că nu mai poţi trăi la maxim clipa prezentă.

Amintirile te năpădesc şi încet, încet, devii sclava lor, trăieşti în trecut, trecutul devine prezent. Iar prezentul dispare, devine inexistent. Cât de multă încredere trebuie să ai în cel de lângă tine sau cât de mult să iubeşti încât să ştergi cu buretele  greşeală după greşeală, sperând, aproape inconştient şi naiv că nu se va mai întâmpla, că a fost o scăpare. Sau pur şi simplu să crezi că te-ai trezit fără voia ta într-o scenă de film şi când îţi vei fi jucat rolul totul va fi ca înainte...

Personajul feminin, Nora – soţia „înşelată"- trebuie să suporte şi faptul că îi sunt prezentate mici filmuleţe cu sărutări şi îmbrăţişări tandre între dragul ei soţ şi amantă. Deci există o amantă, în adevăratul înţeles al cuvântului...

Şi Nora, devenită dintr-o dată „cealaltă, descoperă stupefiată acest lucru şi îşi pune întrebarea fără rost, din starea de prostaţie în care se află: „De ce bărbatul meu nu şi-a ales o femeie superioară mie?. De parcă asta ar schimba cu ceva ceea ce simte.

Sau gândeşte:„Ea, amanta, ce-i oferă în plus soţului meu, în afara minciunilor la care se pricepe atât de bine?".

Se întâmplă să primeşti de la soţul tău – omul în care ai avut deplină încredere şi pe care uneori îl divinizai  – lovitura de graţie care aduce în urma ei discordie şi neînţelegeri, aproape distrugând viaţa de familie. Se derulează ca un film prost drama soţiei înşelate, a amantei infidele, a soţului mincinos şi chiar ...a unui copil? Al cui? Copilul nimănui?

În triunghi a mai apărut o latură. Şi după un an încă o latură. Viciu? Sau poate inconştienţă? Sau poate doar o mare dorinţă. Întrebarea e...din partea cui?

Pe-un picior de plai...

Despre masivul Bucegi , unele legende afirmă că ar fi fost muntele sacru al dacilor, numit Kogaion, unde într-o peşteră ascunsă se retrăgea Marele Preot al lui Zamolxe împreună cu regele şi slujitorii săi, pentru a se sfătui în taină pentru rezolvarea problemelor ţării. De pe acest platou al Caraimanului din Munţii Bucegi, priveliştea îţi taie respiraţia. Simţi fiorul înălţimilor privind în depărtări masivele care par a fi lângă tine: Postăvarul, Piatra Mare, Baiul şi Fetifoi.

Aceşti uriaşi, văzuţi de sus de pe platoul Caraimanului, par a fi gigantice dune ce protejează micile aşezăminte asemeni impunătoarelor cetăţi ale trecutului. În noapte, masiva cruce luminată, înălţată cu trudă pe acelaşi platou ca omagiu adus eroilor, stă demnă şi neînfricată, integrându-se-n măreţia stâncilor neclintite. Simbol al acestor locuri, îşi duce existenţa parcă triumfând deasupra norilor în zilele răcoroase şi ploioase sau proiectata pe seninul cerului în adierea blândă a vântului şi sub mângâierea caldă a razelor de soare.

Striviţi parcă de măreţia ei, noi, oamenii, ne simţim deseori neputincioşi, mici şi neajutoraţi. Acelaşi sentiment ne încearcă şi în faţa crestelor stâncoase şi tăcute, ce par blânde şi îngăduitoare, însă cunoscătorii în ale muntelui ştiu că pot fi şi neînduplecate în acelaşi timp. E locul cel mai potrivit să te reculegi aici, dacă ai curaj şi spirit de aventură cât să ajungi la înălţime şi dacă îţi doreşti să cunoşti sau doar să admiri peisaje unice, copleşitoare prin măreţia lor. Aici aduni în suflet emoţie şi bucurie cât pentru o viaţă...

Şi noi, ce oferim în schimbul atâtor frumuseţi, uneori? Defrişări masive, fără noimă, vânăm sau pescuim specii care ar trebui protejate. Distrugem sau rănim... Nu înţelegem că însăşi faptul că la poalele acestor coloşi de piatră fiinţăm şi noi, că ne facem loc – uneori chiar brutal - printre pădurile care dăruiesc zilnic privirii noastre tablouri extraordinare pictate într-o multitudine de nuanţe, este un dar... Acestei frumuseţi naturale nu-i lipsesc nici micile sau mai marile vieţuitoare care trebăluiesc fiecare în funcţie de necesităţile familiei din care fac parte. Fiecare îşi are rostul ei pe pământ.

În curând, echilibrul natural va deveni aproape inexistent. Şi balanţa nu iartă efectele nelegiuirii umane care îşi spun deja cuvântul. Simţim de-acum pe pielea noastră efectele negative ale distrugerii Naturii.

Noi, oamenii, am creat căi de acces la poalele acestor munţi, s-au dezvoltat oraşe mai mici sau mai mari şi fiecare dintre noi avem universul nostru, avem gândirea, spiritualitatea şi complexitatea noastră.

Dintr-un astfel de orăşel situat undeva la poalele munţilor, eu, J.B., mă bucur zilnic de această linişte a naturii, de aceste privelişti mirifice aflate parcă sub protecţia tăcută a Bucegilor. Pot spune că, într-un fel, e un privilegiu. Într-o astfel de zonă, unde parcă-ţi intră munţii în casă când deschizi larg fereastra, s-a desfăşurat existenţa mea liniştită până într-o zi când... viaţa mea a fost tulburată.

Ce-ţi poate linişti sufletul după o zi agitată de serviciu decât să te refugiezi, cel puţin pentru o oră sau două, instalându-te în papucii comozi de casă în locşorul tău favorit, pe fotoliu sau canapea? Şi să te regăseşti. Poate chiar să încerci să te „reinventezi, meditând, răsfoind o revistă care-ţi linişteşe sufletul sau citind o carte ce te transpune într-o lume fascinantă? Sau, de ce nu, întrebându-l pe prietenul nostru bun „Google câte ceva care să ne... lumineze dacă avem nelămuriri în vreun domeniu anume?

Din nefericire pentru unul dintre personajele feminine în jurul căruia se ţese povestea mea, niciuna din zilele de lucru nu este ... normală, cu împliniri şi realizări, cu emoţii pozitive, care să te facă să îţi doreşti ca acea zi să nu se sfârşească pentru că ţi-a adus un strop de bucurie.

Una din aceste zile de lucru avea să devină însă o zi memorabilă, dar într-un alt sens, o zi pe care probabil nu o va putea uita chiar dacă şi-ar dori. Acea zi care i-a marcat într-un fel destinul, nu doar ei, ci şi unor persoane care i-au fost alături în acel moment ...diferit al existenţei ei, în data de 08.08.2010.

CAPITOLUL I

08.08.2010

Cum spuneam: pentru Ildiko, o zi memorabilă a vieţii ei, o zi care i-a marcat într-un fel destinul...

Era o zi normală de serviciu. În jurul orelor douăsprezece primeşte vizita neaşteptată a „marelui consumator de alcool" care este tatăl ei. În mintea lui tulbure, îi spune că i-a adus un cadou.

Pe moment, Ildiko, amica mea - fata de care uneori mi se făcea milă din cauza vieţii mizerabile pe care o ducea alături de familia din care face parte – a avut o scânteie de speranţă aşteptând „cadouldin partea tatălui ei. Cine ştie unde zbura imaginaţia ei, ce ...minune credea că va veni aşa, dintr-o dată, avându-l ca mesager pe tatăl ei! După cum vă spuneam, „visul, speranţa... s-au destrămat în doar câteva secunde când, cu un zâmbet sarcastic, tatăl i-a pus în faţă două sacoşe conţinând câteva din hainele ei uzuale. A informat-o, neputând să-şi ascundă rânjetul diabolic pe care Ildi nu cred că-l va uita vreodată:

- Uite cadoul meu pentru tine! De astăzi nu mai ai ce căuta acasă!

Şi asta a fost tot. Să locuiască... unde? Să mănânce, ce? Să se spele, cu ce şi unde? Să-şi cumpere de mâncare, cu ce?

Mintea Ildikăi s-a blocat. Pe moment, existenţa ei a devenit nulă, planurile ei de viitor, dacă avea vreunul, s-au năruit. Şi totuşi, cum rămânea cu ...copilul ei? Şase ani a muncit şi a dat toate veniturile familiei ei „minunate" în ideea că familia ar avea grijă de fetiţa ei cât timp ea munceşte. Dar lipsurile sunt prea mari, familia este mult prea numeroasă şi ea, fiica cea mare, este singură şi nu poate acoperi toate cheltuielile unei familii numeroase.

Uneori stau şi mă întreb de ce unii oameni, unele familii nu-şi organizează viaţa şi dau rateu la capitolul planificare familială. Pentru că nici nu ştiu ce înseamnă acest lucru - îmi răspund singur!

În categoria asta intră, după părerea mea, şi familia Ildikăi. Din cei unsprezece copii, două fete au părăsit casa părintească de la paisprezece, respectiv cincisprezece ani şi s-au luptat fiecare cum au putut cu mizeria şi greutăţile vieţii. Erau totuşi prea fragile pentru a intra în necunoscut, pentru a înfrunta viaţa cu capcanele ei nevăzute!

Aşa s-a întâmplat şi că ea, Ildiko, în anii adolescenţei a rămas însărcinată fără a avea experienţa vieţii, fără a avea o personalitate formată. Nici prea multă educaţie nu avea, ca să nu spun că era chiar ignorantă.

Mama ei i-a dat de înţeles că dacă ştie să numere, ştie să citească, e foarte bine... Atunci poate să muncească fizic până nu mai poate, că doar, prea multă şcoală strică.