Cărți electronice310 pagini4 ore
Un viitor pe care îl putem iubi: O carte inspirată de conversaţiile dintre DALAI LAMA & Greta Thunberg
Evaluare: 0 din 5 stele
()
Informații despre cartea electronică
În ianuarie 2021, când Dalai Lama și Greta Thunberg s-au întâlnit pentru prima dată în mediul online și au discutat, milioane de oameni din întreaga lume au reacționat pozitiv. „Este încurajator să vezi cum ai deschis ochii lumii întregi în legătură cu nevoia urgentă de a ne proteja planeta, singura noastră casă”, i-a scris Dalai Lama Gretei înainte de întâlnirea lor.
Un viitor pe care îl putem iubi împărtășește cuvintele acestor două mari personalități, care fac parte din generații diferite, aducându-le în dialog cu pionieri în domeniul climatic – oameni de știință, activiști și lideri spirituali – pentru a începe o conversație care să schimbe lumea. Astfel, cititorii pornesc într-o călătorie în patru părți în direcția speranței active manifestate în fața crizei climatice: de la noțiunile privind schimbările climatice până la voința necesară și acțiunile pe care le putem întreprinde în acest scop.
Un viitor pe care îl putem iubi împărtășește cuvintele acestor două mari personalități, care fac parte din generații diferite, aducându-le în dialog cu pionieri în domeniul climatic – oameni de știință, activiști și lideri spirituali – pentru a începe o conversație care să schimbe lumea. Astfel, cititorii pornesc într-o călătorie în patru părți în direcția speranței active manifestate în fața crizei climatice: de la noțiunile privind schimbările climatice până la voința necesară și acțiunile pe care le putem întreprinde în acest scop.
Legat de Un viitor pe care îl putem iubi
Cărți electronice asociate
Acţionează şi gândeşte ca un copac: Răbdător, rezilient, binevoitor, simplu, solidar, carismatic... Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSimte-te ca lupul in padure Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriNimic nu este atat de grav Evaluare: 4 din 5 stele4/5Înțelepciunea lumii naturale: Învățătură spirituală și practică de la plante, animale și Mama Pământ Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLibertatea interioara Cum sa ne eliberam de temerile, prejudecatile, si dependentele noastre Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAtlasul fericirii Evaluare: 4 din 5 stele4/5DINCOLO DE DURERI: Manifestul anului nou Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriTimpul viitor: De ce este utila anxietatea (in ciuda faptului ca e neplacuta) Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAion. Contribuţii la simbolistica Sinelui Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriMai mult timp pentru suflet: Calea spre vitalitate Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSupercreierul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Energie la MAX!: De la epuizat la superenergic în 30 de zile Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSKOGLUFT Efectul Aer de padure in casa si la birou Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriÎntreabă un filosof: Răspunsuri la cele mai importante și neașteptate întrebări Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriTipuri psihologice Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriGhidul Călătoriei spre Lumea Ta Interioară Evaluare: 5 din 5 stele5/5Filozofia Micului Prinţ: Înţelepciune, identitate şi fericire Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriForta caracterului si viata care dainuie Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAutentic Evaluare: 5 din 5 stele5/5Mythos Miturile Greciei repovestite Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDistrus de Viață și Salvat de Artă Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări100 de povestioare cu animale uimitoare Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPsihologia religiei vestice şi estice Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriTotul e vindecare!: Depășirea emoțiilor, dobândirea echilibrului și a libertății interioare Evaluare: 3 din 5 stele3/5Gloria neprihănirii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSpune-mi o poveste... 20 de povestiri terapeutice Evaluare: 3 din 5 stele3/5Rise and Shine: Cum sa-ti transformi viata, dimineata dupa dimineata Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAi grija de viata, de tine, de ceilalti si de natura Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPisica lui Dalai Lama și puterea lui miau Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări
Autodezvoltare pentru dvs.
Amant - Manualul bărbatului Alpha Evaluare: 4 din 5 stele4/5Atomic Habits Evaluare: 5 din 5 stele5/5Totul e vibrație!: Iubirea de sine, cheia unei vieți bune Evaluare: 5 din 5 stele5/5Arta subtila a nepasarii: O metoda nonconformista pentru o viata mai buna Evaluare: 5 din 5 stele5/5Tiroida si glandele suprarenale Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriGhidul vindecarilor Evaluare: 4 din 5 stele4/5Arta subtila a seductiei Evaluare: 5 din 5 stele5/5OSHO Primul Lucru, Dimineata Evaluare: 5 din 5 stele5/5OSHO - Osho Pentru Fiecare Zi Evaluare: 5 din 5 stele5/5OSHO - Frica Evaluare: 4 din 5 stele4/5Fara limite Evaluare: 5 din 5 stele5/5Calea Feminității: Pașii spre o nouă tu Evaluare: 5 din 5 stele5/5OSHO - Cartea Chakrelor Evaluare: 5 din 5 stele5/5O mantra pe zi Evaluare: 4 din 5 stele4/5Puterea Ta Interioara: Preia Controlul Asupra Vietii Tale Evaluare: 4 din 5 stele4/5Saltul Magic Evaluare: 5 din 5 stele5/5Unfuck yourself Evaluare: 5 din 5 stele5/5Supercreierul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Vreau si Pot sa Slabesc Mancand: Dieta ca Stil de Viata: Terapii Holistice Evaluare: 5 din 5 stele5/5Oamenii mari si copilul din ei: Cum sa te intelegi si sa scapi de suferinta Evaluare: 4 din 5 stele4/5Atașamentul anxios: Obține încredere în tine și siguranță în relațiile de dragoste Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum să comunici eficient Evaluare: 5 din 5 stele5/5Creează-ți un panou al dorințelor: Cum să-ți transformi visurile în realitate Evaluare: 5 din 5 stele5/5Puterea chakrelor Deblocheaza-ti cei sapte centri energetici ai vindecarii, fericirii si transformarii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Fa-ti patul: Lucruri mărunte care pot să-ți schimbe viața… și, poate, lumea Evaluare: 5 din 5 stele5/5F*ck! De ce nu ma schimb? Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum Să Facem Față Persoanelor Toxice Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Recenzii pentru Un viitor pe care îl putem iubi
Evaluare: 0 din 5 stele
0 evaluări
0 evaluări0 recenzii
Previzualizare carte
Un viitor pe care îl putem iubi - Susan Bauer-Wu
Îți este utilă previzualizarea?
Pagina 1 din 1