Între datorie și pasiune - Volumul v 1946-1948: Insemnari zilnice

De Carol al II-lea

Volumul al cincilea al lucrarii Intre datorie si pasiune contine insemnarile
zilnice ale regelui Carol al II-lea dintre 1 ianuarie 1946 si 31 decembrie
1948. La inceputul acestei perioade, fostul suveran se afl a inca in Brazilia,
la Rio de Janeiro, consemnand in jurnalul cotidian eforturile depuse pentru
a obtine aprobarile necesare in vederea intoarcerii in Europa.
In Brazilia, la Rio de Janeiro, suveranul se va casatori cu Elena Lupescu,
in 3 iulie 1947, eveniment comentat astfel: „De atunci s-a schimbat totul
in viata noastra, a venit asupra mea o liniste si, ca sa zic asa, o stabilitate
binefacatoare. Am iesit din minciuna si am aratat lumei intregi ca
Duduia – de care, de 23 de ani, mi-am legat viata – este demna de a ocupa
si un loc de cinste”.
Deoarece din jurnal lipseste caietul nr. 111, pentru perioada cuprinsa
intre 11 decembrie 1946 si 4 decembrie 1947, este difi cil de reconstituit
modul in care exilatii au reusit sa ajunga in Portugalia, la Estoril. O notatie
din 5 octombrie 1948 – „Azi s-a implinit anul de cand, dupa atata vreme,
am sosit, din nou, pe scumpul nostru pamant al Europei” – aduce lamuriri
asupra datei revenirii pe continentul european: 5 octombrie 1947.

ISBN Ebook: 978-606-098-098-8

Copyright © 2023 Publishing Solutions
Foto coperta © Colectia Daniel Mladin
Editie ingrijita de Marcel-Dumitru Ciuca si Narcis Dorin Ion

• Limbă: Română
• Editor: Publisol
• Data lansării: 21 iun. 2023
• ISBN: 9786060980988

Previzualizare carte

CUVÂNT INTRODUCTIV

Volumul al cincilea al lucrării Între datorie și pasiune conține însemnările zilnice ale regelui Carol al II-lea dintre 1 ianuarie 1946 și 31 decembrie 1948. La începutul acestei perioade, fostul suveran se afla încă în Brazilia, la Rio de Janeiro, consemnând în jurnalul cotidian eforturile depuse pentru a obține aprobările necesare în vederea întoarcerii în Europa. Deoarece din jurnal lipsește caietul nr. 111, pentru perioada cuprinsă între 11 decembrie 1946 și 4 decembrie 1947, este dificil de reconstituit modul în care exilații au reușit să ajungă în Portugalia, la Estoril. O notație din 5 octombrie 1948 – „Azi s-a împlinit anul de când, după atâta vreme, am sosit, din nou, pe scumpul nostru pământ al Europei" – aduce lămuriri asupra datei revenirii pe continentul european: 5 octombrie 1947.

Deși erau atât de departe de țară, Carol și Duduia primeau unele vești din România de la o corespondentă fidelă, Tantzi Cosăcescu, aflată și ea în exil, la Paris, căreia Elena Lupescu îi scria în mod constant, confesându-i-se. Din aceste scrisori aflăm date despre înrăutățirea stării sănătății celor doi, cărora clima din Brazilia nu le pria deloc. Consultându-și medicul, „un om foarte serios, și întrebându-l unde să meargă, Duduia află că soluția este întoarcerea „oriunde, dar în Europa, deoarece „pe acest continent nu există o climă propice pentru D-ta"⁰¹. În plus, ne asigură Duduia, „Majestatea Sa, care avea o sănătate de fier, începe să simtă efectele acestei catastrofale clime, umiditatea pătrunde în oase și totul începe să scârțâie ca o mașină neunsă. Te umfli că nu mai încapi în pantofi și chiar în rochii"⁰².

Anul 1947 aduce în viața Elenei Lupescu evenimentul mult dorit: căsătoria cu regele Carol al II-lea, petrecută în 3 iulie 1947 la Rio de Janeiro. „Ceremonia de pe patul de moarte" – cum a numit New York Times acest mariaj – s-a desfășurat în camera hotelului Copacabana Palace, în prezența a șase martori. La scurt timp după căsătorie, Duduia, devenită acum prințesa Elena a României, avea toate motivele să scrie că „fericirea mea e mare, după cum ușor poți să-ți închipui, fiind înconjurată de dragostea Soțului meu. Prin aceste puține cuvinte, cred că ți-am spus multe"⁰³. Soțul, cel scris cu inițială majusculă, va fi foarte atent cu femeia fatală a vieții sale, devenită acum soție oficială și având toate motivele să fie fericită. Îi mărturisea prietenei sale că „nu titlul de Principesă mă face fericită, ci Omul, căci este Cel mai bun și Cel mai drept pe care l-am întâlnit, ruga sa cea mai fierbinte fiind „să mi-l ție Dumnezeu sănătos și ferit de răutatea omenirii⁰⁴.

Presa internațională – prin jurnaliști documentați, cum a fost cel de la cotidianul australian „The Sunday Herald –, evoca această căsătorie, în necrologul apărut după moartea regelui: „Acolo, în iulie 1947, după o legătură de 24 de ani, Carol s-a căsătorit cu Elena Lupescu. Ea suferea de anemie pernicioasă. Viața îi era amenințată. Ea zăcea în pat, iar Carol, care purta un costum negru, a stat la căpătâiul ei, suspinând pe toată durata ceremoniei. Ea avea aproape 47 de ani, iar el, 53. El i-a acordat pe loc titlul de Prințesa Elena. A părut un gest făcut pe patul de moarte. Însă Magda nu a murit. Aproape imediat a început să se simtă mai bine. S-a refăcut complet și s-au stabilit în Europa⁰⁵.

La împlinirea unui an de la epocalul eveniment, în 3 iulie 1948, Carol consemna „fericita și marea aniversare a căsătoriei noastre. A trecut un an de la acel moment atât de îmbucurător, deși atât de tragic. De atunci s-a schimbat totul în viața noastră, a venit asupra mea o liniște și, ca să zic așa, o stabilitate binefăcătoare. Am ieșit din minciună și am arătat lumei întregi că Duduia – de care, de 23 de ani, mi-am legat viața – este demnă de a ocupa și un loc de cinste. Greșeala mea este că prea mult am așteptat spre a face acest gest de dreptate. De acum înainte să ne dea Dumnezeu numai fericire și, pe cât se poate, liniște sufletească, că de aici decurg toate celelalte"⁰⁶.

În septembrie 1947, Carol și Elena Lupescu au primit viza pentru Portugalia. Întâlnindu-se cu subsecretarul de stat american Norman Armour la o conferință desfășurată la Rio de Janeiro, fostul rege al României i-a mărturisit că „dorea să plece în Portugalia din motive financiare și de sănătate și a precizat că se gândește să se stabilească permanent în țara respectivă"⁰⁷. Deși Carol propusese ambasadorului SUA ca alternativă posibilitatea de a se stabili în Canada, guvernele american și britanic nu au fost de acord cu niciuna dintre aceste destinații. La 16 septembrie 1947, Foreign Office-ul transmitea ambasadei britanice din Washington că „guvernul Statelor Unite și noi, de asemenea, suntem tulburați de vestea că fostul rege Carol al României, aflat acum în Brazilia, a reușit să obțină o viză pentru Portugalia și că face pregătiri pentru o călătorie pe mare cu destinația Lisabona. Regele Mihai al României (care a devenit rege ca urmare a detronării tatălui său) este principalul obstacol în calea sovietizării României și există temeri că motivul întoarcerii fostului rege Carol în Europa este încercarea de recâștigare a tronului cu complicitatea sovieticilor. În orice caz, ar avea un efect devastator asupra României. Motivul invocat de fostul rege pentru părăsirea Braziliei a fost că sănătății sale nu îi priește clima Braziliei"⁰⁸.

În 20 septembrie 1947, Carol și suita sa se îmbarcă pentru Portugalia și – după o escală, în 2 octombrie 1947, la Santa Cruz de Tenerife – ajung la Lisabona, în ziua de 5 octombrie. „În fine, suntem pe pământul bătrân al Europei – îi scria, a doua zi, Duduia amicei sale de la Paris, arătându-i că „am făcut o traversare minunată și în companie delicioasă și, în special, m-am odihnit două săptămâni, care mi-au făcut un bine nespus. Respir! Ce aer minunat și ce țară splendidă⁰⁹. Aici, Carol, Elena Lupescu, Ernest Urdăreanu și iubita sa Monique se cazează la hotelul Palacio din Estoril. Micul anturaj al fostului rege îi va rămâne alături până la finalul zilelor sale, dar va exercita asupra lui o influență nefastă, pe care au remarcat-o și diplomații acreditați la Lisabona¹⁰.

În aceste condiții, regele pribeag și-a petrecut ultimii ani ai vieții alături de cea de-a treia soție a sa, Duduia, devenită acum prințesa Elena, fericită că a „scăpat de clima cea nefastă și că respir aer, nu apă sărată"¹¹. Cum Franța îi era refuzată, Portugalia – patria bunicii sale paterne, infanta Antonia a Portugaliei (1845-1913), mama regelui Ferdinand I – va fi ultima țară de rezidență a lui Carol al II-lea, care a obținut autorizația de a deține aici o reședință. La începutul lui noiembrie 1947, Carol și Elena se mutaseră, cu chirie, în Casa Ulmeiro, situată pe strada Salazar din Estoril, „nu prea mare, drăguț mobilată, scăpând de „hotel, în care mi-am ruinat viața timp de 3 ani și mai bine¹². Noua locație îi apare Elenei Lupescu ca fiind „singurul colț pe Pământ calm, rezonabil, se găsesc de toate, lumea e civilizată și, minunea minunilor, se găsesc servitori buni și cuminți"¹³.

Aici, la Estoril, copleșit de tristețe, Carol va afla – la 30 decembrie 1947 – știrea de necrezut a abdicării fiului său, regele Mihai I , moment care îi prilejuiește reflecții amare, reținute pentru posteritate în Jurnal: „Vestea a căzut ca o măciucă pe capul nostru; am rămas, literalmente, trăznit. (...) M-a apucat o furie auzind această știre; cine dracul l-a pus pe Mihăiță să se întoarcă, ca, după o săptămână, să plece în condițiile cele mai urâte și dând către popor o proclamație rușinoasă. Nu numai că abdică pentru el și pentru urmașii săi, dar spune în proclamație că lasă poporului grija de a-și alege felul cum dorește să fie guvernat, considerând că monarhia este un obstacol serios în calea dezvoltării democratice a Țării. Mă sufocă ideea că fiul meu, ca suveran, să poată să-și puie iscălitura sub un document astfel redactat"¹⁴.

Asistând la zbuciumul soțului, Duduia îi scria „cu sufletul zdruncinat prietenei Tantzi Cosăcescu, în 3 ianuarie 1948, că „suntem înmărmuriți, nu putem crede că e adevărat, biata Țară și sărmanul nostru Copil. Soțul meu, din ziua de 30, nu doarme, nu mănâncă, de mine nici nu vorbesc. Și-au ajuns scopul și unde se vor opri numai Cel de Sus știe¹⁵. Lui Carol, scria Duduia în 9 ianuarie, „i-au albit tâmplele în câteva zile, „totuși, Dumnezeu a fost bun și ne-a scăpat Copilul¹⁶. Două zile mai târziu, scriindu-i amicei sale despre „zilele de groază prin care am trecut de la 30 dec[embrie] și „ce amărăciune și jale au săpat în sufletele noastre, Elena Lupescu constata că „bietul Soțul meu a îmbătrânit cu 10 ani și că „în decursul acestor zile mi-a albit părul, nu la figurat, te rog să mă crezi că-ți spun adevărul¹⁷.

În anii exilului comun, după 1948, fostul rege va încerca de nenumărate ori să reia legătura cu fiul său Mihai, dar fără niciun succes, aflând din presă de căsătoria acestuia cu principesa Ana de Bourbon-Parma, desfășurată la Atena, la 5 iunie 1948. „Cu toate că m-așteptam la așa ceva – nota Carol în jurnal, la 31 mai 1948 –, totuși știrea a căzut ca o lovitură de măciucă și toată atitudinea aceasta de perseverentă tăcere față de mine mă supără și mă indignează la extrem. Este o lipsă de bun simț și de delicatețe care întrece orice. Am luptat, toți acești ani tragici, pentru el; era considerat de mulți ca fiind unealta nemților; am arătat că adevărul este altul și că este unul cu adevăratele sentimente ale poporului său. Azi, fiindcă o cloacă de politicieni și mamă-sa, cari mă urăsc, îi spun că nu trebuie să mă vază, el se înclină fără șovăire în fața sfatului lor stupid și – folosindu-se de lenea lui înnăscută – sporește acest sfat prin mutismul lui. Putea ușor să ieie tocul să-mi spuie că regretă, că împrejurările politice nu-i permit să mă cheme la nuntă și să m-înștiințeze, ca tată, de eveniment. Nu era bine, dar avea o logică, dar nici măcar atâta n-a făcut. Așa cum Sitta a ticluit lucrurile, această ceremonie importantă din viața lui se va face înconjurat fiind numai de familia greacă, niciunul dintre ai lui, propriu-zis, nu va fi de față. Oribil!"¹⁸. Carol al II-lea părea a uita acum că, pe parcursul domniei sale, făcuse tot ce i-a stat în putință pentru a-și îndepărta sora (principesa Ileana) și fratele mai mic (principele Nicolae), alungându-i practic din țară (în 1931 și 1937) și dovedind că membrii familiei sale nu puteau fi uniți în jurul celui care se credea autoritarul ei șef, și aștepta supunerea celorlalți.

Tot din surse jurnalistice, regele exilat va afla de botezul primei sale nepoate, principesa Margareta, ceremonie în care fosta sa soție Elena (Sitta) a fost nu numai bunică, dar și nașă, alături de fratele său, Paul I, rege al Greciei (1947-1964). „Ca de obicei – consemna Carol, la 11 mai 1949 – am fost complet ignorat. Această atitudine a lui Mihăiță este incalificabilă și arată că este complet cuprins de mrejele unei bande de proști și de intriganți. Este trist pentru el, este trist pentru mine și trist pentru Țară"¹⁹. Fiind alături de Carol și înțelegându-i frustrările și supărările, Elena Lupescu avea să consemneze în Memoriile sale următoarele despre relația tată-fiu în exil: „Cu Mihăiță, stabilit în Elveția, Carol nu se vede; doar felicitări prin poștă de zilele onomastice. Nici când Mihăiță l-a făcut bunic, Carol nu a fost invitat. Carol suferă și speră să spargă odată răceala de gheață a lui Mihăiță. El explică că totul se datorează Reginei Elena, care așa l-a educat încă de mic pe Mihăiță, să fie distant cu Carol. Cât timp a fost lângă el, Mihăiță era altfel, dar după plecarea sa din România a crescut sub influența nocivă a Reginei"²⁰.

De oricâte rele ar putea fi bănuit Carol, oricâte păcate ar fi avut, iubirea profundă pentru fiul său Mihai – cel pomenit și alintat Mihăiță în aproape fiecare zi și pagină a Însemnărilor sale zilnice – nu-i poate fi contestată celui de-al treilea rege al românilor. Lipsa oricărui răspuns din partea fiului, totala indiferență manifestată de acesta față de părintele care s-a ocupat de creșterea și educația sa în spiritul tradițiilor monarhice, culminând cu neparticiparea la înmormântarea propriului tată – toate acestea sunt gesturi care nu au fost niciodată explicate de către regretatul rege Mihai I al României.

Vara anului 1948 a înregistrat mutarea cuplului Carol - Elena Lupescu în propria casă, pe care o vor cumpăra la Estoril, stațiune situată la 25 de kilometri de Lisabona. În vara anului 1948, Carol al II-lea achiziționează – cu numai 19.000 de dolari, pe numele Elenei Lupescu – vila „Mar y Sol. „A cumpărat-o de la un conte rus bețiv, în mare nevoie de bani – își amintea Elena Lupescu. Are un etaj, o pivniță cu mii de sticle de vin goale și o grădină superbă, care trebuie însă îngrijită²¹. Pentru Carol, bucuria dobândirii acestei ultime reședințe a fost mare: „De azi înainte vom putea locui înconjurați de lucrurile noastre, în casa noastră; e un sentiment de siguranță și, pentru vechiul și de neclintitul capitalist ce sunt, faptul că suntem proprietari este ceva care mă gâdilă sufletește nespus de mult. Când, după două luni de renovări, Carol și Duduia se mută în noua casă, la 26 august 1948, sentimentul celor doi soți este că „suntem la noi acasă, este un moment mare, după atâția ani de vagabondaj nesfârșit. Primul pas spre o stabilizare este făcut și aceasta este [ceea] ce-mi dă un nesfârșit simțământ de liniște²².

După preluarea mobilelor și obiectelor de artă din cele două castele în care își petrecuse anii fericiți ai tinereții, Duduia va cere, în iulie 1948, viza pentru a merge în Franța. Scopul excursiei ni-l prezintă regele: „Atât ca să vază, la fața locului, posibilitățile de închiriere ori vânzare a Cöesmului și Fabronului, cât [și] să schimbe nițel din atmosferă și să se poată ocupa de scoaterea lui Costică din Țară"²³. Rezultatul a fost descumpănitor pentru solicitantă și pentru suveran: „A venit răspunsul de la Paris că viza nu se acordă. Este o măgărie nemaipomenită. Persistența persecuției noastre este o infamie care ne întristează. Dacă a fost o țară de care am fost, incontestabil, legați și am iubit-o, este Franța"²⁴.

Viața socială a noilor proprietari de la Estoril va fi destul de liniștită, desfășurându-se în jurul vecinilor de sânge albastru și al puținilor prieteni care le mai rămăseseră. „Vecini ne sunt fostul rege Umberto al Italiei și prințul Juan, pretendentul la Tronul Spaniei – își amintea Elena Lupescu. Un pictor cam într-o ureche, Salvador Dali, își face uneori apariția, și el vecin cu noi. În afară de Urdăreanu și de Monique, nevasta lui, nu prea avem oaspeți. Din când în când, Carol se bucură de vizita vărului său, Friedel de Hohenzollern-Sigmaringen"²⁵. De fapt, mica societate a fostului rege era formată din cele două cupluri mai apropiate, Monica & Ernest Urdăreanu și Mary & Richard Franasovici, în compania cărora Carol și Elena Lupescu vor petrece clipe plăcute, încercând să scape de plictisul exilului.

Încurajat de Duduia, Carol al II-lea va participa, ca o compensare, și la unele evenimente mondene din înalta societate aristocratică sau din mediul diplomatic portughez. Cu toate acestea, nici măcar aniversările nu mai erau un prilej de bucurie pentru fostul monarh al României. „De ziua Regelui – scria Duduia în 26 octombrie 1948 – am avut o recepție foarte reușită și, deși nu aveam sufletul la nimic, fiindcă primim vești atât de triste din Țară, totuși am dorit ca a 55-a aniversare s-o sărbătoresc altfel de cum am sărbătorit-o de când am părăsit Țara"²⁶. Împlinind 55 de ani, Carol va nota, în 16 octombrie 1948, că „vremea trece, peste capul meu se perindă anii. Am avut zile aniversare bune, altele mai proaste; astăzi, deși în pribegie, a fost una bună. Duduia s-a dat peste cap ca sărbătorirea să fie frumoasă și reușită²⁷. Regele primește cu acel prilej „un număr de telegrame, vreo 10, în total, între cari și una de la Mihăiță, bine că anul acesta nu m-a uitat, iar „serata a început prin cina la care au fost poftiți: Beppo [regele Umberto al II-lea al Italiei], Ernest, Monique, Miquette, Franasovicii, Nando Genua, Marines Carmona și Cohenii²⁸, după care regele a oferit o cină celorlalți 50 de invitați. Petrecerea a fost un succes, conchidea Carol: „Suita lui Beppo, în frac de Curte, totul foarte regal. S-a petrecut bine, dansând și stând de vorbă până târziu. A fost totul foarte reușit și o datorez Dudui[ei]²⁹.

În ultima zi a lui 1948, fostul rege al României Mari descria anul ca fiind „prost, unul de enervare, de o febrilă așteptare a ceva ce n-a venit, la aceasta adăugându-se „starea Duduiei, pe de o parte aceea a sănătății, dar mai ales aceea morală, care este baza, este veșnic nemulțumită³⁰. Trist final de an, așa cum vor fi și ultimii cinci din viața lui Carol al II-lea.

Mulțumim, și pe această cale, doamnei Silvia Vătafu-Găitan și domnului Dragoș Șesan, pentru ajutorul dat la lectura și traducerea unor expresii și fragmente scrise în limbile spaniolă, portugheză, germană, engleză și franceză.

Pentru ilustrarea acestui volum din Însemnările zilnice ale regelui Carol al II-lea am utilizat fotografii din colecțiile domnilor dr. arh. Mădălin Ghigeanu, Daniel Mladin și Cezar-Paul Florea, cărora le adresăm și aici călduroase mulțumiri.

Dr. Narcis Dorin Ion

9 aprilie 2023

---

(01) Diana Mandache, Duduia. Scrisori din exil ale Elenei Lupescu, București, Editura Corint, 2016, p. 40.

(02) Ibidem, p. 40-41.

(03) Ibidem.

(04) Ibidem, p. 69.

(05) „The Sunday Herald", nr. 219, 5 aprilie 1953, p. 9.

(06) Carol al II-lea, Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice, vol. V (1946-1948), ediție de Marcel-Dumitru Ciucă și Narcis Dorin Ion, București, Editura Publisol, 2023, p. 335.

(07) Mark László-Herbert, Abdicarea Regelui Mihai. Documente diplomatice inedite, București, Humanitas, 2010, p. 126.

(08) Ibidem, p. 127. Telegrama nr. 9959 din 16 septembrie 1947. Foreign Office către ambasada britanică din Washington.

(09) Diana Mandache, Duduia. Scrisori din exil ale Elenei Lupescu, p. 72.

(10) Vezi Narcis Dorin Ion, Carol al II-lea al României. Un rege controversat, Onești, Editura Magic Print, 2020, vol. 4, p. 307-309.

(11) Diana Mandache, Duduia. Scrisori din exil ale Elenei Lupescu, p. 74.

(12) Ibidem, p. 80.

(13) Ibidem, p. 82.

(14) Carol al II-lea, Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice, vol. V, p. 229.

(15) Diana Mandache, Duduia. Scrisori din exil ale Elenei Lupescu, p. 91.

(16) Ibidem, p. 92.

(17) Ibidem, p. 93.

(18) Carol al II-lea, Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice, vol. V, p. 330.

(19) Ibidem, p. 56.

(20) Elena Lupescu, Memorii, p. 124.

(21) Ibidem, p. 123.

(22) Carol al II-lea, Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice, vol. V, p. 368.

(23) Ibidem, p. 261.

(24) Ibidem.

(25) Ibidem, p. 123.

(26) Diana Mandache, Duduia. Scrisori din exil ale Elenei Lupescu, p. 118.

(27) Carol al II-lea, Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice, vol. V, p. 406.

(28) Ibidem, p. 303-304.

(29) Ibidem, p. 304.

(30) Ibidem, p. 336.

1946

Marți, 1 ianuarie

Începe un an nou, începe cu oareșicari nădejdi pentru lume, să dea Dumnezeu să fie anul păcii legale, cu toate că multă lume vorbește de război. Prima urare merge către acei cari îmi sunt atât de dragi, Duduia și Mihăiță, să mi-i păzească Dumnezeu, spre fericirea mea și a lor. Pentru Țară, iubita mea Românie, să-și găsească liniștea și putința de a se dezvolta cum trebuie după tradiția ei. Pentru mine, să mi-o dea cerul definitiv pe Duduia și să scăpăm cât mai curând de aceste țări neospitaliere și cu climă ucigătoare.

Byrnes a făcut un discurs care dorește să fie optimist: declară că s-a făcut tot ce s-a putut, deși nu se poate declara în toate mulțumit, confirmă, fără a o spune, că Conferința de la Moscova a fost o victorie a URSS. Pare-se că Comisiunea, în cap cu Vîșinski, trimisă la București, ar fi sosit acolo și că Mihăiță s-a întors în Capitală¹.

Duduia e enervată că nu vin răspunsurile la telegramele mele de la Mihăiță și Bertie, e adevărat că se fac așteptate. A fost toată ziua o temperatură agreabilă. Am stat cu Duduia vorbind verzi și uscate. Seara, un apus de soare splendid, care însemnează că mâine va fi frumos și probabil cald.

Miercuri, 2 ianuarie

Fără știri astăzi, neapărând ziare. E o zi frumoasă și nu prea caldă. A fost pentru o mine o bucurie că Duduia a cerut să meargă la Grădina Zoologică. A fost încântată de farmecul păsărilor, de frumusețea coloritului lor, într-adevăr sunt splendide. Timp de 2 ore ne-am plimbat și am privit. Era o zi în care grădina era închisă publicului, am intrat cu permisie specială și am putut vedea animalele în liniște. Fatalmente, seara a fost obosită, dar totuși mulțumită. După luni de zile, este, la Duduia, primul semn de interes la viață, și aceasta este o fericire care mi-a făcut sufletește mult bine.

La cină, Reininghausii.

Joi, 3 ianuarie

Temperatura se ține decentă, abia către seară zăduf. Cu nerăbdare aștept să aflu ce se întâmplă la noi în Țară în urma întrevederii Comisiunii Tripartite cu Mihăiță și cu Groza. Hotărârea luată la Moscova poate veni într-ajutorul Băiatului de a ieși din impas. Abia noaptea, la BBC, se dă știrea că cele două persoane propuse pentru intrarea în guvern ar fi Mihalache și Dinu Brătianu²; ca de-obicei, când este vorba de o operă pozitivă, Maniu rămâne la umbră. Soluțiunea este conformă cu hotărârea celor Trei Mari, dar de fapt este de a arunca praf în ochi, se vede bine că persoanele sunt cele propuse de anglo-saxoni. În tot cazul, scapă fața lui Mihăiță, însă situația rămâne tot grea și nu știu dacă a dobândit destula experiență pentru a-i face față. Vor trebui să urmeze alegerile, și acestea vor fi din nou un mare hop de trecut.

Am fost în oraș și am găsit ce doream ca dar de Anul Nou pentru Duduia mea. I-a făcut plăcere ce i-am adus, e pentru mine cea mai mare bucurie s-o nimeresc astfel. A mai avut ea o bucurie, o telegramă de la Rosina; o înștiințează că a primit o scrisoare de la Costică.

Vineri, 4 ianuarie

Se împlinesc 20 de ani de când coaliția Știrbey - Ionel Brătianu au fost fericiți a-mi da prima lovitură, prin infama propagandă care s-a început atunci și care mi-a făcut atât rău. Și astăzi, după atâta amar de timp, mai simt dureroasele urmări.

Din lume, mai ales asupra României, nu prea sunt știri. Am stat acasă cu Duduia și am citit.

Seara, Faurii la masă, am stat de vorbă până la 3 dimineața. Din toate ce le povestește, iese clar că el dorește și vede nevoia întoarcerei mele în Țară, zice că situația este așa de grea încât Mihăiță n-o poate stăpâni. Se lucrează activ împotriva mea din obișnuitul clan Știrbey, mi-e chiar teamă să nu lucreze împotriva lui Mihăiță. A aruncat un dubiu asupra atitudinei lui Franasovici și chiar a lui Pangal, care-mi face impresia că s-a răcit.

Sunt cuiburi de intrigi, dintre cari unul principal este la Paris. Pare-se că o oribilă atitudine o au Pamfil Șeicaru și Puiu Dumitrescu. Astăzi s-a arătat mare partizan al lui Tătărescu, pe care l-a lăudat foarte mult. A spus că chiar Maniu, dacă i s-ar explica situația, n-ar fi împotriva mea.

Din ce în ce cu Duduia avem impresia hotărâtă că Fauru are o misiune aci, impresiea întărită prin afirmarea d-nei Fauru către Monique că, dacă plecăm noi, pleacă și ei. Rămâne de descoperit cine l-a trimes și cu ce scop, e destul de greu, căci el e foarte abil.

Perspectiva de a nu putea pleca este foarte apăsătoare.

Sâmbătă, 5 ianuarie

Vremea s-a încălzit și este zăduf. Am rămas acasă, că tot nu-i nimic de făcut în oraș.

Am primit o scrisoare descurajatoare de la Messersmith, care spune că cu toate că Guvernul USA are o atitudine simpatizantă față de mine, obiecțiunile, pentru mersul dincolo, ar veni din partea Franței, care se teme de o acțiune din partea unor elemente românești. Adaugă că azi situația lui Mihăiță s-a întărit și are aerul de a zice că nu trebuie turburată cu nimica.

Seara, Duduia l-a văzut pe Sanchez da Gama, care, întru câtva, confirma acestea, dar dă o licărire de speranță că s-ar putea face ceva dacă s-ar cere viza permanentă pentru Portugalia. Bineînțeles că Duduia i-a răspuns afirmativ și a adăugat că nu va avea, Portugalia, nimica de suferit de pe urma mea, că niciodată nu voi întreprinde nimica împotriva lui Mihăiță și a Țării. Dorința noastră e de a scăpa de această climă și de a răsufla aerul Europei. În toate, această soluție îmi convine, căci aș scăpa de mare parte a grijelor ce le am aci. Sanchez da Gama ne pune la dispoziție casa și nu mai ne rămân cheltuielile mesei, care sunt suportabile.

Hotărât este că nu e dorința mea de a lua locul lui Mihăiță; vreau, la vârsta mea, să duc o viață liniștită și plăcută să mă căsătoresc cu Duduia și să n-am griji publice. Așa să-mi dea Dumnezeu!

După-masă, au venit în audiență d-l și d-na Raul Fernandes. Ea e româncă, vară primară a lui Gafencu, el este unul dintre avocații cei mai de valoare aci. Pe ea am găsit-o simpatică. Am stat de vorbă mai ales asupra Braziliei.

Duminică, 6 ianuarie

Bobotează. Parcă un făcut dinadins, astăzi a fost foarte cald și mă gândesc la gerul de la noi.

Duduia a fost din nou foarte activă, l-a chemat pe Fauru și a avut o conversație de 3 ceasuri cu el. Concluzia este că, cu orice preț, trebuie să m-întorc în Țară, și asta cât mai curând, mai ales că lucrurile merg din nou rău. Veștile cari vin zic că nu s-a putut ajunge la o înțelegere asupra intrării lui Mihalache și Brătianu în guvern. Ei au cerut să se puie persoane neutre la Interne și Justiție, lucru care a fost refuzat de Groza. Ei vor fi susținuți, fatalmente, de anglo-saxoni. Maniu se ține pe baza hotărârelor de la Potsdam, pe care le consideră modificate la Moscova. Fauru consideră că Mihăiță nu poate să stăpânească situația, de aci nevoia ca eu să scap România. El vede aceasta prin ajungerea mea cât mai repede acolo. Este convins că Maniu se va ralia, cu toată încăpățânarea lui, căci este patriot și, el zice, dinastic. Planul lui este în gol, prezintă lacune și foarte mari primejdii, cu toate că Armata, după spusele lui, ar fi toată pentru mine. Despre Duduia a spus că s-a convins că ea este o necesitate pentru mine și pentru Țară, dar că n-ar trebui sa se întoarcă odată cu mine, căci Maniu va trebui îndoctrinat. Zice că acela care l-a lucrat pe Maniu este Auschnitt. Credința lui, cum este și a multora, este că ne îndreptăm cu pași repezi spre un război mondial împotriva URSS și nu se îndoiește de victoria anglo-saxonilor. Mai este de părere să ne întoarcem cât mai repede în Europa și recomandă să ne ducem în Suedia, căci Franța este prea primejdioasă.

Am fost foarte bulversat de acestea, mai ales de cele privitoare la Duduia, de astă-dată nu pot reîncepe comediile din trecut, nu pot să cedez asupra acestei dragoste, nu pot primi această despărțire pentru care n-am nici o garanție. El crede că pentru toate acestea aș trebui să iau contact cu Mihăiță. Oricât de interesant și de folositor ar fi acest plan, prea prezintă necunoscute și riscuri ca să pot să-l adopt.

După tradiție, am aprins, pentru ultima dată, pomul.

Luni, 7 ianuarie

Am petrecut o noapte oribilă, abia cu răsăritul soarelui am putut adormi, din cauza căldurii și de enervare din cele spuse de Fauru Dudui. Azi a fost cald, dar eu personal am suferit mai puțin.

După-masă, la un bridge dat de Germaine Sanguszko la Country Club. Cum e prea zgârcită pentru a deveni membră, lucrează sub oblăduirea d-nei Meghe, e destul de scârbos pentru femeia, poate, cea mai bogată din Brazilia.

Seara, la radio, aud că s-a rezolvit criza din România, nu așa cum se anunțase mai întâi, ci prin intrarea unor personagii de mâna a doua: Hațieganu, probabil imbecilul acela de Emil, de la Național-Țărăniști, și Mihail Romniceanu, de la Liberali³. Bine că s-a ajuns la rezolvarea acestei crize care risca să facă mult rău Țării și lui Mihăiță.

Marți, 8 ianuarie

De dimineață, un telefon de la Const. Czartoryski, că socrii lui au și ajuns la Stockholm. Bravo lui, a lucrat frumos!

În câteva zile se întrunește la Londra prima întrunire a Organizației Națiunilor Unite (ONU). După câte se vede, dominațiunea celor 3 Mari împiedică să se discute în plen chestiunile adevărat importante, toate cele spinoase sunt lăsate la o parte. Se va discuta însă controlul bombei atomice, care n-are nici o valoare, deoarece se anunță că URSS fabrică pe capete acest soi de bombe.

Zilele acestea am auzit o știre îngrijorătoare, că englezii ar fi transportând în Germania foarte mult material de război. Chiar Messersmith, în scrisoarea lui, lasă să se înțeleagă că este o posibilitate de turburare.

O zi foarte caldă, un adevărat chin, arde soarele, totuși după-masă adie oareșicare briză pe terasă, unde am citit. La cină, Constantin și Carolina Czartoryski, l-am felicitat pentru frumosul lui succes. Știrile ce le aduce nu sunt deloc încurajatoare. Zice că în Suedia viața e foarte grea, totul este raționat și nu se poate cumpăra nimica fără cupon. E lipsă de combustibil, deci destul de frig în casă. Ce însă e mai prost e că sunt și ei sub presiunea Sovietelor, nu vor să facă nimica care să le displacă, iar pe de altă parte este și un sever control englezesc. Tot ce povestește el nu încurajează întru nimic mersul nostru acolo. Din ce în ce înclin spre mersul în Portugalia, cu atât mai mult că după conversația de azi cu Sanchez da Gama, care a venit cu familia să ieie rămas bun, a repetat cele ce le-a spus Dudui, adică o telegramă primită de la Lisboa dă indicația că ni s-ar da viza de sejur. Cum am mai zis, această soluție îmi convine în totul, mai ales ca să scap de această climă care devine din ce în ce mai apăsătoare. Nopțile mai ales sunt un chin și iată că, peste toate celelalte, Duduia are o bronșită și o extincțiune de voce. Lui S da G i-am repetat cele ce i-a spus Duduia, că n-am nici o intențiune de a provoca vreo neliniște și de a face intrigi. Rămâne că, odată sosit acolo, să ne deie o telegramă care să ne indice ce avem de făcut; de aceste știri acum ne este legată soarta.

La Stockholm, Constantin a văzut mult pe Iancu și Tantzi Cosăcescu, cari au vorbit mult de Duduia și au lăudat-o mult. Aceasta mi-a făcut mare plăcere. Mai spune că Franasovici a fost atacat în presa engleză ca fiind partizanul meu. După cină, venind și Reininghausii, s-a jucat bridge.

Miercuri, 9 ianuarie

Căldura e și mai insuportabilă azi, dar totuși am fost azi în oraș, după cumpărături, acolo era un adevărat cuptor. Spre seară, a venit Laura s-o vază pe Duduia și a rămas la cină.

A sosit o scrisoare de la Gerty, care, între altele, zice că Franasovici n-a voit s-o primească de frică să nu se compromită, că e devotat în vorbe și atâta tot. Obișnuitul oportunism al acelora cari s-au frecat de politică, de fapt o atitudine de aparentă practică, dar care nu este decât o lipsă de caracter vădită.

Joi, 10 ianuarie

Și azi a fost cald berechet. După-amiază, bridge la Azodi, cel puțin la ei în grădină a fost ceva mai mult aer. El este foarte nenorocit de cele ce se petrec în țara lui. Chestiunea Azerbaidjan este tragică, iar Marile Puteri nu mișcă spre a îmbunătăți situația, de teamă de a încurca lucrurile. Și cu Meerandré am vorbit nițel, în Belgia vor avea loc alegeri, a căror temă principală este regele Leopold; găsește toată aceasta inutil și regretabil, cu atât mai mult că, dintre toate țările, e aceea care se reface în cele mai bune condițiuni. însă peste tot se vorbește, în mod insistent, de un nou război, mie tot nu-mi a crede că e cu putință.

Azi de dimineață s-a deschis la Londra Adunarea Generală a ONU, printr-un foarte slab discurs al lui Attlee; acel al lui Bevin, de azi-seară, a fost mai bun⁴. Ce o da această nouă încercare? Numai Dumnezeu știe. Sunt speranțe în unele state ale Americii Latine și în Australia. Un semn bun este alegerea lui Spaak, reprezentantul unui stat mic, ca președinte, Molotov se pretinde bolnav, nu merge, fiind înlocuit cu Vîșinski, care vine de la București.

Vineri, 11 ianuarie

E ceva mai puțin cald astăzi, chiar a plouat. Bridge la Laura, am jucat cu d’Astier.

Simt în mine, la Duduia, la toți un sentiment de neliniște, de grijă pentru ziua de mâne. Nici această primă întrunire a ONU nu are, de astă-dată, darul de a aduce o destindere. Toată lumea își dă seama că s-a intrat într-o nouă eră de luptă, că se repetă greșelile din trecut, dar că finalul trebuie să fie ciocnirea a două potențe. Nimeni, afară de cei interesați, nu doresc răspândirea comunismului, dar prea slabă este acțiunea de împotrivire. În USA, greve peste greve, cari, toate, se rezolvă prin o sporire de salarii, iar, pe de altă parte, trupe americane arată semne vădite de nedisciplină, făcând manifestațiuni, cerând să fie demobilizați.

Mie, personal, Brazilia mi-a ajuns la gât, n-am decât un singur gând: să plecăm de aci, și pe mine această climă m-a dat gata, mai ales moralmente. Duduia trece din nou prin zile proaste, la nervii ei se adaugă și supărarea că n-am primit răspunsuri la telegramele trimise lui Mihăiță, Bertie, de Gaulle și Paul Boncour.

Sâmbătă, 12 ianuarie

Zi foarte caldă, dar totuși suportabilă până seara, când e ora zădufului. Am stat mai toată după-amiaza pe terasă și am citit. Reininghaus a venit să joace pichet cu Ernest, pe urmă și Faurii, cari au fost cu Monique la Grădina Zoologică. Am stat cu toții la cină. Fauni se resimte și el de climă și l-a apucat dorința de a pleca și de a scăpa de acest chin.

Cu Duduia, care nu se simte bine, și cu el am mai vorbit despre situație. Are impresia că dacă Maniu și Brătianu n-au intrat în guvern, e că au fost împinși la aceasta de anglo-saxoni. Știrile ce le-a adus Const. Czartoryski și pe el l-au descurat pentru Suedia. El tot rămâne la ideea că se pregătește un război din partea anglo-americanilor împotriva URSS. Discutând și chestia navicertului, am venit la concluzia că este o măsură nejustificată de apărare economică a[l] Angliei, o încercare de a acapara piețile europene cât mai e timp. Probă e că cafeaua și textilele braziliene nu pot obține permise. După cină, s-a jucat poker, Bibe Reininghaus, mai zăpăcită decât oricând. Noaptea, radio anunță că Vîșinski a sosit la Londra, unde va apăra și interesele României.

Duminică, 13 ianuarie

La ONU, sovieticii încearcă din nou a face obstrucțiune, de astă-dată în ce privește membrii nepermanenți ai Consiliului de Siguranță. N-au reușit grație atitudinii energice a lui Bevin și Byrnes. Sunt semne caracteristice.

Este cald, chiar foarte cald astăzi, aceasta se resfrânge, ca întotdeauna, asupra alimentelor, tot ce ni se servește este stricat, atât de bine este organizat acest „Copacabana Palace" de false reputație mondială.

Duduia suferă martirul, nu-și găsește loc și este și se pune într-o stare de nervi teribilă.

La Londra, a început în ONU lupta pentru egalitatea națiunilor, în cap se găsește (sic) latino-americanii, cari, după câte prevăd, vor juca un rol [la] mai mare în viitor. Seara, radio anunță că în România s-a ridicat cenzura și s-a dat drumul corespondenței poștale și telegrafice cu toată lumea, afară de Spania și Portugalia. Aceste restricțiuni sunt caracteristice politicei URSS, pe care o urmăm în mod fidel. Un oareșicare control tot a rămas „conform cu clauzele armistițiului". România a câștigat un punct asupra Bulgariei, căci acolo chestiunea guvernului refăcut nu s-a putut îndeplini. Vîșinski a părăsit Londra în plină adunare, acesta este un semn prost și o lipsă de colaborare.

Luni, 14 ianuarie

Azi căldura a bătut recordul, termometrul arată 38°, la care se adaugă și umezeala, care face atmosfera insuportabilă. Am stat și am citit mai toată după-amiaza. Duduia e nervoasă și neliniștită.

Seara, primește [de la verișoara ei] o scrisoare de la verișoara ei, care, trecând prin Turcia, n-a făcut mai mult decât 2 luni ca să vie din România; despre Costică știri bune, dar despre restul familiei destul de proaste. Important este că astfel s-a stabilit prima legătură directă cu Țara.

Seara, a venit Reininghaus să joace pichet cu Ernest. Noaptea a izbucnit o furtună cu fulgere, vânt și ploaie, care a răcorit atmosfera.

Marți, 15 ianuarie

Când m-am sculat, am găsit jucătorii încă la lucru și până la prânz au continuat partida. După-prânz, am fost în oraș, unde a fost foarte cald, mare deosebire cu Copacabana. Întors acasă, am găsit pe Faurii cu Duduia. Am stat și eu de vorbă cu ei. Din nou a insistat asupra nevoi să m-întorc pe Tron. Duduia i-a răspuns că niciodată nu voi întreprinde ceva împotriva Băiatului, la aceasta Fauru a spus că atunci este Mihăiță care trebuie să facă gestul.

După cină am fost la Golden Room, unde se dădea premiera noului show al Carnavalului. E destul de bun, costume frumoase, multă viață și mișcare, numai muzica e prea zgomotoasă, ca întotdeauna.

Miercuri, 16 ianuarie

O zi proastă pentru Duduia, s-a sculat cu o durere de cap teribilă, care a ținut toată ziua. De la Rosina a primit scrisoarea trimisă de Costică, în care, de fapt, nu spune multe, că e bine și că dorește a avea știri de la Duduia.

La prânz, John Lloyd de la „A P", care este în treacăt pe aici, n-am putut vorbi mult, căci Monique s-a ținut scai de noi. Reiese că e foarte pesimist asupra situației lumei, crede în tot mai marea predominație a Sovietelor și în totala lipsă de reacțiune a anglo-saxonilor, zice că USA și-a dezorganizat armata și că protestele atât de lipsite de disciplină a soldaților mărește aceasta. Se repetă greșelile din trecut, e trist, e oribil de trist. La ONU, în acest timp, se pronunță discursuri la nesfârșit.

Joi, 17 ianuarie

O știre importantă: Iranul a făcut apel la Consiliul de Siguranță al ONU. Să vedem ce va da, este o mare piatră de încercare, va însemna viața sau moartea noi organizații mondiale. Tare mi-e teamă să nu fie a doua, nu văd cum se va putea impune voința colectivă URSS<-ului>. În tot cazul, va putea avea un mare răsunet în opinia politică internațională, poate să fie un salutar strigăt de alarmă. O telegramă de la Sanchez da Gama glăsuiește că opoziția tot de la englezi vine, cere fotocopie după navicert și declară că va continua a lucra. Prea încurajator nu este, dar totuși lasă o portița. Situația devine tot mai grea din cauza acestei stupide și de neînțeleasă atitudine (sic). Trebuie să fie o intrigă al cărui izvor nu-l pot desluși.

Dudui îi e rău și e într-un hal de nervi nemaipomenit, și la mine sistemul nervos nu prea este la locul lui, încât nici n-am putut citi.

Spre seară, au venit să ne vază contele Ștefan și contesa Marika Tarnowski. Au luat o parte activă în luptele subterane poloneze, deci astăzi de către regimul comunist sunt considerați dușmani. Încă una din aceste situații nenorocite, provocată de acea oribilă luptă de clasă care domină biata Europă.

La cină, Laura, care e destul de amărâtă de atitudinea membrilor Ambasadei Franței fa<ță> de acei a celei italiene, și mai ales de Caraciollo. Ea uită care a fost atitudinea Italiei în momentul debaclei⁰¹ și lovitura de pumnal în spate dată de Mussolini.

Vineri, 18 ianuarie

A fost destul de cald, pentru mine suportabil. Duduia încă din ce în ce suportă mai greu această climă, căldura o pune într-un hal de deprimare și de nervozitate nemaipomenită. Starea de fapt a sănătății, combinată cu clima, cu chestia mâncării, toate adunate la un loc sunt prea multe pentru ea.

Oricât[e] se pot urmări prin ziare cele ce se petrec la ONU, nimeni nu-și poate face un tablou nici măcar aproximativ. În legătură cu bomba azvârlită ieri de Iran, încă nici o reacțiune.

Tot nervos sunt, nu pot să-mi găsesc locul, sunt atâtea, mari și mărunte, cari mă nemulțumesc.

Sâmbătă, 19 ianuarie

Chestiunea Iranului, după câte era de așteptat, n-a făcut deloc plăcere la ONU, comentarile apărute zic că este grea (sic) de rezolvat, deoarece Secretariatul Consiliului de Siguranță nu este încă organizat. Prea bine-mi pot închipui ce bombă a fost și cât de ne-mulțumiți trebuie să fie cei „Trei Mari" de a fi turburați cu acest fel de chestiuni.

Vincent Auriol a făcut declarații că situația în Franța va fi foarte gravă în această iarnă, că e o nevoie imperioasă să fie ajutată din belșug și cât mai curând. Recolta a fost mizerabilă și este o mare lipsă de pâine.

După-amiază m-am simțit atât de obosit, încât am dormit tun. A fost ceva mai puțin cald azi, dar Duduia tot se resimte de căldurile zilelor trecute.

S-a ridicat o nouă chestiune, acea a invitării mele la Itamarati pentru serbările instalării noului președinte, Dutra⁵. Este problematic dacă voi fi poftit, sunt prea multe discuții.

Seara, suntem poftiți, Duduia și cu mine, la cină la Ouro Prieto, pentru a sărbători instalarea în casa nouă. Între comeseni, d-na Rosalinda Laragoli, o persoană, pare-se, foarte influentă și care poate fi extrem de utilă. E o femeie deșteaptă și care, pare-se, a avut mari succese. Noaptea, o furtună cu fulgere, tunete și ropote de ploaie a răcorit mult temperatura.

Duminică, 20 ianuarie

A plouat toată ziua, ceea ce, mulțumită lui Dumnezeu, a păstrat temperatura mai scăzută, în afară de ora zilnică de zăduf.

Antonescu și 11 acoliți ai lui au fost predați Guvernului Român și în februarie vor fi judecați ca criminali de război⁶. În USA, grevele continuă și devin, din ce în ce, o chestiune economică mai serioasă de punctul de vedere economic. La ONU, reprezentantul Cubei atacă din nou pe chestiunea vetoului, iar Bidault⁷ al Franței spune că Organizația nu poate fi considerată, din moment[ul] că din ea lipsesc 13 state ale Europei.

Seara, am început să citesc Dudui și lui Ernest ...⁰², le-a plăcut.

Luni, 21 ianuarie

Și azi a plouat toată ziua și totuși spre seară a fost zăduf. Ziua a fost întreruptă de o vizită pentru Duduia. Am făcut nițică lectură din carte, culeg aprobări. Stilul însă mai trebuie revăzut.

La cină, Faurii. El a primit știri din Elveția. Franasovici s-a purtat prost, a voit să organizeze o lovitură în Țară, ca să detroneze pe Mihăiță și să puie în loc pe Nicolae, cu el, președintele Consiliului⁸. Ana Pauker⁹, care a fost la Paris, ar fi o partizană a restaurații mele, un semn mai mult că sunt susținut sub mână de Soviete. Pe Franasovici îl crede leal față de mine⁰³, în chestiuni mari, dar acuma este înconjurat de o șleahtă de intriganți și de escroci, în cap cu ...⁰⁴, fiind slab, bolnăvicios și cu o nevastă ambițioasă, se lasă împins la prostii cari vor fi fatale și vor pune capăt carierei sale.

Marți, 22 ianuarie

O știre senzațională: de Gaulle a demisionat din nou, de astă-dată, pare-se, definitiv¹⁰. Din câte se zvonește, ar fi din cauza unor neînțelegeri în legătură cu menținerea unei armate permanente. Neliniștea crește și astfel se întinde și mai puternică asupra Franței. Într-adevăr, este să-ți iei lumea în cap. Grevele din SUA devin o problemă din ce în ce mai amenințătoare și guvernul nu pare a fi destul de energic. Din Mexico am primit știrea că bătrâna Mrs. Mustard a murit, după un an și ceva de suferință. A fost o femeie simpatică și de o vitalitate extraordinară.

În decursul zilei, au venit noi știri despre situația în Franța, lupta este mai mult între Partidul Comunist și cel Catolic (MRP). Socialiștii țin balanța, totul depinde de ei. Se vorbește, ca președinte, de Felix Gouin, președintele Constituantei, sau Vincent Auriol¹¹, ambii socialiști. La ONU s-a dat, de către URSS, o nouă lovitură: prin glasul reprezentantului Ucrainei s-a cerut evacuarea Greciei și a Indiilor Olandeze de către trupele englezești, este un răspuns la cererea Iranului. Iată starea de înțelegere între cei Mari și ei vor să conducă lumea!

După-masă, am voit să vizitez vestita